Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1884 (Anul 47, nr. 109-245)
1884-10-26 / nr. 203
REDACTIEM EA ŞI AD MI ANN'S' KAt' NIS EA , BRASOVU, piaţa mare Nr. 22. ,,JAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe anu anu 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate. Pe anui 86 fr., pe şase luni 18 fr.,pe trei luni 9 franci. ANULU XLVII. SE PRENUMERÂ: la poşte, la librării şi pe la do. corespondenţi. ANUNCIURILE: O seria garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrancate nu se privaescu. — Wanuscripte nu se retramba. 203. Vineri 26 Octomvre (7 Noemvre) 1884. -------------- Din causa S-tei sărbători de Vineri, diaruia nu va apare decât. Sâmbătă sera. Braşovu, 25 Oct. (6 Noemvre) Nu numai odată amă semnalată în fata nóstra marele peliculă de care este ameninţată limba şi naţionalitatea nóstra în comitatul Sătmarului. Ministrul preşedinte şi ministru de interne Tisza a vorbită de o „agitaţiune a naţionalităţilor,“ ca se motiveze „măsurile escepţionale,“ ce pretindă că sunt de lipsă a se lua; n’a amintită Insé cu nici ună cuvântă agitaţiunea de maghiarisare, care ia din ce în ce în ce proporţiuni mai mari ameninţândă pacea dintre popoarele acestui stată. De multă s’a formată în comitatul Sătmarului o societate, care are de scopă maghiarisarea locuitorilor, de altă limbă din acestă comitată cu toate mijloacele posibile. Ne este cunoscută debutulă cală mai nou ală numitei societăți de maghiarisare „Sechenyi“ din care facă parte toate căpeteniile bisericesci și civile maghiare ale Sătmarului. Scimă în ce modă a încercată chiar inspectorul de școale regescă-ungurescă a seduce pe învățătorii români confesionali, ca se cera premii de la societatea „Széchényi“ pentru propunerea limbei maghiare. Văcjuvămu cu durere, că câţiva învăţători români au căzută în cursa inspectorului, fără a se gândi, că acele premii se împartă numai cu scopulă, ca învăţătorii români se se înstrăineze încetulă cu încetinelă dela sânulă naţiunei loră, se pâráséscá limba şi datinele românesci şi să adape pe şcolarii lor români numai cu carte maghiară şi cu semţăminte maghiare. Vecjenda aceste uneltiri ale societăţii „Széchényi“ şi cunoscendă adevăratulă ei scopă, neamă redicată vocea şi amă admoniată pe învăţătorii din Sătmară, ca să nu primeasca darurile societăţii de maghiarisare, pentru că li se va cere în schimbă să-și vâmjă limba și naționalitatea româneascâ; teamă disă că nici atunci, când ar trăi în cea mai mare miseriă, n’ar putea să li se ierte că au temnitit după arginții dușmanilor și neamului nostru. In urma aceasta cei mai mulți dintre învă țătorii retăciţi şi-au retrasă petiţiile, ce le înain- taseră la societatea de maghiarisare fără a se gândi la gravitatea pasului lor. Dintre 150 de învăţă- tori numai vre-o 8—10 au căzută victimă sedu- ceriloră agitatorilor maghiari şi suntem convinşi că şi acestora le pare rău de ce-au făcută şi se gândescă deja, cum să îndrepteze greşala ce au comis’o. Maniaţi facă asupra acestui slabă resultată ală venăriloră loră, membrii societăţii „Sechényi“ au începută să acuse pe profesorală de limba română dela gimnasiulă superiorii de stată ungurescă din Sătmară, d-lă Dr. Ludovică Lucaciu, că dânsula ar fi pricinuită flasculă loră şi că ar sta în capulă unui „complotă daco-română, “ care ar face presiune asupra învăţătorilor, români ferindu-i astfelă de a întră în cursa, ce li s’a pusă de cătră soceitatea maghiară! Ca cineva să-și potă face o ideeă clară despre prigonirea, ce trebue să o sufere Românii din Sătmară pentru naţionalitatea loră, ajunge ca se citescft articolul ce’hi reproducemu mai jos, după cjiatula maghiară „Szamos“ din Satmara. Suntem siguri că d. profesorii Lucaciu, pe lângă aceea că a rămasă credincioşii naţiunei sale, îşi împlinesce chiămarea cu tătă conşcienţiositatea şi că n’a întreprinsă niciodată nimicii, ce ar pute se se esplice ca agitaţiune în contra elementului maghiară. Deci cumva în adevără a dată sfatulă unuia sau mai multoră învăţători din Sătmară, ca se se fereasca de darurile danaide aie societății „Széchényi,“ elă și-a împliniții numai o datoriă cătră nemulu său și cătră parchnă. Este în interesulă păcei și a liniștei publice, ca uneltirile agitatorilor pentru maghiarisare să fie paralisate și, decă d. Lucaciu a contribuit din parte’şi cu ceva la acésta, a binemeritată de patriă. Dar căpeteniile preoţesc! şi mirenesci ale Ungurilor din Sătmară nu se mulţumiră numai cu aceea de-a acusa pe profesoralii Lucaciu prin fiarele loră, ci merseră mă pasă mai departe. In adunarea representanţei comunale (consiliulă comunală) a oraşului Satu-mare d. Lucaciu eră înscrisă în lista viriliştiloră (a celoră ce plătescă mai multă dare). După cetirea listei se sculară mai mulţi Unguri şi cerură ca profesorală română să fie ştersă din listă, din causă că n’ar fi anunţată de cu vreme, că s’a aşădată în comună. Alţii în frunte cu primarulu oraşului îlu declarară incapabilă de a fi virilistă din punctă de vedere ală „patriotismului maghiară“ şi ală „credinţei cătră idea de stată maghiară.“ Profesorală Lucaciu, strigară ei, a fostă acusată în foile maghiare şi nu s’a spălată de aceste acusări; prin urmare „nu poate fi membru ală unei corporaţiuni ca acesta curată maghiare.“ (sic !) In urma aceasta bravură profesorii a fostă ştersă din lista viriliştiloră. N’au fostă însă mulţumiţi nici cu asta. Părinţii oraşului au trebuită se dea o dovadă și mai eclatantă despre aceea, că sunt „curați Maghiari“ și au propusă ca să se facă o petițiune la ministerială de instrucțiune ca se caseze catedra de limba română dela gimnasiulă din Satu-mare. Aceasta propunere părându-li-se unora totuș ceva prea groasa, hotărîră ca ministeriul, se fie rugată numai de a cercetă, decâ mai este de lipsă a se susținâ catedra de limba română și la casă când s’ar susținâ catedra să se încredințeze unui altă bărbată cu sentimente unguresci. Etă der buba, limba română. Decá catedra de limba română este cassată chiar şi la universitatea din Cluşiu, ce sensă ar mai avea susținerea ei la gimnasiulă ungurescă din Sătmară? După toate acestea puneam din nou întrebarea: Trăimă în anulă 1884 ori în anulă 1784? CRONICA POLITICĂ. Comitetulă electorală centrală ală democraţilor, sociali a adresată următorulă apelă cătră alegătorii democraţi sociali germani, în vederea viitoarelor balotage pentru Reichstagulă germană: »Soţi ai partidei! O mare parte din voi este de astădată erfişi în posiţiune să decidă la alegeri între contrari dintre noi. Acesta ne determină, a avisa la respectivele hotărîri congresuale ce s’au luată în Wyden la 1880 şi în Copenhaga la 1883. Congresulă din Wyden a decisă: In casă de balotage între contrari de-ai partidei, aderenţilor germani ai partidei li se recomandă în genere abţinere dela alegere, şi congresulă din Copenhaga s’a alăturată la acestă hotărîre, deci suntemă datori să declarămă, că, unde aderenții partidei se esprimă pentru participare la vreuna din balotage, numai acelă candidată se poate alege care se obligă a lupta: 1. încontra prelungirii legei socialiștilor; 2. încontra înăsprirei legilor penale; 3. încontra sechestrării sau restringerii dreptului electorală, generală, directă și secretă ; 4. încontra prelungirei perioadei legislative; 5. încontra introducerii condiceloră de lucru; 6. încontra vămiloră și dăriloră noue pe lucrurile trebuincioase traiului. Candidații cari nu se lega a respecta aceste puncte, sub nici o împrejurare să nu primeasc bună votă dela noi.« Acestă apelă, care s’a publicată la 30 Octomvre, este subscrisă de Auer, Bebel, Grillenberger, Hasenclever și Liebknecht. * Se pare că Italia s’a simţită greu ofensată pentru faptulă, că a fostă nesocotită cu ocasiunea întrevederii celor trei împăraţi. Presa italiană începe a cocheta cu cea francesa şi începutulă îlă face »Gazzetta d’Italia* care intervine, printr’ună articula, pentru a legă din nou Italia şi Francia relaţiuni cordiale şi frăţesc!. »République franţaise întâmpină cu multă bucuriă pasulă ce’la face diavură italiană. Fata parisiană combate mai ânteiu părerea esprimată de »Riforma« lui Crispi, că Italia, pentru realisarea planurilor sale coloniale, trebue să’şi pună speranţele în Anglia, observă că tocmai egoismulă nu lipsesce celeră de peste canală, şi-şi încheiă astfelă articolulă seu: .Câtă pentru noi, car! nici odată n’amă considerată globulă terestru ca proprietate a nostră, credemă e destulă spaţiu pe elă pentru fiecare şi mai alesă pentru Italia. Deci vecina nostră, pentru realisarea planurilor sale coloniale şi pentru legarea din nou a relaţiuniioră cordiale şi frăţesc!, are trebuinţă de simpatiele şi ajutorulă nostru, declarămă cu plăcere, că suntemă gata să i le dămă.** De câtevafile se vorbesce prin citare despre o mijlocire a Angliei în conflictură franco-chineză. .Journal des Dubats« a primită din Viena o comunicare în aceasta privinţă şi »Temps« adeveresce acesta scrie, deşi indirectă. Acastă foaie crede adecă, că Anglia şi-a oferită de bună voiă serviciele sale, de a înduplecă pe guvernulă din Peching se primescâ o resolvare pacînică a acestei afaceri. Mijlocirea se va mărgini numai la cestiunea despăgubirei și la aceasta s’ar învoi Francia, deoarece nu pune atâta preță pe suma ce ar avea să plâteascâ China ca despăgubire. Câtă pentru Tonchingă, Francia nu vrea nici una amestecă streină, deoarece ea pretinde cea mai rigurosă esecutare a tractatului Tonchingului; și în punctul acesta »Temps« încă afirmă, că numai ocuparea efectivă a întregului Tonchingă ar fi celfi mai tare sprijină ală tractăriloră.* Căletorulă africană, căpitanulă Camperio, care e cunoscută prin studiile sale despre cestiuni coloniale, scrie în »Rassegna,« că în conferința Congului Italia trebue să pună pe tapetă cestiunea tripolitană. Tripolis Bengasi, Derna, Bomba și Tobruc, care este celă mai frumosă portă din basenulă mediterană-adriatică și viitorulă locă de debarcare a poștei indiane, trebue — orice căpitanulă — se vie cu orice preță sub protectoratulă italiană; suveranulă acestoră teri ar fi Sultanulă, dacă s’ar putea numi legitimă trădătorulă modă în care acelea au fost ocupate. Caracteristică este următorea mărturisire a lui Camperio: Rusia şi Austria au dată Turciei multe hapuri amare de înghiţită; prin urmare de ce nu i-ar mai da sâ’nghiţă şi hapulă tripolitană. s---------- Resboiulu din Sudanu. Căciut’a sau nu Chartumulü în mânile Mahdiului? Nimenea nu scie. De câtva timp, circulă într’una sgomotută, că Gordon ar fi prinsă și Chartumula ocupată de rebeli, pe când telegrama ce amă primit’o eri spune, că Gordon ar fi declarată, la provocarea Mahdiului d’a se preda.