Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1886 (Anul 49, nr. 145-292)

1886-08-05 / nr. 175

Nr. 175, cu Saşii şi asupra condiţiunilor­ ei. S’a şi încheiaţii deja o anumită convenţiune cu privire la aceste con­­diţiunî, între cari nu este de puţină importanţă faptului că Saşii sunt­ aplicaţi a recunosce „idea de stată ma­ghiară1^?) pe lângă apărarea şi asigurarea naţionalităţii şi proprietăţii lor­ naţionale. Corespondentul­ asigură după informaţiunile primite din celă mai bună isvoră, că guvernul­ lui Tisza este decisă a face Saşilor­ din Ardeală concesiuni în ambele direcţiuni, şi încă aşa că de presenţă nu mai au a se consulta de câtă numai a­­supra formalităţilor­, sub cari să se aducă înaintea fo­rului publicităţii acesta „convenţiune” deja asigurată în principiu. In cestiunea acestora formalităţi nu se vor­ nasce dificultăţi seriose, pentrucă nu numai majoritatea guvernamentală din dietă, ci chiar şi cei mai distinşi bărbaţi conducători ai oposiţiunei moderate suntă con­vinşi că faţă cu pretensiunile drepte ale Saşilor­, îngă­duinţa nu numai că e recomandabilă, ci ea este totă odată şi adevărata consecinţă a prudenţei politice, întru câtă adecă printr’însa a primită de o parte idea de stată maghiară ună nou vacrimă de încredere, or de altă parte se pune stavilă întărirei valachimei din Ar­­dălă, care totdăuna s’a folosită de duşmănia dintre Ma­ghiari şi Saşii ardeleni pentru promovarea intereselor­ naţionalităţii sale...“ SOIRILE DILEL »Sieb. Deutsch. Tgbh­t.» comunică despre o mă­sură luată de guvernulă română, care închide cu totulă graniţele. Conformă ordinaţiunei, la co­­municaţiunea cu cară şi cu cai peste graniţe are să se depună la oficială vamală română ca deposită pentru ca­­sulă, când carulă şi caii s’ară vinde în România: 200 fr. pentru ună cară de rendă, 400 fr. pentru ună landonă, 00 fr. pentru un­ă cară, la trecere peste graniţă. Acesta ar însemna împedecarea totală a comunicaţi­unei cu carăle peste graniţe. In congregaţiunea generală a comitatului Alba- R­egală s’a hotărîtă să se adreseze, în afacerea schim­­bărilor­ personale militare de deunăzi, o petiţiune dietei. De asemenea comisiunea comitatensă a Albei inferiore a luată o resoluţiune, ca simţămintele binevoitore părintescî şi simţulă constituţională ală Maiestăţii sale, precum şi atitudinea înţeleptă şi patriotică a guvernului vor­ face cu putinţă, ca spiritele iritate să se potolăscă şi să se ia urgentă disposiţiunî şi măsuri de a se produce şi întări în armata comună acelă spirită, care să ofere garanţii pen­tru fidelitatea cătră constituţiune şi se corăspundă inte­reselor­ monarhiei austro-ungare. După ună raportă ală inspectorului şcolară, în co­­mitatul­ Bistriţa-Năsăudă se află 200 de învăţători, pe fiă­care învăţătură se vină 70 copii obligaţi la şcolă, dintre cari 56 cercetăză şcoala în fiă­care tjp- Inspecto­­rulă a constatată lipsa a 24 învăţători Acăstă lipsă însă dică „patrioţii«, că încă în anulă viitoră e pe cale a se delătura, pentrucă deja se lucrăză la organisarea a 10 şcole nouă comunale. — Românii să caute a avă scólele loră de cumva lipsescă. —x— Ună neguţătoră din Clusiu, —cfice »Ellenzék*,— avăndă afaceri cu ună altă neguţătoră din Sebeşiu, i-a trimisă acestuia ună tarifă în limba ungurăscă. Ne­­guţâtorulă­sasă însă i-a trimisă aceluia îndărătă tarifulă, scriindă pe elă: »Erbitte deutsches Preissblatt«. »Ellen­—x— Ni se scrie de lângă Someşulă rece cu data de 6 Augustă a. c.: Petra, ploile şi furtunele ce ni le-a adusă luna lui Iulie nu le-omă uita, ba le-omă sîmţi multă vreme. Bucatele ni s’au sdrobită în mare parte. Văile şi păraiele au inundată şi înmolită ierburile, ce erau încă necosite, or­­enurile strînse în botfî şi căpiţe au fostă împrăştiate de văntă, udate şi prefăcute aproape jumătate în gunoiu. Ba s’au ruinată şi edificii de economiă. Aşa bunului economă Irimie Alexa i-a dărimată văntură o casă frumosa în Nusicenî cu două încăperi şi tindă. —x— Aflămă că în 25 şi 26 Iulie a fostă tărgă de ţară la Şieu-Odorheiu. Vitele s’au plătită forte slabă, o pă­­rechiă de boi, ce într’alţi ani mergea câte cu 300 fl. v. a. acum abia s’a plătită cu 150—180 fl. v. a. Pentru .Kulturegyletiştii« din Clusiu se observă, că maghiarisarea pe aci merge înainte ca raculă. Ună Ungură şi ună lasă cu trăsurile lor, întâlnindu-se prin tărgă, Ungurulă strigă cătră Sasă: bab­a hajts! or Sasulă îi răspunse: »Șuncă moi vorovesce rumunesce, că vungu­­resce nu scie nici draculă...!« —x— Se vorbesce ca Papa ară fi intervenită pe lângă ministrulă afaceriloră străine din Bucurescî ca Mon­­seignorulă Palma, arhiepiscopulă catolică la Bucurescî, să fiă recunoscută ca însărcinata de afaceri ală Sântului Scaună. Românii din Serbia de pe marginea Dunării au începută să trăcă unii în Bulgaria, alţii în România, căutândă mnă traia mai bună Se vede că şi p’acolo e focă şi pârjolă. (Jice „Răsboiula* —x— In diua de 29 Iulie au mai plecată din Romană m­ă numără de Israelitî la America. La 30 Iulie au mai plecată încă 25 Israelitî. FOILETON I. Cele trei mărgăritare din începutul!! renascerei italiane. (Studiu archeologică de Severii Mureșianu). De sartea poporeloră atârnă desvoltarea arteloră. Ele suntă monumentele mute, care arată gradulă culturală şi socială ală unui poporă. Intr’ună stată unde libertatea in­dividuală este restrînsă, unde despotismulă are mână li­beră, tristele urmări cadă şi asupra loră, ele devină sclavii curţii, suntă înlănţuite şi decadă. Asta o aflămă la Greci, asta o aflămă la Romani, la aceste două po­pore ale anticităţii, cari storcă admiraţiunea sutelor şi de generaliun. Ori cărui individă cu ună ochiu pătrunc­ă­­toră, contemplândă resturile ruinelor, înegrite de tem­­pestăţile seculari, monumentele plastice mutilate de bar­­barismul şi popoareloru neculte, picturile de pe păreţii pa­­lateloră desgropate în Roma şi jurul­ ei, ale neînsemna­­telor­ oraşe provinciale Herculan şi Pompei, ale vaseloră desgropate din pământurile clasice, l­i se umple sufle­­tulă de o adâncă admiraţiune de atâta sublimitate, de atâta perfecţiune şi maiestate ce aceste popore au sciută întruni în operele lor­. Şi câtă libertate trebue că a esistată, pe acele timpuri. După timpurile de gloriă şi înflorire antică urmază letargia evului mediu. Desastrele şi ironia sorţii, ce au bătută pământulă Italiei în decursă de peste o miiă de ani, nu au fostă în stare ca să ştârgă din memoriă su­­venirile tradiţionale şi genială italiană. Ostenită de dog­mele credinţei doresce eu sete scrutările scienţifice şi in loculă autorităţii bisericesc! se desvoltă instiinţa spre o libertate individuală. Astă mişcare se simte cătră finele evului mediu. Gând zelulă cătră literatura clasică se desvoltă în totă Italia, vedemă cum Nicolo di Rienzi, din familiă neînsemnată, în mărimea sufletului său se avântă a entusiasma pe conpatrioţii săi la restabilirea maiestăţii poporului, ale cărui drepturi erau desconsiderate şi nimi­cite prin aroganţa celor­ puternici; vedemă câtă irita­­ţiune febrilă pulsază şi în vinele învăţaţiloră pentru totă ce este clasică, câtă studiu ală artiştiloră pentru însuşi­rea formelor­ antice, cari nevoindă să rămână îndărătă urméza curentului. Şi de lăudată este ferbintele interesă ce’lă desvoltă după esiliulă din Avignonă bărbaţii de spirită din înăl­ţimea tronului pontificala, micii tirani presăraţi în cui­burile înflorite ale frumóasei grădine italiene, ba chiar şi laicii şi comercianţii sacrificândă multă pentru de a sa­tisface boldului atâtă de vulgarisată. In astfelă de împrejurări ne aflămă în ajunulă se­cuiului al­ 15 lea. Ivirea lui anunţă o mare învingere prin concursulă publicată pentru facerea unei porţi a baptisterului catedralei florentine, căci aci prin învingerea lli Ghiberti se face primula pasă energică la începutul­ renascerei italiene. Toscana.*) In Toscana, carea pe timpurile aceste conservase forma republicană, unde luptele de emulaţiune între ce­tăţeni nu încetau, unde nimănui nu-i era eschisă posi­bilitatea de-a ajunge la cele mai înalte demnităţi repu­blicane îmbo­lindă chiar pe familiile cele mai avute şi distinse la o activitate continuă pentru de a se face demni urmaşi ai străbunilor­ loră, — se distinge fa­milia de Medici, carea printr’ună comerciu estinsă în cele mai îndepărtate ţinuturi ajungândă la o avuţiă e­­normă cu o mână binefacetore dă sume considerabile sprijinindă sciinţele şi artele, şi carea prin viruţile sale ridică Florenţa la cea mai mare înălţime. Căci nici ună stată din Italia pe aceste timpuri nu se bucura de o bunăstare, înflorire şi putere împunătore în afară, ca re­publica florentină. Resboiele mici ce a fostă necesitată să porte acăstă republică în prima jumătate a seclului al­ 15-lea nu o­a împedecată de-a nu-şî înfrumseţa ora­­şul, cu cele mai însemnate monumente, cari la tote ge­­nerațiunile urmatoare dau dovezii necontestabile despre agerimea spiritului său, despre bunulă său gustă și des­ *) Macchiavelli: Istorie florentine. Roscoe: Lorenzo di Medici, trad. în germ, de Sprengel. GAZETA TRANSILVANIEI zék« se miră, cum de se află ună astfelă de neguțătoră, care se portă ca și cum nu ar fi în Ungaria, ci în Flan­dria. — Noi îi spunemă jupânului „Ellenzék“, că ne­­guțătorulă din Sebeșă se portă tocmai ca in Ungaria, care nu e Maghiaria. —x— Comisiunea aleasa de comitatulă Ciucă a lucrată planulă pentru calea ferată săcuiască. Acesta are să se lege la Haşfalău cu calea ferată a statului şi de aci pănă la Braşov, să atingă staţiunile Odorheiu-Zăd­aca, Dană, Racoşă, Ciucă-Sereda, Tuşnadă, Sepsi St. Georgi. Afară de aceasta, pe lângă direcţiunile principale Haşfalău şi Ghimeşă să se construească în acelaşi timpă căi secun­dare dela Vaslabă pănă la Ditro şi Racoşă-Sereda. —x— Lui .Fester Lloyd« i se comunică, că într’o nóapte o societate de dame unguresc i­a petrecuta straş­nică înaintea edificiului »Wiener Haus“ din Rohitsch, unde locuesce episcopulă croată Strossmayer, care se află la acele băi Aceasta scenă nocturnă, după cum dică oamenii de acolo, a fostă o „Katzenmusik* din par­tea Ungurilor, pentru apelulă ce l’a adresată episcopală cătră preoții săi spre a contribui la ridicarea monumen­tului lui Radetzki. Din Transilvania, Augustă 1886. I. Stimate D-le Redactoră! Nu credă că se mai află în Europa o naţiune, care după ună trecută aşa tristă şi durerosă să fi ajunsă astăzi într’o situaţiă ca aceea a naţiunei române. Drepturile şi averea nostră suntă puse la dispo­­siţia celor­ puternici. Dările şi impositele cele mari ne despoie de téte. Astfel, moşiile nóstre, ale economi­­lor­, pe cari din moşi de strămoşi le­amă plătită de dare şi le­amă îngrăşată cu sângele nostru apărându le de inimicii tronului şi a­i ţării nóstre, astăzi le vedemă inundate de străini de altă lege, ba partea cea mai fru­mosă din ele, căciute totală în mânile lor­. Religiunea nostră, recunoscută prin legile sancţio­nate de Maiestatea Sa este ofensată conturbându-se ser­­viciulă divină fără nici o causă fundată, numai pe basa unor­ suspicionări şi scornituri tendenţiose. Noi dămă adausurile, dările grele, aruncăturile, împrumuturile, fără să ne dea cineva sema, cum şi spre ce scapă să între­­buinţăză ele. Noi lucrămă la drumuri, la poduri, la prunduită şi purtămă greutăţile varmeiju­ seu ale comitatului, fără ca să ne spună cineva, cum de cadă atâtea greutăţi peste noi. De pe noi trăesce judele satului, fără ca să­lă pu­­temă alege pe celă ce îlă vrea sătulă, ci numai pe celă ce îlă vrea solgăbirăulă. Tinerii noştri pe cari cu spe­sele nóstre îi ţinemă pe la scele câte 16—18 ani suntă siliţi, ori a’şi părăsi ţara loră, ori a se întoarce­ărăsî la carnele plugului, necăpătândă nici ună oficiu pentru că ţină la naţia şi la legea loră străbună. Cei, pe cari constelaţiunea aşa poreclitului consti­­tuţionalismă ungurescă i-a apucată în vre-o condiţiune de traiu, suntă strînşi aşa de tare între ileu şi barosă, încâtă chiar cei mai constanţi suntă supuşi terorismului celoră dela cârmă, învăţătorii noştri, pe cari asemenea noi îi ţinemă şi cari conformă a­şedămintelor­ nóstre bisericesci au să instruescă pruncii noştri în dulcea limbă maternă, flă câtă de cualificaţi, deea nu propună unguresce mai multă ca românesce suntă destituiţi şi ni se impună alţii cu puterea. La câte şi mai câte contribuimă şi cu punga şi cu braţulă şi când ceremă şi noi vr’ună bine, când cerem şi să ne rădice şi nouă statulă vr’o şcolă, să ne încuviin­ţeze vr’o reuniune de cultură, ni se spune că suntă su­perflue deorece se află destule unguresc!. Ba ce e mai multă nici pe banii noştri nu ne concedă a ne rădica şcole şi gimnasie, cu atâta mai puţină vr’o universitate. In totă Ardelula şi ţăra ungurăscă la o naţiune de 3 milioane suflete a fostă în Clusiu o catedră mai de Domne ajută de limba română şi aceea­ au suprimat’o dându-o pe mâna unui renegată, mai rău ca ună Maghiară per­ciunată, ca Moldovan Gergely. Mai avemu o mulţime mare de judecători şi dere­­gătorî puşi vecji Domne pentru binele nostru ală popo­rului, dera când se duce la dânşii vre­ună bietă omă năcăjită cu vr’o rugare ori plânsere, nu să pote înţelege cu dânşii, fiindcă nu-i vorbescă şi nu-i pricepă limba. Sărmanulă economă cheltuesce atunci de trei ori, de patru ori mai multă cu procesulă, decâtu aceea, ce voesce să câştige, şi adeseori aude numai după trei ori patru luni, ori şi ani de zile, că şi-au perdută dreptatea. Şi aşa cei fără milă faţă cu poporă parte din nesciinţă, parte din răutate îlă năcăjescă şi storcă pănă la mă­duvă. C’mnă cuvântă, mai nainte amă fostă consideraţi ca robi, oi astăzi suntemă luaţi ca minorenî în casa, la vatra şi în patria nostră străbună. Asupra tuturora acestora odată, d-le Redactoră, m’am plânsă la ună domnă ungură, despre care cre­­deamă, că are cunoscinţe atâtă din istoria nostră câtă și a Ungurilor­, și între altele ătă ce mi-a disă: „Obici­ 1886.

Next