Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-06-10 / nr. 32

o LA MARELE MAGAZIN — DE — STICLĂRIE, porcelanuri ŞI OBIECTE DE MENAJ FRAŢII HIRSCHENSOHN Iaşi, Str. Ştefan cel Mare 2 bis a sosit un mare transport de RĂCITORI (dulapuri frigorifere) din străinătate FULGERUL Industrie ori hoţie? 6 (Urmare) Registru numeric şi cartoanele de greutatea sfeclei. Acest registru este ţinut tot de un amploaiat provizoriu, ca şi cartoanele de cântărit. In el se înregistrează, pe fiecare zi şi în ordinea sosirei pe basculă, căruţele cu sfecle ale cultivatorilor. Modul cum vin la cântar, cum se cântăresc şi cum se pictează cartoanele este defectuos, şi, în curs de doisprezece ani , a fost mult schimbat, deşi s’a dovedit rău în aplicarea lui, dar numai aşa aduce folos fabricei, căci numai pe urma unor asemenea operaţiuni rămân fabricei sute de vagoane de sfecle pe teren, după recepţie. lată defectele sistemului întrebuinţat, văzute şi constatate de cultivatori, ba chiar şi de personalul fabricei . Se schimbă căruţele între cultivatori, se schimbă numele, se pretează rău de cântar, fără a se cunoaşte bine cifrele, se înregistrează greşit, se cântăreşte după carele reglementare când nu mai este lumină, se perforează greşit tara,între două cifre, spre a se pune totdeauna în asemenea caz, tara cea mai mare—unde se scapă din vedere, cu sau fără intenţie, a se perfora tara, se pune din oficiu 15 la sută, etc. La cântar, la registru şi la tară nu asistă mai niciodată cultivatorul sau reprezentantul seu, căci fabrica are un evreu pripăşit, care, sub aparenţa de cultivator, face pe reprezentantul cultivatorilor, dar serviciul seu este iluzoriu, căci e omul fabricei şi nici într’un caz nu poate interveni în favoarea cultivatorilor cari plătesc pentru acest serviciu cu 1,2 lei de vagon, căci la prima intervenţie şi-ar perde slujba, el fiind în solda fabricei încă de la înfiinţarea ei. Tot spre a-i face un contra serviciu, fabrica 1 îngădue să facă borderourile de liquidare ale cultivatorilor, de la cari asemenea ia câte un leu de vagon, borderou care nu constă în altăceva decât a rezuma pe un tablou cantităţile predate după cartoane şi care nu trece de multe ori de jumătate coală de hârtie, pentru cartea de la 10 lei la 2—3 sute de lei, după câte vagoane predate are cultivatorul, formalitate la care este impus de şeful culturilor, pentru control. Dar cărei controlul? nu se vede, căci tot ce este în registrele fabricei se plăteşte şi nici un ban mai mult. In realitate nu-i decât un bacşiş dat, din punga cultivatorilor, evreului impus ca reprezentant al lor, pentru docilitatea lui şi grija ce-o are ca interesele fabricei să fie favorizate. In registre asemenea se schimbă numele, cifrele, datele, etc. Statul, judeţul sau comuna nu au nici un control asupra acestor fabrici în ce priveşte cântăritul, ţara şi celelalte operaţii cari privesc vânzarea de cereale sau legume în târguri sau oboare, şi tot ceea ce vrea fabrica face în propria sa ogradă, fără control şi fără priveghere din partea autorităţilor, cari lasă pe bietul ţăran cultivator de sfecle la discreţia fabricelor cari’l jăfuesc şi’i iau munca mai rău decât în codru, ba de multe ori îl mai scot şi dator, pentru a avea legat şi în viitor de cultura sfeclei, spre marele folos numai al fabricilor. Vom continua. Propagarea boalelor venerice Una din căile cele mai lesnicioase prin care periculoasa boală a sifilisului îşi găseşte o întinsă propagare sunt servitorii, şi î n special servitoarele. Mai fiecare servitoare tânără e dublată de o prostituată clandestină şi, odată ce a contractat această boală urâtă, contaminează nu numai pe numeroşii indivizi cu cari au relaţii, dar chiar şi pe acei pe cari î i servesc. Acestor agente de propagarea contagiune i se datoreşte în bună parte încurbarea hoaţelor venerice prin cazărmi şi prin şcolile cu internate. Şi fiindcă răul a liat proporţiuni mai mult decât îngrijitoare, se impune luarea de măsuri pe cât de grabnice, tot pe atât şi de serioase. In primul loc s ar cuveni ca serviciul sanitar să exercite un serios și riguros control asupra siăbei sanitare a servitoarelor, supunăndu-le unei examinări medicale periodice și luînd măsuri pentru internarea în spitale a celor atinse de boli venerice. Erori la vămuire Nu rare ori se întâmplă ca negustorii noştri, la câteva luni, ba chiar după trecere de un an şi chiar mai mult de la aducerea unor mărfuri, să se pomenească cu un aviz din partea direcţiunei generale a vămilor, prin care li se pune în vedere că, deoarece au fost greşit taxaţi la vămuirea cutărei marfe, să achite la biuroul vamal diferenţa plătită în minus. Nu ştim însă să fi avut loc vr’un caz în care vr'un negustor să fi fost avizat că, prin greşală de taxare, percepândui-se o taxă mai mare de cum se cuvenea, să se prezinte la biuroul vamal, pentru a’şi primi suma ce, pe nedrept, i s’a perceput în plus. Măsura aceasta e pe cât de nedreaptă, pe atât şi de dăunătoare negustorilor. La primirea unei marfe, orice negustor socoteşte costul ei şi spesele ce le-a făcut, pentru a stabili preţul cu care-i convine s’o desfacă. A i se cere peste câte va luni, ba chiar şi peste mai bine de un an să mai plătească o diferenţă—de multe ori îndestul de însămnată—de care el n’a putut ţinea socoteală la stabilirea preţului de desfacere, însamnă a i se aduce o pagubă pe care pe nedrept e silit s’o suporte, el nefiind cu nimic vinovat. Dacă Statul nu poate rămânea, cu nici un chip, păgubaş de aceste diferenţi, apoi, după principiul că cine nu deschide ochii, deschide punga, alţii de cât negustorii s’ar cuveni să suporte aceste pagube. Direcţia vămilor are împiegaţi, are taxatori, are şefi de vamă, pe sub ochii cărora trec toate operaţiunile de vămuire. Dacă aceşti funcţionari nu-şi deschid ochii, ce sunt de vină negustorii ? E destul că ei sunt obligaţi să plătească chiar şi amenzi grele pentru greşelile ce le fac, ca să mai fie făcuţi răspunzători şi de greşelile funcţionarilor vamali. Iaşii fără Arhierei Duminica mare fiind una dintre cele mai de samă sărbători ale creştinătăţei, a doua chiar după Paşti prin însămnătatea ei, drept credincioşii, deprinşi să asculte slujba arhierească în acea zi, s au dus în număr mare la Mitropolie. Dar mare le-a fost decepţia, încredinţându-se de lipsa şi a. P. S. S. Mitrolitul Pinten şi de a vicarului seu, P. S. Arhiereu Antim. Decepţionaţi, dar fără să-şi peardă speranţa de-a asculta sfânta slujbă arhierească, au dat fuga drept credincioşii la biserică la Sf. Spiridon, unde şi acolo au avut o nouă decepţie : eclipsa egumenului. Şi de unde, altă dată, de Duminicamare se oficia slujba arhierească în trei, patru, ba chiar şi cinci biserici din Iaşi, anul acesta nu sa oficiat nici în una, nici chiar macar la Mitropolie, îngrijiţi, drept credincioşii au cercetat ce sa făcut cu arhiereii Iaşului, şi din cercetări au aflat I. P. S. Mitropolit a cetit moliftele teiului în vagonul-restaurant—transformat în capelă—al expresului Bucureşti-Burdujeiu, cu care Mitropolitul s'a dus să participe la sfinţirea bisericei de la Pleşeşti , iar despre Vlădica Antim au aflat că I. P. Sfântul l'a trimis să slujască la mănăstirea Agafton, unde ni se spune că a fost tare frumos . După vecernie s'a întins masă mare, încărcată cu toate bunătăţile cari, împreună cu pântecoasă damigeană ce nu mai era slăbită din dragoste şi cu serviciile gentile ale gingaşelor surori întru Domnul, au făcut pe sfântul părinte să uite că trece vremea şi sâ-l apuce zorii zilei la masă, în tovărăşia protopopului de Botoşani, a cuvioasei maice stareţe şi a altor conmeseni mai mult sau mai puţin veseli cântăreţi. Am vrea să ştim ce zice I. P. Sfântul de chiulhanul de la Agafton ? Ingăduesc oare canoanele ca, după noapte de chef, cu mintea împainjenită de fumul băuturei şi cu pântecele supraîncărcat de mâncare, un cleric—fie el chiar Vlădică—să oficieze Sta leturghiei Tare curioşi suntem să ştim părerea I. P. Sfântului în această privinţă. Sfiştoc Şcoala Steaua Faţă cu insuficienţa localurilor şcoalelor publice, în cari imensa majoritate a copiilor evrei nu puteau găsi loc pentru a-şi câştiga o educaţie şi macar o cultură elementară, a fost de nevoie ca iniţiativa particulară să întervie şi, cu sforţaţi şi sacrificii demne de toată lauda să izbutească a acoperi, în bună măsură, această regretabilă insuficienţă. Datorită acestei iniţiative am văzut creându-se şcoalele pe băeţi Cultura şi Junimea, şcoalele de fete a Reuniunea femeilor israelite şi a Societăţei filantropice Steaua, ba chiar şi un gimnaziu complect, cu clădire proprie, construită de d-na şi d. Moritz Wachtel pe propria lor cheltuială şi întreţinut de aceşti oameni generoşi. Pentru astăzi, ne vom ocupa de şcoala Societăţii filantropice Steaua, alcăreia bilanţ pe anul şcolar 1911—1912 îl avem sub ochi. Nedispunând decât de cotizaţiile membrilor sei, şi cu speranţa că se vor găsi îndestui oameni binevoitori, Societatea Steaua a înfiinţat, acum şapte ani, şcoala sa de fete. La început cu o singură clasă, i - au adăugat treptat, pe fiecare an, câte o clasă nouă, până la complectarea cursului primar. Dar, instrucţia primită în cele patru clase primare nefiind suficientă a asigura elevelor acestei şcoale un mijloc de existenţă, în viitor, comitetul şcoalei, în frunte cu d. D. Herzemberg harnicul ei director administrativ—astăzi preşedintele Societăţei—au avut fericita inspiraţie de-a crea pe lângă şcoala sa şi o şcoală profesională, în care elevele să poată căpăta cunoştinţele teoretice şi practice de croitorie Cu silinţă şi bună-voinţă, scopul a fost atins, şcoala profesională funcţionează dejal cu două clase, urmâniâd ca, la toemnă, să i se înfiinţeze şi clasa a treia. Şi bătrânească zicătoare că, la faptoi bună mulţi voinici s'adună, n’a fost citil astă dată dezminţită. Şcoala a găsit un sprijin real nu nul mai in membrii comitetului ca d-nii Jac-Impies Leibovici, Hugo Zaharia, M. Tennen-baum, Peciilor, Gropper şi alţii, dar şi în corpul ei didactic, care şi-a dat şi şi dă toate silinţele ca instrucţia şi educaţia elevelor să nu lase nimic de dorit. Din viaţa unei tinere învăţătoare (urmare) Sărmana Geta, din pricina atâtor pretendenţi, esta foarte rar din casă. Nu se ducea decât la preot şi cu familia acestuia, din când în când, se ducea la mănăstire. Venise primăvara. De duminica Floriilor Geta s a dus cu copii la biserică, i-a împărtăşit şi, după slujbă, cucoana preoteasa a poftit-o la masă la d-lor. Acolo găsi pe un călugăr tânăr. Pe când preotul nu venise încă de la biserică, iar cucoana preoteasa, in bucătărie, ducea și aducea cele ce i trebueau pentru masă, Geta rămase ’n olac cu tănârul călugăr. Acesta, la un moment dat, se apropie de Geta și întinde câteva prosoape frumoase, zicându-i : — Te rog primeşte, domnişoară, aceasta ca dar de la sfânta mănăstire. Fa le luă, le admiră şi mulţumi călugărului. Dar nu trecură cinci minute şi călugărul se sculă, se uită împrejur, se îndreptă spre Geta, zicându-i cu ochii în lacrămi şi cu vocea tremurândă: — Domnişoară, îmi eşti dragă. Te rog iartă-mă că ţi-o spun. Vreau să'mi las raniia şi să fiu robul tău, căci de robia lui Dumnezeu m'am săturat. Spune’mi de mă asculţi şi ai milă de mine. De nu, plec, mă duc la sfântul munte şi n’ai să mai auzi de mine. • — Drum bun, părinte—răspunse Geta, dând să iasă afară. Fi o apucă de mână, o ţinu în loc şi-i spuse în hohote de plâns: — Se poate o fată aşa de frumoasă şi nişte ochi aşa de limpezi să ascundă un suflet aşa rău ? Vrei moartea mea? Voi avea-o. Mi-ai fost dragă din ziua când te-am văzut cu părintele, la mănăstire. In acest timp intră preotul, care văzu figura galbenă a călugărului şi faţa cuprinsă de indignare şi de revoltă a fetei. FI înțelese totul şi cu vocea liniştită zise : — Nu te supăra domnişoară. Iartă totul. Nu uita că i un biet om pământean. Mi-a spus chinul ce’l mistue și l'am sfătuit, dar patima’i patimă! A plecat îndată după aceasta bietul călugăr. Nici n’a stat să mănânce. Şi plecat e până astăzi. La mănăstire nu se mai ştii de el din ziua acea. A doua zi de Florii Geta scrise acasă că vine pentru cele douăzeci de zile de vacanţă şi îşi ia şi pe buna ei servitoare. Pe când împachetau în sală nişte lucruri, servitoarea i spuse că o țărancă și un băetan vor să i vorbească. Ea chemă in sală. Ţăranca, cum intră în sală, îi apucă mânele şi se ntinse s’o sărute pe obraz. Geta se feri. — Nu te sfii de mine—îi zise țăranca.—Am venit să ţi fac fericirea. Am un singur băiat, ca o floare, şi e bogat, putred dă bogat. Sunteţi potriviţi. El ştie niţel să scrie şi să citească. Ai să-l mai înveţi d-ta şi, peste un an, are să fie notar ban. Cu două lefi aveţi să trăiţi împărăteşte. Fata scoase un hohot de râs şi căutând să scape, strică vorba : — Dar unde i tatăl d-tale ? Băetanul prinse la inimă și răspunse —Fata? a murit dă doi ani la gros Nu l’am văzut. L-au mâncat câinii de jandari. Dar pare că l-au dovedit? Geta, ca să scape de țărancă și să n’oi mai ocărască și ea ca ceilalți îi zise: — Mătuşă, eu am părinți. Din capu meu nu pot face nimic. Duceți-vă la părinţii mei şi cereţi-mă. Cum vor zice ei aşa voi face. Ţăranca se linişti şi se aşeză pe un scaun. — Da dă unde eşti matale? — întrebă pe fată. Ea i spuse numele oraşului. — Dar cum să-i înemeresc? — Cum ii ajunge cu trenul—zise Gesta—de la gară apuci uliţa tot înainte până ajungi într o piață mare. Acolo întrebi sergentul unde şede avocatul Popescu şi te va îndrepta el. Ai să vezi o curate mare, frumoasă. Acolo şedem. — Hm! hm!... Se vede că tatăl d-talii slujeşte la avocatul ăla. — 11a nu. Tata singur e avocat. — Hm! da? Dar băiatul meu îţi place? Hai să logodiţi, să te iau acasă !