Gazeta de Sud, ianuarie 2005 (Anul 11, nr. 2999-3022)

2005-01-15 / nr. 3009

Deși transferul lui Mihăiță Pleșan la Galatasaray întîrzie, suporterii și presa din Turcia l-au adoptat pe mijlocașul oltean. Ieri, la cantonamentul din Lunca Jiului, zece suporteri ai lui „Cim Bom Bom­“ din Craiova și din București, alături de doi ziariști de la agenția de presă turcă Cihan News, l-au așteptat pe Mihăiță Pleșan cu baclavale, l-au îmbrăcat în tricoul echipei Galatasaray și l-au obișnuit cu cântecele fanilor de pe „An­ Sami Yen“. „Mă bucur că fanii Galatei vor să mă vadă în tricoul roș-galben, dar nu depinde de mine acest lucru. Sper să le pot aduce bucurii dacă mă voi transfera în Turcia, unde aș fi antrenat de Gică Hagi“, a spus Pleșan, impresionat de gestul fanilor turci și de interesul acordat transferului său la Galatasaray. „Galata nu a trimis încă nici un ban pentru Mihăiță, pentru că nu mi-au cerut numărul contului. Ar fi bine să confirme măcar că îl vor din vară, pentru că Universitatea are nevoie de el pînă atunci“, a spus ieri Dinei Staicu. (C.S.) de Cezar AVRAMESCU Ple apa sâmbetei­ ­ Data, am intrat în rindul oa­menilor serioși. Cu ajutorul nepre­cupețit al colectivului, am ieșit la pensie. Cu alte cuvinte, am avut bucuria sa intru în anticamera eternității, care bucurie și la voi să fie... După 50 de ani petrecuți prin amfiteatre era și timpul. Fiecă­ruia ne vine timpul, trebuie s-o în­țelegem cu toții. Chiar și Ion Ilies­cu. Primii șase ani din carieră i-am desfășurat ca asistent la Uni­versitatea din Iași; era, cu adevă­rat, o universitate. Un centru de știință și cultură. In șase ani n-am auzit de cuvîntul„pilă". Am venit apoi la Craiova, plin de entu­ziasm și cu un bun renume inter­național de cercetător. Obținusem o teoremă care în curînd îmi va purta numele. Dar la Craiova funcționau alte criterii de valoare, care sînt acelea nici pînă azi nu m-am lămurit. Am obținut curînd titlul de doctor și împreună cu pro­fesorii Hamburg și regretatul Eu­gen Dobrescu am pus bazele în­­vățămîntului matematic craiovean; de ce? Ieșirea la pensie a unui coleg este totdeauna un prilej de bucu­rie pentru ceilalți; de aceea este obiceiul ca să se organizeze pen­tru fericitul care pleacă un paras­tas. Intîi se string bani de la co­legi, prilej de bucurie și satisfacție sintetizate în propoziția „al dracu­lui boșorog, mai trebuie sa dăm și bani pentru el, dăm, numai să ple­ce odată". Apoi se caută un resta­urant cît mai ieftin, de preferință cu un patron avînd fiul sau fiica profesor. Meniul este același, ca și durerea participanților. Se spun vorbe frumoase de o falsitate evi­dentă, se aduc elogii în care nu crede nimeni. Fără a fi tradusă în vorbe, fiecare vrea sâ-i adreseze ramolitului urarea de viață lungă, sintetizată în sintagma „să-i fie tâ­rna ușoară". Din cauza încărcă­turii emoționale insuportabile a acestui eveniment, eu l-am refu­zat. Deja am fost profund emoțio­nat cînd am primit din partea sin­dicatului 2.000.000 de lei, evi­dent pentru luminări. Două milioa­ne pentru o jumătate de secol este cu mult prea mult! ■ Asta e situația. Astfel, după vîrsta de 65 de ani orice profesor capătă titlul de „profesor ramolit", chiar dacă sînt alții mai tineri care sînt ramoliți de mult. După 65 de ani ai pensie, legea este clară și conducerea a ținut totdeauna să fie respectată cînd e vorba de al­ții... E drept că încă cinci ani ai dreptul la prelungirea anuală a activității. Eu am beneficiat de patru ani de prelungire, timp în care, pentru a atenua posibila acuzație de ramolire am publicat 24 de articole, mai toate în revis­te străine. Cum mulți colegi n-au publicat atîtea articole în întreaga carieră, am fost imediat absolvit de acuzația de ramolire și decla­rat impotent intelectual... Ar fi totuși nedrept să nu sem­nalez grija și atenția colegilor mei. Mă refer în primul rînd la colegul meu de cabinet, om cu un caracter deosebit; vă garantez că un asemenea caracter n-ați întîlnit niciodată și nici nu v-aș dori să întîlniți. El mi-a garantat că îmi va da mereu cele două cursuri de la masterat pentru care am redactat deja cursurile. Imediat însă le-a dat unei doamne drăguțe care predă și la altă facultate. Argu­mentul? Ea este specialistă în do­meniu căci a publicat trei lucrări, pe cînd eu am publicat numai 50. Un alt coleg, care a avut totdeau­na și are încă funcții de conduce­re, mi-a transmis că pensionarii nu trebuie să facă mofturi. Mi-am în­sușit punctul de vedere deoarece venea din partea unei valori cer­te care a publicat șapte lucrări, una la cinci ani, drept pentru care totdeauna a beneficiat de grada­ția de merit. Unul din șefi, cu mul­tă delicatețe, a încercat sâ mă facă din nou tînâr, oferindu-mi un post de conferențiar, ca acum mai bine de 20 de ani. Am refuzat, mi-am cucerit postul de profesor prin mun­că, și nimeni nu are dreptul să mi-l ia. In fine, șeful cel mare, fost stu­dent de-al meu, mi-a spus: „Gr­eu voi fi rector, veți avea un post de profesor". Aiurea, el mai este rector, dar eu nu mai sunt profesor. Rectorii spun lucruri trăsnite, uneori, continuare în pagina 5 Ultima tranziție Asociația FPP Oltenia l-a executat pe Siclitaru pentru două miliarde de lei pagina Dinei Staicu - 3 mai vigilent decît instituțiile statului 3. La filiala din Craiova a SC Robur SA, AVAS a rămas cu activele fără valoare, deși are de recuperat peste zece miliarde de lei DGFP Dolj confirmă informațiile din presă Samir Sprinceanu, Boerică, Berceanu și Fotescu - campioni la returnări de TVA Finanțele vor dezvălui săptămîna viitoare detalii legate de cele aproape o mie de miliarde de lei rambursări de TVA Directorul executiv al Direc­ției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Dolj, Ioan Filipescu (foto), a confirmat ieri pentru GdS că în perioada ianuarie-octombrie 2004 finanțele doljene au acordat rambursări de miliarde de lei unor firme aparținînd lui Genică Boeri­că, Samir Sprinceană sau Adrian Berceanu. „Informațiile publicate în pre­să provin din raportul pe care l-am trimis recent la București referitor la activitatea instituției din anul 2004. Dosarele respective au ajuns și la polițiștii de la Inspectoratul General de Poliție“, a declarat Fi­lipescu, în ultimul număr din săp­­tămînalul Academia Cațavencu au fost publicate informații legate de firmele și sumele primite ca ram­bursare de TVA, conform cărora din cele aproape 940 de miliarde de lei rambursate, o mare parte a ajuns în buzunarele patronilor unor firme ca Boerro Group, Kira Group, Borado SRL sau Boncici SRL. De asemenea, conform acele­iași surse, Samir Sprinceană, Adri­an Berceanu, Jean Fotescu și Geni­că Boerică au obținut în perioada iulie 2003-octombrie 2004 peste 950 de miliarde de lei prin interme­diul firmelor controlate de ei, pre­cum Kira Group, Oltenia Network Cable SRL, SC Ind Bavaria SRL și al altor societăți aparținînd lui Ge­nică Boerică. Directorul DGFP Dolj, Ioan Filipescu, a declarat că va prezenta mai multe informații legate de cele publicate în presă săptămîna viitoare în cadrul unei conferințe de presă. • Valentin TUDOR GAZETA DE SUD _______________ANGAJEAZĂ REPORTERI­­ . __________________________________________________________________________________________ ABONAT­­I CITiți reGULamentul în GAZETA «­e SUD ANGAJEAZĂ REPREZENTANT VÎNZĂRI ABONAMENTE­­ PUBLICITATE Dacă ești o persoană tînără, dinamică și comunicativă în căutarea unui job cu program flexibil și salariu motivant trimite CV-ul tău la faxul nr. 0251/41.05.65 sau e-mail angajari@gds.ro TALONUL PENTRU CONCURS POATE FI GĂSIT ÎN PAGINA 2 EDIȚIE PENTRU ABONAȚI VÎNZAREA CU BUCATA ESTE INTERZISĂ Tiraj: BRAT 28.107 Radio Sud 97.4 TM www.radiosud.ro CURS VALUTAR Dolar SUA 29.077 EURO 38.143 Gram de aur 394.081 CALENDAR ORTODOX Cuvioșii Pavel Tebeul și Ioan Colibașul MMB SUD 4 lllHQ abonament 80.000 lei ■Uliul de la chioșc 175.000 lei ABONEAZĂ-TE! 41,22.53 Reclamații luni - vineri - tel. 412253 f r . sîmbătă - tel. 413100 I­v­i V­i ■- i­­ .1 VREMEA ÎN OLTENIA Craiova Slatina Tîrgu Jiu Dr. Tr. Severin -9 ° C - 0 ° C -9 ° C - 0 ° C -10 ° C- 1 ° C -8 ° C - 05C (IiV/JjIA (Ic )III)­­ ( (HIN­LU AL OLTENILOR DE I­RETITLV DIÎXI Telefoanele redacției: Craiova 0251/41.31.00, 41.32.00; Tîrgu Jiu 0253/21.26.00; Dr. Tr. Severin 0252/33.32.47; Slatina 074b/41.tiU.4y

Next