Gazeta Mureşului, 1932 (Anul 2, nr. 1-45)

1932-01-10 / nr. 1

Pagina 2. GAZETA MUREŞULUI 10 Ianuarie 1932 Explicarea Evangheliei ~ Duminică, 16 Ianuarie - „Atunci a venit Isus din Galileia la Iordan, către loan, ca să se boteze de la dânsul. Iar loan îl opri zicând: „Eu am trebuinţă a mă boteza de Tine şi Tu vii la mine?" Şi răspunzând Isus a zis către el: „Lasă acum, căci aşa este cuviincios pentru noi, ca să împlinim toată drep­tatea". Atunci l'a lăsat. Şi botezându­­se Isus, îndată a eşit din apă şi iată i s'au deschis lui ceriurile şi a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumb şi venind către Dânsul. Şi iată glas din ceriuri zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit". (Mateiu III, 13—17.) Iubite Cetitor! Isus a fost Dumne­zeu şi om. De o fiinţă cu Tatăl în ce priveşte dumnezeirea. Ca om, El a avut toate însuşirile noastre, afară de ne­ajunsul păcatului. Faţă de aceste împrejurări şi cu a­­semenea însuşiri pare un lucru de ne­înţeles venirea Lui la apa Iordanului şi botezul primit de la loan. Botez în­seamnă spălare, iar Isus nu avea ce spăla. El mai înseamnă înoire, prefa­cere, schimbare desăvârşită şi Isus ve­nea să înoiască nu să se înoiască. Cu drept cuvânt loan Botezătorul îi spune : „Eu am trebuinţă să mă botez de Tine şi Tu vii la mine? Iubite Cetitor! începutului activităţii publice a lui Isus i-a premers strigătul lui loan în pustia Iudeii. In preajma Mărei Moarte nu departe de locul un­de Iordanul se aruncă vijelios în ma­rea care-i strânge apele, un om, loan îmbrăcat în veşmânt aspru de cămilă şi încins cu curea, vestea lumii, că omenirea se găseşte în preajma unei mari prefaceri. De această prevestire s’au cutremurat chiar mai marii popo­rului ales — Fariseii şi Saducheii. în­grijoraţi de această prevestire, mulţi îşi cercetează cu deadinsul viaţa şi vin să asculte pe proroc. El recomandă pocăinţa şi pe cei ce-l ascultă făgă­duind îndreptare, el îi botează, prin afundare în apa Iordanului. In timpul când se fac aceste pre­gătiri se înfăţişează la Iordan Isus în­suşi şi pentru ca să „împlinească toată dreptatea", primeşte botezul de la loan. Cu această ocazie se arată în toată întregimea ei Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită şi anume Tatăl însuşi glăsueşte, Fiul se botează iar Duhul Sfânt pluteşte deasupra lui în aer în chip de porumb. Glasul Tatălui ceresc răsună azi ca o poruncă mare zicându-ne : „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit". Da, iubite cetitor, Isus este Fiu, Tatălui de sus, Fiul iubit, prin care a hotărît să ne izbăvească pe noi din noroiul păcatelor şi pe care tot din iubirea ce a avut-o şi o are faţă de noi oamenii, l-a trimis în lume pre­cum zice Scriptura că: „D-zeu aşa a iubit lumea încât şi­ pe unul născut Fiul său l-a dat, ca tot cel ce crede în El să aibă viaţă vecinică". Ia seamă deci la această poruncă şi tu, iubite cetitor şi ascultă iubind şi tu pe acest Mântuitor Isus ascultând şi urmând cu credinţă învăţăturile lui sfinte şi-l slă­veşte în toate clipele vieţii tale, cân­­tându-i cu glasul bisericei creştine: „Cel ce te-ai arătat Hristoase Dumnezeule Şi lumea ai luminat Mărire Ţie! Protopop Maloţ- „Gazeta Mureşului“ va publica cu plăcere orice referinţe in legătură cu societăţile cul­turale din oraş şi judeţ. Astăzi facem loc in foiletonul nostru, unui mic istoric al „Soc. T. R. din Tg.­M.“ „Soc. Tinerimii Române din Tg.­­Mureş" a luat fiinţă la 22 Decemvrie 1923, din iniţiativa unui grup de tineri In frunte cu d-1 Ionel Cionca, fiind sprijiniţi de d-na Elena Dr. Drimba şi de primarul de atunci, d-1 Dr. E. Dandea, cari au şi fost primii preşe­dinţi de onoare ai societăţii. D-na Elena Dr. Drimba, prezidenta de o­­noare aleasă în şedinţa de constituire, nu a precupeţit nici o oboseală, pen­tru a asigura societăţii o temeinică în­jghebare. Primele manifestări au fost încurajate de munca şi sprijinul efi­cace al D-sale. Cel dintâi comitet a fost prezidat de d-l Ionel Cionca, contabil-şef la Banca Naţională, vice-preşedinţi fiind d-ra Elena Sasu şi d-1 Laurian Maior, secretari, d-ra Sidonia Cristea şi d-1 Dr. Simion Pântea, casier, d-1 P. Gri­­goriţă şi censori, d-nii O. Rusu şi Ioan Luca. In 1924 societatea a fost declarată persoană juridică. „Scopul acestei societăţi este des­­voltarea armonioasă a generaţiilor ti­nere prin cultivarea educaţiei sociale, morale şi fizice şi prin desvoltarea unei activităţi cât mai intensă pe te­ren cultural pentru întărirea şi apăra­rea prestigiului elementului românesc“. In intenţia întemeietorilor a fost să se strângă rândurile Românilor din loca­litate şi pentru aceasta s'au organizat reuşite serate de cunoştinţă şi fru­moase petreceri. Apoi societatea şi-a lărgit cadrul de activitate, îmbrăţişând manifestările ce tindeau să stimuleze o mişcare culturală şi naţională. Din iniţiativa soc, s'a aşezat o placă co­memorativă pentru marele român G. Şincai, în comuna cu acelaş nu­me din judeţul nostru. In 1926 s-a instituit un concurs de coruri, între şcolile din localitate. Cu­pa a fost câştigată de corul liceului militar. Societatea însăşi a încercat să înfiinţeze un cor românesc permanent. Cea dintâi conferinţă a „Extensiunii universitare" a fost ţinută la Tg.-Mu­­reş, datorită sprijinului oferit cu mul­tă înţelegere de „Soc. T. R. din Tg.­­M." An de an societatea şi-a făcut o plăcută datorie dând posibilitate „Ex­tensiunii" să desvolte seriile sale de conferinţe în oraşul nostru. S-au orga­nizat şi conferinţe ţinute de persoane din localitate şi din centrele mari ale ţării. Cu multă greutate s-a întocmit un ciclu de conferinţe cu subiecte re­feritoare la regiunea noastră. A acor­dat premii elevilor de liceu pentru cea mai bună dare de seamă despre con­ferinţele audiate de ei, in Palatul Cul­tural. A organizat un concurs şcolar cu subiecte de literatură română şi istorie şi mai multe serbări la sate şi în Topliţa. A dat concursul său co­mitetului pentru ridicarea bustului lui Papiu­ Ilarian. Deasemenea a participat la toate festivităţile din oraş. Prezidenţia d-lui Cionca, care a du­rat doi ani, fiind reales, a asigurat so­cietăţii baze solide. Au urmat la con­ducere, păstrând aceiaşi conduită, dnii: Onisie Rusu, Dr Valentin Manu, prof. A. Suciu, prof. Victor Turcu, Dr. I. Bucur, Dr. G. Munteanu şi prof. E. Mărculescu. Printre membrii fondatori sunt d-nii: Protop. Câmpeanu, Dr. Vescan,Dr. E. Dandea,Dr. I. Pantea, V. Maior, Dr. Nestor, D. Luca, P. Roşea, G. Grama, Dr. A. Popescu, Dr. A. Rusu, Iosif Munteanu, N. Vulcu, I. Cionca, Dr. V. Suciu, L. Maior, ing. Nicu Ma­ior, Ştefan Pantea, Pavel Cristea, dnele Câmpeanu, Sidonia Dandea, Elena Drimba, Elena Maior, Maria Popescu, etc., etc. In decursul activităţii de până a­­cum, „Soc. T. R. din Tg. M.“ s-a bucurat de încrederea tuturor Româ­nilor, fără vreo deosebire. Tinerii săi membri nu au avut în vedere decât interesele culturii româ­neşti, atât cât le-au îngăduit puterile lor şi împrejurările. Tinereţea prin ea însăşi este idealistă, şi nu cere decât­­­ să i­ se indice cea mai bună cale pen­tru a-şi cheltui cu folos energia de care dispune. „Soc. T. R. din Tg. M.“ depune toa­te silinţele să pregătească o mişcare culturală specific locală. Pentru acest scop ar trebui să se unească toate societăţile din oraş, începând cu so­cietăţile mari: Astra, Liga Culturală şi Asociaţia profesorilor. Un regionalism cultural, care să scoată în evidenţă diferitele aspecte ale regiunii mureşene (istoric, etno­grafic,­­folcloric, geografic, economic, etc.) şi să desvolte iubirea de locul unde ne-­aflăm,(o iubire a­firmată cu multă mândrie, fără să se uite imperativele neamului întreg,) constitue aportul cel mai preţios adus culturii româneşti în genere. Ca un început în această di­recţie, societatea va face toate de­mersurile să poată apărea o revistă locală, revista „Analele Mureşului". In curând se va publica un istoric mai amănunţit al societăţii. e. m. Mureşul cultural „Societatea Tinerimii Române din Tg.-Mureş“ — Scurt istoric . Dela noi din Mureş Cântece Frunză verde, foi de fei, Mândro, ochişorii tăi, M’ar băga slugă la ei. Simbrie nu le-aş lua, Dela mine le-aş mai da. o:o Cine ’mparte doru ’n lume, Nu prea are măsuri bune, Ori nu ştie măsura De mi-a dat mie-atâta. o:o Mândra mea, strugurel Bun Rupeş te,aş şi nu mă ’ndur. Te-aş lăsa şi ţi-i usca Şi mă doare inima C’aşa eşti de tinerea! Calendarul săptămânii Duminică 10 Ianuarie: Sf­ Grigorie Luni 11 Ianuarie: Cuv. Teodosie Marti 12 Ianuarie: Mart. Tatiana Mercuri 13 Ianuarie: Mart. Ermit Strat. Joi 14 Ianuarie: Cuv. Păr, uciși în Sinai Vineri 15 Ianuarie: Pavel, Tivent Sâmbătă 16 Ianuarie: Sf. Petru Citeam odinioară într'un ziar, cum cineva nu mai este mulţumit cu slujba bisericii noastre ortodoxe, că este prea lungă, plictisitoare, că nu mai cores­punde spiritului modern. Credem, că nu cultul divin trebue îndreptat, căci acela este aşezat după actele cele mai importante din viaţa Mântuitorului, ci inima, sentimentele creştinilor, trebuiesc reînoite şi aduse pe calea cea bună, dela care s'au abătut. S'au introdus în biserică unele obiceiuri, fără rost, potrivnice învăţă­turii Mântuitorului. Prin purtare lipsită de cuviinţă în biserică, creştinul goneşte pe Dumne­zeu şi supără pe cei cari vreau să asculte cu evlavie şi să ia parte la slujbă. Nici păgânii, în templele lor, nu se purtau, cum ne purtăm noi astăzi în biserică. Cărţile proorocilor vorbesc cu în­sufleţire despre cinstea ce se da tem­plului din Ierusalim, zidit de Solomon. In acest templu se aduna popor din toate părţile, mai ales la sărbătoarea Paştilor. Aici se jertfeau pe altar, ani­male, şi se aducea tămâie. In partea dinspre răsărit a templu­lui, ce se numea „sfânta sfintelor", se păstrau tablele legii, date lui Moise pe muntele Sinai, şi toiagul lui Aron, cele mai preţioase documente ale le­găturii lui Iehova cu poporul lui Izrael. Numai arhiereul avea voie să intre în sfânta sfintelor, odată pe an, la ziua împăcării. Din această pricină, templul era considerat cel mai sfânt locaş, şi mare păcat făcea cel ce cuteza să necin­stească prin purtare necuviincioasă casa Domnului. Dacă templul de la Ierusalim era casa lui D-zeu, cu atât mai mult sunt bisericile creştineşti. Cât de sărăcă­cioase şi de modeste ar fi ele, totuş întrec templul lui Solomon în sfinţenie. Căci acela era simbolul vechiului aşe­zământ, şi în el se păstrau tablele legii, pe când în bisericile noastre, nu se jertfesc animale, ci însuş Isus Hristos se aduce pe jertfelnic, trupul Său fiind pururea în sfântul altar. Biserica noastră este sfântă şi e casa lui Dumnezeu. Pe pragul ei să calce creştinul cu seriositate şi sfinţenie. Nu toţi creştinii noştri sunt pătrunşi de sfinţenia locaşului pe care-l cerce­tează Duminica şi sărbătoarea. Dacă ar fi cuprinşi de sfială şi evlavie şi ar urmări cu atenţie slujbele, oficiate de slujitorii altarului, n-am vedea la ei atâta indiferentism, atâta răceală şi purtare fără cuviinţă în biserică. Cutreerăm pe la icoane cu câteva lumânări în mână, în tot cursul slujbei, fără să ţinem seamă de importanţa actului ce se săvârşeşte de preot în acel moment. Nu ne gândim, că prin trecerea noastră pe la icoane, între­­rupem nu numai slujba divină, dar supărăm şi pe credincioşii cari doresc să se roage şi se asculte cântările liturgice. Ca să ne arătăm o toaletă nouă, sărutăm pe rând toate icoanele de la altar. Toată atenţia celor ce stau mai aproape de altar este atrasă de cei ce intră cu o lumânare în mână, până în faţa altarului, unde se închină şi ies cu credinţă, că în chipul acesta şi-au îndeplinit datoria creştinească. Pentru o mai mare podoabă a bise­ricii, ţinând seamă şi de consideraţii higienice şi practice, s-a introdus la oraşe, lumina electrică, lăsându-se numai sfeşnicele mari din faţa altaru­lui, pentru lumânări. Cu aceasta s'a cruţat pieptul credincioşilor, să nu mai respire fumul lumânărilor, stricăcios, şi se apără şi picturile de afumare. Prin desfiinţarea măsuţelor cu lumâ­nări din faţa altarului, s'a pus capăt obiceiului neplăcut de a merge cu lumânarea la sfeşnice atrăgând atenţia celor ce se roagă. I. Hociotă, protopop militar Deprinderi rele Lipsa d­e cuviinţă în biserică

Next