Gazeta de Sud, iulie 1996 (Anul 2, nr. 396-422)
1996-07-01 / nr. 396
SC ZAHĂRUL LA PODARII zahăr tos în orice cantitate, la prețul de 1550 lei/kg fără TVA inclusiv ambalajul. Tel.: 051/264.320. 051/134.203 EURO ’ 96 Germania - Cehia 2-1 (0-0) Germania, campioană europeană Aseară, după un meci dramatic, în care Cehia a condus cu 1-0, Germania a cîștigat cu 2-1 în prelungiri. Marcatori: BERGER (din penalty), respectiv BIERHOFF (2). Pentru Germania acest titlu european este al treilea, celelalte două fiind adjudecate în edițiile CE din 1972 și 1980.____________ GAZETA de SUD Luni, 1 iulie 1996 .Anul II, numărul 396 tipărit în două ediții • 10 pagini, 250 lei Prima promoție de ingineri gorjeni a cucerit ultima redută Atmosferă de sărbătoare, dar și de maximă emoție, specifică marilor examene, joi și vineri, la Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Tîrgu Jiu. Prima promoție de absolvenți ai Facultății de inginerie s-a aflat în fața ultimei redute - examenul de diplomă. A fost un examen greu, am simțit-o, asistînd, preț de cîteva minute, alături de colegii din presă prezenți la eveniment, la desfășurarea „ostilităților“. A fost o comisie foarte exigentă, au confirmat studenții, din care au făcut parte prof. dr. ing. Iulian Popescu, președinte, prof. dr. ing. Sever Șontea, șef de lucrări, dr. ing. Marius Zamfirache, șef lucrări ing. Dumitru Mazilu, cu toții cadre universitare de prestigiu ale Facultății de mecanică de pe lingă Universitatea din Craiova. Cu ocazia unei scurte conferințe de presă adhoc, prof. dr. ing. Iulian Popescu, gorjean de origine, cel dintâi decan al Facultății de mecanică din Craiova, prezent în viața universitară din Tîrgu Jiu încă din anul 1974, de la primele examene de stat susținute de studenții Facultății de subingineri, a ținut să aprecieze eforturile deosebite făcute de parlamentarii gorjeni și de autoritățile locale, fără de care astăzi Universitatea „Constantin Brâncuși“ nu ar fi existat, „începe o tradiție frumoasă aici, la Tîrgu Jiu. Se simte influența, contribuția mai multor școli superioare: București, Timișoara, Craiova. S-a format astfel o școală care poate fi considerată de nivel național. Există acum și un colectiv de cadre didactice de valoare și cu experiență, există și dotarea necesară. Deși la ora actuală profesia de inginer nu este cea mai căutată, sînt convins că TCM va rezista ca profil. Mai ales aici, în Gorj, unde există un anumit nivel de dezvoltare economică și unde șomajul este destul de scăzut“, a mai spus Iulian Popescu. Referindu-se la nivelul de pregătire al studenților din Tîrgu Jiu, Iulian Popescu s-a declarat mulțumit, afirmînd că de multe ori, la același grad de dificultate a examenelor și de exigență, mulți dintre ei au obținut medii mai mari decît colegii lor din universitatea craioveană. Așadar, primii 24 de ingineri, pe a căror diplomă scrie Universitatea „Constantin Brâncuși“, Tîrgu Jiu, sînt pregătiți „să se ia la trîntă“ cu viața. • Grigore CRAIOVEANU . Școlarii de la Casa de copii nr. 2 din Craiova vor simți că este vacanță Prin grija Administrației Taberelor Dolj, a organizației nonguvernamentale CRI din Sibiu și a DJTS Dolj, școlarii de la Casa de copii nr. 2 Craiova se vor bucura în această vacanță, atît de mare cît și de munte. Pentru aceștia au fost organizate în luna iulie trei tabere la Năvodari, Sibiu și Costinești. 38 de școlari, între 8-14 ani, au plecat, sîmbătă, 29 iunie, la Năvodari. Perioada taberei este de o săptămînă. Aceasta a fost prima serie de copii care a beneficiat de gratuitatea asigurată de Administrația Taberelor. La Sibiu va pleca, în data de 2 iulie, un grup format din cinci adolescenți, care, timp de zece zile, vor cunoaște străvechiul oraș și împrejurimile acestuia. Alți 15 adolescenți, reținuți de examenele de admitere, vor petrece cinci zile de vis la Costinești, în a doua decadă a lunii iulie. • Mihaela FRANCOVSCHI Alexandru Răducan a fost anchetat ieri Alexandru Răducan, patronul firmei SANCA și al restaurantelor „Odobești“ și „Transilvania“, a fost cercetat, în cursul zilei de ieri, pentru acuzațiile de bancrută frauduloasă și înșelăciune, informează PRO TV. Anchetarea s-a desfășurat la sediul Inspectoratului General al Poliței, în prezența unui ofițer anchetator, a unui procuror și a avocaților lui Răducan. Avocatul Valentin Vîlcu a declarat, pentru PRO TV, că interogatoriul de ieri s-a referit exclusiv la finanțarea externă de 35 de milioane de mărci germane primită de firma lui Răducan și blocată la BANCOREX. Avocatul Vîlcu a mai adăugat că Alexandru Răducan ar fi declarat anchetatorilor că, în schimbul deblocării contului de la BANCOREX, persoane din aparatul guvernamental i-ar fi cerut cedarea a 20 de procente din acțiunile firmei SANCA. Alexandru Răducan s-a predat autorităților miercuri seara. Pe numele său era emis un mandat de arestare pentru infracțiuni economice, fals și uz de fals și înșelăciune în dauna avutului public. Răducan părăsise țara în februarie a.c., după ce fusese pus în imposibilitatea de a rambursa împrumuturi în lei și valută, contractate cu bănci și cămătari țigani. GAZETA de SUIZ Gigi Kent este cercetat intr-un buncesar penal Poliția a început urmărirea penală împotriva lui Vasile Gheorghe, zis Gigi Kent, sub acuzațiile de evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, fals intelectual și gestiune frauduloasă, informează IGP. Conform cercetărilor efectuate de Direcția de combatere a criminalității economico-financiare, în calitate de administrator al SC VI S PRODIMPEX SRL, în perioada aprilie-noiembrie 1995, Gigi Kent a contractat, în numele firmei, mai multe împrumuturi de la CREDIT BANK, însumînd 408 milioane de lei, bani pe care i-a transferat în contul unor persoane particulare, cu scopul de a-i folosi în interes personal. Gigi Kent mai este învinuit că, în aprilie 1995, a ridicat un împrumut de 100 milioane de lei de la CREDIT BANK și nu l-a semnalat în evidențele contabile, transferîndu-l în contul unei persoane fizice. SC V&S PRODIMPEX SRL, ai cărei asociați sînt Gigi Kent și Steriu Popescu, a fost înmatriculată drept societate cu capital mixt și a funcționat fără a efectua vărsămîntul sumei de 10 mii de dolari SUA, sustrăgîndu-se de la plata impozitului către stat, în valoare de 323 de milioane de lei. într-un alt caz, Gigi Kent a fost arestat, la 21 februarie a.c., sub învinuirea că, prin derularea unor operațiuni ilegale de import, a prejudiciat statul român cu peste 200 milioane de lei. La 30 aprilie a.c., Tribunalul Vrancea a dispus punerea în libertate a lui Gigi Kent. După două zile, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Prahova a eliberat un nou mandat de arestare a acestuia, pentru bancrută frauduloasă, evaziune fiscală, fals intelectual și uz de fals. Kent, patron al societății „Hotel Cota 1400“ SA din Sinaia, a fost învinuit că nu a înregistrat, cu bună știință, suma de 144,9 milioane de lei în evidențele contabile ale firmei sale. Banii proveneau din închirierea, de către CREDIT BANK, a vilei „Cerbul“ din complexul hotelier patronat de el. Tribunalul Prahova a hotărît, miercuri, prelungirea mandatului de arestare pentru Gigi Kent pînă la 28 iulie a.c. (MEDIAFAX) Legea și „înțelegerea" de Romulus DIACONESCU într-o gazetă lunară, bine scrisă, dar cam nebăgată în seamă din cauza prețului piperat, Nicolae Cerveni emitea cîteva păreri, de pe poziția magistratului, în legătură cu Miron Cozma. Virulentul politician, care ne-a obișnuit să dea în clocot peste margini în confruntările parlamentare, se dovedește de astă-dată foarte circumspect, prudent și chiar înțelegător. Intervievat despre atitudinea liderului (in)contestabil al minerilor, clamorosul magistrat se limitează la reproducerea părerilor acestuia. Probabil, frînturi dintr-o discuție mai îndelungată purtată în doi. Despre ce e vorba în esență? Introducînd, cînd e cazul, ghilimelele, Nicolae Cerveni îl citează copios, fără să-l comenteze, iar acesta, motivînd că acționează după capul lui, aruncă vina pe pasivitatea organelor abilitate care nu aplică legea în Valea Jiului. Și atunci, e obligat să o facă el. Ca protector al intereselor celor din subteran și al unora de la suprafață, care aleargă pe gazon, zăpăcind balonul rortund. In fapt este vorba de scandalul de la clubul „Las Vegas“. Ești tentat să crezi că Miron Cozma are dreptate din anumite puncte de vedere: într-adevăr, nu de puține ori organele noastre de ordine mimează doar un rol constatativ. Și nu preventiv. Dar Miron Cozma ar fi trebuit să-și amintească, ceea ce nu uităm cu toții, că la un moment dat a făcut legea la nivel național, depășindu-și cu vîrf și îndesat atribuțiile sindicale. Căderea guvernului Roman i se datorează într-o măsură covîrșitoare. Chiar dacă, nu e greu de bănuit, a avut în spate forțe puternice. Să mai amintim cum același Miron Cozma l-a jignit (făcîndu-l mincinos) în fața unui parlament înmărmurit, pe Theodor Stolojan, cel de-al doilea prim-ministru post-decembrist. Și nimeni nu a zis nimic. A primit chiar îmbrățișări din partea domnului Ion Rațiu. în rest, am rămas cu impresia că doar sistemul nervos al domnului Stolojan a fost pus la grea încercare. Justiția noastră nici măcar n-a dat un comunicat. Dar cazul lui Cozma nu e singular. După ce a fost „sustras“, pentru o perioadă, furiei deponenților înșelați de la CARITAS, Ioan Stoica s-a repauzat între pereții unei recluziuni. De unde a fost eliberat cu o singură „restanță“. O amendă de 10.000 de lei. Pentru te mirire. Nici măcar un sfert din meniul pe care patronul uneia dintre marile escrocherii ale tranziției îl va fi consumat în drumul său liniștit spre Cluj. Ioan Stoica a mizat pe memoria scurtă a deponenților frustrați. Memorie scurtată de avalanșa furibundă de prețuri, cînd o sacoșă cu iiscaiva mîncare a depășit considerabil suma depusă instituției fantomă de la Cluj. Acum, fiecare cetățean deponent știe, măcar, că nu a pierdut mare lucru. Fiindcă valorile de altă dată s-au bagatelizat complet. Așa încît, în ambele cazuri (și în multe altele), legea a fost complet ignorată. Nu numai în sens juridic, ci și moral. Singurele „înțelegeri“ ale legii sînt programate în culise, în care sînt implicați, din cîte s-a văzut, mulți dintre cei ce au zămislit-o. Pimea noastră unde e?! De cîteva zile, în municipiul Tîrgu Jiu se simte o criză acută de pîine. La multe centre nu se mai găsește pîine la vînzare după ora 8.00. Multe brutării particulare și chioșcurile lor au fost închise. Acestea se explică prin lipsa griului sau poate prin stocarea lui de către producători ori baze de colectare a cerealelor, care iau în calcul recolta calamitată din acest an. La Tîrgu Jiu se zvonește că, incepînd de joi, 4 iulie, salariații de la Fabrica de pîine vor intra în grevă. Asta mai lipsea ca să întrebăm retoric: pîinea noastră unde e?! • Al. Dom ȘERBAN Fondul National de Investiții Investind la F.N.I. obțineți Carnetul de Investitor, care vă ajută să luptați eficient împotriva inflației, protejîndu-vă și, chiar mai mult, sporindu-vă economiile. Unitățile de fond le puteți cumpăra de la Agențiile Golsor din: CRAIOVA, str. Constantin Lecca (fostă Comuna din Paris) nr.8, intrarea dinspre Bulevardul N. Titulescu, tel: 051/41.96.03. DROBETA TR .SEVERIN, str. Traian, nr.38, tel: 052 / 318.559; TO. .TTJ. str. Aleea Pieței, bl. 1, parter, tel: 053 / 210.478; str. VÎICEA, str. Calea lui Traian, bl.S7l, tel: 050 / 726.336. Valoarea la zi a unității de fond 16.775 lei Creștere fată de săptămînă precedentă 1,65% Creștere fată de 1 ianuarie 1996 49,11% Creștere fată de valoarea nominală 67,75% Activ net 36,4 miliarde lei Unităti de fond în circulație 3.169.897 iarul oltenilor de pretutindeni