Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-07-22 / nr. 159

Nr. 159. GAZETA TRANSILVANIEI, stipendii: 1) Ună stipendiu de 100 fl. şi unul­ de 60 fl. din „fundaţiunea Franciscă-Iosefină“ pentru studenţi de ori-ce categorie. 2) Una stipendiu de 100 fl. şi două câte de 60 fl. din „fundaţiunea Cologea" pentru studenţii de ori-ce­ categorie. 3) Una stipendiu de 50 fl. din „fun­­daţiunea Perovicî“ pentru unii studentii la scólele medii. Aspiranţii la aceste stipendii au să-şi aştârnă suplicele la consistoriulu archidiecesanti din Sibiiu pană la 10­­221 Augusta a. c. ac­udândă documentele urmatore: a) ates­­tatii dela oficiula parochiala din comuna, la care apar­ţină, despre aceea, ca suntu români greco orientali; b) testimoniu scolastică despre progresulu facuta In studii in anulu din urmă, respective testimoniu de maturitate; c) atestată medicală, că suntu trupesce sănătoşi; d) atestata dela primăria comunală despre posiţiunea socială a pă­­rinţilor­ săi şi despre starea lora materială; e) eventuală alte atestate recomandătore. Suplicanţii au a numi în suplicele loru institutulu de învăţămăntă, la care voiescu a-şi face studiele. —x— După cum spune „Românulă*, s’a estradatu pe la Predealu unu anume G. Ionescu, de origine din Mehadia, fostă copistă la prefectura din Tărgoviște, în România, inculpată într’una faptă de delapidare de bani publici. —x — Tinerii academici români din Brașov a voră arangia la 1 (13) Augustă o petrecere cu dantu în sala hotelului Nr. 1. Preţulă întrărei, de persoana 1 H , de familie de 3 membri 2 fl., pentru galeriă acelaşă pretu. Venitura este destinată in folosulă studenţilor­ săraci braşoveni. Petrecerea se va începe la 8 la ore săra. Toaletă simplă şi costumulă naţională este de dorită. — Bilete de in­trare se eliberăză numai pe basa biletului de invitare și se află la librăria N. Ciurcu, la magasinul­ M. & L. László și săra la cassă. —x — Directorul­ de teatru ungurescă Alexandru Polgar după 14 (Jile de jocu în Nagy-Surany, fiindă totdăuna plină teatrală de publica, la 19 Iulie n. dispără fără veste cu bani cu tată, lăsândă în baltă și trupa și pe creditori. —x— Comuna bisericăscă ev. din Hluboka puse de se asedtâ pe biserica ev. nou zidită una vulturii cu doue ca­pete (vulturală austriaco). Fisolgăbirăul­ cercului Szenicz ordonă să se dea josu acela însemnă de pe turnă. Co­muna bisericăscă făcă recursă la vicespanulă din Neutra, care — pecum raportăză „B. H.“ — aprobă hotărîrea fiscigăbirăului și respinse recursulă. —x— Pentru a se pune capătă abusuriloru ce se făceau cu paşapărtele de cai, ministrulă ungurescă de finanțe a adresată tuturoră jurisdicţiuniloră o ordinaţiune­ cerculară, ca în viitoră blanchetele necesare pentru aceste paşa­­porte să se dea numai prin mijlocirea jurisdicţiuniloră. In pădurea dela Papolţă urşii au mâncată cinci vaci. In noua următăre făcându-se vănătore, au fost­ împuşcaţi patru urşi, între cari o ursoică şi tină puiu de ursă, în toate traficele şi localurile de debită. Tendinţa ce o urmărea scrierea a atrasă asupră-i atenţiunea procura­­turei supreme. Autorul­ acestei broşuri, Kornél Liptai, provocă prin ea pe toţi cavalerii de industrie, croitorii de busu­­nare (pungaşii), falşii jucători, înşelătorii şi alţi criminali să visiteze Ungaria, care formeza adeveratulu Eldorado (raiu) alu criminaliloru. Substitutulă procurorului supremă Eduard Szeiffert a avisată procuratura să introducă procedura judiciară de pressă pentru confiscarea numitei scrieri Una Unguru despre Ungaria. De curăndă a apărută sub titlul: „Societate de acţii pentru promovarea comunicaţiunei streinilor” în Bu­­dapesta* o scriere volantă, care s’a depusă spre venerare FOILETON U.­­171 --------­ Misterele Veneţiei, de Edouard Didier, traducere de Ioann S. Spartak­. V. Măscî şi obraze. Ricardo, astfelă îmbrăcată, era încântată chiar de sine. Ună singură lucru îi lipsea fericirei lui: Fiametta nu-lă văd­use gătită astfelă, — aşa că Ricardo se bucura de mai nainte de mirarea logodnicei lui când îl­ va vedea. Gondolierul Ricardo, încoțonată după fantasia lui Felice Badoer, semăna cu boala Apis încununată cu flori, când întră solemnă în templulă lui Osiris. Sergentul Bartolomeo își mușcă buzele ca să nu-i intră în nasă. Ricardo, închipuindu-și că sergentulă rîv­­nea la dânsul, începu să se totă învîrtăscă pentru ca Bartolomeo să-l­ poata vedea bine. — Complimentele mele sincere, gondoliere Ricardo, frumos te-ai încoțonată! îi zise sergentulă. Gondolieru­l­ începu să se umfle in pene, strîmbân­­du-se voio să, întorcând puțin capulă, fiindă că nu-l­ lăsa fresa gulerului ca să-lă întorcă mai multă, și apoi zise cu glasulă lui puternică pe care se sili să-lă mlădie ca să fiă potrivită cu hainele de pe sine. — Ah, d-ta ești, sergente, nu te băgasem de sămă ! — Negreșită că eu sunt. Ce te miri că mă vetiî ? c zise Bartolomeo. — Va să 4'că ai uitată întâlnirea nostră din urmă? cji­se gondolierulă cu vocea naturală. — Ah, Ricardo, rău faci că’mi aduci aminte că ți-am greșită ! — Cum mî-ai greșită? — Te-am atacată cu arma unui soldată, pe d-ta, care n’aveai ca să te aperi decâtă mnă bătă de țărână, și cu toate acestea m’ai desarmată şi m’ai avută în mână. Şi mi s’a cuvenită. Primesce dar acum scusele mele, Ricardo! Bunulă gondolier se uita uimită la sergentulă, a dinăorî aşa de ţanţoşi şi aspru, şi acum aşa de umilă, şi se întreba dăcă nu cumva visa. Se sculase insă din mijlocul tovarășilor­ și s’apro­­piase de Bartolomeo, care încă s’apropiase și elă. — Nu-mi răspunde, vere? îi cjise sergentulă. — Nu cumva hainele astea așa de frumoase te-au amuţită? îm­brăcată precum eşti ai să întorci mințile tuturoră fete­­lor­ frumoase din piața Ponte di Rialto ; însă asta nu’ți dă dreptulă să te arăți mândru cu ună camaradă vechi. Discursulă acesta îmbucurase pe bunilă Ricardo. Cu toate acestea vorba din urmă îlă lovise cam rău. — Camarazi n’amă fostă nici-odată multă! res­­punse elă. — Putemă însă să fimă d’aci încolo , răspunse în­dată Bartolomeo, — și eu m’aşî făli să am prietină ună băiată aşa de bună, aşa de frumosu, aşa de curagiosă, aşa de galantă îmbrăcată cum eşti, încâtă semeni cu ună domnă mare, care se duce să se întâlnăscă cu dul­­cinea lui. Lauda era totă aşa de grea ca şi persoana gondo­lierului şi complimentală ar fi putută să fie mai bine com­pusă însă cu câtă era mai ardeiată mâncarea, cu atâtă mai multă avea sorţi să placă cerului gurei lui Ri­cardo. Trebue să mărturisimă, că prietinulă nostru Ri­cardo era vanitosă, ca orice Italiană ; ceva mai multă, mărimea unde se credea elă suită îşi produsese efectulă ei obișnuită, îl v orbise și-i simțise judecata’i, de obiceiu așa de sănâtosă. Gondolierulă începea doar sâ muște din plăcinta cu miere pe care i-o întindea o mână vicleana. — Și decâ verula meu vrea, vomă întări priete­­șugulă dintre noi cu o sticlă de vină de Montefiascone, pe care să ne ducemă s’o bernă la cârciumă la »Luna». — Două sticle se bernă! cruse Ricardo, căruia îi lăsa gura apă după Montefiascone. Am spusă ce virtuți avea gondolierulă Ricardo, însă niciodată nu se putea înpotrivi când era vorba d’ună Montefiascone. Se duseră la «Luna» unde deșertară nu două sticle, ci multe şi efectulă prețiosei băuturi fă că se înduioşa aşa de multă încâtă mai multă se plângea când asculta tânguirile noului său prietină, sergentulă. Bartolomeo îi spunea ce felă muma Fiamet­tei Gio­­vana, ruda lui, adecă Illyriană ca și elă, îi făgăduise într’o vreme că niciodată n’are să-și dea fata după al­­tulă, ci numai lui, Bartolomeo. Mai târejiu Fiametta nu voise să scie de alegerea mamei sale și dinpotrivă voise mai bine să ia de bărbată p’ună gondolieră decâtă p’ună militară. Bartolomeo pricepea asta și Fiametta era în dreptulă ei; și în sfârșită numai ea era pricina că se certaseră ei, cari erau doi bărbați tăcuți ca să se iubesc­. — O să câștigăm vremea perdută, Bartolomeo, o să ne iubimă și se golimă multe sticle de vină de Monte­fiascone. In sănătatea ta, Bartolomeo! — In sănătatea ta, Ricardo! După ce bea, gondolierul­ își plesni limba de ce­­lulă gurii și căută să-șî adune ideile pe cari aburii be­ției cam începuse să i le încurce. Ca să probeze că este Agricultura în Germania. O escursiune agricolă făcută la Rosalii 1884 în provincia Sacsonia.*) Cursurile cele multe mă plictisiseră, dar mai multă decâtă ele, alergarea pe o căldură caniculară la 3 institute diferite, fie­care la o depărtare de celelalte de aproape ună chilometru, precum şi sgomotulă celă diavo­­lescă ală carăloră de povară şi ală trăsuriloră de pe stradele Berlinului, care te asurijesce, şi—ţi face ori­ce conversaţiă imposibilă, toate aceste mă făcău să aşteptă cu nerăbdare cjiua, în care era decisă să eşimă la aeră curată, să călătorimă în provincia Sacsonia (prusiană), unde aveamă să visitămă câteva proprietăţi mari, ba chiar se vorbia şi de o escursiune pe munţi. Munţii! ce cuvântă frumosă, câte suveniruri, câte visuri plăcute din copilărie nu-ţi deştepta elă pe fie­care momenta, câte priveliscî şi panorame măreţe din dulcile ţări ro­mâne din dragii Carpaţî nu-ţi rechiamă elă în memoria pe fie­care minulfi !!! Atâtea vederi Incantatore, atâtea amintiri plăcute, cu cari te desmerdai altădată, ele iote te făcău acum să uiţi că te afli în Berlină, într’ună o­­raşă, care adăpostesce şi nutresce în elă o poporaţiune de apróape ună milionă şi jumătate, cu toate miasmele şi miseriile lui, în Marca Brandenburgului, o ţără ce nu cunosce altă formaţiune geologică, altă specie a pămân­tului arabilă şi nearabilă decâtă nisipulă, nisipulă sbu­­rătoră şi ărăşi nisipulă. Ori şi câtă ai fi voită, ca lim­­pulă să trăcă mai iute, ori câtă de multă îţi dedeai si­linţa, ca să termini tote lucrările, cari nu suferău amâ­nare, şi să-ţî procuri toate cele de lipsă pentru călătorie, numai şi numai pentru ca să poţi eşi mai iute la largă, la aerulă liberă, totuşi timpul­ pără că e nemişcată şi nepăsătoră faţă de necesităţile şi aspiraţiunile oamenilor­, ba chiar se părea că tocmai înadinsă trece mai încetă şi întârzie mai multă. Cu mare greutate se milostivi în urmă de a da as­cultare şi dorinţelor­ omenesc!, şi sosi şi Miercuri dina­intea Rusaliilor­. Punctă 3 ore după prân­tă era ter­­minală fixată ca să ne întâlnimă cu toţii în gara numită a Potsdam-ului, după ună oraşă din apropiere, pe lângă care trecea linia ferată, ca de acolo să plecămă cu tre­­nur­ de persoane dela orele 3 p. m. spre provincia Sac­sonia, să visitămă acolo câteva proprietăţi modele, din cea mai mănăsă şi mei bine cultivată provinciă a im­periului germană, şi d’acolo în fine să facemă o escur­siune geologică, să studiămă ferulă, forma şi aşedarea straturilor­ de pământă la piciorură nordică ală munte­lui Harz. Conformă programei de călătoriă, prima nópte *) Descrierea acăsta e făcută deja din 1884, dar nu cri demă a greşi dându o publicităţii, sperândă de a pută pune pe cetitorii Gazetei-agricultori în curentă cu ceea ce se petrece şi în alte ţări, şi a le face cunoscută agricultura Germanilor­. — Red, era să o petrecemă la ună hotelă din cetatea Magdeburg, odinioră prada ordeloră lui Tilly în răsboială de 30 ani, ca o mică amintire istorică de liceu. Precum s’a hotărîtă aşa s’­i şi întâmplată. Mier­curi la 3 ore ne aflarămă cu toţii în gara numită a Potsdam-ului din mărăţa stradă Koniggrätziană, în ju­rul­ neobositului nostru profesoră de economiă rurală şi agrologiă, care nu întânj'â d’a ne face cunoscuţi unii cu alţii, deoarece fiindă dela 3—4 institute diferite, n'avuseserămă încă ocasiunea d’a ne cunosce. Deşi nu­­mărul a celoră presenţi nu era prea mare ci în totală numai vr’o 17 persoane, totuşi elă era interesantă prin diferinţa de naţionalităţi şi ţări ce representau, căci afară de Nemţi erau representate încă 5 naţiuni diferite: ună Boemă dela Praga, ună Polonă din Varşovia, care d’abia îndruga câteva cuvinte în limba germană, ună Francesă venită la Berlină ca să studieze fabricaţiunea zacharului şi care nu scia nici o baba nemţesce, ună Livonă şi ună Română. Pentru mine acăstă călătorie era de ună in­teresă deosebită, căci era prima mea călătorie prin Ger­mania, era deci menită, să-mi ofere ocasiunea de a vedea şi studia de aproape economia rurală a Germanilor­, apoi societatea de dramă, din causa diferinţei de limbă, da­­tine şi cunoscinţe ale membrilor­ ei, promitea încă să devină interesantă. Deci abia eşisemă din staţiunile obicinuite ale ora­şului şi care le vărlusemă de atâtea ori cu calea ferată de oraşă — Stadtban — şi mă aşteptam să vădă câm­piile cu grânele, cari ducă pământulă, cum orice m­ă pro­­verbă populară, şi livezile cele smălţate cu mii de flori şi floricele, după cum eram obicinuită din copilărie să le vădă prin ţările române, fiă prin Muntenia ori Mol­dova, fiă prin Ardeală ori Banală, dar în zadară, căci îmi uitasemă, că nu mă mai aflu între Români, ci trans­portată departe, pe malurile rîurilor­ Sprea şi Havela, unde încă trău privesc, nu ver fi altceva decât­­ apă, şi anume curgetoare sau statutoare împrejmuită cu mlăştini şi rogoză, ca apoi inmediată să se schimbe cu movile de nisipă, pe cari vegetaţiunea — câteva buruieni şi ună muşchiu scorojită — din causa lipsei complete de ume­­ciălă este sărâcăciosâ, bi chiar numai sporadică. Locu­rile rămase pleşuve, pe lângă că ele n’aducă nici ună folosi, mai suntu şi ună mare periculă pentru sămânâ­­turile şi culturile din apropiere şi depărtare, deorece nă­­sipulă acela, măruntă ca făina cea uşoră de grâu, e luată de vântă şi aruncată peste locurile sămănate, a­­desea la distanţe de mai multe mile, în­tocmai cum mână pe la noi vântulă zăpada în tîmpul c­ernei. Ne­potrivirea solului pentru cultura de cereale, a constrînsă pe proprietari a-şi căuta alte isvoare de­venită, de a planta locurile cele umede şi nisipoase cu răchită de îm­pletită, cr nisipulă celă uscată, movilele de nisipă cele sterile cu pini, m­ă felă de bradă, cari şi scotă din a­­dâncime umeriela necesară şi crescă binişoră pe nisipu­rile cele sterpe şi sarocäciose sau celă puţină oprescă mişcarea nisipului, şi ici colo dau în acele lojă cele us­cate şi materială de aşternută sub vite. Ori încătrău privesc l, acelaşi tablou: o partea de Vi-1/» h a întindere pădure de pini, o alta lângă ea cu lupinî galbine (lupinus luteus) sâmânate, alta cu serradela (or­­nithopus sativus) sau spergulă-popă, hrana vacii (sper­­gula arvensis), cele din urm­ă sâmânate ca nutreță verde sau uscată pentru vitele cornute or lupinile numai pentru oi, apoi o altă părțea sau două, movilă de nisipă ste­rilă, apoi balta ori mlaștina. Pe alocurea, unde nu e prea mare și prea lungă lipsa de umezeală s’a făcută 1887"

Next