Gazeta literară, ianuarie-iunie 1966 (Anul 13, nr. 1-26)

1966-01-06 / nr. 1

CUVINTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU, SECRETAR GENERAL AL C.C. AL P.C.R, ROSTITĂ LA POSTURILE DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE CU PRILEJUL ANULUI NOU ! Dragi tovarăşe şi tovarăşi,­­ Cetățeni ai Republicii Socialiste România, Peste cîteva minute ne vom despârţi de anul 1965­­ an de mari înfăptuiri ale poporului român în toate domeniile activi­tăţii sociale­­ şi vom întîmpina, cu voie bună şi optimism, anul 1966, care deschide patriei noastre noi perspective de progres şi prosperitate. Cronica socialismului va rezerva anului care a trecut pagini pogore in­i cauzat­­ şi evenimeme de­n­ are însemnătate pen­tru dezvoltarea orînduirii noastre, pentru mersul înainte al ţârii, pentru viitorul poporului român. Dînd viaţă politicii parti­dului, oamenii muncii au încheiat anul acesta cu succes pla­nul de şase ani, au ridicat noi uzine şi fabrici, au sporit pro­ducţia de bunuri materiale şi valori spirituale, au făcut noi paşi pe calea cunoaşterii ştiinţifice, au îmbogăţit şi mai mult, prin munca lor, patria, fâcînd-o mai puternică şi mai înfloritoare. Acest an a intrat în istoria partidului şi a ţârii prin Congre­sul al IX-lea, care a adoptat directivele viitorului plan cincinal — programul înfloririi multilaterale a patriei, al ridicării pe o treaptă superioară a procesului de desâvîrşire a construcţiei socialiste. A fost adoptată noua Constituţie care consfinţeşte victoriile istorice ale poporului. România, stat suveran şi inde­pendent al celor ce muncesc, a fost proclamată Republică Socialistă. Poporul român, liber şi stâpîn pe soarta sa, îşi făureşte, sub conducerea partidului, viitorul fericit, păşind mereu înainte spre culmile înalte ale civilizaţiei - societatea Comunistă. Partidul şi guvernul au elaborat masuri menite sa deschidă calea progresului neîntrerupt în domenii de mare însemnătate ale vieţii sociale. Printre acestea se înscriu măsurile privitoare la dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi modernizarea pro­ducţiei agricole, îmbunătăţirea organizării şi planificării agri­culturii, precum şi cele cu privire la perfecţionarea organizării şi îndrumării cercetării ştiinţifice, la ridicarea rolului ştiinţei în dezvoltarea societăţii. Creşte rolul organizator al statului în construcţia socialistă, se perfecţionează activitatea organelor de stat, legăturile lor cu masele, se dezvoltă democraţia socialistă. Partidul Comu­nist Român, urmat cu încredere de întregul popor, îşi îndepli­neşte cu cinste înalta misiune de forţă conducătoare a socie­tăţii. Zilele trecute, Marea Adunare Naţională a votat planul de stat pe 1966 - primul an al cincinalului - stabilind în toate domeniile obiectivele de muncă ale noului an, a căror înde­plinire va asigura noi victorii în înflorirea economiei şi culturii, va ridica bunăstarea celor ce muncesc. Muncind cu elan şi abnegaţie, dînd viaţă acestor obiective, poporul român va face să strălucească tot mai puternic chipul scumpei noastre Patrii. îngăduiţi-mi să felicit cu prilejul Anului Nou, în numele conducerii partidului şi statului, pentru marile succese obţinute, eroica noastră clasă muncitoare, harnica şi priceputa ţărănime, valoroasa noastră intelectualitate, pe toţi oamenii muncii români, maghiari, germani şi de altă naţionalitate, tineri şi vîrstnici, bărbaţi şi femei, care alcătuiesc marea familie a României Socialiste. Angajat într-o intensă activitate constructivă, poporul român militează pentru dezvoltarea colaborării internaţionale, îşi da contribuţia la lupta pentru victoria cauzei socialismului, demo­craţiei şi păcii în întreaga lume Partidul şi guvernul ţârii noastre consideră de însemnătate vitală pentru soarta omenirii întărirea unităţii şi coeziunii siste­mului mondial socialist, a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, mobilizarea în jurul acestora a tuturor forţelor înaintate ale societăţii contemporane, care acţionînd unite sunt capabile sâ zădărnicească acţiunile agresive ale cercurilor imperialiste, să asigure progresul şi securitatea popoarelor. Fie ca noul an sâ aducă poporului român bucurii şi împli­niri tot mai mari, noi succese în înfăptuirea aspiraţiilor sale de fericire şi prosperitate, să sporească şi mai mult puterea materială şi spirituală a patriei noastre, să asigure noi victorii forţelor care luptă pentru progres social, pentru triumful păcii în lume. Vă urez tuturor, dragi prieteni şi tovarăşi, îndeplinirea dorin­ţelor şi năzuinţelor dumneavoastră de mai bine, sănătate ijl viaţă lungă, un nou an rodnic şi fericit. La mulţi ani I 5£eki l' PATRIEI Tu care mă priveşti cu chipul meu nevăzut, cu auzul meu de dinainte de naştere, sferă — oglindă, numele tău îmi e inimă, osul frunţii lui Ştefan îmi leagă tîmplele. Aleargă, aleargă nevăzut dizolvîndu-se calul alb și negru al zilei și-al nopții. El are frîiele înnodate în inimă, coama lui galopează secundele lumii. Crinul memoriei in can den'vr f ticvoizi îl iubesc cu o dragoste mai presus decit dragostea, cu carnea, cu buzele, cu izvoarele ochilor, cu auzul meu de dinainte de naştere. CEZAR BALTAG \ ‘ citiţi in pag. 5:ION VINE­A, INEDIT ! VENIN DE MAI (fragment de roman) FĂNUŞ NEAGU FlNTlNILE SI STRĂZILE ORAŞULUI 9 Bucureştiul e o cetate a naturii şi, prin aceasta, netentacular. Drumurile ţării, des­pletite, ajungînd la porţile lui urcă şi se organizează pe înălţimi. Pus în vadul de furtuni al Bărăganului peste care, vara, îşi desfac braţele răcoroase pilcuri de arbori stufoşi din care ţîşnesc, ca nişte fumuri verzi, plopii şi, iarna,­­ se abat în lunecări lungi viscole halucinante,­ oraşul poartă în­chisă în el istoria neamului nostru. De­parte de el, în drumuri străine, îţi cînta la ureche o frunză Ce zice de dor şi pe cer răsare luna, rotundă şi bogată, scrisă cu condei de brad. Cine-i va fi dat pe lume a îngropat in zidurile lui un descîntec bătrînesc încropit într-o seară cind liniştea se stinge cu zbateri calme şi mor pe zarea asfinţitului paşii de dans ai petei Mor­gana care trece în munţii albaştri, îngră­mădiţi dincolo, de hotarul închipuirii, ca să-şi îngine cîntecul ameţitor cu fluierul ciobanilor. Aiaplantat în cîm­pie, Bucureştiul ascultă, în nopţile de primăvară, cum se ridică iarba din somn şi stă cu ferestrele des­chise spre Mare şi către Carpaţi. E inima ţării şi miracolul ei. Sunt oraşe de lut şi oraşe de piatră. Bucureştiul se înscrie pe o linie aparte, cu un sens, o sonoritate şi o armonie ce-i sínt proprii, aş zice că ceea ce-l deschide şi le face să-l îndră­geşti sínt tăieturile largi în ziduri — ochii de azur cu care primeşte ploile, zorii şi asfinţitul — balcoanele cu flori, stîlpii de pridvor, copacii gonind de-a lungul tuturor străzilor şi lacurilor. Dar mi se pare că oraşului nostru îi lipsesc statuile — marii bărbaţi din istorie, cei ce şi-au închinat viaţa ridicării pa­triei, îşi merita monumente în piatră care să fie amplasate în locurile cele mai Um­blate — şi-i lipsesc şi fîntinile, acele fer­mecătoare împletiri de ape, murmur şi şoapte lingă care inima şi gîndul se aştern visării. Aştept, în taina nopţilor de vară, cînd în castani cresc şi ard candelabre, iar teii varsă mireasmă dulce peste perechile de îndrăgostiţi, foşnetul viu al fintînilor pe care eu, unul, le aş vedea cu ghizdele de lemn, româneşti. E nevoie, totodată, ca să punem în dis­cuţie şi problema firmelor. Multe din ele trădează prost gust şi lipsă de fantezie. De ce toate magazinele de aprovizionare se num­esc sec. Alimentara? Brit, plicti­cos, monoton. Apoi reclamele. Multe sunt slab luminate, cu text improvizat, unele litere, sau simboluri nu se aprind deloc sau fumegă cenuşiu (am putut citi de cu­­rînd, seara, deasupra unui bloc de pe bu­levardul Magheru , consumaţi cura deli­cioasă , mersi, am răspuns, nu mai ţin grajd de curse). Prea puţină fantezie şi, mai ales prea puţin umor. Barurile de zi, deschise în ultimii ani, curate, bine în­grijite, n-au primit nici un nume şi atunci au fost botezate în fel şi chip de către vizitatori. N-ar fi deloc rău, cred, ca Trustul alimentaţiei publice să fixeze, dea­supra intrării în aceste localuri, numele de­­acum împămintenite : Cucu­ bar, jaluzelele albastre etc. Despre numele străzilor. Şi în acest do­meniu fantezia serviciilor răspunzătoare o­­perează şchiop, fapt care mă împinge să propun ca în grupul consultanţilor să fie incluşi neapărat marii meşteri ai metafo­relor , poeţii. Cartierele noi, construite ca să răspundă cerinţelor civilizaţiei socialiste, trebuie integrate şi ele, ca nume, tradi­ţiilor oraşului. Bucureşteanului îi place să evoce istoria, are fascinaţia ei retrospectivă — date, de altfel, specifice întregului nos­tru popor — de ce oare nu ţin seama de acest lucru tovarăşii de la Sfatul popular al Capitalei, care atîrnă, pe cîte o stradă nouă, firme cu nume ca : Fulgului, Penei etc., etc. Un nume de stradă, dacă nu evocă, trebuie cel puţin să sugereze ceva. Totdeauna cînd citesc sau trec pe o stradă, cum ar fi, să zicem, Drumul sălii, mintea mea închipuie o poveste, se ţese In mine o lume sau o întîmplare şi mă gîndesc că n-aş putea trăi Intr-un oraş In care străzile ar purta numere, aş avea impresia cum­plita că sînt şi eu un număr, îmi plac oraşele cu nume de străzi pe marginea cărora poţi broda poveşti. Adevărata diversitate a struc­turilor artistice s-a­ precizat în literatura noastră în perioada dintre cele două războaie, cînd ecloziunea talentelor a­ fost uimi­tor de felurită nu numai în cîm­pul restrins al literelor, ci şi în aria mai vastă a întregii cul­turi. Am ajuns atunci, pentru întiia oară, la conştiinţa depli­nelor noastre puteri spirituale, la certitudinea că aceste puteri izvo­răsc din permanenţele unui fond autohton de simţire şi cugetare, că valorile create de noi pot sta cu cinste alături de consacratele realizări universale. Conştiinţa originalităţii şi a fecundităţii ge­niului românesc s-a întemeiat tocmai pe marea varietate de structuri şi de moduri indivi­duale de creaţie, şi critica lite­rară n-a făcut altceva dedhc^*sa înregistreze progresul survenit, să se adapteze noului peisaj, sâ devină mai suplă, mai cs­tipreg­­ensivă, să lucreze cu mijloace specifice, adecvate. Lărgindu-şi conceptul, critica şi-a fixat în acelaşi timp coordonatele de bază, estetice, atentă să se men­ţină la o justă apreciere a vato­­rilor mai vechi şi cifrai­iroi. Diversitatea se axă deci im­plicată in procesul de dezvoltare a oricărei literaturi de anume im­portanţă şi nu ne putem închi­pui o literatură serioasă care şi-ar face un titlu de glorie din cîteva opere stereotipe, conse­cinţe ale unei singure modalităţi. In literatura noastră de azi, principiul varietăţii, al multipli­cităţii de expresii artistice a cîştigat un teren tot mai larg. Nimeni nu-i mai contestă vala­bilitatea şi, privind producţia li­terară a ultimilor ani, nu se pot trage decit concluzii fericite în acest sens. S-ar părea, prin ur­mare, că nu e util să mai discu­tăm această problemă, rezolvată prin însăşi diversitatea practică a numeroaselor lucrări care apar intr-un ritm mereu mai susţinut. Şi totuşi, chestiunea merită a fi privită mai îndeaproape. Existenţa unor personalităţi ar­tistice originale, a unor creaţii în care pot fi sesizate motive şi tendinţe diferite, nu epuizează însăşi diversitatea ; aceasta su­portă oricind ivirea unor nuanţe şi orientări noi. De aici trebuie să conchidem că fiece formulă sau fiece modalitate e relativă şi limitată, că, în consecinţă, ori­care altă formulă care vine cu ceva nou, în cadrele adevărului şi ale autenticităţii, îşi găseşte justificarea. Desigur, ne gîndim­ la experienţe artistice serioase, nu la simple acte de frondă sau de impostură. Pentru critică, de­curg de aici cîteva obligaţii pe care e bine să le subliniem. Acceptînd inevitabila limitare a naturilor artistice, critica tre­buie să-şi orienteze înţelegerea **şi exigenţele în conformitate cu structurile, cu talentele particu­lare pe care le descrie şi le ana­lizează. Se formula, de exemplu, cu ani în urmă, un principiu al oglindirii totale a realităţilor noastre în opera fiecărui seri­itor, fâcîndu-se abstracţie de mijloacele de care dispunea, de înclinaţiile lui intime, de struc­tura aparte a talentului său. Di­versitatea temelor abordate, aria lor cît mai vastă, devenise chiar principalul criteriu valoric ; in­vitaţiile unor critici, adresate în special poeţilor, de a fi cît mai diverşi însoţeau ca un refren ar­ticolele şi cronicile. Azi se vede cit se poate de clar caracterul eronat al unei atari exigenţe. A­­cest punct de vedere îngust a fost, în cele din urmă, abando­nat, şi critica noastră şi-a re­făcut în întregime mijloacele de investigare. Ea a început să pri­vească scriitorii în specificitatea talentului lor, ca personalităţi şi individualităţi profilate pe anu­mite trăsături, cu temperamente şi virtuţi distincte, cu predilecţii mai mult sau mai puţin vădite. Şi în fund, cu toată acea zestre de sensibilitate şi de intelectuali­tate Care contribuie la definirea şi caracterizarea lor. In felul a­­cesta, activitatea disciplinei a cunoscut reale progrese.­tît în foileton cît şi ..Irr studiul de mai mare întindere. Majoritatea scri­itorilor noştri de seamă, vechi şi noi, se bucură acu­m de comen­tarii nu numai, adecvate, dar şi interesante şi substanţiale. Ideea diversităţii a suferit astfel o de­plasare importantă , de la cata­logul subiectelor ea a trecut la recunoaşterea structurilor origi­nale, a varietăţii de stiluri, de metode. Critica salută azi pe scriitorul cu trăsături şi preocu­pări care îl definesc şi-l diferen­ţiază, pe scriitorul care sporeşte cu o viziune proprie patrimoniul artistic existent — şi descu­rajează pe autorii de clişee şi platitudini. A recunoaşte, de pildă, talente atît de diferite ca A. E. Baconsky, Nina Cassian, Aurel Rău, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Petre Stoica sau Ion Alexandru înseamnă, impli­cit, a respinge orice rigiditate, înseamnă a te supune comanda­mentelor fireşti ale criticii. Dar dacă pe planul creaţiei, perspectiva diversităţii e pe de­plin cîştigată, există un sector al activităţii scriitoriceşti unde lucrurile se desfăşoară cu timi­ditate şi, am spune, cu timo­rare. E vorba de domeniul idei­lor literare. Aici, autorii nu-şi exprimă pînă la capăt, cu consec­venţă, părerile care decurg din însăşi structura şi formaţia lor artistică şi intelectuală, ci adoptă fie un stil neutru, fie idei care nu ii reprezintă. Din cînd în cînd ies în arenă unii scriitori. Intervenţiile lor sunt, desigur, teoretizări ale propriei lor vi­ziuni artistice, ale propriilor gus­turi şi preferinţe, dar tocmai a­­cestea interesează în asemenea (Continuare In­pot

Next