Gazeta literară, ianuarie-iunie 1966 (Anul 13, nr. 1-26)

1966-02-10 / nr. 6

G Günther Grass e un nume prea cunoscut azi în întreaga lume ca să mai ceară o pre­zentare prealabilă. La recenta discuţie de la Viena, pe tema romanului, reputatul critic german, profesorul Dr. Hans Mayer şi-a intitulat chiar in­tervenţia sa­­, „Ce părere aveţi despre Günther Grass“, cu convingerea că răspunzînd acestei chestiuni, oricine îşi defineşte oarecum poziţia faţă de orientarea epicii contem­porane. Despre autorul Tobei de tinichea (1960) şi Anilor cîineşti (1963) a vorbit de alt­fel cu competenţă, nu de mult, în revista noastră, Mariana Şora. Popularitatea scriitoru­lui a crescut enorm în ultima vreme, o dată cu traducerea romanelor sale în numeroase limbi și cu atitudinile hotâ­­rite, pe care el le-a luat public în diverse probleme politice. Günther Grass nu s-a sfiit să participe direct la lupta elec­torală din R.F.G., să ia cu­­vîntul la mitinguri, iritînd multe spirite conformiste, să-şi vîndă singur, pe stradă, discursurile rostite cu acest prilej şi imprimate sub mot­­ito-ul : „Pe tine te cint, De­mocraţie !“, să doneze sumele considerabile realizate astfel bibliotecilor soldăţeşti pentru aprovizionarea lor cu cărţi bune. La Berlin, am avut norocul să iau parte la şedinţa de în­cheiere a adunării pe care o ţine în fiecare semestru „Grupul 47“. Invitaţia i-o da­­toresc criticului şi poetului Höllerer, reprezentant de frunte al acestei redutabile grupări literare. De două ori pe an au loc asemenea întâl­niri, la care citesc tinerii scrii­tori şi înfruntă apoi opiniile participanţilor, care numără printre ei figurile cele mai prestigioase ale literaturii ger­mane contemporane. E un fel de examen, deloc uşor, aştep­tat cu emoţie, pentru că în sală sunt de obicei şi conducă­torii principalelor edituri, iar succesul înseamnă aproape si­gur şi publicarea. Discuţiile se terminaseră şi din ele nu mi-a fost dat să aflu decit o ste­nogramă rezumativă, inge­nioasă şi ironică. S-a proiec­tat un film făcut în timpul şedinţelor, fără ştirea celor de faţă. Comentariul, relatînd pasaje din intervenţiile vor­bitorilor, le însoţea cu expre­sii ale figurii lor surprinsă în timpul lecturilor şi adesea în cea mai radicală discordanţă cu frazele reproduse. Samso­­netistul Neuss a recitat şi cântat apoi o parte din Tes­tamentul său villonesc, plin de amare şi impertinente consi­deraţii asupra vieţii publice. Pe Günther Grass l-am re­cunoscut îndată în asistenţă după mustaţa lui groasă şi privirile agere sfredelitoare ale ochilor negri. Luîndu-mi curajul cu amîndouă mîinile, cum spunea Jarry, am cute­zat să-l abordez. Timiditatea mea s-a risipit după cîteva minute. Romancierul s-a ară­tat încîntat, aflînd că e cu­noscut în țara noastră și m-a invitat să-i fac o vizită aca­să, fâgăduindu-mi cu această ocazie să răspundă la un in­terviu pentru Gazeta literară. Günther Grass locuieşte în cartierul Friedenau din Ber­lin într-o casă cu aer de mică vilă. Surpriza e camera lui de lucru, la care ajungi ur­­cînd două scări interioare. Am bătut la o uşă şi am auzit in­vitaţia de intrare. Deschi­­zînd, m-am trezit însă într-o încăpere foarte mare şi înal­tă, aproape goală (doar în fundul ei se vedea un birou şi în partea dreaptă, pe jos, maldăre de cărţi şi reviste). Gazda nu se zărea şi abia în­­torcînd privirea am descope­rit-o. în colţul de sus al odăii dinapoia mea, o scară ca de vas ducea la o platformă un­deva, sus sub plafon. De aco­lo, de unde la o mașină de scris romancierul bătea neo­bosit, venise vocea. Günther Grass a coborît zîmbind și m-a poftit la birou. Am­ în­ceput conversația din care extrag ce am fost în stare cu inexperiența mea gazetăreas­că să notez. — Se spune despre d-voas­­tră, domnule Grass, că sînteți un romancier temut. Cărţile d-voastră provoacă scandal, stirnesc tot felul de reacţii. Ştiu că in jurul romanului Blechtrommel s-au ridicat voci speriate de cruditatea anumitor episoade. Nici Hun­dejahre n-a stîrnit mai puţin rezistenţă în unele cercuri, se pare de astă dată pentru mo­tive politice. Cum vă expli­caţi acest fenomen? — E de aşteptat să se în­­tîmple aşa, pentru că mi-am propus deliberat să spun lu­crurile cit mai direct cu pu­tinţă. Eu le prezint aşa cum cred că sînt, le descriu, refuz a le înconjura în scris. Reac­ţiile la care d-ta te referi, sînt previzibile atîta vreme cit nu accept vreun tabu al problemelor intrate în sfera romanelor mele. Societatea acceptă însă astfel de tabu­uri politice, morale, erotice, religioase, estetice. De aceea e surprinsă și iritată cînd ci­neva se atinge de ele. Im Blechtrommel ca și în Hundejahre eu mă ocup de o Germanie care se prăbuşeşte, şi dacă vrei să înfăţişezi în­­tr-adevăr aceasta, e necesar să înfrunţi tabu-uri. Răstur­nările fundamentale constă tocmai în năruirea lor. Eu nu-mi caut în mod special anumite tabu-uri cu care să mă războiesc. Dar cînd por­nesc să spun ce am de spus, cad fără să vreau peste tabu­uri. — Am constatat însă că în Franţa, atunci cînd au fost traduse, romanele d-voastră n-au întîmpinat reacţii simi­lare. Acolo, de pildă, crudi­tăţile din Blechtrommel n-au surprins? In Franţa, publicul cititor s-a obişnuit cu călcarea uno­ra din aceste tabu-uri. In Germania, anumite probleme mai rămîn încă tabuizate. De altfel, cred că fiecare socie­tate păstrează asemenea ta­bu-uri, firește de diferite ti­puri. Mă întreb, de exemplu, dacă la d-voastră ar fi fost acceptată o figură ca Oscar Mazerath al meu din Blech­­trommel. El e raisonneur-ul cărţii şi totuşi n-are nimic dintr-un erou pozitiv, iar au­torul îşi interzice orice punct de vedere moralizator. — In literatura bună, sigur că punctul de vedere morali­zator extraestetic e inaccep­tabil, dar el există implicit şi eu cred că e inerent chiar în opera d-voastră. Aş vrea să vă întreb însă cum vedeţi situate romanele d-voastră în raport cu tendinţele literare actuale ale epicii? — Cred că romanele mele se leagă de o anumită tradiţie narativă germană. Prima e a literaturii picareşti. Chiar da­că nu sunt în sensul exact al cuvîntului nişte „picaros“, eroii mei, şi Oscar Mazerath din Blechtrommel şi Eduard Amsel şi Walter Meiern din Hundejahre, trăiesc un destin oarecum asemănător. Varie­tatea îmtîmplărilor, mediile diferite străbătute, coinciden­ţele neaşteptate sînt ale ro­manului picaresc şi se regă­sesc şi la mine. O a doua tradiţie e a Bild­ungsromanului. Acolo se na­rează o devenire, o dezvolta­re. Aici intervine însă o dife­renţă. Oscar Mazerath, aşa cum ştii nu se dezvoltă. El nu creşte fiziceşte, rămîne pitic şi moralmente îşi păstrează o ingenuitate totală, infanti­lă. Ca şi în Bildungsromanul tradiţional eroul îşi narează formaţia, dar el nu se dezvol­tă. La o structură nouă faţă de formula romanului pica­resc ca şi a Bildungsromanu­lui m-a obligat însuşi obiec­tul meu. Simt partizanul ex­perienţei şi nu-mi interzic nici o căutare în direcţia con­strucţiei şi mijloacelor nara­tive sau descriptive. Dar nu mă sperie tradiţia. De altfel cred că de la ceva încercat trebuie să plecăm totdeauna. — A fi pomenit de coinci­denţe, Domnule Grass, ierta­­ţi-mă că intervin. Această tehnică a implicării hazardu­lui in naraţie e foarte frec­ventă in cărţile d-voastră. Se produc deseori coincidenţe (Oscar Mazerath asistă la asaltul poştei în Danzig, tru­pa de pitici din care face par­te dă spectacole la zidul A­­tlanticului, etc.) au loc întil­­niri puţin probabile între oa­meni depărtaţi prin eveni­mente (ca în Hundejahre şi Katz und Maus), ş.a.m.d. E aici o anumită concepţie a d-voas­tră despre ce poate şi ce nu poate arăta romanul? Sau mai exact, vin de la o discuţie despre roman ţinută la Vie­ o convorbire cu GÜNTHER GRASS na. Ce înţeles daţi d-voastră noţiunii de realism in roman? — In romanele mele grani­ţa dintre fantezie şi realitate nu e niciodată foarte catego­ric trasată. Sînt pasaje de un realism dur, exact şi altele la care imaginaţia contribuie în mod covîrşitor. Cred însă că numai aşa pot prezenta cu adevărat realitatea de care mă ocup, pentru că ea însăşi are această natură. Dacă aş fi ales altă cale aş fi trădat tocmai realismul în sensul lui profund. Iartă-mă dar există unele romane intitulate rea­liste, care prin realitatea stri­dent ficţională pe care o în­făţişează merită mai degrabă a fi numite suprarealiste, da­că am da termenului o accep­ţiune strict semantică, fiindcă ele se situează în afara rea­lităţii adevărate. — Tot în aceeaşi ordine de idei şi în legătură cu discu­ţiile de la Viena (constat că le-aţi urmărit, era de altfel vorba să veniţi şi d-voastră), ce credeţi despre noul roman? — M-au interesat foarte mult experienţele noului ro-­ man însă numai atîta vreme cit nu s-au constituit într-un corp doctrinar. E de reţinut pentru orice prozator ideea descripţiei suprafeţelor şi a figurilor sau acţiunilor văzu­te din afară. — Cred că recunosc astfel de preocupări chiar în felul cum începe Hundejahre. — Da. Dar Robike-Grillet, pentru care am multă stimă ca romancier, ţine prea mult să facă din experienţele sale o şcoală. La el şi la Butor, ul­timele scrieri se resimt de pe urma aceasta. Teoria îmi face impresia că tinde să învingă creaţia spontană. Mă intere­sează mai mult în momentul de faţă, ceea ce fac Claude Simon şi Nathalie Sarraute. Eu cred că romanul trebuie să rămână deschis şi să nu devie niciodată ilustrarea unei ideologii,­ fie ea şi lite­rară. — Ştiu, domnule Grass, că aveţi şi preocupări plastice. Văd pe biroul d-voastră o mulţime de creioane colorate şi de ustensile grafice. Mi-aţi putea spune ceva despre a­­ceasta a doua activitate a d-voastră, care răzbate şi în romane: Oscar Mazerath face ucenicie la un pietrar, Eduard Amsel fabrică fascinante spe­rietori de păsări. — Am început ca sculptor, desenator şi grafician. Am două cărţi, care se compun din texte şi desene. îmi lu­crez singur coperţile. Figura toboşarului meu a devenit populară. Eu am executat-o şi am satisfacţia să văd că o editură engleză şi-a luat-o chiar ca emblemă. Iată, ediţia aceasta din piesa mea Der Onkel pe care te rog să o pri­meşti ca amintire cuprinde cîteva ilustraţii făcute de mine, poate ■veţi reproduce una împreună cu interviul. Şi coperţile broşurilor pe care le-am vîndut în campania pre­zidenţială : Ich klege an ! (Acuz!) şi Der Kaisers neue Kleider (Hainele noi ale îm­păratului) mi le-am desenat singur. — In legătură cu participa­rea d-voastră la lupta electo­rală directă, ce motive v-au determinat la asemenea ac­ţiuni, care aşa cum ştiu v-au creat şi nu puţine inimiciţii. — Sînt de părere că inte­lectualul nu trebuie să rămî­­nă izolat de problemele poli­tice pentru că ele îl implică pînă la urmă fie că vrea sau nu vrea. Socotesc că e cel mai bine să-şi spună cuvîntul direct, aşa cum am făcut-o, nu să stea la uşa încăperii unde alţii discută. — E posibil, domnule Grass, că una din cărţile d-voastră să se traducă şi la noi. Ce-mi puteţi spune pen­tru cititorii d-voastră din Ro­mânia? — Am prea puţine cunoş­tinţe din păcate despre ţara d-voastră. Dacă stau să mă gîndesc, uite îmi amintesc. Eu sînt, cum ştii, şi sculptor şi Brâncuşi a fost român. E un lucru pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că port ope­rei lui o mare admiraţie. II socotesc de asemeni pe Eu­gen Ionescu imul din cei mai iluştri scriitori contemporani. Aş fi bucuros să cunosc ţara şi poporul care a dat aseme­nea spirite. Ov. S. CROHMALNICEANU STATUIE-MENHIR DIN EPOCA DE BRONZ. (Din­­,Muzeul imaginar al sculpturii mondiale’­ de André Malraux,­­N.R.F. A .Pléiade“) ce e nou în literatura... chineză italiană • Mulţi scriitori chinezi din generaţia tinără vin din rîndurile mun­citorilor industriali, ale ţăranilor şi ale soldaţilor. Publicaţia lunară Meng Ya (Muguri) se ocupă cu descoperirea şi Încurajarea talentelor noi. Această revistă, care apare sub auspiciile filialei din Shanghai a Uniunii Scriito­rilor Chinezi Intr-un tiraj de peste 160.000 de exemplare publică In fiecare an primele scrieri ale cîtorva sute de scriitori amatori, dintre care mulţi devin poeţi şi prozatori cunoscuţi. • In ultima vreme în întreaga Chină au avut loc festivaluri tea­trale, în care dramaturgia chineză contemporană a avut rolul predomi­nant. Aceste festivaluri au stimulat piesele de calitate, cele mai bune fiind reprezentate în toată țara. Iată titlurile cîtorva dintre acestea: înfruntă toate obstacolele­, Li Shung-shuang, Şantierele sub lumina de neon, Scrisori din Sud. Cuprinzind o arie tematică largă, piese ca acelea de mai sus tind In acelaşi timp să creeze un stil propriu, vădit In construcţia dialogului şi a conflictului. • Culegerea Nuvele alese ale noilor scriitori, apărută nu de mult la Editura Tineretului din R.P. Chineză înmănunchiază douăzeci dintre cele mai cunoscute nuvele scrise in ultimii trei ani de tinerii nuvelişti. Dove­dind o bună cunoaştere a mediului şi a problemelor pe care le tratează, scriitorii prezenţi in culegere — oameni care lucrează în cele mai diverse locuri de muncă — reflectă schimbările produse In conştiinţa poporului, angajat In construirea Chinei noi. • In acest an se comemorează 880 de ani de la moartea lui Wang An-shih (1021—1086), clasic al poeziei chineze. Om politic de seamă in timpul dinastiei Sung (960—1127). Wang An-shih a cunoscut crunta exploa­tare a ţăranilor şi adincile contradicţii ale timpului său iar creaţia sa poetică reflectă interesul pentru problematica socială A rămas insă cu­noscut şi apreciat mai ales ca proaspăt şi delicat creator de pasteluri. Iată u­n exemplu (Prun Înflorit) „Ramuri de prun lingă colţul de zid / înfloresc singuratice-n frig . / Dacă nu subtilul parfum ce pluteşte deasu­­pră-mi, / Cine altcineva-mi va şopti despre zăpada crengilor V. • Intr-un număr recent din Resis del Cartino ce apare la Bolognai Giuseppe Berti, ocupindu-se de soarta romanului, nu împărtăşeşte părerile acelora care prevestesc pieirea acestui important gen literar. In eseul său intitulat „Romanzi , morto o vivo?’­’ el urmăreşte cum a evoluat forma epică tradiţională din secolul trecut pentru­ a corespunde ştiinţei şi culturii moderne, prin aportul unor scriitori ca Joyce, Proust, Kafka, şi alţii. Berii imparte pe „detractorii şi 0100111" romanului In trei categorii. Mai mnu­l ar a anumiţi intelectuali duşmani din totdeauna al operelor nara­tive Urmează unii critici neîndeajuns pregătiţi dar entuziasmaţi de romane senzaţional-mediocre, şi, in cele din urmă, inovatorii aroganţi, „ştergind tot ce a fost înaintea lor din dorinţa de a porni de la zero". Concluzia lui Berii este că, după cum romanul „s-a transformat şi adaptat lumii de azi, el va continua să se transforme şi să se adapteze schimbărilor viitoare“. • Unele observaţii semnificative referitoare la criza romanului mo­dern se găsesc, de asemenea, într-un număr al publicaţiei bimestriale de cultură II Protagora, editată la Roma, într-o monografie dedicată roman­cierului italian Enrico Emanuelli. Autorul, Massimo Grillandi, analizind opera narativă a lui Emanuelli consideră că acesta, aticipind unele poziţii proprii lui Camus, ştie să meargă cu vremea, rămînînd totuşi credincios sie însuşi, dovedind un ataşament tenace pentru un adevăr real şi totodată poetic. „El extrage un adevăr din altul intr-o serie infinită al cărei scop se întrevede numai la finele naraţiunii". In studiul din revista II Protagora se analizează printre altele şi modul cum la reînnoirea romanului de azi concurează mijloace tehnice de avangardă specifice teatrului, filmelor şi televiziunii, ca emisiuni, simul­taneităţi şi reveniri, schimbări ale unghiului vizual şi ale tensiunii ante­rior create. • In revista Giornale dei poeţi, Filiberto Mazzoleni dedică un studiu poetului italian Corrado Govoni, decedat de curînd, In care elogiază adîn­­cul umanism al poeziei acestuia. Evocarea se opreşte in special asupra volumului Aladino, dedicat fiului poetului, ucis la Roma de SS-işti in timpul războiului. „Aladino e poemul dragostei şi durerii paterne. . . unul din documentele cele mai autentice ale literaturii moderne", sub­liniază Filiberto Mazzoleni. PREZENŢE ROMÂNEŞTI Editura Academiei de ştiinţe bulgare a scos recent de sub tipar Antologia istoriei gîndirii progresiste româneşti în secolele XVII—XIX. L­ucrarea conţine fragmente din operele celor mai importanţi reprezentanţi ai gln­­dirii filozofice, social-politice şi ştiinţifice din România, care şi-au adus în acea perioadă aportul la propagarea ideilor materialiste. Antologia conţine un amplu studiu semnat de acad. C. I. Gulian, în care se face o analiză şi o apreciere a moştenirii pro­gresiste in istoria gîndirii filozo­fice româneşti. Editura Narodna Kultura din Sofia a publicat de curînd o cu­legere cuprinzind povestiri ale scriitorilor români clasici și con­temporani. Cititorul bulgar are posibilitatea sa cunoască astfel, prin piese reprezentative, pe cla­sicii literaturii noastre : Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ion Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, George Călinescu. Alături de aceştia, in culegere figurează lucrări­­ale u­­nor scriitori din tînăra generaţie ca Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Dumitru Radu Popescu şi alţii. Ultimul număr al revistei Giornale dei poeţi consemnează amplu intclnirea dintre prietenii italieni ai revistei şi Veronica Porumbacu, In cursul căreia prof. Carlo Picchio a vorbit despre tradiţia legăturilor culturale ro­­mâno-italiene, iar Edvige Pesce- Corini a relevat ecourile In Ita­lia ale culegerii Din lirica fe­minină universală alcătuită de poetă. Un număr recent al ziarului Journal de Genève (259/1965) rezervă o pagină aniversării a treizeci de ani de la moartea lui Panait Istrati prezentat de criticul Alexandru Oprea In ar­ticolul Panait Istrati sau întoar­cerea fiului risipitor. Pagina este completată de o scurtă cronolo­,­gie biografică Panait Istrati in Elveţia şi o fotografie a scriito­rului făcută la Geneva In 1928. Revista Voprost literaturi din Moscova îşi dedică nr. 12/1965 literaturii ţărilor socialiste. Al. Oprea semnează în acest număr studiul Tinăra şcoală de nuvelis­tică. Dumitru Micu, Tiberiu U­­tan şi Nicolae Ţie răspund la o anchetă pe tema Scriitorul şi vre­mea. In articolul Legături intre literaturi frăţeşti, I. Marinescu re­cenzează culegerea Legăturile lite­rare romăno-ruse intre cea de a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX apărută in editura Nauka, Moscova, 1964. Sub titlul Literatura română de astăzi, I. Kojevnikov recenzează culegerea Literatură şi contem­poraneitate, Bucureşti, EPI, 1964. Sub conducerea remarcabilului teatralog grec Marios Ploritis a­­pare anual la Atena din bogat almanah teatral (Theatro) care face un bilanţ al spectacolelor artistice din Grecia. Capitolul „Comedia şi satira“ din Theatro — 1965, este des­chis cu o succintă prezentare a lui I. L. Caragiale şi o notă despre piesa O scrisoare pier­dută, care s-a jucat anul trecut la teatrul Diana de sub condu­cerea actorului Alekos Alexan­­drakis, (cunoscut publicului nos­tru din filmul Cartierul viselor). Ea Sofia a apărut culegerea de versuri Praznik (Sărbătoare) de Nikolai Zidarov. Singurul ciclu de traduceri înglobat în volum, intitulat Antena b­ucureştiului, prezintă publicului bulgar poezii de Tudor Arghezi, George Căli­­nescu, Dem­ostene Botez, Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Victor Tulbure, Tiberiu Utan, Ion Brad, Eugen Frunză, Veronica Porum­bacu, A. E. Baconsky, Mioara Cremene, Niculae Stoian. atlas liric EUGENIO MONTALE Eugenio Montale, unul din cei mai mari poeţi italieni contemporani, s-a născut în 1896 la Ge­nova. Personalitate singulară, greu de fixat în cîteva cadre sumare, poetul Oaselor de sepie (1921) şi al Prilejurilor (1939), „om concentrat ,ce priveşte în sine", bîntuit de neliniştea singurătăţii şi aureolat de experienţa reflecţiei, se construieşte cu o arhitectură a cuvintelor gravă, retrasă în contemplaţie, o lume clasică recîştigată, ca o efigie. M. C. Cumpăna fîntinii lunecă uşor, apa urcă şi-n lumină se scufundă. Tremură o amintire în ulcior, rîde o imagine în undă. Ji-apropii chipul diafan de mine : se preface trecutul, îmbătrînește, unul altuia aparfine... roata, te redă întunecatului adînc, viziune, o distantă ne desparte. Atingea clapele mina ta, ochii tăi citeau in mistere absurdele semne ; și frînt era orice acord ca o voce de durere. Am înţeles că totul s-a tulburat In jur vazîndu-te oprită, dezarmată, străină de vorbirea şi mai mult a ta : doar mur mur departe era marea în lumină. Trecu peste albastru un dans fugar de fluturi, o ramură se scutură în soare. Niciun lucru apropiat nu-şi găsea cuvintele, şi era a mea, a noastră, credinţa ta neştiutoare. De-aş putea măcar să cuprind în acest ritm istovit ceva din delirurile tale­­ de mi-ar fi dat să unesc deodată cu vocile tale vocea mea înecată : eu ce visam să-ţi răpesc săratele cuvinte în care natura şi arta se confundă, pentru a-mi striga mai adine melancolia de copil îmbătrînit ce nu trebuia să gîndească. Şi în schimb, nu am decit literele incerte ale dicţionarelor şi întunecată vocea pe care dragostea o trezeşte, o pierde, se face literatură plîngătoare. Nu am decit cuvintele, toate asemeni prostituatelor dîndu-sa cui le cere ; nu am decit aceste fraze plîngînd, ca mîine fiindu-mi furate de studenţii canalii în versuri adevărate. Şi vuietul tău creşte, şi se dilată albastră umbra nouă. Gîndurile mă părăsesc pe rînd. Simţuri nu am­­, nici trup. Nu am limită. Dar unde să cauţi mormântul prietenului credincios şi al iubitului, al cerşetorului şi al copilului , unde să găseşti un loc pentru cine adună jăraticul ‘ focului original !­o, dintr-un semn de pace uşor ca un joc urna să fie modelată ! Lasă taciturna grămadă de pietre printre părăsite lespezi ce anul uneori a gravat simbolul care mai mult tulbură şi plînsetul şi rîsul dat ţîşnesc gemeni. Le priveşte tristul fierar în drum spre lucru şi deja în inimă-i bate o voinţă oarbă. Printre acestea caută o primordială rază ce ştie prin amintire că de aici înaintează dur sufletul tîrît pe drumuri de dulci exiluri, atît : o dispariţie, o floarea soarelui ce se deschide să soarbă şi împrejur un dans de iepuri. O, deja geme în româneşte de MIRON CHIROPOI GAZETA ITERARA COMITETUL DE REDACŢIE : Tiberiu Utan (redactor şef) ; Teodor Balş ; Ov. S. Crohmălniceanu (redactor şef adjunct) ; S. Damian ; Ion Lăncrănjan (redactor şef adjunct) ; Eugen Simion ; Haralamb Zincă (secretar general de redacţie). Prezentarea grafică : Radu Georgescu REDACŢIA : Bucureşti — B-dul Ana Ipătescu 15. Telefon : 12.94.44 ; 11.39.36 ; 12.74 26. ADMINISTRAŢIA : Şos. Kiseleff nr 10. Telefon : 18.33.99. ABONAMENTE : 3 luni 13 lei ; 6 luni 26 lei ; 1 an 52 lei Tiparul : întreprinderea Poligrafică „Informaţia“, str. Brezoianu 23—25. 40133

Next