Gazeta Mureşului, 1935 (Anul 5, nr. 1-48)

1934-01-01 / nr. 1

Anul IV. No. 1. Numărul 2 lel Târgu-Mureş, 1 Ianuarie 1934. Foule săptămânală pentru răspândirea culturii In popor ABONAMENTUL i 100 lei pe an Pentru preoţi, învăţători şl săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor MIHAIL DEMETRESCU Administraţia: Prefectura Jud. Mureş Redacţia: Pasagiul Ştefan Iosif No. 11. In. pragul unui un nou AN NOU La capătul unui an care se închee şi în pragul oricărui an nou, nu este om pe lume care să nu simtă frământându-i-se In suflet două senti­mente cu totul contrare: unul de regret şi altul de nădejde. Dacă pentru omul simplu, a cărui viaţă curge învrâstată numai de preo­cupări de ordin personal şi familiar, regretul este numai pentru vremea dusă, fără putinţă de reîntoarcere, în noaptea trecutului a toate mistuitor, pentru omul intelectual însă, a cărui activitate îşi are rădăcinile împlântate adânc în mediul în care trăeşte, regretul este de o natură teva mai complexă. Căci pe lângă regretul pur platonic după anii ce curg, făcându-1 pe zi ce trece tot mai bătrân şi apropiindu-1 tot mai mult de groapă, acest simţimânt se întovărăşeşte la el şi de o problemă de conştiinţă, care se pune cu atât mai acut cu Cât omul este mai pătruns de rolul, de misiunea lui pe pământ, cu cât societatea aşteaptă mai mult de la el. Este îngrijorarea legitimă care îl frământă, dacă în cadrele profesiunii, a rostului şi a ţelurilor pe care şi le-a fixat în viaţă, el şi-a îndeplinit în în­tregime datoria; dacă în răstimpul anului scurs, el a răspuns, prin acti­vitatea lui, nădejdilor pe care seme­nii lui şi le-au pus în el. Această preocupare gravă ne-o punem astăzi, noi cei adunaţi în jurul acestei foi poporale, căci gazetarul, prin însăşi misiunea lui, are datoria să se întrebe, în orice moment al vie­ţii sale, dacă şi-a făcut cu sinceritate şi în deplinătate datoria lui de îndru­mător şi de sfătuitor al publicului ce­titor. Un an care se închee implică un bilanţ de activitate, implică pentru orice om de conştiinţă o răfuială cu el însuşi. Acest bilanţ de activitate, ni'l facem şi noi; cu gândul la activitatea de­sfăşurată în cursul anului expirat, bi­lanţul nostru nil încheem cu aprecia­bile profituri. Profituri de ordin sufle­tesc pentru noi, căci colecţia gazetei ne stă deschisă înainte şi străbătând-o cu ochii şi văzând comoara de sfa­turi, de îndrumări şi de poveţe ce pa­ginile ei o cuprind, ne dăm bine sea­ma că am fost folositori, din plin, tu­turor categoriilor noastre de cititori, şi în special păturii umile săteşti, că­reia i-am închinat toată grija, toată truda şi dragostea noastră. Răfuiala cu noi inşi-ne aduce în suflete mulţumirea datoriei integral împlinite. Dar an nou înseamnă spe­ranţe noi, încredere nouă, voinţă din nou încordată. Din însăşi munca trud­nică şi atentă pe care am desfăşurat­­o în cursul anului ce moare, ne întă­rim voinţa de a munci şi pe mai de­parte cu acelaş elan şi cu aceiaşi dâr­zenie ; din încrederea şi dragostea cu care ne-au înconjurat şine înconjoară cetitorii, sorbim noi puteri şi creştem în suflete noui nădejdi. Lucrând la această gazetă pe plan naţional românesc, urarea tradiţională pe care ni-o facem, nouă, şi tuturor celor cărora de la apariţia ne adre­săm, ar fi acesta, acum în pragul nou­lui an 1934: Aia/ mult interes, mai multă înţelegere pentru sufletul românesc şi nevoile lui. O mai românească trăire a vieţii în acest oraş şi în acest ţinut, atât de văduvite încă de o viaţă intens românească. Şi, pentrucă acesta e obiceiul stră­­vechiu, şi pentrucă inima ne dă ghies, cetitorilor şi prietenilor noştri ie urăm tuturor: La Mulţi ani! „Gazeta Mureşului“ Puterea de^a nădăjdui... Încă un an, care se închee... Şi, ca să uităm că se închee un an, ne străduim din răsputeri să ne gândim la anul care începe. Este, în această străduinfâ, dorinţa veche de a întoar­ce spatele trecutului şi de-a privi numai viitorul. Unii îneacă pe 31 Decembrie în şampanie. Alţii — în vin. Dar şi unii şi alţii vor să uite moartea lui 31 Decembrie şi cată să-şi amintească numai naşterea lui 1 Ianuarie. La miezul nopţii, punem cu toţii o clipă de întunerec — o dungă neagră, în­tre cele două date ale calendarului. !ar a doua zi, ne grăbim să punem un calendar nou în locul celui sfâr­şit pentrucă numărul filelor de hârtie să ne întreţină iluzia zilelor care s’ar putea continua la nesfârşit... Această grabă de-a închide un ca­pitol şi de-a deschide unul nou s’a accentuat, în anii din urmă, cu atât mai mult cu cât nădejdile pe c are le legăm de anul ce vine se dovedesc mai deşar e. Dorim. Nădăjduim. Clădim pe do­rinţe şi pe nădejdi. Dar fiecare zi care urmează lui 1 ianuarie nu ne aduce decât dezamăgiri. Fiecare an este la jel cu anul care a trecut. Pu­terea de nădejde, care trăieşte în fiecare din noi, nu se dă biruită. Anul acesta nu ne a adus nimic mai bun de căi anul trecut ? Nu-i nimic... Vom aştepta anul viitor, care — de sigur — ne va împlini nădejdile noa­stre. Dorind, nădăjduind, trecem dintr’un an într’aliul, Nădejdea e puntea mi­nunată, care leagă trecutul de viitor. Fără nădejde, ne prăbuşim între ace­ste două stânci uriaşe, pe culmea cărora se caţără — îndrăzneaţă şi iscoditoare de noui orizonturi — existenţa fiecăruia. Când voinţa îşi frânge încordarea de totdeauna, când raţiunea se cla­tină sub loviturile cotidiane, nădejdea rămâne pârghia pe care se înalţă omul. Să slăvim, deci, această mare forţă care este nădejdea. Dincolo de ioate puterile controlate de ştiinţă, verijicale de mecanică şi recunoscute de tehnică, — nădejdea rămâne unica forţă vitală pe care nimeni şi nimic n’o poate învinge. Deaceia, în noaptea minunată în care o dungă de cărbune desparte un an de altul, să nu dorim decât un lucru; puterea de-a nădăjdui. ...Puterea de-r nădăjdui că ziua de mâine va fi ‘dacă nu mai bună, în orice caz nu mai rea — decât ziua de ieri! T. L. Sub cerul larg de briliant Bat clopote de sărbătoare; Un an se duce în neant Şi altul din neant răsare... An nou ! An nou ! Copil divin Ce vii din depărtări albastre, In cinstea ta paharu ’nchin, — Paharul visurilor noastre I... Ce daruri noi vii să ne-aduci Să ne aprinzi din nou credinţal? Nădejdi, Iluzii şi năluci, Păpuşi, să ne-amăgeşti dorinţa? Aşi vrea s’aduci la vreme ploi, Şi grâu de aur pe ogoare; Stindardele de păpuşoi Să-şi fluture mătasa’n soare. Cu 31 Decembrie se sfârşeşte anul vechiu şi cu 1 Ianuarie (Ghenarie, Calendar) începe anul nou. Nu este om în lumea aceasta care să nu-şi lege nădejdile de anul nou. Fie că ducem uşor sau trudnic povara vieţii, cu toţii ne prindem de suflet nădejdile aşa cum de corp ne prindem brăţările şi inelele. Suntem asemeni femeei care stătea în aşteptarea logodnicului: în fiecare zi la apusul soarelui cuprinsă de mare mâhnire îşi scotea hainele de mireasă pentrucă a douazi la răsăritul soarelui să se scoale cu vise frumoase în ochi, cu cântece biruitoare pe buze, in aşteptarea logodnicului. Şi mereu aceeaşi sfârşe^yt o cuprindea seara ca dimineaţa să-şi reea darul aşteptării şi bucuria nădejdii. Oricât de fericit ar fi omul, viitorul şi-l aşteaptă şi mai frumos. Din timpu­rile cele mai vechi popoarele şi-au legat toate lucrurile de anul nou care e aşteptat cu atâta îmbucurată nerăb­dare. In legătură cu ziua anului nou unele popoare din vechime şi-au legat credinţa că luna cu care începe anul nou, are un zeu (Ianus) al cărui cap are două feţe. O faţă are privirea pierdută în urmă iar cealaltă faţă are privirea adâncită înainte. Semn că noi avem strânsă legătură cu trecutul pe care avându-1 pururi în minte să ne putem rosti viitorul. Strămoşii noştri — Romanii — ne-au lăsat multe credinţe şi obiceiuri, dintre care pe unele noi le-am uitat. De pildă, în ajunul anului nou la noi copiii umblă cu „pluguşorul“ în cete mai mici sau mai mari. Un copil poartă clopotul împodobit cu busuioc, alţii, „urează“ la fereastră şi ceilalţi „hăiesc" când cel cu clopotul face opriri din urare, zicând: „mai îndemnaţi măi". In sara ajunului anului nou şi mai în noapte umblă flăcăii cu plugul Podgorii mândre de rubin Să sângere pe culmi de dealuri; Să se înalţe spre senin Frunţi noi cu mândre idealuri! Şi pe pământul milenar Adâncă dragoste frăţească De la hotar pân’ la hotar Să lege ţara românească... Aprinde-ţi sfintele lumini, An nou, ce te desprinzi din ceaţă, Ca pe străvechile ruini Să reclădim o nouă viaţă! Mlrcea Dem. Radulescu sau cu „buhaiul“. Umblă şi oameni mari (mai rar acum) cu plugul cu boii împodobiţi cu brazi şi trag brazde, alţii sămănând din urmă şi unii pocnind din bice. Ei merg numai la boier şi fruntaşii satului. Obiceiul cu pluguşorul este lăsat amintire de strămoşii Romani care la anul nou aveau obiceiul de a merge în ţarină cu plugul Acolo împăratul ţinea de coarnele plugului şi trăgea o brazdă ca să fie anul cu belşug. Se vede cât de mult cinsteau chiar îm­păraţii, plugăria. Mai este şi obiceiul „de a sămăna". Adică în dimineaţa anului nou copiii umblă cu sămănatul. Intră în casă şi aruncă seminţe spre gazdă urându-i „sănătate la anul şi la mulţi ani“. Gazda îi mulţumeşte cu nuci, bani, covrigi şi a. In ziua de anul nou nu se mătură. Grăunţele sânt lăsate pe jos toată ziua. Cu sorcova (o ramură de măr îm­podobită cu flori) se umblă mai puţin. Cu turca se umblă şi azi. Prin partea de jos a Moldovei turcă se zice la ca­pră. Cu turca trebue să se umble 9 ani. In seara anului nou femeea face o „turtă“ în care pune un ban, pe care cine-1 va găsi acela are noroc mai mult. Tot în această noapte fetele îşi în­cearcă norocul astfel: pe întuneric fata porneşte del a poartă şi numără până la al noulea par pe care-1 leagă c’un fir roşu. Dimineaţa se uită la par: dacă e ne­ted (fără cioturi), şi ursitul ei va fi neted (adică sărac), iar dacă parul e strâmb şi cu noduri atunci şi bărbatul ei va fi bogat. Tot în această noapte fetele se duc la coteţ şi dau cu piciorul în porc să se scoale, sau se duc la grajd. De se scoală prima dată, în acel an se mărită iar de nu, de câte ori va da cu piciorul în vită atâţia ani va sta fată. V. Hondrilă Credinţe şi obiceiuri la anul nou

Next

/
Oldalképek
Tartalomjegyzék