Fotbal, 1966 (Anul 1, nr. 1-31)
1966-11-24 / nr. 26
Pag. 8-a FOTBAL Regiune în care fotbalul se află, după o venerabilă tradiție, „la el acasă", Banatul numără peste 10 000 de fotbaliști și aproape 300 de echipe. Activitatea febrilă în marea masă a echipelor regiunii este motorul care, livrînd mereu „materie primă de valoare fotbalului de performanță din Banat, îl ajută să progreseze continuu. Din păcate însă, pe filieră, atît în munca cu echipele mari cît și cea cu echipele mici, există alături de lăudabile fapte pozitive și minusuri regretabile. Cele două aspecte sînt surprinse și în pagina de față. SECRETELE PRODUCTIVITĂȚII „PEPINIEREI" ARĂDENE ...O cameră de 3x5 m. intr-un colț, t un banc de cismărie. De-a lungul pereților rafturi pline cu echipament. Curățenie și ordine perfectă. Mă afla în magazia Centrului de copii și juniori — U.T.A. încep un inventar... din ochi. „Pe fază“ — magazionerul intuiește preocuparea mea și începe să-și prezinte „marfa". „Aici avem 40 (!) de garnituri de tricouri, chiloți, jambiere. (îmi notez : 40 X 15 garnituri). Dincolo, am peste 106 de perechi de ghete, numere mijlocii, rumere mici, de toate felurile. Aici am teniși : 300 de perechi. Acolo, după cum vedeți, sunt treningurile: exact 160. Avem și 106 mingi...“ Și vocea interlociilorului meu înșiră, gospodărește, restul reperelor mai mici. Nu-1 mai aud însă. Nu-1 mai aud pentru că, din spate, îmi vine o frintură de frază rostită de Petschovski — primul maestru emerit din fotbalul românesc — care-mi „bruiază" atenția și-mi mută globurile: „...Cînd te gîndești la raingile noastre de clipă CH „anvelopele“ lor peticite!“ Mă întorc și-l văd pe Mercea, coechipierul lui „Peci* de altădată, zîmbindu-i în loc de răspuns. Un zîmbet care se vrea degajat și tocmai de aceea nu maschează o undă de nostalgie. Rețineți, în afara excelentei înzestrări materiale a centrului, numele celor care asigură pregătirea celor mai tinere talente arădene : Petschovschi, Farmati, Mercea, Dan, Călinescu. Și faceți prima asociere imaginativă care vă vine în minte : Petschovschi „predindu-i" unui copil elementele loviturii libere prelinsă peste zid și înfiptă sub bară, Mercea învățind pe un altul cum se dă o pasă „curată“, precisă, sau Farmati explicind tainele acroșajului ca și virtuțile pasei lungi a fundașului în declanșarea contraatacului. Veți ajunge la o singură concluzie : este absolut firesc — în aceste condiții, ca asemenea dascăli, ca tradiția de elită a fotbalului arădean să se „lege“ continuu ! Și faptele confirmă : Ion Vasile, Coman, Pantea, Gaboraș etc. s-au ridicat la Arad. Din ultima promoție, Axente, Șchiopu, Domide. iată doar trei nume din cele care se afirmă în ultima vreme. O constatare generală se remarcă la toți „produși" arădeni o șlefuire a tehnicii pe care suntem obligați să o conexăm la „prelegerile" lui Petschovschi și Mercea. Și totuși, talentații juniori arădeni apar cu multă greutate în prima echipă a orașului U.T.A. ÎȚI MAI ADUCI AMINTE TOVARĂȘE DUMITRESCU ? Era in preziua (de fapt prenoaptea) ultimului meci din campionatul trecut, U.T.A. — Rapid. Deși se juca la Arad, meciul era foarte greu (bucureștenii erau în formă) și în același timp decisiv pentru U.T.A. In ipoteza că Rapidul ar fi Învins, iar, la Oradea, Crișul cîștiga meciul Cu Steagul roșu, echipa arădeană retrograda. Iți amintești? Te-am întîlnit, tovarășe Dumitrescu, în ajunul acelui meci. Era aproape de miezul nopții, te plimbai pe străzi și nu-ți găseai liniștea. Rezultatele muncii de un an de zile depindeau doar de cele 90 de minute de joc de a două zi. Erai foarte îngrijorat. Totul atirna de un fir de păr: „Ăștia sunt jucătorii mei — mi-ai spus atunci — ce să le fac ? Eu nu pot juca in locul lor !" Din fericire a ieșit bine. U.T.A. a învins Rapidul și a rămas in categoria A. Mă întreb încă ce-ai învățat, tovarășe Dumitrescu, din examenul acelei seri ? Mă refer la sensul vorbelor de atunci : „Ăștia sunt jucătorii mei“. A început un nou campionat. In primele etape ai folosit și câțiva jucători tineri: Secășan, Domide, Moț. I-ai abandonat însă foarte repede (pe Secășan, de exemplu, doar după un singur joc in care a corespuns). De ce? In ultimele trei etape, în lipsa unei extreme drepte „de meserie“ și pentru că lui Igna nu-i convine acest post, l-ai introdus FORTUIT pe tînărul Șchiopu, despre care Iosif Petschovschi spunea că este un half de un rat talent. Experiența a fost fericită. La Făgăraș, Șchiopu, unul din cei mai buni jucători de pe teren, a înscris golul victoriei U.T.A.-ei. In meciul cu Politehnica, a fost cel mai bun din 22 și a înscris 2 goluri, iar la Pitești tot el a înscris golul echipei arădene. Ce demonstrează acest lucru ? Că promovarea acestui tînăr jucător a avut efecte cît se poate de pozitive. De ce a trebuit însă ca acest real talent să beneficieze de un concurs de întîmplări și să nu fie promovat DE EtREPT, cu curaj și cu răspundere ? Citind încă o dată numele lui Domide, Moț, Secășan, Petschovschi nu (fost la Vagonul, unul din golgeterii seriei a II-a a categoriei B, acum „dispărut din fotbal“ de cînd se află la U.T.A.) ca și al trio-ului Dacia, Sima, Binder — trei autentice speranțe — pe care îi aveți în pepiniera centrului de juniori, vreau să vă amintesc, tovarășe Dumitrescu, că întotdeauna pașii înainte ai U.T.A.-ei au fost legați de apariția în echipă a „noi talente de pe Mureș“ pe care, de regulă, publicul din țara noastră i-a adoptat călduros. O ECHIPĂ... PHOENIX în 1956 a căzut în categoria în 1965 a retrogradat în „C".„ Multi erau cei care considerau că C.F.R. Timișoara, căci despre această echipă este vorba, nu se va opri in vertiginoasa sa alunecare pe tobogan „cît îi hăul“ și că de această echipă se va alege ...praful și pulberea. Trebuie să recunoaștem, premise pentru acest trist viitor existau destule; echipa era alcătuită din jucători „sătui“ de fotbal, aflați la apusul carierei lor sportive, atmosfera din echipă era cu totul necorespunzătoare, conducerea clubului nu se interesa de soarta ei iar spectatorii o părăsiseră. Dintr-o echipă de renume, C.F.R. Timișoara mai rămăsese cu... numele. iată insă că acum doi ani a ajuns antrenor la această formație Nicolae Godeanu, un tînăr I.C.F.-ist. Deși știm că nu e bine să „arunnci“ meritele doar pe capul unui singur om, pentru că acțiunile de nădejde sînt îndeobște creație colectivă, vom remarca lăudabila activitate a acestui tînăr antrenor. Luptîndu-se cu inerția, cu indiferența în fața involuției acestei echipe, Nicolae Godeanu a fost primul pion în frontul redresării ei. Cu timpul, în jurul lui s-a format un nucleu și nucleul a învins. Promovînd tineri talentați, dornici de afirmare, de care Timișoara n-a dus și nu duce lipsă, muncind din răsputeri, crescind — ANTRENOR și ECHIPA — DIN MERS, Nicolae Godeanu și C.F.R. Timișoara au avut un prim succes. Echipa a repromovat în B. Fără „nume“, cu tineri ca Seceleanu, Lungu, Bungău, Covaci, Cristea, Munteafro, de care nimeni nu auzise nimic. S-a atins „plafonul“ ? Nu. Solidarizați printr-o mare dragoste pentru fotbal, printr-o muncă exemplară „cei de la C.F.R." confirmă și „urcă" mereu. Jucînd în categoria B. C.F.R. Timișoara a reușit un 0—0 la Oradea, în fața Crișului (care cu 3 zile înainte întrecuse intr-un meci amical Politehnica Timișoara cu 5— 0, a învins cu 3—0 pe C.F.R. Arad, în deplasare, a scos un meci nul la Sibiu (2—2), a învins la Dej (3—2) iar acasă, unde a ajuns din nou să aibă o puternică adeziune de public, este de netrecut. Efecte speciale, în urma succeselor, în mentalitatea jucătorilor sau a antrenorului ? „Nici vorbă — mi-a spus Nicolae Godeanu. Stăm în banca noastră, muncim și mergem înainte!“ Tată scurta istorie a unei echipe pierdute, renăscută din propria-i cenușă și care își croiește un drum drept și sigur în fotbalul nostru. CONFlICTUL „NOU-VECHI SAD „TINERII" CU „BĂTRÎNII" - PRIMA PROBLEMĂ A POLITEHNICII TIMIȘOARA Scăpată ca prin urechile acului de retrogradare, „Poli“ a început noul an în condiții deosebite. Este vorba în primul rînd de antrenorul echipei. Lipsită de antrenor principal — Ion Ionescu, „secundul“, a fost promovat „prim“ urmînd listei celor 6 schimbări de antrenori în doi ani — 1962—1964 (Gain, Reuter, C. Braun—Bogdan, Reuter, Bindea, Colea Vîlcov) și celor două schimbări din ultimul an (Voroncovschi, Bindea). La inițiativa noului antrenor, cu o frumoasă experiență în munca cu tineretul, în echipă au fost promovați o serie de juniori talentați — Bodrojan, Rotaru, Popanică, Hodrea, Roman,— care, alături de tinerii cuprinși cu un an în urmă în lotul Politehnicii, (Grizea, Regep, Petrovici, Loncer), au dat echipei timișorene o nouă configurație și un nou suflu. Bazîndu-și jocul mai ales pe plan, pe putere de luptă, pe dorința de afirmare a noilor promovați, Politehnica s-a anunțat din prima etapă ca o echipă care va juca — CU O ALTĂ DISTRIBUȚIE — ALT ROL în acest campionat. Departe de a fi hazardate, promovările tineretului (care, în parte, s-au confirmat, vezi: Popanică, Rotaru, Bodrojan), au reprezentat nu numai un act de curaj, ci și unul de gîndire. Armonizate cu experiența „bătrînilor“ Lereter, Mihăiă, Surdan etc. ele trebuiau să dea randamentul scontat. N-a fost așa. De ce ? Pentru că unii jucători „bătrîni“, văzîndu-și locurile în pericol, au „luat atitudine“, indirect ca și pe față, împotriva „noului val“. Regretabil este însă faptul că reacția lor a găsit ecou și la o parte din conducerea clubului. Miraru, bunăoară, jucător care în acest campionat a luat notele 6, 5, 5, 5, 5, 4, 3, 4, 5, 5, 4, a rămas senator de drept în echipă deși prin jocul său zădărnicește de cele mai multe ori eforturile colegilor săi. Deși nu este om în Timișoara care să nu vadă că „Mitu“ n-are ce căuta la această oră în formație, el este menținut în „11 “-le de bază. O atitudine greșită a avut Lereter, decanul de vârstă al echipei. Cel mai respectat jucător de la „Poli“, în loc să fie un conducător pentru tinerii jucători (pe care să-i ajute, cărora să le împărtășească din cunoștințele sale) le-a întors spatele, situindu-se pe poziția de „forță" a „bătrînilor". (O excepție — Surdan — un bun coleg de echipă și despre care toți au numai cuvinte frumoase de spus). Sintetizînd, trebuie remarcat faptul că din neprincipiala dispută „tineri-bătrini“, a avut de pierdut toată lumea : tinerii au în echipă o situație delicată și nu dau încă randamentul de care au dovedit că sînt capabili, „bătrînii“, deși au tras „spuza pe turta lor", au arătat în joc cu pot, dar și cît nu pot, iar echipa, minată de contradicții, in loc să aibă un drum ascendent a descris o sinusoidă a mediocrității. Credem că drumul ales la începutul acestui campionat de FOSTUL antrenor principal Ion Ionescu (azi secund, antrenor principal — al 4-lea în acest an — devenind Reuter) a fost și este cel bun. Rămîne ca cei care aru în mină destinele acestei echipe să aleagă calea pe care o au de urmat. Ei decid, ei vor culege și roadele. Judecind după „aparențe" pasionatul public din orașul de pe malul Begăi — recunoscut pentru competența sa — încearcă în ultima vreme un „reflux“ de simpatie pentru Politehnica. în 6 meciuri jucate acasă (pînă la meciul cu Rapid) doar 40 000 de spectatori au venit să-și vadă echipa in campionat. Raportați acest număr la capacitatea stadionului — 30 000 de locuri — și la populația de peste 200 000 de locuitori a orașului. Ce părere aveți, ce concluzii se desprind de aici ? „CURIOZITĂȚILE" UNEI COMISII REGIONALE Alcătuită din 19 activiști voluntari, oameni cu respectabile funcții în instituțiile și întreprinderile timișorene, comisia regională de fotbal Banat este animată — credem — de cel mai nobil interes pentru activitatea fotbalistică din regiune. Din nefericire pentru membrii comisiei, ca și pentru activitatea fotbalistică regională, legătura dintre comisie și regiune are un caracter simbolic-administrativ. Delegări de arbitri, soluționări de litigii, o ședință de lucru o dată la două săptămini — marți de la 5 la 7 — iată, „in mare“, activitatea acestei comisii. Legătura cu terenul, cu echipele de fotbal din regiune, cu problemele tot, adică ceea ce ar trebui să însemne confinat la o „firmă“ intitulată „comisie regională“, nu există insă pentru un motiv pe care chiar dacă-l înțelegem nu putem să-l acceptăm. Lucrînd fiecare în serviciile lor, membrii comisiei nu se pot deplasa în regiune în timpul săptămînii, iar duminica n-o fac pentru că „deh, o duminică avem și noi — ne spunea I. Eibenschutz, președintele subcomisiei de juniori — și în deplasare de multe ori nu putem întruni nici măcar cele 12 ore necesare diurnei“. In aceste condiii, îndrumarea directă a echipelor din regiune NU EXISTĂ. Cum, de asemenea, nu poate fi vorba de o acțiune de depistare a elementelor talentate pe care n-are cine să se remarce. Un alt aspect, nu mai puțin bizar, ni se pare a fi următorul : pe lângă cei 19 activiști voluntari care fac parte din comisia regională există un metodist delegat de U.C.F.S. — Walter Klein. Cum însă respectivul tovarăș îndrumă și răspunde de nu mai puțin de 5 discipline — baschet, handbal, volei, popice și fotbal — aportul său în această ultimă direcție este citul acestei împărțiri la 5, evident cu totul insuficient. Ne întrebăm, ce părere au despre această situație organele U.C.F.S ale regiunii Banat ? AU FOST UITAȚI COPIII TIMIȘOAREI? Oricite explicații s-ar da faptului, inexistenta unui centru de copii și juniori în capitala Banatului este de natură să îngrijoreze pe iubitorii fotbalului din țara noastră în general și pe cei din „patria lui Biadea“, în special. Cum tradiția de aur a fotbalului bănățean ne impune la orice evocare un respect vecin cu... pioșenia, a nu te îngriji de urmașii de azi ai „chineziștilor“ și „ripensiștilor" ni se pare a fi o gravă greșeală față de ceea ce are mai de preț fotbalul nostru. (Propunerea Federației de Fotbal de a organiza un centru de copii și juniori la Timișoara, localnicii în drept au respins-o ca neexistînd condiții!). Obstacole pentru tineret Desen de NEAGU RADULESCU ASPECTE CONTRADICTORII ÎN FOTBALUL BĂNĂȚEAN Deși există o „insulă“ a fotbalului copiilor, la Progresul, unde fostul internațional Nicolae Covaci și antrenorul Lipoczi fac „ce pot” cu cîteva zeci de copii, față de marea masă de tinere talente care există în Timișoara, munca dusă pe terenul cartierului Fabric are semnificația și dimensiunile unui simbol. Adăugind că la Progresul există excepționale premise materiale pentru organizarea unui centru demn de orașul Timișoara: aici ființează două terenuri și există spațiu pentru amenajarea a încă trei terenuri de fotbal — rre întrebăm ce mai așteaptă cei care se ocupă de destinele fotbalului din localitate. Au nevoie de antrenori ? Paimite orașe din Europa au la îndemînă o asemenea pleiadă de foste „stele“ fotbalistice ca Bindea, Bürger, Sepi, Zombori, Covaci, Pavlovici, Gain, Beke, Schwartz etc., o adevărată „academie de fotbal“, gata oricînd să-și mai slujească marea pasiune. IN LOC DE CONCLUZII: După cum se vede, Bănatul a rămas aceeași cimpie fertilă a fotbalului românesc. Din păcate insă, roadele ei nu sunt de natură să mulțumească. Față de „materia primă" — număr de jucători tineri talentați, condiții materiale existente — rezultatele, calitative și cantitative, sunt necorespunzătoare. Față de tradiționala ambiție regională, exprimată aici de plastic in dictonul „Banalu-i fruncea", fotbalul reprezintă o excepție. De ce oare ? Marius POPESCU