Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)

1889-10-26 / nr. 32

p A­N­UL II No. 32 (116). ABONAMENTE. Pe an . . . 14 lei. Pe 6 luni . 7­0 .loi Oeb­rMvrie 1889. Pagina LV 20 b. rândul „ III 30, „ Inseefiaţii şi reclame Rândul b......... 50. Apare .loia şi Duminica.­­ . Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor români Asociaţi laşi strada de Sus No. 168. Un I­­O. IO bani, să meargă alăturea cu voinţa ţărei, dator e să stăruiască pentru a obţinea acestă disolvare. Iaşi, în 25 octomvrie 1889 ! Disolvarea se impune. De cât­va timp, fiarele nu se obo­sesc a discuta asupra unei eventuale disolvari a Parlamentului actual. Se înţelege de la sine că, interesele diferitelor grupări politice fiind dia­­metralminte opuse, şi dorinţele lor a­­supra disolvărei nu pot fi de­cât tot ast­fel. Aşa, pe când junimiştii, ştiind că, în caşul eventual de noi alegeri, nu se vor mai întâlni cu mandatele de deputaţi şi senatori, pledează cu totă arderea possibila contra disolvărei, a micii guvernului cer disolvarea, în spe­ranţa că, din noi alegeri, guvernul va câştigi noi contingente. Pe când colectiviştii, cărora le place , se găsi într’o situaţiune încurcată şi ne­stabilă, în speranţa de a putea pes­cui în apă turbure, strigă cât le ia gura­­ contra disolvărei, liberalii independenţi cer disolvarea, în speranţa de a se putea afirma în nişte alegeri ce ni se promite că vor fi absolt libere şi ne­influenţate. Noi, încă din timpul guvernului ju­nimist, am arătat că o disolvare a Cor­purilor legiuitore se impune în mod imperios, şi acesta pentru doue mo­tive pe cât de puternice, pe atât şi de temeinice. In adever, cum spuneam într’un nu­măr precedent, cu Parlamentul actual, ori-care ar fi guvernul cărnii i s’ar încredinţa destinele ţărei, nu va putea face nimic, fiind nevoit a’şi perde tot timpul în discuţiuni sterile, în tripotage,­­ în căutarea «le expediente pentru a pu­­­­tea să’şi târască existenţa de acei pe mâne. Şi dovada cea mai puternică ne-o dă un an încheiat de guvernământ ju­nimist, şi mai bine de jumătate de an de guvernământ conservator, în care timp ţara a fost ţinută în loc pe calea progresului şi a reformelor bine­făcă­­tore de cari ea simte atâta trebuinţă. Facându se un nou apel la ţară, ea va putea să se pronunţe — în cunoş­tinţă de persone — cui înţelege să-şi încredinţeze destinele sale, trimiţând în Parlament o representaţiune naţio­nală care să potă da, din sinul ei, un­­ guvern cu destule garanţii de stabili­tate şi care, prin urmare, apărat de nestabilitatea de asta-zib, să se potă gândi şi să potă lucra numai pentru interesele ţărei. Iată primul motiv. Al doilea motiv pentru care disol­varea Parlamentului actual se impune, e — după noi — următorul : Guvernul junimist, chemat la pu­tere imediat după căderea guvernului colectivist, nu putea avea de­cât un caracter tranzitoriu. Chemarea sa nu putea fi alta de­cât a presida în modul cel mai imparțial posibil, la alegeri în adevăr libere şi neinfluenţat, în care corpul electoral să se poată pronunţa, în cea mai per­fectă libertate, pe cine înţelege el a onora cu încrederea sa. Junimiştii însă, ştiind că dacă guv­ern­ul lor se va mărgini la rolul ce le fusese încredinţat, îi aşteaptă cea mai sigură cădere, de ore­ce nu aveau nici umbră de partid în ţară, fiind ch­iar a­prope ne­cunoscuţi şi fiind prea do­ritori de putere, au schimbat carac­terul de provizorat al guvernului lor, dorind a’l transforma într’un guvern stabil, cu dorinţa de a se perpetua la putere şi, de unde ei nu treimea să aibă de cât un rol cu totul passiv, se puseră la lucru cu cea mai extremă ardere, pentru a şi fabrica o majori­tate parlamentară cu care să se potă impune ţatei. In atingerea acestui scop ei n’au neglijat nimic, n’au lăssat nimic neîn­­trebuinţat, nici destituiri, nici numiri, nici promissiuni, nici ameninţări, re­curgând chiar la cele mai mişeleşti ingerinţi, chier li bătăi şi schilodiji. Şi dacă n’au isbutit a’şi crea o ma­joritate supusă şi ascultăture, care să’i potă perpetua la putere, vina nu’i a lor. Dacă au putut străbate în Ca­meră şi'n Senat o oposiţie respectabilă şi ca forţă numerică şi ca capac­tate, acesta se datoreşte numai alegătorilor independenţi, cari nu s’au lăsat a fi nici ademeniţi de promisiuni, nici în­fricoşaţi de ameninţări. In tot caşul insă, nu­­ mai puţin a­­deverat că origina actualului Parla­ment e pătată prin ingerinţele şi pres­­iunile junimiste în alegeri şi că ţara aşteaptă, şi chiar are dreptul a pre­tinde o disolvare, pentru a putea spune, în tichnă, cui vrea ea să încredinţeze conducerea destinelor sale. Şi dacă d. Lascar Catargiu nu vrea Junimiştii se închină. Se ştie că d. Th. F­osetti, fost pre­şedinte la Curtea de Cassaţie, a pă­­răsit acest post pentru preşidenţia consiliului de miniştri, păstrându’şi însă locul vacant, cu gândul de a’l lua în­dărăt, îndată ce nu va mai fi ministru. O întâmplare însă, neplăcută pentru d sa, a fost că colegul seu de la jus­tiţie, d. Gh Vernes­cu, ne­voind a servi ca unealtă unui junimist, a complec­tat locul vacant, rămânând ast-fel su­părat foc d. Rosetti şi cei- l­alţi colegi ai sei junimişti. S'a făcut chestie ministerială din a­­cestă complectare. Mai mult de cât atâta, chiar s’a provocat o crisă mi­­n­­itetdală prin dembriomir a cabinetu­lui­­junimist — crisă din care junimiştii au ieşit învinşi, iar d. G. Vernescu­ triumfător. Acesta a făcut pe junimişti să câş­tige o oră de merte contra d-lui Ver­­nescu şi, de­şi a trecut mai bine de un an de la căderea lor, ei nu se o­­bosesc câtuşi de puţin a-l ataca cu cea mai extremă înverşunare. Un lucru însă e curios. Tocmai acela dintre junimişti, care ar avea pote mai mult motivul a duş­măni pe d. G. Vernescu, tocmai acela a căruia planuri de assigurare p­etru viitor au fost sfărâmate de fostul mi­nistru de justiţie în cabinetul junimist, tocmai d. Th. Rosetti se arată cel mai blajin, cel mai puţin înverşunat con­tra d-lui Vernescu. Mai mult de­cât atâta. Cu manile la piept, cu capul plecat şi cu smerenia pe faţă, d. Th Rosetti a mers la d. G. Vernescu pentru a-i cere eroare şi a solicita, dacă nu pre­­sidenţia de la cassaţie care şi-a scăpat pietre degite numai de dorul puterei, cel puţin unul din locurile de membru ce sunt vacante la înalta curte. D. Vernescu însă, ţinându-se la înăl­ţime­a sa, ca în­tot­dea­una, a respins cu indignare şi scusele şi solicitările junimistului pocăit, care însă n'a per­­dut speranţa de căpătuială — fiind se vede nevoieş, ori lacom de slujbă — şi se duse la d. Al. Lahovary căruia ’i ceru şi obţinu chiar un loc de mem­bru îa consiliul de administraţie al căi­lor ferate, cu un venit de 5 .000 lei pe lună. A trebuit ca să se roge pe d. De­­grea, care ocupa acest post, să se re­tragă şi să facă loc junimistului înse­tat, care rămăsese — ser­manui — fără slujbă. Ce să mai ijicem de junimişti, bo­tezaţi actual minte cu numele de consti­­tuţionali, când vedem că chiar şeful lor se mlăduie ca o trestie, pentru un venit lunar de 5.600 lei? Acestea c­­e se chiamă principii şi cinste politică ? . Judecând după suma care­ a putut pleca pe şef, nu dăm de fie­care po­rumbel de cât 5 bani. Situaţi mica. Iată câte­va aprecieri ale „Naţio­nalului asupra situaţiei : îndată ce alaltă­eri miniştrii s’au întrunit în consiliu, sub preşidenţia M. S. Regelui, d. prim-m­inistr­u L. Catargiu a expus situaţia şi a conchis cerea­ M. S. Regelui disolva­rea, ca singura soluţiune care -i pote per­mite a satisface nevoile ţerei şi a scăpa pre­stigiul regimului parlamentar. Situaţia dar se va lămuri cu desăvârşire în câte­va­­file. Sgomot­ele ivite cu privire la discuţiunile urmate in consiliul de miniştri cu privire la cutare sau cutare persona­le ar fi sa intre în minister sunt inesacte. Dacă acum ce credem noi a şti că se re­proşează actualei Camere de imensa majori­tate a partidului liberal-conservator. Actuala Cameră, din pricina ministerului care a prezidat alegerile, este on parte o cre­­aţiune artificială, fie a slăbiciunei unor co­legii, fie a unui capriciu trecător, a zăpăce­­lei ce domnea în spirite după căderea colec­­tivitatei. (la tote Camerile alese sub un mi­nister care n avea de tel partid in ţară, nu pete fi o Cameră de muncă, din pricina in­tereselor atâtor grupuri din care e compusă, a proporţiilor numerice şi prin urmare a in­trigilor ce se urzesc tot dauna în asemene împrejurări şi a obstrucţionismului ce se p­o­­te face şi s’a făcut, aşa că, cu tote că gu­vernul are o majoritate de 15—20 voturi nu pote lucra nimic. In caz de­ disolvare, credem a şti că mi­nisterul s’ar complecta aşa încât să fie o de­plină garanţie de libertate şi de perfecta le­galitate a alegerilor. Acest minister s’ar pre­senta cu un program forte amănunţit de reforme. Mai mult , d. Catargiu ar face— minunat precedent constituţional — un mare turneu electoral şi ar arăta alegătorilor din câte­va centre mari situaţia ţarei şi nevoile ei. I­. Catargiu nu vrea să se impue şi a­­legătorii vor alege între acest guvern și co­­lectivitate. ~ " -r' I m T '^ T--r.

Next