Foaia noastră, 1982 (Anul 32, nr. 1-53)

1982-01-15 / nr. 3

o Marginalii la Primul festival „Eminesc la Budapesta La 2 noiembrie 1938, ca ur­mare a primului dictat fascist de la Viena, o parte din Slovacia a fost cotropită de Ungaria. A doua zi Horthy declara: „Prima etapă de refacere a Ungariei ciuntite s-a­­înfăptuit, urm­ind pe rind res­tul". în aceste condiţii, cînd re­laţiile politice şi diplomatice ro­­mâno-ungare se agravau, la Bu­dapesta se organiza, în lună sep­tembrie, primul Festival Emines­cu din Ungaria. De ani de zile, oameni de cul­­tură din cele două ţări militau pentru colaborare şi prietenie. Lăszlo Nemeth „cea mai măreaţă figură a generaţiei postbelice din Ungaria” („Familia”, nr. 9/10, 1936, p. 112) fusese pus la in­dex, iar revista lui, „Tanu” in­terzisă, deoarece in urma unei călătorii prin România, scrisese de bine despre români, cerîndu-le tinerilor maghiari din Transilva­nia să întindă mîinile prieteneşti românilor, în timp ce propagan­da revizionistă încerca să con­vingă lumea că tratatul de la Trianon ar fi o intervenţie ne­dreaptă şi arbitrară, studenţimea independentă maghiară acţiona pentru prietenie cu ţările vecine, în 1935 un grup de studenţi bu­­dapestani a adresat un memoriu Senatului Universităţii cerînd în­­fiinţarea unui Institut minoritar pe lingă universitate. în Româ­nia, de asemenea aveau loc ac­ţiuni care cereau colaborare. în 1936 „Familia” organizează cu­noscuta anchetă în legătură cu posibilitatea înţelegerii, la care răspund afirmativ cele mai de seamă figuri ale culturii româ­neşti şi maghiare. Tot aici, trei ziarişti minoritari, printre care şi Geza Taberi, cereau politicieni­lor de la Budapesta cumpătare, fiindcă prin politica lor nu aduc nimic bun, încă în primele două decenii ale acestui secol, într-o încărcată atmosferă de naţionalism, tălmă­cirea lui Eminescu în limba mag­hiară s-a înscris în sensul acţiuni­lor culturale menite să­ apropie cele două popoare prin cunoaştere şi preţuire reciprocă a bunurilor spirituale. în 1936 la Braşov mun­citorii români, maghiari şi ger­mani comemorează pe Emines­cu, Petöfi, şi Ady. în acelaşi an, la Oradea Ervin Peter traduce aproape în întregime opera poe­tică eminesciană şi organizarea lecturii în public. Cu ani înainte, în acelaşi oraş Arthur Feher dec­lamase din Eminescu tradus de orădeanul Săndor Keresztury, în februarie ig), a avut loc la Oradea primul festival naţio­nal dedicat lui Eminescu. Iniţia­tiva organizării lui aparţine scrii­torilor din grupul „Familia” şi în primul rînd conducătorului re­vistei, M. G. Samarineanu. Ecou­rile acestei manifestări culturale au ajuns şi la Budapesta, unde erau cunoscute eforturile orăde­­nilor pentru prietenie şi colabo­rare. „Familia” propusese o în­­tîlnire anuală la care să participe cîte 20-25 de scriitori din cele două ţări, precum şi editarea, tot anual, a cîte zece volume de tra­duceri din cele două literaturi. Cărţile scriitorilor maghiari urmau să apară în editura revistei orăde­­ne, iar cele ale scriitorilor români la o casă de editură budapestană. Planurile cad, ele nefiind spriji­nite de cei de la conducere. M. G. Semarineanu nu-şi pierde spe­ranţa şi scrie: „Va veni o zi cînd străduinţa noastră va găsi înţelegere”. O astfel de zi a fost prilejuită şi de Festivalul Emi­nescu de la Budapesta, de altfel prima manifestare de ordin căr­turăresc privind literatura româ­nă în Ungaria. Societatea budapestană „La Fontaine” s-a adresat scriitorilor din Oradea, cerîndu-le să-i spri­jine în acţiunea propusă. M. G. Samarineanu, Măria Bede, Geza Tabery, şi alţii sînt de acord Maria Bede, pe atunci profesoa­ră la Oradea tradusese „Lucea­fărul”, într-o versiune care şi astăzi este socotită printre cele mai valoroase. Manifestarea a avut loc în sa­la de festivităţi a Academiei Maghiare şi la ea au participat şi oameni de cultură români şi maghiari din ţara noastă. întors acasă, conducătorul „Familiei”, notează în revistă cum s-a des­făşurat festivitatea (vezi „Fami­lia”, nr. 10/1938, p. 99-100). Printre iniţiatorii festivităţii s-a numărat profesorul de filologie neolatină la Universitatea din Budapesta Lăszlo Găldi, care ti­părise de acum, cinci studii des­pre Eminescu, la Budapeseta, Bu­cureşti şi Paris, romanistul care avea să dea, apoi, excepţionalele cărţi „Stilul poetic al lui Mihai Eminescu” (Bucureşti, 1964) şi „Traducere în versificaţia româ­nească” (Bucureşti 1971). Profe­sorul Găloi a conferenţiat des­pre poetul român, apoi actriţa Katalin Eöry de la naţionalul budapestan a recitat „Luceafă­rul”. „A fost ascultat cu sfinţe­nie - scrie M. G. Samarinea­nu - apoi doamna Bede Măria, ca să evidenţieze şi mai mult muzicalitatea poeziei eminesciene a recitat în româneşte cîteva stro­fe”. Pentru Samarineanu Festi­valul Eminescu însemna, pe bu­nă dreptate, o lovitură dată ce­lor care ne ignorau cultura. „Nu poţi aprecia pe cineva - scria el tot atunci - ignorindu-l”. Şi con­tinua: „Noi am urmărit totdeau­na mişcarea culturală maghiară, am tradus operele cele mai valo­roase, cunoaştem pe Ady Endre, pe Petöfi, pe Arany János, pe Madách, pa Jókai. „Familia” trage concluzia că manifestarea este un pas pornit de acolo cu dreptul spre acelaşi ţel”, (al apropierii, n.n.). Astăzi Eminescu este tradus în limba maghiară în peste 20 de volume şi în 50 de antologii. Sute de traduceri ale poeziilor sa­le au apărut de asemeni în re­viste de cultură şi în cotidiene. Sînt poezii care au cunoscut 15-2­5 variante, peste 100 de scriitori maghiari încercîndu-şi, pînă acum puterile în traducerea poeziei emi­nesciene. Dr. Sămuel Domokos notează în introducerea la cel de al doilea volum din „A român irodalom magyar bibliografiája” că „in literatura maghiară de tra­ducere artistică, cele mai nume­roase variante și cele mai izbu­tite tălmăciri sunt din opera lui Eminescu”. S­. Buteanu Festivitate memorială la Kiskörös în ultima zi a anului trecut s-a ţinut o festivitate memorială la Kiskörös, dedicată celei de-a 1­00-a aniversări a naşterii marelui poet revoluţionar Săndor Petöfi. în cadrul festivităţii au fost decernate coroane la casa părintească a poetului. (MTI-foto: Jozsef Feher) Stanislaw Jerzy Lee AFORISME Libertatea nu poate fi stimulată. Personajul pozitiv din iad e diavolul. Oaia cu luna de aur n-a fost bogată. Rana se vindecă dar cicatricele cresc odată cu noi. Nu după fiecare noapte vin zorile. Uneori trebuie să taci ca să fii ascultat. Căsătoria este o instituţie. Nu cumva cu lucrători prea puţini. Există un nimic mic şi un mare nimic. Idealiştii vor materializarea spiritelor. Cu cit omul are o fantezie mai bogată cu atit se simte mai sărac. Sándor Petőfi Tu tinereţe... Tu tinereţe, tu vîrtej în goană, Răpeşti cu tine multe (Te ifjiisâg...) Cununi de flori frumoase şi într-o toană, Ni le aşezi pe frunte. O clipă numai şi le zmulgi Şi iarăşi fugi. Noi, trişti, pe gînduri stăm Şi ne­ întrebăm: Dacă - ai trecut şi pe la noi cumva? Sau numai ne-amăgim aşa? Trad. Avram P. Todor Arta din Mongolia în anul acesta, Mongolia săr­bătoreşte ce-a de-a 60-a aniver­sare a victoriei revoluţiei popu­lare, în urma căreia s-a procla­mat Republica Populară Mongo­lă. Cu această ocazie, la Budapes­ta s-a deschis o expoziţie retros­pectivă, la Galeria de ar­tă încă în luna decembrie. Expo­ziţia cuprinde o sumară trecere in revistă a artei din această în­depărtată ţară asiatică d­ealun­­gul secolelor şi deceniilor. După vizitarea expoziţiei, avem impresia că ni se înfăţişează în­treaga istorie a acestei ţări, a acestui popor. Cîteva momente dintre cele mai semnificative sînt concludente în acest sens: se ştie că arta de pe acest teritoriu a Cerenbii Avirmeddin, artist plas­tic şi textilist (n. /93/). Portre­tul brodat al lui Iumdraghin Te­­denba a luat naştere prin interferenţa şi influenţarea reciprocă a mai mul­tor culturi. Dintre acestea, influ­enţa cea mai puternică le-au exer­citat culturile din India, Tibet şi China. Toate acestea au îmbogă­ţit cultura autohtonă încă din pri­mele secole ale evului mediu. Din sec. al XVII-lea,, păstorii nomazi ai întinderilor Mongoliei au pre­luat multe elemente din arta meş­teşugărească a popoarelor înve­cinate. S-au dezvoltat meşteşu­guri, fiind renumiţi fierarii, aura­rii şi argintarii Mongoliei, la fel ca şi giuvaergiii, sculptorii şi lem­narii de aici, toţi aceştia influen­ţaţi ideologic de buddhismul la­maist, din care au preluat înfă­ţişarea rigidă, statică, monumen­­talismul. Grăitoare in acest sens sînt basoreliefurile,, broderiile, picturile pe mătase sau lemn. După 1921, în arta Mongoliei au apărut trăsături noi, consti­tuite sub influenţa culturii ruso­­sovietice, fireşte fără a-şi pierde din tradiţia asiatică. Pe brode­riile, ţesăturile din această perioa­dă găsim portrete ce înfăţişează personalităţi marcante din viaţa şi istoria mongolă de ieri şi de azi, scene istorice, momente re­voluţionare. Dar şi în arta con­temporană, natura şi plaiurile în­tinse, viaţa pastorală şi edifica­rea ţării ocupă un loc însemnat. Dar toate emană preocuparea şi dragostea pentru om, pentru societatea socialistă. 1. Ruja Begdz Dhar Mapala, reprezen­tant al ideologiei buddhiste: mas­că din coral şi cizme pentru mis­­teriile „cam" Cerma Batim, artist emerit al E. P. Mongole (n. îgzp). Portre­tul mareşalului Jukov, broderie şi aplicaţie textilă Dzanabadzar Gombudordjin (16­ ş­i 124), statuetă din bronz (30x75 cm) cu titlul de ,,Zeitate albă”

Next