Foaia românească, 2015 (Anul 65, nr. 1-52)

2015-04-03 / nr. 14

J k FOAIA românească 3 APRILIE 2015 \jl Sa ne pregătim împreuna pentru bacalaureatul Superior! Romantismul românesc preia o parte din trăsăturile curentului european dar are și un caracter propriu, specific condițiilor sociale și politice din spațiul ro­mânesc. Revoluția din 1848 a constituit un eveniment hotărâtor în dezvoltarea civilizației, culturii și litera­turii române, care a preluat spiritul veacului existent pe plan universal și l-a asociat luptei pentru emancipare socială și națională a româ­nilor din cele trei provincii, Țara Românească, Moldova și Transilvania. Etapa cu­prinsă între anii 1830-1860 este cunoscută sub de­numirea de „pașoptism", nume preluat din varianta lingvistică orală, familiară sub care era pronunțat anul revoluției: '48 („pa­­șopt"). După părerea lui Paul Cornea, pașoptismul e un romantism„cu accente luministe și preromantice în etapa preliminariilor, elegiace, mesianice și so­ciale în etapa cristalizării depline, decepționiste, cri­ticiste, realiste în etapa de epigonism și destrămare". în evoluția mișcării ro­mantice din cultura și li­teratura română, exegeții disting trei etape: în prima, numită prero­mantică, scriitori cum sunt Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu sau Gheorghe Asachi creează o literatură a ruinelor cu note nostal­gice față de un trecut eroic exemplar pentru lupta pre­zentă, în care visul, fantas­ticul și meditația primează. A doua etapă, momentul pașoptist propriu-zis, adu­ce o poezie lirică, militantă, patriotică și vizionară, de evocare istorică, cu rădă­cini adânci în bogatul filon folcloric, așa cum apare la scriitori ca Dimitrie Bolin­­tineanu, Grigore Alexan­­drescu, Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Mihail Kogăl­­niceanu, Vasile Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Mureșanu. A treia etapă, postpa­­șoptistă, când burghezia trădează idealurile pentru care au luptat masele po­pulare, duce la o reacție critică față de societate, cu accente pesimiste, la refugiul în natură și mito­logie, așa cum se manifestă la genialul nostru poet, Mihai Eminescu, dar duce și la maturizarea estetică a romantismului. Filonul romantic, ca ma­nieră de creație și atitudine față de viață, se prelungeș­te și mai târziu prin opera lui Alexandru Obodescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Macedonski, Octavian Goga, Mihail Sa­­doveanu. Primele patru decenii din secolul al XIX-lea con­stituie epoca întemeierii instituțiilor naționale (școa­la, presa, teatrul etc), și se realizează în fapt un întreg proces al modernizării so­cietății și culturii românești. Romantismul pașoptist nu este un curent literar în sens strict estetic, ci mai degrabă unul cultural-poli­tic, datorită evenimentelor revoluționare și a faptului că în fruntea inițiativelor și activităților de tot felul, în­tâlnim aceiași oameni, care sunt deopotrivă scriitori, istorici, artiști și oameni politici. Alcătuiesc împre­ună „generația pașoptistă", cea mai unitară din istoria culturii românești, prin formație intelectuală simi­lară, prin aceleași idealuri și chiar prin trăsături artistice comune. Un rol important în pro­movarea romantismului românesc l-a avut revista „Dacia literară", publicată la Iași, în 1840, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu (pe atunci un tânăr de doar 23 de ani). Kogălniceanu con­stată că publicistica vremii are un caracter prea local, cu prea multe traduceri și un conținut prea eclectic, în articolul Introducție din primul număr al revistei, precizează care sunt prin­cipiile pe care își propune să le urmeze publicația, să aibă un conținut ex­clusiv literar, în care, așa cum sugerează titlul, să publice scriitori români de talent din toate provinciile istorice. Valoarea trebuie să primeze, criticându-se cartea, iar nu persoana, impunând astfel un spirit critic obiectiv. Pentru că, în epocă, imitația devenise o manieră primejdioasă, care „omoară în noi duhul nați­onal iar traducțiile nu fac o literatură", Kogălniceanu adresează scriitorilor apelul de a crea opere originale inspirându-se din­ istoria națională, tradițiile și obice­iurile poporului, dar și din frumusețile patriei. Programul „Daciei lite­rare" a devenit programul romantismului românesc, în identificarea spirituali­tății românești, o trăsătură fundamentală a scrierilor epocii este autohtonismul, (cu forma modernă: na­ționalismul), concretizat în literatură, în primul rând, prin motivul etnogenezei, pe care vechii cărturari și Școala Ardeleană îl afirma­seră mai înainte pentru tre­zirea conștiinței naționale. Teme, motive, viziuni ale trecutului mai îndepărtat (mitic) sau mai apropiat pătrund în opera romantică a pașoptiștilor. Evocarea începuturilor, mândria ro­manității, lauda limbii apar la majoritatea scriitorilor pașoptiști. Alecu Russo, în Cânta­rea României, proiectează elogierea frumuseților pa­triei pe fundalul mioritic al formării poporului român. Grigore Alexandrescu in­troduce în țesătura medi­tației nume, ecouri, aluzii istorice extrase din ace­lași timp îndepărtat, al lui Traian și Decebal, dar se inspiră și din istoria mai apropiată, ca în Umbra lui Mircea. La Cozia, Dimitrie Bolintineanu, în Legende istorice, și Vasile Alecsandri, în creațiile care valorifi­că folclorul, completează acel spirit național care au dat o coloratură specific românească literaturii pa­șoptiste. Tot originală este și capacitatea mai multor scriitori ai vremii de a crea, în același timp, atât scrieri clasice (satire și fabule la Grigore Alexandrescu) cât și romantice (majoritatea). Publicată în primul nu­măr al revistei„Dacia litera­ră", nuvela Alexandru Lăpuș­­neanu se numără printre primele reușite artistice care valorifică subiecte ale istoriei naționale. Aș dori să precizez că personajul principal este de factură romantică, pentru că se în­scrie în tendințele excesive, extreme pe care le au eroii acestui curent. Așa cum menționam în articolul trecut, personajul romantic este excepțional (excepție de la regulă), acționând în împrejurări ieșite din comun, este excesiv, fie în bine fie în rău. Alexandru Lăpușneanu, prin cruzimea cu care ucide boierii de la Curte, este un astfel de personaj romantic, în acest caz având trăsături negati­ve. Ca erou pozitiv extrem va apărea omul superior, geniul, ilustrat mai ales de Mihai Eminescu, ceva mai târziu. Romantismul pașoptist poate fi socotit înteme­ietorul literaturii noastre moderne: acum iau naștere aproape toate genurile și speciile, acum intră în exercițiul curent principa­lele moduri de exprimare artistică prin care s-a creat un stil al literaturii româ­ne. Scriitorii din preajma anului 1848 au încercat să se sincronizeze cu spiritul veacului european fără să se lepede de sentimentul identității lor naționale. Li­teratura română ulterioară se datorează mult. Lector Maria Marieta Gavra Romantismul românesc 5&SÎ& LITTERARA Kali­ Zegissiau. ä IMVI« * MA. % W. M­* Ion Heliade Rădulescu Nicolae Bălcescu Mihail Kogălniceanu Andrei Mureșanu Vasile Alecsandri r

Next