Gazeta de Sud, aprilie 2002 (Anul 8, nr. 2155-2180)

2002-04-22 / nr. 2173

6 UTILE Ce credeți despre decizia profesorilor doljeni de a îngheța anul școlar? Cadrele didactice doljene au datorit ca incepind de luni, 22 aprilie, să protesteze împotriva nesolutionării revendicărilor pe care le-au făcut la Ministerul Educației și Cercetării, majorarea salariilor și decontarea a șase călătorii anuale pe CFR. Ei vor refuza să mai treacă notele elevilor în catalog. Acest lucru poate determina înghețarea anului școlar. A­u și ei dreptate. Au salariile­­­i foarte mici, la fel ca doctorii și ca mulți alții. Important este să nu sufere nici copiii în urma protestului lor. Ar fi mai bine să li se dea ce cer, că altfel cel mai mult vor avea de tras elevii. Pătru Radu, de 65 de ani, din Craiova N­ormal că fac grevă, și fin pe salarii de mizerie, sînt plătiți mai rău decît ăștia care mătură stra­da. Păi cum să supraviețuiască în ziua de azi, cînd numai o pereche de pantofi costă 500.000 de lei?! Lasă, să facă, merită și ei un salariu ca lumea! Gheorghe Segărceanu, de 64 de ani din Craiova: Ce spun oficialitățile Dumitru Chilom, președintele Federației Sindicatelor din Învățămîntul Preuniversitar „Spiru Haret“. P­rofesorii vor lua măsuri drastice în­­ ceea ce privește desfășurarea o­­relor de curs. Nu vom întrerupe ac­tivitatea, dar notele elevilor nu vor mai fi trecute în catalog. Pregătim astfel o eventuală înghețarea a a­­nului școlar. Sperăm ca guvernul să țină cont de doleanțele noastre. • Grupaj realizat de Ana IANCU GAZ0ETA de SUD, Luni, 22 aprilie 2002 Deși mai au doar două luni la dispoziție Societățile comerciale din Olt nu se sinchisesc de „reevaluarea“ condițiilor de muncă . Din cele aproape 120 de societăți comerciale care, înainte de aprilie 2001, aveau angajați încadrați în grupele I și II de muncă, numai opt au obținut aviz favorabil • Termenul final de reevaluare a condițiilor de muncă este 30 iunie 2002 Doar 56 de societăți comerciale din județul Olt care aveau salariați încadrați în grupele I și II de muncă, dintr-un total de 118 cîte existau înainte de 1 aprilie 2001, au solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) ori reevaluarea locurilor de muncă. Dintre acestea, numai... opt societăți au reușit să obțină aviz favorabil pentru locurile de muncă în condiții deosebite. Societățile care au îndeplinit toate criteriile legii sunt: SC SOVECORD SA Slatina, SC INSTIRIG SA Balș, SC CORAPET SA Corabia, SMR Balș, UTALIM Slatina, SC ELECTROCARBON SA Slatina și HIDROCONSTRUCȚIA SA Olt Inferior. Două asemenea avize au fost obținute de SC ALRO SA Slatina pentru 1.988 de salariați, față de 3.349 cîți erau inițial înregistrați la această categorie. Potrivit unui act normativ emis de executiv în urmă cu un an - HG nr. 1337, modificată prin HG nr. 261/2001 privind metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, firmele care înainte de data mențio­nată aveau angajați în asemenea condiții de muncă ar trebui că, pînă la 30 iunie 2002, să-și reevalueze locurile de muncă. Indiferența cu care agenții economici în cauză tratează această lege este inexplicabilă și pentru șeful ITM Olt, Radu Țucă: „Nu știu ce așteaptă. Noi am făcut o puternică publicitate în acest sens, dar... Oricum, amenzile nu vor fi neglijabile dacă nu se vor conforma pînă la expirarea termenului scadent“. Din cele 56 de societăți care au cerut avizul ITM în acest sens, cinci nu l-au primit din cauza neîndeplinirii tuturor condițiilor cerute de lege. Restul societăților cărora le-a fost respinsă documentația încearcă să-și pună la punct aspectele neglijate. Unitățile în cauză sunt: SC A­­GROMEC SA Caracal, ROMTE­LECOM Olt, SC TERMEX SA Balș, SA ALTUR SA Slatina și Uzina Electrică Slatina. Cele mai importante condiții care trebuie îndeplinite pentru a obține avizul ITM sunt: noxă depășită la locul de muncă și existența unei boli profesionale la locul de muncă respectiv. • Mugurel MANEA Deși este într-o situație financiară dificilă, SC CORAPET SA Corabia a reușit să obțină avizele ITM Olt pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții deosebite Credite cu dobîndă redusă pentru întreprinzătorii doljeni Agenții economici doljeni au șansa, începînd din această lună, să­­și dezvolte afacerea contractînd creditele cu dobîndă redusă, acordate din fondul de șomaj de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Dolj." Beneficiarii acestor credite "sînt întreprinderile mici și mijlocii, asociațiile familiale și persoanele fizice independente. Criteriile de­ acordare a creditului prevăd ca firma respectivă să aibă cel mult 249 de salariați, iar cifra de afaceri anuală să fie de pînă la opt milioane de euro. De asemenea, este obligatoriu ca minimum 50% din noi angajați să provină din rîndul șomerilor. Locurile de muncă înfiin­țate nu trebuie să fie rezultatul dispo­nibilizărilor de personal din ultimele 12 luni premergătoare contractului de creditare; în plus, locurile trebuie ocupate cu personal cel puțin trei ani. Creditul este destinat firmelor a căror activitate”"de"bază vizează producția, serviciile sau turismul, precum și societăților care realizează venituri din comerț (cu condiția ca veniturile din această activitate să nu depă­șească 49% din totalul cîștigului). 75 de milioane de lei pentru fiecare nou loc de muncă Agenții economici doritori de credit sînt obligați să aducă dovada achitării obligațiilor fiscale și a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj. Pentru fiecare loc de muncă se acordă 75 de milioane de lei, cu condiția ca jumătate din noile locuri de muncă să fie ocupate de șomeri. Creditele pot fi acordate pe timp de un an (pentru finanțarea stocurilor de materii prime și­­ materiale) sau pe termen de trei ani (în cazul în care este vorba de dotarea cu echipament și utilaje de construcții­ necesare activității unității res­pective). Nivelul dobînzii percepute la creditele acordate reprezintă 50% din dobîndă de referință stabilită de Banca Națională a României-Potrivit directorului AJOFM Dolj, Adriana Breazu, suma alocată de guvern județului Dolj pentru aceste credite este de 40 de miliarde de lei. • Romeo LUPU Panoramic cinematograf­ic (22-25 aprilie 2002) .­ id, liii niam.i,:­ si ci [UNK] >i. . .mn ,..v. V ■ in 14 DOLJ - Craiova Patria - „Bătălie pe role“ (SUA); orele: 11.30; 14.00; 16.30; 19.00; 21.00; Miercuri, vineri, sîmbătă, duminică - rulează și de la ora 23.00. Modem - „Faceți jocurile“ (SUA); orele: 12.00; 14.30; 17.00; 19.30. Jean Negulescu - „Un polițist cu capsa pusă“ (SUA); orele: 10.30; 13.30; 16.30; 19.15 Filiași - Independența: 22-28 aprilie: „Unicul“ (SUA); orele: 14.00; 17.00. IVÎEHEDINȚI - Drobeta Turnu Severin Porțile de Fier - „Deschide ochii“ (SUA); orele: 10.00; 14.00; 16.00; 18.00; Flacăra: 22-28 aprilie - „Visul alb“ (SUA); orele: 14.00; 16.00; 18.00 Orșova - Dunărea: 22-28 aprilie - „Dușmanul fiului meu“ (SUA); orele: 15.00; 17.00 OLT - Slatina Alutus - „Bandiți­“ (SUA) orele: 10.00; 14.00; 16.00; 18.00 Caracal - Central: 22-28 aprilie - „Spioni de elită“ (SUA); orele: 15.00; 17.00 Balș - Modern: 22-28 aprilie - „Blestemul scorpionului de jad“ (SUA); ora: 17.00 Corabia - Dunărea: 22-28 aprilie - „Sărutul dragonului“ (SUA); orele: 15.00; 17.00. GORJ - Tîrgu Jiu Victoria: 22 aprilie - „O familie genială“ (SUA); 22-25 aprilie - „Noro“ (RO); orele: 11.00; 13.00; 15.00; 17.00 Metru - Minerul - „Piază rea“ (SUA); Ora: 21.00 CURS VALUTAR 1 Dolar SUA 1 Euro 1­gram de aur 1 Dolar australian 1 Dolar canadian 1 Franc elvețian 1 Liră sterlină____1 33.182 29.580 323.995 17.907 21.072 20.143 48.029 Dezlegarea extragramei MUZICALE din numărul trecut: ORIZONTAL: SEMITON, AU, MUZA, XILOFON, OCARINA, FESA, SOS, OPALE, MA, NO, LIBER, ARETA, TC, LIRA, ARU, TONTI, IS, OBOS, DEE. VERTICAL: SAXOFON, ALTO, ELICE, PORI, OB, MILA, SALERNO, IMORALITĂȚI, TUFIȘ, EBA, AID, OZONO­­METRIE, NANAS, ARCUSE. Dacă vă amintiți că în 1972 ați absolvit clasa a XlI-a A la Liceul „Tudor Arghezi“ Craiova, diriginte Aurelia Stanca­­ și simțiți că muriți de dorul colegilor, vineri, 7 iunie, sigur ne vom revedea. Relații: Marinela Antonie (Ina) - 412.146. 092.602.137 sau Iulian Grecu („Procurorii" ) - 198.044. 091.334.093. #GRONY# DISTRIBUITOR CESAROM OFERTĂ PROMOȚIONALĂ Gresie CESAROM: 30x30 - 115.966 lei/mp* Gresie CESAROM, 33x33 - 130.252 lei/mp* Faianță CESAROM, 20x30 - 132.773 lei/mp* în plus, pentru facturi mai mari de 10 milioane lei se acordă discount de 10%. CRAIOVA:­­ CI. București nr. 120 - Showroom; Tel: 091.254.593 - Str. Sf. Apostoli, nr. 138 - Showroom si Depozit; Tel/Fax: 051/14.76.27 SLATINA: - B-dul A.I.Cuza, Bl. S16­ 17 - Showroom; Tel/Fax: 049/41.26.80 - Str. Artileriei, Bl. 2, Ap. 1 - Magazin; Tel/Fax:049/41.00.15 * Prețurile sunt fara TVA­­V'^ BROADBAND INTERNET Cea mai avansată tehnologie acum la preturi accesibile. 051­­­41 82 66 www.pcnet.ro PCNET 1 S BUSSIER recent deschis la etajul V al magazinului MERCUR, va oferă posibilitatea de a organiza mese festive intr-un cadru intim și plăcut, in condiții foarte avantajoase. Relații la telefoanele: 412.413. 417.905, Interior 163, mobil: 092/835.030 sau direct la sediul nostru. Intre orele 8:00 -16:00 SC AGES NOVA SA MACINA CEREALE Execută: ■ ABATORIZARE PĂSĂRI­­ Vinde: ■ OUĂ PENTRU CONSUM ■ PRODUSE DE MORĂRIT: FĂINĂ, MĂLAI Relații la tel: 051/413.545. 093-201.679. f f­TI DATO D CDI magazin de prezentare str. Frații Golești, dv I II V I vr DHL nr 55; Tel: 051/411.818. 092-264.089 CENTRALE TERMICE NUOVA ADIGAS ITALIA - 18 KW CEA MAI BUNĂ ALEGERE CONSUM DOAR 1,8 mc/h INSTALAȚII TERMICE CU MATERIALE MODERNE DIN CUPRU SAU POLIPROPILENĂ CAZANE PREȚURI PROMOȚIONALE 1 # EXCURSIE EXCEPȚIONALĂ DE PAȘTI 0 SĂPTĂMÎNĂ VENEȚIA LA 270 EURO (cazare hotel lux, demi­pensiune, transport) sau 130 euro pentru cei cu transport individual. Tel./fax: 466.576; mobil: 092-667.999 AGENȚIA DE TURISM LINIA VERDE CRAIOVA Firmă distribuitoare bere, băuturi alcoolice angajează AGENȚI DE VÎNZĂRI Cerințe: auto propriu de preferință, experiență minimum 1 an. Trimiteți CV la fel./fax: 051/ 406.109. 406.110, pînă la data de 27.04.2002. SC DIVERTIS SRL, cu sediul în orașul Rovinari, strada Păcii, între blocul A5-A6, posedînd certificat de acre­ditare seria GJ, nr. 164/10.04.2002, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România, privind medierea angajării cetățenilor români în străi­nătate în temeiul Legii nr. 156/2000, recrutează forță de muncă bine cali­ficată în toate domeniile, de preferință în construcții civile și industriale.­­­­ La ora actuală firma dispune de contracte de muncă în Franța, Spania, Italia, Israel. Relații suplimentare se primesc la sediul firmei sau la telefoanele: 00.40.53/372.570. 093-121.735. 093-472.255. 092-573.939. G­azeta de Sud DISTRIBUITORI ABONAMENTE în Calafat Relații la tel: 092.511.426; 051/415.145. anga/eaza T Berbec. Faci dovada fragili­tății emoționale. Ești sentimental și ex­cesiv de sensibil. Cei din familie te fac să suferi, îți îndrepți sentimentele spre persoane care nu merită. ” Taur. Apar întîrzieri și blocaje, mai ales la nivel emoțional. Ești ușor de manipulat, neglijent sau ghinionist în afaceri, în problemele financiare. H Gemeni. Te vei ocupa mai mult de lucruri practice, iar randamentul va fi mai bun. Relațiile cu prietenii devin complexe. Apar cheltuieli suplimen­tare. 23 Rac. Schimbările de dispoziție sînt bruște, imprevizibile. Este dificil să te bazezi pe cei din jur, care au reacții și atitudini greu de definit. Majoritatea celor din anturaj lovesc și rănesc, pen­tru a se elibera de stres. ȘI Leu: I­maginația este puternică, ingenioasă. Te plictisești repede și poți renunța la o activitate doar de dragul schimbării. Cauți ceea ce este stimu­lant, plin de noutate. ITI­ Fecioară: Ai o puternică do­rință de a te debarasa de trecut. Prie­tenii și/sau asociații te supără sau in­vers! Apar atracții erotice bruște, de scurtă durată. TI Balanță: îți redirecționezi ero­tismul suprimat de partea conștientă a psihicului. Dispoziția este schimbă­toare și, în momentul imediat următor, se manifestă exact contrariul­ lui Scorpion: Ești un îndrăgostit pasionat azi, pentru ca mîine să fii indiferent sau scîrbit de toate. Insta­bilitatea emoțională devine evidentă mai ales spre seară, cînd i se alătură și oboseala. 7 Săgetător: Nu ești dispus să­­fi sacrifici libertatea personală pentru a asigura stabilitatea relației și de aici pot apărea probleme. Experiențele amoroase sînt spumoase, exotice. y)o Capricorn: Vei avea foarte mult de lucru, timpul pentru odihnă micșorîndu-se corespunzător. S-ar pu­tea ca unele probleme de sănătate să te împiedice să finalizezi o lucrare. Vărsător: Ziua este favora­bilă evenimentelor financiare sau lega­te de serviciu. Problemele organiza­torice pot deveni experiențe plăcute.­­ Pești: Te bucuri de o creștere a popularității în rîndul șefilor și n-ar fi exclus să fii promovat. Este o zi op­timă pentru a concepe noi planuri și pentru a organiza noi proiecte.

Next