Gazeta Transilvaniei, 1854 (Anul 17, nr. 12-104)

1854-03-31 / nr. 26

oi Corespondința secretă „are guberniulu Angliei și alu­nciei. Publicitatea zileloru noastre între alte știri și fapte efemere trecătoare, perzătoare de totu interesulu într'o zi ori și într'o oră, scote la lumină alte atătea eveniminte și do­­cuminte care facu partea “mape însă astăzi pote­ca unu locu cu cele efemere, nu departe este, întru care romu maț să mi minunatu țesuta principală întru ape prea rafinata diplo­­politică a istoriei de cătră cititoru totu fi constrinși a scote din pulberea biblioteceloru cursurile de mai mulți ani ale razere­­loru, ale vom­ii și judeca pentru ca asta atunci să ne putemu desmeți din­ cumplita vultare rusescă timpului timpulu și acela aruncă ne noi și de 767% Europa, pn cătu acesta numai prin o sguduire gigantică pote să'și reintre iarășș în drumulu său de mai painte. b­'aceea din toate actele diplomatice căte ce publicară nu n­­ai de unu anu, și mi de cincizeci de ani pici unulu na fostu în crape a pune ne totă Europa la o mi pape atătu de străină, pici unulu n'a fostu așea bunu vindecătoru de amăgiri și totuodată producătoru de celu mai penulitu afeptu publicu mi genermi, precumu au fortu corespondințele secrete căte de iernă ale anului tr. 1853 între cabinetulu rusescu lunile ali Angliei. Actele cele secrete publicate mai pr­in „Porteolio” de cătră Arcard (englezulu) mi de cătră nai, pututu scăndăli nm­i ne departe ne cătu au scăndălitu ace­­stea de acumu, din causă că celea ori cu­­cumu era­ mai înve­­chite și jucaseră în aceleaș poza lorii diplomatice ape de scandalu, apucaseră a se muta la altă vieță scutită de totă minciuna și fățăria, iar ă ștălb­udu cititoru fusese fără asemănare mai mărginitu de că nu este acelaș acumu. Corespondințele de care ne este vorba, suntu multe: ăn­­trețimea colopeloru nostre de o parte, îndulzirea mi grămădi­­ea eveniminteloru de alta abia ne doru suferi ca să le repro­­ucemu și poi pe toate; face din toate unu estrad­u care să semăne cu oglindă mai mică, în care însă să vedi totu ca mi în una mai mare. Începemu cu prima co­­reeportințe. S­ir I. H. Seimuru (ambasadorulu Angliei în Cr. Peters­­burgu) cătră Lordu I. Ruselu (ministrulu de atunci alu trebiloru dinafară). Cr. Petersburgu., 11. Ianuariu 1851. ' Îrstra din 9. a lunei acesteia avuia onore de a vede pe Ag în palatulu marei prințese Elena, care se părea avuse bunătatea de a'și cere voie (dela Împeratulu) ca să pută invita ne ledi (domnu) Seimuru mi­ne mine cu familia îm­­perătescă. Împeratulu veni asupră'mi pn modulu celu mai gra­­lentru ca să'mi zică, cum că dânsulu auzi cu mare plăcere, vă șabinetulu Britaniei ce reconstitui definitivu mi mai adaose, cum că crede că ministeriulu va rămănea îndelungatu în postulu său. Maiestatea Sa împerătescă mă pofti mai vârtosu, ca acestă încredințare a ca să o împărtășescu grafului Aber­­deemu, cu acelu adaosu, că îlu cunoște mai de 40 ani, mi că îni are aa respectu mi onope mape. Maiestat. Ca mr pări, ca să­ lu recomăndu n pierinâcei suveniri a Domniei case. „Domnia­ Ta,­sice Împeratulu, „cunoști simțimintele mese cătră An­­tăia. Eu Ai repețescu ceea ce'ți spusesemu­ntale mai nainte: scrpulu a, fostu, ca amăndoă țerile (Rusia și Britania) că fie îngrumite prin o s­trânsă prietiniă; ai eu suntu convinsu, că aiesta va urima mi me viitoru. Dra acumu ești mai de multu aici, mi precumu ai văzutu, a fostu punturi prea puține, asupra mă neamu învoitu, întru adevăru mire peceae cpoastre mii la tote causele suntu aceleaș.” „a acestea eu observaiu, pă întru adevăru mie nu'mi este cunoscutu, că de căndu mă aelu eu în Dr. Petersburgu es­te fie escatu între noi opini­­uni în adevăru diferitore, afară de Ș. a lui Ludovicu Napo­­leană ;­­ unu puntu acesta, în privința căruia fiecare guberniu îmi are opiniunea ca particulară, care însă cu toate acestea pu e ni indeximă esențialu.­­ „Numărulu Ș., reî ntorse Împe­­ratulu, ap cere o esplicațiune lungă; așea eu nu voiu să atingu puntulu acesta; m'aș bucura însă, deacă Dra ai auzi ceea ce amu să zicu eu asupra acestei întrebăciuni mi că­re voiu ruga ca într'o dimineță să dai pe la mine, căndu voiu avea ceva Se înțelege că eu mă rugaiu, ca Maiestatea Sa să vinevoiescă a dispune cu m­ine. Într'aceea mai continuă Împe­­ratulu: „Eu îți repețescu, că ce wine prea multu de esința lu­­prului, ba guberniulu mi că, mi că mi guberniulu Angliei să ne nelămu în cea mai bună prietiniă. Trebuința aceasta nici odată p'a fostu mai mare ca acumu. Te rogu na era să cumineți cu­­vintele acestea Lordului Rusesu. Decă noi vomu ai uniți, atunci nu mai amu nici o grijă de cătră apusulu Europei (Franța); nu se mai ține de esința lucrului ceea ce voru cugeta ori voru care alții. În căzu pentru Turcia, aceasta e o altă întrebă­­­ciune, țera acesta se află într'o crape critică și încă ne poate cășuna nouă tuturoru multe neplăceri. Și acumu îmi voiu lua ziua bună de la Dta,” - ceea de Maiest. Ca omi făcu strin­­găndu'mi măna cu grațiă. Mie îndată'mi și trecu prin minte, că acestă convorbire era încă nedeplinită, mi că doară niciodată nu ce Ba mai re­­continua, și fiinducă Împeratulu încă mi totu ținea măna, eu pi ziseiu: „Sire, mam ruga ci amu grațiă de ami așa o liber­­tate mape. „Fără îndoială,” respunse Împeratulu, ne ccre aceea? - pofatimu, spune'mi.” „Sire,” observam­ eu, „Maiesta­­tea Ta avuși destulă bunătate de a mă însărcina cu asecurări generale în privința conglesuirii păreriloru în ambele cabinete, cu asecurări, care mie întru adevăru îmi făcură cea mai mare plăcere și care în Am­ara voru fi priimite totu cu asemenea îndestulare; mi ar face însă o bucurie și mai mare, decă Ma­­iestatea Ta ai adaope căteva cuvinte, care să fie de o natură de a pute împăca neodihna în privința trebiloru turcești, pe care decursulu eveniminteloru din natura loru a produs'o la gu­­bernialu Maiest. Sale (britanice), poate Domnia Ta te vei în­­dura, a mă însărcina mi în privința acesta încă mi cu alte asecuzări. Cuvintele și mișcările Împeratului, de­și încă foarte grațiose, îmi arăta, Kb Maiestatea Ca nu ape de scopu a'și vorbi pentru demustrăciunea ce cugetă a face la mieza Europei (mai tărziu prin Menci­off). Totuș dânsulu îmi zise, mai ăn­­teiu cu ceva reservă, după aceea în decursulu vorbirei într'o manieră deschisă cii fără reservă: „Trebile Turciei ce află într'o stare foarte des organisată; se pare că chiaru țera pur­­cede spre o desființare; cotropirea ei va fi o mare nenoro­­cire, și este de mare importanță, ca Anglia și Rusia în causa acesta să devină la o deplină coînțelegere, mi gă nici una din amăndouă să nu facă vreunu pașui însemnătoru fără știrea celeilalte..­­ Eu îi observam­ în cuvinte puține, cum că mă bucura auzindu că Maiestatea Sa vorbește întru acestu înțelesu, cum că în­­tru adevăru acesta este și părerea mea despre modulu cu care trebue să fie tratate causele Turciei. „Vezi Dta,” zise Îm­­peratulu, ca și cumu și ar continua observăciunea sa, „vezi Dta, noi avemu pe gătulu nostru unu bolnavu,­­ unu omu greu bol­­navu; eu pui spunu Dtale curatu, că Ba­gi o mape nenorocire, decă acela pu vreo zi Ba răposa în mănile noastre, mai băp­­rocă de cumva nu apucară a ce cae toate trebuincioasele dispuse­­cini (adică împărțela!). Acesta însă nu e timpulu ca săți vorbescu cu etare de acestu lucru.” “mi era înrvederatu, că Împeratulu nu avea de scopu a mai întinde discursulu; deci eu ziseiu: „Maiestatea Ta te vei îndura ami da voie na să ți mai apcepneză ceva. Maies­atea zici, că omulu e bolnavu, ce e dreptu, acesta e adevăru, mă rogu însă Maiestate na să nămi iar un nume de rău observă­ Yănea, cumcă celui generosu mi tare­i ce cade a cruța ne bol­­navulu mi nelutinciosulu.” După aceea Împeratulu se depărtă de la mine într'unu modu, care îmi dede să pricepu, că eu celu puținu nu lamu vă­­tămatu și de repetite ori își răspică voința de a trimite în vreo zi după mine. Deacă Împeratulu va trimite după mine sau nu, rămăne la oareșcare îndoială. Pate că eu facu bine dea că'ți împărtășescu Domniei Tale (Domnule Ministru), că sco­­pulu este ca să înștiințezu pe grafulu Neselrode pentru con­­versățiunea mea cu Împĕratulu lui. Eu suntu convinsu cum că Cancelarulu (Nesselrode) ține parte statornică măsureloru cumpătate și, totudeodată precătu­­gă în puterea lui, încuviințeză părerile angliloru. Prin ur­­mare dorința sa de a lucra în conglăsuire cu guberniulu Maie­­stății Sale (britanice) se va întări și mai multu, decă va fi încunoștințatu despre dec­larățiunile cele prietinose pe care mi le făcu Împeratulu în privința acestui lucru.­­ După ce eu îmi resciti­u depeșa, mi încredințamu că con­­versațiunea țiamu reprodus'o întocma de și prescurtată, sin­­gurulu puntu de oareșcare interesu pe care eu precătu știu nu'lu aginseiu este, că Împeratulu observă cum că cele din urmă re­­porturi dela Constantinopole ar fi mai odihnitoare, încătu adică ce pare că turu­loru learu ci mai intratu mintea pn capu, de­și nu e cunoscutu, în ce chipu s'a întămplatu acesta. Eu vreu numai a­ți observa, că zace în celu mai mare interesu alu no­­stru (alu angh­loru), ca în trebile turcești fără învoirea gu­­berniului Maiestății Sale (britanice) să nu se facă nici o hotă­­răre de cătră acestu suveranu (Țarulu), care poate dispune de mai multe mii, sute mii de baionete. Se va lucra oare în con­­glăsuire cu învoielă? (Cu care învoielă?) Aceasta rămăne la îndoială mare, și încă cu atătu mai vârtosu, cu cătu ase curările Împeratului stau cătuva în con­­trazicere cu măsurele, asupra cărora datorința mea 45 ca să tragu luarea aminte a Domniei Tale. Cu toate acestea mi se mi. că o parte și din că ce aruncă Ba Beni însă persoanele principale ne vomu cerca însă a nostru, țp. au decursu în cu anii trecuți aștii

Next