Gazeta literară, iulie-decembrie 1963 (Anul 10, nr. 27-52)

1963-08-08 / nr. 32

EXPOZITII MODELELE LUI TENNESSEE WILLIAMS Pentru eroinele sale, Tennessee Wil­liams a avut modele reale ? Aceasta e tema unui articol publicat in revista „Europeo“ de către mama celebrului dramaturg american. Ea caută să răs­pundă nenumăratelor întrebări cu care a fost asaltată de atîtea ori. De altmin­teri, întrebat odată dacă pentru a crea pe Amanda Wingfield şi Laura din „Menajeria de sticlă“ a plecat de la trăsăturile mamei şi surorii sale, Tennessee Williams a răspuns : „Mama şi sora mea nu-mi vor ierta niciodată acest lucru...“ Ulterior insă, scriitorul a negat că piesa aceasta conţine ele­mente autobiografice. In articolul citat, mama lui Tennes­see Williams argumentează astfel fap­tul că ea şi fiica ei n-au nimic comun cu femeile din „Menajeria de sticlă“. „N-am cintat niciodată propriului meu fiu cintecele de leagăn absurde cu care Amanda işi incintă băiatul — scrie ea —, n-am fost niciodată abandonată de soţ şi nici nu m-am îndeletnicit să-l caut u­n bărbat fiicei mele Rose. Singura mea asemănare cu Amanda Wingfield este că-mi plac ca şi ei flo­rile“. Despre Rose, sora lui Tennessee Williams aflăm, din acelaşi articol, că la virsta de 27 de ani s-a îmbolnăvit de o gravă maladie mentală şi că a fost supusă unei lobotomii care i-a înrău­tăţit starea. Scriitorul a rămas toată viaţa foarte ataşat de Rose, i-a cons­truit o casă unde speră s-o poată aduce cind va ieşi din spitalul psihiatric unde continuă să fie internată şi azi. În majoritatea pieselor, povestirilor şi nuvelelor sale — spune mama au­torului — Tennessee Williams a ofe­rit publicului său o colecţie de eroine anormale, măcinate de aberaţii sexu­ale, toxicomane, victime ale alcoolis­mului, femei de moravuri uşoare. To­tuşi — continuă ea — fiul meu nu are o predilecţie pentru imoralitatea in sine, pentru desfinul în sine. Femeile imorale şi desfrinate care-i populează dramele — fiinţe instinctuale, incapa­bile să-şi infrineze impulsurile — işi primesc mai totdeauna pedeapsa. Ten­nessee Williams nu îngăduie eroinelor sale să încalce legile moralei fără a-şi primi sancţiunea cuve­nită, de cele mai multe ori mult mai grea decît cea pe care o impune însăşi societatea. Eroinele preferate ale lui Tennessee Williams sunt actriţele. Egoismul, de asemenea, ocupă un loc important in opera dramaturgului, egoismul ca sur­să a păcatului. „Păcătoase sau egoiste, eu nu le pot considera pe eroinele fiu­lui meu ca fundamental imorale. In­tr-un sens ele pot stîrni compasiunea pentru lupta lor zadarnică cu singu­rătatea. Din această luptă inegală, ace­ste femei les’Pină la urmă infrunte. Zadarnică le-a fost încercarea de a-şi crea o lume proprie, izolindu-se. Ten­nessee Williams a înţeles teribila ago­nie la care este supusă viaţa unei fe­mei care se zbate in ghiarele singură­tăţii ; refugiul acesteia intr-o sexua­litate exacerbată nu este decît un mod precar de a umple vidul sufle­tesc". „Mai mult decit In dramele sale, o cheie autobiografică poate fi găsită in povestirile fiului meu, spune mama dramaturgului. Prima lui iubire ado­lescentină pentru o colegă, Hazel Kra­mer, el a transpus-o într-o nuvelă, ca şi dragostea ce l-a legat de bunica sa. Totuşi, nu cred că fiul meu se gin­­deşte numai la o singură femeie cind creează un personaj... Deşi are o serie de datorii de recunoştinţă pentru ci­teva femei care l-au ajutat in ca­rieră — este, astfel, cazul lui Audrey Wood, primul său agent literar — to­tuşi, nu nutreşte pentru ele prea multă prietenie ; dovada este că nici pină azi nu s-a Însurat. In „I rise in flame, cried the Poenix“ — el pune în gura lui D. H. Lawrence, muribund, următoa­rele cuvinte fioroase : „Sint obsedat la gindul că, în clipa cind voi muri, voi fi înconjurat de femei ; ele vor irumpe pe uşă, pe ferestre, tocmai în clipa in care nu voi mai avea forţa să le resping...“. L. D. TALENTATA actriţă sovietică Nina Dro­­bîşeva, pe care publicul romînesc a avut ocazia s-o vadă în filmele „Cer senin" şi „Start spre necunoscut", este interpreta Polenkai Vihrova din filmul „Pădurea rusă", pe care II realizează la Studioul Mosfilm cunoscutul regizor Vladimir Petrov. CINEMATOGRAFELE din Australia sunt invadate de filme străine şi, în primul rînd, de producţia dubioasă a Hollywood-ului. Iată ce afirmă unul din conducătorii sindicatelor din Ausralia, in legătură cu cinematografia : „Cinematografia contemporană poate fi comparata cu energia atomică. Imagina­­ţi-va pentru o clipă ce ar fi in stare sa facă un maniac dacă ar intra în posesia armei atomice. Aceasta este valabil şi pentru cinematografie, care s-a transformat în mina afaceriştilor într-o armă îngro­zitoare de descompunere morală a oa­menilor. Influenţa nefastă pe care filmele apu­sene — o adevărată „otravă morală* — o exercită asupra tineretului, provoacă din ce în ce mai mult Îngrijorarea opiniei publice. SOŢII Amnelie şi Andrew Thorndyke, din R.D.G., realizatori reputaţi In domeniul documentarului cinematografic, au fost dis­tinşi cu „Ordinul Lenin" pentru ultima lor realizare „Miracolul rus". Filmul, care va apare şi pe ecranele noastre, prezintă pe baza documentelor autentice. Rusia din anii premergători Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi transformările sociale care s-au petre­cut In ţară In anii puterii sovietice, rolul istoric al poporului care a construit so­cialismul şi construieşte in prezent cu suc­ces comunismul. INTRE 18 august — 1 septembrie se va desfăşura al XVII-lea Festival Internaţio­nal al Ulmului de la Edinburg, sub deviza :Filmul şi drama*. La festival vor fi pre­zentate peste 150 filme din 40 ţâri. Menţio­năm citeva din filmele prezentate în retros­pectivă, In majoritate cunoscute şi publi­cului romînesc : „Carne şi singe (Anglia), „A 12-a noapte" (U.R.S.S.), „Burghezul gen­tilom" (Franţa), „Discipolul diavolului" şi «Marty" (S.U.A.). FILMUL lui Jean Dreville „La Fayette", care rulează pe scaunele noastre, a fost premiat pentru prezentarea excepţională a istoriei Americii. ROBERT Youngson, care s-a făcut cunos­cut prin realizarea montajelor de filme mute „Vârsta de aur a comediei”, „Ciad co­media era rege", va trece in curind la realizarea unui film de acelaşi gen inti­tulat „Marea paradă". IN CURSUL acestei veri, regizorul italian Alberto Lattuada va începe filmările „Mun­telui fermecat", o adaptare cinematogra­fică după celebrul roman cu același titlu al lui Thomas Mann. ANTHONY Quinn va fi partenerul lui In­grid Bergman In filmul „Vizita batrinei doamne" pe care îl realizează Bernard Wicky după piesa cu același nume de Dür­­rennmatt. IN STUDIOUL Lenfilm din Moscova se lu­crează In prezent la o nouă versiune ci­nematografică a piesei „Hamlet" de Sha­kespeare în regia lui Grigori Kozintov. In rolul titular va apare I. Smoktunovski (care a jucat alături de Batalov în filmul „9 zile dintr-un an"), iar în rolul Ofeliei o vom revedea pe Anastasia Vertinskaia, cu­noscută publicului romînesc din filmele „Prize purpurii" și „Omul amfibie". CLAUDIA Cardinale este protagonista noului film la care lucrează regizorul Luigi Coraencini „Fata lui Bube", o adaptare ci­nematografică a romanului cu acelaşi titlu de Carlo Cassola. DE CURIND a avut loc la Roma .Sapta*­mina filmului sovietic* organizată de Sov­­export Film în colaborare cu Unitalia. Aceasta manifestare face parte din acţiu­nile culturale prevăzute în acordul semnat recent la Moscova şi va fi urmată de ,Săp­­tămîna filmului italian" la Moscova. In cadrul sâptămînii s-au prezentat fil­mele : „Astronauţii", „9 zile dintr-un an"« «Colegii", „Cîinele sălbatic Dingo*, „Bala­da husarilor", „Tinăr, tinerel" şi „învierea"* MAŞINAŢIILE companiei americane „Uni­ted Fruit" în țările Americii latine — aceasta este tema filmului de televiziune, în două serii, prezentat actualmente la ci­nematografele din R.D.G. Regizor : R. Kurz. In premieră, filmul a rulat pe ecranele te­levizoarelor, în cinci serii. REGIZORUL norvegian Tancred Ibsen, ne­potul dramaturgului, a început să lucreze la filmul „Raţa sălbatică", ecranizare a ca­podoperei ilustrului său bunic. GRETA Garbo îşi reia activitatea ? Cel puţin aşa declară unele publicaţii occiden­tale, anunţînd ca Greta Garbo va juca împreună cu Rossano Brazzi intr-un film pe care-l va realiza regizorul David Leon, şi care ar urma sa fie finanţat de produ­cătorii americani şi italieni. APRECIATUL Arne Matsson, căruia i se datoreşte cunoscutul „A dansat numai o vară", pregăteşte un nou film „El a fost la mine". Protagonişti : Olaf Tunberg, Carl- Arne Holmsten, Peer Oscarsson. FILMUL „Melodie la subsol” al lui Henri Verneuil a fost lansat în Franţa cu tam-tam. Asurzitoarea reclamă care a precedat pre­miera, se laudă între altele şi cu faptul că rolurile principale, în această povestire despre gangsteri, sunt deţinute de Jean Gabin şi Alain Delon. Critica cinematogra­fică franceza remarcă însă că acest film e o simplă combinaţie comercială „care asi­gură profituri maxime” autorilor săi şi nu are nimic de-a face cu arta. REGIZORUL bulgar Ianko Iankov pregă­teşte filmul „Ireductibilii" (epizod din luptele unui grup de partizani bulgari in cursul războiului antihitlerist), după scena­riul scris chiar de el. Se dă ca probabil faptul că unul din roluri va fi interpretat de actriţa de cinematograf iugoslavă Du­­şiţa regataţ. mn­c Două izbutite mape „Electrecord" , mapa discului ECD 1018 J. S. Bach, la vioară Henryk Szeryng și cea a discului ECE 092 Recital de arii din opere italiene, solist Nicolae Herlea. PAGINA 6 • ••• ••••• ••••• CARNET CINEMATOGRAFIC „ 3x3 ” In tabloul atît de variat al genurilor abordate de producţia recentă a studioului „Alexandru Sahia“, ultimul film al documentaristului Gabriel Barta şi scriitorului Radu Cosaşu, cultivă nota aparte a eseului cinematografic. Pornind de la tema pe care o aveau în sarcină — răspunderea părinţilor pentru dezvoltarea copiilor —, avînd la dispoziţie un corp actoricesc deo­sebit de larg, realizatorii puteau fi tentaţi să realizeze una din­ acele fabule comice cu morală în final, care (mai ales în ultima vreme) n-au însemnat un eveni­ment îmbucurător în ansamblul producţiei studioului. Din fericire, autorii filmului au ales o cale ceva mai complicată, care s-a dovedit rodnică, fie şi din punctul de vedere al posibilităţilor create limbajului cinematografic. Căci se cuvine ca de la bun început să apreciem la justa lor valoare autenticitatea proble­melor în dezbatere, profunzimea multora din ideile transpuse în imagine, ca şi ingeniozitatea utilizării montajului cinematografic. Cineaştii ne-au introdus de la început într-o controversă deosebit de ascuţită, care parcurge necontenit întregul film. In locul unei obişnuite clase de şcolari cu ghiozdane şi penar apare cealaltă clasă, îndeobşte nevăzută, a maturilor, căci aşa cum spune învăţătoarea : „In fiecare zi vă simt aci şi pe dumneavoastră, părinţii !“ Dar există şi păreri diferite: „Părinţii? De ce? Noi am răspuns de creşterea lor timp de şapte ani. De-aici încolo răspundeţi dumneavoastră !“ Aşa să fie oare ? Parcă însuşi aparatul de luat vederi a început să cîntărească faptele şi argumen­• • • • • • • tele, oglindindu-le în secvenţe, pe pin­ă .';i in faţa ochilor ne apar micile vicii ale părinţilor, ambiţia deşartă, vanitatea, nepăsarea ca şi urmările lor grave asupra micilor cetăţeni în formare, care au nevoie înainte de toate de înţelegere afectuoasă, de atenţie fl tact, de încredere şi îndrumare. Filmul este într-un fel un rechizitoriu, dar adînc argumentat şi convingă­tor expus. Convingător mai ales în acele părţi în care ideea şi-a găsit cel mai fidel corespondent cine­matografic. Metoda „dresajului“, întrebuinţată de unii părinţi, a fost ridiculizată prin demonstrarea ei în ambianţa unui manej. In alt episod, perseve­rentul „nu ştiu !“ cu care tatăl preferă să răspundă unui şir de întrebări ale fiului său, a fost montat pe imaginea startului unei rachete, şi iată o expre­sivă şi laconică imagine a anacronismului atitudinii şi pregătirii unor părinţi, într-o eră în care sunt atîtea de cunoscut şi de aflat. Numeroase sunt epi­soadele ce izbutesc să cuprindă în două-trei planuri idei profunde şi clare. Din păcate mai există însă în film şi repetări, inegalităţi, destule locuri comune care încearcă zadarnic să se ascundă îndărătul unor preţiozităţi. Pelicula ni se pare de două ori mai lungă decît ar fi trebuit să fie. Nu e pentru prima dată cind se întimplă ca filmele documentariștilor noștri să fie lipsite de laconismul absolut necesar reliefării oricărei idei cinematografice. T. C nelu mu ii urai Urmărind evoluţia dramaturgiei noastre la striază dependenţă de realităţile pe care le oglindeşte, se poate afinia că semnul maturizării acesteia se distinge la modul cum işi face apariţia pe scenă eroul cu ponderea cea mai mare în viaţa societăţii noastre — muncitorul comunist. O bună parte dintre dramaturgii noştri afirmaţi in ultimele două decenii aduc in scenă tablouri din lupta eroică a comu­niştilor pentru frmnarea şi lichidarea mane­vrelor ostile ale claselor stâpinitoare. Vina cea mai dramatică, oferind posibilitatea sondajelor nenumărate pentru toate artele, este legată de evenimentul decisiv al is­toriei noastre — Insurecţia din August 1944. De aceea, o serie de piese evocă momen­tele de maximă Încordare ale acestei etape a Istoriei noastre impunind în scenă auten­tice figuri de comunişti care aduc suflul noilor vremuri. De notat di­­nfruntarea directă dintre cele două forţe sociale, reacţiunea odioasă şi reprezentanţii unui crez lualt, democra­tic oferă dramaturgilor posibilitatea con­figurării unor acţiuni dinamice, impresio­nante prin amploare şi ecouri. In această atmosferă Intens dramatică se desenează cu vigoare eroi comunişti ca Mihai Buz­nea şi Virgil Preda din Anii negri de Aurel Baranga şi Nicolae Moroni, Pavel Golea (Surorile Boga de Horia Lovinescu), Mihai din Passacaglia de Titus Popovici, Danilă Bulz din întoarcerea de Mihai Beniuc, Axinte din Oameni care tac şi Oamenii în­ving de Al. Voitin etc. care Încheagă Ima­ginea luptătorului entuziast, de o Impună­toare robusteţe morală şi o credinţă In victorie care constituie principalul suport al acţiunilor temerare ce le Întreprind. Indiferent dacă dramaturgul adoptă teh­nica reconstituirii evenimentelor ca In cazul Anilor negri, al Surorilor Boga ori al întoarcerii sau Înfăţişează o dezbatere pasionată de Idei (Passacaglia, Dacă vei 11 Întrebat), chipul muncitorului Iradiază aceeaşi energie inepuizabilă, şi mai ales o credinţă neclintită In victoria cauzei pro­letare. Slnt eroi care se caracterizează prin acţiune directă şi care, la rlndul lor, pro­povăduiesc acţiunea ca principalul mijloc de afirmare a noii societăţi. Codul unei vieţi Înnoitoare le stă ca principal reazim al Iniţiativelor justificind acţiuni nu ra­reori riscante pentru propria lor viaţă. Aceasta pentru că, aşa cum proclamă pa­tetic tinărul muncitor Mihai din Passaca­glia, impunindu-şi principiul horceaghi­­nian, viaţa trebuie trăită „aşa ca să nu-ţi fie ruşine de ea”. E drept că muncitorul erou apare rareori in complexitatea trăsăturilor sale umane, luminat in Ipostazele diverse ale vieţii sale şi de aceea Însăşi substanţa unor piese e sărăcită, pe alocuri impietată de Invo­carea unor scheme, de unele scene fortuite sau monotone. In afara axului principal de susţinere al lucrării. Eroul lui Titus Po­­povici, deşi emană acea credinţă tainică In reuşita acţiunilor comuniste de natură să zguduie din letargie şi pe solitarul de­zorientat Andrei, Închis intr-o viaţă sufo­cantă, este o apariţie fugară care lasă scenei doar citeva replici. Virgil Preda (Arcul de triumf) ca şi Pavel Golea (Suro­rile Boga) mizează In bună parte pe m­ij­­loacele lărturicii verbale asupra celorlalţi oameni. Chiar dacă evenimentele trepidante cheamă eroii In exterior, pe scena deschisă a istoriei, evitarea vieţii intime a acestora nu este In avantajul imaginii complete a unul caracter. De o semnificaţie deosebită este prezenţa In dramaturgie a muncitorului de azi. De la primele piese realist-socialiste plnă la cele mai recente se observă preocuparea dramaturgilor pentru reflectarea cit mai profundă a forţei sociale care Influenţează evoluţia Istoriei Însăşi şi care constituie deci factorul motor al construcţiei socia­liste. Mihail Davidoglu şi Luaia Demetrius au promovat pe scenă figuri remarcabile de muncitori prin patetismul luptei pentru în­­frîngerea categorică a reacţiunii, pentru afirmarea eticii comuniste In procesul pro­ducţiei, Intr-un cuvlnt pentru Impunerea noului In societate. Se reţin şi acum pre­zenţe luminoase ca aceea a lul Anton Nas­­tal şl Pavel Arţoca din Minerit şl, respectiv, Cetatea de foc, Anton Vadu din Cumpăna Luciei Demetrius, ori bonomia şi devota­mentul pentru Înnoiri ale lul Spiridon Bise­rică din comedia Iul A. Baranga „Mielul turbat*. Cu un conţinut mal evoluat şi cu mersa mai variate mijloace de transfigurare artis­tică, piese recente ca : Ferestre deschise de Paul Everac, Secunda 58 şi De n-ar fi iubirile de Dorel Dorian, Gradina cu tran­dafiri de Andi Andrieş, constituie dezbateri pasionate In jurul problemelor actualităţii, cu deosebire asupra responsabilităţii omu­lui faţă de societate. Interesante sunt profilurile de muncitori care au o etică exemplară, angajaţi In numele Idealului comunist. In lupta anevo­ioasă pentru extirparea tarelor morale , arivismul, frivolitatea, egoismul etc. Este justificat, pe Ungă satisfacţia unor Împliniri, şi regretul spectatorului la Intll­­nirea pe scenă a unor figuri schematice, artficiale, a unor eroi neconvingători, a căror lărlurire asupra celor dimprejur este mai mult declarativă. Aceasta pentru că, de pildă, Boţogan al lui Paul Everac, ori Petre Telu (Dorel Dorian) fie că nu sunt angajaţi direct În conflictul piesei, încer­­cindu-se cam artificial o Imixtiune În con­flict, fie că sint prea sumar prezentaţi In citeva date personale, care, singure, nu pot Justifica prestigiul cu care ar vrea să-l Învestească autorii. De aceea şl transfor­mările altor eroi sub Impulsul acestora sint cam grăbite şl, prin urmare, neconcludente* Se impune deci o cit mai atentă cerce­tare a realităţii din partea creatorilor, o receptivitate vie la cele mai subtile pro­cese ale evoluţiei noastre social-spirituale pentru ca omul contemporan să-şi găseas­că o reflectare deplină şi In dramaturgie. Este Incontestabil insă faptul că produc­ţia dramatică Însumează printre realizările ei o serie bogată de piese In care prota­gonistul este omul zilelor noastre, angajat fără bravadă, cu demnitate dar şi cu modestie, in arena muncii constructive. Iar complexitatea vieţii sale sufleteşti consti­tuie obiectivul primordial al Investigaţiei dramaturgies. Ion APETROAIE PAUL ERDOS Minek­ & GAZETA LITERARA

Next