Gazeta Învățământului, 1965 (Anul 17, nr. 784-830)
1965-01-08 / nr. 784
Oameni ai școlii Atîtea drumuri... Intîmplarea a făcut să trec din nou podețul acela peste Trotuș, spre Plopu, cel mai mic și mai răzlețit dintre satele cuprinse în matca așezării Dărmănești. Voiam să revăd chipul aproape ca de bunică al femeii despre care scrisesem cîndva. Ca autor, astfel de reîntâlniri pe poteca anilor îți dezvăluie totdeauna ceva nou din fina dinamică a vieții. Căci pe această vale a Trotușului, repetarea drumurilor mi-a scos în față atît prefacerile rapide, spectaculoase, proprii vastelor panorame industriale, cit și mișcări lăuntrice, nemăsurate în kilometri și tone de construcție, dar fiind în aceeași măsură acte constructive. Așadar, o revăd. In cadrul ei intim de existență, în casa ei cea mare, cu sute de copii, închizînd ecourile a peste treizeci de ani de muncă. De creație aș spune mai degrabă. gîndindu-mă la opera vie, plămădită între cei patru pereți ai clasei, cu o rară și admirabilă energie. Filonul lăuntric s-a exteriorizat în blîndețea sobră a liniilor feței, în jurul și puterea de convingere a ochilor noptateci, în demnitatea și prietenia degajate din cele mai obișnuite gesturi. Așa cum arată, in memoria sau în închipuirea noastră, tabloul în cal de actori al învățătoarei. 1964 a scos-o din ceea ce părea anonimatul micului Plopu (neconsemnat pe harta țării, care domină unul dintre pereții cancelariei) și i-a dăruit momentul unic al vieții : în marea sală de marmoră a Consiliului de Stat, Eugenia Moruzeanu a primit, din mina tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, titlul de învățătoare emerită. Acestui moment de puternică surpriză și emoție , fiindcă nu-și imaginase vreodată că modesta ei muncă ar merita și o altă răsplată de cu însăși bucuria de a călăuzi copiilor), i-au primii pași ai urmat apoi, reacție in lanț, altele. Aduse, în repetate rînduri, de poștașul care trecea podețul peste Trotuș. Aflînd din ziare vestea, mulți dintre foștii ei elevi, dintre care unora le și pierduse urma, i-au adresat scrisori de felicitare. Le am sub ochi și le parcurg odată cu învățătoarea. Își amintește de fiecare semnatar, a cărui caligrafie o recunoașter dintr-o sută, fiindcă în rotunjimea acestor litere a intrat ceva din mișcarea intimă a propriului ei scris. Intr-una dintre misive, printre mulțumiri pentru „primul drum și primele năzuințe“, un foarte tînăr coleg de învățămînt — pînă a fi chemat să-și facă stagiul militar fusese suplinitor la școala din Plopu — i se adresează în calitatea ei de directoare a școlii, cerîndu-i o sumedenie de amănunte despre foștii lui elevi. Și (iar faptul ar merita tipărit cu litere groase) omul acesta tînăr trimite în Plopu, cu aceeași poștă, alte 39 de scrisori , cîte una fiecărui copil din catalogul clasei pe care a condus-o. Pentru un ceas, am fost și eu elevul Eugeniei Maruzeanu. Cu greutate îmi făcusem loc într-una dintre îngustele bănci. Cu bețișorul de hartă iși călăuzea elevii într-o călătorie imaginară, de-a luncul itinerarelor industrializării. Apoi i-a lăsat pe copii să povestească despre munca și viața părinților lor — mineri, muncitori forestieri, petroliști din valea Trotușului, rîul care scaldă marginea satului. Iar eu simțeam că asist la o veritabilă dezbatere despre viitorul coteriilor mei ocazionali de clasă , despre atîtea drumuri pe care viața, generoasă acum, copiilor dintr-un le deschide sat anonim, de unde, pînă în anii noștri, nu plecase nimeni spre învățămîntul superior. Și Eugenia Maruzeanu se gîndea, cred, la același lucru, povestindu-le copiilor despre atîtea interesante drumuri alese, în vremea din urmă, de către foștii ei școlari care au învățat tot aieri în aceleași bănci lustruite. Aveam apoi să răsfoiesc caietul de însemnări al învățătoarei. Memorie vie a școlii. De pe aceeași pagină, a unei singure zile, afli că s-a prezentat un diafilm despre Africa, că Eugenia Moruzeanu s-a dus pe seară la un elev bolnav, ca să-l pună la curent cu lecțiile, precum și o subliniere pedagogică (ca idirectoare care a asistat la lecția unui învățător), de felul: lungimea arcului „S-a predat de cerc S-a lucrat teoretic. Dacă se făcea o confruntare practică, lecția ar fi fost mai bine reținută“. Astfel de însemnări se interferează firesc, în paginile aceluiași caiet, cu altele, consemnînd fapte de interes obștesc, din viața cea de toate zilele a satului. A avut loc o întilnire a tineretului cu un cunoscut miner, cerc al gospodinelor ; casa unei bătrine văduve a luat foc, iar începutul de incendiu a fost oprit cu ajutorul școlarilor, organizați de către învățătoare în șir indian pentru transportul găleților cu apă; brigada de agitație a școlii a fost aplaudată la faza raională a concursului artistic de unei brigăzi amatori , vizita științifice. Iar toate acestea înscrise lapidar, de un condei care înregistrează urcușul mai puțin spectaculos, poate, dar înțelept și tenace, al unei colectivități. O mină de oameni plopenii, dar... Cind a venit în Plopu, ca tînără învățătoare, școala avea patru clase — și acelea absolvite de cîți ? Și iat-o acum, aproape să i se rotunjească anii de pensie, trăind satisfacția că pregătește prima serie de elevi care absolvă opt clase. Doi ani îi mai rămîn nare. Exact pînă la pensioalîția ani mai are o fostă elevă a ei pînă la terminarea Institutului pedagogic. Și ,cea mai vie dorință a fetei este de a se reîntoarce, ca învățătoare, în satul ei natal. Viața își are simbolurile sale: cînd Eugenia Moruzeanu va fi închis catalogul ultimei serii de școlari, această fostă elevă va prelua prima serie... Voi trece atunci din nou, la schimbul ștafetei, podețul acela peste Trotuș. VICTOR VINTU Profesoara din Pe cîmpia întinsă a Variașului, scăldată în lumina rece a soarelui de iarnă, o mașină mică înghite distanța kilometru după kilometru. Mașina aceasta poate fi întîlnită adesea, mai ales după amiaza sau la sfîrșitul săptămînii, duminica, pe șoselele care brăzdează raionul Sînnicolaul Mare. Coboară din ea, în sate, o femeie de statură potrivită, mereu cu zîmbetul pe buze. Este profesoara comunistă Angela Luchin, harnică activistă pe tărîm obștesc. Locuitorii raionului sînt obișnuiți s-o vadă în mijlocul lor. La Gelu a pus umărul la construirea noului local de școală, ca și la terminarea căminului cultural. La Simpetru Mic și Bărăteaz a ajutat să se pună la punct electrificarea. La Periam i-a sfătuit pe țărani cum să-și gospodărească mai bine clădirile, cum să amenajeze pârâul din centrul comunei. I-a ajutat, în treburile lor obștești, și pe locuitorii din Saravale, din Lovrin, din Șandra, din Lecea Mare, din Biled sau Satchinez, din Pesac sau din Igriș, ca să nu mai vorbim de Variaș, comuna în care locuiește. Aici, la Variaș, tovarășa Luchin lucrează din anul 1936. Acum ea îndeplinește și funcția de directoare-adjunctă a Școlii generale de S ani din comună. In lecțiile de istorie pe care le predă vorbește cu căldură elevilor despre trecutul glorios al patriei, despre lupta neînfricată a comuniștilor, despre marile realizări ale regimului nostru democratpopular. Pentru munca ei devotată în slujba școlii și pe tărîm obștesc, Angela Luchin a fost distinsă încă din anul 1955 cu insigna de „învățător fruntaș“. In zilele de sărbătoare, pe pieptul ei strălucesc cîteva medalii pe care Variaș le-a primit în decursul anilor, ca semn al prețuirii ce o poartă poporul tuturor celor care își slujesc patria cu dragoste, cu credință. ...Intr-un amurg ce cobora pesteriașului am întinderile V asurprins-o pe Angela Luchin stînd de vorbă cu un grup de cetățeni. Discuta cu ei despre notele pe care le-au primit copiii lor. Apoi, discuția a trecut la altele : la problemele cooperativei agricole de producție, la necesitatea de a se repara podurile și podețele din comună, la multe altele. Un merit deosebit al tovarășei Angela Luchin este acela că știe cum să se apropie de oameni, să le asculte cerințele, să-i sfătuiască și să-i mobilizeze la acțiune. Este firesc, de aceea, că satul se mîndrește cu ea, că o socotește părtașă la toate realizările lui. ION COȚOI PAGINA 2 A forma deprinderi de muncă intelectuala (Urmare din pag. l-a) să efectueze singuri acasă unele experiențe simple, să observe rezultatele lor, să încerce a se interpreta ei înșiși încă înainte ca lecția să aibă loc. Bunăoară, înainte de a trece la lecția despre termoconductibilitate (clasa a VI-a), putem cere elevilor să tină pe rînd, deasupra unei flăcări, cite o veri»» •* tal, de lemn, de sticlă și să ■ ce se petrece. Ușor de executat, această experiență care nu consumă prea mult din timpul elevului ii stimulează spiritul de investigație, curiozitatea științifică. Sunt multe disciplinele care ne dau posibilitatea să folosim această cale pentru dezvoltarea deprinderilor de muncă intelectuală. Fizica, chimia, botanica, zoologia, geologia, geografia — iată numai cîteva. Condiția succesului in această privință este insă să ținem seama de nivelul vîrstei elevilor din fiecare clasă, de timpul pe care îl au la dispoziție pentru munca independentă, deoarece altfel — dacă le cerem să facă observații preliminarii și lucrări care depășesc forțele lor, dacă le dăm lucrări prea întinse față de timpul pe care îl au pentru studiu — putem ajunge la efecte exact contrarii celor așteptate. La unele secții de învățămînt există preocupare permanentă pentru modul cum o se îngrijesc învățătorii și profesorii de formare a deprinderilor de muncă independentă ale elevilor. Așa, de exemplu, secția de învățămînt a regiunii Argeș a orientat școlile să dezbată în consiliul pedagogic problema respectivă, pentru stabilirea celor ce sînt de făcut in această privință la fiecare obiect. In același timp secția a cerut profesorilor să țină lecții speciale de formare a deprinderilor de muncă independentă, în care să dea elevilor indicații practice cu privire la modul cum trebuie să lucreze cu manualul, cum să-și efectueze temele scrise, cum să lucreze pe bază de fișe, cum să conspecteze un material etc. Acordînd cadrelor didactice un ajutor concret in această direcție, inspectorii au îndrumat, de pildă, pe profesorii de matematică să pună un accent mai mare pe formarea deprinderilor de calcul mintal, pe efectuarea în mod individual și independent a exercițiilor și problemelor, nu numai acasă, dar și la ora de curs, să ceară elevilor să compună singuri probleme pe baza mărimilor și relațiilor date etc. Profesorii de fizică și de chimie au fost îndrumați să facă un loc cit mai larg experiențelor, lucrărilor de laborator. La rîndul lor, profesorii de limba romina au fost orientați spre folosirea mai intensă și mai judicioasă a compunerilor, a lecturii în afară de clasă ș.a.m.d. La obiecte ca istoria, economia politică, socialismul științific este recomandată folosirea mai frecventă a metodei euristice, care îi pune pe elevi în situația să compare ei înșiși faptele, să ajungă independent la concluzii și generalizări. Regulamentul școlii de cultură generală prevede organizarea în școală a unor variate tipuri de cercuri pentru elevi — cercuri pe obiecte, tehnice, artistice. Dacă pedagogii care conduc cercurile știu să-i atragă pe membrii acestora la o muncă independentă, potrivită cu puterile lor, dacă îi stimulează să facă mici cercetări, dacă îi obișnuiesc să discute și să aprecieze calitatea lucrărilor efectuate, cercurile pot contribui intr-o măsură însemnată la dezvoltarea interesului pentru problemele științelor și artei, la stimularea gustului pentru studiu și pentru lectură. De o mare importanță pentru dezvoltarea deprinderilor de muncă intelectuală ale elevilor este și modul cum își pregătesc aceștia lecțiile date pentru acasă. Precum se știe deseori părinții, din tendința de a-și ajuta copiii să se pregătească ci mai bine, ajung să-i dirijeze pas cu pas în efectuarea temelor. Banii pun mina pe condei și fac compunerile pe care le-au primit copiii, desenează schițele, rezolvă problemele de matematică etc. Copiii astfel „ajutați" rămîn de obicei In urma celorlalți, căci instrucția este un proces activ, in care individul progresează cu atît mai repede și mai bine cu cit este mai mare efortul lui propriu, participarea lui personală la acest proces. Toate acestea arată cit de necesar este ca pedagogii să nu neglijeze a da recomandări părinților în legătură cu supravegherea activității independente, de acasă, a copilului. Stă în puterea profesorului, a învățătorului să facă din fiecare elev al lui un elev ca acela despre care vorbeam la început , elevul care privește cu interes în jur, care se oprește cu atenție la fiecare problemă pe care i-o dezvăluie viața și care caută, cu forțe intelectuale proprii, rezolvările cele mai juste. Și el va izbuti să formeze asemenea elevi dacă va urmări cu seriozitate acest țel și dacă va ști să-i subordoneze bogatele resurse pe care i le pune la îndemână procesul instructiv-educativ.