Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1886 (Anul 49, nr. 145-292)
1886-08-05 / nr. 175
Nr. 175, cu Saşii şi asupra condiţiunilor ei. S’a şi încheiaţii deja o anumită convenţiune cu privire la aceste condiţiunî, între cari nu este de puţină importanţă faptului că Saşii sunt aplicaţi a recunosce „idea de stată maghiară1^?) pe lângă apărarea şi asigurarea naţionalităţii şi proprietăţii lor naţionale. Corespondentul asigură după informaţiunile primite din celă mai bună isvoră, că guvernul lui Tisza este decisă a face Saşilor din Ardeală concesiuni în ambele direcţiuni, şi încă aşa că de presenţă nu mai au a se consulta de câtă numai asupra formalităţilor, sub cari să se aducă înaintea forului publicităţii acesta „convenţiune” deja asigurată în principiu. In cestiunea acestora formalităţi nu se vor nasce dificultăţi seriose, pentrucă nu numai majoritatea guvernamentală din dietă, ci chiar şi cei mai distinşi bărbaţi conducători ai oposiţiunei moderate suntă convinşi că faţă cu pretensiunile drepte ale Saşilor, îngăduinţa nu numai că e recomandabilă, ci ea este totă odată şi adevărata consecinţă a prudenţei politice, întru câtă adecă printr’însa a primită de o parte idea de stată maghiară ună nou vacrimă de încredere, or de altă parte se pune stavilă întărirei valachimei din Ardălă, care totdăuna s’a folosită de duşmănia dintre Maghiari şi Saşii ardeleni pentru promovarea intereselor naţionalităţii sale...“ SOIRILE DILEL »Sieb. Deutsch. Tgbht.» comunică despre o măsură luată de guvernulă română, care închide cu totulă graniţele. Conformă ordinaţiunei, la comunicaţiunea cu cară şi cu cai peste graniţe are să se depună la oficială vamală română ca deposită pentru casulă, când carulă şi caii s’ară vinde în România: 200 fr. pentru ună cară de rendă, 400 fr. pentru ună landonă, 00 fr. pentru ună cară, la trecere peste graniţă. Acesta ar însemna împedecarea totală a comunicaţiunei cu carăle peste graniţe. In congregaţiunea generală a comitatului Alba- Regală s’a hotărîtă să se adreseze, în afacerea schimbărilor personale militare de deunăzi, o petiţiune dietei. De asemenea comisiunea comitatensă a Albei inferiore a luată o resoluţiune, ca simţămintele binevoitore părintescî şi simţulă constituţională ală Maiestăţii sale, precum şi atitudinea înţeleptă şi patriotică a guvernului vor face cu putinţă, ca spiritele iritate să se potolăscă şi să se ia urgentă disposiţiunî şi măsuri de a se produce şi întări în armata comună acelă spirită, care să ofere garanţii pentru fidelitatea cătră constituţiune şi se corăspundă intereselor monarhiei austro-ungare. După ună raportă ală inspectorului şcolară, în comitatul Bistriţa-Năsăudă se află 200 de învăţători, pe fiăcare învăţătură se vină 70 copii obligaţi la şcolă, dintre cari 56 cercetăză şcoala în fiăcare tjp- Inspectorulă a constatată lipsa a 24 învăţători Acăstă lipsă însă dică „patrioţii«, că încă în anulă viitoră e pe cale a se delătura, pentrucă deja se lucrăză la organisarea a 10 şcole nouă comunale. — Românii să caute a avă scólele loră de cumva lipsescă. —x— Ună neguţătoră din Clusiu, —cfice »Ellenzék*,— avăndă afaceri cu ună altă neguţătoră din Sebeşiu, i-a trimisă acestuia ună tarifă în limba ungurăscă. Neguţâtorulăsasă însă i-a trimisă aceluia îndărătă tarifulă, scriindă pe elă: »Erbitte deutsches Preissblatt«. »Ellen—x— Ni se scrie de lângă Someşulă rece cu data de 6 Augustă a. c.: Petra, ploile şi furtunele ce ni le-a adusă luna lui Iulie nu le-omă uita, ba le-omă sîmţi multă vreme. Bucatele ni s’au sdrobită în mare parte. Văile şi păraiele au inundată şi înmolită ierburile, ce erau încă necosite, orenurile strînse în botfî şi căpiţe au fostă împrăştiate de văntă, udate şi prefăcute aproape jumătate în gunoiu. Ba s’au ruinată şi edificii de economiă. Aşa bunului economă Irimie Alexa i-a dărimată văntură o casă frumosa în Nusicenî cu două încăperi şi tindă. —x— Aflămă că în 25 şi 26 Iulie a fostă tărgă de ţară la Şieu-Odorheiu. Vitele s’au plătită forte slabă, o părechiă de boi, ce într’alţi ani mergea câte cu 300 fl. v. a. acum abia s’a plătită cu 150—180 fl. v. a. Pentru .Kulturegyletiştii« din Clusiu se observă, că maghiarisarea pe aci merge înainte ca raculă. Ună Ungură şi ună lasă cu trăsurile lor, întâlnindu-se prin tărgă, Ungurulă strigă cătră Sasă: baba hajts! or Sasulă îi răspunse: »Șuncă moi vorovesce rumunesce, că vunguresce nu scie nici draculă...!« —x— Se vorbesce ca Papa ară fi intervenită pe lângă ministrulă afaceriloră străine din Bucurescî ca Monseignorulă Palma, arhiepiscopulă catolică la Bucurescî, să fiă recunoscută ca însărcinata de afaceri ală Sântului Scaună. Românii din Serbia de pe marginea Dunării au începută să trăcă unii în Bulgaria, alţii în România, căutândă mnă traia mai bună Se vede că şi p’acolo e focă şi pârjolă. (Jice „Răsboiula* —x— In diua de 29 Iulie au mai plecată din Romană mă numără de Israelitî la America. La 30 Iulie au mai plecată încă 25 Israelitî. FOILETON I. Cele trei mărgăritare din începutul!! renascerei italiane. (Studiu archeologică de Severii Mureșianu). De sartea poporeloră atârnă desvoltarea arteloră. Ele suntă monumentele mute, care arată gradulă culturală şi socială ală unui poporă. Intr’ună stată unde libertatea individuală este restrînsă, unde despotismulă are mână liberă, tristele urmări cadă şi asupra loră, ele devină sclavii curţii, suntă înlănţuite şi decadă. Asta o aflămă la Greci, asta o aflămă la Romani, la aceste două popore ale anticităţii, cari storcă admiraţiunea sutelor şi de generaliun. Ori cărui individă cu ună ochiu pătruncătoră, contemplândă resturile ruinelor, înegrite de tempestăţile seculari, monumentele plastice mutilate de barbarismul şi popoareloru neculte, picturile de pe păreţii palateloră desgropate în Roma şi jurul ei, ale neînsemnatelor oraşe provinciale Herculan şi Pompei, ale vaseloră desgropate din pământurile clasice, li se umple sufletulă de o adâncă admiraţiune de atâta sublimitate, de atâta perfecţiune şi maiestate ce aceste popore au sciută întruni în operele lor. Şi câtă libertate trebue că a esistată, pe acele timpuri. După timpurile de gloriă şi înflorire antică urmază letargia evului mediu. Desastrele şi ironia sorţii, ce au bătută pământulă Italiei în decursă de peste o miiă de ani, nu au fostă în stare ca să ştârgă din memoriă suvenirile tradiţionale şi genială italiană. Ostenită de dogmele credinţei doresce eu sete scrutările scienţifice şi in loculă autorităţii bisericesc! se desvoltă instiinţa spre o libertate individuală. Astă mişcare se simte cătră finele evului mediu. Gând zelulă cătră literatura clasică se desvoltă în totă Italia, vedemă cum Nicolo di Rienzi, din familiă neînsemnată, în mărimea sufletului său se avântă a entusiasma pe conpatrioţii săi la restabilirea maiestăţii poporului, ale cărui drepturi erau desconsiderate şi nimicite prin aroganţa celor puternici; vedemă câtă iritaţiune febrilă pulsază şi în vinele învăţaţiloră pentru totă ce este clasică, câtă studiu ală artiştiloră pentru însuşirea formelor antice, cari nevoindă să rămână îndărătă urméza curentului. Şi de lăudată este ferbintele interesă ce’lă desvoltă după esiliulă din Avignonă bărbaţii de spirită din înălţimea tronului pontificala, micii tirani presăraţi în cuiburile înflorite ale frumóasei grădine italiene, ba chiar şi laicii şi comercianţii sacrificândă multă pentru de a satisface boldului atâtă de vulgarisată. In astfelă de împrejurări ne aflămă în ajunulă secuiului al 15 lea. Ivirea lui anunţă o mare învingere prin concursulă publicată pentru facerea unei porţi a baptisterului catedralei florentine, căci aci prin învingerea lli Ghiberti se face primula pasă energică la începutul renascerei italiene. Toscana.*) In Toscana, carea pe timpurile aceste conservase forma republicană, unde luptele de emulaţiune între cetăţeni nu încetau, unde nimănui nu-i era eschisă posibilitatea de-a ajunge la cele mai înalte demnităţi republicane îmbolindă chiar pe familiile cele mai avute şi distinse la o activitate continuă pentru de a se face demni urmaşi ai străbunilor loră, — se distinge familia de Medici, carea printr’ună comerciu estinsă în cele mai îndepărtate ţinuturi ajungândă la o avuţiă enormă cu o mână binefacetore dă sume considerabile sprijinindă sciinţele şi artele, şi carea prin viruţile sale ridică Florenţa la cea mai mare înălţime. Căci nici ună stată din Italia pe aceste timpuri nu se bucura de o bunăstare, înflorire şi putere împunătore în afară, ca republica florentină. Resboiele mici ce a fostă necesitată să porte acăstă republică în prima jumătate a seclului al 15-lea nu oa împedecată de-a nu-şî înfrumseţa oraşul, cu cele mai însemnate monumente, cari la tote generațiunile urmatoare dau dovezii necontestabile despre agerimea spiritului său, despre bunulă său gustă și des *) Macchiavelli: Istorie florentine. Roscoe: Lorenzo di Medici, trad. în germ, de Sprengel. GAZETA TRANSILVANIEI zék« se miră, cum de se află ună astfelă de neguțătoră, care se portă ca și cum nu ar fi în Ungaria, ci în Flandria. — Noi îi spunemă jupânului „Ellenzék“, că neguțătorulă din Sebeșă se portă tocmai ca in Ungaria, care nu e Maghiaria. —x— Comisiunea aleasa de comitatulă Ciucă a lucrată planulă pentru calea ferată săcuiască. Acesta are să se lege la Haşfalău cu calea ferată a statului şi de aci pănă la Braşov, să atingă staţiunile Odorheiu-Zădaca, Dană, Racoşă, Ciucă-Sereda, Tuşnadă, Sepsi St. Georgi. Afară de aceasta, pe lângă direcţiunile principale Haşfalău şi Ghimeşă să se construească în acelaşi timpă căi secundare dela Vaslabă pănă la Ditro şi Racoşă-Sereda. —x— Lui .Fester Lloyd« i se comunică, că într’o nóapte o societate de dame unguresc ia petrecuta straşnică înaintea edificiului »Wiener Haus“ din Rohitsch, unde locuesce episcopulă croată Strossmayer, care se află la acele băi Aceasta scenă nocturnă, după cum dică oamenii de acolo, a fostă o „Katzenmusik* din partea Ungurilor, pentru apelulă ce l’a adresată episcopală cătră preoții săi spre a contribui la ridicarea monumentului lui Radetzki. Din Transilvania, Augustă 1886. I. Stimate D-le Redactoră! Nu credă că se mai află în Europa o naţiune, care după ună trecută aşa tristă şi durerosă să fi ajunsă astăzi într’o situaţiă ca aceea a naţiunei române. Drepturile şi averea nostră suntă puse la disposiţia celor puternici. Dările şi impositele cele mari ne despoie de téte. Astfel, moşiile nóstre, ale economilor, pe cari din moşi de strămoşi leamă plătită de dare şi leamă îngrăşată cu sângele nostru apărându le de inimicii tronului şi ai ţării nóstre, astăzi le vedemă inundate de străini de altă lege, ba partea cea mai frumosă din ele, căciute totală în mânile lor. Religiunea nostră, recunoscută prin legile sancţionate de Maiestatea Sa este ofensată conturbându-se serviciulă divină fără nici o causă fundată, numai pe basa unor suspicionări şi scornituri tendenţiose. Noi dămă adausurile, dările grele, aruncăturile, împrumuturile, fără să ne dea cineva sema, cum şi spre ce scapă să întrebuinţăză ele. Noi lucrămă la drumuri, la poduri, la prunduită şi purtămă greutăţile varmeiju seu ale comitatului, fără ca să ne spună cineva, cum de cadă atâtea greutăţi peste noi. De pe noi trăesce judele satului, fără ca sălă putemă alege pe celă ce îlă vrea sătulă, ci numai pe celă ce îlă vrea solgăbirăulă. Tinerii noştri pe cari cu spesele nóstre îi ţinemă pe la scele câte 16—18 ani suntă siliţi, ori a’şi părăsi ţara loră, ori a se întoarceărăsî la carnele plugului, necăpătândă nici ună oficiu pentru că ţină la naţia şi la legea loră străbună. Cei, pe cari constelaţiunea aşa poreclitului constituţionalismă ungurescă i-a apucată în vre-o condiţiune de traiu, suntă strînşi aşa de tare între ileu şi barosă, încâtă chiar cei mai constanţi suntă supuşi terorismului celoră dela cârmă, învăţătorii noştri, pe cari asemenea noi îi ţinemă şi cari conformă aşedămintelor nóstre bisericesci au să instruescă pruncii noştri în dulcea limbă maternă, flă câtă de cualificaţi, deea nu propună unguresce mai multă ca românesce suntă destituiţi şi ni se impună alţii cu puterea. La câte şi mai câte contribuimă şi cu punga şi cu braţulă şi când ceremă şi noi vr’ună bine, când cerem şi să ne rădice şi nouă statulă vr’o şcolă, să ne încuviinţeze vr’o reuniune de cultură, ni se spune că suntă superflue deorece se află destule unguresc!. Ba ce e mai multă nici pe banii noştri nu ne concedă a ne rădica şcole şi gimnasie, cu atâta mai puţină vr’o universitate. In totă Ardelula şi ţăra ungurăscă la o naţiune de 3 milioane suflete a fostă în Clusiu o catedră mai de Domne ajută de limba română şi aceea au suprimat’o dându-o pe mâna unui renegată, mai rău ca ună Maghiară perciunată, ca Moldovan Gergely. Mai avemu o mulţime mare de judecători şi deregătorî puşi vecji Domne pentru binele nostru ală poporului, dera când se duce la dânşii vreună bietă omă năcăjită cu vr’o rugare ori plânsere, nu să pote înţelege cu dânşii, fiindcă nu-i vorbescă şi nu-i pricepă limba. Sărmanulă economă cheltuesce atunci de trei ori, de patru ori mai multă cu procesulă, decâtu aceea, ce voesce să câştige, şi adeseori aude numai după trei ori patru luni, ori şi ani de zile, că şi-au perdută dreptatea. Şi aşa cei fără milă faţă cu poporă parte din nesciinţă, parte din răutate îlă năcăjescă şi storcă pănă la măduvă. C’mnă cuvântă, mai nainte amă fostă consideraţi ca robi, oi astăzi suntemă luaţi ca minorenî în casa, la vatra şi în patria nostră străbună. Asupra tuturora acestora odată, d-le Redactoră, m’am plânsă la ună domnă ungură, despre care credeamă, că are cunoscinţe atâtă din istoria nostră câtă și a Ungurilor, și între altele ătă ce mi-a disă: „Obici 1886.