Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)
1885-10-18 / nr. 232
REIIACţltUEA ŞI 4l)MlMNTlUfl .M. BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE ţI. Pe unu ana 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. Romania şi străinătate: Pe ană 40 fr., pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLVIII. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la do. corespondenţi. ANUMCIURILE: O seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrancate nu te primescQ. — Manuecripta nu te retrămbu.m 232. Vineri 18 (30) Octomvre. 1885. Brașov*, 17 (29) Octomvre 1885. Aliarele din Clusiu ne totă Intreba de ce fiicemu oposițiune sistemului de guvernare actuală ală acestui stată. Noi le-amu răspunsă și le arătămui pe fiecare , fărădelegile guvernanțiloră și organeloru lor. Dér nu voră nicidecum să discute seriosă cu noi, ci ne totă calumniéza ațâțândă publiculă maghiară în contra noastra. Poate că vor sta de vorbă cu distinsulă deputată maghiară din Ţara ungureasca, care a visitat Ardealul, anume spre a studia relaţiunile dela noi şi care resumă esperienţele făcute într’ună articula publicată în frunteaharului „Budapesti Hírlap“ (Nr. 295 dela 27 Octomvre) sub titlul* „Românii ardeleni în modulă următoră : „Agitațiunea daco-română, deci se manifestă prin fapte, este fără îndoială după dreptă o crimă, care trebue să se pedepsească. A pedepsi e ușoră și aceasta e treaba judecătorului. Grreaua problemă a omului de stată este, d’a preveni pericululă. Ca elă să-și poata resolva problema, e însă de lipsă să cunoasca natura periculului, și decâ acestă peliculă isvoresce din disposițiunea unoră masse mari de poporă, trebue să studieze căuşele acestei disposițiunî. Decâ o face acésta cu nepreocupare, va ajunge în cele mai multe caşuri la acelă resultată, la care va ajunge istoriculu care studieza trecutulă patriei nóastre.“ „Lovirile, cea avută să le sufere acésta naţiune, nu ni le-au aplicată numai duşmanii noştri, ci şi noi leamă causată prin propriele nóstre greşeli, ce cunosce relaţiunile din Ardély, va ajunge la acea convicţiune, că pericululă, ce resultă din fierberea elementului română, l’au adusă la iveala greşelele nóastre însăşi. Noi înşine suntemă în Ardélü cei mai periculoşi agitatori daco-românî. Noi mânămă marea massă a Valachiloru (oláhság) în braţele agitatorilor daco-români şi îi lăsămă pradă influinţei loră.“ „Să nu credemă că singura causă, că în senulă elementului română din Ardéla domnesce o disposiţiune duşmănosă, suntă aspiraţiunile loră naţionale. Românimea din Ardălă încă şi acum are puţini oameni cu carte. Oraşe nu posede; în cea mai mare parte a ei o agriculture. Pe ţărână este însă forte greu a-lă pune în mişcare cu ideile naţionale, din simpla causă, că nu le înţelege. Elă e legată de pământulă său, trăiesce într’ună cercă mărginită, nu se gândesce la trecută, cu viitorul, nu-şi bate capulă, încă nu poate pricepe cu mintea sa esistenţa naţională, şi chiară şi asuprirea naţională trebue să o simţasca în modă individuală şi imediată, ca să-lă scoata din liniştea sa. Dar ţăranulă posede unu viu sentimentă cu privire la interesele sale materiale şi semte amară volnicia şi călcarea dreptăţii. Elă este neîncredătată, dar îi poţi câştiga încrederea, deci te ocupi consecventă cu bună voinţă de interesele lui, deci îlă aperi, îi ţii parte când are dreptate, şi este capabilă de a respecta chiară şi rigurositatea, când vede că ea se estinde făr’ de nici o părtinire într’o formă asupra fiecăruia, asupra celui avută şi puternică nu mai puţină ca asupra celui sărmană şi slabă. Şi ţăranulă română semte aşa şi deca cu toate astea vedemă, că agitatorii naţionali au influinţă asupră-i, atunci e neîndoiosă, că nu e de vină atâtă agitaţia naţională română, ci a trebuită să se întemple ceva, ce-lă apasă greu, ce vatămă interesele lui, de ce elă doresce a se elibera. Făr’ de acesta agitatorii daco-românî ară fi aternată în ventă şi n’ar fi avută unde să-şi aşette piciorulă.“ „Ca ori ce ţărână aşa şi Românulă consideră de conducătoră naturală ală său pe proprietarulu mai mare, deca interesele loră nu se contrariază prea tare. Țăranulă se semte mai apropiată de domnulă, ce se ocupă de agricultură și trăesce într’ună sată cu elă și se înstrâinează de acela, care n’are proprietate, ca d. e. de advocată, învăţâtură şi de popă şi are adevărată încredere în ei, pentru că nu vede comuniune de interese. Proprietarii maghiari au avută aşadar posibilitatea, ca să atragă la sine pe ţăranii români. Interesele loră proprie şi ale naţiunei au pretinsă acesta. Dar ei au lăsată să sîmtă ţăranulă română numai dispreţulă loră, nu s’au ocupată cu elă, n’au fostă sfătuitorii şi conducătorii lui, au esploatată strîmtorările lui. Aşa au făcută cu puţine escepţiuni toţi Ţăranulă română însă s’a înstrăinată de domnulă maghiară, care l’a impinsă dela sine şi ia vătămată interesele. Singurulă său mângăitoră a devenită popa, care sufere împreună cu elă, în sărăciă, în necultură şi în năpăstuire.“ „Acesta a făcut’o societatea şi are ce a făcută statulă? Şi-a organisată elă are autorităţile , justiţia şi administraţia, aşa ca poporulă să privescă la ele cu respectă şi cu încredere, ca să conteze pe nepărtinirea şi apărarea loră? Nu, a făcută tocmai contrariulă. Ca şi când ar apăsa ună blăstămă asupră-ne, tocmai autorităţile noastre, ce suntă în atingere cu poporulă română, suntă cele mai stricate ,fi cele mai volnice, suntă obiedulă disprețului fi ală urei. Omeni cu trecută dubiu representă aici — se înțelege că și aici suntă escepțiuni — statulă ungară, de frandéza, despóie fi storca, instraineaza banii orfanilor, fi ronasulț oamenilor sérac■. „Poporulă consideră de cel mai mare duşmană ală său autorităţile publice şi prin urmare şi naţiunea şi statulă, pe cari îlă representă aceste. Bar guvernulă acopere fi apără aceste abusuri, pentru că fişpanii Tolb căau lipsă de acei funcţionari, cari suntă buni cortefi (la alegeri) şi suntă luptacii ideei de stată maghiare. Şi totuşi idea de stată maghiară nu are duşmani mai periculoşi ca aceştia şi dacă ei voră continuă opera loră, vomă perde Ardelulu, pentru că ni-i facemă pe locuitorii români duşmani de moarte şi singura loră dorinţă va fi de a stârpi pe aceia, cari representă naţiunea maghiară. „Am supusă vederile noastre cu toata sinceritatea. Ce ne folosesce sînamăgirea? Să mărturisimă că și noi suntemă vinovați că Românii s’au înstrăinată de noi. E timpă încă s’apucămă pe o cale mai bună. Proprietarii de pomenia să se ocupe de poporă, să se straduiesca ală câştiga pentru sine şi pentru statulă maghiară. Corupţiunei autorităţiloră să-i punemă capătă; autoritatea să fiă curată, dreaptá, să sfătuască cu bunăvoinţă şi să apere acestă poporă năpăstuită. Ardélulu merită să ne damă silinţe serioase spre a-lă păstra. Fără Ardălă Ungaria nu se poate țină. Deca vomă înainta mai departe pe calea pe care amă apucată, Ardealulu e perdută și urmările le vomă merita. „Căci orice păcată să răsbună pe acestă paménta,“ face marele poetă și istoria.“ asigurată o acțiune unanimă a celoru trei puteri vecine. Bismarck a jucată adună importanta rolă. Acum cei din Viena se voră convinge, că Berlinulă afară de Viena are și alte interese, ce£a^_Ge- „e ,în folosulă păcii europene. Nisă, 27 Octomvre. Adil s’a trimisă la Belgradă respunsulă guvernului serbescă la nota colectivă a marelor puteri. Convocarea conferenţei la Constantinopolă n’a făcută aci nici o bună impresiune, deoarece se spera că conferinţa avea să se întrunăscă în Viena. De altmintrelea aci nu se aşteptă la nici ună resultată practică dela conferinţă. Constantinopolă, 27 Octomvre. In cercurile diplomatice de aci preponderăză părerea, că conferinţa va avea succesii, deorece cele trei puteri imperiale sunt o deplină hotărîre, a nu se lăsa să se desbine între sine prin nici ună incidenţă din partea ţărilor balcanice şi sub orice împrejurări să rămână unite. Sultanul n’a fostă la începută pentru conferinţă, dar la stăruinţa ambasadorilor a celor trei puteri imperiale şi la urgenta recomandare a consiliului de miniştri s’a învoită. Sultanul doresce o resolvare a cestiunei bulgare, care se întărăscă autoritatea turcăscă. Manifestaţiunile amicale unirei din partea personalităților oficiale din Anglia au atinsă adâncă pe Sultanulă. — Porta a refusată a primi pe Dr. Stoilov, ce era să fiă trimisă în misiune specială la Constantinopolă de cătră prințulă Alexandru ală Bulgariei, (jicăndă că consideră nefolositoare o asemenea misiune in referinţele politice actuale. La Banca otomană a făcută Porta ună împrumută de 800.000 fonţi. Contractulă s’a amânată Sultanului spre primire. Sutomore, 27 Octomvre. Deoarece Muntenegru îşi continuă înarmările de resboiu, autorităţile turcesci au dispusă să se împartă emigranţilor musulmani, cari se află în Scutari, pusei Martini şi muniţiune. UNIREA BULGARILORII. Telegramele cele mai nouă, Berlină, 26 Octomvre. „Nord. Alig. Zeitung“ continuă a arăta situaţiunea ca pacinică. Ea constată, că perspectivele conferinţă au devenită de Sâmbătă îmbucuratore. Din Filipopolă află numitulu Zarab că la revoluţiune n’a luată parte nici ună membru ală representanţei poporului sau ală comitetului permanentă, şi că membrii acestuia suntă chiar supraveghiaţî de poliţie şi în parte internaţi. Poporaţiunea a fostă liniştită prin suri false, spre esemplu, că ofierii ruşi au se fiă înlocuiţi cu oficerî austriacî. Petersburgu, 26 Octomvre. Impresiunea, ce a făcut-o mesagială împăratului Franciscă Iosifă asupra pressei de aci, este foarte diferită. Numai „Petersburgskija Vjedomosti“ e de tată mulţămită şi o fice că acum . Modificarea ministerului în România O corespondenţă din Bucuresci cătră „Pester Lloyd,“ de la 25 Octomvre, comunică urmatoarele. Apropiata convocare a camerelor, o dată scriitoră, ce de câteva zrele circulă despre o întregire şi în parte o modificare a ministerului Brătianu, o însemnătate actuală cu atâtă mai mare, cu câtă luarea portofoliului resboiului, desemnată ca faptă hotărîtă, de cătră ministru-preşedinte şi intrarea lui Maiorescu în cabinet, se pot considera ca simptome caracteristice pentru judecarea situaţiunii esterne şi interne a României. întemeiaţi pe esperienţe din trecută, oamenii s’au obicinuită deja a privi trecerea lui Ionă Brătianu la resortul răsboiului ca ună sennă, că situaţiunea în afară e seriosă, şi prin urmare şi acum se consideră acesta ca basă pentru aceea, că guvernulă nostru, cu totă hotărîtă intenţiune ce are d’a întâmpina ori ce reacţiune a turburărilor bulgare, nu scapă din ochi posibilitatea astorfelii de incidente neprevedute, care ară trebui să inpună bărbaţilor de stată conducători datorinţa d’a lua măsuri estraordinare pentru menţinerea păcii şi pentru apărarea graniţeloră ţării. Ce privesce intrarea lui Maiorescu în cabinetă este cunoscută, că în cursul a celor dnoi ani din urmă deja de repeţite ori s’a vorbită despre aducerea unuia său altui representantă ală aşa numitei partide a conservatorilor tineri, ca să ia parte la afacerile guvernului. Cu toate astea, deși în urma alipirei României la liga de pace a Europei centrale politica esternă a guvernului Brătianu a apucată cu totulă acea direcţiune, pentru care partida tinerilor conservatori deja de multă întrevenise, totuși n’au dispărută acele divergințe de opiniuni cu privire la politica internă, care pănă deunăile puneu partida conservatorilor tineri în contrazicere cu majoritatea guvernamentală a parlamentului. Intrândă acum Maiorescu în cabinetul Brătianu, atunci trebue să presupunemă că său se face în privinţa politicei interne o apropiere de partida conservatore jună, care e în contra ori cărei reforme pănă ce nu se voră întări instituţiunile de progresă ale ţării, sau trebue să admitemă, că diverginţele de opiniunî nu suntă aşa de mari, încâtă să împedece o cooperare directă a membrilor partidei conservatoare june, puţini la număr, dar distinşi prin însemnătatea intelectuală, la resolvarea cestiunilor pendinte