Foaia românească, 2016 (Anul 66, nr. 1-53)

2016-01-15 / nr. 3

Noi, cei de pe strada Eminescu... în Ungaria, în trei localități (Jula, Micherechi și Chitighaz) există străzi ce poartă numele marelui poet român Mihai Eminescu. La Jula, strada Eminescu există din anul 1948 și este strada principală a cartierului numit Orașului Mare Românesc. Numele acestei străzi pe vremuri a fost Hosszú utca (strada Lungă). La Micherechi, pe strada Eminescu, stradă de care locuitorii acesteia sunt foarte mândri că exis­tă, a fost dezvelită în anul 2014 o placă comemorativă, dedicată lui Eminescu și amplasată pe strada care îi poartă numele. Nici localitatea Chitighez nu s-a lăsat mai prejos. Conform deciziei din data de 20 octombrie 2015 a Consiliului Local, au fost schimbate numele a opt străzi, printre care și a celei care până atunci s-a numit Filimon Sârbu, după fostul activist comunist român. Și pentru că Eminescu este universal, oriunde am pleca îl luăm cu noi în ini­mile noastre, am întrebat câțiva români care locu­iesc în localitățile mai sus amintite, pe străzile care poartă numele poetului ne­pereche, despre Eminescu, ce înseamnă pentru ei să locuiască în Ungaria pe o stradă cu numele celui mai mare poet român, Ștefan Oroian (Jula).­­Când eu m-am mutat la Jula, strada pe care locuiesc se numea deja strada Emi­nescu. Când am contact cu oameni din România și se interesează de adresa mea, sunt satisfăcuți când aud că stau pe strada Eminescu. Străinii însă îmi scriu adresa de foarte multe ori ciudat, după auz, „Emineszku". Eu am aflat de la preotul Te­odor Misarăș că există pe această stradă loc de casă. Când ne-am mutat noi aici, pe această stradă trăiau încă mulți români băștinași din Jula. Renata Bocsin (Jula).­­ Mutându-ne la Jula cu familia, ca mic copil am aflat atunci de la părinții mei că „strada principală" a Orașului Mare Românesc din Jula este numită după un mare poet român. Mai târziu, la școala generală și la liceu am învățat despre acest mare poet și despre operele lui. Cu foarte multe poezii de Mihai Eminescu am participat la concursu­rile școlare de la care am doar experiențe și amintiri plăcute. Iar poezia „Ce te legeni..." este poezia mea preferată. Tiberiu Juhász (Jula, pre­ședinte AȚRU):­­ Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Un­garia își are sediul pe strada principală a Orașului Mare Românesc din Jula, imediat la intrarea în strada Emi­nescu, la numărul 1. Este o mare onoare pentru insti­tuția noastră să ne aflăm pe strada care poartă numele celui mai mare poet român, Gheorghe Ruja (Miche­rechi).­­ Ca român din Ungaria, Eminescu înseamnă în­tărirea identității mele ca român. Strada pe care locu­iesc, precum și strada înve­cinată care poartă numele scriitorului și revoluționaru­lui român Nicolae Bălcescu, mă întărește. Când îmi vin oaspeți din România, se miră că aici în Ungaria se găsesc români pe strada Eminescu. Pentru mine personal, el reprezintă cel mai mare poet al României, din toate timpurile. Poezi­ile sale au fost, sunt și vor rămâne cele mai scumpe bijuterii ale literaturii ro­mâne. Pe unele le iubesc foarte mult, iar altele, care sunt mai filozofice, cele pe care le-a scris în ultima perioadă a vieții sale,încerc să le înțeleg. Dumitru Rocsin (Miche­rechi):­­ Ce înseamnă pentru mine ca român din Ungaria faptul că stau pe strada numită după marele poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu? Pentru a răspun­de trebuie să ne întoarcem puțin în trecutul familiei mele. Bunicul meu s-a năs­cut în județul Botoșani, la fel ca Mihai Eminescu. Deja acest lucru, din punctul meu de vedere, mă face să fiu foarte mândru. Tocmai și din motivul acesta am simțit nevoia, în urmă cu câțiva ani, să propun Pri­măriei inițiativa unui parc comemorativ în memoria poetului într-un colțuleț al străzii Eminescu. (Continuare în pag. a 5-a) Sediul ATRU se află la intrarea pe strada Eminescu din Jula , _ ^'SSi . .UK«1 FOAIA ( EDITORIAL ) „Foaia românească" la 65 de ani Cu siguranță nu s-au gândit înaintașii noștri, întemeie­torii primei gazete românești din Ungaria de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca să lege data „nașterii" revistei noastre de una dintre cele mai importante zile din cultura românească, devenită azi Ziua Culturii Naționale Române. Și totuși, datorită intuiției lor sau doar simplei întâmplări, aniversarea revistei pe care o ții acum în mână, dragă cititorule, este tocmai azi, pe 15 ianuarie, ziua în care s-a născut, în anul 1850, cel mai mare poet român al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu. Cum și de ce s-a născut prima revistă a românilor din Ungaria, care atunci purta titlul de „Libertatea noastră"? Are vreo legătură cu primul număr, cel de probă, a apărut în vara anului 1950, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Eminescu? Din ceea ce știm noi, cei de azi - primii redactori ai revistei ne mai fiind printre cei vii și, deci, nu mai putem să-i întrebăm - nu are legătură. Vara anului 1950 a fost perioada când proaspăt înființata Uni­une Culturală a Românilor din Ungaria și-a dorit o gazetă culturală, care să scrie în românește pentru și despre comunitatea românească din Ungaria. Nu întâmplător, revista s-a născut la Jula, în„capitala"românilor din această țară. După numărul de probă din 1 iunie 1950 a urmat o pauză de jumătate de an, după care, pe 15 ianuarie 1951, apare aproape același număr de ziar, cu mici modificări, după care însă revista apare periodic, cu regularitate. De aici datăm nașterea propriu-zisă a revistei noastre. Azi, pe 15 ianuarie 2016,„Foaia românească"împlinește 65 de ani de existență. Nu este o aniversare rotundă, dar este una importantă: în viața unui om, vârsta de 65 de ani se asociază cu ieșirea la pensie și cu începutul bătrâneții, în viața unei publicații, șase decenii și jumătate înseam­nă viabilitate, necesitate. înseamnă că în toți acești ani, comunitatea românească din Ungaria a avut nevoie de o publicație proprie, în limba sa maternă, care să le scrie despre bucuriile și tristețile lor, despre realizările și pro­blemele lor, și care să-i ajute să nu uite limba învățată de la părinți. în anii 1950-60, nu se punea așa mare accent pe păstrarea limbii, pentru că românii trăiau în comunități relativ închise, deci foloseau aproape exclusiv limba româ­nă, ba chiar cei mai în vârstă nici nu știau prea bine limba maghiară. Atunci, ei aveau nevoie de o revistă pentru a fi informați despre ceea ce se întâmplă în țară. Azi, după 65 de ani, nu mai există român (băștinaș) din Ungaria, care să nu cunoască limba maghiară, deci, automat, și menirea revistei este alta, de a se îngriji să vorbim o limbă română cât mai frumoasă și corectă, și de a întări sentimentul identitar românesc. Șase decenii și jumătate este o perioadă lungă, cu multe întâmplări bune și rele. Ziarul a fost în toate tim­purile exact cum a fost comunitatea noastră, uneori mai senină, alteori mai tulbure. Lumea „democratică" în care trăim azi, după schimbarea de regim din 1990, a adus și pentru naționalități o luptă continuă. Legile noi, inclusiv cea pentru naționalități,înseamnă doar drepturi scrise pe hârtie. Se spune că atâtea drepturi ai pentru câte te lupți. Și așa am ajuns și noi, românii din Ungaria, să luptăm zi de zi pentru dreptul la informație în limba maternă, pentru dreptul la educație sau la credință în limba maternă, etc. Azi, dacă nu lupți, nu ai. Ziua de „naștere" a „Foii românești", 15 ianuarie, ne amintește la fiecare început de an de acest drept al nostru, al românilor din Ungaria, de a citi și a ne informa în limba română, dar și de strânsa noastră legătură cu cultura românească. Nu-i putem sărbători pe Eminescu fără să amintim și de „Foaie" și nu putem aniversa „Foaia" fără să-i mulțumim celui mai mare poet român că ne-a lăsat ca moștenire o limbă și o cultură minunată. Mulțumim, domnule Eminescu! La mulți ani,„Foaia românească"! Eva Simon

Next