Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-07-24 / nr. 163

REINACŢIEXEA ŞI ADMINISTRAŢUIEA I BRAŞOVtI, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE ŞOI. Pe una ană 12 fior., pe şăse luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate. Pe ani 40 fr., pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANUL XLVIII. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la do. corespondenţi. ANUNCIURILE: O seriă garmondfl 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nefrancate nu te primescu. —lUnuipripte nu ta ratrămicu. 163. Mercuri, 24 Iuliu. (5 Augusta). 1885. Braşov*, 23 Iuliu (4 August*) 1885. Astăzi nu ne vomi ocupa nici de visita ce se zice că o va face Ţarulă Alexandru III monarchului nostru, nici de viitoarea întâlnire între cancelarului Bismark şi ministrul de esterne austro ungari Kalnoky, nu vomiî vorbi nici de festivităţile costisitoare ce se arangiază în Budapesta în onoarea visitatorilor d esposițiunei, nici de pregătirile estraordinare ce se face în Clusiu pentru „epocala“ adunare generală a „kultur-egylet“-ului, nici de giganticulu planii d’a se înscena unu congresu ali tuturoru reuniuniloru de maghiarisare, ce se discută tocmai acum în colonele foilor maghiare, ci ne vomntorce privirile spre trista realitate, ce se ascunde îndărătură acestora spectacole mari şi mici, înainte cu trei luni, vorbindu despre pompa şi luxula cela mare, ce s’a desfăşurată la deschiderea esposiţiunei din Budapesta, amă 4i între altele. Ce contrastă între strălucirea din capitală şi miseria din regată! Unde este mulţumirea şi bunăstarea poporaţiunilor, ce voiescă a o înfăţişa lumei străine aranjorii esposiţiunei? Mulţumirea au păpat’o de multă d-nii Tisza- Trefort cu acţiunile lor politice interiore pentru întărirea pretinsei idei de stată maghiară, or bunăstarea câtă mai era a păpat’o şovinismulă ungurescă cu esperimentele lui costisitóare, cu pofta de câştigă şi cu lăcomia celoră ce s’au înrolată sub stegulă combatanţilor, pentru idea unui stată specifică maghiară imaginară. ţfiarele maghiare ni-au luată în nume de rău aceste cuvinte cari, se înţelege, nu se potriveau nicidecum cu veselele disposiţiuni, ce dominau între înfocaţii naţionalişti din Cluşiu şi din Budapesta, pentru cari azi tóte suntă numai lapte cu păsată. Ei de sigură că nu s’au gândită, că încă în toiul d esposiţiunei voră fi deşteptaţi din dulcile ilusiuni prin glasulă nemilosă ală ministrului-execuţiă. De când s’a inaugurată noua viaţă constituţională maghiară, multe ordonanţe de ale miniştrilor de finance unguresc sau sbârnăită pe de-asupra capetelor biet loră contribuabili spăriaţi şi îngroziţi, dar ordonanţa dela 20 Iuliu a „simpaticului“ ministru de finance actuală, comite Szapary, Ie pune vârfa la tóate, ilustrândă într’ună modă foarte tristă contrastulă celă mare dintre pompa ce se desfăşură azi în capitală şi dintre marea miseriă, ce domnesce în ţară. Cetitorii noştri cunoscă cuprinsulă fatalei ordonanţe despre care e vorba. Ministrulă ordonă inspectorilor de dare ca acum, după ce s’a terminată secerişulă, în luna lui Augustă, se încaseze restanţele de dare pe calea esecuţiunei cu cea mai mare vigoare dela agricultori şi dela ceilalţi contribuabili. Ordonanţa ministrului-execuţie a produsă sensaţiune durerosa nu numai în ţară, ci pretutindeni. „Neue freie Presse“ o numesce „draconică“ şi zice, că restanţele de dare în Ungaria trebue că au luată mari dimensiuni şi că s’a golită cumplita, visteria statului, déca corniţele Szapary adresézá inspectoriloră de dare cuvinte atâtă de aspre. S’au şi sâmţită imediată urmările triste ale ordinului de esecuţiă. La bursa de cereale din Budapesta şi Viena au căzut şi deodată preţurile bucatelor, în modă însemnată. Negustorii sistéză cumpărăturile, pentru că prevedu, că déca se voră începe esecuţiunile în ţară voră putea cumpera dela ţărani şi dela licitaţii cereale pe ună preţă de nimicit. Bieţii agricultori nici n’au cărată bine bucatele de pe câmpă şi esecutorulă le şi presentă ordinul de încasare a restanţelor. Cum o să scape ei din strimtare, deci nu prin aceea că-şi voră vinde totă, bucate şi vite, cu orice preţă ? De astădată şi patrioţii noştri înfocaţi s’au spăimântată. Faţă cu ordonanţele lui Szapary e naturală că nu potu fi indiferenţi, căci îi ustură şi pe ei, nu ca esecuţiile inspector’ilor de scóle ai d-lui Trefort, cari se facă numai pe spinarea Nemaghiarilor. ,,Egyetértés“ apeléza la jurisdicţiunile comitatense şi orăşenesc!, ca să protesteze grabnică şi în massa în contra ordonanţei „absurde şi nelegale“ a d-lui Szapary. S’au făcută deja cei dintâiu paşi din partea unor deputaţi. Să nu stămă cu manile în sîni — esclamă foia oposiţională din Cluşiu — şi să nu lăsăm şi ca economii noştri, talpa ţării, să cadă victimă unei politice financiare, care ne mai avândă nici ună mijlocă de echilibrare, ne mai putendă inventă nimică, şi fiindă desbrăcată de ori ce umanitate, a suferită ună naufragiu completă. Să nu stamă cu manile în sînă — 4i°emd şi noi — şi să ne trezimu din ilusiuni, căci miseria din ţară nu se va puté curmă câtă e lumea prin esposiţii, ce nu sunt făcute la timpă, şi prin reuniuni de maghiarisare. Memorandul consistoriului bisericei evangelice c. a. a Ardealului dată în 27 Aprilie 1885 Nr. 2951885 cătră Escelenţa Sa d. Augustă, Trefort, ministru r. de culte şi instrucţiune, referitoră la instrucţiunea limbei maghiare în şcolile poporale nemaghiare ale bisericei. (Urmare). Pentru lămurire ne serveşte In acesta privire în primul loc, chiar motivarea, pe care o face articolul XVIII din 1879 decisiunilor sale: că ar fi „de lipsă, să i se dea fiecărui cetăţănă prileju, să-şi însuşăscă limba maghiară i. e. limba statului.« Astfel, toate hotărîrile sale au singurul scop, de a-i oferi cetăţănului acesta , prilejul şi împuternicirea dată »ministrului de culte şi instrucţiune« în § 4, de a regulă instrucţiunea obligată a limbei maghiare în respectivele şcolî poporale prin ordonanţă, încă o ună mijlocă pentru ajungerea acestui scopă. Este dar firescă şi de sine înţelesă — în casulă când legea trebue să conglăsuiascâ cu cererile lui Verböczi din Tripartitum opus juris consvetudinarii vnelyti regni Hungariae, Prologus titulus VI, § 12, ne laqueus alicui paretur per eam — că măsura pentru însuşirea limbei maghiare, prin care să i se dea cetăţănului »prileju« — trebue judecată şi măsurată după scopul şi problema scólei poporale şi că acele scolî poporale, i. e. nemaghiare, cărora li se impune acesta nou obiectă obligată de învăţămăntă suntă sau voră fi abătute dela chemarea adevărată a lor, atâtă cu privire la cultura generală, câtă şi la cea naţională şi confesională. Despre acesta spirită de respectare a dreptului naturală şi positivă ală cetăţenilor, cu limba nemaghiară găsimă noi repeţite mărturii şi în motivarea, cu care Ecselenţa Vostra aţî aşternută la 11 Maiu 1879 în dietă »Proiectulă referitoră la instrucţiunea limbei maghiare în scólele poporale.« Şi aici se accentuăză, că »niciodată statulă şi legislatura nu au avută intenţiunea, precum nicî acum nu are să răpăscă naționalitățiloră limba lor, seu se le-o stremtoreze"; dimpotrivă ar fi »în interesul, chiar ală naționalitățiloră se pricăpă și se poate vorbi limba statului, în vreme ce folosescă propria-le limbă în viața privată, în biserică şi şcolă, în comună şi literatură.« Aşternuta motivare a Exelenţei Voastre continuă din vorbă în vorbă: »A sili pe cetăţeni de altă limbă, să şi-o însuşăscă — afară de limba maternă — şi pe a statului, ar fi o străduinţă fără scopi. Dar a oferi oricui prilejuiă, a şi-o însuşi din versta copilărăscă, e o bunătate, pentru care statului numai mulţămire i se poate aduce. Şi singura cale pentru acesta este introducerea limbei maghiare între obiectele de învăţămăntă ale sectelor poporale.« Insuşî Exelenţa Vostră lămurită accentuaţi în amintita motivare, că acesta să se facă ,cu acea îngrijire şi cumpătare, ce-o pretinde greutatea esecutărei şi înainte de fote cruţarea sentimentelor naţionalităţilor de altă limbă.« In asemenea modă arată raportulă comisiunei de instrucţiune alesă la 3 Aprilă 1879 de dietă, raportă cu care-i presentă ea proiectulă desbătută, că la crearea nouei legi nu s’a ţintită la răsturnarea sculelor nemaghiare şi a problemei loră de cultură şi instrucţiune. »Scopul şi destinaţiunea« proiectatei legi nouă, spune el, lămurită, »nu suntă altele, decâtă a face posibilă cetăţenilor nemaghiari şi feluritelor confesiuni însuşirea limbei statului, fără negligerea limbei proprii »materne.* Acceptândă comisiunea crearea unei astfel de legi, »nu recomandă nici o măsură aspră de siluire, nu doresce şi nici nu poate dori, ca în acăstă patriă să i se răpăscă vreunei naţionalităţi limba sau să se neglige câtă de puţină desvoltarea limbei sale.« Comisiunea declară chiar, că după voinţa sa legea să întărăscă consciinţa, »că e a naţionalităţilor, frumoasa chemare, de-a trăi în acăstă patriă în pacînică înţelegere şi egală îndreptăţire« şi de-aceea nici nu se îndoesce,că confesiunile, naţionalităţile, corporaţiunile ş. a. nu voră căută şi nu voră găsi în acestă proiectă de lege nimică altceva, decâtă ună esenţială mijlocă pentru desvoltarea reciproceloră loră interese şi culturei loră generale.« Din cele spuse dela sine se vede, care e sensus legam, în care va trebui să se îndeplinăscă articolul de lege XVIII. 1879, mai cu sămâ şi cu privire la ordonanţa lăsată în sarcina d-lui ministru, pe care autorităţile scelelor« confesionale nemaghiare »să aibă în vedere« numerul căsurilor pentru obligata instrucţiuna a limbei maghiare la fixarea planului de învăţămăntă. După o spiritulă legiloră,* a cărui esplicare e dată atâtă în legile religionare ale terei şi în articolul XLIV 1868 despre egala îndreptăţire a naţionalităţiloră, câtă şi în motivarea şi raportul comisiunei la proectul de lege, apoi şi în declaraţiunile proprii şi repetite ale Exelenţei Vostre, trebue să li se dea şcolarilor d »prilejul să-şi însuşăscă limba maghiară în şcolile poporale şi elementare, fărăneglijerea propriei limbi materne,« fără »periclitarea egalei îndreptăţiri,« fără »păgubirea culturei loră generale« şi cu »acea îngrijire şi cumpătare, ce.... cere mai înainte de toate cruţarea sentimenteloră naţionalităţiloră de altă limbă,* dela sine se înţelege numai în măsura, în care se poate face acăsta în modă naturală la o şcolă de felul acesta — la o şcolă elementară — şi fără să se facă imposibilă împlinirea problemei, căreia în primulrendă servescă aceste şcoli: creşterea religiosă şi morală anume a şcolarilor, pregătirea lor intelectuală cu cunoscinţele şi dibăcia trebuincioase pentru viaţă în sfera şi pănă la treptă, care după starea culturală a timpului o pretinde aceea comunitate de traiu (la noi aşa dară şi germană şi evangelică, căreia îi aparţine şcela, pe care a întemeiat-o şi o susţine. O competentă analisă a planului de învăţămăntă esmisă cu înalta ordinaţiune dela 29 Iunie 1879 Nr. 17,284 1879 pentru şcolele cu limba de instrucţiă nemaghiară şi anume a numărului de ore fixată în eră pentru instrucţiunea obligată a limbei ungurescî arată, că aici nu se validităză principiulă temeinică ală constituţiunei ungurescî: »Executiva potestas nomnisi in sensu legim.... exercebitur.“ Introducerea acelui numără de ore în scălele nóstre ar trebui să ni le desorganiseze cu totulă și să le depărteze dela anumita loră destinare, ceea ce totă e împotriva »spiritului legiloră,* abstrăgăndă dela aceea, că de s’ară folosi în astă privire, ea nu ar fi în înţelegere cu autonomia bisericei noastre preste şcolele sale poporale, nu ar fi în înţelegere cu egala îndreptăţire a na-