Fulgerul, 1915-1916 (Anul 8, nr. 1-74)

1916-09-19 / nr. 68

­NUL VIII No. 68 (442.) Un număr S bani. abonamente Pe an . . 8 Iei. Pe 6 luni . 4 „ Pentru străinătate se adaoge porto 2.59 lei AN UNGURI Pag. IV 30 b. rândul * III 50 * „ Inserţiuni şi reclame 80 bani rândul.Z­­AR INDEPENDENT .. Apare In fie-care ssi — Redacţia şi Ad-traţia la Tipografia „ Progresul* Iaşi, Strada Ştefan­ cel Mare No. 4 Luni 19^M^ntbre 1916 ABONAMENTE Pe an . . .8 iei. Pe 6 luni . 4 „ Pentru străinătate se adaoge porto 2.50 lei ! ANUNGURI ^^Pag. IV 30 b. rândul HI 50 , * 'Aserţiuni şi reclame *80 bani rândul. trepăduşul Hindenburg * * Victoria Francezilor şi Englezilor frontul apusan şi ocuparea lo­­lităţei Combles este o reuşită fo­arte mare a Quadruplei şi este­ o p­ovestire că aliaţii noştri tind să pingă ofensiva lor pe linia Com­­as-Douai-Lille-Ostende. Această împingere se accentuează irte mult şi se pare că aliaţii ştri vroesc s’o execute încă’na­­te de-a intra în cantonamentele iarnă, căci Englezii au cel mai are interes de-a’ndepărta pe Ger­­ani din regiunea Ostendei, pentru Aprinderea mai grăbită a An­ver­i­­­lui, ca apoi să se poată produce o întoarcere forțată a aripei drepte rmane, care ’i va sili pe Germani o retragere grăbită pe tot restul fontului până la Verdun. Totul va depinde de starea atmos­­i­rică în care se va afla în luna oc­ 1 mvre şirul de regiuni dintre Corn­es şi Ostende. Dacă timpul va fi prielnic, reuşita­nglo-Fancezilor se va realiza mai b­ând şi vice-versa. Chestiunea întrării în cantona­­entele de iariva aliaţilor noştri de­­-acel front îi preocupă pe Ger­­mani foarte mult, căci ei doresc să ispende, până la primăvară, înain­­trea dârză şi sigură, a aliaţilor noş­­i de pe-acea linie, pentru ca ma­­salul Hindenburg să poată împru­­muta de pe-acel front câte­va cor­uri de armată, pentru a le arunca alt front şi anume pe frontul in Balcani şi Dobrogea. Germanii par că înţeleg numai ad terram stabilirea la aliaţii noştri a aşa zisului front unic şi cred că sub această denumire însamnă că,atunci când aliaţii noştri atacă pe­ un front, pe toate fronturile trebue să se facă atacuri simultane. Şi de­ asemenea, dacă pe­ un front se suspendă o­­fensiva, acelaş lucru trebue să se întâmple şi pe celelalte fronturi. Ori, in curând Kaizerul cu Hin­­denburgul seu se va încredinţa că şi-au greşit socoteala. Pe frontul rusesc, Germanii stau tot atât de rău ca şi pe cel apusan, căci zilnic perd din teren dinaintea presiune! armatelor ruse. Hindenburg se crede şiret, căci de vr’o lună şi mai bine se ocupă mai mult cu frontul balcanic şi dobro­gean, după ce-a mâncat papara pe frontul anglo-francez. O face aceasta ca să se scuture de răspunderea stărei rale a arma­telor sale de pe frontul rus. Cum însă el şi cu Makensen, ci­racul lui, a dat greş în ofensiva lui perfidă şi făcută prin surprin­­dere’n Dobrogea,parcă­ vom vedea lăsând ca un August-cel - prost, în părăsire frontul dobrogean ş’alergând pe frontul Salonic-Va­­lona şi, după ce va’ncasa ş’acolo o papară zdravănă, va alerga să deie ajutor pe frontul italian Tri­­est-Trient, ca apoi să reînceapă a­­lergăturile sale, chipurile de ajutor da capo al fine, adică pană ce se va sfârşi cu rezistenţa Kaizerului şi se va începe cu zdrobirea Germaniei şi cu desfacerea totala Austro-Un­gar­iei. St. Ori Grecia ori regele ei Politica perfidă a regelui Ti­­os, mânată de interese familiare, şi de cele ale ţarei care i-a pus pe cap corona, ajutată de marca er­mană, împrăştiată de agenţii Propagandei nemţeşti fie golan-O mie ce n’a cunoscut nici o marg Hne a dus pe sărmana Grecie a malul prăpastiei. Dar Grecii au ţinut să dove­dească, în grelele împrejurări prin cari trece ţara lor, că dacă printre ei se găsesc mulţi verita­bili descendenţi de-ai lui Chilon, iu lipsesc nici cei de-ai lui Be­­mida, Aristide şi Achille, gata­­ se sacrifica pentru salvarea pa­­riei lor. Rând pe rând insulele greceşti, Epirul şi Thesalia fiau­ declarat contra politicei duse de regele şi guvernele greceşti, ce fiau succe­­dat de la căderea lui Venizelos încoace, proclamând revoluţia. Ofiţeri superiori şi generali, lesper­aţi de soanta ce întrevăd că se pregăteşte ţârei lor, au de­misionat din armata greacă, pen­tru a se pune’n fruntea trupelor revoluţionare, cari ard de dorin­ţa de-a da pept cu duşmanii se­culari ai lor ş’a curaţi teritoriul grecesc de bulgărimea e l-a in­vadat prin trădare. Insuş marele patriot şi barbat de stat Venizelos, care, prin munca şi priceperea sa, ştiusă să’mpedice Grecia de-a se prăvăli ’n prăpastie, părăsind Atena, a plecat în Creta, pentru a lua con­ducerea mişcărei revoluţionare pornită contra cotropitorilor. De altă parte se anunţă că puterile aliate vor adresa regelui Constantin un ultimatum, prin câr fii vor cere să-şi limpezească situaţia, luând o atitudine hotă­râtă, francă şi leală. In aşa împrejurări, mai rămâ­ne regelui Greciei decât sau a părăsi calea politicei de duplici­tate şi de perfidie, în care i-a plăcut să umble pan’acuma, de dragul şi’n interesul cumnatului seu de la Berlin, ori să'şi fie geam­andanul şi fie şteargă cât mai răpede la sănătoase. Kaizerul şi Hindenburg ■0___ Intr’i­n consiliu de război, ţinut la ma­rele cartier general al armatei germane de pe frontul apusan, Kaizerul, după în­duioşătoare lamentări asupra bătăilor ce Nemţii le primesc cu atâta regularitate, se adresă Hindenburgului seu : — Hern mareşal, mi’i chip de câştigat vr’o cât de mititicuţă vrei or­­e contra Fran­­co-Englezilor ? — Ba da, sire—răspunsa bătrânul ma­reşal.—Mută-mi lacurile maz­ariene la Somme şi Verdun, şi eu îţi garantez să bat pe Franco-Englezi nu de sfii zvân­­tez, dar sfii­nd în batac. Desnădăjduit de însărcinarea ce i-o dă­dea Hindenburg, Kaizerul părăsi sala con­siliului trântind uşa cu ciudă. Femeea română soră de caritate Doamnei principese Maria Moruzi, preşedinta filialei Iaşi a Societăţei Critoca-rosă, în­chin aceste rânduri ca semn de omagiu respectuos. Femeea română, începând dela cea mai înaltă treaptă socială şi chiar din pri­mele momente­ ale războiului, s’a aratat pătrunsă de sentimentul datoriei şi, la chemarea patriei, a dat pilde înălţătoare de patriotism şi abnegaţie, trecând la îndatoririle sale cu un perfect echilibru sufletesc şi cu sânge rece, aşa cum o cer timpurile prin cari trecem. Şi cu toate că fiecare inimă poartă’n sine spinul care-o sfâşie, totuş femeea română a ştiut să’şi stăpânească du­rerea, înţălegând că cea viţăi artă’n or­dinea socială este de-a suferi fără ne plânge, şi c’o resemnare adevărat creş­tinească şi-au luat locul surorile de ca­ritate la căpătăile răniţilor, ca îngerul păzitor şi blând, dovedind uitarea de sine şi de rangul pe care’l ocupă’n so­cietate, pentru că adevărata dragoste de oameni nu cunoaşte decât egali şi sora de caritate este blândă, pentru că inima omului cult se’nblânzeşte la vederea ce­lor în suferinţă. Sora de caritate are cuvinte de mân­­gâere şi de’mbărbătare pentru răniţi. Doară inimile caritabile zimbesc la ori­­şi ce figură omenească. Sora de caritate are milă de ori şi ce durere adevărată, căutând a face tot ce’i stă prin putinţă ca s'o aline. Intr’un cuvânt, sora de caritate,­­ o rază de lumină ’n viaţa celui suferind, deci surorile de caritate n’au decât im singur ţel : să’şi îndeplinească datoria ’n conştiinţa, pentrucă, de­şi nevăzuţi, dar avem doi martori cari ne privesc: Dum­nezeu şi conştiinţa. Sora de caritate, în faţa suferinţilor de tot felul, caută să’şi stăpânească du­rerea, având în vedere că nimica nu trebue cruţat pentru salvarea răniţilor şi că silinţele viguroase şi înţelepţeşti duc în­totdeauna la rezultate bune. Sora de caritate sufere răbdător, pen­tru că sufere de bună-voe. Scumpe surori de caritate, voi cari legaţi rănile sângerânde ale oştenilor ce-au luptat vitejeşte pe câmpul de o­­noare şi’i îngrijiţi cu vrednicie şi devo­tament, redându’i patriei vindecaţi, voi realizaţi cel mai strălucit simbol al creş­tinismului, prin dragostea şi mila de a­­proapele ’n suferinţă şi prin practicarea tuturor virtuţilor, cari vor răvărsa asu­pra voastră binecuvântările şi recunoş­tinţa unui neam întreg. Totul este deşărtăciune pe pământ, afară de binele care-l faci. Fapta bună apropie pe om de D­um­­nezeu şi cine săvârşeşte fapte bune, va putea întotdeauna arunca asupra trecu­tului său o privire senină. Maria Vivoschi-Dclores Gel aşteaptă pe Kaizer? Societatea, când vede că un simplu nebun ori criminal ii tulbură liniştea, caută să se asigure contra lui, punân­­du-l la loc de opreală , la ospiciu ori la puşcărie. Rămăned-va ea pare indiferentă şi nu va lua măsuri contra celui mai sân­geros nebun şi criminal pe care l-a a­­dăpostit vr'o dată pământul ? Cuprins de nebunia grandomaniei, Kaizerul Wilhelm II s’a crezut menit să aibă stăpânirea lumei întregi şi, pentru a’şi ajunge înch­ipuita lui me­nire, n’a stat la gânduri a arunca doliul şi mizeria ’n drumul seu. Milioane de vieţi omeneşti au căzut jertfă acestui criminal nebun, munca a secole întregi a fost distrusă cu şti­rea şi din ordinul seu, iar cruzimea dezlănţuită de trupele sale şi ale alia­ţilor sei fi au cunoscut margini, nccru­­ţdnd vieţile nevinovate ale bătrânilor, femeilor şi copiilor neînarmaţi şi'n stare de-a nu se putea apara. Nerone care din mania de-a se des­făta din suferinţele altora, a dat foc Romei, şi-a expiat crima prin moarte; oare crima Kaizerului Wilhelm II, care-a dat foc lumei întregi, rămâne-va ■ne ispăşită ? Cel mai mai mare geniu militar, pe care l-a cunoscut istoria timpurilor moderne, marele Napoleon­­, a plătit cu libertatea şi cu viaţa dorinţa sa de cucerirea lumei. Europa, îngrijită de starea de război pe care el căuta s-o perpetueze, s a coalizat, l-a răpus la Waterloo şi l-a trimes saşi sfârşască zilele’n insul­a Sa la Elena. Oare Kaizerul Wilhelm, care, fără să fie un geniu ca Napoleon I, în do­rinţa de­ a'şi câştiga dominaţiunea în­­tregei lumi, a dizlănţuit războiul mon­dial, care­ a aruncat jalea şi durerea aproape ’n lumea ntreagă, prin modul sălbatec şi criminal cum ştie el sfii facă, nu se cuvine să aibă cel puţin a­­caiaş soartă ? Nu tronul unui imperiu e locul pen­tru Kaizerul Wilhelm II, ci insula Dracului, unde să’şi ispăşască păcatele crimelor şi nelegiuirilor ce le-a săvârşit. Şi, ca să nai fie urât acolo, s’ar cuveni să i se deie de tovarăş şi pe prinţul Eitel Frideric, domnul seu moş­tenitor, care­ a dovedit că, pe lângă mania cruzimei, mai are şi pe cea a clep­tomaniei. -antian

Next