Gazeta Sporturilor, aprilie 1945 (nr. 75-99)

1945-04-01 / nr. 75

2-a D general in armată adj. O. Ilasievici ședințe a­ comitetului alergărilor de trap interesante declarații făcute ziarului nostru de către d. av. Sebastian Marcu, membru în comitetul alergărilor Intr’un număr trecut, am publi­cat decretul-lege potrivit căruia ai­ler­gările de trap trec sub conduce­rea Soc. hipice române Clubul­ Că­lăreților, repunându-se in acel­aș timp in drepturile de care a fost sa­mavolnic deposedată sub regimul dictatorial Soc. Hipică Română de Trap. Am subliniat cu acel prilej actul de dreptate care s’a făcut și în acelaș timp am relevat spiritul democrat in care va fi condus de azi înainte hipodromul Băneasa - Trap. S­oul comitet sal alergărilor­ de trap im cursul dimineții de eri, cu Romulus Zarorii, ministrul Agricul­turii și Domeniilor a semnat de­cretul de numire al noului comitet al alergărilor. _In fruntea comitetului, figurea­ză și­ general de armată a dj. Con­stantin Ilasievici, președinte­ al So­cietății Hiproce Clubului Călărea­ților, numit în conformitate cu dis­poziții­nile articolului 5 din decre­tul-lege. Membrii comitetului, au fost nu­miți d-rnll. .. Din partea Ministerului de Agri­­cultură și Domenii: Dr. Ing. VIR­GIL .ECONOMU, secretar­­ general al ministerului și Dr. I. NICULES­CU, din direcția zooteh­nică. Din partea Societății Hipice Ro­mâne Clubul Călăreților: D. GHI­­KA și Prof. GH. LEFTERIU. Din partea Societății Hipice Ro­mâne de Trup: avocat SEBASTIAN MARCU și Dr. IONESCU-BRAILA Din­ partea proprietarilor: BAR­BU GRAJDANESCU și ION SLA­­VESCU.­­ Din partea Sindicatului salaria­ților Hipodromului: JEAN IONES­­CU. Din partea Sindicatului antreno­rilor și conducătorilor: A. BOTA. Ministerul de Agricultură și Do­menii a desemnat în acelaș timp un controlor teh­nic în persoana d-lui M. BAI­CU și un consilier gestio­nar in persoana d-lui CONST. PO­­PESCU, inspector general în di­recția Zooteh­niei. Ținem să relevăm prezența în comitetul alergărilor a d-lui Vir­gil Econo­mu, secretarul general al Ministerului Agriculturii și Do­meniilor D-sa este un erudit al tu­turor problemelor sportive româ­nești. in toate ramurile, activitatea sa neostenită și competentă a dat îmbelșugate roade. Desigur că și în domeniul hipismului colabora­rea d-saie va fi dintre cele mai fructuoase. Ce ne declară d. av. Sebastian Marcu membru în Comitetul Alergărilor ! în cursul zilei de ieri am avut prilejul să stăm de vorbă cu d. a­­vocat Sebastian Marcu, numit în co­mitetul alergărilor, din partea So­cietății Hipice Române de Trap. D-sa a binevoit sa ne facă ur­mătoarele declarații în legătură cu evoluția viitoare a alergărilor. „Primul lucru p­e care îl va în­făptui­, comitetul nou numi, este o desăvârșită și cuprinzătoare de­mocratizare a alergărilor de trap. Spiritul modor de azi, va trebui sa străbată și în lumea curselor, unde sunt atâtea de înfăptuit șî wă de concepțiile învechite vor fi zile cât înlăturate chiar din primele ale activității noastre. „Vom căuta să satisfacem mai larg cu putință doleanțele în­dreptățite ale tuturor de profesioniști și vom categoriilor instaura spiritul de echitate atât de necesar normalei și prosperei desvoltări a trupului în România. „In altă ordine de idei, pot să vă fac cunoscut că nu vom ține sea­ma de nici un fel de susceptibili­tăți și interese, atunci când va fi vorba de atmosfera de probitate ce va trebui să domnească pe hipo­drom. Vom stârpi jocul clandestin, șî-i vom face inofensivi pe profe­sioniștii ce se vor abate de la o ți­nută de perfecta probitate profe­­sională. „Un mare program de înfăptu­iri va fi hotărît chiar din primele zile de activitate a noului comitet. „In cursul zilei de azi au fost convocați, pentru o primă stare de contact toți cei în cauză. Cu acest prilej, comitetul alergărilor va afla doleanțele tuturor categoriilor și năzuințele de profesio­niști. In acest mod, hotărîrile ce vor urma, vor fi inspirate, în ade­vărată lumină democratică, chiar de cei interesați la bunul mers și la progresul real al trupului româ­nesc“. O convocare a comi­tetului alergărilor de Trap Toți d­in[ proprietari] spre sculpri, antrenori șî con­ducători sunt rugați să fie prezenți, după terminarea alergărilor de azi, î n res­taurantul bufetului tribu­­­ie­i rezervate. Cu acest pri­­lej, îi se vor face casnuni­­® â**i îm­scutante de către comitetul alergărilr de trap. I­N­F­O­R­­M­A­T­I­I­ A de la Băneasa­ Trap < — DELEG­AȚIUNILE oficialilor aler­­gărilor de trap continuă și în zilele de Sâmbătă 31 Martie și Duminecă 1 A­­prilie. — IN ALERGAREA DOUA, poemul Legenda, a fost retras armăsarul VOI­NICI. — ORA începerii reuniunei este 13.30. prima alergare se va disputa la 14 precis. — EVENTUAL va funcționa în alergările: VNTAIA (premiul­ Opanca) cu a DOUA (premiul Legenda). A TREIA (premiul Maltezi) cu a PATRA (premiul Padina Mare). A CINCEA (premiul In) cu A ȘA­­SEA (premiul Racovița). A ȘAPTEA (premiul Nadrag) cu a OPTA (premiul Simionești). — JOCUL AUSTRIAC are drept miză inițială c urna de 3.579 828 de •ei. Foarte probabil că premiul se va apropia de o sumă record. Va trece de IMWMS 99 de fot. Galop — DIN CAUZA abudenței de ma­terie, suntem nevoiți să amânăm pentru mâine publicarea dării de sea­mă asupra antrenamentului de ori de la Băneasa. — NISTRU a fost cumpărat de d. maior Beca. Armăsarul a trecut în antrenament la Ver­o­ne. — GALATA, proprietatea d-lui Valeriu Petrescu, a fost înscrisă la monta lui Periș. Trap — AZI se fac retragerile în aler­gările de Miercuri 4 Aprilie. tmmtțmmm Sâmbătă SI Martie 1945 Potecuța B,­ Anni, Enisala, Smarm, Măndrea, Am habar și Afurisit in Premiul îM R VI. Pr. RACOVIȚA, Andicap — 130.000 lei VII. Pr. V.ADRAE, m­ord - 12O.0O0 lei euniunea de aui de la Rănvasa- Trap prezintă variate puncte de­­­­fracție, plutoane numeroase, concurenți de valoare, șanse echi­librate și un premiu la jocul austriac de peste 10.000.000 de lei. Lotul cel mai numeros — 13 con­curenți — l-a întrunit handicapul Padina Mare. Plutoane respectabile au mai strâns: premiul Racovița _ 18 concurenți — premiul Nadrag Și Simionești câte 9 Intre concurenții alergărilor în trecerile se anunță spectaculoase, datorită echilibrului șanselor. Alergarea principală a zilei «și« această încercare, își vor măsura Potecuța B. Anni, Afurisit, Onoii» Jocul austriac va contribui, în an­. In perspectivă este un premiu premiul II, deschis trei «n«îor In îorfel» câteva vedete ale generației* Enisala, Măndrea Am habar­, largă măsură la succesul re unta­de peste 1&Mt.COV de ie*, Armenii­ dovedind că poseda o se­rioasă rezerevă de secunde. Fare cel mai îndrituit să revolteao Vic­toria, Luculus, cu valoarea din premiul Arieni are o frumoasă șansă. Ben Ghazi este în progres. Un nou salt de valoare îl va fana re­dutabil. Iubita Mea a realizat mari salturi de valoare. Poate arăta un nou pro­­gres, așa că deși barată, nu­­ este afară din alergare. Antonio a mers foarte bine în ultimele alergări. Dacă nu va co­mite greșeli mari, va fi redutabil. Baltazar nu și-a făcut data tre­­cută alergarea. O reabilitare din partea lui este posibilă. Premiul In Enisala a înscris data trecută un apreciabil salt de valoare. Un cât de mic progres poate să-i aducă victoria. Anni a reintrat promițător în premiul Zurich. Cum alergarea probabil că s-a folosit la complec­­tarea pregătirii, este de așteptat să facă de data aceasta cu totul altă valoare. Măndrea­ și Afurisit nu au arătat data trecută adevărata valoare. Fără greșeli, vor conta efectiv Am habar nu are șansă regulată. Potecuța e un model de conștiinciozitate. Deși dă impor­­tant © avantaju­l poate termina din nou victorioasă. Precizăm că Anni va fi foarte greu de bătut, dacă nu va galopa. Indicăm: POTECUȚA B, Anni. Premiul Racovița Concurenții principali par: Bebe, Harnica, Bănuța, Vornic și Bi H. Bebe are o frumoasă șansă,­­ va scăpa de galop, va fi greu bătut. Harnica este pe punctul de regăsi buna valoare. Nu va lipsi lupta finală. Bănuța a figurat în premiul Tur­­tureni. Dacă repetă valoarea, va fi­gura. Vornic a înscris în ultimele aler­gări valori excelente, cari îi acordă prima șansă. Bianca H. a realizat de la alergare la alergare mari salturi de valoare. O nouă îmbunătățire îi poate a­­duce victoria. PREMIUL ARIONEȘTI Condiție — 180.000 lei Rîmala 16 80 0 Vremenciuc 1689 Kaymer Freamăt 1680 Pavlic boneț 16 89 £ oroi ț Zazou 1683 N. Gaidaev Rival 1680 0 Szalvatof 1683 Moldoveanu I Sa!via 1619 ö ‘trona 16 ; -0 I Sutaș 168 J Ü (Florinei 168­1 7. Marcu [Zimbru 111 1790 A. Zonticov 'Dobândit 1720 lassopo­­j Kanio 174a .1 N­­anover 1769 V . Ana 1760 Noica Titel 1763 d Flaut 11 22­0 i. Szabó Tarantela „ 2246­0 Gardist 2240 Cercasoff Andrei 2240 Moldoveanu Pepinu ,266 ü Loretta 2260 o Ghioeci 2260­0 PREMIUL CRASNA Condiție — 18O.0OO lei Failada 1700 A. Uaidaev Premiul Nădrag cu pregătirea. Tarantela este deținătoarea a impecabile condiții. Va fi redutab I­eaot debutează. Brad II ca să câștige trebui arate o valoare superioară. Loretta a mers bine în ultim alergări. Va conta. Decis, deși a câștigat ușor pre­miul Clujeni, a înregistrat un nometraj foarte bun. In mod nor­mal nu credem să scape victoria. I­ucica, dacă va fi corect cându va face frumoasă figură, fiind în formă. Fărâmița, dacă va arăta valoarea reală, nu va lipsi dela sosire. «iîopp­y Se» 2160 1 Marcu arsifal 2160 C i­ajewska 2160 C­ildeș 2160 Crainic ccelerat 2180 C. Dumitriu Vah 2180 0 abar 2180 0 grasa 2180 0 ăt Frumos II 2180 Buțan enoplion 2 0» Tasso pol HC. OPTIONAL DE PRIM A VARA 500,000 lei Indicăm: tazar. Indicăm: anca II. Indicăm: rămița, KANIQ, Antonio Bal. VORNIC, Harnica, Bi* DECIS, Tarantema, Fă-Mâine la Concurenții și 1 Bâneasa-Trap plecările probabile 3 I­F Ü ti F­U­R­M­A­NT­E , f k CONDUCĂ­­M T*­— « CÂLUI ,a­g­i­u­torul­u­i « »| IV _______________c/> I. Fr. OP4M4, record - 300.000 lei 2l60i Xenophon i —; Tassopoi ,27 31,ój 34,61 dep.j *29,4 220JÍSa!cám | -| . Szaiw “25,5! *26,7) 26,l| ‘26,ll 76 13. Pr. LEGENDA, condiție — 150.000 1(3« 2160 Anarhist — Brailovsky 31,6 33 ‘42,6 *35,7 ) 37,9 216'J Gardist — C.Radu 32,9 ‘36,6 41 j 37,9 ’33,9 2180 Peter A. - D. Ivänesca 32,2, '39 *36 j 34 ‘32,2 2200 Aventura — G/iinea 31,6 35,8 t. n. ! *31,2 *31,6 2200 Călușar — V. M­­urescu 30,8 a36,1 *37,8 31,5 ä34,6 ■ 220­­1HQ — A. M­­irescu 28,6­­ 32,1 231 i­l >,4­­ 28,6 II­. Pr. MALTEZI, condiție 175,000 lei 1680 Valer­i — ti. *.jram 26,7 3i 31,6 dep. 31,2 1700 Habar­i — ÎA. Bota 27,7 ‘37,3 S16,6 39,7 1 ‘38 1700 Alah — O. Stelescu ,27,8 35,5 dep. 33,6 33,3 1720­ Aron — Moldoveana 127,3 *30,5 ‘29,2­­ 36,1 *33,6 1740­ UHacG. —­­ 26 *34,71 34,8 ‘30 *28,6 mai­nbr 11­­ — <> ■ 27,4 2301­­ 3 ,3 32,1 28,5 IV. Pr. PADINA MARE, handicap - ÎOO.COO lei 1700 Șurub — Șt. bordei .10,3 dep. 5... 46,8 47,6 1700 Dobândit —írassopol 150.2 ’50,2 dep., dep.­ 51,4 1700,Szaivator —jMoldoveana {47,4; 01,3, 54,81 dep. J47,4 1700­ Zburdalnic —­T. Marcu *47,6­ 54 , 47,6 52,11 47,4 1700 Kanlo — dram 45,6; 58,9 55,2 dep. ‘45,4 1720 Furnica — T. Crainic 43,6 53,4 dep. 44 45,5 1740­ Biruința -*■ O. Stelescu 40,7 50,6 44,7 dep. dep. 1740 Lucultța — 7 oder­aș 42,1­­­ 9,1 ‘43,6 48,3 ‘42,1 1740 Ben-Ghazi — G. Crainic 43,6 apr. 49,7 ‘45 *43,6 17601iubita Mea — A. Qainatu 43,7, 52,9 ‘46,4 45,4­­ 43,7 1780iLHiana —Brailovsky 39,2; 38,9 45,2 48,3 a41,7 1780 Antonio — Raymet 37,6 *40 39,8 438,8 *38,7 1840-Baltazar — A. Bota 36,6 -l37,7 37,2 ‘36,8 “38,5 V» f*­­ II. condiție — ’250.000 lei 1/20 Enisaia 1 — iav.­ 06,3. dep. dep. 47,6 ‘38,8 1740 Anni j - L. Urunvaia 32,3 ‘34,6 ‘3 7,8 *32,3 ‘36,7 1740 Ondra - L Matak 35,2 35,2l ‘35,5 “40 ‘30,3 1740 Măndicft AL Gaidaev 37,7 35,7 *09,7 36,6 39,4 1740 Ara habur — B.O­dănescu 38,9 *41 ‘38,9, ‘41,6 41,1 1740 Afurisit — Gh. Ghinea 34,8 *38,5 43,5 *34,81 *36,8 1800 Potecuța 8. —­­ Szabó 32,4 *39,6 *3­1,5­1 *32,4*­­32,7 i7yíi Iüsti 11 , — Voronin 33,6 39 37,9 37,9 *36,5 1700 Bébé — Dobrescu 32,2 , 37,2 33,1; 38,2, 36,7 1700 Pripita - D. Pântecan 33,5­ *41,5 37,3. *37,5; i­ 1720­ Liuba Ray­mer 32,11 38,6 *37,7* 35,9, 35,8 1729­ Bănuța —A. Bota­­ 31,6, ‘39,4 dep. ‘36,­ 34,3 1720 Harnica — T. Marcu !32,4 38,l *33,5 *34,81 ‘33,3 1720 Refugiata - l. Szabó 33,7j 38,3, 37,7 33,5 ‘33,7 mo,Vornic — Paviic j32,8 ‘44,9. *40,3 *35,9 ‘32,8 1760 Bianca H. — 7assopol |32,6( ‘37.31 *35,6 ‘33,4 ‘3i,6 1780 faruk TV. Gaidaev ’31,4 35,2' 244,5 “3 i 9 34,9 2120,Dorina M — Vas. Catană 36,3 ‘4j,6 39,8 4j,6 ‘41,2 2140 Tarantela - L lódéraș 37,3) dep. *37,3 37,6 ‘36,6 2140! Leaot — G. Stadler — — . -tr. , - — — 2160;Brad 11 — l. szabó 37,1 ’39,3 ‘47,3 42,4 ‘37,1 2160 Loretta — /. Zenide 3i,6 ‘39 39,J *35 37 22oo Decis — Șt. Bordei 33,1 *35,2 *35 ‘35,5 *33,1 2200 cuclea — Vo­cu Catană 34 46,6 *37,6 *38 34,6 2220 Chiot — A-Sumarocov 33,1 39,9 *37,5 *36,3­­ 35,4 2220 Fărâmița — T. Marca 33 ‘36,9 *35,9 *3­1,8 35,4 VIII. Fr. mANIONEȘTI, handicap - 150.000 lei 2100 Failada — A. Gaidaev 30,3 - - *35,1 *34,6 2120 Havana —l­ănase 33 241,8, 5J,6 40 ‘37,6 2120 Făt Frumos­­ —U. înderat 31,7 35,1­ *36 33,8 a32,7 2160 Isvor T. — Mike 29,2 35,5­ 41,3 36 33 2160 Dor de Ducă —1Șerban 29,4 37,4 '35,9 34,2 dep. 2160 Rozina —­Moldoveana 31­­ ‘34,7 ‘33,9 ‘34,5 33 2180 Dorobanț —­Tassapo­ 31,8 ‘33,4 35,5 32,8 39 2180 Pai Axtel? ~­i?aymer 29,3 ‘33,1 33,1 ‘32,1­­ 30 •í2~0‘Wing I — Don re* c< 28,1' 31 1 *> “,7: -0 7 ’1 iubita mea 1780 O Hai Hu. I78ti B.G-dănescu PREMIUL BRATOA Leaot Condiție — 150,000 lei 216­ Lup 2180 \toroi­ut Havana 2200 L. Grui­valu Ramura 21«­ N. Gaidaev Valet 2200 0 Sorcova 2200 0 Vonica 1780 o Danka 1780 Cercasoft Panica 1780 T. Szabó Lup 1730 0 japca 1700 Pavlic Aventura 1700 0 Cavaler 1720 loden ® Lănuța 1720 A. Bota serenada 1720 lassopot Fusta îl 1720 0 Petet Gordon 1720 1. Raymtr Chiquita 1720 Tănase Suveica 1723 0 Amanet 1720 Gtunea Miriștea li 1740 0 Opinca 1740 Pavlic iioxsna 1740 ü Lesei 1740 Brailovsky Avania L 1740 0 Anarhist 1760 G. Buia rat Frumos­ii 1760 0 Pal Axtell 1760 0 Pajiștea B. 1760 C­­iojeanca 1760 0 Urganda 1760 0 Ciuleandra 1760 Retinsky Lilly 1760 Voronin PREMIUL DEALUL MARE Măndica Record — 140.000 lei 1730 o Otty 1703 Pavlic Antonio 1700 Giunea Valet 1700 0 Felix 1700 0 Tarantela 1729 0 Dând 1720 Dobrescu 1 Dorina M. 1720 Catană Flori­oara 1720 Drăgotescu Pepino 1720 0 Baltazar 1720* a Leaot 1746 0 Loretta 1740 U Sorcova 1749 0 Luio 1760 L. Grunwal Fusta H 1760 Vot om n Vedea 176o o Lunatec 1760 u Pripita 1760 D Pântecan Salcâm roșu 1760 T. Raymet Ludea 1760 u­ Ghiocei 1769 a Ciuleandra 1760 J. Toder­aș Refugiata 1760 î. Szabó Etapa 1760 j Hatmanul Fi. 1760 Crainic Andrei 1760 0 Havana 1730 0 Decis 1780 St. Bordei Fărâmița 1780 * 1l Ghiol 1780 0 PREMIUL ELIS­A­BETH MARY Record — 200,000 lei Anarhist 2100 o opinca 2100 0 Tumba 216o Brailovsky Lilly • 2100 0 Ciuleandra 2100 Retinsky Bana Mărăcine 2100 0 Avanîa L 2100 0 Lea. 2100 0 Firiirica 2120 D. Dobrescu Rebel 2120 0 jctor 2140 Com­un­kar N. 2140 lanase­anica 2140 0 aliachus 2140 P. Gaidaev­oinica 2160 0 PREMIUL FAUSTI Hamlicap — 140,000 lei zona 20100 0 ataș • 2020 c­spăț 2020 Ți­gat Hi­m­­ub 2040 0 burdanic 2010 o­linca 2040 Mike urnîca 2060 C •travița 2060 0­UCULUS 2180 0­­ tței 2160 C­irdeleana 2100 Voronin­ubita Mea 2100 pt Gaidaev lattover 2120 lassopol torentina 2120 u solid II 2140 0 lentin 2140 0 ord Castel 21­10 J. Marca bila na 2140 Brailovsky sála șa 2140 Catană sntt 2160 A, Boia ,ida 2160 ii tuxandra 2160 A.Sumaroco Caiet 2200 0 'lorioara 2.00 0 farantela 2200 0 ialtazar 2i00 U )alia Worthy 22 0 Corot tvanti iunioir 2240 0 ităi.cuța 224K 0 PREMIUL O UT IN Handicap — 180.000 /răjltor 1700 Gram loker 1720 ichlm *usta Ü 1720 Komarnițki /edea 1729 '< Pripita 1720 0 iébé 1740 Poștoiache iarnica 1740 T Marcu iănuța 174J 0 „oretta 1740 0 .ucica 1740 U Lrigantemft 1740 0 Btapa 1760 Dl Dobrescu Failada 1760 0 [iii- 1760 0 Chiot 1760 0 Făt Frumos 11 1760 0 uomtesse W. 1760 0 Suveica 1760 0 Spin 1780 Coral V­iniștea 11 1780 0 Ciuleandra 1780 0 Anarhist 1780 0 Ghizdei 1770 Q. Ivänesca ueta 1780 0 Bianca H, i?80 T. 7assopol Liiy 1820 0 Avanta L. 1820 0 Banu Mărăcine 18­2> 0 Faima 1700 S. Baia Habar 1709 0 Ramaa 1700 0 Vater 1700 0 Heilen Halpin 1709 Moldoveanu Champion ț, 1700 Buțan Allah 1700 0 Eftia 1720 Crainic Zubr 11 1729 Ghinea Liliac a 1720 A. Szabó Fetiș 1730 0 Ben Our 1720 A. Boia Aron 1729 0 Făt Frumos in­ 1720­­ t, Barbara 1740 Grajdănescu Câmp 1740 Cercasofi Dorința Mea 1740 0 Vineta 1740 lănase Latin 1760 u Cartuș 1760 Brailovsky iMo 1780­­, Matak Szete 1789 Pavlic Titan 1730 Borne Vengo 178 > U Salcâm 1780 0 Szeged 178 j 1 assopol An­ Bab «800 L­emnav Lu­agancf * 13a0 , u afhid 1800 Dobrescu — ............ . ....... Ta Premiul Legenda Anarhist reintră după o absență de câteva luni. Armăsarul are o șansă apreciabilă și cum va fi condus și de PRONOSTICURILE PRESEI îl â R­ELE AI Vr. pe. fr. Pr. r Fr. Pr. ____ O PANEA LEGENDA MALTEZI Padina Mare IN RACOVI­TA NADRAGI Simioneșt­i .. . * * Salcâm J Voinicu­ Liliac G. Kanio Potecuța B. Vornic Decis Pal Axtell WO­MQ »port. Anarhist Vaiel _ Antonio Anai__ Harnica Tarantel»_Făt Fru­mo* .. • * Salcâm J Gardist Liliac G. Șurub Potecuța B. Bianca a. Tarantela Făt Frumos misversus » «_.Voinicu Vater Sen Ghazi Afurisit Liuba_____Brad 11___Dor de Duci «... * 1 Salcâm I Voinicu Liliac G. Șurub Potecuța B. Harnica Brad Îl­i Dor de Ducă s.MpMl . .. . . ,T| J Auarhist__ Allah Szalvatoc Ondra Liubn ____ DecisFailada . , , 1 Xenophon j Gardist j Vatel Luculus ! Öndra Bianca H. 1 Tarantela Făt Frumos jurnalul ... _______ Anarhist___Liliac G. Kanio________Potecuța B. Harnica Decis_____ Failada 1 . 1 Salcâm Anarhist­i Liliac G. Liliana Potecuța B. Bianca H. Brad si Fii Frumoși Libertatea ■ ■ i. Voinicu__Aron _____Kanio_______Afurisit____Lin ba___ _ Fărâmița___ _Rozina ; Xenophon Voinicu Aron Luculus Ondra Refugiata Tarantela Farlada M&ifwentui ■ . ; ----- Gardist_____Allah______Iubita Mea Potecnța BL Harnica___Loretta Rozina ___ Ardealul ...__________ 1 m . Xenophon anarhist 1 Aron Iubita Mea Aony 1 Bebe Decis Dor de Ducă rqpțg .... Voinicu _1 Vatel____ Liliana___ Ondra Bianca H. Loretta Făt Frumos 11 Salcâm 4 yhijigi. 1 Liliac G. 4 Șurub 2 Potecuța B. Bianca H. 3­­ Tarantela 3 Făt Frumos N­ re. Me a 3 Gagda 2 Aron 2 Lucul.ua 2 4 Varu[c 1 Deci» 2 3 Anarhist 3 Vatel. î Kania 1 Ondra 2 Harnica 1 Brad II 2 Dor­u ® Ducă INDICA?!] I Ma». Ana? 1 Relata 1 v i 11 1 Bebe í I P»i Arfe» î ■ I I raliacla 1 Cooientarlol șa siselör íPireranml ©pamca Matchul dintre Xenophon și Sal­câm roșu, se anunța interesant. Pri­mul a refuzat în ultimele alergări să pornească. Pe acest considerent vom instala favorit pe Salcâm. Mențio­năm însă că dacă Xenophon nu va galopa la plecare, poate inversa re­zultatul. Indicăm: SALCAM. , un profesionist, poate reintra victo­rios. Gardist stă pe două victorii onora­bile. Dacă va fi bine condus, va mu­ta efectiv în alergare. Peter A., deși deține o formă exce­lentă, pare barat. Aventura și Călușar, la egal cu Voini­cu, nu au șansă regulată. Voinica a înscris, în premiul Câm­­pina, o valoare deosebită, după care se prezintă cu primă șansă. Dacă se va acomoda cu conducerea d-lui Măr­­dărescu nu va pierde. Indicăm: VOINICIT, Anarhist. Premii.­ Maltezi Vates a mers în progres de la aler­gare la alergare. Cum are și o situa­ție avantajoasă poate să-și găsească alergarea. Habar și AUad, cu ce au arătat în ultimele știri, nu au șansă regulată. Aron nu a alergat de mult. Dacă va marca valoarea maximă, va fi ex­trem de periculos. Lilie Q­. a mers mulțumitor în pre­miul Garoafa, dovedind că este pe punctul de a atinge plafonul posibi­litățile lui. Este concurentul cel mai­ calificat să bîrne. Zubr II a marcat data trecută o valoare foarte bună. Nu este afară din alergare. , Indicăm: LILIAC G., Vater PV®*sBäs,»il Pariiitüra Mtara Bunt mai bine situați în: aprgaises Kanio, Luculus,, B»u Ghazi, Iubita Man, Antonio și­ Baltazar. Spattio a câștigat la pas premiul Premiul Sessun«i*e$ti Concurenții de luat în considera­­ție sunt: Făt-Frumos II, Isvor T, Rozina, Dorobanț, Paj Axtell și Wings.­­ Făt Frumos II a mers frumos în ultimele alergări. Are o șansă de prim ordin, , Isvor T. pare să-și fi regăsit o mare parte din posibilități. Fără gre­șeli, va fi periculos. Rozina, deși, bazată pe hârtie, nu este dinainte condamnată. Dorobanț deține o perfectă condi­ție. Deși are o situație grea, va­ face frumoasă figură. Paj Axtell a câștigat relativ u­­șor. premiul Vulturești, înregistrând un cronometraj merituos, Eiind conștiincios îi vom acorda creditul nostru* Wings, deși da avantagii impor­tante, poate totuși termina victo­rioasă, fiind de clasă super­ioară adversarilor. Indicăm: PAJ­AXTEI3, Făt-Fru­mos, Wings. Veturia 2120 A, Zeni de Isvor T. 2140­0 Premiile alergărilor de galop prezentăm un label al premiilor me&tingului «le galop de la Băneasa. Cifrele reprezintă totalul premiilor fiecărei zile [te alegțări Duminecă 15 Aprilie 4.040.000 Duminecă 15 Aprilie 4.040.000 Joi 28 iunie 3.124.000 Duminecă 1 Iulie 4345.000 Joi 6 Iulle impoO Duminecă 8 Cal­va­r.1W5009 Joi 1 Iulie 4.845.000 Duminecă 15 Iulie 3.649.000 Joi 19 Iulie 3.345.000 Duminecă 22 Iulie 4.650.000 Calendarul Trapului Calendarul galopului Joi 19 Aprilie 3.124.000 Duminecă­­ 22 Aprilie 4.191.000 Joi 26 Aprilie 3.192.000 Duminecă 29 Aprilie 4.840.(MK) Joi 3 Mai 3.124.000 Duminecă 6 Mai 4.344.000 Joi 10 Mai 3.192.000 Duminică 13 Mai 5.450.000 Joi 17 Mai 3.429.000 Duminecă 20 Mai 4.383.000 Joi 24 Mai­­ 3.344.000 Duminecă 27 Mai 5.870.1 Ma) Joi 31 Mai 3.344.000 Duminecă 3 Iunie 4.497.000 Duminecă 3 Iunie 4.497.000 Joi 7 Iunie 3.345.500 Duminecă 10 Iunie 8.040.000 Joi 14 Iunie 3.192.000 Duminecă 17 Iunie 4497.000 Joi 21 Iunie 3.42).000 Duminecă 24 Iunie 6.632.000 Sâmbătă 31 Aprilie Duminică 1 Miercuri­­ 4 Sâmbătă 7, Duminică 8 Miercuri 14. Sâmbătă 14 Miercuri 18 Sâmbătă 21 Luni 23 Sâmbătă 28 /Aprilie Dum­ine 15 Joi 19 Duminecă 22 «fisk 26 Duminecă 29

Next