Gazeta literară, ianuarie-iunie 1966 (Anul 13, nr. 1-26)
1966-01-06 / nr. 1
CUVINTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU, SECRETAR GENERAL AL C.C. AL P.C.R, ROSTITĂ LA POSTURILE DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE CU PRILEJUL ANULUI NOU ! Dragi tovarăşe şi tovarăşi, Cetățeni ai Republicii Socialiste România, Peste cîteva minute ne vom despârţi de anul 1965 an de mari înfăptuiri ale poporului român în toate domeniile activităţii sociale şi vom întîmpina, cu voie bună şi optimism, anul 1966, care deschide patriei noastre noi perspective de progres şi prosperitate. Cronica socialismului va rezerva anului care a trecut pagini pogore ini cauzat şi evenimeme den are însemnătate pentru dezvoltarea orînduirii noastre, pentru mersul înainte al ţârii, pentru viitorul poporului român. Dînd viaţă politicii partidului, oamenii muncii au încheiat anul acesta cu succes planul de şase ani, au ridicat noi uzine şi fabrici, au sporit producţia de bunuri materiale şi valori spirituale, au făcut noi paşi pe calea cunoaşterii ştiinţifice, au îmbogăţit şi mai mult, prin munca lor, patria, fâcînd-o mai puternică şi mai înfloritoare. Acest an a intrat în istoria partidului şi a ţârii prin Congresul al IX-lea, care a adoptat directivele viitorului plan cincinal — programul înfloririi multilaterale a patriei, al ridicării pe o treaptă superioară a procesului de desâvîrşire a construcţiei socialiste. A fost adoptată noua Constituţie care consfinţeşte victoriile istorice ale poporului. România, stat suveran şi independent al celor ce muncesc, a fost proclamată Republică Socialistă. Poporul român, liber şi stâpîn pe soarta sa, îşi făureşte, sub conducerea partidului, viitorul fericit, păşind mereu înainte spre culmile înalte ale civilizaţiei - societatea Comunistă. Partidul şi guvernul au elaborat masuri menite sa deschidă calea progresului neîntrerupt în domenii de mare însemnătate ale vieţii sociale. Printre acestea se înscriu măsurile privitoare la dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi modernizarea producţiei agricole, îmbunătăţirea organizării şi planificării agriculturii, precum şi cele cu privire la perfecţionarea organizării şi îndrumării cercetării ştiinţifice, la ridicarea rolului ştiinţei în dezvoltarea societăţii. Creşte rolul organizator al statului în construcţia socialistă, se perfecţionează activitatea organelor de stat, legăturile lor cu masele, se dezvoltă democraţia socialistă. Partidul Comunist Român, urmat cu încredere de întregul popor, îşi îndeplineşte cu cinste înalta misiune de forţă conducătoare a societăţii. Zilele trecute, Marea Adunare Naţională a votat planul de stat pe 1966 - primul an al cincinalului - stabilind în toate domeniile obiectivele de muncă ale noului an, a căror îndeplinire va asigura noi victorii în înflorirea economiei şi culturii, va ridica bunăstarea celor ce muncesc. Muncind cu elan şi abnegaţie, dînd viaţă acestor obiective, poporul român va face să strălucească tot mai puternic chipul scumpei noastre Patrii. îngăduiţi-mi să felicit cu prilejul Anului Nou, în numele conducerii partidului şi statului, pentru marile succese obţinute, eroica noastră clasă muncitoare, harnica şi priceputa ţărănime, valoroasa noastră intelectualitate, pe toţi oamenii muncii români, maghiari, germani şi de altă naţionalitate, tineri şi vîrstnici, bărbaţi şi femei, care alcătuiesc marea familie a României Socialiste. Angajat într-o intensă activitate constructivă, poporul român militează pentru dezvoltarea colaborării internaţionale, îşi da contribuţia la lupta pentru victoria cauzei socialismului, democraţiei şi păcii în întreaga lume Partidul şi guvernul ţârii noastre consideră de însemnătate vitală pentru soarta omenirii întărirea unităţii şi coeziunii sistemului mondial socialist, a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, mobilizarea în jurul acestora a tuturor forţelor înaintate ale societăţii contemporane, care acţionînd unite sunt capabile sâ zădărnicească acţiunile agresive ale cercurilor imperialiste, să asigure progresul şi securitatea popoarelor. Fie ca noul an sâ aducă poporului român bucurii şi împliniri tot mai mari, noi succese în înfăptuirea aspiraţiilor sale de fericire şi prosperitate, să sporească şi mai mult puterea materială şi spirituală a patriei noastre, să asigure noi victorii forţelor care luptă pentru progres social, pentru triumful păcii în lume. Vă urez tuturor, dragi prieteni şi tovarăşi, îndeplinirea dorinţelor şi năzuinţelor dumneavoastră de mai bine, sănătate ijl viaţă lungă, un nou an rodnic şi fericit. La mulţi ani I 5£eki l' PATRIEI Tu care mă priveşti cu chipul meu nevăzut, cu auzul meu de dinainte de naştere, sferă — oglindă, numele tău îmi e inimă, osul frunţii lui Ştefan îmi leagă tîmplele. Aleargă, aleargă nevăzut dizolvîndu-se calul alb și negru al zilei și-al nopții. El are frîiele înnodate în inimă, coama lui galopează secundele lumii. Crinul memoriei in can den'vr f ticvoizi îl iubesc cu o dragoste mai presus decit dragostea, cu carnea, cu buzele, cu izvoarele ochilor, cu auzul meu de dinainte de naştere. CEZAR BALTAG \ ‘ citiţi in pag. 5:ION VINEA, INEDIT ! VENIN DE MAI (fragment de roman) FĂNUŞ NEAGU FlNTlNILE SI STRĂZILE ORAŞULUI 9 Bucureştiul e o cetate a naturii şi, prin aceasta, netentacular. Drumurile ţării, despletite, ajungînd la porţile lui urcă şi se organizează pe înălţimi. Pus în vadul de furtuni al Bărăganului peste care, vara, îşi desfac braţele răcoroase pilcuri de arbori stufoşi din care ţîşnesc, ca nişte fumuri verzi, plopii şi, iarna, se abat în lunecări lungi viscole halucinante, oraşul poartă închisă în el istoria neamului nostru. Departe de el, în drumuri străine, îţi cînta la ureche o frunză Ce zice de dor şi pe cer răsare luna, rotundă şi bogată, scrisă cu condei de brad. Cine-i va fi dat pe lume a îngropat in zidurile lui un descîntec bătrînesc încropit într-o seară cind liniştea se stinge cu zbateri calme şi mor pe zarea asfinţitului paşii de dans ai petei Morgana care trece în munţii albaştri, îngrămădiţi dincolo, de hotarul închipuirii, ca să-şi îngine cîntecul ameţitor cu fluierul ciobanilor. Aiaplantat în cîmpie, Bucureştiul ascultă, în nopţile de primăvară, cum se ridică iarba din somn şi stă cu ferestrele deschise spre Mare şi către Carpaţi. E inima ţării şi miracolul ei. Sunt oraşe de lut şi oraşe de piatră. Bucureştiul se înscrie pe o linie aparte, cu un sens, o sonoritate şi o armonie ce-i sínt proprii, aş zice că ceea ce-l deschide şi le face să-l îndrăgeşti sínt tăieturile largi în ziduri — ochii de azur cu care primeşte ploile, zorii şi asfinţitul — balcoanele cu flori, stîlpii de pridvor, copacii gonind de-a lungul tuturor străzilor şi lacurilor. Dar mi se pare că oraşului nostru îi lipsesc statuile — marii bărbaţi din istorie, cei ce şi-au închinat viaţa ridicării patriei, îşi merita monumente în piatră care să fie amplasate în locurile cele mai Umblate — şi-i lipsesc şi fîntinile, acele fermecătoare împletiri de ape, murmur şi şoapte lingă care inima şi gîndul se aştern visării. Aştept, în taina nopţilor de vară, cînd în castani cresc şi ard candelabre, iar teii varsă mireasmă dulce peste perechile de îndrăgostiţi, foşnetul viu al fintînilor pe care eu, unul, le aş vedea cu ghizdele de lemn, româneşti. E nevoie, totodată, ca să punem în discuţie şi problema firmelor. Multe din ele trădează prost gust şi lipsă de fantezie. De ce toate magazinele de aprovizionare se numesc sec. Alimentara? Brit, plicticos, monoton. Apoi reclamele. Multe sunt slab luminate, cu text improvizat, unele litere, sau simboluri nu se aprind deloc sau fumegă cenuşiu (am putut citi de curînd, seara, deasupra unui bloc de pe bulevardul Magheru , consumaţi cura delicioasă , mersi, am răspuns, nu mai ţin grajd de curse). Prea puţină fantezie şi, mai ales prea puţin umor. Barurile de zi, deschise în ultimii ani, curate, bine îngrijite, n-au primit nici un nume şi atunci au fost botezate în fel şi chip de către vizitatori. N-ar fi deloc rău, cred, ca Trustul alimentaţiei publice să fixeze, deasupra intrării în aceste localuri, numele deacum împămintenite : Cucu bar, jaluzelele albastre etc. Despre numele străzilor. Şi în acest domeniu fantezia serviciilor răspunzătoare operează şchiop, fapt care mă împinge să propun ca în grupul consultanţilor să fie incluşi neapărat marii meşteri ai metaforelor , poeţii. Cartierele noi, construite ca să răspundă cerinţelor civilizaţiei socialiste, trebuie integrate şi ele, ca nume, tradiţiilor oraşului. Bucureşteanului îi place să evoce istoria, are fascinaţia ei retrospectivă — date, de altfel, specifice întregului nostru popor — de ce oare nu ţin seama de acest lucru tovarăşii de la Sfatul popular al Capitalei, care atîrnă, pe cîte o stradă nouă, firme cu nume ca : Fulgului, Penei etc., etc. Un nume de stradă, dacă nu evocă, trebuie cel puţin să sugereze ceva. Totdeauna cînd citesc sau trec pe o stradă, cum ar fi, să zicem, Drumul sălii, mintea mea închipuie o poveste, se ţese In mine o lume sau o întîmplare şi mă gîndesc că n-aş putea trăi Intr-un oraş In care străzile ar purta numere, aş avea impresia cumplita că sînt şi eu un număr, îmi plac oraşele cu nume de străzi pe marginea cărora poţi broda poveşti. Adevărata diversitate a structurilor artistice s-a precizat în literatura noastră în perioada dintre cele două războaie, cînd ecloziunea talentelor a fost uimitor de felurită nu numai în cîmpul restrins al literelor, ci şi în aria mai vastă a întregii culturi. Am ajuns atunci, pentru întiia oară, la conştiinţa deplinelor noastre puteri spirituale, la certitudinea că aceste puteri izvorăsc din permanenţele unui fond autohton de simţire şi cugetare, că valorile create de noi pot sta cu cinste alături de consacratele realizări universale. Conştiinţa originalităţii şi a fecundităţii geniului românesc s-a întemeiat tocmai pe marea varietate de structuri şi de moduri individuale de creaţie, şi critica literară n-a făcut altceva dedhc^*sa înregistreze progresul survenit, să se adapteze noului peisaj, sâ devină mai suplă, mai cstipregensivă, să lucreze cu mijloace specifice, adecvate. Lărgindu-şi conceptul, critica şi-a fixat în acelaşi timp coordonatele de bază, estetice, atentă să se menţină la o justă apreciere a vatorilor mai vechi şi cifraiiroi. Diversitatea se axă deci implicată in procesul de dezvoltare a oricărei literaturi de anume importanţă şi nu ne putem închipui o literatură serioasă care şi-ar face un titlu de glorie din cîteva opere stereotipe, consecinţe ale unei singure modalităţi. In literatura noastră de azi, principiul varietăţii, al multiplicităţii de expresii artistice a cîştigat un teren tot mai larg. Nimeni nu-i mai contestă valabilitatea şi, privind producţia literară a ultimilor ani, nu se pot trage decit concluzii fericite în acest sens. S-ar părea, prin urmare, că nu e util să mai discutăm această problemă, rezolvată prin însăşi diversitatea practică a numeroaselor lucrări care apar intr-un ritm mereu mai susţinut. Şi totuşi, chestiunea merită a fi privită mai îndeaproape. Existenţa unor personalităţi artistice originale, a unor creaţii în care pot fi sesizate motive şi tendinţe diferite, nu epuizează însăşi diversitatea ; aceasta suportă oricind ivirea unor nuanţe şi orientări noi. De aici trebuie să conchidem că fiece formulă sau fiece modalitate e relativă şi limitată, că, în consecinţă, oricare altă formulă care vine cu ceva nou, în cadrele adevărului şi ale autenticităţii, îşi găseşte justificarea. Desigur, ne gîndim la experienţe artistice serioase, nu la simple acte de frondă sau de impostură. Pentru critică, decurg de aici cîteva obligaţii pe care e bine să le subliniem. Acceptînd inevitabila limitare a naturilor artistice, critica trebuie să-şi orienteze înţelegerea **şi exigenţele în conformitate cu structurile, cu talentele particulare pe care le descrie şi le analizează. Se formula, de exemplu, cu ani în urmă, un principiu al oglindirii totale a realităţilor noastre în opera fiecărui seriitor, fâcîndu-se abstracţie de mijloacele de care dispunea, de înclinaţiile lui intime, de structura aparte a talentului său. Diversitatea temelor abordate, aria lor cît mai vastă, devenise chiar principalul criteriu valoric ; invitaţiile unor critici, adresate în special poeţilor, de a fi cît mai diverşi însoţeau ca un refren articolele şi cronicile. Azi se vede cit se poate de clar caracterul eronat al unei atari exigenţe. Acest punct de vedere îngust a fost, în cele din urmă, abandonat, şi critica noastră şi-a refăcut în întregime mijloacele de investigare. Ea a început să privească scriitorii în specificitatea talentului lor, ca personalităţi şi individualităţi profilate pe anumite trăsături, cu temperamente şi virtuţi distincte, cu predilecţii mai mult sau mai puţin vădite. Şi în fund, cu toată acea zestre de sensibilitate şi de intelectualitate Care contribuie la definirea şi caracterizarea lor. In felul acesta, activitatea disciplinei a cunoscut reale progrese.tît în foileton cît şi ..Irr studiul de mai mare întindere. Majoritatea scriitorilor noştri de seamă, vechi şi noi, se bucură acum de comentarii nu numai, adecvate, dar şi interesante şi substanţiale. Ideea diversităţii a suferit astfel o deplasare importantă , de la catalogul subiectelor ea a trecut la recunoaşterea structurilor originale, a varietăţii de stiluri, de metode. Critica salută azi pe scriitorul cu trăsături şi preocupări care îl definesc şi-l diferenţiază, pe scriitorul care sporeşte cu o viziune proprie patrimoniul artistic existent — şi descurajează pe autorii de clişee şi platitudini. A recunoaşte, de pildă, talente atît de diferite ca A. E. Baconsky, Nina Cassian, Aurel Rău, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Petre Stoica sau Ion Alexandru înseamnă, implicit, a respinge orice rigiditate, înseamnă a te supune comandamentelor fireşti ale criticii. Dar dacă pe planul creaţiei, perspectiva diversităţii e pe deplin cîştigată, există un sector al activităţii scriitoriceşti unde lucrurile se desfăşoară cu timiditate şi, am spune, cu timorare. E vorba de domeniul ideilor literare. Aici, autorii nu-şi exprimă pînă la capăt, cu consecvenţă, părerile care decurg din însăşi structura şi formaţia lor artistică şi intelectuală, ci adoptă fie un stil neutru, fie idei care nu ii reprezintă. Din cînd în cînd ies în arenă unii scriitori. Intervenţiile lor sunt, desigur, teoretizări ale propriei lor viziuni artistice, ale propriilor gusturi şi preferinţe, dar tocmai acestea interesează în asemenea (Continuare Inpot