Fotbal, 1966 (Anul 1, nr. 1-31)

1966-11-24 / nr. 26

Pag. 8-a FOTBAL Regiune în care fotbalul se află, după o venerabilă tradiție, „la el acasă", Banatul numără peste 10 000 de fotbaliști și aproape 300 de echipe. Activitatea febrilă în marea masă a echipelor regiunii este motorul care, livrînd mereu „materie primă de valoare fotbalului de performan­ță din Banat, îl ajută să progreseze continuu. Din păcate însă, pe filieră, atît în munca cu echipele mari cît și cea cu echipele mici, există alături de lăudabile fapte pozitive și minusuri regretabile. Cele două aspecte sînt surprinse și în pagina de față. SECRETELE PRODUCTIVITĂȚII „PEPINIEREI" ARĂDENE ...O cameră de 3x5 m. intr-un colț, t un banc de cismărie. De-a lungul pereților rafturi pline cu echipament. Curățenie și ordine perfectă. Mă afla în magazia Centrului de copii și juniori — U.T.A. încep un inventar... din ochi. „Pe fază“ — magazionerul intuiește preocuparea mea și în­cepe să-și prezinte „marfa". „Aici avem 40 (!) de garnituri de tricouri, chiloți, jambiere. (îmi notez : 40 X 15 garnituri). Dincolo, am peste 106 de perechi de ghete, numere mijlocii, rum­ere mici, de toate felurile. Aici am teniși : 300 de perechi. Acolo, după cum vedeți, sunt treningurile: exact 160. Avem și 106 mingi...“ Și vo­cea interloci­ilorului meu înșiră, gospodărește, restul reperelor mai mici. Nu-1 mai aud însă. Nu-1 mai aud pentru că, din spate, îmi vine o frintură de frază rostită de Petschovski — primul maes­tru emerit din fotbalul românesc — care-mi „bruiază" atenția și-mi mută globurile: „...Cînd te gîn­­dești la raingile noastre de clipă CH „anvelopele“ lor peticite!“ Mă întorc și-l văd­ pe Mercea, coechi­pierul lui „Peci* de altădată, zîmbindu-i în loc de răspuns. Un zîmbet care se vrea degajat și tocmai de aceea nu maschează o undă de nostalgie. Rețineți, în afara excelentei în­zestrări materiale a centrului, numele celor care asigură pregă­tirea celor mai tinere talente ară­­dene : Petschovschi, Farmati, Mer­cea, Dan, Călinescu. Și faceți pri­ma asociere imaginativă care vă vine în minte : Petschovschi „pre­­dindu-i" unui copil elementele lo­viturii libere prelinsă peste zid și înfiptă sub bară, Mercea învățind pe un altul cum se dă o pasă „curată“, precisă, sau Farmati ex­­plicind tainele acroșajului ca și virtuțile pasei lungi a fundașului în declanșarea contraatacului. Veți ajunge la o singură con­cluzie : este absolut firesc —­ în aceste condiții, ca asemenea das­căli, ca tradiția de elită a fot­balului arădean să se „lege“ con­tinuu ! Și faptele confirmă : Ion Vasile, Coman, Pantea, Gaboraș etc. s-au ridicat la Arad. Din ultima pro­moție, Axente, Șchiopu, Domide. iată doar trei nume din cele care se afirmă în ultima vreme. O con­statare generală­ se remarcă la toți „produși" arădeni o șlefuire a tehnicii pe care suntem­ obligați să o conexăm la „prelegerile" lui Petschovschi și Mercea. Și totuși, talentații juniori ară­deni apar cu multă greutate în prima echipă a orașului U.T.A. ÎȚI MAI ADUCI AMINTE TOVARĂȘE DUMITRESCU ? Era in preziua (de fapt pre­­noaptea) ultimului meci din cam­pionatul trecut, U.T.A. — Rapid. Deși se juca la Arad, meciul era foarte greu (bucureștenii erau în formă) și în același timp decisiv pentru U.T.A. In ipoteza că Rapi­dul ar fi Învins, iar, la Oradea, Crișul cîștiga meciul Cu Steagul roșu, echipa arădeană retrograda. Iți amintești? Te-am întîlnit, to­varășe Dumitrescu, în ajunul ace­lui meci. Era aproape de miezul nopții, te plimbai pe străzi și nu-ți găseai liniștea. Rezultatele muncii de un an de zile depindeau doar de cele 90 de minute de joc de a două zi. Erai foarte îngrijorat. Totul atirna de un fir de păr: „Ăștia sunt jucătorii mei — mi-ai spus atunci — ce să le fac ? Eu nu pot juca in locul lor !" Din fe­ricire a ieșit bine. U.T.A. a învins Rapidul și a rămas in categoria A. Mă întreb încă ce-ai învățat, tovarășe Dumitrescu, din exame­nul acelei seri ? Mă refer la sen­sul vorbelor de atunci : „Ăștia sunt jucătorii mei“. A început un nou campionat. In primele etape ai folosit și câțiva jucători tineri: Secășan, Do­mide, Moț. I-ai abandonat însă foarte repede (pe Secășan, de exemplu, doar după un singur joc in care a corespuns). De ce? In ultimele trei etape, în lipsa unei extreme drepte „de meserie“ și pentru că lui Igna nu-i convine acest post, l-ai introdus FORTUIT pe tînărul Șchiopu, despre care Iosif Petschovschi spunea că este un half de un rat talent. Expe­riența a fost fericită. La Făgăraș, Șchiopu, unul din cei mai buni jucători de pe teren, a înscris golul victoriei U.T.A.-ei. In me­ciul cu Politehnica, a fost cel mai bun din 22 și a înscris 2 goluri, iar la Pitești tot el a înscris golul echipei arădene. Ce demonstrează acest lucru ? Că promovarea a­­cestui tînăr jucător a avut efecte cît se poate de pozitive. De ce a trebuit în­să ca acest real talent să beneficieze de un concurs de întîmplări și să nu fie promovat DE EtREPT, cu curaj și cu răs­pundere ? Citind încă o dată nu­mele lui Domide, Moț, Secășan, Petschovschi nu (fost la Vagonul, unul din golgeterii seriei a II-a a categoriei B, acum „dispărut din fotbal“ de cînd se află la U.T.A.) ca și al trio-ului Dacia, Sima, Bin­der — trei autentice speranțe — pe care îi aveți în pepiniera cen­trului de juniori, vreau să vă a­­mintesc, tovarășe Dumitrescu, că întotdeauna pașii înainte ai U.T.A.-ei au fost legați de apari­ția în echipă a „noi talente de pe Mureș“ pe care, de regulă, pu­blicul din țara noastră i-a adop­tat călduros. O ECHIPĂ... PHOENIX în 1956 a căzut în categoria în 1965 a retrogradat în „C".„ Multi erau cei care considerau că C.F.R. Timișoara, căci despre această echipă este vorba, nu se va opri in vertiginoasa sa alune­care pe tobogan „cît îi hăul“ și că de această echipă se va alege ...praful și pulberea. Trebuie să recunoaștem, pre­mise pentru acest trist viitor exis­tau destule; echipa era alcătuită din jucători „sătui“ de fotbal, aflați la apusul carierei lor sportive, atmosfera din echipă era cu totul necorespunzătoare, conducerea clubului nu se interesa de soarta ei iar spectatorii o părăsiseră. Dintr-o echipă de renume, C.F.R. Timișoara mai rămăsese cu... numele. iată insă că acu­m doi ani a ajuns antrenor la această formație Ni­­colae Godeanu, un tînăr I.C.F.-ist. Deși știm că nu e bine să „arunnci“ meritele doar pe capul unui sin­gur om, pentru că acțiunile­­ de nădejde sînt îndeobște creație co­lectivă, vom remarca lăudabila activitate a acestui tînăr antrenor. Luptî­ndu-se cu inerția, cu indife­rența în fața involuției acestei echipe, N­icolae Godeanu a fost primul pion în frontul redresării ei. Cu tim­pul, în jurul lui s-a for­mat un nucleu și nucleul a în­vins. Prom­ovînd tineri talentați, dor­nici de afirmare, de care Timi­șoara n-a dus și nu duce lipsă, muncind din răsputeri, crescind — ANTRENOR și ECHIPA — DIN MERS, Nicolae Godeanu și C.F.R. Timișoara au avut un prim succes. Echipa a repromovat în B. Fără „nume“, cu tineri ca Se­­celeanu, Lungu, Bungău, Covaci, Cristea, Munte­afro, de care nimeni nu auzise nimic. S-a atins „plafonul“ ? Nu. So­lidarizați printr-o mare dragoste pentru fotbal, printr-o muncă exemplară „cei de la C.F.R." con­firmă și „urcă" mereu. Jucînd în categoria B. C.F.R. Timișoara a reușit un 0—0 la Oradea, în fața Crișului (care cu 3 zile înainte în­­trecuse intr-un meci amical Poli­tehnica Timișoara cu 5­—­ 0, a în­vins cu 3—0 pe C.F.R. Arad, în deplasare, a scos un meci nul la Sibiu (2—2), a învins la Dej (3—2) iar acasă, unde a ajuns din nou să aibă o puternică adeziune de public, este de netrecut. Efecte speciale, în urma succe­selor, în mentalitatea jucătorilor sau a antrenorului ? „Nici vorbă — mi-a spus Nico­­lae Godeanu. Stăm în banca noa­stră, muncim și mergem înainte!“ Tată scurta istorie a unei echipe pierdute, renăscută din propria-i cenușă și care își croiește un drum drept și sigur în fotbalul nostru. CONFlICTUL „NOU-VECHI SAD „TINERII" CU „BĂTRÎNII" - PRIMA PROBLEMĂ A POLITEHNICII TIMIȘOARA Scăpată ca prin urechile acului de retrogradare, „Poli“ a început noul an în condiții deosebite. Este vorba în primul rînd de antreno­rul echipei. Lipsită de antrenor principal — Ion Ionescu, „secun­dul“, a fost promovat „prim“ ur­­mînd listei celor 6 schimbări de antrenori în doi ani — 1962—1964 (Gain, Reuter, C. Braun—Bogdan, Reuter, Bindea, Colea Vîlcov) și celor două schimbări din ultimul an (Voroncovschi, Bindea). La inițiativa noului antrenor, cu o frumoasă experiență în mun­ca cu tineretul, în echipă au fost promovați o serie de juniori ta­lentați — Bodrojan, Rotaru, Popa­­nică, Hodrea, Roman,­­— care, ală­turi de tinerii cuprinși cu un an în urmă în lotul Politehnicii, (Grizea, Regep, Petrovici, Loncer), au dat echipei timișorene o nouă configurație și un nou suflu. Bazîndu-și jocul mai ales pe plan, pe putere de luptă, pe do­rința de afirmare a noilor pro­movați, Politehnica s-a anunțat din prima etapă ca o echipă care va juca — CU O ALTĂ DISTRI­BUȚIE — ALT ROL în acest cam­pionat. Departe de a fi hazardate, pro­movările tineretului (care, în parte, s-au confirmat, vezi: Po­­panică, Rotaru, Bodrojan), au re­prezentat nu numai un act de cu­raj, ci și unul de gîndire. Armo­nizate cu­ experiența „bătrînilor“ Lereter, Mihăiă, Surdan etc. ele trebuiau să dea randamentul scontat. N-a fost așa. De ce ? Pen­tru că unii jucători „bătrîni“, vă­­zîndu-și locurile în pericol, au „luat atitudine“, indirect ca și pe față, împotriva „noului val“. Re­gretabil este însă faptul că reac­ția lor a găsit ecou și la o parte din conducerea clubului. Miraru, bunăoară, jucător care în acest campionat a luat notele 6, 5, 5, 5, 5, 4, 3, 4, 5, 5, 4, a rămas senator de drept în echipă deși prin jocul său zădărnicește de cele mai multe ori eforturile co­legilor săi. Deși nu este om în Timișoara care să nu vadă că „Mitu“ n-are ce căuta la această oră în formație, el este menținut în „11 “-le de bază. O atitudine greșită a avut Lereter, decanul de vârstă al echipei. Cel mai res­pectat jucător de la „Poli“, în loc să fie un conducător pentru tine­rii jucători (pe care să-i ajute, cărora să le împărtășească din cunoștințele sale) le-a întors spa­tele, situindu-se pe poziția de „forță" a „bătrînilor". (O excep­ție — Surdan — un bun coleg de echipă și despre care toți au nu­mai cuvinte frumoase de spus). Sintetizînd, trebuie remarcat faptul că din neprincipiala dis­pută „tineri-bătrini“,­ a avut de pierdut toată lumea : tinerii au în echipă o situație delicată și nu dau încă randamentul de care au dovedit că sînt capabili, „bătrî­­nii“, deși au tras „spuza pe turta lor", au arătat în joc cu­ pot, dar și cît nu pot, iar echipa, minată de contradicții, in loc să aibă un drum ascendent a descris o si­nusoidă a mediocrității. Credem că drumul ales la înce­putul acestui campionat de FOS­TUL antrenor principal Ion Iones­cu (azi secund, antrenor principal — al 4-lea în acest an — deve­nind Reuter) a fost și este cel bun. Rămîne ca cei care aru în mină destinele acestei echipe să aleagă calea pe care o au de ur­mat. Ei decid, ei vor culege și roadele. Judecind după „aparențe" pasio­natul public din orașul de pe malul Begăi — recunoscut pentru competența sa — încearcă în ul­tima vreme un „reflux“ de simpa­tie pentru Politehnica. în 6 me­ciuri jucate acasă (pînă la meciul cu Rapid) doar 40 000 de specta­tori au venit să-și vadă echipa in campionat. Raportați acest nu­măr la capacitatea stadionului — 30 000 de locuri — și la populația de peste 200 000 de locuitori a orașului. Ce părere aveți, ce con­cluzii se desprind de aici ? „CURIOZITĂȚILE" UNEI COMISII REGIONALE Alcătuită din 19 activiști volun­tari, oameni cu respectabile func­ții în instituțiile și întreprinderile timișorene, comisia regională de fotbal Banat este animată — cre­dem — de cel mai nobil interes pentru activitatea fotbalistică din regiune. Din nefericire pentru membrii comisiei, ca și pentru activitatea fotbalistică regională, legătura dintre comisie și regiune are un caracter simbolic-adm­inistrativ. Delegări de arbitri, soluționări de litigii, o ședință de lucru o dată la două săptămini — marți de la 5 la 7 — iată, „in mare“, activi­tatea acestei comisii. Legătura cu terenul, cu echipele de fotbal din regiune, cu problemele tot, adică ceea ce ar trebui să însemne con­finat la o „firmă“ intitulată „co­misie regională“, nu există insă pentru un motiv pe care chiar dacă-l înțelegem nu putem să-l acceptăm. Lucrînd fiecare în ser­viciile lor, membrii comisiei nu se pot deplasa în regiune în timpul săptămînii, iar duminica n-o fac pentru că „deh, o dumi­nică avem și noi —­ ne spunea I. Eibenschutz, președintele sub­comisiei de juniori — și în de­plasare de multe ori nu putem întruni nici măcar cele 12 ore ne­­cesare diurnei“. In aceste condiii, îndrumarea directă a echipelor din regiune NU EXISTĂ. Cum, de asemenea, nu poate fi vorba de o acțiune de depistare a elementelor talen­tate pe care n-are cine să se re­marce. Un alt aspect, nu mai puțin bi­zar, ni se pare a fi următorul : pe lângă cei 19 activiști voluntari care fac parte din comisia regio­nală există un metodist delegat de U.C.F.S. — Walter Klein. Cum însă respectivul tovarăș îndrumă și răspunde de nu mai puțin de 5 discipline — baschet, handbal, volei, popice și fotbal — aport­u­l său în această ultimă direcție este citul acestei împărțiri la 5, evi­dent cu totul insuficient. Ne întrebăm, ce părere au des­pre această situație organele U.C.F.S ale regiunii Banat ? AU FOST UITAȚI COPIII TIMIȘOAREI? Oricite explicații s-ar da fap­tului, inexistenta unui centru de copii și juniori în capitala Bana­tului este de natură să îngrijo­reze pe iubitorii fotbalului din țara noastră în general și pe cei din „patria lui Biadea“, în special. Cum tradiția de aur a fotbalu­lui bănățean ne impune la orice evocare un respect vecin cu... pioșenia, a nu te îngriji de urma­șii de azi ai „chineziștilor“ și „ripensiștilor" ni se pare a fi o gravă greșeală față de ceea ce are mai de preț fotbalul nostru. (Propunerea Federației de Fotbal de a organiza un centru de co­pii și juniori la Timișoara, local­nicii în drept au respins-o ca ne­­existînd condiții!). Obstacole pentru tineret Desen de NEAGU RADULESCU ASPECTE CONTRADICTORII ÎN FOTBALUL BĂNĂȚEAN Deși există o „insulă“ a fotba­lului copiilor, la Progresul, unde fostul internațional Nicol­ae Covaci și antrenorul Lipoczi fac „ce pot” cu cîteva zeci de copii, față de marea masă de tinere ta­lente care există în Timișoara, munca dusă pe terenul cartieru­lui Fabric are semnificația și di­mensiunile unui simbol. Adăugind că la Progresul există excepționale premise materiale pentru organizarea unui centru demn de orașul Timișoara: aici fiin­țează două terenuri și există spațiu pentru amenajarea a încă trei terenuri de fotbal — rre în­trebăm ce mai așteaptă cei care se ocupă de destinele fotbalului din localitate. Au nevoie de an­trenori ? Pai­mite orașe din Eu­ropa au la îndemînă o asemenea pleiadă de foste „stele“ fotbalis­tice ca Bindea, Bürger, Sepi, Zom­­bori, Covaci, Pavlovici, Gain, Beke, Schwartz etc., o adevărată „academie de fotbal“, gata oricînd să-și mai slujească marea pa­siune. IN LOC DE CONCLUZII: După cum se vede, Bănatul a rămas aceeași cimpie fertilă a fotbalului românesc. Din păcate insă, roadele ei nu sunt de natură să mulțumească. Față de „materia pri­mă" — număr de jucători tineri talentați, condiții materiale existente — rezultatele, calitative și cantitative, sunt neco­­respunzătoare. Față de tradiționala ambiție regională, exprimată aici de plastic in dictonul „Banalu-i fruncea", fotbalul reprezintă o excepție. De ce oare ? Marius POPESCU

Next