Gazeta de Sud, ianuarie 2013 (Anul 19, nr. 5430-5453)
2013-01-21 / nr. 5444
SUBIECTUL ZILEI, PAGINILE 6-7 AFACERE IMOBILIARĂ CU BANII STATULUI SPORT Luni, 21 ianuarie 2013- Gazeta de Sud Ajj] Pandurii, în laboratorul lui Pustai Gorjenii zboară astăzi spre Antalya, unde vor începe acumulările fizice sub comanda noii bănci tehnice Schimbările au continuat la Pandurii Târgu Jiu, după numirea lui Cristi Pustai în funcția de antrenor principal fiind desemnați și colaboratorii acestuia. Unul dintre ajutoarele profesorului de matematică va fi craioveanul Valentin David, acesta urmând să se ocupe de pregătirea portarilor, în timp ce Ferenc Bajko este noul preparator fizic. Jucătorii gorjeni au făcut deja cunoștință cu cei doi membri ai staff-ului tehnic, sâmbătă dimineață efectuând deja un antrenament sub comanda acestora. „Mi s-a cerut ajutorul și nu puteam refuza clubul Pandurii, la care am avut multe satisfacții în trecut, ^r să facem o treabă bună și ne atingem obiectivul", a declarat Vali David, pentru GPS. Cristi Pustai a decis ca antrenor secund să fie Flavius Șomfălean, cu care a lucrat și la Gaz Metan Mediaș. Deși lucrurile s-au „așezat", conducerea olteană a anunțat pe site-ul oficial că prezentarea staff-ului tehnic se va face pe 5 februarie, după revenirea echipei din primul cantonament. AZI SE PLEACĂ ÎN ANTALYA Gorjenii încep de astăzi o nouă etapă importantă, urmând să demareze primul stagiu de pregătire din perioada precompetițională, unul în care Cristi Pustai se va axa mai mult pe acumulările fizice. Cantonamentul este programat în intervalul 21 ianuarie - 2 februarie în stațiunea Lara, din Antalya, cartierul general fiind la „Maidan Sport Complex". Pandurii au plecat ieri la prânz spre București, au înnoptat în Capitală, iar în această dimineață, mai exact la ora 6.00, zboară spre Antalya cu o cursă de linie. Oltenii urmează să ajungă la destinație în jurul orei 12.00, după o escală de trei ore la Istanbul. Lotul pentru Antalya include 26 de jucători, alături de cei care au evoluat în tur urmând să facă deplasarea și noile achiziții: George Alaverdashvili, Viorel Nicoară, Paul Anton, Cornel Predescu și Alin Buleică. „Aceștia au luat locul în lot celor cinci jucători la care s-a renunțat după evoluțiile mai slabe din turul campionatului. Alin Ignea, Sabin Lupu, Konielia Godwin Onieka, Ionuț Tătaru și Alexandru Avramescu vor fi împrumutați altor echipe în perioada următoare. Cei trei jucători convocați la echipa națională, Alexandru Maxim, Mihai Răduț și Dan Nistor, vor rămâne în Antalya în primul stagiu doar până pe 26 ianuarie, când se vor alătura lotului echipei naționale a României care va pleca în Spania, se arată în comunicatul gorjenilor. De asemenea, Cristi Pustai va testa în Antalya și doi jucători camerunezi. Unul dintre aceștia este Franck Kom (21 de ani), care joacă la închidere, este internațional de tineret al camerunezilor și a evoluat ultima dată la Etoile Sahel. Celălalt african este mijlocașul Josue Tamen Medrano Ngathie (26 de ani, 1,64 metri), care a jucat ultima dată la Sunshine Stars din Nigeria, iar în 2006 a participat la Cupa Mondială de Fotbal pe Plajă, fiind om de bază al naționalei cameruneze. Pandurii va susține două meciuri de verificare în acest cantonament de pe pământ turcesc, urmând să joace pe 27 ianuarie cu Volga Novgorod (locul 13 în prima ligă din Rusia) și pe 1 februarie cu Horizont Turnovo (locul 2 în prima ligă din Macedonia). Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu se vor antrena de astăzi pe pământ turcesc Dacă ești un pasionat al jocului de table, C.S. Fair Play Craiova te așteaptă Sâmbătă, 26 Ianuarie, ora 10.45 la Electroputere Parc Mall din Craiova la Cupa Craiova.ro Ediția a III-a concurs cu premii de peste 2.600 lei Informații la fel: VDF • 0744 804 382 sau 00745 312 350 I și pe www.craiova.ro si www.TableCraiova.ro Parteneri GAZETA#SIT>& ! Cotidianul oltenilor de pretutindeni craiova.ro Apa începe pregătirile de Severin Divizionara C CS Apa Craiova s-a reunit la mijlocul săptămânii trecute, dar și-a amânat pentru astăzi reluarea pregătirilor pentru retur. Antrenorii au luat această decizie considerând că este suficient timp pentru antrenamente până la startul părții a doua a campionatului, preconizat la începutul lunii martie. Cu toate acestea, Ionel Luță și Florin Dumitru le-au trasat jucătorilor săi câteva sarcini pentru aceste zile, pentru ca acomodarea la efort să se facă din „mers". „Fiecare a avut un program pentru vacanță și nu îl terminaseră până la reunire, dar sigur s-au încheiat zilele acestea și în felul acesta nu vom avea probleme cu acomodarea la efort. Primul antrenament îl vom susține mâine (astăzi - n.r.), începând cu ora 11.00. Vom face alergări prin Parcul «Nicolae Romanescu»", a spus „principalul" echipei CS Apa, Ionel Luță, pentru GPS. Dănănae, la Azal ,undașul craiovean Ovidiu Dănănae a ajuns la un acord cu ocupanta locului 7 în campionatul din Azerbaidjan, PFC Azal. Mutarea a fost intermediată de impresarul Dumitru Tudor. „în aceste momente, Dănănae deja efectuează antrenamente cu echipa în Antalya. Am văzut că au apărut informații, că s-ar duce la Vaslui și nu știu de unde au apărut aceste aberații. El nu a fost în discuții cu FC Vaslui. Cu Azal a semnat pe doi ani", a spus, pentru Prosport, impresarul Dumitru Tudor. Dragalina s-a despărțit Mijlocașul arădean Dragoș Dragalina a încheiat, „conturile" cu CS Turnu Severin, vineri după-amiază el primind hârtia oficială de la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) prin care era anunțat că este jucător liber de contract. „Am încheiat povestea cu Severinul, de vineri sunt liber de contract, îmi pare rău, dar asta e situația. Nu am fost plătit multă vreme și era normal să-mi cer drepturile. în prezent, nu am nici o ofertă concretă, doar discuții, dar nu-mi fac probleme, nu o să rămân pe dinafară", a declarat Dragalina, pentru GPS. CS Turnu Severin a plecat aseară spre Serbia, urmând să efectueze un cantonament de șapte zile pe malul celălalt al Dunării. Oltenii vor asudia la Karatas, localitate aflată la câțiva kilometri de Kladovo. Acest stagiu de pregătire nu va fi dedicat în totalitate acumulărilor fizice, staff-ul tehnic intenționând să încheie cantonamentul cu un joc amical în compania unei formații sârbe. Iată lotul deplasat în Serbia: Leonidas Panagopoulos, Alexandru Iordan, Marian Mecea, Stephanovic Rifle, Iosipou Stavros, Nikolaos Moustakis, Alexandr Arezina, Alexandras Biris, Marco Broznic, Tole Oliver, Mirza Hasanovic, Marius Bălău, Gabriel Velcovici, Adrian Olah, Antonio Asanovici, Cristian Poiană, Sergiu Arnăutu, Merkuris Marcelo, Christos Triplas, Alex Neacșa, Hugo Moutinho, Milan Mitic, Ionuț Tătaru, Alexandru Avramescu, Robert Lică. Pagină realizată de Alexandru Vîrtosu