Gazeta Mureşului, 1934 (Anul 5, nr. 1-48)
1934-01-01 / nr. 1
Pagina 2 GAZETA MUREŞULUI 1. Ianuarie 1934 Tălmăciri şi credinţe de anul nou Acei ce au o predispoziţie spre misticism, care vor să pătrundă în lumea misterelor şi să smulgă cu o mână brutală perdeaua viitorului, cred cu toată convingerea şi în tălmăcirea viselor. Mai ales viselor din noaptea Anului Nou, le sunt atribuite o specială însemnătate şi deosebită influenţă asupra destinului visătorului, a rudelor şi a prietenilor. Desigur, că în zilele noastre, când niciun om de treabă nu se gândeşte să se ducă la culcare, în noaptea de revelion, este cam greu să visezi . . . Totuş persoanele închinate spre misticism reuşesc să tragă câte un pui de somn — de dragul visului — fie în colţul mai umbrit al unui salon, fie în vreo sală de concert în care luminile s'au stins. Pentru acei care vor reuşi în noaptea de revelion să închidă pentru câteva minute ploapele şi să se transpuie în ţara viselor indic aci câteva tălmăciri simbolice ale viselor: „Dacă visaţi că vă gâdilă urechea, înseamnă că veţi mânca în curând carne de viţel; Griş sau secară, înseamnă o recoltă bună a anului care vine; Dacă nu visezi griş sau secară, înseamnă o recoltă proastă; Mâncare acră: o convorbire cu un personagiu celebru într'un loc nepotrivit ; Mâncare dulce : un mic voiaj, sau o plimbare plăcută; Dacă eşti speriat de un şoarece, întâlneşti rude; O plecăciune în faţa unei găini: câştiguri mari de bani în acel an; Dacă mănânci furnici, înseamnă că va fi un an ploios ... Câteva semne ale destinului în noaptea de revelion: Dacă faci beţie mare în noaptea de revelion, înseamnă că în viaţa ta nu se va schimba nimic. Dacă împrumuţi cuiva bani în noaptea de Anul Nou, nu mai vezi banii niciodată înapoi. Dacă faci un împrumut de bani, vei fi chinuit de creditori tot anul până la sânge. Dacă în noaptea de Anul Nou vei da de băut la toată lumea, chiar şi lăutarilor, vei rămâne fără bani. Dacă în noaptea de revelion insulţi, îmbrăţişezi sau săruţi pe gazdă, capeţi două perechi de palme, eşti dat afară, sau dat în judecată. Dacă vrei să pleci de la restaurant fără să plăteşti, vei avea scandal. Dăm mai jos şi câteva farmece pentru noaptea de revelion. Prinde pe stradă patru ţapi, care aparţin unui străin, aşează-i în patru direcţii diferite şi bagă de seamă, care o ia mai întâi la goană, din direcţia aceea vine norocul. Aşează noaptea sub pat un lighian cu apă şi lasă să înoate în această apă o raţă. Ceea ce vei visa ţi se va realiza. Stai la miezul nopţii în mijlocul unei pieţe şi trage cu urechea unde cântă primul cocoş. Acolo se află viitoarea ta. Tunde părul de la patru pisici negre, ţese o cămaşe de noapte, du-te la răscruce şi arunc o primului bărbat care trece. Dacă el cântă un cântec vesel, vei avea în curând nuntă; cântecul de e trist, înseamnă nenorocire. Dacă dansează te vei îmbogăţi, dacă te bate, mângâie-te, vei bate şi tu pe altul la rândul tău. Forţa „Gazetei Mureşului” . Când s’au introdus calendarele în ţările române? Gh. Bariţiu, crede că au existat calendare la Români încă de prin veacul al XVI-lea, şi s'ar fi tipărit unul chiar în româneşte. Sbiera spunea că această aserţiune Gh. Bariţiu şi-o întemeiase pe existenţa în registrele de comptabilitate ale Braşovului a unei notiţe în care se spunea că în anul 1569 s’a cumpărat pentru solul moldovean un Călindariu cu 6 denari. Această afirmaţiune însă cade în domeniul controverselor. Nu putem vorbi cetitorului decât de aşa cunoscutul: „Călindar, Ce se hiamă Folet Novei, karele dupre limba Francească in Românească s’au întors de jupânul loan Romanul" - 1693 — Al. Odobescu a vorbit în „Revista Română“ pe larg despre calendarul „Folet novei" şi l-a însoţit şi de aşa numitul Ziar al lui Constantin Vodă Brâncoveanul, adică însemnările zilnice autografe ale Domnului, aşa cum le-a găsit scrise. Al. Odobescu spune că la 1860 a fost însărcinat de ministerul cultelor şi instrucţiunei publice ca să facă o cercetare, şi apoi o dare de seamă despre toate obiectele antice şi interesante pentru istoria naţională a Românilor, mergând prin mănastirele ţârei , şi aşa în biblioteca mănastirei Horezu, din judeţul Vâlcea a găsit printre alte importante manuscrise şi cărţi, o mică broşură cartonată în 4° şi scrisă destul de curat, pe româneşte, în cirilice, din veacul al XVIII- lea, cuprinzând un Calendar pe anul 1701, cu prognostice politice şi precedat de o precuvântare dedicatoare, adresată principelui Constantin Brâncoveanu şi subscrisă de Ion Romanul. Al. Odobescu ne mai spune că oamenii de la mănăstire (se vede din călugării bătrâni) i-au spus că alte calendare de acestea au fost luate şi duse la Bucureşti de Beizadea Grigore Brâncoveanu. La Bucureşti Al. Odobescu s-a dus la Beizadea Gr. Brâncoveanu-Bibescu şi i-a expus jalba; acesta a încredinţat şi celelalte calindare lui Al. Odobescu ca să le dea publicităţei ca unul ce era literat, şi astfel Beizadea Gr. Brâncoveanu încredinţă lui Odobescu un volum în 4°, mic, cu 152 feţe, în care sunt legate unul după altul, nişte calendare din epoca lui Vodă Brâncoveanu pe anii 1693, 1694, 1695, 1699 şi 1703. Titlurile se află în întregime. Iată ce stă scrise de pildă pe calendarul anului 1695: „Prognostic după călindarile Frânceşti scrise: Anul 1695". Aceste călindare după cum arată şi titlurile lor, cuprind indicaţiuni astrologice asupra politicei, temperature feluritelor evenimente ce aveau să se întâmple în lume în cursul anului. Obiceiul domnea în Europa de prin veacul al XV-lea de a se face almanahuri de astrologie cu prognosticuri în Franţa avem pe Nostradamus (1503—1560 sub Henric al II-lea), în Englitera pe Laensberg (1636) şi pe Lilly (1644). La noi în ţară avusesem pe acest Ion Romanul, jupân (adică boier) care mărturiseşte că : „prognosticele sale scoase din Frâncescile kalendare, nu toate câte ei în cărticelele lor au scris sunt; ci numai cele câte i s'au părut că periergia părţilor noastre, ar pohti a auzi, le-a pus, iar altele a lăsat". Romanul declară că a scos aceste calendare din altele ale astrologilor, osebit italiani. Aceste scrieri, Romanul le citează în cursul prognosticelor sale și iată care sunt: Gran Pescator de Chiaravale, Tartana de Stelle, Nova Sibilla, Bretania de Influis, Franjola, Palla de Astrologa, Gran Venator de lato oscura, Francescator de Cumanio, Nova Fenix, Burigol, Ritte de Merlotti, Scrutinia Stellelor, Contra Tariana şi alţii. Pe aceştia Romanul îi „întoarse", spune Al. Odobescu, pe limba românească, ca Domnul să aibă de trecerea vremii în orele de linişte. Acestea le traduse Romanul după cum spune dânsul însuşi în a sa epistolă dedicată lui Vodă Brâncoveanu, nu pentru vreun crezământ închipuitor ,tras din pornirele şi mişcările cerurilor, din stările zodiilor şi altele ca acelea din care acei astrologi scot şi îşi fac meşteşugul lor« deoarece Romanul însuşi zice: »Mult mai stau de mă mir care să fie acea pricină de mişcă pe aceşti astrologi a scrie, şi a povesti de acestea când vedem că nu es şi nu vin tocmai cele ce ei spun«. Cu toate acestea pentru trecerea de vreme a Domnului, Romanul le-a scris deoarece Domnul era cam superstiţios (cam aşa reese din cele srise de Del Chiaro pentru tot neamul Brâncoveanului, încât îi plăcea a ceti despre acest soi de lucruri). Al. Odobescu crede că aceste calendare au existat pentru fiecare an din cursul domniei lui Brâncoveanu (1689—1714), deoarece însemnările făcute de domn pe fiecare calendar al anilor pentru care avem câte unul, ne dovedeşte că Brâncoveanu purta calendarul pe anul acela neîncetat la dânsul, căci vedem însemnări zi cu zi din cele ce i se întâmpla, nu numai când el era la Bucureşti, dar ori şi unde, fie la una din moşiile sale, ori la Adrianopole. Aceste însemnări ale lui Constantin Brâncoveanu sunt autentice, scrise de propria sa mână. Al. Odobescu a demonstrat identitatea lor cu alte însemnări autografe ale acestui domn şi declarate însuşi de Brâncoveanu că sunt scrise de mâna sa; asemănarea este perfectă spune Al. Odobescu. Aceste note Al. Odobescu le-a publicat în „Revista română". Ele formează Foletu Novei al calendarelor până azi descoperite, adică pe anii 1693, 1694, 1695, 1699, 1701 şi 1703. Aceste călindare „Folet Novei" prezintă o importanţă nemăsurată pentru istoria naţională a Românilor, căci ele pe cât arată şi iubirea astrologiei pe atunci la Români, cuprind şi acele însemnări autografe ale Domnului despre toate ce i se întâmplase zi cu zi, încât avem o istorie vie a epocei sale, pentru anii când avem calendare, p:o Colinda e cel de întâi cântec al omeirii, în speciei al rasei albe şi al neamului nostru, al cărei sâmbure a fost. E cântecul religios, mai vechiu decât cel de dor, doina şi de cel povestitor de isprăvi, balada. El, ca şi aceste două din urmă, însemnează cântecul apei, cea dintâi adorare a omului primitiv, născut din ea şi trăit pe lângă ea şi din ea. E cântecul şarpelui, mai târziu cântecul zeităţilor apei, când a răsărit în creerul uman spiritualizarea credinţei ; e cântecul zeilor tari, pe cari îi cheamă în ajutor nădejdea de mai bine, de a lungul veacurilor, în refrenul „Lerui şi Lerui Doamne". Colinda la prgina ei, nu e cântec, ci purtarea pe la case a şarpelui, întruchipat într'un băţ cojit, pe care e împletit el, prin fumul lumânării pus pe firul de tei îmbledegărit şi apoi desprins. Primiţi colinda ? întreabă tainic purtătorii ei, şi răspunsul era şi mar e pe alocuri şi mai tainic, dar tot atât de înţelegător şi de simbolic prin darea cu grabă şi pe furiş a colindeţelor, nişte colăcei, sau stolnicei, amintind şarpele încolăcit. Cultul acesta tainic al şarpelui şi deci al apei s'a practicat de a lungul veacurilor în ciuda cultului soarelui, adus de adoratorii lui, zoroaştrii şi impus cu paloşul, rămas şi el până azi în sorcova, întruchipată din o ramură de pom, ruptă la aşezarea iernei, când pune stăpânire pe lume brumarul, sau în seara sfântul Andrei creştin, care nu-i decât Undrea, sau Udrea, zeul morţii. Ea era ţinută în apă, premenită în zorii fiecărei dimineţe până îmbobocia când era purtată pe la case, în cântece, proslăvind bogăţia firii şi binefacerile soarelui şi ale căldurii, dătătoare de viaţă. Ca o reacţie contra cultului oficial al soarelui prin sorcova, se naşte răscovăitul, colindul răsfăţat şi 'ndrăsneţ al fetelor în seara anului nou. Ele cântă în scara anului nou. Ele cântă în viers legănat şi duios dragostea sufletelor tinere, dar împletită în rostire cu urme ale credinţei în apă, în şarpele şi mai apoi ,în „mreana" ei, din care şi-au făcut tinerii casa şi nunta, în „cerbul" apei cu leagăn de mătase în coame, în „făt frumosul" şi „sânziana" sau „ana de ochi şi negrii", cari vorbesc răspicat de unirea între soare şi apă. Răscovăitul dar, ca şi colinda, de la calenda, carenda şi mai mante zarzenda, e tot cântecul sau aşezarea apei, de la Zaravada, un cântec liric şi epic totodată care ţine să răscolească trecutul, influenţat însă de contactul cu zoroaştrii, cari schimbă pe a în o, din dava, dov şi apoi cova cov, cum şi de lupta dusă cu ei, inversând cuvântul zara, zăr, în răs. Datinele aceste, colinda, sorcova şi răscovăitul, având o vechime adâncă şi continuă de sute de mii de ani, n'au putut să fie înlăturate, ci influenţate doar de spiritul religiei creştine, confundându se, suprapunându-se, or adaptându-se numai cu şi la noua credinţă. Păstrarea lor aci la noi, nealterată, ci prefăcută doar după vremuri, arată limpede conservatorismul nostru şi statornica dăinuire pe aceste plaiuri de la urzirea vieţii omeneşti pe pământ. Urmând firul lor ne cutremurăm de puterea sufletească a omului şi căpătăm încredere în vitalitatea neamului nostru şi mândrie de un trecut neasemănat de mare, însăilând astfel o istorie necuprinsă în cărţi şi supuse stricăciunii. Mihail Lungianu, Datini de anul nou Colinda, sorcova şi răscovăitul