Foaia noastră - Noi, românii din Ungaria, 1991 (Anul 41, nr. 1-39 - Anul 1, nr. 1-13)
1991-01-04 / nr. 1
Prima şedinţă de lucru a noului Prezidiu Conform deciziei adoptate în cadrul şedinţei de constituire a noului Prezidiu al Uniunii Românilor din Ungaria, act care avusese loc la sirşitul lucrărilor Adunării Generale din 16 decembrie 1990, cu o săptămînă mai tîrziu, la 22 decembrie noul organ de conducere al O.R.U. s-a reîntîlnit intr-o şe dinţă de lucru la Giula. Ordinea de zi a acestei consfătuiri n-a fost stabilită in prealabil, in consecinţă, lucrările s-au desfăşurat pe baza unui program adoptat la faţa locului, respectindu-se priorităţile de strictă urgenţă. 1 : (re) început de drum Evitînd formulele protocolare obişnuite în trecut, preşedintele decan de vîrstă, dr. Gheorghe Botiş a deschis şedinţa de lucru a Prezidiului prin cîteva precizări de ordin tehnic, după care, ca prim-pas spre o conlucrare cît mai eficientă, a cerut membrilor prezenţi să se prezinte prin cîteva date biografice şi prin recomandări privind aportul pe care îl pot aduce la o activitate colectivă şi rodnică a Uniunii reînnoite. Ideea a fost adoptată fără rezerve şi, ca urmare, membrii Prezidiului au prezentat rînd pe rînd alocuţiuni — unii pe scurt alţii mai pe larg — privind viaţa şi activitatea lor publică. Majoritatea membrilor a respectat şi partea a doua a solicitării, formulînd o serie întreagă de sarcini generale incluse şi în Programul adoptat de Adunarea Generală. Dar au primit glas şi cîteva idei care — după părerea vorbitorilor — ar fi de dorit să se ia în considerare de noua organizaţie obştească a minorităţii noastre. * * * Fără îndoială, această iniţiativă s-a dovedit a fi binevenită, căci în afară de angajamentele personale expuse în plen — în sine o garanţie a conlucrării cu mai mult suflet! — cîteva sugestii pot fi transformate, fără doar şi poate, în fapte concrete şi utile cauzei comune. Discuţiile au primit o cotitură evidentă cînd, în urma întrebării ,,ce fel de Prezidiu ne dorim?” (Ion Budai), mulţi dintre membrii Prezidiului şi-au spus părerea pe marginea acestei importante probleme. în fine, s-a căzut de comun acord ca toate drepturile să rămînă în competenţa acestui organ suprem. S-a votat pentru favoarea unui „Prezidiu puternic”, iar preşedintele să fie doar „primus inter pares”, cu alte cuvinte: „primul între egali. Acest principiu de conducere colectivă va trebui respectat cu atît mai mult, cu cît şi statutul de funcţionare al O.R.U. prevede un astfel de sistem de „autoguvernare”. Asupra formei în care va trebui ales noul preşedinte n-au fost prea multediscuţii. Decizia a fost următoarea: fiecare membru al Prezidiului să fie trecut în ordine alfabetică pe o listă, iar la rîndul său, fiecare membru să-şi dea votul pentru o singură persoană în mod secret. Pentru numărarea voturilor s-a format o comisie ad-hoc din reprezentanţii invitaţi — prin aceasta s-a asigurat neutralitatea, însă înainte de a se vota, s-a mai adoptat o hotărîre: la această şedinţă să se aleagă preşedinte doar pe un termen de un singur an. (De menţionat că asupra expirării propriu-zise a mandatului şi alte amănunte legate atît de termen, cît şi de felul cum se va proceda la anul împlinit, nu s-a făcut nici o propunere, deci nici decizie nu s-a adoptat. Alegerea noului preşedinte s-a desfăşurat foarte repede şi corect, toate cele 14 voturi depuse au fost valabile, iar rezultatul a fost următorul: Gheorghe Petruşan (6 voturi), dr. Gheorghe Botiş (4), Ion Budai (2), Tiberiu Herdean (1) şi Florica Santău (1 1). în continuare preşedintele prezident l-a solicitat pe Gheorghe Petruşan să accepte şi să îndeplinească postul de preşedinte al U.R.U. în calitate de preşedinte, Gheorghe Petruşan a rostit o mică cuvîntare în care, printre altele, a spus: — Preşedintele s-a ales numai pe un an, cu precizare că la fiecare Adunare generală anuală ar fi sau nu împuternicit de către acest organ al delegaţilor. — Sarcina noastră va fi se stabilim noi relaţii cu toţi românii din ţară. — Dacă nu vom şti să prezentăm rezultate noi, ne vompierde încrederea primită pr la Adunarea Generală şi cea a forurilor de stat. Apoi vorbitorul şi-a prezentat părerea privind felul funcţionării noii structuri, a StimaţiCititori, Cu ocazia sărbătorilor de iarnă am primit multe urări de bine, felicitări, aprecieri, de care ne-am bucurat foarte mult. La fel ne-au bucrat şi dorinţele privitoare la viitorul săptămînalului nostru, sosite la adresa redacţiei. Mulţumim şi pe această cale tuturor Prietenilor noştri, tuturor Cititorilor noştri, care ne-au onorat prin scrisorile lor, urîndu-le încă o dată şi pe această cale un an rodnic, fericit, cu multe succese în viaţa personală şi publică. Colectivul redacţional Ute-Hofe». SĂPTĂMÂNALUL UNIUNII ROMÂNILOR DIN UNGARIA ANUL XLI, NR. 1. VINERI 4 IANUARIE 1991 8 PAGINI 5 FT MHitM JMtWii mait írt . m şi Colindat de neuitat Timpul aşteptării îndelungate a sfintelor sărbători de Crăciun a fost ca în ceilalţi ani, pentru familii întregi timpul drag, atît de firesc, atît de tulburător. Pierzîndu-ne obiceiurile vechi, legate de această sărbătoare a dragostei, a înţelegerii, a liniştei, copiii mici şi mărişori, fetiţele şi băieţi deopotrivă, îşi doreau sub Pomul de Crăciun haine noi, jucării — adică nelipsitele cadouri. Cîndva feciorii aveau alte gînduri — cum să meargă cu uratul ,,cu colinda”, să se îmbrace cît mai frumos, să fie veseli, să placă fetelor. Iar fetele la Ajun nu prea dormeau, aşteptau cu emoţie şi nerăbdare colindătorii. Pe vremuri, Crăciunul nu se putea imagina fără colindat, un vechi ritual păstrat din moşi-strămoşi. Colindătorii cu traistele pentru cîrnaţi şi colaci pe umăr, au fost purtătorii de noroc şi fericire, întrunind într-o simfonie cosmică toate durerile, bucuriile, aspiraţiile noastre. Colindele noastre „Puică neagră, bagă-n sac”, „Sus la poarta raiului”, „Ciucuri — muguri dă mătasă” şi cîte altele, sînt sunete cristaline de harfă, ce ne mîngîie sufletele obosite şi împovărate, aducînd bucurii nemărginite pentru tineri şi bâtrîni. Am crezut cu toţii că acest obicei emoţionant şi înălţător l-am pierdut pe veci. Spre bucuria noastră, şi mai ales a copiilor noştri, acest praznic s-a dovedit altfel. La Giula în marele oraş românesc — am avut colindători din oraş, dar şi din Apateu şi Săcal. Pe mulţi români giulani ne-a înduioşat întrebarea din zori: „Lăsa-mi gazdă-n casă?”, la care am răspuns cu bucurie, ca şi în trecut „Lăsa, dacă-i şti colinda”. Ecoul colindelor copilăriei noastre ne-au călăuzit în armonia trecutului cu prezentul: o încăpere caldă, în care domnea fericirea, cinstea şi omenia, speranţa şi dragostea. Numai fulgi de zăpadă mari şi zdrenţuroşi nu pluteau în aer, ca altă dată ... Dragi colindători, vă aşteptăm şi la anul. Fiindcă pentru noi Crăciunul numai astfel e cu adevărat Crăciun! — E.B. — rOli Lsumar : Anul 1990 (II) momente cruciale din anul trecut, text şi imagini. ^ (Pag. a 2-a) Ana Rădici: Monument eroilor căzuţi Reportaj în stil elegiac despre o frumoasă iniţiativă a micherechenilor. ^ (Pag. a 3-a)Mihai Cozma: Românii din Giula şi împrejurimi (I) Studiul profesorului din Seghedin rezumă stadiul actual al existenţei etniei române din Ungaria în perspectiva antecedentelor istorice. (Pag. a 7-a) Programul TVR, Bucureşti şi TV Budapesta (canalul 1 şi 2) (Pag. a 8-a)