Gazeta de Sud, ianuarie 2001 (Anul 7, nr. 1776-1799)
2001-01-15 / nr. 1785
2 ACTUALITATE GAZETA de SUD, Luni, 15 ianuarie 2001 Conform unui studiu realizat de IMAS în premieră națională Românii nu-i vor în preajma lor pe copiii cu handicap și SIDA • 50% nu doresc copii în viitorul apropiat, iar 80,7% nu vor să audă de adopție • Cauza principală a acestor atitudini este sărăcia • Românii pot fi împărțiți cu siguranță în două categorii distincte: „toleranți 66 și „tradiționaliști66 Principala concluzie la care au ajuns cercetătorii de la IMAS este aceea că problemele copiilor aflați în dificultate sunt cunoscute insuficient de către opinia publică, nevoile acestora fiind percepute, în esență, sub aspect material și în mai mică măsură din punct de vedere socio-afectiv. Mulți oameni cred că acești copii cu nevoi speciale trebuie mai degrabă izolați și nu integrați în restul comunității. Se poate vorbi deci de o percepție tradiționalistă și conservatoare. Groază de copiii infestați cu HIV Oamenii sugerează mai ales măsuri de ocrotire de natură financiară și medicală, arătînd cu degetul spre instituțiile statului, îngrijirea la domiciliu a unui copil infestat cu HIV li se pare de o periculozitate extremă. 56% dintre români sînt de părere că acești copii ar trebui să stea în instituții speciale, în timp ce doar 44% vor ca ei să stea acasă; 66% vor ca ei să învețe în școli speciale pentru copii cu HIV/SIDA. O altă opinie dominantă este aceea că, în timpul liber, copiii cu HIV/SIDA n-ar trebui să stea în preajma copiilor sănătoși. Există apoi o opinie majoritară conform căreia copiii străzii și cei delincvenți trebuie izolați. Măsurile pe care oamenii le sugerează sunt mai degrabă punitive și coercitive; în mică măsură, există o atitudine de facilitare a corecției copiilor concomitent cu integrarea în comuniate. Cele mai radicale atitudini, orientate spre discriminare sau izolare, le aparțin persoanelor cu educație scăzută, din mediul rural, cu venituri mici. Problemele copiilor abandonați și orfani par a fi cel mai bine înțelese, acestora fiindu-le recunoscute nevoile de afecțiune, nevoia unui mediu familial etc. Deși opinia majoritară este că toate categoriile de copii aflați în dificultate au nevoie de protecție, atitudinea subiecților față de problemele copiilor este una de detașare; majoritatea consideră că este sarcina statului, în cea mai mare măsură, ca să asigure protecție acestor copii. Viața de familie Pentru majoritatea românilor copiii reprezintă elementul fundamental al vieții de familie, care are încă, alături de căsătorie, o importanță enormă pentru semenii noștri. 95,8% consideră că pe oameni ar trebui să-i preocupe mai mult viața de familie. 95,6% sunt de părere că un copil are nevoie, pentru a crește normal, atît de mamă, cît și de tată. 80,1% susțin că oamenii care vor să aibă copii ar trebui să se căsătorească, în schimb, doar 49,7% cred că singurul mod de a trăi pentru un bărbat și o femeie este căsătoria. 46,3% acceptă că doi tineri pot trăi împreună dacă nu sunt căsătoriți, iar 38,7% ar fi de acord ca o femeie să aibă un copil fără să fie căsătorită. 37% sunt de părere că nu e nevoie să te căsătorești dacă vrei să trăiești cu partenerul. 22,4% spun că e bine să ai căsnicie, indiferent cum merge. 83,7% dintre românii adulți consideră că viața fără copii nu are rost, 71,3% că e bine să faci copii mai puțini pentru a-i crește și a-i educa mai bine. în schimb, 69,3% sunt de părere că nu contează cîți copii ai, o farfurie în plus la masă nu contează. Pe de altă parte, 68,3% cred că întîi trebuie să te realizezi în meseria ta și după aceea să faci copii. Doar 33,7% sunt de părere că e bine să faci atîția copii cîți îți dă Dumnezeu. 28,2% spun că e mai bine să faci copii mai puțini ca să ai mai mult timp liber, iar 24,9% sunt de părere că poți fi fericit și dacă nu ai copii. Atitudinea față de avort 60,7% sunt de acord cu folosirea metodelor contraceptive, 44,4% acceptă avortul în cazul sarcinilor nedorite, 27,1% acceptă partenerii care trăiesc împreună fără a fi căsătoriți; doar 24,6% sunt de acord cu familiile cu copii care au un singur părinte și doar 23,9% cu cupluri necăsătorite care au copii. Numai 23,5% sunt de acord cu cuplurile care decid să nu facă copii și doar 18,7% cu cuplurile care decid să divorțeze. Doar 8,9% acceptă mamele minore, și doar 6,7% gravidele minore. Atitudini referitoare la copii Dorința de a avea copii este maximă pentru cei cu vîrsta cuprinsă între 25-29 de ani și care nu au încă copii. Doar 19% dintre persoanele investigate s-au gîndit să adopte un copil, mai înclinate spre adopție fiind persoanele de sex feminin cu vîrsta între 30-34 de ani, studii medii spre superioare, cu venituri mai mari și stabilite în orașele mari. 80,7% nu doresc să adopte copii. în deciziile care îi privesc pe copii, părerea acestora este considerată importantă și foarte importantă pentru 85% dintre subiecți. Despre educația copiilor defavorizați Ce părere au subiecții anchetei despre instituțiile responsabile cu educarea copiilor defavorizați? Ar trebui ca acești copii să învețe în școli obișnuite, integrați în colective normale de clasă sau ar trebui ca procesul educațional al copiilor cu probleme să se desfășoare în instituții speciale, separate de cele obișnuite? în funcție de răspunsurile la aceste întrebări, au rezultat două categorii de persoane: una cu o atitudine permisivă față de copiii orfani, copiii străzii și cei cu HIV, cerînd învățămînt special doar pentru copiii handicapați - „toleranții“, și alta care ar separa în instituții speciale de învățămînt toate categoriile de copii cu probleme - „tradiționaliștii“. Cele două categorii sunt sensibil egale din punct de vedere numeric: 805 „toleranți“ și 751 „tradiționaliști“. Cercetătorii s-au întrebat prin ce se diferențiază cele două categorii, din punctul de vedere al caracteristicilor demografice și al setului valorilor familiale. Ei au descoperit că persoanele cu vîrsta cuprinsă între 27 și 38 de ani sunt puternic asociate la categoria toleranților, iar cele de peste 63 de ani constituie nucleul dur al tradiționaliștilor, fiind partizane ale sistemului de educație în instituții specializate. Tinerii sunt adepții comportamentelor permisive, de integrare în colective normale. De asemenea, tolerante sînt persoanele cu statut social ridicat, implicînd o muncă de conducere sau cel puțin calificată și avînd o concepție mai flexibilă despre familie, cuplu și relația dintre membrii familiei. Această atitudine prointegrativă îi exceptează însă pe copiii cu handicap, chiar și pentru categoria persoanelor tolerante, tendința centrală este aceea de a solicita, pentru copiii cu handicap, învățămînt în școli speciale. Tradiționaliste sunt persoanele cu vîrsta de cel puțin 63 de ani și cu statut social foarte scăzut, valorizînd în special comportamentele familiale consacrate. Rolul decisiv în departajarea celor două categorii pare a fi jucat chiar de educația subiecților. Tratarea în instituții speciale în ceea ce privește locul unde trebuie să fie îngrijiți copiii cu probleme, ponderea statistică se schimbă (toleranții sînt numai 514 din totalul eșantionului, restul de 1.042 de subiecți manifestînd tendințe tradiționale), ca și categoriile, atît pentru toleranți, cît și pentru tradiționaliști, tendința centrală privitoare la copiii orfani și abandonați este aceea de a-i reține pentru tratamente în cabinetele medicale ale caselor de copii, iar pentru copiii străzii este aceea de a nu-i primi în clinicile sau în spitalele obișnuite. Și aici, educația influențează permisivitatea atitudinală: toleranții sînt mai degrabă absolvenți de învățămînt universitar sau măcar de liceu, iar cei tradiționali sînt persoane cu educație redusă la maximum la nivelul gimnaziului, în privința locului unde ar trebui să domicilieze copii există. De asemenea două clase de opinii. Categoria toleranților (426 de subiecți) are tendința centrală de a-i plasa pe copiii orfani în familii (alta decît cea naturală) și pe copiii cu handicap sau cu HIV acasă, sub rezerva accesului la servicii medicale specializate. Tradiționaliștii (1130 de subiecți) consideră că minorii orfani sau abandonați ar trebui dați în îngrijirea rudelor, cei cu handicap ar trebui să stea acasă (avînd asigurată asistența medicală), dar cei bolnavi de SIDA ar trebui internați în instituții specializate. Distincția majoră este dată, după cum se vede, de opiniile asupra categoriei copiilor cu sindrom imunodeficitar. Transilvănenii sînt mai toleranți Se pare că regăsim tradiționaliști (din punct de vedere al întregului complex de probleme asociate copiilor defavorizați) printre cei aflați la statusul social cel mai coborît, cu educația la nivelul gimnaziului și provenind din Muntenia sau din Moldova. Deș-„Cum ați reacționa dacă în clasa copilului dumneavoastră ar fi un coleg bolnav de SIDA? Care ar fi soluția și cine ar trebui să se ocupe de rezolvarea problemelor pe care le-ar pune copiii bolnavi de SIDA?“ - trei întrebări pe aceeași temă într-un minisondaj realizat vineri în centrul Craiovei. Și că tot vemi vorba de HIV/SIDA, craiovenii recunosc în asta o problemă socială, dar care nu ar implica și comunitatea în rezolvarea ei. De regulă, găsirea soluțiilor este lăsată exclusiv în seama statului, iar multe dintre opiniile culese pe stradă identifică SIDA și cu o culpă indirect personală: „Dar ce vină au copiii că sunt bolnavi?“, se întreabă craiovenii. Toți cei intervievați de GDS auziseră despre SIDA, știau că e o boală incurabilă. Poate și de aceea, avînd în vedere gravitatea ei, chiar și cei mai siguri păreau uneori nesiguri (mai puțin medicii). Și părerile față de modul în care ar trebui tratați „cei altfel“ sunt diverse: de la integrarea în comunitate, pînă la ostracizarea copiilor bolnavi într-un fel de lazareturi speciale. • Nu aș accepta să fiu colegă cu cineva bolnav de SIDA. Mi-ar fi greu, dar și frică... Sau poate că totuși aș accepta, dacă aș fi sigură că nu aș lua și eu boala. De altfel, eu nu știu prea multe despre boală. La noi în Liceul CFR nu ne-a spus nimeni nimic despre SIDA. Pînă la urmă... și pentru noi și pentru ei ar fi mai bine dacă ar exista clase separate. Ar fi numai între ei, toți bolnavi și izolați de ceilalți, să stea acolo, departe de noi! (Alina Tănăsoiu, 18 ani, elevă) • Sincer să fiu, nu l-aș lăsa. pre caracteristica de vîrstă se poate spune doar că este asociabilă cu ultimele două quintile, adică peste 50 de ani. Pe de altă parte, toleranții pot fi asociați mai mult cu persoanele a căror educație se află la nivelul liceului și cu zona Transilvaniei. Probleme tipice Pentru categoria copiilor orfani și abandonați, problema tipică este cea a locuirii. Și toleranții și tradiționaliștii înclină spre scoaterea acestor copii din instituțiile statului și plasarea lor în grija unor familii sau a rudelor. Problema tipică a copiilor handicapați este asistența medicală. Toleranții încă sunt multe controverse pe tema asta. Nu sunt sigur că se știu toate căile de contaminare și nu aș vrea să risc. Pe de altă parte, nici mie, ca părinte, dacă aș avea un copil bolnav nu mi-ar conveni ca el să fie izolat... într-un final, cred că aș fi pentru izolarea copiilor bolnavi în clase separate. (Ion Popescu,52 de ani, inginer) • Nu aș avea rețineri în a-mi lăsa copilul în aceeași clasă sau la joacă împreună cu un alt copil bonav de SIDA. Boala se ia numai prin contact sexual sau pe cale sangvină. Și copiii bolnavi trebuie să fie integrați în comunitate, trebuie să trăiască printre oameni deoarece sunt absolut la fel ca noi. Ei nu trebuie izolați de comunitate, ci trebuie să aibă o educație specială, să știe că sunt într-un anumit fel contagioși, care este acest fel și cum trebuie să-i protejeze pe ceilalți. (Maiorescu Dalila, 35 de ani, medic) • Nu mi-ar fi teamă să-mi las admit servicii medicale acasă sau în regim ambulatoriu, iar tradiționaliștii doar în instituții speciale, în regim de internare. Pentru categoria copiilor cu HIV, probleme tipice sunt acelea ale locuirii și ale asistenței medicale. în cazul copiilor care prezintă această maladie apare reflexul de a-i izola în așezăminte speciale, mai ales din teamă și din necunoaștere. Un minimum de persoane tolerante admit ca ei să stea acasă și să primească îngrijiri medicale în policlinici și în spitale, în regim ambulatoriu. Adopția - soluția românilor la chestiunea copiilor orfani și abandonați Atitudinea față de acești copii este, în general, de compătimire. Centrele de plasament ar trebui amplasate în localitățile din care provin copiii, în orașe și în mediul rural în aceeași măsură. 54% consideră că orfanii și copiii abandonați ar trebui să învețe în școli obișnuite și 46% în centre de plasament. Tinerilor care părăsesc centrele de plasament ar trebui să li se asigure locuri de muncă și locuințe. 74% consideră adopția internă drept soluție la această problemă. Copiii străzii Oamenii au o reacție de respingere față de copiii străzii în pofida faptului că se recunoaște ideea că acești copii trebuie ocrotiți. 64% susțin școlarizarea în copilul în aceeași clasă sau să se joace cu un copil bolnav de SIDA. Cred că grija lor ar trebui s-o aibă statul. Ei ar trebui să se ocupe mai bine de rezolvarea problemelor acestor copii. După cîte știu eu, nu sunt în Craiova instituții care să se ocupe special de problemele copiilor bolnavi de SIDA. Guvernul ar trebui să înființeze niște asociații, să le spun așa, care să ofere niște condiții, măcar pentru a le ușura viața și să uite că suferă de SIDA, că tratament oricum nu există. (Dan Stănculescu, 44 de ani, petrolist) • Dacă aș avea un coleg bolnav de SIDA, m-aș comporta cu el la fel cum mă comport cu ceilalți copii. Nu mi-ar fi teamă, deși SIDA e o boală incurabilă. (Ionuț Stănculescu, 16 ani, elev) • Domnule, eu nu mi-aș lăsa copilul cu unul bolnav de SIDA. Nu poți să știi niciodată ce se întîmplă... Situația e periculoasă, cum centre specializate, iar 72% doresc ca asistența medicală să fie acordată copiilor străzii tot în centre specializate. Românii consideră că responsabilitatea față de copiii străzii îi revine statului (36%), primăriei (21%) și poliției (16%). Copiii cu handicap Opinia majoritară este că acești copii trebuie să stea acasă și să aibă acces la servicii specializate (53%). 40% consideră că ar trebui să stea într-o instituție specializată, iar 84% că trebuie să învețe în școli speciale. Responsabilitatea îi revine, în primul rînd, statului (37%). Copiii abuzați 74% sunt de părere că abuzurile cele mai multe au loc în stradă, în timp ce doar 44% cred că copiii sunt abuzați în familie, și 45% în> instituții". Principala responsabilitate revine poliției (47%), apoi statutului (17%), părinților (14%) și Ministerului Justiției (10%). Copiii delincvenți o categorie care întrunește cele mai negative reacții. Potrivit majorității subiecților chestionați, ei ar trebui să stea în instituții speciale (84%), să învețe în centre de reeducare (72%) sau în penitenciare (20%). Principalii responsabili: poliția (52%), statul (19%), școala (9%) și justiția <10/să nu-ți fie frică, mai ales azi... Dacă se transmite și prin alte căi, altele decît cele sexuale și sangvine? Statul ar trebui să se implice în problema asta, să-i achiziționeze (?!) pe toți la un loc, să-i trateze... să pună niște baze serioase pentru treaba asta într-un centru de izolare, unde să mănînce, să se joace, să învețe. Dar între ei! (Tudor Ionescu, 58 de ani, inginer) • Nu știu ce aș face... S-ar putea... dar sigur nu pot să vă spun. Știm că boala nu se ia doar pentru că ar sta unul lîngă altul sau s-ar juca împreună, dar am rețineri. îmi este frică de boală. Dar nici izolați nu ar trebui să fie pentru că n-au nici o vină - ar însemna să-i condamnăm și noi. Statul ar trebui să se ocupe de asta, să găsească o rezolvare. (Mariana Popescu, 37 de ani, vînzătoare) . De ce să nu-i lască și celălalt, chiar bolnav, e tot copil. Și e păcat de el că n-are nici o vină. SIDA nu se ia prin atingere, prin vorbire sau mai știu cu ce. Se ia pe cale sexuală, sînge... Dacă așa a fost soarta lor, de ce să-i izolăm? (Daniel Amarinoaie, 34 de ani, șomer, Gorj) • N-ar fi nici o problemă. Bolnavii de SIDA ar trebui protejați întotdeauna. Statul ar trebui să facă mai multe spitale, să se îngrijească mai mult de ei. Ei sunt bolnavi, dar sunt oameni ca noi toți. Trebuie înțeleși. (Alina Chelu, studentă) • Ar trebui să le facem viața mai frumoasă... (Oana Stănescu, 20 de ani, studentă) - au deja copii - la vîrsta mea nu e cazul - n-aș putea să-i asigur un viitor prea bun - nu-mi permite sănătatea - nu-mi permite starea materială să cresc un copil - ar fi o răspundere prea mare - munca îmi ocupă mult timp - aș avea mai puțin timp liber - nu aș avea timp pentru mine 36,1% 35,9% 33% 23,6% 15,7% 9,5% 9,3% 50% din categoria de vîrstă 18-45 de ani nu vor copii, considerînd că n-ar putea să le asigure un viitor prea bun, iar 47,8% din cauza situației materiale precare. Atitudine față de întreaga problematică a copiilor defavorizați Persoanele tinere, cu vîrsta pînă la 26 de ani, sînt mai degrabă tolerante, iar cele cu vîrsta de peste 50 de ani sînt asociabile într-o oarecare măsură cu cele tradiționaliste, acest lucru căpătînd o probabilitate mai mare o dată cu referirea la subiecți cu vîrste mai avansate, cei de peste 63 de ani fiind netradiționaliști. Anul trecut, IMAS a realizat, în premieră națională, un studiu intitulat „Cercetare asupra percepției copiilor aflați în dificultate, de către opinia publică din România“. Beneficiara cercetării a fost Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului“, iar finanțarea a fost asigurată de Banca Mondială. Categorii de copii percepuți ca probleme în societatea românească Craiovenii cred că statul ar trebui să se implice mult mai mult în rezolvarea problemelor pe care le pun copiii cu HIV/SIDA Motive pentru a nu avea copii 78,2% 72,2% Românii aleg varianta izolării copiilor bolnavi de SIDA și nu pe cea co-integrativă Status social Toleranți Tradiționaliști Total ridicat 38% ’ 62% 100% mediu 30% 70% 66% scăzut 20% 8% 80% - copii cu SIDA/HIV 72% - copiii străzii 71,9% - copii delincvenți 60,5% - copii orfani 60,4% - copii abandonați 57,5% - copii cu handicap 54,5% Craiovenii nu ar vrea ca propriul copil să aibă colegi infestați cu HIV 1 Pagină realizată de Marina BĂRBULESCU, Radu FIRAN, Bogdan MITRICUNĂ -< y