Gazeta Mureşului, 1935 (Anul 5, nr. 1-20)

1935-01-01 / nr. 1

Pagina 2. GAZETA MUREŞULUI Explicarea Evangheliei Dumineca de după „începutul evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu . .* (Marcu 1.1) Pământenii au fost cuprinşi de tea­mă şi de mirare în noaptea sfântă, pentru ca aceste simţăminte, apoi să lase loc bucuriei. Văzând cu ochii mi­nunea mult dorită. Au înţeles împreună cu prorocii, că: „cu noi este Dum­nezeu". Nu mai este loc de exil, oamenii nu sunt copiii nimănui, părăsiţi în mod vitreg; Tatăl lor nu le priveşte cu in­diferenţă sbuciumul şi chinurile; de­stinele lumii şi ale oamenilor sunt în mâinile Tatălui lor ceresc, care le poată de gr»*«. Prin urmare , dacă traiul îţi este uşor şi la orizont îţi zimbesc toate, încredere , toate sunt de la Tatăl tău, care are încă şi altfel de bunuri. Dacă însă, lipsa şi durerea te cerce­tează, nu dispera, pentrucă Tatăl te ceartă tocmai pentrucă te iubeşte şi-ţi doreşte îndreptarea. Am văzut doar steaua la răsărit şi am cunoscut purta­rea lui de gri­je. Acuma s-a întâmplat marea schim­bare în sufletele oamenilor. Cei în­frânţi în lupta pentru cucerirea unor idealuri lumeşti, ce­i necăziţi şi oropsiţi, desorientaţii în viaţă­­ toţi cei cari nu mai înţelegeau rostul sbuciumului pă­mântesc, iată că acuma au simţit in sdâncurile fiinţei lor renaşterea şi reîn­­viorarea. Au cunoscut că idealurile pământeşti, nu merită multă osteneală şi nu sunt ceea ce se pretind a fi, căci sunt trecătoare şi pline de desiluzii. Cei desorientaţi în vâltoarea vieţii, au zărit steau lui Hristos şi împreună cu Magii au plecat spre Regele lor veci­nic. Iar cei cari mai înainte priveau cu neîncredere sbuciumul vieţii, astăzi i-au înţeles rostul, îngerii au spus oamenilor: „nu vă temeţi, căci iată vă vestesc vouă bu­curie mare", prin urmare, teama, neîn­crederea, îndoiala, să le alungaţi din sufletele voastre, locul lor să-l iea : „bucuria mare, vestea cea bună din cer* In noaptea sfântă odată cu celea dintâi colinzi pline de celea mai sin­cere accente de bucurie, s'a făcut: „începutul evangheliei lui Isus Hri­stos, Fiul lui Dumnezeu". Nu se pu­tea ca începutul „vestei celei bune“ — a evangheliei — să se facă, decât cu mare bucurie. Sufletul omenesc a simţit stingerea bucuriei suprapămân­­teşti; inima a convins mintea despre Naşterea Domnului cel mai mare adevăr, care răsună de atunci printre veacuri, fără încetare. Dar bucuria acestor zile se întunecă puţin, dacă ne gândim, că la poarta vieţii noastre bate cu tărie un alt mare eveniment: sfârşitul anului vechiu şi începutul celui nou. — Aşa de arare ori ne dăm seama cum ne scapă vre­mea de sub picioare, încât abia numai la sfârşitul anului avem prilej să ne gândim la ea. In sbuciumul vieţii noastre atât de agitate, cine are vreme să se gândească la scurgerea timpului ? şi chiar dacă ne-am da seamă ce pu­tem face? Oprirea lui nu este în pu­tinţa noastră. Oh, marea taină a tim­pului, din care n'avem niciodată nimic la mână. Ne-am obicinuit să-i zicem trecut, dacă nu mai este­ viitor, dacă n a sosit încă, iar fulgerării de o cli­pită, ascuţişului de biciu, între cele­ două abisuri, prezent. Ne avem trecu­tul trăit, din prezent aproape nimica, dar oare cine ştie mai avem ceva din viitor ? Câţi din cei ce anul trecut se cuge­tau ca şi noi, nu mai sunt? Nici ei n'au ştiut, că nu mai au nimic în viitor, după cum nici noi nu ştim, aşa în­cât cu siguranţă putem zice: poate cu acest an mi s’au scurs anii vie­ţii mele. Nu vă cutremuraţi la acest gând mare ? Priviţi în jurul vostru, cum s'au go­lit locurile celor pe cari i-aţi cunoscut Cum ar fi dorit să-şi lungească firul slab al vieţii, dar n'au putut ştiinţa vieţii lor s’a vărsat în oceanul nemăr­ginit al veciniciei, după ce a făcut în­conjurul pământului aşa după cum se va vărsa şi a noastră. Venim şi mer­gem la Dumnezeu. Nu e important câţi ani zăbovim aici nici cine am fost aici pe pământ ci, cum ne-am petrecut acest concediu al vieţii. Lumea a făcut stricăciune în suf­letul nostru ? Avem în față un nou an, 1935, care chiar dacă până acuma n’am ținut seamă de legile lui Dumnezeu, ne dă prilej să ne reparăm și să ne înoim sufletul, ca să fim într adevăr oamenii noui ai noului an ! I. Miclea. Forţa „Gazetei Mureşului” îndemnuri de Anul Nou Cu a lui Dumnezeu iubire şi pază am petrecut un an vechiu şi am in­trat în ziua întâia a unui an nou, care este ziua tuturor nădejdiile bune sunt ca zilele bune, cari se cunosc de dimineaţă şi de aceea curăţenia nă­dejdilor noastre este o comoară ne­preţuită. Ştim că în viitor ca şi în trecut, nu vom trăi în virtuţi, fără ipite, dar nădăjduim că ispistele le vom birui mai uşor. Ştim, că precum nu este război fără vrăjmaş, nu este nici biruinţă fără luptă, dar nutrim nădejdea că vrăjmaşii vor fi biruiţi, pentru că avem dreptul să ne punem nădejdea în biruinţa binelui şi a ade­vărului, pentru că întunericul totdeauna s'a împrăştiat în faţa luminei. Robul care îşi petrece zilele triste în încăperea îngustă a temniţii, are dreptul să nădăjduiască că mila lui Dumnezeu şi mila omenească, îi vor reda în bună dimineaţă libertatea şi cinstea pierdută. Bolnavul greu, care se svârcoleşte de dureri crunte în pa­tul său, nu este iertat să-şi piardă nă­dejdea, că într-o bună zi prin rugăciuni­le sale îşi va recăpăta sănătatea mult dorită. Săracul, care cu luptă grea îşi câştigă pâinea zilnică, are dreptul să nădăjduiască că va veni clipa când soarta lui din voia lui Dumnezeu se va îmbunătăţi. Cine a fost mai nevi­novat decât dreptul Iov şi cine a ajuns la o soartă mai fericită decât dânsul? Nu este nici o dorinţă bună, mică sau mare, pe lumea aceasta, care s'ar putea împlini fără durere, fără răbdare, fără muncă şi jertfă. Aşa suntem noi ca corabia pe mare, pe care o ame­ninţă valurile, dar tot valurile o mână înainte. De câte ori nu se întâmplă că un bun tată iubitor de familie pleacă la oraşul îndepărtat cu carul plin cu bucate, ca vânzându-le să cumpere cele trebuincioase copiilor săi. O bucată de drum carul merge bine, dar deodată carul se opreşte, fiindcă i s'a stricat ceva. Ce i ar folosi acestui om dacă ar sta desnădăjduit şi ar în­cepe să se tânguie ? Nimic, de­sigur. Omul de inimă se ajută­ cum poate. Munceşte o oră, două şi reparându-şi calul merge înainte. Plugarul căruia calul îi iese din breazdă şi o apucă razna, aleargă după el şi îl readuce iarăşi la breazdă. Aşa e bine şi firesc. Călătorul cuminte, care a mers o ju­mătate de zi pe cale greşită, nu plânge când se convinge de rătăcirea lui, ci se întoarce înapoi şi apucă pe calea cea bună. Oh, lumea noastră este plină de do­­rinţi şi de nădejdi, dar nu vrea să-şi dea seama că omul care se tânguie cu mâinile aşezate pe piept nu poate duce la îndeplinire nici una din do­rinţele şi nădejdiile lui, dacă nu-şi pune bărbăteşte în lucru toate puterile trupeşti şi sufleteşti. Nu ne vine să credem, că poporul nostru cheltuieşte în tot anul sute de milioane pe băaturile nesănătoase şi pe hainile luxoase şi strălucite. Popo­rul nostru însă prin puterea voinţei sale ar putea folosi aceşti bani pentru creşterea copiilor şi pentru asigurarea bătrâneţelor. Numai voinţa, voinţa tare se cere şi binele ar veni dela sine; acolo unde azi este sărăcie ar veni dela sine îndestularea şi mulţumirea cu soartea. Doctorii cei mai renumiţi ne învaţă că traiul prea îmbuibat moleşeşte viaţa omului şi i-o scurtează pe când­ postul întăreşte pe om şi îi lungeşte viaţa. Poporul nostru trebue să aibă curajul creştinesc de a se întoarce la viaţă simplă, dar sănătoasă a strămoşilor. Un nou fericit îşi doresc oamenii, azi, dar cu faptele îşi pricinuesc unul altuia cele mai mari rele. Toate vor­bele aspre şi fără îndurare, toate apu­căturile urîte, toate patimile de răz­bunare se pun în aplicare de la om la om aşa că fericirea mult dorită a oamenilor nu poate fi decât o nălucă. Dacă fiecare stăpân îşi cunoaşte aşa de bine pe sluga sa şi după cum e vrednic acesta aşa îl iubeşte sau îl despreţuieşte, cu atât mai mult ne va răsplăti nouă Dumnezeu care zice: „Eu sunt cel care cercetez rărunchii şi inimile şi voiu da vouă fiecăruia după faptele voastre". (Apoc. Cap. c. 2 V, 23). Cum ne putem închipui că vom putea fi cândva fericiţi, dacă nu iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noş­tri? Nu este fericire pe pământ fără de voia lui Dumnezeu. Să ştim deci, că fericirea adevărată vine de la Dumnezeu pe urma faptelor noastre bune. Noi toţi cari dorim să fim fericiţi să punem la temelia vieţii noastre cuvintele Bisericii: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul și acoperământul meu este Duhul Sfânt“. Grigorie Episcopul Aradului. 1 Ianuarie 1935. Istoricul calendarelor Calendarul Maya (cel mai vechiu. Nu mai e în uz). In veacul al 7-lea înaintea erei noastre Mayasii din Yu­catan (America centrală) aveau un calendar bazat pe anul solar și lunar. Anul era de 18 luni și 5 zile compli­mentare ; fiecare lună avea 20 de zile. Mayasii știau că le lipsesc 6 ore spre a avea anul astronomic. Ei au inven­tat o periodă de 260 de zile cu ajuto­rul căreia preoţii corectau calendarul. Mayaşii credeau în existenţa a 7 vârste preistorice. Numărul 7 era con­siderat sfânt. Era mondială începea în anul 3373 înaintea erei noastre. Imperiul Maya a durat câteva se­cole înaintea erei noastre. 2. Calendarul Roman. — Romanii împărţeau lunile în 3 părţi inegale ca durată, cu ajutorul sărbătorilor calen­­delor (calendae, de unde şi origina cuvântului calendar) al Idelor (­dus) şi al Nonelor (Nanae). Ziua I-a a lu­­nei se numea Calendes (chem) pentru că în aceste zile poporul era chemat să ia parte la adunări. Ziua Idelor era către mijlocul lunei (13 sau 15) , aceea a Nonelor, a 9-a înaintea Ideilor. In anii bisexuili a 6 a­ni din luna Februarie era socotită de două ori. 3. Calendarul Iulian (roman re­format de Iuliu Cezar. Lungimea mijlocie a anului 365 zile 6 ore. Anul se împarte în 12 luni şi începe la 1 ianuarie. Spre a ţine socoteală de fracţiunea zilei care figurează în lungimea mijlo­cie a anului, trei ani comuni de 365 de zile, sunt urmaţi regulat de un an bisextil de 366 de zile. Ziua compli­mentară se adăugă la lună Februarie care are in anii bissextili 29 de zile. Caracteristicele ordinare ale zilelor 24, 25, 26, 27, 28, Februarie sunt trans­portate la 25, 26, 27, 28, 29, încât 24 și 25 au aceiaș caracteristică și 24 apare ca fiind adevărate zi complimentară. Din această cauză fiind desemnată de romani de obicei sub numele de „sexto die ante calendas martias", ea devenit bis sexto ante calendas. Astfel se explică originea cuvântului bissextil. 4. Calendarul Gregorian. — Ori­gina acestui calendar : reforma ordo­nată în 1582 de papa Grigorie XIII spre a restabili acordul între calendar şi mişcarea soarelui. Intârzirea anului Iulian, fiind la aceea epocă de 10 zile papa Grigorie XIII a decretat suprima­rea celor zece zile din calendar. In urma acestei suprimări ziua de 4 oc­tombrie 1582 a fost urmată, la Roma, de ziua de Vineri 15 Octombrie (or­dinea succesiunii zilelor nu a fost mo­dificată). Patru secole gregoriene cuprind un număr de zile egal cu 365, 25 X 400-3=146097 Lungimea mijlocie a anului gregorian este de 365 zile, sau 365 zile, 5 ore, 49 minute, 12 secunde. Acest calendar a fost introdus în Franța, în 1582; în Anglia în 1752; în Japonia, în 1873; în China, în 1912. Pluguşor Aho! Aho ! Mâine anul se ’nnoeşte, Pluguşorul se porneşte Şi începe a brăzda Pe la case şi-a ura: Mânaji, mâi ! Iarna-i grea, omătul mare Semne bune anul are, Semne bune de belşug Pentru brazda de sub plug Mânaţi, măi! Doamne, binecuvintează Casa care se urează ! Pluguşor cu patru boi, Pluguşorul tras de noi. Mânafi, măi! Anul nou ne-aduce nouă Timp mai bun şi viață nouă, Anul nou o să ne fie început de veselie. Mari pe mici n’or prigoni, Mici pe mari nu vor râvni, In frăţie şi dreptate Au să fie legi lucrate. Dumnezeu, care ne-ascultă Ne întinde hrană multă Şi pământul ce-om avea Grâu de aur ne va da. La mulţi ani cu sănătate Şi de bine s’avem parte ! Cumpăraţi lozuri norocoase la Trageri în 15 a fiecărei colectura principală Tg.-Mureş luni. — Reînoiţi-vă lozul ! Colectura principală din Ardeal ERNEST RÉVÉSZ Cumpăraţi loz nou şi luaţi parte la ma­rele perspective de câştig ale clasei IV_a.

Next