Gazeta de Transilvania, 1840 (Anul 3, nr. 1-52)
1840-06-30 / nr. 27
predul aciutii foi din primă calea pentru minte inimă și literatură este pe un jumătate de an cu poșta Tr pliAVAHIA. Cluj, 30. Iunie. Încă la a. 1836 se însoțiseră cățiva transilvani spre a așeza o cărăușie iute între Cluj și între Pera. Această întreprindere din multe pricini împrotivitoare pănă acuma șchiopăta foarte mult, cu paguba comunicăției comericiale. în anul aesta dlui Gretan Ciazini luă asupră și toată ingrijiria de a statornici o astfeliu de cărăușie. Un car de drum bine întocmit va merge în toată dumineca de la Cluj la Pesta și de la Pesta la Clujm. Iar calea aceasta o va face în patru zile, încât aceia carii vor fi călătorind la Pesta, se vor putea afla de față la pornirea vaselor de abur. V de dorit, ca asemenea așizământ tuturor folositoriu să rămăie pentru mai îndelungate vremi otatornic. Timișul de sus. 27. Iunie c. v. Luminății Sa Buzale Scarlat Ghica sau astăzi cu suita sa în carantina de aici, unde și fu priimit de cătră Derigătorii c. c. austriaci cu toate semnele de cinste rangului său cuvenite Paia Românescă. Cea mai dorită știre, ce putem avea de curând din aceasta patrie, este cum că, can a Chisericii ortodocșe romănești, alecă Mitropolit, după o vacanție de cățiva ani fu amos de curund în opvșteatea adunare estraordinară Preotfinția sa fostul episcop al Rămnicului Neofit. Zioa instalării se opune a fi hotărătă de cătră M. Sa Domnul pe 50. Iunie a. c. Avem nădejde, cum că în scurtă vreme vom putea face cunoscută cu mai multe împregiurări toată această alegere. Opinia. Șirile din 17 și 20. Iunia arată, cumcă între Carliștii carii au mai remat, domnește cea mai mare neorânduială. Surorile și un frate a lui Cabrera, împreună cu mai mulți oameni ai lui scăpară în Franța. Se vorbea de mai multă vreme, cum că Regina și mamă sa vor călători de la Madrid în Saragoga cătră munți; însă pănă la căderea Morellei și slăbirea lui Cabrrza, gubernul nu se încurata a sfătui reginelor astfeliu de călătorie. Așa la 11. Iunie, cristina, fiica Regina Isabela, Infanta și ducesa de la Victoria mearsără la Lacala, petrecute de 8 9000 soldați. Tot drumul pănă în Saragoga este apărat de mai mulți ca 40,000 ostași. Guvernul încarcă pe Vișartero cu titule și cu mode pentru vizuințele cele mai nouă, pentru care vrășmașii acestui general, carii se află în Maldrid t o partidă mai nainte puternică) stau să plesnească de năcar. Souila, unul scriind către „Gazeta unie. din 11. Vunie vria a ne încredința , cum că la 41. 24cr, fără poștă 26. ucr. arg. Pentru înștiințări se plătesc pănă la 6 rânduri 8 cr. de an însue jcr. argint de un rănd. la FEANULĂAMIAL. Argasnot, I. Lișiie. )) gavita nemțaecă de Brașov dăluie înștiințari prinită pentru sosiria somnului Birzași. a„,