Gazeta Transilvaniei, 1882 (Anul 45, nr. 1-152)

1882-11-26 / nr. 138

rendu cu Austria, cu atătu mai sigura se va intemeia viitorulu monarchiei. Admitiendu, ca, multiamita unei nimerite politici austriace, se va efectua o asemene unire, Slavii de Sudu voru cunosce viatia culturala intr’unu statu mare si nu voru mai renuntia la positiunea loru fatia cu nici unu felu de combinatiuni po­litice. Atunci si Russi’a se va crede mai sigura contra amenintiatorei petrunderi spre Orientu. In cele din urma, citatulu diaru sfatuesce pe Russi’a si pe Austri’a se evite ori­ce resbelu, din care voru profită numai Germani’a si prin­cipele de Bismarck. „Neue Freie Presse“ intr’unu articulu inti­tulatii „Domnitoriulu si poporulu Bulgariei,“ se ocupa de starea interna a Bulgariei. Diarulu din Vien’a dice ca lunile de mere pentru libertatea din Bulgari’a au trecutu. Abia isi dobendira si Bulgarii o constitutiune si curendu după aceea vine lovitur’a de statu a principelui Alesandru. „Mesur’a luata de prin­cipe poate se fia folositóare, dér’ dreptulu este de partea opositiunei.“ „N. F. Pr.“ continua dicendu că nemulțumirea, care domnesce asta di­­n Bulgari’a nu se poate atribui atătu loviturei de statu, cătu purtarei oficeriloru si amploiati­­loru russi, cari tracteaza Bulgari’a ca pe o tiera cucerita. Dovad’a cea mai vina despre ne­mulțumirea generala in Bulgari’a este ovatiunea făcută lui Zankov in Rusciuk, căci in Bul­gari’a o ovatiune pentru Zankov insemneaza unu protestu contra starei actuale. Diarulu vienesu vorbindu apoi de arestarea lui Zankov in Rus­ciuk crede, că motivulu arestarei a fostu mani­­festulu electoralu alu lui Zankov, publicatii in organulu liberaliloru. Acesta procedere din partea autoritatiloru nu se poate justifică nici­decum, căci manifestulu nu conţine nimicu, ce are stă in contradicţie cu legile. Greşita a fostu procederea autoritatiloru bulgare, căci ele cu modulu acesta, au facutu din Zankov unu erou si mai mare, si pe viitoru pate se devină cu mulţii mai periculosu principelui. Elu si ai sei usioru potu provocă in Bulgari’a o re­voluţia, care se’lu resterne din inaltimea, in care se afla. La acesta eventualitate trebue se se aştepte cu atătu mai multu, că tractatulu din Berlinu nu’i ofere nici o garanţie. Ori cătu de pagina maturitate politica ar’ ave unu po­pom, — încheia „N. fr. Presse“ — are totusi unu sentimentu de dreptate si libertate. Noi n’avemu cine scie ce simpatii pentru Bulgari’a, dar’ si mai pugina simpatie avemu pentru lovi­turi de statu si absolutismu. Noi nu admitemu niciodată că principele se ia poporului consti­­tutiunea, pe care a juratu si se o bage in buzunaru. Dinasti’a Hohenzollern, iu alu cărei serviciu a fost, ce e dreptu, n’a avutu niciodată prea multa plăcere, că se lase si poporulu se ia parte la guvernu, dar’ niciodată nu ’si-a cal­­catu cuventulu, de aceea a si ajunsu la atăta influentia. Principele Alesandru din Bulgari’a ar’ puté se ia esemplu dela dinasti’a Hohen­zollern. “ „N. fr. Pr.“ primesce din Constantinopolu cu dat’a 4 Dec.­scirea, că Sultanulu se afla intr’o stare de parocsismu, care este că si nebun­i’a. Sultanulu sufere de ide’a fixa, că este persecutatu si nu véde in cei ce’lu incungiura decătu trădători si ucigași. Ac­cesele sunt acum forte dese si acute. In fiacare momentu isi schimba omenii din giurulu seu, dîcendu, că nu voiesce se aiba sortea lui Abdul-Aziz. In privinti’a cestiunei regularii definitive a successiunei la tronu in Romani’a scrie „Naţiunea“ urmatorele: Se scie, că successiunea la Tronulu României, in lipsa de moştenitori direcţi a fostu regulata in principiu prin unu actu solemnu, la care a luatu parte atătu fa­­mili’a Hohenzollern, cătu si corpurile legiuitore ale tierii. Tier’a a primitu acesta regulare cu bucurie, căci ea ve­dea, că prin tr’ens’a era asigurata de acelu viitoru de stabilitate, pe care l’a doritu si l’a realisatu munc’a mai, multoru generatiuni de buni patrioți. Cumu amu disu mai susu, regularea successiunei nu este făcută de cătu in principiu, adeca se stabilesce că, in lipsa de moştenitori direcţi, coroan’a României va fi purtata de mnului din fiii principelui Leopold de Ho­henzollern, fratele mai mare alu Regelui nostru. — Dér’ ceea ce nu se stabilesce este d’a se sei care din fiii prin­cipelui Leopold va fi mostenitoriulu presumptivu si căndu acestu principe va veni in tier’a nóstra, care de acu­mu înainte este si a lui, spre a se obicinui cu moravurile romanesci, a invetia limb’a si a cunósce pe viitorii sei supusi. Aici sta cestiunea, pe care a ridicat’o d. Cogalnice­­anu in Adunare, si care a gasitu resunetu puternicu in tiéra. Respunsulu datu de d. prim-ministru, nu credemu că a lamuritu lucrurile in destulu. Tiér’a si astadi nu scie cine anume este mostenitorulu romanu. Acesta si­­tuatiune are in sine unu ce anormalu si nelinistitoriu pentru toti acei, cari privescu dinasti’a ca cheia boltii edificiului nostru nationalu, încercarea, ce a facutu natiunea romana cu unu principe strainu, a reusitu pe deplinu, prin calitatile de totu feliulu ce a avutu norocire d’a gasi in persóan’a Re­gelui nostru. — Dér’ asemenea incercari nu se repeta adese­ori fara pericole din intru si din afara. — Părinții noștri au lucratu multu pentru a aduce tier’a acolo unde este, si lucrandu ast­felu ei s’au ganditu la noi; este de datori’a nóastra se profitamu de cele ce amu dobanditu; dér’ se ne gandimu si noi la copiii nostri, la viitoriulu acestei fieri, la asigurarea edificiului creatu cu atata munca, cu mari sacrificii si prin mari pericole. Mai alesu asta­ di, căndu fierea a devenitu unu regatu de sine statatoriu, ori­ce nedumerire asupra persoanei mostenito­rului trebue se dispara. Suntemu înconjuraţi de vecini puternici, cari asta­di par a fi binevoitori, dér’ mâine nu scimu déca nu vor fi alt­ feliu. Durerile functionariloru maghiari. „Magyar Tisztviselő“ se ch­iama o fóie ma­ghiara, ce apare de ieri de alalta­ieri in capi­­tal­a Ungariei, avendu de programa imbunata­­tîrea starei materiale a functionarismului si mai multu nimica. Colonele acestei foi, ce apare numai Duminec’a, sunt pline de sbierate după „mai multa pane“, ce o pretinde taber’a de functionari dela biet’a tiera imbrancita sub greu­tatea impositeloru si îngropata in datorii. — După multa linguşire, îndemnare, petiţionare, cersitoria, in cele din urma regimului póate spre a scapă de petenti, se declară dispusu a urcă banii de cuartiru pentru o parte a functionari­­loru din capitala. Acesta declarare a fostu de ajunsu, că se puna pe toti functionarii in miş­care, cari, după ce se trenura pretutindinea adunari, petitioneza acum in massa, că se se urce nu numai pentru functionarii din capitala, ci pentru toti de pretutindenea fara deosebire. Toata lumea scie, că guvernulu ungurescu indata ce a vediutu lumina dilei la 1867, a urcatu­ plățile functionariloru, cari acum erau numai Maghiari cu forte pugine esceptiuni, si inmultiendu-se deregatoriele si personalulu, func­tionarii maghiari deja dela inceputu traieau oile albe. In acestu punctu, adeca in a imparti sa­­lare grase la connationalii sei, guvernulu ma-­ ghiaru a fostu nu numai liberalu, ci chiaru ri­­sipitoriu. Functionarii maghiari sunt totu asie de bine platiti, că si functionarii altoru state mai bogate de cătu Ungari’a. — Deci este falsu motivulu, ce-’lu invoca numit’a faie dimpreună cu functionarii petenti, că adeca salarele nu ar’ corespunde imprejurariloru presente. Amu vré se cunóscemu acea plata, care ar’ puté multiu­­mi pe deplinu pe functionarulu maghiara! Abstragendu dela critic’a situatiune financiara a Ungariei, e ceva curiosu si batetoriu la ochi, că functionarii chiaru acumu insista cu atăta indrasneala pentru urcarea lefeloru, candu are se intre in vigoare legea de cualificatiune, după care celu paginu optudieci de procente dintre functionarii activi suntu lipsiți de capacitatea receruta pentru posturile ce le ocupa. Cine nu cunosce indignatoarea metoda, ce au observat’o regimulu maghiara la denumirea de functionari ? Si oare nu au fostu norme, cari se reguleze pro­cederea deregetorieloru la casuri de denumiri ? Astfeliu de norme cu deplina putere obligatoare au esistatu , der’ cei chemați de ale respectă, le-au datu cu peciorulu, decate ori a fostu vor­­b’a de a protege pe o caricatura nedémna si necapace de funcțiune, der’ lacoma după postu si inca si mai lacoma după léfa. Au nu a disu „M. T.*, fără de a fi fostu combatutu din vre-o parte, că celu paginu dovedieci de pro­cente dintre functionarii activi, va se dica cei inaintati prin protectiune si prin midilece neier­tate, suntu numai o piedeca in serviciu, si că ar’ fi chiaru in interesulu statului a delatură acele piedeci ? Si deca cei necualificati si cei neapti totusi suntu sustienuti in posturile ce ocupa, nu este destula scăderea ce-o sufere statulu prin aceast’a, se se mai ceara inca dela contribuentii acestora tieri, că se jertfeasca si mai multu in direcțiunea aceast­a. Cine nu cunoasce indrasneti’a pretensiune a Maghiariloru, că poporele nemaghiare se in­­vetie limb’a functionariloru ? Ceea ce ori unde ar’ fi o absurditate, fiindu a priori consideratu că lucru impossibilu, aceea se propune aici că postulatu alu ratiunei de statu maghiare. Prin acesta ridicula’si insultatoare pretensiune Maghiarii mai trecu preste o conditiune, care aru trebui se o cera dela candidații de funcțiuni. Ei, dér’ in urm’a acesta si numerulu acelora functiunari, cari intrunescu toate conditiunile de aptitudine, scade intr’o mesura, de care unu regimu con­­stitutionalu ar’ trebui se se rușineze. Estmodu nu vomu esageră nimicu sustienendu, că celu paginu nouedieci de procente d’intre functionarii de statu, neintrunindu tóte conditiunile, suntu neapti de servitiu. Deci considerandu miserabil’a situatiune a finantieloru Ungariei, care este aminintiata de o catastrofa dintre cele mai periculose, consi­derandu că prin urcarea continua a imposite­loru si prin crearea de dări noue deja s’a pro­­vocatu o nemultiumire generala in tiera, de care ori­ce regimu ar’ trebui se tiena contu in interesulu mai inaltu alu statului, considerandu, că cei, cari pretindu cu atăta insistintia urcarea lefeloru in precumpanitarea lorii majoritate nu merita nici salariele pretinse mici, ce le tragu de presentu: ar’ cugetă nescine, că va fi usioru guvernului si dietei a trece preste astfelu de pre­­tensiuni la ordinea dilei. Asié ar’ si fi intre impregiurari regulate , inse sub regimulu maghiara, din nefericire pen­tru tiera, nu este asié. Functionarii maghiari mai au si alta chiamare politica si se bucura de nemarginit’a încredere a guvernului asié că ori­ce făcu ei in direcțiunea aceasta a propa­gandei politice e bine facutu, si nici că s’a po­­menitu, se se fi strimbatu vr’unui functionariu unu firu de peru din caus­a cortesiei seu alu vreunui actu politicu, care nu se unesce cu po­­sitiunea lui de functiunariu de statu. Se nu ne miramu deca închipuitele dureri ale functionariloru maghiari voru află mai multa consideratiune la domnii maghiari decătu dure­rile tierei. Nu este eschisa possibilitatea, că regimulu, ignorandu că de regula interesele tie­rei, va cede pretensiuniloru nelasate ale func­tionariloru, cari si dealtmintrea sunt platiti in­ cea mai mare parte din sudarea nationalitati­­loru, ale cărora limba nu numai că nu o in­­tielegu, dar’ cea mai mare parte din ei o des­­pretiuescu chiaru. Din camer’a ungara. In cursulu desbaterei budgetare in d­­­e t’a ungara a interpelatu Koloman T­h­a­l­y pe ministrulu-presiedinte asupra insulei de pe Du­năre, din fagi’a Orsiovei Adakaleh. A cui e acést’a insula, intréba Th­aly, a imperatului Austriei, a Regelui Ungariei sau a Sultanului ? Cum e organisata acolo administrati’a si jus­­titi’a ? Desi insul’a numera numai 500—600 locuitori este din punctu de vedere constitutio­­nalu o anomalia, că acolo domnesce regimulu militariu. A duo’a întrebare a d-lui Thaly privesce relatiunile esterioare ale tierei. Pe zidirile lega­­tiuniloru, ambasadeloru, consulateloru austro­­ungare in străinătate se vede inca si acum numai pajur’a austriaca nu si emblem’a Un­gariei ; la ocasiuni festive se arboreza numai flamur’a austriaca nu si cea ungureasca. Thaly nu spereaza că până ce va fi d-nu Tisza la cârma se va putea dobândi, că langa marc’a Aus­triei se fia pusa si cea ungureasca; cererea vnse că se se arboreze si flamur’a ungureasca nu este esagerata. Amintesce apoi unu raportu aparutu in „Egyetér­tés “ după care cornițele Ludolf tramisulu austro-un­­garu dela Rom­a, a arboratu la diu’a nascerei Reginei Italiei pe langa flamur’a italiana nu­mai cea austriaca, nu si cea ungurésca. Asia dél’ strainatatea nu cunósce Ungari’a in modu oficialu. Celu mai vech­iu regatu alu Europei trebue se ste indereptulu Serbiei, României si Bulgariei- Propune in fine, că se se faca pasi spre delaturarea acestui inconvenientu. Ministrulu presiedinte Tisza respunde cu privire la Ada-Kaleh, că acesta insula nu for­­meaza inca o parte integranta a Austro-Ungariei, lecuitorii ei se considera inca că supusi ai Sul­tanului. Nici la conscriptiune nu au fostu­nume­­rati locuitorii dela Ada-Kaleh intre locuitorii Ungariei. Asta-di situatiunea Ada-Kalei este

Next