Foaia noastră, 1982 (Anul 32, nr. 1-53)
1982-01-15 / nr. 3
o Marginalii la Primul festival „Eminesc la Budapesta La 2 noiembrie 1938, ca urmare a primului dictat fascist de la Viena, o parte din Slovacia a fost cotropită de Ungaria. A doua zi Horthy declara: „Prima etapă de refacere a Ungariei ciuntite s-aînfăptuit, urmind pe rind restul". în aceste condiţii, cînd relaţiile politice şi diplomatice româno-ungare se agravau, la Budapesta se organiza, în lună septembrie, primul Festival Eminescu din Ungaria. De ani de zile, oameni de cultură din cele două ţări militau pentru colaborare şi prietenie. Lăszlo Nemeth „cea mai măreaţă figură a generaţiei postbelice din Ungaria” („Familia”, nr. 9/10, 1936, p. 112) fusese pus la index, iar revista lui, „Tanu” interzisă, deoarece in urma unei călătorii prin România, scrisese de bine despre români, cerîndu-le tinerilor maghiari din Transilvania să întindă mîinile prieteneşti românilor, în timp ce propaganda revizionistă încerca să convingă lumea că tratatul de la Trianon ar fi o intervenţie nedreaptă şi arbitrară, studenţimea independentă maghiară acţiona pentru prietenie cu ţările vecine, în 1935 un grup de studenţi budapestani a adresat un memoriu Senatului Universităţii cerînd înfiinţarea unui Institut minoritar pe lingă universitate. în România, de asemenea aveau loc acţiuni care cereau colaborare. în 1936 „Familia” organizează cunoscuta anchetă în legătură cu posibilitatea înţelegerii, la care răspund afirmativ cele mai de seamă figuri ale culturii româneşti şi maghiare. Tot aici, trei ziarişti minoritari, printre care şi Geza Taberi, cereau politicienilor de la Budapesta cumpătare, fiindcă prin politica lor nu aduc nimic bun, încă în primele două decenii ale acestui secol, într-o încărcată atmosferă de naţionalism, tălmăcirea lui Eminescu în limba maghiară s-a înscris în sensul acţiunilor culturale menite să apropie cele două popoare prin cunoaştere şi preţuire reciprocă a bunurilor spirituale. în 1936 la Braşov muncitorii români, maghiari şi germani comemorează pe Eminescu, Petöfi, şi Ady. în acelaşi an, la Oradea Ervin Peter traduce aproape în întregime opera poetică eminesciană şi organizarea lecturii în public. Cu ani înainte, în acelaşi oraş Arthur Feher declamase din Eminescu tradus de orădeanul Săndor Keresztury, în februarie ig), a avut loc la Oradea primul festival naţional dedicat lui Eminescu. Iniţiativa organizării lui aparţine scriitorilor din grupul „Familia” şi în primul rînd conducătorului revistei, M. G. Samarineanu. Ecourile acestei manifestări culturale au ajuns şi la Budapesta, unde erau cunoscute eforturile orădenilor pentru prietenie şi colaborare. „Familia” propusese o întîlnire anuală la care să participe cîte 20-25 de scriitori din cele două ţări, precum şi editarea, tot anual, a cîte zece volume de traduceri din cele două literaturi. Cărţile scriitorilor maghiari urmau să apară în editura revistei orădene, iar cele ale scriitorilor români la o casă de editură budapestană. Planurile cad, ele nefiind sprijinite de cei de la conducere. M. G. Semarineanu nu-şi pierde speranţa şi scrie: „Va veni o zi cînd străduinţa noastră va găsi înţelegere”. O astfel de zi a fost prilejuită şi de Festivalul Eminescu de la Budapesta, de altfel prima manifestare de ordin cărturăresc privind literatura română în Ungaria. Societatea budapestană „La Fontaine” s-a adresat scriitorilor din Oradea, cerîndu-le să-i sprijine în acţiunea propusă. M. G. Samarineanu, Măria Bede, Geza Tabery, şi alţii sînt de acord Maria Bede, pe atunci profesoară la Oradea tradusese „Luceafărul”, într-o versiune care şi astăzi este socotită printre cele mai valoroase. Manifestarea a avut loc în sala de festivităţi a Academiei Maghiare şi la ea au participat şi oameni de cultură români şi maghiari din ţara noastă. întors acasă, conducătorul „Familiei”, notează în revistă cum s-a desfăşurat festivitatea (vezi „Familia”, nr. 10/1938, p. 99-100). Printre iniţiatorii festivităţii s-a numărat profesorul de filologie neolatină la Universitatea din Budapesta Lăszlo Găldi, care tipărise de acum, cinci studii despre Eminescu, la Budapeseta, Bucureşti şi Paris, romanistul care avea să dea, apoi, excepţionalele cărţi „Stilul poetic al lui Mihai Eminescu” (Bucureşti, 1964) şi „Traducere în versificaţia românească” (Bucureşti 1971). Profesorul Găloi a conferenţiat despre poetul român, apoi actriţa Katalin Eöry de la naţionalul budapestan a recitat „Luceafărul”. „A fost ascultat cu sfinţenie - scrie M. G. Samarineanu - apoi doamna Bede Măria, ca să evidenţieze şi mai mult muzicalitatea poeziei eminesciene a recitat în româneşte cîteva strofe”. Pentru Samarineanu Festivalul Eminescu însemna, pe bună dreptate, o lovitură dată celor care ne ignorau cultura. „Nu poţi aprecia pe cineva - scria el tot atunci - ignorindu-l”. Şi continua: „Noi am urmărit totdeauna mişcarea culturală maghiară, am tradus operele cele mai valoroase, cunoaştem pe Ady Endre, pe Petöfi, pe Arany János, pe Madách, pa Jókai. „Familia” trage concluzia că manifestarea este un pas pornit de acolo cu dreptul spre acelaşi ţel”, (al apropierii, n.n.). Astăzi Eminescu este tradus în limba maghiară în peste 20 de volume şi în 50 de antologii. Sute de traduceri ale poeziilor sale au apărut de asemeni în reviste de cultură şi în cotidiene. Sînt poezii care au cunoscut 15-25 variante, peste 100 de scriitori maghiari încercîndu-şi, pînă acum puterile în traducerea poeziei eminesciene. Dr. Sămuel Domokos notează în introducerea la cel de al doilea volum din „A român irodalom magyar bibliografiája” că „in literatura maghiară de traducere artistică, cele mai numeroase variante și cele mai izbutite tălmăciri sunt din opera lui Eminescu”. S. Buteanu Festivitate memorială la Kiskörös în ultima zi a anului trecut s-a ţinut o festivitate memorială la Kiskörös, dedicată celei de-a 100-a aniversări a naşterii marelui poet revoluţionar Săndor Petöfi. în cadrul festivităţii au fost decernate coroane la casa părintească a poetului. (MTI-foto: Jozsef Feher) Stanislaw Jerzy Lee AFORISME Libertatea nu poate fi stimulată. Personajul pozitiv din iad e diavolul. Oaia cu luna de aur n-a fost bogată. Rana se vindecă dar cicatricele cresc odată cu noi. Nu după fiecare noapte vin zorile. Uneori trebuie să taci ca să fii ascultat. Căsătoria este o instituţie. Nu cumva cu lucrători prea puţini. Există un nimic mic şi un mare nimic. Idealiştii vor materializarea spiritelor. Cu cit omul are o fantezie mai bogată cu atit se simte mai sărac. Sándor Petőfi Tu tinereţe... Tu tinereţe, tu vîrtej în goană, Răpeşti cu tine multe (Te ifjiisâg...) Cununi de flori frumoase şi într-o toană, Ni le aşezi pe frunte. O clipă numai şi le zmulgi Şi iarăşi fugi. Noi, trişti, pe gînduri stăm Şi ne întrebăm: Dacă - ai trecut şi pe la noi cumva? Sau numai ne-amăgim aşa? Trad. Avram P. Todor Arta din Mongolia în anul acesta, Mongolia sărbătoreşte ce-a de-a 60-a aniversare a victoriei revoluţiei populare, în urma căreia s-a proclamat Republica Populară Mongolă. Cu această ocazie, la Budapesta s-a deschis o expoziţie retrospectivă, la Galeria de artă încă în luna decembrie. Expoziţia cuprinde o sumară trecere in revistă a artei din această îndepărtată ţară asiatică dealungul secolelor şi deceniilor. După vizitarea expoziţiei, avem impresia că ni se înfăţişează întreaga istorie a acestei ţări, a acestui popor. Cîteva momente dintre cele mai semnificative sînt concludente în acest sens: se ştie că arta de pe acest teritoriu a Cerenbii Avirmeddin, artist plastic şi textilist (n. /93/). Portretul brodat al lui Iumdraghin Tedenba a luat naştere prin interferenţa şi influenţarea reciprocă a mai multor culturi. Dintre acestea, influenţa cea mai puternică le-au exercitat culturile din India, Tibet şi China. Toate acestea au îmbogăţit cultura autohtonă încă din primele secole ale evului mediu. Din sec. al XVII-lea,, păstorii nomazi ai întinderilor Mongoliei au preluat multe elemente din arta meşteşugărească a popoarelor învecinate. S-au dezvoltat meşteşuguri, fiind renumiţi fierarii, aurarii şi argintarii Mongoliei, la fel ca şi giuvaergiii, sculptorii şi lemnarii de aici, toţi aceştia influenţaţi ideologic de buddhismul lamaist, din care au preluat înfăţişarea rigidă, statică, monumentalismul. Grăitoare in acest sens sînt basoreliefurile,, broderiile, picturile pe mătase sau lemn. După 1921, în arta Mongoliei au apărut trăsături noi, constituite sub influenţa culturii rusosovietice, fireşte fără a-şi pierde din tradiţia asiatică. Pe broderiile, ţesăturile din această perioadă găsim portrete ce înfăţişează personalităţi marcante din viaţa şi istoria mongolă de ieri şi de azi, scene istorice, momente revoluţionare. Dar şi în arta contemporană, natura şi plaiurile întinse, viaţa pastorală şi edificarea ţării ocupă un loc însemnat. Dar toate emană preocuparea şi dragostea pentru om, pentru societatea socialistă. 1. Ruja Begdz Dhar Mapala, reprezentant al ideologiei buddhiste: mască din coral şi cizme pentru misteriile „cam" Cerma Batim, artist emerit al E. P. Mongole (n. îgzp). Portretul mareşalului Jukov, broderie şi aplicaţie textilă Dzanabadzar Gombudordjin (16 şi 124), statuetă din bronz (30x75 cm) cu titlul de ,,Zeitate albă”