Gazeta Mureşului, 1938 (Anul 8., nr. 1)

1938-01-15 / nr. 1

Pagina 2. Românii de peste hotare Măcar că graniţele s’au lărgit, după războiul din urmă, ele tot nu cuprind la un loc întreg poporul românesc. Sate româneşti, multe, au rămas Încă, spre durerea lor, dincolo de ho­tare, ori în ce parte ,te-ai îndruma. Cele mai multe se găsesc dincolo de Nistru, până hăt departe în ţinutul Donului. Oamenii vorbesc limba lor veche, moldovenească; au rămas cu aceleaşi credinţi şi aceleaşi obiceiuri, ocupându-se tot numai cu plugăria. Cei aflaţi mai aproape de Nistru, au şcoli moldoveneşti, scot gazete şi re­viste scrise cu litere latine în limba moldovenească. Poeţii lor de după război cântă: Dormi, copile ’n tegănaş Dragul mamei copilaş, Fii un grup­ grozovan ci al suflet de Roman. Se găsesc Români şi peste graniţa maramureşană, în Cehoslovacia. Apşa­­de­ sus, leagănul familiei mitropolitului român Mihály, fost membru al Aca­demiei Române, a rămas peste graniţe. Dar în Ungaria? Sunt multe sate curat româneşti, dar care sufăr amar prigoana stăpânitorilor de azi; nu le îngăduie să aibă şcoală, ci doar câte un preot, care să le glăsuiască în ro­mâneşte cuvântul Domnului. Nu duc viaţă mai liberă, nici nu­meroşii Români din Iugoslavia, ră­maşi dincolo de graniţele trase prin mijlocul Torontalului de s’a despărţit frate de frate, ca şi acei, care pe vremea Turcilor, au trecut de la noi şi sau aşezat mai cu samă în Valea Timocului. Satele sârbeşti din Banatul nostru le-a fost mai binevoitor. Schim­bul insă nu s'a ţinut ca lumea. Iu­goslavs fac toate greutăţile Românilor ca să nu-şi caute de sufletul şi cre­dinţa lor. Mai rău stau Românii aflători in satele curat româneşti din apropierea Vidinului. Pe când bulgarii aflaţi la noi au licee de băeţi şi fete in Silistra, Cavarna, Bazargic ori Bucureşti bieţi­lor români din Bulgaria nu le e îngă­duit să aibă nici şcoli, nici preoţi. Chiar dacă unii din sătenii mai chia­buri îşi dau copii la liceul românesc din Sofia, atâta prigoană ce îndură, în­cât să iasă păgubaşi de şcoală. Tot atât pe tristă soartă o au Ma­cedonenii, împărţţi prin graniţele noi, care în Grecia ori la Albania, îşi iau lumea în cap de răul stăpânitorilor lor. Strigaturi Câte fete-s cu pieptare Toate-s strâmbe la spinare, Numai mândru li fa mea E dreaptă ca secera. La mândruţa jucăuşă, Stă gunoiul după uşă; La mândruţa ’n joc voinică, Spală oala o pisica. Câte fete-s pe la noi Toate-s mândre şi de soiu, Măritat, s’ar mărita, Mălaiu nu ştiu frământa­ De ’nsurat m'aşi însura, Dar urâtă n'aşi lua, Nici frumoasă nu 'mi prea place, Că mulţi prieteni mi-ar face. Vorbe înţelepte Nevasta cu mintea bună, e bărbatului cunună. o:o Cămaşa copilului arată ca mamă are. o:o Inegrind pe altul nu te albeşti pe tine. o:o Nu casa frumosului, ci a gospodarului se caută. Zahărul Lucruri bune,de ştiut Trăim adesea cu nesocotirea celor ce ne-ar putea face bine, măcar că se găsesc uşor la îndemâna noastră. Aşa e şi cu zahărul. Merge vorba că zaharul e scump, măcar că la noi este mai eftin decât în alte ţări cum e bunăoară în Ceho­slovacia, cu mult mai multe fabrici de zahăr de­cât la noi. Dacă e scump vina e şi a statului, care pune taxe mari. E scump zaharul şi de aceia nu se foloseşte. Aici e greşala multora, pentru că cunosc puterea de hrănire a acestui aliment trebuitor trupului. Zaharul nu este scump, faţă de alte alimente, prin puterea lui mare de hrănire. E dovedit că este cel mai hrănitor aliment pentru trup. O socoteală simplă poate să arate că zaharul ca putere hrănitoare vine mai ieftin de­cât carnea ori peştele obişnuit. 100 grame de zahar are aceiaşi pu­tere hrănitoare ca şi 360 grame de carne slabă de vacă şi cât 650 grame de peşte obişnuit (caras, lin, crap). Kilogramul de carne de vită, cea mai ieftină, se vinde cu acelaş preţ ca şi un kilogram de zahar (25—28 lei). 100 de grame de zahar ar veni aşa­dar la preţul pieţii aproape 3 lei, pe când 360 grame de carne, care l-ar înlocui cu putere de hrană, vine peste 8 lei. Aşa dar zaharul, ca ali­ment, este aproape de 3 ori mai ief­tin de cât carnea, iar peştele cores­­punzător de 6 ori mai scump de cât zaharul. Iată cum trebue făcută socoteala. Ca aliment zaharul e de 3 ori mai ieftin de cât carnea şi de 6 ori mai ieftin de cât peştele. Intr’o sută de grame de zahar intră cam 22 de bu­căţi de zahar cubic. Deci dacă se ţine în samă puterea de hrănire mare a zahărului, el e un aliment mult mai ieftin. Zahărul este un aliment care mai are un mare avantaj. Cum ajunge în intestin el este îndată supt de sânge şi dus mai ales la muşchi, care au nevoie, în munca lor, de zahar ca să-şi recapete puterea Pe când o altă hra­nă, cere vreme ca să fie mistuită, za­harul, puţin după ce e înghiţit, topit în apă, în ceai, trece în sânge şi se duce la muşchi, care nu ajung să se ostenească£prin lipsă de hrană. Omul poate munci mai cu sper. O bucăţică-două de zahar cu mă­măligă ori mai ales cu pâine, pe vre­mea când muncitorul se osteneşte la cosit ori secerat, înviorează repede puterea muşchilor. Soldaţilor care fac marşuri în pas alergător, cerând multă muncă din partea muşchilor, li se dă, aiurea, zahar, care le taie osteneala­­udată. Hrana din zahăr ajunge repede la muşchi şi pune la loc ce au chel­tuit ei ca omul să alerge. E ca şi apa turnată la rădăcina unei flori veştejite. E suptă repede, iar planta se îndreaptă. Zahărul face minuni de întremare la copii şi mai ales la bătrâni. Copilul creşte, creşte repede. Na­tura s'a îngrijit ca să-i deie zahar, căci în laptele mamei să află mult za­har. După ce e înţărcat, la copil mai mult muşchii funcţionează. Dă din mâni, din picioare, aleargă până nu mai poate. Zahărul pentru el e scă­parea, întremarea, sănătatea. Ca îm­pinşi de un îndemn lăuntric copiilor le place dulcele, dulceţuri, bomboane, ronţăie cu plăcere şi bucăţica de za­har. E o cerinţă instinctivă a trupu­lui. Ii trebue zahăr sub orice formă, ca să crească. Muşchii cer iar copilul întinde mâna. La bătrâni e şi mai nevoie. Zaharul e prelungirea sănătăţii şi a vieţii. Ce­lelalte mâncăruri cer osteneală din partea stomahului, ca să fie prefăcute, 10—20 de bucăţi de zahar, nici 3 lei pe zi, cu ceai­ rusesc, ceai de tei, fac mai mult de­cât mâncărurile nemis­tuite ca lumea. Dar de multe ori, din neştiinţă, ro­mânul e­­scump la făină şi ieftin la tărâţe. Asvârle lesne banii pe un pa­har de rachiu, otrava trupului, sau pe mătasă proastă, numai pentru că stră­luceşte, dar când e vorba de sănăta­tea lui sau a copiilor lui se scum­peşte. Zahărul i se pare scump de şi e hrana cea mai bună, dar la rachiu, ori mătasă nu se uită la preţ. Oamenii de ştiinţă au făcut cerce­tări şi au ajuns la încheierea că viaţa omului e mai lungă şi mai sănătoasă la popoarele care folosesc ca hrană zilnică mult zahăr. In această privinţă noi, dintre po­poarele din Europa, suntem coada co­zii. In Danemarca, ţărişoara în care oamenii trăesc din munca ogoarelor, vine cam 56 kgr. de zahar pe an, cam de vre­o 14 ori mai puţin de­cât la noi, unde, una cu alta, fiecărui locui­tor abea ii vine câte 4 kgr. de zahar pe an, ceia ce face nici 3 bucăţele pe zi. Unde mai pui că împărţeala este nedeopotrivă între oraş şi sat. Mun­citorii câmpului,Şi cei mai mulţi nu pun zahar in gură cu anii, de­şi ei au mai multă nevoe. Aşa trebueşte făcută socoteala când e vorba de zahar. După cum am spus, la noi zahărul nu e mai scump de­cât aiurea. Pe când însă oamenii din alte ţări ştiu că zahărul este o hrană bună pentru trup şi repară iute şi lesne perderile din muncă, la noi nu ştiu şi nu-i folosesc zicând că e scump. Nu scumpetea îi opreşte de a mânca o bucăţică-două de zahar pe zi, ci ne­­ştiinţa şi necunoaşterea celor ce-i tre­­buesc pentru sănătatea trupului lor. Este o mare deosebire. GAZETA MUREŞULUI Din popor A fost odată un flăcău singur la părinţi. — Tot satul îl iubea pentru vrednicia şi isteţimea lui. — Când îşi punea în gând să facă vre­o treabă, se făcea luntre şi punte, şi trebuia să izbutească. Viindu-i şi lui vremea să se 'nsoare mamă sa l-a dus la o fată pe care i-o colăcise o staroste. — Cum o văzu, li plăcu, şi hotărâră nunta. Toţi oamenii şi femeile care cuno­şteau vrednicia flăcăului, se grăbiră să spue, mâni-sa şi lui, că fata cu care voeşte să se 'nsoare, e o leneşă de împuţeşte pământul subt ea. — Flăcăul în loc să se tragă înapoi, el se lipia şi mai mult, şi nunta se făcu. A doua­ zi, chiar după nuntă, flăcăul aduse cele trebuincioase casei și porni la lucru — Maică-sa, ca 'ntotdeauna, deretică, mătură și la prânz aşteptă cu masa pusă. — Cine a lucrat azi, mamă ? în­treabă el, cum veni. — Noi amândoi. — Amândoi să mâncăm! — Aşa şi făcură fără să se mai uită 'mprejur, ca și cum n’ar fi fost nimenea în casă. Sara bărbatu-su făcu asemenea ca la prânz. Femeea să sculcă cu maţele ghiorăind nădăjduind ca a doua zi va fi mai fericită. A doua­ zi se întâmplă ca şi 'n ziua trecută. A treia zi, n-a maii aşteptat să vie bărbatu-su din târg şi nevasta cea tinerică, începu a strânge așternutul, după cum făcuse soacră sa și o 'ntreaba: — Ceea ce fac acum, lucru se cheamă, mamă? — Lucru, lucru. — Vezi mamă, asta nu m’a învățat acasă. După ce pornia la lucru capul ca­sei, nevasta cea tânără se da jos din pat și începea pe lângă bătrână să fac ceapă, să spele carnea, mătura; și de câte ori făcea câte ceva, tot 'ntreaba: — Dar asta-i treabă, mamă ? — Treabă, treabă. Vezi, mama pe mine nu mă lăsa să fac nimic din toate acestea, fiindcă — zicea ea — mă ostenesc, că mi se tăvălesc mâinile, dar acum nu mi se pare să fie atâta de greu. Nu-i greu de făcut, numai uite, să ţii regula cea mai mare, în tot ce vei face. De pildă : Ai luat tigaia, tingi­rea şi-ai gătit bucatele în ea, îndată să le pui la locul lor, tot aşa să spui să facă şi slujnica, când vei avea; ru­fele să le ţii în bună rânduială, să le dai la purtat pe rând. — Curăţenia şi regula bună, te va face să ai tot­deauna puţin de lucru. Fiecare lucru să-şi aibe locul său, de cum ai umblat cu el şi ai isprăvit treaba, pune-i la loc, spălat şi curat. Hainele, cum ai venit de undeva, scu­tură-le şi le pune la locul lor. Nici­odată să nu zici: lasă că treaba asta o fac mâine. — Făcând aşa, vei avea toate lucrurile curate, şi când ai tre­buinţă de ceva n’ai să-l cauţi d­-ai să te duci de-a dreptul să-l iei de la lo­cul lui şi vei vedea c’are să-ţi rămâie timp să şi lucrezi, să te şi odihneşti şi toate treburile tale au să fie re­gulate. La prânz, când a venit feciorul, mamă-sa i-a ieşit înainte chefoasă: — Fiul meu, azi toţi am lucrat. — Toţi să mâncăm, mamă, răspunde vesel. Nevasta cea tânără, văzând că cine nu lucrează 'n casa aceea, nu mă­nâncă, puse bună-voinţă, ascultă pe soacră-sa şi’n puţin timp, avu mare bucurie când vecinele se mirau de purtarea bună a ei şi de plăcerea ce­­avea pentru ori­ce se chema regulă (orânduială). Nu ştia cum să mulţumiască soacră­­sei, că a scăpat-o de-atâta ruşine ce suferea ş'ar fi ’ndurat în­totdeauna. îşi iubi bărbatul din toată inima, iar el îi răsplăti cu aceiaşi iubire, in­cât a ajuns cea mai bună gospodină şi toţi lăudau pe bărbat, fiindcă ştiuse să întoarcă lucrurile în bine. S. Teodorescu Kirileanu O poveste pentru popor Omul cel harnic

Next