Gazeta literară, iulie-decembrie 1955 (Anul 2, nr. 27-52)

1955-07-07 / nr. 27

Activistul de partid) figură centrală S6SIUI163 g6116r3lă 3 AC3d8m161 R. P. R. * ' In rilplp Hp 27 iunie—2 iulie au remarcabile pe tărîmul stiintei. lite­ contribui la ridicarea celor multi­­ contribui la ridicarea celor mulţi la un înalt nivel de cultură pentru că destinele poporului nostru se gă­sesc în mîinile viguroase ale clasei cele mai înaintate, clasa muncitoare, condusă de partidul ei. Oamenii de ştiinţă, literaţii şi ar­tiştii din R.P.R. sînt adine convinşi că urmînd calea care le-a fost des­chisă de Partidul Muncitoresc Ro­mân şi de Guvernul R.P.R., calea luminată de ideile atotbiruitoare ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, vor ajuta la împlinirea năzuinţelor poporului muncitor, vor ajuta la a­­propierea dintre popoare şi vor apă­ra pacea. In zilele de 27 iunie—2 iulie au avut loc lucrările sesiunii generale a Academiei R.FLR, în care au fost prezentate o comunicare a acad. Traian Săvulescu şi corapoarte pri­vitoare la dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în diferite domenii ale ştiinţei din ţara noastră. După pre­zentarea comunicării şi corapoarte­­lor, în cadrul acestei sesiuni au ur­mat discuţii la care au participat numeroşi m­embri ai Academiei R.P.R. .In comunicarea sa, acad. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R., ocupîndu-se de dezvoltarea ştiinţei, literaturii şi artei în ţara noastră, a subliniat că punerea in valoare a tot ce este progresiv în trecutul culturii noastre este o da­torie patriotică pentru Academia Re­publicii Populare Romíne. Cu cea mai profundă veneraţie şi vie recunoştinţă — a spus vorbi­torul — ne amintim că Academia de azi este clădită pe temelia Academiei Romíne, înfiinţată acum 89 de ani, printr-un decret al Lo­cotenenţei Domneşti a Principatelor Unite. Sîntem datori dar să nu lăsăm să se aştearnă colbul uitării pe figurile marilor noştri precursori: Timotei Cipariu, Gheorghe Bariţiu, Alexandru Hurmuzache, Vasile A­­lecsand­­i, Costache Negruzzi, I. H. Rădulescu, C. A. Rosetti, care au pus piatră de temelie la edificiul culturii poporului nostru şi sînt cti­torii Academiei Republicii Populare Române. Analizînd condiţiile în care a luat fiinţă şi s-a dezvoltat Academia Ro­mina, vorbitorul a evocat meritele unei pleiade întregi de oameni lu­minaţi, care prin activitatea lor ştiinţifică au îmbogăţit patrimoniul cultural al poporului nostru. Dar pe măsură ce regimul burghezo-mo­­şieresc­ se întărea în a doua jumă­tate a secolului trecut şi începutul secolului în care trăim — se arată în comunicare — Academia Ro­­mînă a fost îndepărtată din ce în ce mai mult de frămîntările socie­tăţii, de idealul întemeietorilor, pînă ce a devenit un instrument în mîna clasei dominante, cultivînd tradi­ţiile idealiste şi dogmele mistice. Orînduirea socială din trecut a silit Academia Romînă să trădeze esenţa principală a rosturilor ei. Odată cu instaurarea regimului de democraţie populară şi preluarea de către clasa muncitoare a puterii politice şi economice, printre cele dinţii instituţii adaptate noilor ţe­luri revoluţionare, a fost Academia Republicii Populare Române, orga­nizată în octombrie 1948. nu numai 7 ani de activitate A­­cademia R.P.R. a obţinu­t succese remarcabile pe tărîmul ştiinţei, lite­raturii şi artei. S-a întărit legătura ştiinţei cu producţia, principiul de bază al întregii activităţi ştiinţifice, au fost înfiinţate noi institute de cercetări pe lîngi departamente şi Academia R.P.R., a crescut volu­mul publicaţiilor Academiei şi nu­mărul lucrărilor ştiinţifice originale şi al traducerilor lucrărilor ştiinţifice so­vietice, editate de Academia R.P.R., a­­­lături de oamenii de ştiinţă cu ex­perienţă, au­ fost atrase în munca ştiinţifică numeroase cadre tinere; s-au dezvoltat larg relaţiile ştiinţi­fice cu Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. şi cu academiile ţărilor de democraţie populară. Astfel, de la înfiinţarea ei, Academia R.P.R. a adus o contribuţie puternică la efor­turile întregului popor pentru făuri­rea noii culturi socialiste, pentru construirea socialismului. In conti­nuare acad. Traian Săvulescu s-a ocupat pe larg de noile sarcini ale Academiei R.P.R., de măsurile ne­cesare pentru îndreptarea greşeli-­­­lor şi înlăturarea lipsurilor, în lup­ta pentru crearea bazelor socialis­mului, pentru construirea şi întări­rea noii orînduiri sociale, ştiinţa a­­vînd un rol important. Oamenii de ştiinţă vor ajuta la împlinirea năzuinţelor poporului muncitor Mai departe preşedintele Acade­miei R.P.R. a subliniat necesitatea aprofundării învăţăturii marxist-lani­­niste, intensificării activităţii insti­tutelor Academiei, legăturii dintre ştiinţă,­ tehnică şi producţie, precum şi a unităţii dintre teorie şi practi­că. De asemenea, a pus problema rolului criticii şi autocriticii pentru dezvoltarea diferitelor domenii aie ştiinţei şi a arătat că lupta de o­­pinii şi dezbaterile libere trebuie să devină din ce in ce mai mult o armă ascuţită în arsenalul ştiinţei noastre. Ocupîndu-se de însemnătatea pro­blemei cadrelor, acad. Traian Săvu­lescu a spus: Poporul nostru este bogat în oa­meni talentaţi, înzestraţi cu o inteli­genţă superioară, capabili să creeze în scurtă vreme lucrări valoroase de ştiinţă, literatură, artă. De aceea, suntem datori să nu, lăsăm pe sea­ma improvizaţiei problema importan­tă a educării cadrelor, ci s-o organi­zăm exemplar. Adresînd mulţumiri călduroase popoarelor Uniunii Sovietice pentru ajutorul primit în dezvoltarea ştiinţei din R.P.R. şi mai cu seamă în în­lesnirea cercetărilor din domeniul fi­zicii nucleare, preşedintele Academiei R.P.R. a încheiat: Oamenii de ştiinţă şi cultură ştiu că opera lor va creşte, va rodi, va Corapoartele au prezentat realizări şi perspective în domeniul ştiinţei In continuarea lucrărilor acestei im­portante sesiuni generale a Acade­miei R.P.R. a urmat prezentarea co­­rapoartelor: acad. S. Stoilov : „Rea­lizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor matematice şi fizice”; acad. E. Carafoli: „Realizările­­şi perspectivele în domeniul ştiinţelor tehnice şi chimice”; acad. G. Ma­­covei: „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor biologice, agro­nomice, geologice şi geografice”; acad. N. Hortolomei : „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor medicale”; acad. P. Constantinescu- Iaşi: „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor istorice, filozofice şi economico-juridice”. Noii academicieni ai secţiei a VIlI-a După discuţiile la corapoarte şi lucrările pe secţiuni, vineri 1 iulie, în cadrul sesiunii generale, a avut loc alegerea noilor membri onorifici, a membrilor titulari activi şi a mem­brilor corespondenţi ai Academiei R.P.R. La secţia a VIII-a de ştiinţe isto­rice — ştiinţa istoriei limbii litera­turii şi artei, au fost aleşi­­mem­bri onorifici: Ion Agrrbiceanu; mem­bri titulari activi: Tudor Arghezi, Mihai Beniuc, Geo Bogza, D. Pa­­naitescu-Perpessicius, Cezar Petres­­cu, Zaharia Stancu şi Tudor Vianu; membri corespondenţi : Eusebiu Ca­­m­ilar, Nagy István, Eugen Jebelea­­nu şi Alexandru Philippide. Simbătă 2 iulie au fost alese or­ganele conducătoare ale Academiei, lucrările sesiunii generale a Acade­miei R.P.R. luînd astfel sfîrşit. Preşedinte al Academiei R.P.R. a fost reales profesorul academician Traian Săvulescu. Ştiinţa în slujba poporului și a construirii socialismului N­u odată şi nu de puţine ori critica noastră literară a vorbit — fie în studii mai largi, fie în articole, cronici şi recenzii — despre problema zu­grăvirii veridice, multilaterale şi complexe a figurii activistului de par­tid in literatura noastră. Această preocupare nu este desigur întâmplă­toare, fiind una din problemele cele­­ mai importante şi actuale ale lite­raturii noi. Observaţiile particulare făcute asupra unor opere literare a­­părute în ultimii ani, cit şi artico­lele de sinteză au scos în evidenţă succesele incontestabile, repurtate de unii din scriitorii noştri în această pri­vinţă. Cu mare bucurie critica şi ci­titorii au întîlnit în romane, piese de teatru, nuvele sau poeme figuri dragi de activişti comunişti, oameni care luptă în primele rînduri pentru traducerea în viaţă a sarcinilor par­tidului. Multe lucrări literare—cum ar fi „Bărăgan“ de V. Em. Galan, „Oţel şi piune“ de Ion Călugăru, „Desfăşurarea“ de Marin Preda, „Lazăr de la Rusca" de Dan Deşliu, — se remarcă tocmai prin modul iscusit in care autorii lor au reuşit să dea viaţă figurii activiştilor de partid, să facă din ei eroi de ne­uitat, personaje de o mare comple­xitate, zugrăvite în culori calde, con­vingătoare. Şi, fără îndoială, exem­plele date mai sus se pot înmulţi. Există in literatura noastră aseme­nea lucrări în care întîlnim figuri realizate de activişti comunişti ca: Nelă Lepădat, Anton Filip, Lazăr Cernescu, Pavel Arjoca, Hie Barbu şi alţii. Succesele repurtate de scrii­tori în această direcţie se datoresc înţelegerii juste a esenţei caracte­rului unui activist, a rolului pe care trebuie să l joace el în lupta pen­tru o viaţă nouă, în crearea unei ima­gini convingătoare a modului în care aceşti oameni deosebiţi ştiu să fie în fruntea maselor, să le însufleţească şi să te conducă la victorie. Într-adevăr, nu poţi reda adevăra­tul chip al activistului de partid, dacă nu cunoşti asemenea oameni simpli, modeşti, dacă nu înţelegi caracterul lor esenţial de luptător, dacă nu reuşeşti să redai esenţialul personalităţii lor. Nu poţi crea un a­­devărat chip al activistului de partid, dacă nu-l cunoşti acolo, la munca lui din fabrică sau din sat, luptînd împotriva duşmanului, străduindu-se zi , şi noapte să găsească noi şi noi metode pentru îmbunătăţirea proce­sului de producţie. Numai atunci vei putea reda imaginea complexă a acti­vistului de partid, cînd vei înţelege că oameni de felul acesta nu ţin discursuri grandilocvente, că au a­­devărată oroare pentru frazele sfo­răitoare care nu spun nimic, şi se fe­resc să rostească vorbe mari, lipsite de conţinut. Şi vei înţelege atunci care este cauza succesului lor: fap­tul că, înzestraţi fiind cu învăţătura partidului, ştiu să se apropie de se­menii lor, să fie zi de zi, ceas de ceas alături de ei, ştiu să înţeleagă bucuriile şi necazurile, să le trăiască ca şi ei, să le priceapă năzuinţele şi alături de ei şi in fruntea lor să lup­te pentru realizarea celor mai fru­moase visuri aie omului. Numai a­­tunci vei reuşi să creezi un chip de adevărat activist, cind vei înţelege ce nebănuite resurse sufleteşti se as­cund sub aparenţa modestă a acestor oameni, resurse mereu valorificate în munca lor minunată şi numai atunci vei înţelege de ce el trebuie să fie figura centrală a literaturii noastre, cînd vei vedea că miile şi miile de muncitori ţărani privesc spre aceşti activişti cu încrederea ce o merită oamenii care reprezintă partidul. Ac­tivistul de partid este figură centrală a literaturii noastre, pentru că el întruchipează cele mai preţioase trăsă­turi ale eroului epocii noastre, pen­tru­­că el este omul care mobilizează, conduce şi însufleţeşte masele la lup­tă, pentru izbinda cauzei socialis­mului. Pentru scriitorii noştri o sarcină principală, mereu actuală, este rele­varea puternicei şi indisolubilei le­gături dintre activistul de partid şi marea masă de oameni ai muncii. In această trainică legătură cu ma­sele stă „secretul“ forţei şi tăriei activistului comunist, chezăşia succe­selor sale. Se întîmplă de multe ori, în ope­rele noastre literare, să se manifeste o tendinţă, cu totul nesănătoasă şi dăunătoare, care trebuie combătută cu energie. E vorba de prezentarea activistului de partid ca un „deux ex machina“ care intervine dintr-o dată, pe neaşteptate, la momentul o­­po­rtun, rezolvind orice situaţie. Reducerea misiunii sale la aceea de dezlegător ad hoc al unor probleme dificile înseamnă o diminuare con­damnabilă a rolului pe care-l are ac­tivistul de partid în viaţa noastră nouă. Din pricina faptului că unii din­tre scriitori n-au înţeles că princi­palul pentru un activist comunist, ca ostaş credincios al partidului, este tocmai legătura de nezdruncinat cu masele, apar în unele romane acti­vişti care sunt introduşi în acţiune cu foarte multă zglicenie şi mai ales pentru a rezolva în doi timpi şi trei mişcări (adeseori prin intermina­bile discursuri) fără ajutorul ma­selor, diferite situaţii grele. Fiind lă­saţi în afara ţesăturii organice a conflictului, ei apar din cînd in cînd pentru a ţine o cuvîntare sau pentru a ghici cine a comis cutare sau cu­tare sabotaj. Este imposibil să pre­zentăm în toată splendoarea rolul conducător al partidului în lupta pen­tru socialism, pentru zdrobirea duș­manului, dacă vom crea figuri pa­lide, inexpresive, incolore, de acti­viști, oameni care nu trăiesc in mijlocul maselor, nu lucrează în di­rectă legătură cu ele, ci intervin din cînd în cînd, fiind mai mult nişte musafiri care sfătuiesc şi dau di­rective. Activistul comunist este cel care a­duce în mase cuvintul partidu­lui, il face să devină fapt. Or, cum vom putea arăta noi acest element esenţial al vieţii de astăzi, cînd o­­perele literare sînt populate nu de activişti întruchipînd cele mai bune calităţi ale omului nou, omul comu­nist , ci de activişti confesori, care ascultă şi dau sfaturi? Trebuie combătută şi o altă tendin­ţă evidentă în multe din lucrările noastre literare, ne referim la idea­lizarea figurii activistului de par­tid, la crearea unei adevărate sche­­me-şablon, răsuflate şi plictisitoare, a unui activist admirat şi adulat de toată lumea, cu un adevărat cult al personalităţii. Unii scriitori îşi în­chipuie cum ar trebui să arate anume figuri de activişti, prezentîndu-i ca pe nişte oameni mereu cufundaţi în scripte şi dosare, emiţi­nd la fiecare pas, pe un ton grav, sentinţe, ţinînd — şi mai ales cînd nu trebuie — discursuri lungi. Se merge pînă a­­colo incit se creează un fel de se­cătuire „fictivă“ a vieţii de activist, căruia îi este interzisă orice bucu­rie personală, faptele omeneşti, coti­diene, fiindu-i cu totul străine. Am întîlnit şi mai întîlnim în romane, nuvele sau piese de teatru, aseme­nea figuri ascetice, uscate, lipsite de orice suflu. Această optică ingustă, diformantă, provine din necunoaşte­rea vieţii, din ignorarea contactului direct şi permanent cu realitatea. Scriitorul are datoria să pună in evidenţă bogăţia sufletească a acti­vistului de partid, caracterul său complex, multilateralitatea personali­tăţii sale. Schematizarea şi şabloni­­zarea figurii activistului de partid, reducerea ei la cîteva elemente ne­­esenţiale, netipice, lipsite de interes, constituie o manifestare dăunătoare, periculoasă, care trebuie de asemenea combătută ori de cite ori se iveşte. Şi nu este deloc inexplicabil fap­tul că slăbiciunile serioase ale unor lucrări literare provin tocmai din zu­grăvirea palidă, inconsistentă, lipsită de viaţă, a figurii activistului de par­tid, pentru că in mod cert rolul partidului nu mai poate apare în adevărata lui lumină dacă reprezen­tanţii săi din rîndurile maselor, oa­menii care înfăptuiesc sarcinile tra­sate de partid, mobilizind muncito­rii şi ţăranii la lupta pentru socia­lism, sînt realizat­ la un nivel atît de scăzut, neconvingător. Desigur, prezentarea activistului de partid in literatură pune probleme din cele mai deosebite, ce se cer am­plu şi temeinic dezbătute. Trebuie să amintim aici una din ele, anume aceea a „umanizării“ figurii activis­tului de partid, a laturilor de „ome­nesc“ ce trebuie să existe în carac­terul său. O discuţie despre cit la sută slăbiciuni trebuie să aibă un activist de partid și cind anume tre­buie să se manifeste ele, este sterilă și de-a dreptul ridicolă. Activistul de partid este un om. Dar înainte de (Continuare In pag 4­ a) a literaturii noastre 1 PWfCftWl DIN TOATE ȚĂRILE. UNITI VA t­PTAMINAL AL UNIUNII Amilii, nr. 27 (69)-Joi 7 iulie 1955 UrtUAiN o A r I A­M1 IN A L AL U NI­­­U NI 11 bOrill i UniLL U1 INI n. r. rt. i 6 pagini 50 bani Semnături pentru pace Un coş de fabrică-n oraş Stă straje pe întins de zare. Spre tot ce vede, uriaş, El pare-un semn de exclamare... ...O ţesătoare. A-mpletit Codiţe, fetei. E la şcoală. Codiţe... Seamănă, leit, Cu bucle negre de cerneală. Un muncitor... E lingă strung. La el acolo, parcă-şi Iasă Şi şpanul — răsucit şi lung — Iscălitura-i migăloasă. Un tractorist... Despică un Ogor de brazde îndesate: ...Tractoru-i bîzîie, lăstun, Cu liste, după el, semnate. Cimp... Slove, fumu-a rînduit ? Dacă te uiţi mai bine, şti-vei­ ...Pe ceru-ntreg, s-a iscălit Mecanicul locomotivei. Şi-n fila bolţii, către-apus, Apasă scrierea-i stîngace O sondă, cu creionu-n sus, Semnind — şi dînsa — pentru pace. Cicerone Theodorescu Pasărea albastră Minunea unei flori pe bălegar, O clipă de tăcere-n canonadă, Un plîns de stea pe cerul solitar, Un ghiocel prin stratul de zăpadă... Atîtea lucruri zi de zi mă cheamă Și-mi cer o clipă să le iau în samă. Salut o rîndunea ce trece-n zbor, Ridic din colbul drumului un flutur, Unui copil îi dreg un cărucior, Iar altuia de var haina i-o scutur, Şi mai rămîn dator cu-atîtea cele C­îtă-i pe cer puzderia de stele. Şi-mi pare rău că ochiu-i mai ceţos, Că sunetul mai stins urechea-i prinde, Că mult mai greu mă scol de-acum de­­ Că mîna tremură, pasul mă vinde, Cînd simt că bucuria repetată Al vieţii preţ adevărat l-arată. Şi din atîtea cîte se petrec Cu binele luptînd să-nfrîngă răul, Acelea ce vor fi le înţeleg Şi văd cum rînduiala-nvinge răul, Şi dacă martor nu voi fi la toate, Va fi proorocirea mea, se poate. Ca Moise cat din munte-n Canaan, Ca Faust clipa-s gata s-o reţin, Şi ştiu că-n lume n-am trăit în van Şi n-au să mă blesteme cei ce vin. Şi totuşi tu ce vezi şi peste vremuri In taină parcă totuşi te cutremuri... Nu-i faptul că atuncea cînd te dărui Din tine dai scăzîndu-te mereu, Nici faptul că te surpi şi că te nărui, Că tot ce-a fost uşor devine greu... De toate-aceste pierderi te mîngîi Cu nemurirea pusă căpătîi. Ci sînt aceste forţe oarbe încă, Nucleu atomic şi mai cîte, cîte Ce neştiute dorm în pace-adîncă... Au n-o să cadă ele-n mini urîte La ucenicii vrăjitori ce vor Zvîrli-n prăpăd pămintul rotitor ? Dar nu-ntrebînd, ci truda cea cu rost Va să călească inimile toate, Să vadă toţi ce nu-i bine c-a fost ,Să vadă răul ce să vină poate,. Şi toţi să zică : Nu mai vrem să fie Supusă viaţa la nemernicie ! • Să-şi simtă braţul aprig cum se-ncoardă Şi gata spada s-o ridice sus, Şi-n fulgerul neiertător să ardă Tot ce-i vrăjmaş, tot ce e de răpus, Tot ce e vîsc ori bubă ori reptilă Şi căşunează jale, hulă, silă. Iar cînd n-or fi mai mult de lipsă arme Şi pacea va trona-n cetatea vieţii, Iar despre Marte se va şti că doarme Pe veci de veci cu şerpii şi ereţii, Atuncea, oameni, vin la masa voastră Cu-a fericirii pasăre albastră. Dar pîn-atunci n-am pace pe pămînt Cum n-are creanga codrului de vînt. Mihai Beniuc . 3 Răspunderile ce ne stau în faţă Promovat, cu prilejul recentei sesiuni generale, mem­bru activ al Academiei R.P.R. — se cade să mărturisim, odată cu emoţia si gratitudinea, implicite, şi oarecare, explicabilă, nelinişte faţă cu răspunderile ce ne stau in fata. Convinşi, şi pină acum, că distincţiile de comporta­ment sunt secundare faţă cu titlul însuşi de membru al înaltului for, am căutat să dezamăgim cit mai puţin, in limita mijloacelor noastre evident, aşteptările. A urma pe acelaşi drum, cu o rivnă sporită, fără doar şi înoate, de încrederea ce ni se arată, ni se pare singura concluzie valabilă a acestui moment festiv. Aceasta, despre partea noastră. * , Dacii. Insă, Academia R.P.R. va voi să vadă în această promoţiune ceva mai mult decit satisfacerea mecanică a unui articol statutar, dacă, pentru a preciza, va voi să înlesnească acelui pumn de bune intenţii, ce încă ne mai stau la Indemnnă, condiţiile favorabile unei munci utile, atunci perspectiva ce s-ar putea deschide ambiţii­lor noastre conjugate de a vedea, în sfirşit, ediţia inte­grală Eminescu efectulndu-se un alt ritm, este cu adevă­rat ispititoare şi în măsură nu numai să ne bucure pe toţi, dar şi să justifice un vot, prin excelenţă, agreabil. Perpessicius Să zugrăvim prin arta scrisului viaţa noastră nouă Mulţumi cu adevărat celor ce m-au propus şi m-au ales ca membru al celei mai înalte instituţii culturale şi şti­inţifice din ţară, Academia R.P.R., voi putea numai prin fapte corespunzătoare denumirii de academician. îmi dau seamă de marea cinste şi de încrederea ce mi s-a acordat, dar şi de răspunderea sporită ce-mi revine in cîmpul ac­tivităţii literare şi culturale, în genere, primind această distinsă denumire. Voi încerca nu atît să mă bucur de onoarea ce mi s-a făcut, cit s-o merit prin muncă. Iar aceasta nu poate fi decit activitate îndeplinită cu devotament pentru poporul nostru, pentru oamenii muncii, pentru socialism şi pace, aşa fel ca Partidului clasei muncitoare să-i pară bine că mă găsesc în rîndul celor ce-i realizează idealurile, zugră­vind prin arta scrisului viaţa nouă din ţara noastră.­­ Mihai Beniuc cesare unele I­on Creangă aduce cu sine un întreg tezaur de elemente ale limbii vorbite, venite di­rect din mediul rural. El a ştiut să folosească In mod desăvtrşit elementele dialectale ale griului său de acasă (Neamţ). In privinţa acestor elemente din graiul moldovenesc, unii au socotit că e necesar un glosar ex­plicativ pentru a-l putea citi pe Creangă, pe cind alţii afirmă că toa­te cuvintele şi expresiile folosite de Creangă sunt înţelese in­ limba litera­ră. Amindouă părerile sunt exagerate. Căci există o serie de termeni ca, de exemplu: tihărăi, pl. „ripi", vinde­re« „un fel de uliu", puricare „tot fe-‘ iul de fructe", a otînji „a ologi pe cineva** etc. care stau alături de vo­cabularul curent al limbii literare şi nu pot fi înțeleşi fără ajutorul dic­ţionarului. Creangă foloseşte cu o artă desă­vârşită elementele regionale, care dau o savoare inimitabilă scrierilor sale. Indiferent de proporţia acestor ele-­ mente, constatăm, prin urmare, că ele sunt alese in mod fericit şi contribuie la valoarea artistică a bucăţii. In a­­ceastă privinţă, Mihail Eminescu, re­­ferindu-se intr-un articol din „Curierul de laşi", din 1877, la scrierile lui Creangă „Dănilă Prepeleac­ şi Soa­cra cu trei nurori", îndemna pe scri­itori să le citească, „ca să vadă care ar trebui să fie izvoarele din care să se inspire şi cum vorbesc şi se mişcă ţinutaşii din Neamţ". Creangă, ca şi Caragiale, a fost in­teresat de modul de exprimare al oa­menilor, i-a ascultat vorbind și le-a înregistrat graiul. Dar nici Caragiale, nici Creangă nu reproduc direct graiul vorbit, ci pui­­n gura personajelor pe care le-au imaginat un grai creat pe bază de sinteză a vorbirii reale. Această re-creare a graiului vorbit, trecută prin sensibilitatea şi creierul artistului, această creaţie secundă este secretul geniului unui Caragiale sau Creangă. Creangă redă automatismul verbal al personajelor sale, el iese plas­ma verbală caracteristică pentru fiecare personaj. Eroii lui Creangă sint ţă­ran,­, ai lui Caragiale semi-doc­i din lum­ea oraşelor. Darul de a crea oameni vii a dus in mod firesc pe Creangă şi pe Caragiale la exprimarea prin dia­log, şi de aci nu mai e decit un pas pînă la teatru. Verva, jovialitatea lui Creangă sint unice, iu literatura ro­­mină. El posedă un vocabular ţără­nesc de o mare bogăţie, din care nu lipsesc elemente necunoscute altor re­giuni, după cum am arătat mai sus. Necesităţile creaţiei artistice şi ale expresiei l-au obligat pe Creangă să recurgă la totalitatea vocabularului său familiar, mişeîndu-se şi operind intr-un mediu rural, este firesc ca numărul neologismelor, in scrierile sale lite hire, id fie redus, vreo 17 in întreaga sa operă, din care se pot define cuvinte ca: afront, corect, cris­tal, de formă. Elementele regionale dau o colora­tură particulară limbii scrierilor lui Ion Creangă. Astfel, ușoara înmuiere a consoanelor, diftongul ie (in loc de ia), un băiet îrrtemeiet, folosirea ar­ticolului invariabil a: dascălul Vasile a Vasilicăi, pronumele demonstrativ ista, aista, formele in -ăi de genitiv­­dativ a numelor proprii in -ă: Irin­­căi, Lucăi, Vasilicăi etc. Reproducem un pasaj caracteristic din „Amintiri din copilărie", pentru ca cititorul să constate cu ce mij­loace Creangă îşi caracterizează eroii după modul lor de a vorbi. Fragmen­tul redă o discuţie între tatăl şi mama lui Creangă, privitoare la e­­ducaţia fiului lor . „Cind a mai auzit mama şi asta, s-a făcut foc. — Sărmane omule ! Dacă nu ştii boabă de carte, cum ai să mă înţelegi? Cind tragi sorcovenii la musteaţi, de ce nu te olicăieşti a­­tita? Petre Todosihcăi, crişmarul nos­tru, aşă-i că ţi-a mincat nouă sute de lei? Vasile Roibu din Bejeni mai pe-atîţia, şi alţii, citi? Rusiei lui Va­li­că şi Măriucăi lui Onofrei găseşti să le dai şi să le răsdai? Ştiu eu, Al. Rosettî (Continuare în pag 6­a) ale limbii literare ­ ACADEMICIENI CEZAR PETRESCU TUDOR ARGHEZI MIHAI BENIUC GEO BOGZA mm­ ­. PANAITESCU-PERPESSICIU, ZAHARIA STANCU TUDOR VIANU %

Next