Gazeta Mureşului, 1937 (Anul 7, nr. 1-17)

1937-01-01 / nr. 1

Anul VII. No. 1. Numărul 2 lei Foaie săptămânală pentru răspândirea culturii in popor ABONAMENTUL­­ 100 lei pe an Pentru preoţi învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor MIHAIL DEMETRESCU Administraţia: Prefectura Jud. Mureş Redacţia: Str. Traian No. 19. Gânduri In un an nou Oamenii sunt nedrepţi şi nerecu­noscători. Nedrepţi şi nerecunoscători faţă de alţii, tăi cu ei înşişi. Această întristătoare constatare sun­tem nevoiţi să o facem în preajma ori­­cărui an nou, observând bucuria a­­proape sălbatecă cu care omenirea în­groapă anul defunct. Ştiinţificeşte vorbind, nimic nu se schimbă din crugul vremii în noaptea de 31 Decembrie. Nepâsătoare, vre­mea curge sau stă pe loc, — cum voiţi, — fără să-i pese de regretele sau bucuriile muritorilor. Numai oa­menii cari au avut prostul gând de a-şi împărţi efemera lor trecere pe această planetă în ani, luni şi zile, îşi închipuesc, cu o adorabilă naivitate, că stihiile sunt interesate la această trecere; că un an murind, se naşte un altul, când de fapt n’a murit ni­mic, nu s'a născut nimic. A trecut doar puţin din viaţa omu­lui, sau, mai bine zis, omul a păşit cu un pas mai aproape de inevitabilul sfârşit, de totala lui desfiinţare. Dar, admiţând, după încântătoarele aiureli ale visătorilor şi poeţilor că într'adevăr anii există şi că în noaptea de 31, într'adevăr moşneagul gârbov 1936 îşi ia toiagul pornind pe drumul veşniciei, care şi în acest caz, bucuria oamenilor este oare ea îndreptă­ţită? Nu duce oare muribundul moşneag, în traista lui, o parte din viaţa noa­stră însăşi ? Nădejdile şi bucuriile noa­stre ; atâtea ceasuri şi clipe frumoase ; visări şi avânturi; biruinţi şi dulci în­fiorări care ne vor urmări ani şi ani şi de care înduioşaţi ne vom aminti mai târziu?... Şi apoi, moşneagul urgisit de acum, nu este el oare tot acelaş 1936 pe care, nu mai departe decât acum 365 zile, îl salutam cu strigăte de bucurie şi declaraţii de dragoste ? Iată pentru­­ce spuneam că oamenii sunt nedrepţi şi nerecunoscători!... Dar, omenirea aceasta, lăsată la voia întâmplării, roabă acelei oarbe forţe, veşnic necunoscute şi nepătrunse pe care cei vechi au nu­mit-o Destin, a rămas încă tot în faza copilăriei... Căci, într'adevăr, cum am putea so­coti complexul de stări sufleteşti care o cuprinde la începutul fiecărui nou an, dacă nu o iremediabilă copilărie?... Se bucură oamenii în pragul­ noului an, nu atât de moartea anului îmbăt­rănit, cât de aşa zisul nou an care în­cepe şi care, cine ştie, poate fi mai bun încă, mai darnic, mai plin de sur­prize fericitoare decât cel vechiu. Şi aici stă taina, marea taină a bu­curiei omeneşti din noaptea Revelio­nului , marea calitate a sufletului ome­nesc, fără de care viaţa pe acest pă­mânt ar fi tristă, insuportabilă... Su­fletul omenesc crede, crede mereu... Ca legendara pasăre Phoenix, sufletul omenesc se ridică mereu din mijlocul dezastrelor ; din durerile trecutului îşi făureşte armuri noui şi strălucitoare şi reîntinerit, plin de noui forţe, reia mer­sul păşind viguros înainte pe drumul pe care, fără îndoială, îl aşteaptă noui înfrângeri şi noui dezastre, pentru ca iarăşi şi iarăşi... Sfârşiturile de an în acest caz sunt bine venite şi înţelepţesc lucru a fost crestarea veşniciei în ani. Aceste sfâr­şituri sunt popasuri de reculegere, de reînprospătare a forţelor noastre pen­tru drumul care ni se deschide în faţa noastră. Ele sunt de fapt începuturi, prilejuri de făurire a noui planuri de viaţă, a noui nădejdi de bucurii şi fe­riciri... Obosită şi desnădăjduită de adver­sităţile Destinului, lumea tresare din cotidianul banal şi mohorît, îşi înalţă fruntea şi, ca prin miracol, reînviorată şi plină de noui puteri, îşi reia mersul pe drumul vieţii trudnice, mai mândră, mai tare, mai îndârjită. In pragul deci al noului an care în­cepe, să facem şi noi, ca toată lumea. Să prindem viguros, cu amândouă mâinele, cupa cu forţe noui şi cu noui nădejdi care ni se întinde astăzi, şi sorbind-o cu voluptate să ne urăm după datină, unii altora . Anul nou cu bine, cu sănătate și cu mai multă bucurie decât cel care a trecut! Mihail Demetrescu. Origina pluguşorului Se ştie, că una dintre ocupaţiile principale ale poporului roman, era agricultura. La ei, în ziua de anul nou, toată lumea trebuia să lucreze, de­oarece era credinţa, că cel ce nu este activ în această zi, tot anul nu va putea şi nu va avea ce să lucreze. Dacă la noi se observă deosebiri în practicarea acestui obiceiu, cauza treime căutată în schimbările adânci pe care le-a adus creştinismul în aceste sărbători. Poporul nostru, consideră această zi ca o mare sărbătoare, căci creştinismul a altoit cultul păgân, im­­primându i urme adânci şi nepieritoare. Astăzi, se obişnueşte a se umblă cu pluguşorul în seara zilei de 31 De­cemvrie, cu credinţă că urările ce le fac colindătorii, cu privire la recolta îmbelşugată a câmpului, din acel an, se vor realiză. In toate aceste colinde — ce se rostesc, în timp ce plugul trage o brazdă în jurul casei — se descriu ocupaţiile agricultorului de la aratul ţarinei, până la măcinatul grâului. închipuirea minunată şi spiri­tul genial al poporului imită folo­­sindu-se de mijloace primitive (cum e de exemplu buhaiul) — munca ce o fac boii înjugaţi la plug, gâfâind şi mu­gind de oboseală. De asemeni tradiţia de a se tra­vesti — adică de a îmbrăcă bărbaţii hainele femeilor, purtând măşti dife­rite, ce reprezintă uneori chipuri de animale — capră sau căluţ — o găsim în forma ei originală la poporul roman. Ovidiu, un mare poet al acestui po­por, ne vorbeşte despre existenţa tu­turor acestor obiceiuri, ce se practi­­c­a la sărbătorile anului nou, cu sco­pul de a'nveseli cât mai mult poporul. Această datină ni s'a transmis din ge­neraţie, până în prezent când se prac­tică sub denumirea de capră, sau brezaie. Un alt obiceiu, Vasilica, venit de la cuvântul Vasilica nume ce-i dau ţi­ganii urşilor şi porcilor — ne arată tabloul social al familiilor boereşti înconjurate de servitori ţigani-robi — tot aşa cum erau şi casele nobililor romani pline de sclavi aduşi din lumea întreagă. Târgu-Mureș, 1 ianuarie 1937. De Anul nou An nou, an nou te presimţim Şi te-aşteptăm cu ’nfrigurare, Nebunii, parcă nici nu ştim, Că eşti aceiaşi înşelare. Căci vezi, de ori şi câte ori Soseşti în zvonul de pahare, Tu peste tot ce a fost, cobori O pânză sură de uitare. Tot ce-am urât, tot ce-am iubit, Sub alt decor ne pui ’nainte, Şi ca şcolarul ce-a greşit, Noi nu voim să ţinem minte. De-aceia, copilaş ce vii Când miezul­­nopţii azi răsună, Noi te lăsăm să ne îmbii, Şi te primim cu voie bună! Calendarele Unităţile naturale întrebuinţate pentru măsurarea timpului sunt ziua, anul şi luna. Ele corespund duratei de rotaţie a pământului în jurul său, duratei de revoluţie în jurul soarelui şi duratei scurse între o Lună nouă şi următoarea. Calendarul gregorian, folosit de popoarele creştine, este în aşa fel întocmit încât un acelaş anotimp se întâlneşte totdeauna la o aceiaş epocă a anului. In calendarul israelit şi musulman din contra, începutul anului nu mai coincide cu o aceiaşi poziţie a pământului pe orbita sa. El se schimbă de la an la an. Calendarul gregorian nu este alt­ceva decât vechiul calendar roman reformat de Iuliu Cesar în anul 45 înainte de Cristos şi modificat apoi de papa Grigore XIII în anul 1582. Durata de revoluţie a pământului în jurul soarelui fiind de aproxima­tiv 365 de zile şi un sfert, anii — dacă vrem ca o concordanţă între date şi anotimpuri să fie menţinută — nu mai pot fi compuşi dintr’un număr invariabil de zile. De aceea calendarul lui Iuliu Cesar, sau ca­lendarul iulian are 3 ani comuni de câte 365 zile urmaţi de un an bisect de 366 zile. Ziua care se adaogă din 4 în 4 ani, se alipeşte lunei Februa­rie. Un an bisect se recunoaşte foarte uşor dacă ultimele sale două cifre sunt zeruri sau formează un număr divizibil cu 4. Reforma lui Iuliu Cesar nu a fost însă suficientă, într'adevăr anul tro­pic fiind cu 11 minute mai mic de­cât 365 zile şi un sfert rezultă că în cursul secolelor se produce o dife­renţă apreciabilă între poziţiile pă­mântului pe orbita sa la aceleaşi date ale calendarului iulian. In 1582 diferenţa a atins 10 zile. Pentru a restabili concordanţa datelor cu po­ziţii­e pământului pe orbită, papa Grigore XIII a decretat suspendarea a 10 zile din cursul lunei Octombrie 1582. In Italia ziua de Joi 4 Octom­brie 1852 a fost urmată imediat de Vineri 15 Octombrie. Pe de altă parte, pentru ca potri­virea aceasta să se men­ţie şi în vii­tor s’a hotărât ca nu toţi anii termi­naţi în două zeruri să fie ani bisecţi ci numai acei cari au şi cifra sutelor divizibilă cu 4. Astfel anii 2000, 2400, 2800 vor fi bisecţi pe când 2100, 2200, 2300, 2500, etc., vor fi ani comuni cu 365 de zile. Calendarul gregorian este adoptat azi de toate popoarele creştine. Bi­serica ortodoxă a introdus şi ea acum câţiva ani această justă refor­mă, păstrând însă pentru fixarea sărbătorilor religioase mobile aceleaşi norme ca în trecut. Republica turcă n’a rămas nici ea mai prejos. Calendarul gregorian a fost introdus de curând şi în ţara domnului Ataturck, urmând însă ca sărbătorile religioase să fie celebrate în concordanţă cu calendarul musul­man, împărţirea timpului la Evrei este ceva mai complicată. Calendarul israelit se compune din ani comuni de câte 12 luni având 29 şi 30 de zile şi din ani zişi embolismici având 13 luni tot de câte 29 şi 30 de zile. După doi ani comuni, urmează tot­deauna unul embolismic Abia după un ciclu lunar de 19 ani, anul isra­elit începe la o aceiaşi epocă a anu­lui solar. Se poate spune deci că anul israelit este un an luni solar. Calendarul musulman se compune din:12 luni dintre care 6 de 29 zile şi 6 de 30 de zile, în cazul anilor comuni şi din 5 luni de 29 zile şi 7 luni de 30 zile în cazul anilor zişi abondenţi. In anii comuni avem deci 364 de zile, iar în cei abondenţi 365. Anul 1 al calendarului musulman — adică anul I al Hegirei — a început la 16 Iulie 622 d. Cr. Urări bătrâneşti Să trăiţi, Să înfloriţi Ca merii, Ca perii In mijlocul verii, Ca toamna bogată In toate ’mbelşugată. Tari ca piatra, Iuţi ca săgeata, Tari ca ferul Iuţi ca oţelul. La anul şi la mulţi ani!

Next