Gazeta Transilvaniei, 1882 (Anul 45, nr. 1-152)
1882-11-26 / nr. 138
rendu cu Austria, cu atătu mai sigura se va intemeia viitorulu monarchiei. Admitiendu, ca, multiamita unei nimerite politici austriace, se va efectua o asemene unire, Slavii de Sudu voru cunosce viatia culturala intr’unu statu mare si nu voru mai renuntia la positiunea loru fatia cu nici unu felu de combinatiuni politice. Atunci si Russi’a se va crede mai sigura contra amenintiatorei petrunderi spre Orientu. In cele din urma, citatulu diaru sfatuesce pe Russi’a si pe Austri’a se evite orice resbelu, din care voru profită numai Germani’a si principele de Bismarck. „Neue Freie Presse“ intr’unu articulu intitulatii „Domnitoriulu si poporulu Bulgariei,“ se ocupa de starea interna a Bulgariei. Diarulu din Vien’a dice ca lunile de mere pentru libertatea din Bulgari’a au trecutu. Abia isi dobendira si Bulgarii o constitutiune si curendu după aceea vine lovitur’a de statu a principelui Alesandru. „Mesur’a luata de principe poate se fia folositóare, dér’ dreptulu este de partea opositiunei.“ „N. F. Pr.“ continua dicendu că nemulțumirea, care domnesce asta din Bulgari’a nu se poate atribui atătu loviturei de statu, cătu purtarei oficeriloru si amploiatiloru russi, cari tracteaza Bulgari’a ca pe o tiera cucerita. Dovad’a cea mai vina despre nemulțumirea generala in Bulgari’a este ovatiunea făcută lui Zankov in Rusciuk, căci in Bulgari’a o ovatiune pentru Zankov insemneaza unu protestu contra starei actuale. Diarulu vienesu vorbindu apoi de arestarea lui Zankov in Rusciuk crede, că motivulu arestarei a fostu manifestulu electoralu alu lui Zankov, publicatii in organulu liberaliloru. Acesta procedere din partea autoritatiloru nu se poate justifică nicidecum, căci manifestulu nu conţine nimicu, ce are stă in contradicţie cu legile. Greşita a fostu procederea autoritatiloru bulgare, căci ele cu modulu acesta, au facutu din Zankov unu erou si mai mare, si pe viitoru pate se devină cu mulţii mai periculosu principelui. Elu si ai sei usioru potu provocă in Bulgari’a o revoluţia, care se’lu resterne din inaltimea, in care se afla. La acesta eventualitate trebue se se aştepte cu atătu mai multu, că tractatulu din Berlinu nu’i ofere nici o garanţie. Ori cătu de pagina maturitate politica ar’ ave unu popom, — încheia „N. fr. Presse“ — are totusi unu sentimentu de dreptate si libertate. Noi n’avemu cine scie ce simpatii pentru Bulgari’a, dar’ si mai pugina simpatie avemu pentru lovituri de statu si absolutismu. Noi nu admitemu niciodată că principele se ia poporului constitutiunea, pe care a juratu si se o bage in buzunaru. Dinasti’a Hohenzollern, iu alu cărei serviciu a fost, ce e dreptu, n’a avutu niciodată prea multa plăcere, că se lase si poporulu se ia parte la guvernu, dar’ niciodată nu ’si-a calcatu cuventulu, de aceea a si ajunsu la atăta influentia. Principele Alesandru din Bulgari’a ar’ puté se ia esemplu dela dinasti’a Hohenzollern. “ „N. fr. Pr.“ primesce din Constantinopolu cu dat’a 4 Dec.scirea, că Sultanulu se afla intr’o stare de parocsismu, care este că si nebuni’a. Sultanulu sufere de ide’a fixa, că este persecutatu si nu véde in cei ce’lu incungiura decătu trădători si ucigași. Accesele sunt acum forte dese si acute. In fiacare momentu isi schimba omenii din giurulu seu, dîcendu, că nu voiesce se aiba sortea lui Abdul-Aziz. In privinti’a cestiunei regularii definitive a successiunei la tronu in Romani’a scrie „Naţiunea“ urmatorele: Se scie, că successiunea la Tronulu României, in lipsa de moştenitori direcţi a fostu regulata in principiu prin unu actu solemnu, la care a luatu parte atătu famili’a Hohenzollern, cătu si corpurile legiuitore ale tierii. Tier’a a primitu acesta regulare cu bucurie, căci ea vedea, că prin tr’ens’a era asigurata de acelu viitoru de stabilitate, pe care l’a doritu si l’a realisatu munc’a mai, multoru generatiuni de buni patrioți. Cumu amu disu mai susu, regularea successiunei nu este făcută de cătu in principiu, adeca se stabilesce că, in lipsa de moştenitori direcţi, coroan’a României va fi purtata de mnului din fiii principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare alu Regelui nostru. — Dér’ ceea ce nu se stabilesce este d’a se sei care din fiii principelui Leopold va fi mostenitoriulu presumptivu si căndu acestu principe va veni in tier’a nóstra, care de acumu înainte este si a lui, spre a se obicinui cu moravurile romanesci, a invetia limb’a si a cunósce pe viitorii sei supusi. Aici sta cestiunea, pe care a ridicat’o d. Cogalniceanu in Adunare, si care a gasitu resunetu puternicu in tiéra. Respunsulu datu de d. prim-ministru, nu credemu că a lamuritu lucrurile in destulu. Tiér’a si astadi nu scie cine anume este mostenitorulu romanu. Acesta situatiune are in sine unu ce anormalu si nelinistitoriu pentru toti acei, cari privescu dinasti’a ca cheia boltii edificiului nostru nationalu, încercarea, ce a facutu natiunea romana cu unu principe strainu, a reusitu pe deplinu, prin calitatile de totu feliulu ce a avutu norocire d’a gasi in persóan’a Regelui nostru. — Dér’ asemenea incercari nu se repeta adeseori fara pericole din intru si din afara. — Părinții noștri au lucratu multu pentru a aduce tier’a acolo unde este, si lucrandu astfelu ei s’au ganditu la noi; este de datori’a nóastra se profitamu de cele ce amu dobanditu; dér’ se ne gandimu si noi la copiii nostri, la viitoriulu acestei fieri, la asigurarea edificiului creatu cu atata munca, cu mari sacrificii si prin mari pericole. Mai alesu asta di, căndu fierea a devenitu unu regatu de sine statatoriu, orice nedumerire asupra persoanei mostenitorului trebue se dispara. Suntemu înconjuraţi de vecini puternici, cari astadi par a fi binevoitori, dér’ mâine nu scimu déca nu vor fi alt feliu. Durerile functionariloru maghiari. „Magyar Tisztviselő“ se chiama o fóie maghiara, ce apare de ieri de alaltaieri in capitala Ungariei, avendu de programa imbunatatîrea starei materiale a functionarismului si mai multu nimica. Colonele acestei foi, ce apare numai Duminec’a, sunt pline de sbierate după „mai multa pane“, ce o pretinde taber’a de functionari dela biet’a tiera imbrancita sub greutatea impositeloru si îngropata in datorii. — După multa linguşire, îndemnare, petiţionare, cersitoria, in cele din urma regimului póate spre a scapă de petenti, se declară dispusu a urcă banii de cuartiru pentru o parte a functionariloru din capitala. Acesta declarare a fostu de ajunsu, că se puna pe toti functionarii in mişcare, cari, după ce se trenura pretutindinea adunari, petitioneza acum in massa, că se se urce nu numai pentru functionarii din capitala, ci pentru toti de pretutindenea fara deosebire. Toata lumea scie, că guvernulu ungurescu indata ce a vediutu lumina dilei la 1867, a urcatu plățile functionariloru, cari acum erau numai Maghiari cu forte pugine esceptiuni, si inmultiendu-se deregatoriele si personalulu, functionarii maghiari deja dela inceputu traieau oile albe. In acestu punctu, adeca in a imparti salare grase la connationalii sei, guvernulu ma- ghiaru a fostu nu numai liberalu, ci chiaru risipitoriu. Functionarii maghiari sunt totu asie de bine platiti, că si functionarii altoru state mai bogate de cătu Ungari’a. — Deci este falsu motivulu, ce-’lu invoca numit’a faie dimpreună cu functionarii petenti, că adeca salarele nu ar’ corespunde imprejurariloru presente. Amu vré se cunóscemu acea plata, care ar’ puté multiumi pe deplinu pe functionarulu maghiara! Abstragendu dela critic’a situatiune financiara a Ungariei, e ceva curiosu si batetoriu la ochi, că functionarii chiaru acumu insista cu atăta indrasneala pentru urcarea lefeloru, candu are se intre in vigoare legea de cualificatiune, după care celu paginu optudieci de procente dintre functionarii activi suntu lipsiți de capacitatea receruta pentru posturile ce le ocupa. Cine nu cunosce indignatoarea metoda, ce au observat’o regimulu maghiara la denumirea de functionari ? Si oare nu au fostu norme, cari se reguleze procederea deregetorieloru la casuri de denumiri ? Astfeliu de norme cu deplina putere obligatoare au esistatu , der’ cei chemați de ale respectă, le-au datu cu peciorulu, decate ori a fostu vorb’a de a protege pe o caricatura nedémna si necapace de funcțiune, der’ lacoma după postu si inca si mai lacoma după léfa. Au nu a disu „M. T.*, fără de a fi fostu combatutu din vre-o parte, că celu paginu dovedieci de procente dintre functionarii activi, va se dica cei inaintati prin protectiune si prin midilece neiertate, suntu numai o piedeca in serviciu, si că ar’ fi chiaru in interesulu statului a delatură acele piedeci ? Si deca cei necualificati si cei neapti totusi suntu sustienuti in posturile ce ocupa, nu este destula scăderea ce-o sufere statulu prin aceast’a, se se mai ceara inca dela contribuentii acestora tieri, că se jertfeasca si mai multu in direcțiunea aceasta. Cine nu cunoasce indrasneti’a pretensiune a Maghiariloru, că poporele nemaghiare se invetie limb’a functionariloru ? Ceea ce ori unde ar’ fi o absurditate, fiindu a priori consideratu că lucru impossibilu, aceea se propune aici că postulatu alu ratiunei de statu maghiare. Prin acesta ridicula’si insultatoare pretensiune Maghiarii mai trecu preste o conditiune, care aru trebui se o cera dela candidații de funcțiuni. Ei, dér’ in urm’a acesta si numerulu acelora functiunari, cari intrunescu toate conditiunile de aptitudine, scade intr’o mesura, de care unu regimu constitutionalu ar’ trebui se se rușineze. Estmodu nu vomu esageră nimicu sustienendu, că celu paginu nouedieci de procente d’intre functionarii de statu, neintrunindu tóte conditiunile, suntu neapti de servitiu. Deci considerandu miserabil’a situatiune a finantieloru Ungariei, care este aminintiata de o catastrofa dintre cele mai periculose, considerandu că prin urcarea continua a impositeloru si prin crearea de dări noue deja s’a provocatu o nemultiumire generala in tiera, de care orice regimu ar’ trebui se tiena contu in interesulu mai inaltu alu statului, considerandu, că cei, cari pretindu cu atăta insistintia urcarea lefeloru in precumpanitarea lorii majoritate nu merita nici salariele pretinse mici, ce le tragu de presentu: ar’ cugetă nescine, că va fi usioru guvernului si dietei a trece preste astfelu de pretensiuni la ordinea dilei. Asié ar’ si fi intre impregiurari regulate , inse sub regimulu maghiara, din nefericire pentru tiera, nu este asié. Functionarii maghiari mai au si alta chiamare politica si se bucura de nemarginit’a încredere a guvernului asié că orice făcu ei in direcțiunea aceasta a propagandei politice e bine facutu, si nici că s’a pomenitu, se se fi strimbatu vr’unui functionariu unu firu de peru din causa cortesiei seu alu vreunui actu politicu, care nu se unesce cu positiunea lui de functiunariu de statu. Se nu ne miramu deca închipuitele dureri ale functionariloru maghiari voru află mai multa consideratiune la domnii maghiari decătu durerile tierei. Nu este eschisa possibilitatea, că regimulu, ignorandu că de regula interesele tierei, va cede pretensiuniloru nelasate ale functionariloru, cari si dealtmintrea sunt platiti in cea mai mare parte din sudarea nationalitatiloru, ale cărora limba nu numai că nu o intielegu, dar’ cea mai mare parte din ei o despretiuescu chiaru. Din camer’a ungara. In cursulu desbaterei budgetare in de t’a ungara a interpelatu Koloman Thaly pe ministrulu-presiedinte asupra insulei de pe Dunăre, din fagi’a Orsiovei Adakaleh. A cui e acést’a insula, intréba Thaly, a imperatului Austriei, a Regelui Ungariei sau a Sultanului ? Cum e organisata acolo administrati’a si justiti’a ? Desi insul’a numera numai 500—600 locuitori este din punctu de vedere constitutionalu o anomalia, că acolo domnesce regimulu militariu. A duo’a întrebare a d-lui Thaly privesce relatiunile esterioare ale tierei. Pe zidirile legatiuniloru, ambasadeloru, consulateloru austroungare in străinătate se vede inca si acum numai pajur’a austriaca nu si emblem’a Ungariei ; la ocasiuni festive se arboreza numai flamur’a austriaca nu si cea ungureasca. Thaly nu spereaza că până ce va fi d-nu Tisza la cârma se va putea dobândi, că langa marc’a Austriei se fia pusa si cea ungureasca; cererea vnse că se se arboreze si flamur’a ungureasca nu este esagerata. Amintesce apoi unu raportu aparutu in „Egyetértés “ după care cornițele Ludolf tramisulu austro-ungaru dela Roma, a arboratu la diu’a nascerei Reginei Italiei pe langa flamur’a italiana numai cea austriaca, nu si cea ungurésca. Asia dél’ strainatatea nu cunósce Ungari’a in modu oficialu. Celu mai vechiu regatu alu Europei trebue se ste indereptulu Serbiei, României si Bulgariei- Propune in fine, că se se faca pasi spre delaturarea acestui inconvenientu. Ministrulu presiedinte Tisza respunde cu privire la Ada-Kaleh, că acesta insula nu formeaza inca o parte integranta a Austro-Ungariei, lecuitorii ei se considera inca că supusi ai Sultanului. Nici la conscriptiune nu au fostunumerati locuitorii dela Ada-Kaleh intre locuitorii Ungariei. Asta-di situatiunea Ada-Kalei este