Fulgerul, 1914-1915 (Anul 7, nr. 1-52)
1914-12-08 / nr. 6
ANUL VIL No. 6 (328) 10 Un număr bani. Luni 8 decemvre 1914 ABONAMENTE Pe an . Pe 6 luni 8 lei. ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul u III 30» w Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul.FULGERUL ZIAR INDEPENDENT — Apare in fiecare Luni --------',s h. «Tjs 7^ •*» h . ^ v Wv vr ,• U,; •f 8 Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan cel Mare 4.* I V ‘V ABONAMENTE Pe an Pe 6 luni ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » III 30 » » Inserţiuni şi reclame A 50 bani rândul. 8 lei Rugăm pe d-nii abonaţi rămaşi în întârziere cu plata abonamentului, să binevoiască a ne aquita sumele ce nu datoresc, de cari simţim multă nevoie. Administraţia. Pro patria Cu cât întârzie mai mult războiul, cu atât şi soarta noastră devine mai ră. Fără a fi intrat în acţiune, fără face cel mai mic pas pentru dezrobirea fraţilor noştri de sub jugul maghiar, suferim, de fapt, consecinţele unui război economic şi această stare de lucruri, dacă s'ar agrava, neliniştea va creşte şi se poate ca, înaintea declaraţiei unui război din partea noastră, să se aprindă un foc pe căre l vom stânge cu multă greutate, căci nu credem şi nu putem crede să se repete astăzi lucrurile de la 1907, cu toate că avem acelaş om politic în fruntea intereselor statului. Ce măsuri a luat guvernul în această privinţă? nu ştim. Şi dacă d. prim-ministru, care se ascunde întotdeauna şi nu răspunde nimic atuncea când îl întreabă cineva asupra politicei externe, sub cuvânt că nu poate da la iveală marile sale proiecte militare, multiplele propuneri ce le-a primit din partea ţărilor vecine, şi nu spune că tot ce i s-ar face şi oricâte ameninţări ar avea, nu va declara nimic nici Parlamentului, nici Ţărei, nu ştim dacă va fi tot aşa şi cu această modestă întrebare, care, prin divulgarea ei, nu poate să nu facă nici cel mai mic rău. Presupunem însă că nu s’a luat nici o măsură serioasă,, şi că răul care ne ameninţă nu l-a prevăzut guvernul nostru. Şi, în cazul acesta, toată răspunderea va cădea asupra acelora ce deţin frânele puterei în aceste timpuri grele. Ţara cere ostaşilor noştri, şi cu drept cuvânt, sacrificarea vieţei lor în timp de război. Pănă acuma s’au făcut nenumărate concentrări, s'au obosit mulţi oameni cu marşuri de tot felul, s’a pregătit, într’un cuvânt, viitoarea noastră intrare în acţiune. Dar întrebarea este: gânditu-se a cineva să ridice moralul trupelor? Sau poate că aceşti oameni sunt consideraţi ca nişte instrumente oarbe, în inima cărora nu trebue să vibreze nimic decât porunca superiorilor? Noi credem că spiritele acestea toate trebuesc înflăcărate din timp, căci altfel luptă Francezii ce se duc cu trup şi suflet pentru apararea patriei lor, şi altfel Germanii, cari nu cunosc decât disciplina. Şi poate că lucrul acesta s'ar fi făcut de cătră mulţi din ofiţerii noştri superiori, cari’şi dau bine samă de aceste lucruri. Dar cazul cu d. colonel Anastasiadi a descurajat pe mulţi, deşi nimeni n’ar trebui să se descurajeze, când este în joc patria sa. Deci, pe de-o parte trebuia guvernul să aducă o îmbunătăţire stărei economice, ca suferinţile ce le îndurăm să nu mi micşoreze râvna cu care va trebui să luptăm în caz de mobilizare, iar pe de alta să nu se oprească pe ofiţerii superiori şi de talent de-a ţinea trupelor discursuri înflăcărate, înainte de-a porni în acţiune, ceea ce-au făcut toate statele balcanice, şi mai cu samă Serbia, înaintea ultimului război. E. C. EPIGRAMA Unui medic. Medic ce provoci avorturi, Negustor de oua, lapte... Medic uricios în lapte, Om lipsit de caracter, Tu cu cinstea n ai raporturi. Şi zgârcit eşti cât se poate Şi ’ţi dau titlul toţi şi toate : „Harpagonul lui Molier“. Huube Ciocănei, fuga’i sănătoasă. Mari tacticiani mai sunt şi comandanţii armatelor austro-ungare ! Acolo unde găsesc locul liber de duşman, înaintează cu mare grabă. Îndată însă ce duşmanul se arată, ei se grăbesc, din motive strategice, să părăsească locul, ştiind că, dacă fuga e ruşinoasă, apoi e tare sănătoasă. Generalul Potiorek, comandantul trupelor ce operează contra Şerbilor, nu vrea să se lese, în această privinţă, mai prejos de colegul seu Laufenberg. Văzind că Şerbii, din lipsă de muniţiuni, au evacuat Belgradul, el sa grăbit sal ocupe, fapt pentru care ziarele maghiaro-nemţeşti i-au adus cele mai mari şi mai elogioase laude. Ba, pentru acest, strălucit fapt de arme, împaratul Franz Iosef l-a decorat, iar Nemţii şi Ungurii i-au sărbătorit victoria, făcând iluminaţii la Viena, Budapesta şi aiurea. De îndată ce Serbii au fost aprovizionaţi cu muniţii şi-au început a înainta contra lor, Maghiaro-Nemţii s au grăbit să facă stânga î mprejur şi să o fie la sănătoasă, uitând, în marea lor grabă, să şteie cu dânşii toate bagajele şi lăsând în mână Şerbilor ce înaintau un mare număr de tunuri, mitraliere, prizonieri şi o mare cantitate de muniţii şi provizii, lucruri ce-au crezut de prisos să le mai fie cu duşii, ca să nu li încurce triumfala fugă înapoi. Astăzi, în întreaga Serbie nu se mai găseşte viu şi liber nici un soldat maghiar sau neamţ. Pentru această prea strălucită ispravă, ziarul italian Wessaggero află din Mena că generalul Potiorek, comandantul trupelor maghiaro-nemţeşti din Serbia, va fi destituit. Lucrul acesta ni se pare a fi cu totul improbabil. Prezenţa generalului Potiorek e absolut trebuitoare acolo unde se găseşte, spre marea glorie a imperiului habsburgic. Ba, din contra, suntem siguri că imparatul Franz Iosef va şti să răsplătească acest strălucit fapt de armeat generalului Potiorek, dăndu, pe lângă vreo mare decoraţie, titlul de conte ori cel puţin baron, iar Viena şi Budapesta vor îmbrăca haina de sărbătoare şi vor face mari iluminaţii pentru sărbătorirea acestui mare act de vitejie. Libertatea presei. Unile ziare, alarmate de faptul că s’au găsit gazetari cari să între in solda Nemţilor şi să facă propagandă pe socoteala lor, contra adevăratelor interese ale ţărei şi neamului, ar avea aerul să ceară restrângerea libertăţii presei. Găsim alarma nejustificată, periculoasă şi dăunătoarea publicului. Nejustificată pentru motivul că oricâte ziare ar cumpără sau ar scoate Nemţii, nu vor putea izbuti să determine în opinia publică românească un curent contra intereselor ţărei şi neamului. Românul e îndestul de cuminte şi înzestrat cu îndeajuns bun simţ, pentru a discerne cea ce trebue să creadă ori nu, ceea ce trebue să’i nască şi sporească sentimentele şi ceea ce nu. Şi însuş faptul că ziarele de propagandă nemţască se împart gratuit, e o dovadă că, în ţară, nu’s băgate’n samă, nu găsesc amatori cititori. Periculoasă, căci măsurile de restrângere s’ar putea întinde şi asupra presei ne pusă’n solda străinilor. Şi păgubitoare publicului care, primind gratuit aceste ziare şi necitindu le, le întrebuinţează pentru alte nevoi curente. Şi apoi nu-i pare îndestul de cunoscut proverbul nostru : „Cânii latră, vântul duce?“ NAŢIONALISMUL. „ Naţionalismul e sentimentul care leagă oamenii de acelaş sânge, de aceaş limbă şi aceiaş credinţă, fie cât de împrăştiaţi sau îndepărtaţi unii de alţii, aruncaţi de valurile soartei pe ţărmuri străine. Ori unde se ’ntâlnesc doi de aceiaş origine, simţesc legătura şi unitatea din care s’au desprins, şi ’n ori ce împrejurări, auzindu’şi numele şi graiul, tresaltă, dar în primejdii s’ajută, chemându-i la datorie vocea sângelui. Naţiunea se întinde şi n afară de patrie, alte ori se confundă cu dânsa. Dar în patrie încap mai multe naţionalităţi şi în sinul unei naţiuni pot întră, prin contopire, prin asimilare, alte neamuri, de altă rasă, de alt sânge, şi atunci învinge neamul cel mai tare, mai asimilător, când e de dorit ca acesta să fie şi neamul cel mai de samă, rasa cea mai aleasă, civilizatoare, în care caz o naţiune, contopindu-se, nu ’i în pagubă. Se ’ntămplă însă adesa şi contrarul. Sunt unele neamuri neasimilabile sau prea greu asimilabile, după mai multe generaţiuni. Aceasta ori din pricina rasei prea păstrată prin vechimea veacurilor, ori din cauza credinţelor potrivnice, a limbei şi a obiceiurilor ce le moştenesc din tată ’n fiu. încă de la împărţirea hunei pe suprafaţa globului, oamenii s’au aşezat pe rase şi pe naţionalităţi diferite, ocupând fiecare grupare mai însămnată o porţiune de loc între hotare cât mai mult naturale. De la hotarele convenţionale mai ales, naţiunile s’au frământat tot mereu, de câteori se simţeau înăduşite de o stăpânire vitregă a unora mai noi şi mai puţini, cari li acaparau conducerea trebilor şi li tulburau liniştita vieţuire. La principiul acesta al respectărei unităţei naţiunilor nu s’au apropiat niciodată puterile mereu interesate a le stăpâni şi a le exploata. Şi atâta timp cât, îr mod silit, sunt intrebuinţate popoare mici la alcătuirea unor state fără unitate naţională de rasă, de credinţă şi aspiraţiuni, atâta timp cât se nesocotesc hotarele fireşti în cari trebue să se reverse o naţiune, nu va scăpa omenirea nici de revoluţii, nici de războae. Atâta timp multe state vor fi mereu expuse prăbuşirei, multe naţiuni supuse nimiccirei. Care va fi tribunalul în faţa căruia va veni procesul naţiunilor, care să măsoare şi să cântărească fără război, fără revoluţii ucigătoare de oameni şi de progres, şi a căruia hotărâre, în primă şi ultimă instanţă, să devie formula sfântă şi neatacabilă de nimeni şi niciodată? Cine să-l alcătuiască, dacă fiecare judecător va fi şi parte interesată să întărească starea de nedreptate de pănă acum, îutilizând stăpânire încă şi asupra altor provincii, cari cuprind naţionalităţi cu totul diferite de rasă? Aceste provincii se câştigă azi prin război şi vor trebui să se peardă prin revoluţii, căci ea se nesocoteşte principiul unităţei naţionale. Şi când aceştia sunt judecătorii — interesaţi să se întindă cât mai mult — ce dreptate vor da ei naţiunilor pe cari şi azi le întrebuinţează, jertfindu-le pentru interesul şi mărirea lor?! Căci ce însemnează, de pildă, încăerarea ruso-germană în foasta ţară a Polonilor? Ce cară încăerarea austro-rusogermană în ţara în care se află mormântul marelui Moldovan Ştefan-Vodă? Ce ar cauta încleştările austro-ungaro-sârbeşti