Gazeta Transilvaniei, 1854 (Anul 17, nr. 12-104)
1854-06-30 / nr. 52
208 Politica cabinetului Vienei în causa răsăriteană. (Dans Revue des,deux Mondes.) (Urmare.) Dacă lumea n'ar fi pusu prea mare temeiu pe încurcăturele întru care se afla Austria, cumu și de alianța ei încheiată cu Rusia în urmarea revoluțiunii din 1848, atunci oamenii nu ar fi pusu nici o îndoială în purtările Austriei. Doă lucruri mari suntu, care silescu pe Austria ca neapăratu să se lungească în drumulu Rusiei și să nu lase ca aceasta să ocupe Constantinopolea; aceleaș suntu: interesele Austriei și tradițiunile ei. Interesulu care silește pe Austria ca să închiză drumulu Rusiei cătră Constantinopole e cunoscuta la toată lumea, pentru că ele figureză pe harte. Rusia cuceritore și mergătoare cătră Constantinopole și Austria rea îngrijată pentru chiar vestința ca își dai una cu alta în capete la Dunăre. Rusia nu poate subjuga Constantinopolea pănă nu va fi domnă suverană a Principateloru romănești cu Dunăre cu totu. Decă însă Principatele acelea nu voru rămănea țeri neutrale, atunci Austria pui perde geograficește libertatea ca, bănca ce face vasala Rusiei, care cu aceasta ar ajunge a fi o putere cumplită și doamnă a întregei Dunăre (pănă la Viena și Reghensburgu). Preste acesta însă Austria nu este numai unu statu danubianu (firește, dela Linia, Viena, Buda-Pesta pănă la Orșova), ci dănsa în țerile sale răsăritene (adică în Dalmația, Croația, Slavonia, Voivodina ș. a.) este și statu slavonescu. Decă Rusia ar păși mai departe în Turcia, decă dănsa ar subjuga Moldova și Țeara romănească, atunci popoarăle slave ale monarhiei austriace ar veni în vecinătate de miezuină cu imperiulu panslavisticu rusescu. Ci Austria preste acestea încă nici nu este numai unu statu danubianu și statu slavonescu, dară dănia mai este încă și catolică; ea însă numără totodată între supușii săi mai mare milione care ce ținu tocma de acelu ritu grecescu, asupra căruia Împeratulu ortodocșu alu Rusiei pretinde proteptoraturi înrâăurință atătu de periculoasă. Deacă Austria va suferi ca Rusia să-și înființeze planurile sale, atunci e lovită de moarte în trei punturi, adică în pusesiunea sa geografică, în spiritulu popoareloru sale slavoane și înțelegea sa. Aici e preste putință a păși la vreo învoială asemenea celeia, prin care ei împărțiseră Polonia. Cercați odată pe hartă a împărți pe Turcia între Austria și Rusia: oricumu va eși acea împărțeală, Austria totu rămăne cea înșelată. Îndată ce Rusia cap face domna suverană a Dunărei de josu, Austria nu mai poate fi sigură nicăiri de dănsa, își perde toată neatărnarea ca și înceată de a mai da tonuri în trebile europene; minunata ca armată ar decădea ln rangu de servitoare plătită a Rusiei și însaș Austria ar deveni o a doa Turciă, pe care Rusia ar supunea la împărțeri întocma ca și peceea, fără însă ca decă Austria ar încerca cu Rusia o luptă pe moarte și pe vieță, să poată desfășura între popoarăle sale acelaș entusiasmu și acea însuflețire de simțu relegiosu și naționalu, care tocma acumu se desvoltă între turci spre cea mai mare onoare a loru. Decă Franța și Anglia apucă armele pe contra Rusiei, ele nu o facu acesta că dar' s'ar' afla în periculu personalu,ui o facu numai din o politică generoasă și prevăzătoare de unu periculu depărtatu. Din contră Austria prin încercările Rusiei este amenințată dea dreptulu nemijlocitu și întru toată puterea cuvăntului, în cătu dănia nu mai poate perde nici unu minutu cu apărarea sa. Causa Turciei pentru Austria este chiaru causa vieței sale. Toți bărbații de statu ai Austriei, în fruntea loru Metternich au fostu pătrunși de acestu adevăru mare. Metrepnix a purtatu în privința aceasta o luptă foarte grea de la 1821 pănă la 1829; atunci însă Franța nu numai că nu la ajutatu, ci încă i ca pusuri pn cale. Merrepaix a pretinsu totodeauna, ca întregitatea Turciei să se garanteze de cătră toate puterile europene. Rusia răspundea totudeauna, că dănsa nu va suferi niciodată amestecu străinii în trebile sale cu Turcia. Pe atunci grafulu Nesselrode ministrulu rusescu scrisese solului rusescu din Londonu în secretu, ca de cumva acesta ar simți orice amestecu, ci ce încoarde din toate puterile axă nimici cu orice prețu; din causă că, zicea gr. Nesselrode, Bosporulu e cheia țeriloru noastre așezate spre miazăzi, prin urmare înrâurința noastră în Constantinopole trebue că fie totudeauna cu totulu precumpănitoare, pe care noi vomu ști să nio păstrămu cu orice prețu. Eară înjurăturele lui Poțro di Borgo asupra Austriei suntu prea bine cunoscute din depeșele cele secrete ale lui, care s'au publicatu în toate părțile (și de cătră noi în semestrulu acesta). Pe căndu gr. Fichelmont fu trimisu în a. 1829 aa Cr. Petersburgu, Împeratulu Nicolae mimi îi repriimiră prietinia numai ba din grațiă, învinuinduo mai vârtosu, că ținănduse neutrală totuș a trasu cu Turcia și a îmbărbătatu pe Sultanulu Mahmudu ca să nu se înduplece. Din toate acestea urmează, că interesului tradițiunea politică a Austriei a trasu pe Austria din capulu locului în politica cea sinceră și puteroasă a puteriloru apusene. Deacă Austria la a. 1853 ar fi fostu atătu de liberă întru lucrările sale, precumu a fostu dănsa în an. 1825, atunci nu e nici o îndoieală, că ea s'ar fi alăturatu îndată la măsurăle cele hotărâtoare ale Britaniei și Franței. Atunci Austria în locu de a se lua dănsa după altele, ar fi apucatu ea însaș înaintea altora cu măsurele de resboiu. Din nenorocire posețiunea Austriei pn minutele ne căndu misiunea cneazului Menckoff că sună încurcăturele de acumu n'a fostu nici așea simplă, nici așea liberă mi tare ka pn a. 1830. Cine punemu noi (franțuzii) în avea clape, în carea ivirea pretinsiuniloru rusești aflată pe Austria în primăvara anului trecutu, pentru ca să putemu măsura pașii aceia, carii au mersu în contra noastră și aceia carii au mersu cu noi, pentru ca să cumpănimu însemnătatea acelora mai bine. — P. Pe la începutulu anului 1853 Austria se afla încă foarte ocupată de crisa revoluțiunii din a. 1848 și 1849, cumu și de îndatoririle cu care tocma apucase a se lega cătră Rusia în urmarea aceleiaș crise. Singurulu periculu care însufla grijă Austriei și de care credea că trebue să ce păzească în totu timpulu era pericululu revoluțiuniloru. Deși Austria ne zi ne mergea totu mai multu ce asecurami ce întăria asupra revoluțiuniloru, totuș dânsa ce ținea totu numai de idea, care se întorcea firește numai pe lăngă alianța rusească. Se părea că va fi preste putință ca aristocrația din Viena și ofițerimea aristocratică, precumu și gubernialu să se mai poată deda încă și cu o altă ideaă afară de alianța rusească. Aristocrației din Viena care se înfioară de totu ce este nou în politică, alianța rusescă îi era oarecumu stăntă ca și o relege, mai ca o bună cuviință și populară ca și o modă. La tinărulu monarhu simțimintele personale se uniau cu interesele politice, pentru ca să se țină de alianța rusească. Crescutu din copilărie în respectu cătră Împeratulu Nicolae, dedatu alu privi acelaș ca pe personificățiunea ordinei și a conservatismului în Europa, credea că are a'i mulțămi dănsului consolidarea coroanei sale. Totu ce îi dicta natura și animea (vrăsta) sa mai generosu, mulțămita și admirarea, era totu atătea răsplăți pentru multele arătări de simpatie și iubire a Înmperatului Nicolae. Ce părea că ar fi preste putință ca miniștrii Împeratului Aseriei să înceapă a lucra în contrastu cu aceste simțiminte. Evenimintele anului 1848 au produsu întru adevăru schimbări estraordinarii în guberniulu Austriei. Priimirea unoru bărbați cu totulu noi în consiliulu coroanei (în ministeriu), precumu a unui advocatu (Bach) și a unui profesoru (Bruc) a fostu fără îndoieală unu evenimântu ne mai auzitu și unu semnu că politica austriacă a reîntineritu; însă totu așea nouă era și împregiurarea, că cabinetului Vienei (astădată) îi lipsia unu bărbatu, care atătu prin precumpănirea spiritului, căzu și prin o înaltă viță aristocratică să predomnească și să supună voinței sale pe toate celelalte voințe. În cabinetu se afla unu Dr. Bach și unu Dn. de Bruc, lipsia însă unu Merrepnix ori unu Swartenberg. Dn. de Bach, care după o carieră diplomatică prea frumoasă ajunse ministru alu trebiloru dinafară, se afla încă în acelu stadiu alu vieței politice, întru care ei atărnă prea multu dela înrâurințele altora și au trebuință prea de mulți, pentru ca să ce poată ține și să rămănă tare în situațiunea sa. Numai unu evenimentu neașteptatu trebuea să viă preste Austria, pentru ca ministeriulu să ajungă în posețiunea cea mai delicată. Acestu evenimentu a sositu cu ridicarea pretinsiuniloru Rusiei asupra Turciei prin cneazulu Mendkoff. Politica Rusiei puse pe Austria între două scaune, între doă interese, care amăndoă suntu întrebăciuni de viață pentru a lucra din urmă. Deacă cumva cearta dintre Țarulu și Sultanulu era să cutremure pe Turcia, atunci interesele Austriei ajungea în pericula mareeară pentru ca să-și apere interesele, Austria trebuia să se alăture lăngă puterile apusene și alianța rusească să o spargă; și iarăș această alianță e privită de cătră toți bărbații de statu ai Austriei ca celu tare muru apărătoru în contra revoluțiuniloru, eară în ochii Împeratului este mai mare de cătu și interesulu politicu. Pănă căndu Austria mai crezu că ar fi cu putință a împăca acele doă interese oppuse, pănă atunci încercă totu felulu de mijloace ka doar causa răsăritului ce va deslega ne calea păcii. Împĕratulu Austriei s'a văzutu silitu a da crezământu asecutăriloru Rusiei pănă în cele din urmă minute și a datu pe față o răbdare, ce poi (franțuzii) nu amu avut'o. La Nesselrode încărcară ne Austria cu mustrări și înfruntăciuni totu pasulu care depărta ne Împeratulu Austriei de Rusia și