Gazeta Sporturilor, noiembrie 1933 (nr. 1263-1275)
1933-11-01 / nr. 1263
ANUL XI. No. 1263 ABONAMENTE Pe un an .... .............................. . . LEI 1000 Pe șase luni .......................... . 500 Telefon redacție: 325/34 — 325/350 Telefon provincie: 77/65. 6 PAGINI 6 LEI Apare in fiecare luni, miercuri și vineri Birourile: STRADA INGINER ANGHEL SALIGNY No. 2. — BUCUREȘTI. Directori: E. EMILIAN și E. MUNTEANU. Prim redactor: N. PAPAGHEORGHE. PUBLICITATEA .. DUPĂ TARIF Telefon administrație : 325/34 — 325/35. Telefon provincie : 77/65. Constatări și procese Campionatele regionale de box amator, încheiate prin finalele disputate Sâmbăta trecută, au scos în evidență două lucruri esențiale: 1. O organizare pricepută poate interesa publicul nostru atât de pretențios la o manifestare pugilistă pur amatoare și 2. Avem elemente de mare nădejde în zece, cari prabtă nobila artă în vederea unei fructificări viitoare. Constatările acestea, făcute pe marginea unor campionate cari s’au desfășurat — artă dată în indiferența generală — sunt azi cu atât mai de actualitate, cu cât ne găsim în plină tragedie a boxului profesionist. Așa că se impune o mai atentă cercetare a realităților funcție de ceia ce avem la îndemnmână pentru a redresa mișcarea noastră pugilistă și a o repune în situația înfloritoare de acum câțiva ani. S’a dovedit așadar că publicul nostru sportiv și în special cel amator de box spectacular vine în număr suf dmt și la reuniunile amatoare, cari se bucură de o organizare impecabilă din toate punctele de vedere. Adică la accea eai se desfășoară într-un cadru corect și cari oferă spectacole interesante prin echilibrarea perfectă a forțelor. Ceiace i-a pus la dispoziție campionatele regionale de cari ne ocupăm și cari vor rămâne pildă de urmat pentru organizările similare în viitor. Au fost așadar săli arhipline deja eliminatorii și până la finale și s’a aplaudat pe întreg parcursul reigionalelor întâlniri interesante, dispute aprige în care boxul spectaculos a alternat armonios cu cel de promițătoare calitate științifică. Constatarea secundă și cea mai interesantă a fost însă că străduințele depuse un an întreg de animatorii sălilor noastre de box au scos la iveală o serie de elemente în care boxul nostru își poate pune serioa că nădejde. Au evoluat pe ringul de la „Boxy” zeci de boxeuri de toate categoriile și de toate posibilitățile. Dintre aceștia s’au desprins însă cu autoritate câteva elemente bine înzestrate din toate punctele de vedere, elemente cami dirijate cu înțelepciune pe drumul pe cari au apucat, vor fi în foarte scurtă vreme rezerva de temei a boxului nostru de mare anvergură, adică a boxului profesionist.Pentru că un lucru este cert și imposibil de desmințit, dacă boxul profesionist a ajuns în halul de azi, când activitatea sa este un mare zero, una din cauze și nu cea mai puțin importantă, este lipsa de primenire a cadrelor. Aceleași și aceleași elemente urcă de ani de zile scările ringului într’o monotonă înșiruire, pe care spectatorii au învățat-o pe de rost, după ce ajunseseră la o inevitabilă suprasaturație. Un boxeur pus să facă 7-8 matchuri cu acelaș adversar nu poate stimula gustul public. Lipsa elementelor tinere cari să împrospăteze cadrele profesioniste a fost adânc resimțită și de aceia ne bucură perspectivele pe cari nu le deschid recentele campionate regionale. Pregătirea îngrijită care s’a dat elementelor eșite la suprafață, talentul înăscut al câtorva din ele, precum și ambianța specială în care le-a fost dat acestora să se releve, ne impun optimismul cel mai îndreptățit. Asta nu înseamnă însă că a fost de ajuns ca un campionat bine înjghebat să încunune cu titlu de campion câțiva tineri de real talent, pentru a se putea spune că problema a fost rezolvată definitiv și ca o eră nouă se deschide boxului românesc. Și asta cu atât mai puțin, cu cât aceste elemente odată consacrate într-un campionat, mai au cale lungă de urcat pentru a putea asimila complexul de cunoștințe strict necesare. Or, acest drum se face de obiceiu în zecile de reuniuni amatoare de cartier, cari nu s’au bucurat aproape niciodată de organizări serioase. Lipsite de un control atent din partea organelor federale, organizate pe sprânceană de oricine avea la dispoziție o sală aptă să cuprindă câteva sute de spectatori, și cu programe care contraveneau adesea celui mai elementar spirit de sportivitate, reuniunile de cartier nu aduceau nici un fel de aport cauzei pugiliste. Din contră, prilejuind adesea întâlniri dezechilibrate, tăiau orice elan elementelor cari ar fi putut să se releve, și dădeau speranțe nejustificate altora, lipsite de vocație pentru sportul pugilist. Și apoi, spectacolul propriu zis, în loc să facă spectatori noui, îi alunga și pe cei vechi. Iată așadar că rezultatele pe cari le-ar putea da campionat e e regionale ideal regisa.e anul acesta, vor avea legate de pieica.e ghiuleaua promiscuității în care se organizează reuniunile amatoare de cartier. Se zice că F. R. B.-ul are în studiu un proect pentru reglementarea acestor reuniuni. Așteptăm... inii Hl.. Suntem latini în tot ce facem și în tot ce dregem. Și ne simțim parcă nedreptățiți atunci când se vorbește de noi și se uită a se reaminti de nobila noastră obârșie. Cultul strămoșilor, la care ținem mai mult ca oricare alt popor, s’a înrădăcinat atât de adânc, încât arborăm nobila noastră latinitate de cel puțin 3 ori pe zi. Mai ales că am moștenit de la latini tot ce au avut mai bun. Inteligență în înfăptuiri și entuziasm cu carul. Spiritul latin, cu care ne mândrim atâta ne-a deschis calea multor realizări, în sport ca și în altele. Și l-am speculat, cât am putut mai mult, oricând am avut prilejul. Așa ca in momentul în care am reuși să deslipim pojghița de influență maghiară de pe trupul viguros al footballului nostru, ne-am trezi cu un nud latin în toată accepția cuvântului. Și-am juca footballul tot așa cum îl joacă italienii la Roma, în capitala adevăratului latinism european. Dar, moștenirea cea mai de soi tot de ordin spiritual este: Suntem înflăcărați în orice întreprinderi, entuziaști și inimo și nevoie mare. Cine a fost Duminecă la O. N. E. F. a putut vedea câtă inimă au pus cei zece mii de spectatori veniți să-și încurajeze formația neaoșă, formația care a dat loc la atâtea controverse. Că n’a avut efect prea mare încurajarea verbală a miilor de oameni, asta,i altă chestiune, pentru că vre’o 3 mii au strigat cât i-au final bojocii «hăish, alte 4 mii «s.ceal» și restul nu mai știu ce. Așa că, din zgomotul infernal care a însoțit partida aproape 90 minute, jucătorii n’au știut de unde să apuce desvârta de încurajare ce li se pregătise cu atâta dezinvoltura. Ceia ce dovedește că entuziasmul nostru latin, n’are nevoe decât de puțintică cizelare tehnică, de uniformizare estetică, pentru a da rezultate absolut concrete. In alte țări însă, latinitatea a ajuns la apogeul realizărilor practice. Și exemplul cel mai bun ni l-a dat de curând sora noastră Italia, care a strâns, dintr’un condei, aproape 70.000 de oameni gata să-l admire pe Camera în prima dispută pe pământ natal. Că nu prea au avut ce să vadă, asta-i altă chestie. Rămâne însă faptul cert că după ce a pus la pământ, pe top boxeuri mari din lume, Camera a strâns în stadion la Roma tot ce a avut Italia mai de preț din punct de vedere al entuziasmului sportiv. Și, grecii cari au tradiția lor proprie, s-au dovedit a fi pe treaptă egală din acest punct de vedere, de vreme ce 73000 de atenieni s au înghesuit să l vadă viu și natural pe luptătorul Londos, după ce ani dearăndul i-au admirat forța pe ecranele sonore ale cinematografului. Noi suntem pe calea începutului. Ne entuziasmăm greu, dar când ne entuziasmăm nimeni nu ne mai poate afine caleam Iată, bunăoară că trei avionete românești, cu piloți români, își iau zborul pentru un mare raid până în fundul Africii. O expediție temerară, care înseamnă cel mai greu examen pe care-l poate trece o aviație și un aviator. Nu ne-am entusiazmai de fel. De cel E foarte greu de spus, dar probabil tot din cauza latinității noastre în cursele cizelare... Ce s'ar fi înlatreplat oriunde aiurea, când 5 aviatori ar fi plecat să înfrunte deșertul nesfârșit numai pentru a încropi o fărâmă de glorie, întâi pentru țară apoi pentru ei. Cu câtă îngrijorare ar fi Continuarea în pagina Un proect interesant: o mare sală de întruniri care sâ serveasca si sportului După proectele „Tirul" și „SidolÎ", un altul care are mari șanse de înfaptuire. Un local cu 7-8,ooo de locuri Am arătat în diverse rânduri sforțările lăudabile c»ni se fac de oameni foarte bine intenționați pentru construirea unui local acoperit, menit să ușureze practicarea sporturilor în timpul ernei. Știut fiind că Bucureștii sunt aproape singura capitală din Europa centrală în care odată cu venirea ernei, sportul încetează de a mai activa în afara patinajului și a celorlalte specialități de ghiață și zăpadă. DOUA INITIATIVE Nu de mult am arătat aci și am dat și amănuntele cari ne erau cunoscute, intenția d-lui Sidoli de a construi pe ruinele circului său de pe cheiul Dâmboviței, un local care să cuprindă 5000 Iecuri confortabile și care să poată deservi în primul rând boxul. Și am relevat apoi șicanele pe care le face primăria de Albastru societății Tirul, care intenționează la rându-i să realizeze pe terenul bazinului său din Piața Senatului, o arenă modernă pentru spectacole sportive ca și pentru practicarea diferitelor ramuri de sport în locul închis. Dacă prima inițiativă este pe cale de înfăptuire, de vreme ce s’au elaborat planurile aferente, cea secundă pare a fi ratat, chiar înainte de a se fi alcătuit măcar proectul inițial, dată fiind opoziția cu totul neînțeleasă a edililor din partea locului. Cărora, se pare, o realizare de proporții mari în domeniul sportiv ar fi fost menită să le știrbească oarecum din prestigiul pe care l-au dobândit în cartier, pe drept ori pe nedrept. In cadrul rândurilor de față nu intenționăm însă să analizăm mai îndeaproape cauzele cari au determinat primăria să stăvilească o nobilă intențiune. Ci vrem să aducem la cunoștința cetitorilor existența unui alt proect, mult mai interesant decât cele două arătate mai sus și poate mult mai ușor realizabil decât ele. O mare sala de întruniri România este, după cum se știe, țara în care oratoria politică și profesională se practică pe o scară foarte întinsă. Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu avem, în Capitală cel puțin, o jumătate duzină de întruniri, în cari cei cu sau fără vocație, țin să peroreze ceasuri încheiate pentru binele și folosul obștei. Dumineca în special, mii de oratori vorbesc peste tot și de toate, unde pot și unde apucă. Așa că întrunirile se înlănțuesc una în alta fără sfârșit. Ori, s'a constatat și pe bună dreptate, că Bucureștii, orașul oratorilor nu are un local potrivit pentru a adăposti elocința și mai ales miile de oameni îndemnați s-o asculte. Până în iarna trecută, marile întruniri utilizau oficiile cinematografului Vox. Care s’a dovedit la un moment dat neîncăpător, de vreme ce oratorilor de la tribună trebuia să li se difuzeze discursurile în plină stradă, care la rându-i era complectamente bazată. O întrunire de Duminică oprea circulația pe Bulevard 3—1 ore, ceia ce, veți recunoaște, nu poate fi un sistem. Iată însă că un capitalist, un om care nu vrea să țină neutilizați banii pe cari îi posedă, s’a gândit să fructifice o idee: să construiască un mare local de întruniri, căruia să-i dea în zilele libere, utilizarea cea mai nimerită, adică să-l pună la dispoziția sportului. In astfel de condițiuni localul n’ar rămâne fără utilizare aproape niciodată, dacă ținem seama de faptul că existența lui voa creia prin forța lucrurilor necesități tot mai variate. CE VA CUPRINDE NOUL LOCAL Am stat de vorbă cu o persoană din imediata apropiere a inițiatorului noului proect. Iată ce am putut afla: (Continuarea în pagina 2-a) HUI, HUI,riiOYRAL. Când joaca Ungaria cu Austria. Budapesta verde. Terenuri fără tribună. Baratky și steaguri. Nu știi si bați penalty. Hui, hui, hogra!.. La Viena, footballul palpită numai pe arene. Energic ,tumultos, irezistibil... Dar numai pe arene. Restul orașului este imun. La Budapesta, dimpotrivă, mocnește pretutindeni. In case, în cafenele, în tramvaiu, la restaurant, pe stradă... plutește ’n aer ca o pulbere. Pulsând informații, încolțind discuții, combinând pronosticuri și comprimându-se Dumineca pe terenuri, unde 40.000 de oameni îl aprind într’o explozie formidabilă de galerie, care-și susține favoritul cu îndemnuri interminabile: — Hui, hui, hogral... — Hui, hui, hogral... BUDAPESTA VERDE Ziarele ungare de sport sunt verzi. Iar suplimentele sportive ale cotidianelor, tot verzi. Sute de mii de foi sportive apar dimineața pe străzi. Intoxicată parcă, Budapesta este inundată astfel zilnic de petele verzi dreptunghiulare ale ziarelor, cari sunt pur și simplu devorate. Intre două stații, taxatorul de la tramvai se pune la curent cu ultimul clasament al campionatului. Chelnerii își fixează preferințele pentru ziua următoare de matchuri, pentru ca să ți-o manifeste la „Vorspeis” sau la deșert, cu un vraf de argumente irefutabile. Școlarii, deasemeni. Ca și militarii, ca și copiii, ca și bătrânii. Colorând Budapesta într’un verde mobil care se reînoește în fiecare dimineață, mai viu și mai intens. Duminecă seara, redacțiile ziarelor sunt luate cu asalt. Mii de curioși așteaptă rezultatele cari se sunt afișate pe table mari, albe. Am prins la Budapesta două Dumineci. Aceia în care la Viena, Ungaria a făcut 2-2 cu Austria, și Dumineca matchului- Italia-Ungaria. La 4 fix, de la Teatrul Național până spre Hotelul Britania — pe „Elisabeth III”, mulțimea a așteptat blocând aproape circulația, rezultatul matchului Ungaria—Austria. Din, 5 în 5 minute, completate înăuntru după informațiile telefonice, tablele albe ale ziarelor apăreau în vitrine, descriind matchul, fază cu fază. In prima repriză, Austria a condus cu 2-0. Rezultatul a fost primit cu comentarii ostile, subliniate de „huidueli”: începutul reprizei a doua a adus Ungariei primul goal ,prin Auer. Mulțimea, a palpitat vizibil.. Parcă asista la match. Și când o nouă fază, anunțată în vitrină, a vestit egalarea, o salvă de aplauze a izbucnit în stradă. In fața gardiștilor cari obișnuiți cu astfel de spectacole, se interesau mai mult de descrierea matchului, decât de claxoanele taxiurilor cari nu-și mai puteau face drum, încolonându-se unul după altul într’un șir interminabil... NU AVEM TERENURI Când mii de oameni așteaptă ore întregi în fața ziarelor un rezultat, însemnează că temperatura sportivă e foarte ridicată. De aceia, e normal, în zilele când Ungaria joacă la Budapesta, ca tribunele terenului să fie insuficiente. — Nu avem terenuri! ne-a mărturisit doctorul Fodor, secretarul general al Federației ungare, când i-am cerut să ne rezerve 300 de locuri la Ungaria-Italia, pentru excursia „Gazetei”. „De pretutindeni — din Austria, din Elveția, din Italia, din Cehoslovacia — puhoaie întregi de spectatori invadează Budapesta la matchurile Ungariei, totalizând între 15 și 20.000 de spectatori cari — din obligații de curtenie — trebuesc neapărat satisfăcuți. „Mai rămân deci, în cazul când nu se mai organizează și alte excursii, aproximativ 20.000 de locuri pentru spectatorii unguri. Numai 20.000. Când un match de campionat adună obișnuit ceva mai mulți”. Dar chiar terenurile propriu zise nu sunt mare lucru. Acela al F. T. C.-ului de pildă, cel mai bun, pe care s-a jucat matchul Ungaria-Italia e fără iarbă. Iar tribunele, din lemn, cu aspect de magazie o parte din ele. Fără estetică, și fără confort... NU ȘTII LA BAȚI PENALTY!... In afară de sport, footballul este la Budapesta și un admirabil tonic comercial1. Hotelurile sunt suprapopulate în zilele marilor matchuri. Restaurantele deasemeni. Mulțimea de străini dă viață magazinelor cari fără ei așteaptă ore întregi să li se deschidă ușa. Iar prețurile se dublează. Dar chiar pentru localnici. Febra footballistică generală a creiat rețete noui de câștig, întreținând această febră, am găsit lângă „Grădina zoologică’’ o firmă originală: „tu știi să bați penalty.1", în dosul căreia o poartă de football cu o minge la 11 metri, ațâța trecătorii să arate că știu să bată. Foarte mulți ambițioși, cari pentru cățiva „filleri” își dovedesc ore întregi abilitatea, transformând penaltyuri... BARATKY ȘI STEAGURI Ca și aceia austriacă, Federația ungară este tot pe o stradelă, departe de centrul orașului, pe Vadacz Utca. O casă insignifiantă, precedată de un gang întunecos, prin care te strecori spre o scară îngustă și de aici, la primul etaj. Trei sau patru Camere, dintre care aceia în cari sunt depozitate „stegulețele” primite în diferite matchuri, este cea mai luminată. Printre stegulețe, grupate la un loc,sunt și acelea din România: Cluj 1931; Timișoara-Budapesta 26- VI-1927; Brașov 3-VII-1927. Aleasa Cluj 16-IV-1933... Pe unul din pereți, un tablou mare, comemorând cea mai bună echipă a Ferencvarosului. Aceia din 1926. Cu Pataky, Schlosser, Kohut, Bukovi, Takacs. Iar alături, echipa Hungariei din 1928 în centrul căreia între Jeno și Jeckl, își expune zâmbetul de internațional ungur, Baratky... HUI, HUI, HOYRA! Cel mai impresionant aspect al footballului maghiar însă, este galeria. O galerie cum nu există nicăeri. Asurzitoare, neobosită, eficace, aliind îndemnurile a 40.000 de oameni și asurzind arena cu un strigăt pe care îl repetă neîntrerupt: — Hui, hui, hoyra! Hui, hui, — Hui, hui, hoyra! Hui, hui, hoyra! Un strigăt specific unguresc. Un fel de „halda", sincopat uneori cu un alt îndemn. Tot atât de general, tot atât de neobosit, de asurzitor și de eficace: — Tem-po, ma-ghia-rok!... — Tem-po, ma-ghia-rok! GEORGE FULGA Miercuri 1 Noembrie 1933 Raidul aviatic spre Capetown continuă -----—uooX o oo-------Aviatorii dețin o Insborul spre Capetown, sburătorii români Mihail Pantazi Petre Ivanovici și Max Manolescu, secundați de maiorul Cernescu, căpitan Davidescu și neobositul mecanic Ploeșteanu, au făcut o etapă de odihnă la Cairo, în vederea pregătirilor necesitate de străbaterea continentului african. Până în capitala Egiptului, raidul a decurs în condițiuni admirabile și conform itinerariului. Pe ici pe colo numai, s-au executat mici ocoluri, dictate de starea atmosferică și de poziția curenților neprevăzuți.La Cairo, escadrila românească a fost primită cu un indescriptibil entuziasm și cu un interes asemănător. Se știe că orașul egiptean este un mare centru al mai multor societăți de aviație civilă. Aceste formații întrebuințează pentru raidurile efectuate, avioane mari, înzestrate cu motoare puternice, capabile să înfrunte orice intemperii. Pe lângă acele aparate, avionetele îndrăsneților români sunt adevărate jucării astfel că raidul început Dumineca trecută la București stârnește un interes neobișnuit. PREGĂTIRI INTENSE Odată cu decolarea de pe aeroportul din Cairo, decolare ce s’a făcut ori dimineața, aviatorii noștri încep să facă cunoștința adevăratelor greutăți, ale parcursului. Perfect conștient de piedicile CC le vor avea de depășit de aci încolocei trei piloți nu au stat, la Cairo, cu mâinile în sân ei și-au completat arsenalul de obiecte absolut trebuincioase, făcând pregătiri tot atât de intense ca și cele cari și-au concentrat atenția și înainte de plecarea din București. PE VALEA NILULUI Duminecă dimineață avionetele plutesc deasupra văii Nilului, care este foarte capricioasă în ce privește atmosfera. Este adevărat că, în drum nu vor întâlni precipitațiuni, dar uscăciunea atinge de multe ori limite extreme, care este foarte greu de suportat, și împiedică, în acelaș timp, regimul regulat al motoarelor. CURENȚII Desigur că cei mai de temut adversari ai aviatorilor vor fi cu formă admirabilă renții aerieni cari brăzdează Africa dealungul și dealutul In nordul continentului curenții inferiori nu sunt prea puternici, dar pe măsură ce se înaintează spre centru se întăresc simțitor, pentru că în sud ei să constitue un mare pericol. Aci sburătorii vor trebui să piloteze cu foarte multă atenție și deosebit de prudent, cu atât mai mult cu cât o pană a unei avionete implică aterizarea forțată și a celorlalte două. .i ., SPRE ASSWAN Decolând de pe aeroportul din Cairo aviatorii români s-au îndrumtat spre Assur, unde au făcut o haltă de aprovizionare Și au reluat apoi sborul cu destinația Asswan. Nici în acest din urmă oraș nu au poposit ci și-au continuat drumul aterizând Duminecă seara la Wadi Halfa, punctul de intrare pe teritoriul Sudanului. Odată trecuți în această regiune, sburătorii români au făcut cunoștința vânturilor violente și foarte neregulate. SPRE KARTUM Părăsind Wadi Halfa, aviatorii s’au îndreptat spre Kartum, una din principalele puncte de reper ale raidului. După parcurgerea a 200 km, ei s’au trezit într’o furtună de nisip ce bântuia până la înnălțimea de 2000 metri. Din cauza lipsei unei bune vizibilități, formația a trebuit să se destrame puțin, astfel ca, au fost momente când aviatorii pierduseră legătura dintre ei. Datorită priceperii navigatorilor nu s’a înregistrat nici un accident.. Stând concentrați cu ochii pe acul magnetic, ei au păstrat avionetele pe aceiaș direcție, astfel că aterizarea pe aeroportul Atbara, unde s’a efectuat o etapă de alimentare, s’a făcut în perfeste condițiuni și sburătorii români, și-au putut continua raidul. Ori după amiază, la ora 16 jumătate au sosit cu bine la Kartum. .. SPRE ECUATOR De la Kartum, aviatorii pornind spre Ecuator vor avea de înfruntat numeroase piedici naturale pe cari le vor trece desigur, mulțumită însușirilor superioare cu care sunt dotați, atât ei cât și navigatorii lor. r. e d. Spakow picaca fa Paris Chemat de Lafrance, campionul nostru național la toate categoriile va pleca la Paris peste câteva zile. In legătură cu această plecare, am avut cu toți următoarea convorbire: — Ai ceva angajat la Pars? — Nu încă, Lafrance însă mi-a scris că are pentru mine câteva matchali pe cari le va perfecta în momentul sosirii mele. — Când pleci? — Peste câteva zile. — Te mai reține ceva în București? — Vizele la pașaport — Numai atât?— Numai. In momentul când voi avea nas aportul gata, voi pleca- Instlultsiiliiijijj I’li IIHI!. Confrațiii noștri uu anunțat că matchul Elveția —■ România, a avut ca epilog două contestații. Una a României privind penaltyul acordat de arbitru și alta a Elveției referitoare la calificarea lui Baratki. E cazul să desmințim svonul privind ambele contestații. Facem acest lucru după ce am obținut informații chiar de la Berna. De fapt ambele contestații n’ar fi avut nici un temei. 1) Contestațiile în materie de arbitraj n’au avut niciodată succes și de cele mai multe ori nici nu li s’a dat nici măcar curs. 2) O contestație pe tema calificării lui Baratki ar fi avut aceiaș soartă. Baratki cetățean român, a jucat în echipa României în baza autorizației speciale care a avut-o din partea grupărei pestane Hungária, de care depinde pentru moment. Regulamentele Firei permit acest lucru, . iar în baza acestor regulamente, iugoslavul Hitrec, a jucat în echipa Iugoslaviei deși era legitimat în clubul elvețian Grashoppers.