Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1884 (Anul 47, nr. 109-245)

1884-10-26 / nr. 203

REDACTIEM EA ŞI A­D MI ANN'S' KAt' NIS EA , BRASOVU, piaţa mare Nr. 22. ,,JAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe anu anu 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate. Pe anui 86 fr., pe şase luni 18 fr.,­pe trei luni 9 franci. ANULU XLVII. SE PRENUMERÂ: la poşte, la librării şi pe la do. corespondenţi. ANUNCIURILE: O seria garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrancate nu se privaescu. — Wanuscripte nu se retramb­a. 203. Vineri 26 Octomvre (7 Noemvre) 1884. --------------­ Din causa S-tei sărbători de Vineri, diaruia nu va apare decât. Sâmbătă sera. Braşovu, 25 Oct. (6 Noemvre) Nu numai odată amă semnalată în fata nóstra marele peliculă de care este ameninţată limba şi naţionalitatea nóstra în comitatul­ Săt­­marului. Ministrul­­ preşedinte şi ministru de interne Tisza a vorbită de­ o „agitaţiune a naţionalităţi­­lor­,“ ca se motiveze „măsurile escepţionale,“ ce pretindă că sunt de lipsă a se lua; n’a amin­tită Insé cu nici ună cuvântă agitaţiunea de ma­ghiarisare, care ia din ce în ce în ce propor­­ţiuni mai mari ameninţândă pacea dintre popoa­­rele acestui stată. De multă s’a formată în comitatul­ Sătma­­rului o societate, care are de scopă maghiarisarea locuitorilor, de altă limbă din acestă comitată cu toate mijloacele posibile. Ne este cunoscută debutulă cală mai nou ală numitei societăți de maghiarisare „Sechen­yi“ din care facă parte toate căpeteniile bisericesci și civile maghiare ale Sătmarului. Scimă în ce modă a încercată chiar inspectorul­ de școale regescă-ungurescă a seduce pe învățătorii ro­mâni confesionali, ca se cera premii de la so­cietatea „Széchényi“ pentru propunerea limbei maghiare. Văcjuvămu cu durere, că câţi­va în­văţători români au căzută în cursa inspecto­rului, fără a se gândi, că acele premii se îm­partă numai cu scopulă, ca învăţătorii români se se înstrăineze încetulă cu încetinelă dela sânulă naţiunei loră, se pâráséscá limba şi dati­­nele românesci şi să adape pe şcolarii lor­ ro­mâni numai cu carte maghiară şi cu semţăminte maghiare. Vecjenda aceste uneltiri ale societăţii „Szé­chényi“ şi cunoscendă adevăratulă ei scopă, ne­­amă redicată vocea şi amă admoniată pe învă­ţătorii din Sătmară, ca să nu primeasca darurile societăţii de maghiarisare, pentru că li se va cere în schimbă să-și vâmjă limba și naționalitatea româneascâ; te­amă disă că nici atunci, când ar trăi în cea mai mare miseriă, n’ar putea să li se ierte că au temnitit după arginții dușmanilor și neamului nostru. In urma aceasta cei mai mulți dintre învă­­ țătorii retăciţi şi-au retrasă petiţiile, ce le înain-­ taseră la societatea de maghiarisare fără a se gândi la gravitatea pasului lor.­ Dintre 150 de învăţă-­ tori numai vre-o 8—10 au căzută victimă sedu-­ ceriloră agitatorilor­ maghiari şi suntem­ con­vinşi că şi acestora le pare rău de ce-au făcută şi se gândescă deja, cum să îndrepteze greşala ce au comis’o. Maniaţi facă asupra acestui slabă resultată ală venăriloră loră, membrii societăţii „Sechényi“ au începută să acuse pe profesorală de limba română dela gimnasiulă superiorii de stată un­gurescă din Sătmară, d-lă Dr. Ludovică Lucaciu, că dânsula ar fi pricinuită flasculă loră şi că ar sta în capulă unui „complotă daco-română, “ care ar face presiune asupra învăţătorilor, români fe­­rindu-i astfelă de a întră în cursa, ce li­ s’a pusă de cătră soceitatea maghiară! Ca cineva să-și potă face o ideeă clară despre prigonirea, ce trebue să o sufere Românii din Sătmară pentru naţionalitatea loră, ajunge ca se citescft articolul­ ce’hi reproducemu mai jos, după cjiatula maghiară „Szamos“ din Satmara. Suntem­ siguri că d. profesorii Lucaciu, pe lângă aceea că a rămasă credincioşii naţiunei sale, îşi îm­plinesce chiămarea cu tătă conşcienţiositatea şi că n’a întreprinsă niciodată nimicii, ce ar pute se se esplice ca agitaţiune în contra elementului maghiară. Deci cumva în adevără a dată sfa­­tulă unuia sau mai multoră învăţători din Săt­­mară, ca se se fereasca de darurile danaide aie societății „Széchényi,“ elă și-a împliniții numai o datoriă cătră nemulu său și cătră parchnă. Este în interesulă păcei și a liniștei publice, ca unel­tirile agitatorilor­ pentru maghiarisare să fie parali­­sate și, decă d. Lucaciu a contribuit din parte’şi cu ceva la acésta, a binemeritată de patriă. Dar căpeteniile preoţesc! şi mirenesci ale Ungurilor­ din Sătmară nu se mulţumiră numai cu aceea de-a acusa pe profesoralii Lucaciu prin fiarele loră, ci merseră m­ă pasă mai departe. In adunarea representanţei comunale (consi­­liulă comunală) a oraşului Satu-mare d. Lucaciu eră înscrisă în lista viriliştiloră (a celoră ce plă­­tescă mai multă dare). După cetirea listei se scu­lară mai mulţi Unguri şi cerură ca profesorală română să fie ştersă din listă, din causă că n’ar fi anunţată de cu vreme, că s’a aşădată în co­mună. Alţii în frunte cu primarulu oraşului îlu declarară incapabilă de a fi virilistă din punctă de vedere ală „patriotismului maghiară“ şi ală „credinţei cătră idea de stată maghiară.“ Profe­sorală Lucaciu, strigară ei, a fostă acusată în foile maghiare şi nu s’a spălată de aceste acu­­sări; prin urmare „nu poate fi membru ală unei corporaţiuni ca acesta curată maghiare.“ (sic !) In urma aceasta bravură profesorii a fostă ştersă din lista viriliştiloră. N’au fostă însă mulţumiţi nici cu asta. Pă­rinţii oraşului au trebuită se dea o dovadă și mai eclatantă despre aceea, că sunt „curați Maghiari“ și au propusă ca să se facă o petițiune la m­inis­­terială de instrucțiune ca se caseze catedra de limba română dela gimnasiulă din Satu-mare. Aceasta propunere părându-li-se unora totuș ceva prea groasa, hotărîră ca ministeriul, se fie rugată numai de a cercetă, decâ mai este de lipsă a se susținâ catedra de limba română și la casă când s’ar susținâ catedra să se încredin­țeze unui altă bărbată cu sentimente unguresci. Etă der buba, limba română. Decá catedra de limba română este cassată chiar şi la univer­­sitatea din Cluşiu, ce sensă ar mai avea susținerea ei la gimnasiulă ungurescă din Sătmară? După toate acestea puneam din nou întreba­rea: Trăimă în anulă 1884 ori în anulă 1784? CRONICA POLITICĂ. Comitetulă electorală centrală ală democraţilor, sociali a adresată următorulă apelă cătră alegătorii de­mocraţi sociali germani, în vederea viitoarelor­ balotage pentru Reichstagulă germană: »Soţi ai partidei! O mare parte din voi este de astădată erfişi în posiţiune să de­cidă la alegeri între contrari dintre noi. Acesta ne determină, a avisa la respectivele hotărîri congresuale ce s’au luată în Wyden la 1880 şi în Copenhaga la 1883. Congresulă din Wyden a decisă: In casă de balotage între contrari de-ai partidei, aderenţilor­ germani ai partidei li se re­comandă în genere abţinere dela alegere, şi congresulă din Copenhaga s’a alăturată la acestă hotărîre, deci sun­temă datori să declarămă, că, unde aderenții partidei se esprimă pentru participare la vre­una din balotage, nu­mai acelă candidată se poate alege care se obligă a lup­ta: 1. încontra prelungirii legei socialiștilor­; 2. încontra înăsprirei legilor­ penale; 3. încontra sechestrării sau restringerii dreptului electorală, generală, directă și secretă ; 4. încontra prelungirei perioadei legislative; 5. încontra introducerii condiceloră de lucru; 6. încontra vămiloră și dăriloră noue pe lucrurile trebuincioase traiului. Can­didații cari nu se lega a respecta aceste puncte, sub nici o împrejurare să nu primeasc b­ună votă dela noi.« Acestă apelă, care s’a publicată la 30 Octomvre, este subscrisă de Auer, Bebel, Grillenberger, Hasenclever și Liebknecht.­­ * Se pare că Italia s’a simţită greu ofensată pentru faptulă, că a fostă nesocotită cu ocasiunea întrevederii celor­ trei împăraţi. Presa italiană începe a cocheta cu cea francesa şi începutulă îlă face »Gazzetta d’Italia* care intervine, printr’ună articula, pentru a legă din nou Italia şi Francia relaţiuni cordiale şi fră­ţesc!. »République franţaise­ întâmpină cu multă bu­­curiă pasulă ce’la face diavură italiană. Fata parisiană combate mai ânteiu părerea esprimată de »Riforma« lui Crispi, că Italia, pentru realisarea planurilor­ sale coloniale, trebue să’şi pună speranţele în Anglia, observă că tocmai egoismulă nu lipsesce celeră de peste canală, şi-şi încheiă astfelă articolulă seu: .Câtă pentru noi, car! nici odată n’amă considerată globulă terestru ca proprietate a nostră, credemă e destulă spaţiu pe elă pentru fiecare şi mai alesă pentru Italia. Deci vecina nostră, pentru realisarea planurilor­ sale coloniale şi pentru legarea din nou a relaţiuniioră cordiale şi frăţesc!, are trebuinţă de simpa­­tiele şi ajutorulă nostru, declarămă cu plăcere, că suntemă gata să i le dămă.** De câteva­­file se vorbesce prin citare despre o mijlocire a Angliei în conflictură franco-chi­­neză. .Journal des Dubats« a primită din Viena o co­municare în aceasta privinţă şi »Temps« adeveresce acesta scrie, deşi indirectă. Acastă foaie crede adecă, că Anglia şi-a oferită de bună voiă serviciele sale, de a înduplecă pe guvernulă din Peching se primescâ o resolvare pacî­­nică a acestei afaceri. Mijlocirea se va mărgini numai la cestiunea despăgubirei și la aceasta s’ar învoi Francia, deoarece nu pune atâta preță pe suma ce ar avea să plâteascâ China ca despăgubire. Câtă pentru Tonchingă, Francia nu vrea nici una amestecă streină, deoarece ea pretinde cea mai rigurosă esecutare a tractatului Tonchingului; și în punctul­ acesta »Temps« încă afirmă, că numai ocuparea efectivă a în­tregului Tonchingă ar fi celfi mai tare sprijină ală trac­­tăriloră.* Căletorulă africană, căpitanulă Camperio, care e cunoscută prin studiile sale despre cestiuni coloniale, scrie în »Rassegna,« că în conferința Congului Italia trebue să pună pe tapetă cestiunea tripolitană. Tripolis Bengasi, Derna, Bomba și Tobruc, care este celă mai frumosă portă din basenulă mediterană-adriatică și vii­­torulă locă de debarcare a poștei indiane, trebue — orice căpitanulă — se vie cu orice preță sub protectoratulă italiană; suveranulă acestoră teri ar fi Sultanulă, dacă s’ar putea numi legitimă trădătorulă modă în care acelea au fost­ ocupate. Caracteristică este următorea mărturisire a lui Cam­perio: Rusia şi Austria au dată Turciei multe hapuri amare de înghiţită; prin urmare de ce nu i-ar mai da sâ’nghiţă şi hapulă tripolitană. s----------­ Resboiulu din Sudanu. Căciut’a sau nu Chartumulü în mânile Mah­­diului? Nimenea nu scie. De câtva timp, cir­culă într’una sgomotută, că Gordon ar fi prinsă și Chartumula ocupată de rebeli, pe când tele­grama ce amă primit’o eri spune, că Gordon ar fi declarată, la provocarea Mahdiului d’a se preda.

Next