Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-07-31 / nr. 167

Nr. 167. GAZETA TRANSILVANIEI, de 1 Ianuarie 1888 — precum s’a intemplat­ aceasta și din partea Austro Ungariei — la esercitarea dreptului de protecțiune asupra acelora Germani, carî nu sunt­ supuși ai imperiului germanii (așa numiți supuși de facto). Aceasta decisiune s’a și adusa la cunoscinţa guvernului regalii românii. »Sub astfel­ de împrejurări, ve incunosciinţeza prin acesta, că nu vi­ se va mai acorda dela 1. Ianuarie anulă viitorii favorulți protecţiunei consulare. Vi se lasă in voiă însă a cere să fiţi primiţi ca cetăţeni ai statului român, ori să obţineţi cetăţenia germană în modă legale“. ________ SOIRILE DILEL „Ellenzék“ şi-a aflat­ obiectul­ cela mai potrivita pentru a scrie articule de fonda, anume: despre câni. Declară însă din capula locului, că nu de aceea scrie despre câni, pentru că dată ar invidia traiul­ acestora, căci — vice era — pe lângă tota deficitula in care se află, încă n’au ajunsa chiar pănă acolo, ca să fiă avi­­saţi la mâncarea şi traiu'a cânilora. Cu toate acestea se provoca la o statistică englesă, pentru a arăta, că nu e tocmai bagatelă suma ce o consumă întreţinerea câni­­lor­ şi de acea propune în fine, ca să se arunce pe proprietarii de câni o dare câta se poate mai mare.— Prin statistica memorată s’a constatata, că în Europa tota la 15 oamen! se vine una câne, adecă pe continentul­ Eu­ropei se vine două milioane câni. Calculându-se între­ţinerea pe 4* a unui câne numai cu 5 cr., şi vina 100,000 fl. pe 4'­ Acesta este calculula cela mai mica, căci la noi de esemplu, în Ungaria, suntu mai mulţi stăpâni, carî au mai mulţi câni decâta membrii în fa­­miliă, aşa că se poate pe uşorii socoti tota la 5 omeni un câne. Câta pentru costa, de asemenea este sciuta că mulți câni consumă pe 4­ mâncare mai multa decât de 5 cr., ba — după cum 4'ce s; -Ellanz°k« — férte mulți câni suntă, cari au unu costă la totă caşulu mai escelentă decâtu alu unui bieții învetătorU calvinescu.­­ Pentru astfela de câni, așa 4 zi‘ de lucru , propune „El­lenzék« de a se pune o dare câta mai mare. Râu des­tula însă, că s’a pusu dare şi asupra caniloru dela ţărâ, cari suntu de mare folosit pentru economuilu dela sate şi de carî pecurarulu şi ciobanulu mai alesu, nu potu să se lipsăscă. Dar aceştia suntu mai toţi Români, deci să plătască! —x — Pentru premiile viitoarei esposițiunî de vite în De­fu, ministrula ungurescu de agricultură a dăruita suma de 3000 fl. și 4000 franci. —x — Scriitorii și artiștii ungurescu voru face în c­omuna o escursiune în Ardealy. Vor­ pleca la 21 Augusta și voru cerceta toate locurile mai însemnate din puncta de vedere „ungurescu" ale Ardeiului. „Kolozsvár“ într’un­ articula de fonda arată plăcerile ce le voru avea scriitorii și artiștii unguri, când voru vedéa acesta pământa „pre­­tutindenea îngrăşata cu sângele martiriloru unguresc!“, când voru vedéa „sfântula popor”, despre care Ipolyi zi­­sese, când era în viaţă, că e din acelaşi limpu cu cea mai vechiă limbă, cu limba sanscrită, e frate cu aceasta limbă, se trage imediata din aceeaşi trupină străbună, avăndu-şî amândouă originea în prima limbă de pe pă­­mănta... când vor­ vedéa pe acesta poporu, care de o miiă de ani este proprietarulu acestora văi şi deluri sân­ţite, pe poporula unguresca... Nu este poporu, care să fie mai admirabila, mai interesanta şi mai eroica decât a Maghiarulu“. — Aşa ne spune cela puţina „Kolozsvár" —x— Sub titlul „Scrieri pentru încetarea limbei „ Volapük“ a apăruta în ediţia lui Grimm Gusztáv o broşură ung. tradusă după autorul­ germana dr. Obhidal. .Ellenzék« varsă schintei şi cenuşă asupra d-rului Obhidal, despre care zace că a făcuta o limbă, numită »limba lumei*, care în sine nu este altceva, decâta o infamă scurtare a bunelor­ cuvinte originale nemţesc!, o ticăloşire a acelora cuvinte, una atentata cu bombe contra limbei lui Schüler şi o idiotică încercare din partea acelui doctor, cu capa de bostana, Obhidal,de a prinde în curse pe oamenii cu minte, despre care presupune dr. Obhidal, că şi ei au în capa paie în loca de creeri. »Ellenzék“ aduce și câ­teva cuvinte din limba „Volapük“, arătânda că aceasta este formată în mare parte din limba germană, latină etc. — Și sciți de ce „Ellenzék" s’a cătrănita așa cum­plita? Fiindacă limba Volapük nu are nici o vorbă un­­gurâscă. Doră o limbă menită pentru comercialu întregei lumi, nu va căuta nutrimenta la poalele Altailora ! —x— Intre preotul­ ungurescu Alex. Bethlendi şi între nvâţătorulă Alex. Székely, amândoi în comuna Tamasda, din comit. Bihorului, esista o foarte mare duşmănie, pro­venită din patima beţiei la care e data invâţătorula. La 5 Augusta lucrurile au ajunsu la o catastrofă. In cimi­­tirula locala, unde funeţoriu preotula şi invâţătorula la 0 îmormântare, scose învăţătorula deodată unu revolvera şi dete trei împuşcături asupra preotului, care fu­ greu rănita în cefă. Invâţătorula s’a predată singura auto­rităţei. —x— Societatea de actii, întemeiată cu mari jertfe bănesc! pentru exploatarea isvorelor­ de păcură de lângă Poiana sărată a­­alimentata. Licitaţiunea s’a ţinuta la 7 Au­gusta­n. —x— In Clusiv, reşedinţa Kulturegyletului ardeleana, două femei au atrasa într’o cursă la 7 Augusta­n, pe fata de 1­­ ani a olarului Josef Gyulai, anume Paulina, sub pre­textă ca sâ’i procure unu serviciu avantagiose, unde a fosta violentată. Fata, neputând a suporta o asemenea rușine, s’a înecata in Someșa. Afacerea e la judecătoria penală. — x— Noula filosofa Heinrich Schmitt, cancelista la jude­cătoria din Zombor, face în „N. fr. Presse« urmarorea rectificare: Premiata pentru o scriere filosofică nu s’a recunoscuta nici uneia din scrierile intrate la societatea din Berlina, prin urmare nici operatului sâu (cu toata re­­cunoscerea amintită şi perspectiva d’a se publica scrierea de cătră societatea filosofică din Berlina, care a publi­cata premiula), fiindu că juriula n’a apreciata pe filosofii antici şi din evule mediu, şi pe contrarii şi succesorii lui Hegel, şi au găsită că suntu neclarităţi in formă și cuprinsa. FOILETONI: (25) --------­ Misterele Veneției. de Edouard Didier, traducere de Ioană S. Spartaki. VIII. Isola Bella. Trebue să marturisim­, că glumele caraghiosului erau cam prea pipărate în grosolănia lor­ naivă pentru ca se le putemu da locu aci. Ele erau in gustula epo­­cei si mai cu seama a publicului prea puţina delicata, că­ruia se adresa oratorulu. Cum acum, toţi rîdeau ca nisce nebuni şi rîsula era aşa de comunicativa, îneâta chiar Ricardo uită vor­bele d’adineaorî ale nebunului şi începu şi ela sâ rîdă. St. Leger se strîmba, ţipa, spunea felii de felii de prostii. Alerga dela o masă la alta, vorbindu cu unii, dânda cu tifla altora, plina d’o vervă îndrăcită, care părea că n’are sâ se mai sfîrşască. Deodată însâ se opri. De unde i­ era faţa roşia, acum i se învineţi. Caraghiosul­ s’apucâ cu amândouă mânile de gâta, pe când tata corpula părea luata din iele. Nimica nu mai putea mira din partea lui. Fiecare crezu că asta era o nouă farsă a lui, pănă când îla vâ- tură însâ pe bietul­ bufon, că deodată cade lunga peste masă. Toți săriră sâ’i dea ajutora. Fiă-care bănuia că i se întâmplase ceva. In sfâr­șita unuia din ei, mai bătuta la capa, se gândi sâ bage douâ degete in gâtula nebunului și pe urmă 4'se cătră ceilalți: — Polisinela și-a înghițită instrumentula. Acesta era o întâmplare destula de obicinuită. Ni­meni nu cuteză sâ se îndoiască și fie­care crezu că a­­cesta era cea de pe urmă ispravă a lui St. Leger, căruia și începuseră sâ-i ţie cu'-entula funebru, pe când îla du­ceau spre castela in starea destula de ticălosă în apa­rență. însâ Saint Leger nu trebuia s’ajungă la castela pe patula pe care ’la duceau. Cortegiula abia apucase sâ facă 50 de paşi când Polişinela strănută aşa de tare în­cât a­amenii carî îla­duceau, de groza, îli trântiră josu şi o rupseră d’a fuga. Insă Caraghiosul, în locu sa râ­mâie lungită josu ca una mortu, ce trebuia să fie, sări deodată pe picioare, îşi băgă el gâtula între umeri, îşi făcu deci cocoşele la locu şi începu se ţipe. Fiăcare întorse capulu şi pulii sâ v0dă pe caraghiosu probânda prin salturile și strimbăturile lui că niciodată nu fusese mai sănâtosO. Când îla vânură acum, entu­­siasmula oamenilora de serviciu nu mai cunoscu margini Cu deosebire s’at^ea isbucnindu rîsula rasunatorii ale lui Ricardo. Insă deodată, tocmai când râdea ela mai tare ţiindu se de şolduri, simți ca’lo scutură cineva de brața. Intoarse capul­ și văzu pe Fiametta galbenă și tremurândO. — Ce ai Fiametta mea mititică? o întrebă Ricardo speriata. — Vin’ cu mine! îi zuse Fiametta trăgânda pe gondoliera la o parte. Se duseră pănă la unu loci, unde nu mai putea ni­meni sâ-i audă. Atunci ea se întoarse spre Ricardo: — Nu’ți este rușine, gondoliere, sâ râcji, sâ beai și sâ cânți pe când pe stăpânii noștri ii aștâptă poate o pri­mejdia mare ? zise ea. — Ce primejdia, Fiametto? întrebă gondolierul­. — Ce primejdia ! nu stiu, însâ instinctul­ meu de servitoare devotată îmi spune, că stăpânii noștri sunt­­in pericula de moarte în momentul­ de față! zise Fiametta. — Ce te face să crezi aceasta, dragă Fiametto? — Ți­ se pare ție lucru firesc, tota ce se întâmplă de câteva zile imprejurulu nobilului Felice Badoer? — Ce? — Ce felul tu Ricardo mâ întrebi astfel­, tu care ai ridicata de josu pe tenerula Luciano asasinata sub Procurații. Ia spune’mi, crezî tu că pe densula a vruta ucigașula sâ­ la asasineze? — Nu, negreșita, și nimeni nu s’a mirata mai multa decâta mine, când am vegula că nu era stăpâ­­rulu meu. — D ! der are sâ se lămurască misterula aceste... fiinda că noi o se scima se descoperim­ pe ucigașula d-lui Luciano. — Sâ descoperima de ucigașa! sâ nu doresc! ast­felu de lucru, Fiametto! 4,se Ricardo cu una gesta de groazâ. — Pentru ce nu? — Fiindcă el­ nu este poate pe deplina răspunge*­tora. Ucigașula a lovita, e adevărata, însâ unu altuia i-a îndreptată mâna! zise Ricardo din ce în ce mai turburata, gândindu se că mișelula ucigașa era tatala logodnicei lui. — Și cunoascem­ noi pe cela ce a puso la cale pe ucigaşa ? zise Fiametta, şi cine n’are minte poate să­ ia şi crăpă. Cine ar fi cre- 4uta vr’odată, că în Gluşiu e atâta fantasiă! Sciau ei bine, Cluşenii, de ce ceru strămutarea institutului de alie­naţi din Sibiiu la Cluşiu. —x— In Fineşuiu săsescă de lângă Cluşiu unu incendiu a prefăcuta în cenușă la 8 Augusta c. șă se case îm­preună cu întregii mobiliarulu și toate clădirile economice din țară. N’a fosta nimica asigurata. Incendiula a pro­venita din neatențiunea unora copii, carî erau acasă, în timpu ce părinții lord se aflau afară la lucrula câm­pului. 1887. ,Romaenische Revue“, ce apare la Reşiţa în ediţia d lui dr. Cornelius Diaconovich, cuprinde in fascicululü VII de pe luna lui Iulie: Zur Lage der Romanen in Ungarn. Rundschau : (Ungarische Zustände. — Verfol­gung der romanischen Schulen. — Nationalitätenpolitik vor den Wählern. — Magyarisirung. — Heute und vor 0 Jahren. — Wahrheitsscheue Patrioten. — Romänen und Deutsche, — Magyarisirung und kein Ende. — Der ungarische Cultusminister über die Nationalitäten. — Wie das magyarische Brod gemacht wird.) — Das Thal des Pintea (Eine romänische Volkssage, erzählt von S. Fl. Marian, deutsch von Alexander Diaconovich). — Ber­ner’s »Rumänien«. — Biümlein „Vergiess“. (Romänische Volkssage in Versen, deutsch von C. de la Tismana. — Durch die Jahrhunderte, von Carmen Sylva. — Litera­tur (Dosoftei’s Psalter. — Ein Buch über die Wal­lachen). Literatura românii la Castelula Peleşja. Cetima îi» „Voinţa Naţională“ . Sâmbătă, 15/27 Iulie, d. şi d­na V. A. Urechiă au avuta onoarea de a dejuna la Castelula Peleşa. După dejuna, la care luară parte d. I. C. Brătianu şi docto­rala în teologiă d. Dalton din Petersburg, Maiestatea Sa Regina dori sâ asculte douâ din legendele culese de V. A. Urechiă, din acele ce d-sa povestesce la seratele li­terarii ce dă în folosul­ fondului statuei lui Miron Cos­­tina. D. Urechiă ceti povestea lui Ion Isteţulu, (care avu atâta de mare succesi la academia şi pe aiurea,­ cum și legenda lui Glanţă porcariulu, o legendă minunată, comună — negreşita cu variante, la mai toate poporele ariene. In limba germană ea a fosta dată în versuri de cătră Burger; în limba spaniolă ea a fosta culesa de cătră folcloristula Trueba; în limba francesă au data de ea folclorişti ca Paul Sabillot, Francisc Blade, Cosquin. Minunate sunt apropierile aceste ale literaturei o­­rale ale popoarelor­ ! Acestea probază odată mai multa, câta ar trebui popoarele sâ trăiască intre ele ca niste a­­devaraţi fraţi* Maiestatea Sa Regina a ascultata, ni­ se spune, cu multă plăcere legenda originală a lui Iona Isteţula şi a fosta forte mulţămită amintindu-şi frumusele versuri ale legendei germane, sâ o afle reprodusă în povestea lui moşii Dudău din satul­ Bărbesci a lui Mirona Costina. D. Urechiă a arătata Maiestăţei Sale magnetele sta­tuei lui Mirona Costina, şi Maiestatea Sa a binevoita a provoca scurte amintiri din viaţa nemuritorului Cro­nicara. Acesta serată literară s’a prelungita mai multe ore, graţie interesului cu care glorioasa noastra suverană şi poetă, ascultă tura ce se referă la limba şi istoria na­­ţiunei române ! Agricultura în Germania. D escursiune agricolă făcută la Rosalii 1884 ,în provincia Sacsonia. (Urmare.) Az­i nu potu trece, fără a nu pune în vederea ceti­­toritorii reducerea şi împuţinarea cea mare a oilorii, cari la Români, cu toata abundanţa de păşuni şi livizi naturale, cu tóta economia nóstra estensivă şi raportu­rile primitive, au ajunsa sâ fiă şi în privinţa numârului cu multa mai puţine decâta în statele înaintate în cul­tură, cum e Germania etc., de unde păşunile şi ogorele au dispăruta de multa, cedându totu locuia, ce a putută fi numai brandajii, agriculturei intensive, horticulturei și viniculturei.

Next