Gazeta Ilustrată, 1913 (Anul 2, nr. 30-47)

1913-10-26 / nr. 46

2 . ___ ____________­...... ..........= Gazeta Ilustrată --......................... .................... ■ ■ [UNK] ■ [UNK] [UNK] ■ --------------­CATASTROFĂ VAPORULUI „VOLTURNO “ — Ce povestesc martorii oculari Trei­zeci de bărbați, două femei, zece copii, asta nu însemnează nimic pentru niște orașe plutitoare cum sunt transatlanticele, scrie un confrate francez care a fost să vadă, la Havre, pe cei salvați. Și mai toți emigranții din care spaima, amintirea teribilei întâm­plării și mizeria par a fi făcut niște umbre, stau îngrămădiți, în­ghesuiți unul în altul, tragici în grozava lor restriște trupească și sufletească. Ei sunt îmbrăcați în zdrențe găsite la întâmplare. Copii plâng. Femeile gem. Una, din Galiția, însărcinată, strânge în brațe o fetiță, din Țara Românească, ale cărei tânguiri le pricepe numai cu instinctul ei de mamă. Un băiețaș, din vre­un sat sărăcăcios din Polonia germană, repetă neîncetat, ca și cum n’ar mai ști decât aceste cuvinte: Mein Vater!... Meine Mutter!.. (tatăl... mamă!...) Speriați, cu înfățișarea și mai sălbăticită din cauza barbei nerase de opt zile, toți oamenii aceștia parcă ar formă una și aceeași familie: marile tragedii sapă aceleași sbârcituri pe fețele celor loviți de soartă. Ei vorbesc puțin. Se vede că groaza mai ține strânse în ghia­­rele ei sufletele lor rustice. Vorbesc cu unul din ei. El și-a salvat căciula de astrahan, cizmele, legătura de la gât, verde și galbenă, orientală. Are douăzeci de ani. Drept răspuns la întrebările mele, el a îngenunchiat, plânge și-mi sărută neîncetat mânile. Ofițerul care mă călăuzea mi-a ex­plicat: „E un mojic din Cracovia!“ Medicul a adăugat: „Spaima l-a înebunit!“ Așa sunt acești emigranți, scăpați din naufragiu. Toți sunt ti­neri, dar de două ori naufragiați până acum, în viață și pe ocean... Căpitanul Caussin, complectând amintirile sale cu notele din cartea de bord, povestește noaptea de oroare și eroism petrecută lângă Volturno în flăcări. „Joi, 9 Octombrie la orele opt de dimineață am fost vestiți printr’un semnal, de nenorocirea lui Volturno. La orele trei și un sfert Volturno chiamă pe Carmania de urgență. Incendiul crește, puntea se deschide, el cere să se înceapă salvarea prin toate mijloacele posibile. Marea e foarte agitată. Carmania lasă o barcă pe apă, o remorchează și încearcă să o aducă astfel până la Volturno , dar manevrarea e prea grea și Carmania o părăsește. Sedlitz și Grosser Kurfürst cari sosesc, fac încercări cu semnale plutitoare. Dar nimic nu reușește. Kroonland sosește și încearcă aceleași mijloace, fără succes. La orele opt seara Volturno trimite strigătul: „Ajutați-ne cu orice preț! Focul crește“. Aflăm că pasarela a sărit și că telegrafia fără fir nu mai fucționează. La orele nouă zărim pe Volturno în flăcări. El pare un cuptor incandescent. Marea se mai calmează. Adun ofițerii. Toți socot că se pot coborî balenierele în mare, dar nu bărcile mari cari ar fi sfărâmate. La zece și jumătate noi luăm poziție în direcția vântului lui Volturno și ne oprim. Situația e următoarea : marea e furioasă, valuri mari, cari se sfarmă. Vântul puternic dela Nord. Lună plină și noapte destul de senină. Volturno e în flăcări, partea dinapoi ridicată, cea dinainte și mijlocul formând un jăratec, toată lumea adunată dinapoi. Zece corăbii se aflau la locul sinistrului, sub acțiunea vântului toate pluteau în jos, dar nu cu aceeași viteză. Noi am pregătit o balenieră. Mulți s’au prezentat. Ne era numai greu să alegem. Țin să amintesc eroismul ofițerilor, mașiniștilor și al marinarilor cari s’au dus pe bărci. Marea eră furtunoasă, valurile uriașe. Acei cari se pregătiau să părăsiască vaporul, trebuiau dinainte să facă sa­crificiul vieței lor. S-a ales armamentul și d. Rousselet, al douilea căpitan, a ținut să-i ia comanda. Toți și-au pus centurele de salvare și au luat loc în balenieră, fără șovăială. O catastrofă eră cât pe ce să se întâmple când ea a ajuns în apă. Un val a aruncat-o cu putere spre vapor; puțin mai lipsea și ea ar fi fost sfărâmată și înghițită de valuri. In fine ea se îndepărtă în aplauzele pasagerilor. Era orele 10 și 45 și noi sosisem la 10 și 30. Am urmărit cu ochii baleniera care se luptă cu anevoie contra apei și în unele momente dispărea în întregime, căci felinarul ei se stinsese. Am hotărât să echipăm o a doua barcă. D. Izenic, primul lo­cotenent, cere cinstea de a-i lua comanda. Echipagiul fu ales cu aceeași ușurință. Toată lumea se îmbarcă cu acelaș curaj și sânge rece. Văzurăm câtva timp felinarul ei. Când socotirăm că e timpul că bărcile s’ar putea întoarce, am început să ardem „coston“ (un fel de focuri bengale tricolore cari servesc de semnale Com­paniei) și să punem în mișcare sirena al cărei sunet se poate re­cunoaște. Tocmai la orele 1 și 30 zărim felinarul unei baleniere. Ea a acostat în bătaia vântului la babord,­eră aceea a d-lui Irenk­. Am dispus reflectorii, scara de pilot, funiile de oprire, și acele de ri­dicare și tot ce trebuia. Riscând pe fiece moment de a fi sfărâ­mată și înghițită, baleniera putu să acosteze. Ea conținea cinci pasageri cari reușiră, dar cu greu, să se urce pe vapor pe scara de pilot, după ce mai întâi fuseseră legați cu funia de ridicare. La orele 1:45 zăb­răm baleniera d-lui Rousselet. Ea acostă cu aceeași greutate. Pasagerii erau în număr de trei. Echipagiul fu schimbat. D. Rousselet voi să plece din nou și peste puțin bale­niera se îndepărtă. Se coborâ o luntre: d. I . Baron, al douilea locotenent, ceru­ să plece. Oamenii se îmbarcară plini de curaj. O altă balenieră mai porni sub comanda d-lui Conte. . D. Izenic îmi povesti acțiunea lui de salvare. Drumul în spre naufragiați fusese greu și noaptea măria încă dificultățile. Pe fiece moment baleniera risca să fie luată de munții de apă ce se vedeau apropiindu-se, ea se umplea pe jumătate și trebuia să fie mereu golită. Sosind la Volturno, spectacolul era înfiorător. Toată partea dinainte și din mijloc era o flacără, vaporul se mișca și se clătină foarte tare; pasagerii și echipagiul erau refugiați dinapoi, sco­țând neîncetat țipete de groază. Nu se putea acostă decât dina­poi și cu cele mai mari precauțiuni: din cauza legănărei mari a vaporului erau amenințați de a fi sfărâmați de partea de jos a vasului. D. Irenkc avea intenția să rămână la oarecare depărtare de bord și să ia pe acei cari ar fi sărit în mare încinși cu centura de salvare; dar nimeni din Volturno nu se hotărî la aceasta. Fără voie baleniera fu împinsă spre bord din cauza plutirei vaporului în direcția vântului. Imediat ea fu năvălită de pasageri cari se aruncau cu ajutorul frânghiilor, ori săltau înăuntru. In chipul acesta doi se omorâră și dispărură sub Volturno, un altul căzu­ pe unul din oamenii ba­­lenierei care fu ușor rănit. Din fericire de Irenie putu să se depărteze la timp de bord, căci altfel baleniera ar fi fost umplută și cum ea nu putea duce decât un număr restrâns de oameni, fără îndoială că s-ar fi scu­fundat. Cinci pasageri fuseră îmbarcați. Dimineața, pe la orele șase, toate vapoarele prezente se apro­­piară de Volturno. De astădată îmbarcarea pasagerilor de pe Vol­turno se efectuă cu mai puțină anevoință; era ziua și panica era mai puțin mare, de­oarece toți vedeau că vaporul mai rezistă și că soseau ajutoarele. Femeile și copii fură ridicate cu funiile. Carmania semnalează că nu mai e nimeni pe bord. In acest moment focul cuprindea partea de dinapoi. La orele 8 și 30 La Touraine se îndepărta dela locul nenorocirei, după ce salutase sf­ră­­mătura corăbiei. * Adam Delirium care făcea prima lui călătorie mi-a istorisit: — Dormiam când a isbucnit focul. Cabina mea se află în partea de dinainte și când am ieșit dintr’ânsa flăcările mă despărțiră de cealaltă parte a vaporului unde trebuia să mă duc pentru a scăpa de foc. Trecând prin culoare mi-am ars părul și mânile, dar am putut să fug din flăcări. Cabina mea era alături de altele ocupate de călători de clasa treia. Aceștia se treziră foarte târziu. Cred că s’au deșteptat abia în momentul când a explodat căldarea. Mulți au murit asfixiați de fum. Era orele cinci după amiază și de dimineață nimeni de pe Volturno nu s’a gândit să mănânce. Cu trei ajutori de bucătari m’am întors în bucătării și am făcut cafea. Am dus-o călătorilor, îngrămădiți în partea de dinapoi, le-am mai dus pâne, cârnați și câte­va țigări pe cari le-am luat în trecerea prin fumoar. După a doua explozie, când vaporul începu să ardă pe la mijloc, socotii că a venit momentul de plecare. O funie legată de marginea vasului atârna de a lungul lui. Văzând o barcă de salvare care se apropia de partea aceasta, mă agățai de funie și-mi dădui drumul în jos. Cum nu știam să înnot, nu voiam să mă arunc în apă. Dar luntrea nu se putea apropia și am stat așa agățat aproape o jumătate de oră cu trupul legănat și aruncat de valuri spre păretele vaporului. Mă loviam în toate părțile corpului și mai am încă și acum vânătăi, după cum vedeți. Din cauza unei izbituri mai puternice m’am lovit cu capul de marginea vaporului, am pierdut cunoștința și am căzut. M’am trezit în patul acesta, cu o febră puternică cauzată de pneumonia căpătată în timpul cât am stat în apă. Acum regret graba cu care am părăsit vaporul și sunt convins că, dacă nu se năștea panica pricinuită de exploziune, toată lumea ar fi putut fi sal­vată Vineri de dimineață, când starea s’a liniștit. După câte își aduce aminte se pare că focul a luat naștere din cauza imprudenței unui fumător la plecare. Focul începu să mu­iască în partea unde erau bagajele emi­granților, compuse din zdrențe, haine, mobile. Apoi s-a întins la departamentul cu pânza unde erau și câteva balote de bumbac și grâu. In fund de tot erau îngrămădite butoiașe cu wisky și rachiu. Acestea plesnind întoa­ră flăcările și puseră vârf incendiului. înainte de a părăsi Volturno, căpitanul Indh a poruncit ultimilor săi oameni să deschidă ferestraiele ca, conform unei tradiții eroice a navigației, vasul, pradă luptei duble a flăcărilor și a valurilor, să se scufunde încet... □ □ □

Next