Gazeta literară, ianuarie-iunie 1966 (Anul 13, nr. 1-26)
1966-02-10 / nr. 6
G Günther Grass e un nume prea cunoscut azi în întreaga lume ca să mai ceară o prezentare prealabilă. La recenta discuţie de la Viena, pe tema romanului, reputatul critic german, profesorul Dr. Hans Mayer şi-a intitulat chiar intervenţia sa, „Ce părere aveţi despre Günther Grass“, cu convingerea că răspunzînd acestei chestiuni, oricine îşi defineşte oarecum poziţia faţă de orientarea epicii contemporane. Despre autorul Tobei de tinichea (1960) şi Anilor cîineşti (1963) a vorbit de altfel cu competenţă, nu de mult, în revista noastră, Mariana Şora. Popularitatea scriitorului a crescut enorm în ultima vreme, o dată cu traducerea romanelor sale în numeroase limbi și cu atitudinile hotârite, pe care el le-a luat public în diverse probleme politice. Günther Grass nu s-a sfiit să participe direct la lupta electorală din R.F.G., să ia cuvîntul la mitinguri, iritînd multe spirite conformiste, să-şi vîndă singur, pe stradă, discursurile rostite cu acest prilej şi imprimate sub motito-ul : „Pe tine te cint, Democraţie !“, să doneze sumele considerabile realizate astfel bibliotecilor soldăţeşti pentru aprovizionarea lor cu cărţi bune. La Berlin, am avut norocul să iau parte la şedinţa de încheiere a adunării pe care o ţine în fiecare semestru „Grupul 47“. Invitaţia i-o datoresc criticului şi poetului Höllerer, reprezentant de frunte al acestei redutabile grupări literare. De două ori pe an au loc asemenea întâlniri, la care citesc tinerii scriitori şi înfruntă apoi opiniile participanţilor, care numără printre ei figurile cele mai prestigioase ale literaturii germane contemporane. E un fel de examen, deloc uşor, aşteptat cu emoţie, pentru că în sală sunt de obicei şi conducătorii principalelor edituri, iar succesul înseamnă aproape sigur şi publicarea. Discuţiile se terminaseră şi din ele nu mi-a fost dat să aflu decit o stenogramă rezumativă, ingenioasă şi ironică. S-a proiectat un film făcut în timpul şedinţelor, fără ştirea celor de faţă. Comentariul, relatînd pasaje din intervenţiile vorbitorilor, le însoţea cu expresii ale figurii lor surprinsă în timpul lecturilor şi adesea în cea mai radicală discordanţă cu frazele reproduse. Samsonetistul Neuss a recitat şi cântat apoi o parte din Testamentul său villonesc, plin de amare şi impertinente consideraţii asupra vieţii publice. Pe Günther Grass l-am recunoscut îndată în asistenţă după mustaţa lui groasă şi privirile agere sfredelitoare ale ochilor negri. Luîndu-mi curajul cu amîndouă mîinile, cum spunea Jarry, am cutezat să-l abordez. Timiditatea mea s-a risipit după cîteva minute. Romancierul s-a arătat încîntat, aflînd că e cunoscut în țara noastră și m-a invitat să-i fac o vizită acasă, fâgăduindu-mi cu această ocazie să răspundă la un interviu pentru Gazeta literară. Günther Grass locuieşte în cartierul Friedenau din Berlin într-o casă cu aer de mică vilă. Surpriza e camera lui de lucru, la care ajungi urcînd două scări interioare. Am bătut la o uşă şi am auzit invitaţia de intrare. Deschizînd, m-am trezit însă într-o încăpere foarte mare şi înaltă, aproape goală (doar în fundul ei se vedea un birou şi în partea dreaptă, pe jos, maldăre de cărţi şi reviste). Gazda nu se zărea şi abia întorcînd privirea am descoperit-o. în colţul de sus al odăii dinapoia mea, o scară ca de vas ducea la o platformă undeva, sus sub plafon. De acolo, de unde la o mașină de scris romancierul bătea neobosit, venise vocea. Günther Grass a coborît zîmbind și m-a poftit la birou. Am început conversația din care extrag ce am fost în stare cu inexperiența mea gazetărească să notez. — Se spune despre d-voastră, domnule Grass, că sînteți un romancier temut. Cărţile d-voastră provoacă scandal, stirnesc tot felul de reacţii. Ştiu că in jurul romanului Blechtrommel s-au ridicat voci speriate de cruditatea anumitor episoade. Nici Hundejahre n-a stîrnit mai puţin rezistenţă în unele cercuri, se pare de astă dată pentru motive politice. Cum vă explicaţi acest fenomen? — E de aşteptat să se întîmple aşa, pentru că mi-am propus deliberat să spun lucrurile cit mai direct cu putinţă. Eu le prezint aşa cum cred că sînt, le descriu, refuz a le înconjura în scris. Reacţiile la care d-ta te referi, sînt previzibile atîta vreme cit nu accept vreun tabu al problemelor intrate în sfera romanelor mele. Societatea acceptă însă astfel de tabuuri politice, morale, erotice, religioase, estetice. De aceea e surprinsă și iritată cînd cineva se atinge de ele. Im Blechtrommel ca și în Hundejahre eu mă ocup de o Germanie care se prăbuşeşte, şi dacă vrei să înfăţişezi într-adevăr aceasta, e necesar să înfrunţi tabu-uri. Răsturnările fundamentale constă tocmai în năruirea lor. Eu nu-mi caut în mod special anumite tabu-uri cu care să mă războiesc. Dar cînd pornesc să spun ce am de spus, cad fără să vreau peste tabuuri. — Am constatat însă că în Franţa, atunci cînd au fost traduse, romanele d-voastră n-au întîmpinat reacţii similare. Acolo, de pildă, crudităţile din Blechtrommel n-au surprins? In Franţa, publicul cititor s-a obişnuit cu călcarea unora din aceste tabu-uri. In Germania, anumite probleme mai rămîn încă tabuizate. De altfel, cred că fiecare societate păstrează asemenea tabu-uri, firește de diferite tipuri. Mă întreb, de exemplu, dacă la d-voastră ar fi fost acceptată o figură ca Oscar Mazerath al meu din Blechtrommel. El e raisonneur-ul cărţii şi totuşi n-are nimic dintr-un erou pozitiv, iar autorul îşi interzice orice punct de vedere moralizator. — In literatura bună, sigur că punctul de vedere moralizator extraestetic e inacceptabil, dar el există implicit şi eu cred că e inerent chiar în opera d-voastră. Aş vrea să vă întreb însă cum vedeţi situate romanele d-voastră în raport cu tendinţele literare actuale ale epicii? — Cred că romanele mele se leagă de o anumită tradiţie narativă germană. Prima e a literaturii picareşti. Chiar dacă nu sunt în sensul exact al cuvîntului nişte „picaros“, eroii mei, şi Oscar Mazerath din Blechtrommel şi Eduard Amsel şi Walter Meiern din Hundejahre, trăiesc un destin oarecum asemănător. Varietatea îmtîmplărilor, mediile diferite străbătute, coincidenţele neaşteptate sînt ale romanului picaresc şi se regăsesc şi la mine. O a doua tradiţie e a Bildungsromanului. Acolo se narează o devenire, o dezvoltare. Aici intervine însă o diferenţă. Oscar Mazerath, aşa cum ştii nu se dezvoltă. El nu creşte fiziceşte, rămîne pitic şi moralmente îşi păstrează o ingenuitate totală, infantilă. Ca şi în Bildungsromanul tradiţional eroul îşi narează formaţia, dar el nu se dezvoltă. La o structură nouă faţă de formula romanului picaresc ca şi a Bildungsromanului m-a obligat însuşi obiectul meu. Simt partizanul experienţei şi nu-mi interzic nici o căutare în direcţia construcţiei şi mijloacelor narative sau descriptive. Dar nu mă sperie tradiţia. De altfel cred că de la ceva încercat trebuie să plecăm totdeauna. — A fi pomenit de coincidenţe, Domnule Grass, iertaţi-mă că intervin. Această tehnică a implicării hazardului in naraţie e foarte frecventă in cărţile d-voastră. Se produc deseori coincidenţe (Oscar Mazerath asistă la asaltul poştei în Danzig, trupa de pitici din care face parte dă spectacole la zidul Atlanticului, etc.) au loc întilniri puţin probabile între oameni depărtaţi prin evenimente (ca în Hundejahre şi Katz und Maus), ş.a.m.d. E aici o anumită concepţie a d-voastră despre ce poate şi ce nu poate arăta romanul? Sau mai exact, vin de la o discuţie despre roman ţinută la Vie o convorbire cu GÜNTHER GRASS na. Ce înţeles daţi d-voastră noţiunii de realism in roman? — In romanele mele graniţa dintre fantezie şi realitate nu e niciodată foarte categoric trasată. Sînt pasaje de un realism dur, exact şi altele la care imaginaţia contribuie în mod covîrşitor. Cred însă că numai aşa pot prezenta cu adevărat realitatea de care mă ocup, pentru că ea însăşi are această natură. Dacă aş fi ales altă cale aş fi trădat tocmai realismul în sensul lui profund. Iartă-mă dar există unele romane intitulate realiste, care prin realitatea strident ficţională pe care o înfăţişează merită mai degrabă a fi numite suprarealiste, dacă am da termenului o accepţiune strict semantică, fiindcă ele se situează în afara realităţii adevărate. — Tot în aceeaşi ordine de idei şi în legătură cu discuţiile de la Viena (constat că le-aţi urmărit, era de altfel vorba să veniţi şi d-voastră), ce credeţi despre noul roman? — M-au interesat foarte mult experienţele noului ro- man însă numai atîta vreme cit nu s-au constituit într-un corp doctrinar. E de reţinut pentru orice prozator ideea descripţiei suprafeţelor şi a figurilor sau acţiunilor văzute din afară. — Cred că recunosc astfel de preocupări chiar în felul cum începe Hundejahre. — Da. Dar Robike-Grillet, pentru care am multă stimă ca romancier, ţine prea mult să facă din experienţele sale o şcoală. La el şi la Butor, ultimele scrieri se resimt de pe urma aceasta. Teoria îmi face impresia că tinde să învingă creaţia spontană. Mă interesează mai mult în momentul de faţă, ceea ce fac Claude Simon şi Nathalie Sarraute. Eu cred că romanul trebuie să rămână deschis şi să nu devie niciodată ilustrarea unei ideologii, fie ea şi literară. — Ştiu, domnule Grass, că aveţi şi preocupări plastice. Văd pe biroul d-voastră o mulţime de creioane colorate şi de ustensile grafice. Mi-aţi putea spune ceva despre aceasta a doua activitate a d-voastră, care răzbate şi în romane: Oscar Mazerath face ucenicie la un pietrar, Eduard Amsel fabrică fascinante sperietori de păsări. — Am început ca sculptor, desenator şi grafician. Am două cărţi, care se compun din texte şi desene. îmi lucrez singur coperţile. Figura toboşarului meu a devenit populară. Eu am executat-o şi am satisfacţia să văd că o editură engleză şi-a luat-o chiar ca emblemă. Iată, ediţia aceasta din piesa mea Der Onkel pe care te rog să o primeşti ca amintire cuprinde cîteva ilustraţii făcute de mine, poate ■veţi reproduce una împreună cu interviul. Şi coperţile broşurilor pe care le-am vîndut în campania prezidenţială : Ich klege an ! (Acuz!) şi Der Kaisers neue Kleider (Hainele noi ale împăratului) mi le-am desenat singur. — In legătură cu participarea d-voastră la lupta electorală directă, ce motive v-au determinat la asemenea acţiuni, care aşa cum ştiu v-au creat şi nu puţine inimiciţii. — Sînt de părere că intelectualul nu trebuie să rămînă izolat de problemele politice pentru că ele îl implică pînă la urmă fie că vrea sau nu vrea. Socotesc că e cel mai bine să-şi spună cuvîntul direct, aşa cum am făcut-o, nu să stea la uşa încăperii unde alţii discută. — E posibil, domnule Grass, că una din cărţile d-voastră să se traducă şi la noi. Ce-mi puteţi spune pentru cititorii d-voastră din România? — Am prea puţine cunoştinţe din păcate despre ţara d-voastră. Dacă stau să mă gîndesc, uite îmi amintesc. Eu sînt, cum ştii, şi sculptor şi Brâncuşi a fost român. E un lucru pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că port operei lui o mare admiraţie. II socotesc de asemeni pe Eugen Ionescu imul din cei mai iluştri scriitori contemporani. Aş fi bucuros să cunosc ţara şi poporul care a dat asemenea spirite. Ov. S. CROHMALNICEANU STATUIE-MENHIR DIN EPOCA DE BRONZ. (Din,Muzeul imaginar al sculpturii mondiale’ de André Malraux,N.R.F. A .Pléiade“) ce e nou în literatura... chineză italiană • Mulţi scriitori chinezi din generaţia tinără vin din rîndurile muncitorilor industriali, ale ţăranilor şi ale soldaţilor. Publicaţia lunară Meng Ya (Muguri) se ocupă cu descoperirea şi Încurajarea talentelor noi. Această revistă, care apare sub auspiciile filialei din Shanghai a Uniunii Scriitorilor Chinezi Intr-un tiraj de peste 160.000 de exemplare publică In fiecare an primele scrieri ale cîtorva sute de scriitori amatori, dintre care mulţi devin poeţi şi prozatori cunoscuţi. • In ultima vreme în întreaga Chină au avut loc festivaluri teatrale, în care dramaturgia chineză contemporană a avut rolul predominant. Aceste festivaluri au stimulat piesele de calitate, cele mai bune fiind reprezentate în toată țara. Iată titlurile cîtorva dintre acestea: înfruntă toate obstacolele, Li Shung-shuang, Şantierele sub lumina de neon, Scrisori din Sud. Cuprinzind o arie tematică largă, piese ca acelea de mai sus tind In acelaşi timp să creeze un stil propriu, vădit In construcţia dialogului şi a conflictului. • Culegerea Nuvele alese ale noilor scriitori, apărută nu de mult la Editura Tineretului din R.P. Chineză înmănunchiază douăzeci dintre cele mai cunoscute nuvele scrise in ultimii trei ani de tinerii nuvelişti. Dovedind o bună cunoaştere a mediului şi a problemelor pe care le tratează, scriitorii prezenţi in culegere — oameni care lucrează în cele mai diverse locuri de muncă — reflectă schimbările produse In conştiinţa poporului, angajat In construirea Chinei noi. • In acest an se comemorează 880 de ani de la moartea lui Wang An-shih (1021—1086), clasic al poeziei chineze. Om politic de seamă in timpul dinastiei Sung (960—1127). Wang An-shih a cunoscut crunta exploatare a ţăranilor şi adincile contradicţii ale timpului său iar creaţia sa poetică reflectă interesul pentru problematica socială A rămas insă cunoscut şi apreciat mai ales ca proaspăt şi delicat creator de pasteluri. Iată un exemplu (Prun Înflorit) „Ramuri de prun lingă colţul de zid / înfloresc singuratice-n frig . / Dacă nu subtilul parfum ce pluteşte deasupră-mi, / Cine altcineva-mi va şopti despre zăpada crengilor V. • Intr-un număr recent din Resis del Cartino ce apare la Bolognai Giuseppe Berti, ocupindu-se de soarta romanului, nu împărtăşeşte părerile acelora care prevestesc pieirea acestui important gen literar. In eseul său intitulat „Romanzi , morto o vivo?’’ el urmăreşte cum a evoluat forma epică tradiţională din secolul trecut pentru a corespunde ştiinţei şi culturii moderne, prin aportul unor scriitori ca Joyce, Proust, Kafka, şi alţii. Berii imparte pe „detractorii şi 0100111" romanului In trei categorii. Mai mnul ar a anumiţi intelectuali duşmani din totdeauna al operelor narative Urmează unii critici neîndeajuns pregătiţi dar entuziasmaţi de romane senzaţional-mediocre, şi, in cele din urmă, inovatorii aroganţi, „ştergind tot ce a fost înaintea lor din dorinţa de a porni de la zero". Concluzia lui Berii este că, după cum romanul „s-a transformat şi adaptat lumii de azi, el va continua să se transforme şi să se adapteze schimbărilor viitoare“. • Unele observaţii semnificative referitoare la criza romanului modern se găsesc, de asemenea, într-un număr al publicaţiei bimestriale de cultură II Protagora, editată la Roma, într-o monografie dedicată romancierului italian Enrico Emanuelli. Autorul, Massimo Grillandi, analizind opera narativă a lui Emanuelli consideră că acesta, aticipind unele poziţii proprii lui Camus, ştie să meargă cu vremea, rămînînd totuşi credincios sie însuşi, dovedind un ataşament tenace pentru un adevăr real şi totodată poetic. „El extrage un adevăr din altul intr-o serie infinită al cărei scop se întrevede numai la finele naraţiunii". In studiul din revista II Protagora se analizează printre altele şi modul cum la reînnoirea romanului de azi concurează mijloace tehnice de avangardă specifice teatrului, filmelor şi televiziunii, ca emisiuni, simultaneităţi şi reveniri, schimbări ale unghiului vizual şi ale tensiunii anterior create. • In revista Giornale dei poeţi, Filiberto Mazzoleni dedică un studiu poetului italian Corrado Govoni, decedat de curînd, In care elogiază adîncul umanism al poeziei acestuia. Evocarea se opreşte in special asupra volumului Aladino, dedicat fiului poetului, ucis la Roma de SS-işti in timpul războiului. „Aladino e poemul dragostei şi durerii paterne. . . unul din documentele cele mai autentice ale literaturii moderne", subliniază Filiberto Mazzoleni. PREZENŢE ROMÂNEŞTI Editura Academiei de ştiinţe bulgare a scos recent de sub tipar Antologia istoriei gîndirii progresiste româneşti în secolele XVII—XIX. Lucrarea conţine fragmente din operele celor mai importanţi reprezentanţi ai glndirii filozofice, social-politice şi ştiinţifice din România, care şi-au adus în acea perioadă aportul la propagarea ideilor materialiste. Antologia conţine un amplu studiu semnat de acad. C. I. Gulian, în care se face o analiză şi o apreciere a moştenirii progresiste in istoria gîndirii filozofice româneşti. Editura Narodna Kultura din Sofia a publicat de curînd o culegere cuprinzind povestiri ale scriitorilor români clasici și contemporani. Cititorul bulgar are posibilitatea sa cunoască astfel, prin piese reprezentative, pe clasicii literaturii noastre : Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ion Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, George Călinescu. Alături de aceştia, in culegere figurează lucrăriale unor scriitori din tînăra generaţie ca Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Dumitru Radu Popescu şi alţii. Ultimul număr al revistei Giornale dei poeţi consemnează amplu intclnirea dintre prietenii italieni ai revistei şi Veronica Porumbacu, In cursul căreia prof. Carlo Picchio a vorbit despre tradiţia legăturilor culturale româno-italiene, iar Edvige Pesce- Corini a relevat ecourile In Italia ale culegerii Din lirica feminină universală alcătuită de poetă. Un număr recent al ziarului Journal de Genève (259/1965) rezervă o pagină aniversării a treizeci de ani de la moartea lui Panait Istrati prezentat de criticul Alexandru Oprea In articolul Panait Istrati sau întoarcerea fiului risipitor. Pagina este completată de o scurtă cronolo,gie biografică Panait Istrati in Elveţia şi o fotografie a scriitorului făcută la Geneva In 1928. Revista Voprost literaturi din Moscova îşi dedică nr. 12/1965 literaturii ţărilor socialiste. Al. Oprea semnează în acest număr studiul Tinăra şcoală de nuvelistică. Dumitru Micu, Tiberiu Utan şi Nicolae Ţie răspund la o anchetă pe tema Scriitorul şi vremea. In articolul Legături intre literaturi frăţeşti, I. Marinescu recenzează culegerea Legăturile literare romăno-ruse intre cea de a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX apărută in editura Nauka, Moscova, 1964. Sub titlul Literatura română de astăzi, I. Kojevnikov recenzează culegerea Literatură şi contemporaneitate, Bucureşti, EPI, 1964. Sub conducerea remarcabilului teatralog grec Marios Ploritis apare anual la Atena din bogat almanah teatral (Theatro) care face un bilanţ al spectacolelor artistice din Grecia. Capitolul „Comedia şi satira“ din Theatro — 1965, este deschis cu o succintă prezentare a lui I. L. Caragiale şi o notă despre piesa O scrisoare pierdută, care s-a jucat anul trecut la teatrul Diana de sub conducerea actorului Alekos Alexandrakis, (cunoscut publicului nostru din filmul Cartierul viselor). Ea Sofia a apărut culegerea de versuri Praznik (Sărbătoare) de Nikolai Zidarov. Singurul ciclu de traduceri înglobat în volum, intitulat Antena bucureştiului, prezintă publicului bulgar poezii de Tudor Arghezi, George Călinescu, Demostene Botez, Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Victor Tulbure, Tiberiu Utan, Ion Brad, Eugen Frunză, Veronica Porumbacu, A. E. Baconsky, Mioara Cremene, Niculae Stoian. atlas liric EUGENIO MONTALE Eugenio Montale, unul din cei mai mari poeţi italieni contemporani, s-a născut în 1896 la Genova. Personalitate singulară, greu de fixat în cîteva cadre sumare, poetul Oaselor de sepie (1921) şi al Prilejurilor (1939), „om concentrat ,ce priveşte în sine", bîntuit de neliniştea singurătăţii şi aureolat de experienţa reflecţiei, se construieşte cu o arhitectură a cuvintelor gravă, retrasă în contemplaţie, o lume clasică recîştigată, ca o efigie. M. C. Cumpăna fîntinii lunecă uşor, apa urcă şi-n lumină se scufundă. Tremură o amintire în ulcior, rîde o imagine în undă. Ji-apropii chipul diafan de mine : se preface trecutul, îmbătrînește, unul altuia aparfine... roata, te redă întunecatului adînc, viziune, o distantă ne desparte. Atingea clapele mina ta, ochii tăi citeau in mistere absurdele semne ; și frînt era orice acord ca o voce de durere. Am înţeles că totul s-a tulburat In jur vazîndu-te oprită, dezarmată, străină de vorbirea şi mai mult a ta : doar mur mur departe era marea în lumină. Trecu peste albastru un dans fugar de fluturi, o ramură se scutură în soare. Niciun lucru apropiat nu-şi găsea cuvintele, şi era a mea, a noastră, credinţa ta neştiutoare. De-aş putea măcar să cuprind în acest ritm istovit ceva din delirurile tale de mi-ar fi dat să unesc deodată cu vocile tale vocea mea înecată : eu ce visam să-ţi răpesc săratele cuvinte în care natura şi arta se confundă, pentru a-mi striga mai adine melancolia de copil îmbătrînit ce nu trebuia să gîndească. Şi în schimb, nu am decit literele incerte ale dicţionarelor şi întunecată vocea pe care dragostea o trezeşte, o pierde, se face literatură plîngătoare. Nu am decit cuvintele, toate asemeni prostituatelor dîndu-sa cui le cere ; nu am decit aceste fraze plîngînd, ca mîine fiindu-mi furate de studenţii canalii în versuri adevărate. Şi vuietul tău creşte, şi se dilată albastră umbra nouă. Gîndurile mă părăsesc pe rînd. Simţuri nu am, nici trup. Nu am limită. Dar unde să cauţi mormântul prietenului credincios şi al iubitului, al cerşetorului şi al copilului , unde să găseşti un loc pentru cine adună jăraticul ‘ focului original !o, dintr-un semn de pace uşor ca un joc urna să fie modelată ! Lasă taciturna grămadă de pietre printre părăsite lespezi ce anul uneori a gravat simbolul care mai mult tulbură şi plînsetul şi rîsul dat ţîşnesc gemeni. Le priveşte tristul fierar în drum spre lucru şi deja în inimă-i bate o voinţă oarbă. Printre acestea caută o primordială rază ce ştie prin amintire că de aici înaintează dur sufletul tîrît pe drumuri de dulci exiluri, atît : o dispariţie, o floarea soarelui ce se deschide să soarbă şi împrejur un dans de iepuri. O, deja geme în româneşte de MIRON CHIROPOI GAZETA ITERARA COMITETUL DE REDACŢIE : Tiberiu Utan (redactor şef) ; Teodor Balş ; Ov. S. Crohmălniceanu (redactor şef adjunct) ; S. Damian ; Ion Lăncrănjan (redactor şef adjunct) ; Eugen Simion ; Haralamb Zincă (secretar general de redacţie). Prezentarea grafică : Radu Georgescu REDACŢIA : Bucureşti — B-dul Ana Ipătescu 15. Telefon : 12.94.44 ; 11.39.36 ; 12.74 26. ADMINISTRAŢIA : Şos. Kiseleff nr 10. Telefon : 18.33.99. ABONAMENTE : 3 luni 13 lei ; 6 luni 26 lei ; 1 an 52 lei Tiparul : întreprinderea Poligrafică „Informaţia“, str. Brezoianu 23—25. 40133