Gazeta Învățământului, 1967 (Anul 19, nr. 880-927)
1967-01-06 / nr. 880
b&f’ET ' '■] INSTRUIRE CU AJUTORUL TELEVIZIUNII — sau o formă, modernă de activitate didactică inițiată, așa cum ne informează profesorul GUSTAV SERVATIUS, în cadrul Liceului nr. 2 din Mediaș. Colectivul profesorilor de geografie și istorie din școala medieșană a experimentat, încă din anul școlar trecut, posibilitatea de a utiliza emisiunile de televiziune ca mijloace auxiliare pentru lărgirea orizontului de cunoștințe al elevilor cu privire la o serie de teme prezentate la orele de curs. De exemplu, vizionarea în colectiv, de către elevii claselor a VIII-a, a ciclului de emisiuni „Monumente de piatră" a sporit mult caracterul istoric afectiv al unor lecții de patriei. O contribuție deosebită a adus vizionarea emisiunilor de televiziune la predarea geografiei în clasele a V-a și a VI-a, ai căror elevi și-au însușit mai ușor, cu ajutorul acestor emisiuni, o serie de cunoștințe despre caracteristicile geografice ale tarilor Europei, Asiei, Africii, Oceaniei, celor două Americi și Antarcticii, precum și unele noțiuni geografice — istm, golf, fiord, cascadă, vulcan etc. Îndeosebi emisiunea „Teleglob" și unele rubrici ale „Teleenciclopediei" au adus o contribuție însemnată, evidențiată chiar de notele din catalog, la mai buna însușire de către elevi a cunoștințelor de geografie. Experiența inițiată de profesorii din Mediaș constituie un argument închis pentru susținerea propunerii de a se realiza cicluri de emisiuni ,,Teleșcoală", cordantă puse în deplină concu planificarea materiei la diferite clase și cipline școlare, care să fie transmise la ore potrivite vizionării lor în colectiv de către elevi. „LECȚIA SE VA DESFĂȘURA IN LABORATORUL AUDIO-VIZUAL“ — este o formulare pe care o putem întâlni în ultimul timp foarte des în planurile de activitate ale cai drelor didactice de la Liceul din Marghita. învățătoarea GIZELA PLUMBAȘ ne informează că acest laborator, dotat cu mijloace tehnice moderne, a devenit un auxiliar de preț pentru ridicarea eficienței și accesibilității lecțiilor. Comisiile metodice din liceu desfășoară aici o activitate bogată și utilă. De pildă, folosind laboratorul, comisia metodică a învățătorilor a pregătit, pentru lecția „Carpiatii Orientali“, o serie de imagini în culori înfățișînd aspecte ale acestor minți, care au fost proiectate apoi la epidiascop. Au fost pregătite de asemenea imagini pentru secția „Anotimpurile“, ca și pentru secția „O călătorie la București“. Aici, imaginile au fost astfel aranjate încît să urmărească întocmai traseul călătoriei prezentate în manual. Proiectate la începutul lecției, pe fondul muzical al melodiei „în Bucureștiul iubit“, ele au determinat o sporire a caracterului atractiv al lecției, deosebit de favorabil accesibilității. Pe lângă aceste imagini, învățătorii din Marghita utilizează în mod curent la lecțiile prezentate în laboratorul audio-vizual dia filme cum sunt, de pildă, „Scoarța pămîntului", „Sarea“ etc. O EXPOZIȚIE PUTIN obișnuitĂ INTR-UN CADRU ȘCOLAR îl întâmpină pe vizitatorul care pătrunde în aceste zile în incinta școlii nr. 81 din Capitală. Străvechea tehnică a picturii pe sticlă, folosită cu multe veacuri în urmă de meșterii noștri populari, numără printre cei mai noi inițiați ai săi pe membrii cercului de artă După plastică al acestei școli, ce au pătruns treptat, sub îndrumarea profesoarei de desen ELENA UTA CHELARU, tainele picturii pe sticlă, cei 30 de elevi cu înclinație spre desen și pictură pe care îi numără cercul de plastică au realizat, îmbinind străvechea tehnică cu un stil modern, o serie de peisaje de la oraș și de la sat, flori, naturi statice, precum și ilustrații la minunata baladă populară „Miorița" și la basmul „Greuceanu“. Dar aceasta nu este singura realizare a cercului de artă plastică din Școala nr. 81. Sub îndrumarea profesoarei de desen, membrii cercului au efectuat observații atente asupra celor mai valoroase tablouri expuse la Muzeul Zambaccian, căutînd să pătrundă tehnica specifică de lucru a unor mari artiști — Grigorescu, Luchian, Andreescu, Tonitza, Falady, Ciucurencu, Țuculescu etc. IMPERATIVUL ■' EFICIENȚA Orice acțiune umană are un scop. Atunci cînd scopul a fost atins, spunem că acțiunea a fost eficientă. Aceasta, în condițiile unei exigențe minime, pentru că noțiunea are, de fapt, un înțeles mai înalt. Realizarea ei este determinată de discernămîntul cu care, dintr-o multitudine de acțiuni, reușim s-o alegem pe cea mai rapidă, mai sigură, mai precisă, mai valoroasă și mai potrivită scopului urmărit. Vorbim despre eficiență pentru că ea reprezintă unul dintre marile imperative ale societății noastre socialiste, angajată cu toate domeniile ei în competiția dezvoltării mondiale. Cînd este vorba de școală eficiența activității depășește granițele propriului ei domeniu și vizează, în timp, întreaga societate. Ne aflăm la început de an și, de obicei, la începutul anului facem proiecte, ne propunem să ne organizăm viața și munca astfel incit s-o facem mai plină de randament, mai eficientă. Aceste momente coincid cu redeschiderea cursurilor după vacanța de iarnă, cu începutul celui de al doilea trimestru, deci și cu începutul unei noi etape în procesul de învățămînt. Este împrejurarea potrivită să verificăm încă o dată complexele aspecte ale eficienței activității didactice pentru a situa întreaga noastră muncă viitoare pe un plan superior, corespunzător marilor comandamente sociale. Datoria noastră capitală constă în a asigura o calitate înaltă a pregătirii elevilor. Care este factorul care determină, în ultimă analiză, această calitate? La o astfel de întrebare, cei mai mulți răspund fără să ezite profesorul. Firește, dezvoltarea elevilor este influențată de mulți factori. Modul cum lucrează cu ei profesorul joacă însă un rol determinant. Există multiple Posibilități de a organiza lecțiile, multiple forme de a comunica elevilor bagajul de cunoștințe necesare culturii lor. Dar ceea ce este în primul rînd important pentru profesorul cui adevărat conștiincios nu este să plătească tribut unor forme, ci să aleagă calea care îl conduce pe mai psihiic.««ți »ții? JhifMi-lp <’>levii săi să înțeleagă și să învețe indiferent dacă s-a făcut sau nu ..trecerea la lecția nouă“, dacă „verificarea cunoștințelor“ a fost plasată la începutul sau la sfîrșitul lecției sau a fost, pentru o dată, total omisă. Dar numai felul în care profesorul se preocupă de propria sa muncă, de organizarea lecțiilor, de alegerea celor mai eficiente mijloace de predare, nu constituie încă garanția succesului. Configurația calitativă a unei clase este determinată, alături de valoarea profesorului, de factori sociali și psihologici, de condițiile generale pe care le oferă școala. Se știe, de pildă, că numeroși copii slab pregătiți provin din familii dezmembrate, după cum mulți elevi străluciți beneficiază de un sprijin competent din partea părinților. Se mai știe că o bună parte dintre elevii slabi se caracterizează prin carențe psihologice educabile (de memorie, atenție, imaginație etc.), după cum se știe că în clasa a VIII-a un profesor se poate trezi cu elevi care au lacune din clasa a V-a, sau intr-a V-a cu elevi care nu știu bine să scrie și să citească. In fața unor astfel de situații, la obișnuitele analize ale muncii se întîmplă să se escamoteze adevăratele cauze. Se întîmplă, de exemplu, să auzim că profesorul cutare are șapte corigenți pentru că a lipsit de la o ședință a comisiei metodice. Acesta este un mod pueril, lipsit de inteligență și în nici un caz eficient de a cerceta și a rezolva lucrurile. Dacă jumătate dintre elevii clasei sunt bine pregătiți, iar profesorul s-a dovedit a fi conștiincios, înseamnă că în cazul celeilalte jumătăți există cauze mai subtile, mai profunde, a căror lichidare este adesea posibilă numai cu colaborarea întregului colectiv didactic. Profesorii înșiși omit nu o dată să cerceteze adevăratele cauze ale întîrzierii în dezvoltarea unor elevi, alegând calea celei mai ușoare rezistențe. O învățătoare din Rîmnicul Vâlcea, sîcîită de evoluția prea înceată a unei eleve din clasa I, a sfătuit-o pe mama acesteia s-o trimită la o școală specială. Speriată, mama a adus-o la un consult de specialiști în București, pentru ca să afle că fetița este perfect sănătoasă. Adevărul era însă că un program cu totul nerațional de viată nu-i permitea acestui copil să-și facă lecțiile. Etichetată absurd și greșit din clasa I, dacă n-ar fi uist intervenția medicilor ea ar fi confirmat în clasele următoare, printr-o evoluție din ce în ce mai greoaie, diagnosticul stabilit de superficialitatea învățătoarei. Școala trebuie să delimiteze foarte precis cauzele rămînerii în urmă a fiecărui elevV și să acționeze în consecință. Este vorba de copii, deci de oameni, și cu atît mai mult în acest domeniu"„rebuturile" se plătesc scump. Școala dispune de mijloace puternice de influențare și de un apreciabil sprijin social. Ea poate să intervină chiar acolo unde mediul familial creează anume dificultăți și sa-și aducă sprijinul competent. Soluționarea foarte diferitelor cazuri care se ridică în fața profesorilor se află în funcție de cultura lor pedagogică. Pentru a spori această rezervă de energie menită să asigure eficiența activității didactice există de asemenea felurite forme. Dar, adesea, concepția asupra utilizării acestor forme conferă titlului lor înțelesul cel mai puțin fericit. Au loc numeroase schimburi de experiență, asistente, iR^asistente, ședințe ale comisiilor metodice, discuții și paradiscuții. Dar, destul de frecvent, totul se desfășoară un cerc închis. Profesorul A. spune profesorului B. ce profesorul B. știe prea bine, iar profesorul B. profesorului A. ceea ce si acești stip i e "C.. ■ ..... astfel de „schimb de experiențe" tó . unul dintre ei nu se simte cu nimic mai deștept, i*, oate „activitatea“ are drept rezultat doar timpul inul și plictiseala. De ani de zile, în numeroase ședințe ale comisiilor metodice se prezintă referate despre metodele de înlăturare a greșelilor gramaticale ale elevilor. Se prezintă aceleași metode — cel mult cu eleva adăugiri sau modificări secundare — dar și greșelile rămîn aceleași. Se confundă credem, în acest caz, o necesitate cu o obligație formală. „Activitățile metodice“ devin un scop în sine. Dar ele au fost create cu scopul de a veni în sprijinul profesorului. In aceast ar trebui să constea eficiența lor. Pentru a fi eficient, este obligatoriu ca și prin tematica și prin conținuții lor să aducă ceva nou, să-i învețe pe oameni ceva ce ei încă nu știu. Cei care audiază un referat să fie răspuns la unele probleme concrete pe care le-au ntîlnit în munca lor iar cel ce prezintă referatul să fie într-adevăr în măsură să dea acest răspuns. Ne aflăm în pragul celui de al I-lea trimestru. Problemele pe care le-am ridicat az, sunt generale, nu privesc cu deosebire acest trimestru. Dar marile sarcini care stau în fața întregii noastre sicietăți acum, la început de an nou, ne obligă să considerăm acest trimestru ca o etapă în care vom imprima muncii pedagogice o nouă ținută, pe dimensiunea avîntului social general. O. BUZESCU Oră în laboratorul de științe naturale la Liceul ■ nr. 4 din Bacău. (Foto : Prof. V.-BOGDĂIțEȚ) O TRĂSĂTURĂ ESENȚIALĂ DE CONȚINUT A ÎNVĂȚĂMÎNTULUI CONTEMPORAN Capacitatea de sinteză In accepțiunea contemporană a noțiunii, cultura generală este în primul rînd o cultură de sinteză. Acumularea continuă, în ritm accelerat, a noi și noi elemente în sfera culturii face ca enciclopedismul să fie depășit și, de altfel, imposibil de realizat din punct de vedere practic. în zilele noastre, formarea culturii presupune înzestrarea tineretului cu capacitatea de a investiga independent un număr infinit de fenomene pe baza cunoașterii temeinice a legilor care le guvernează. Este firesc deci ca, în activitatea de studiere a bazelor științei desfășurată în școală, dezvoltarea gîndirii de sinteză să ocupe un loc central. Valorificînd în sfera pedagogiei și didacticii concluziile bio-psihologiei, specialiștii din acest domeniu acordă din ce în ce mai mult posibilităților de sinteză ale elevilor rolul de principal criteriu al dezvoltării intelectuale, al capacității de a gîndi și investiga independent. Trebuie subliniat, drept un element pozitiv, faptul că în învățămîntul nostru este tot mai evidentă tendința către sistematizarea în formă de sinteză a cunoștințelor. Am efectuat cu un număr de 200 de elevi următoarea experiență : dîndu-le o lucrare, le-am propus să aleagă între o temă de sinteză și o temă care presupune acumularea oarecum eclectică a unui material faptic. Doar 36 la sută din elevi au ales tema de memorare, 64 la sută îndreptîndu-se spre tema de sinteză. în linii mari, notele lucrărilor de sinteză s-au polarizat către extremități — un număr de lucrări au fost notate cu 10 și 9, dar destul de multe au trebuit notate la limita promovării, sau chiar sub această limită, în schimb, majoritatea notelor pentru lucrările „de memorare“ s-au grupat în zona 6—7. Faptul este destul de ușor explicabil : alături de elevii cei mai buni, subiectele de sinteză au ispitit și pe unii școlari slabi la învățătură, din categoria celor care au posibilități dar fug de eforturi și cred că se pot „strecura“ formulînd generalități. Un sondaj întreprins la cinci licee din regiunea Bacău a arătat că la majoritatea candidaților care au obținut calificative foarte bune la examenul de bacalaureat comisiile au remarcat în mod deosebit capacitatea de sinteză, în timp ce la lucrările și răspunsurile slab notate ceea ce a izbit în special a fost eclet lamănuntul nesemnificativ, în anecdotic. Mai mult chiar, S-a constatat că numai la circa 20—30 la sută dintre candidații cu calificative mediocre lipsa cunoștințelor este evidentă. Restul dispuneau de o serie de cunoștințe, dar acestea erau cu totul a sistematizate, lipsite de fir conducător. Dezvoltarea gădirii de sinteză depinde de o serie de factori de ordin interior și exterior. Un fapt de natură internară îl constituie de pildă înclinațile, pasiunea elevilor pentru un anumit domeniu științific. Există evident un raport pozitiv între apitudinile unor elevi pentru studhl unor științe — matematică, fizici, biologie, literatură etc. — și opacitatea de a esențializa, de a sntetiza cunoștințele studiate, grupîndu-le după criterii logice. Dar aceasta vizează desigur un procent relativ redus de elevi, dotați n mod deosebit. Factorii care se referă la posibilitățile de dezvoltare a gîndirii de sinteză în masa elevilor sînt insă cei care țin de sistemul de predare a noțiunilor pentru care determinant este conținutul programelor școlare, precum și orientarea activităților profesorului. Analiza structurii actualelor programe școlare, în special la disciplinele din domeniul științelor naturii, relevă un progres evident în ceea ce privește sistematizarea superioară a materialului în formă de sinteză și, cu toate că pot fi formulate încă destule rezerve, destule observații critice, în ansamblu programele asigură, o bază pentru a da elevilor, în cadrul școlii, generale și al liceului, o cultură de sinteză. Dar această bază nu dă prin ea însăși , rezultate dacă nu este valorificată de profesor. Examinarea cauzelor datorită cărora apar la unii absolvenți de liceu carențe pe planul gîndirii de sinteză relevă că majoritatea acestora provin din modul defectuos de muncă folosit de profesorii lor. Două tendințe didactice apar în mod vădit opuse dezvoltării capacităților de sinteză ale elevilor. Este vorba, în primul rînd, de transmiterea excesiv inductivă a cunoștințelor, care nu stimulează suficient pe elevi să-și fomeze o gîndire de sinteză, în al doilea rînd este vorba de suprasolicitarea memoriei ca operație psihică predominantă în procesul învățării. Or, pe oceanul de date istorice, denumiri sau de formule, gîndirea de sinteză are puține șanse de plutire. Nu, putini sînt cazurile d^d cunoștințele se transmit fragmentar, izolat, fără să se sublinieze relațiile pe care le au nici între ele, nici cu alte cunoștințe. Am asistat nu de mul la o lecție de chimie în care sinteza compușilor orga(continuare ia tag. a 4-a] PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE UNIȚI-VÂÎ Bășcălii care m-au învățat carte Acad. prof. :GH. VRÂNCEANU Sunt multiple modalitățile prin care un dascăl poate contribui la îndrumarea pașilor în viață ai celor care i-au fost încredințați pentru a le dezvălui tainele științei de carte. Aș înscrie la loc de frunte, printre acestea, încrederea pe care o arată educatorul în posibilitățile elevilor săi de a se realiza pe o anumită linie. Afirm aceasta pentru că în întreaga mea carieră științifică încrederea pe care mi-a arătat-o, încă de la primii pași făcuți în școală, învățătorul meu Gheorghe Arnăutescu, din satul Valea Hogei, a constituit piatra de temelie. Îmi amintesc și astăzi încăperea îngustă în care noi, școlarii din Valea Hogei, ne străduiam să deprindem buchiile alfabetului și socotelile. " învățătorul Gheorghe Arnăutescu ne împărțise în trei „divizii". Prima divizie îi cuprindea pe cei din clasa 1, a doua pe cei din clasele a 11-a și a 111-a, iar ultima pe elevii mai mari, din clasele a IV-a și a V-a. De cum am intrat in scoală socotitul m-a atras in mod deosebit. A observat și învățătorul, dintr-un începuit, că am o ușurință pentru aritmetică, dar a trebuit să vină o întîmplare deosebită pentru a-i statornici încrederea care a constituit un fapt hotărîtor pentru întreaga mea activitate de mai tîrziu?Invățătorul nostru era în același timp și casierul obștei satului. Intr-o zi, ca un fel de exercițiu, ne-a cerut să efectuăm niște operații din caietele de socoteli ale acesteia. Cînd i-am adus, după foarte scurtă vreme, rezultatele, întîi n-a voit să creadă că am reușit să efectuez toate socotelile. Apoi, verificîndu-le și găsindu-le perfect, m-a lăudat pentru repeziciunea cu care am lucrat și mi-a pus nota 10. De atunci am dobîndit încrederea deplină a învățătorului Arnăutescu, care a devenit treptat de neclintit, transmițîndu-mi-se ■atît mie cit și tatălui meu. Încă din clasa a IV-a învățătorul ■ m-a numit monitor pentru întreaga școală, încredințîndu-mi mai ales sarcina de a-i ajuta pe ceilalți la aritmetică. Un episod de care îmi amintesc cu multă claritate și acum s-a petrecut cu prilejul examenului de absolvire al clasei a V-a. Au participat la acest examen elevii din trei sate ale fostului județ Vaslui — Doagele, Lipova și Valea Hogei. Cei mai buni elevi din Lipova au rezolvat problema intr-un fel deosebit față de mine, iar învățătorul lor susținea că așa e bine. In toiul controversei, învățătorul nostru a spus mai în glumă,, mai în serios: „Domnilor, dacă a rezolvat Vrănceanu așa, înseamnă că așa este bine !“ Și pînă la urmă concluziile i-au dat dreptate. Ceva mai tîrziu, la noi acasă, învățătorul ținea sfat serios cu tata. — Ascultă-mă pe mine, bade Vrănceanule, am 55 de ani și s învățător vechi. Un asemenea elev încă n-am intîlnit în întreaga activitate. Ar fi mare păcat să nu-l trimiți în școli mai departe ! Și astfel am ajuns primul copil de țăran din satul Valea Hogei care a pătruns în liceul din Vaslui. Inițial, o parte dintre elevii buni aveau cunoștințe de matematică mai întinse (Continuare in pag.a 4-a)