Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1889 (Anul 52, nr. 1-24)

1889-01-15 / nr. 12

JPagina 6 şi Tera ungureacă 800 milioane florini. Ore nu era mai bine să nu fi jucată oamenii la lotărie, să fi cruţată aceşti bani şi să-i fi pusă la casse de economii cu dobândă? * * * Agio în Romania a scă­fu­tă la 2°/0. * * * Concursă de frumseţe. Pănă acum s’au înscrisă 32 de concurente la con­­cursulă de frumseţe ce va fi la Turină. Intre concurentele admise suntă: o Ca­­sacă, o Suedeză, o Spaniolă, două Un­­guraice, trei Americane, două Parisiane, o Marseilesă, o Lionesă, o Turinesă, o Bolognesă, o Neapolitană și două Mila­nese.* * * Conflict'd CU Papa. Intre Papa şi între ordinulă călugărescă Chartreuseană s’a ivită ună conflictă. Causa e urmă­­toarea: Călugării Chartreuseani fabrică vestitură lichioră numită totă Chartreuse. Ună consorţiu din Londra a oferită 80 milioane franci ca să li­ se vendă loră mo­­nopolulă de a fabrica acestă băutură. Ordinulă însă refusa a vinde monopo­­lulă. Papa a trimisă ună legată la Gre­noble, ca să stăruiască pe lângă călu­gări a primi ofertură. * * * Paiată impărătescă arsă. In palatulă din Peking ală împăratului chinezescă a isbucnită la 19 Ianuarie n. focă, care a prefăcută în cenușe partea cea mai mare a edificiului. * * ■* piară de o miiă de ani. Pentru ser­barea esistenței de o miiă de ani a ce­lui mai vechiu chiară pe pământă, anume a chiarului chineză „Kin-Pan“, înteme­iată în anul 1 911, se facă deja de acum pregătiri. La început, foia apărea nere­gulată, dela 1361 odată pe săptămână, dela 1804 apare în tote­­filele, şi încă în trei ediţiuni şi anume: ediţia de dimi­­neţă pe hârtiă galbenă e consacrată in­­tereseloră comerciale, ediţia dela amecil pe hârtiă albă e consacrată ordinaţiu­­niloră oficiale şi diferiteloră noutăţi lo­cale, ediţia de sera pe hârtie roşie e consacrată articuliloră de fondă. Ca re­dactori funcţioneză trei învăţaţi, cari simtă forte bine plătiţi de stată. Deşi diarură ocupă celă dintâiu rangă în pressa Chinei, totuşi abia numără 14.000 abonaţi. * * * Comunicaţiune. Statistica internaţio­nală dă amănunte despre rutala diferi­telor­ căi ferate. Mai iute mergă tre­nurile pe unele căi ferate francese; pe linia Orleans percurge trenulă 1 kilo­metru în 50 sec.unde; pe linia Lyon în 52 sec., pe linia de nordă în 53, pe linia de suidă în 55, pe linia de ostă în 64 sec. In Anglia pe linia London-Bir­mingham percurge 1 kilom. în 54 sec., London Edimburgh şi London Manches­ter în 55, London Liverpool în 57 sec. Liniile germane cu escepţiune de una singură stau îndărătură celoră englese. Căile ferate italiane în privinţa rutelei stau înderetula celoră germane, şi cele rusesc! îndărătulă celoră italiane, se scaldă în apa fântânei ce înfrumse­­ţază. Poporulă o vede, o cunosce, celă puţină aşa crede, şi pentru apa isvoru­­lui ostenescă de departe. Aceeia-i fata pădurei dela poalele Meseşului, dar suntă mai multe de toate; iară e sătulă unde să nu se afle nime care să-ți potă spune ceva de fata pădurei. * Ielele și frumușelele suntă dine, care déca află pe cineva dormind­ă afară, pe pământulă golă, cu deosebire primă­­vera, îlă adormă mai tare și­ lă drăgos­­tescă pănă-i iau puterile din totă tru­­pulă, ori numai din vr’ună membru, d­­e, din mână, picioră etc. — Pe cei ată­­caţi de reomatismu Ielele i’au bolnăvită Ună elevă — Fineră — a clasei a II dela şcola română din Rodna pătimea în tomna anului 1887 de ună picioră; eu îlă întrebă ce-i lipsesce ? doră l’a ju­­lită încălţămintea, ori doră s’a lovită? „Nu mi­ s’a întâmplată nimică,diceelevulă, nu m’am vătămată la picioră, nu m’am lovită, numai m’au cășunată odată prin elă, și de atunci me doaré; m’au aflată Ielele dormindă în câmpu și mi-au luată puterea din picioră, patimescu dintre iele. Serbatoarea Ieleloru este Miercurea, pre­cum aprcată se vede din versul­ urmă­torii : Luni­i Lunei, Marţi­i Macavei, Mercurile-sa dintre Iele Nu lucru se face greşele! Frumuşelele se potu şi vede din lu­crările lora, d. e. primavéra şi véra le vedemu­ învârtindu-se în formă de sfre­delii de véntu şi învârtindu paie şi gu­­noaie şi colbii şi predicându-le süsu în aeră. Despre cineva care umblă multu în căi de ale dragostei, se dice cä­ la portä frumușelele (Reteagă) — Ielele au putere mare asupra feciorilor­, cari­­fică frumosu în flueră; pe mnulți l’au räpitut cu ele și l’au ținută la ele 9 luni de dile, pănă s’au săturată de elă, apoi l’au lăsată într’o pădure désa. (Rodna). D-lă Ştefană Ţarină, înv. în Pance­­nesci, ne scrie relative la Iele: Pe la noi se numescu: Rele frunióse şi şoima­­nele. Aceste suntă nouă fete mari, cari sboră pe susă dicândă în continuu în lăută şi’n cimpoi, în fluere şi în băncii; ele dică forte frumosă acolo susă în văzduhă, pe unde sboră diua nóaptea, firesce mai alesă nóaptea. (Pe mine, când eram mică de am­­blamă la vite pe hotarulă Reteagului, în partea numită Belşugata, încă mă fă­ceau alţi băieţi mai mari a crede, că audă bânjat sunândă în aeră, şi adecă băndiile celoră maestre; eu îmi dau totă silința se audă, dar nu putui deosebi mai multă decâtă o șuerătură de ventă ce sbura peste capulă nostru, produsă fiindă de curentulă ce-lă făcea valea Negrilesciloră. I. P. R­. Deca dinele acestea trecu peste ci­neva, ori bea apă cineva de unde s’au scăldată ele, atunci acelă nefericită în minuta aceea amorţesce, îi slăbescă toate puterile şi nu se mai poate clăti din a­­celă locă. Capătă acelă omă beteşuguri grosnice. Ună astfelă de nefericită se poate mântui de beteşugă aşa, că la ună ană, în efina când se împlinesce anulă de când a amorţită, lasă de-lă ducă acolo, chiar în acelă locă şi trecendă şoimanele preste elă se face sănătosă, (ori slobodindă o fotă de pe casă, dar ăstă modă de tămăduire nu-lă­sciu bine). Unii dică, că şoimanele suntă două fete, cari au jucată şi au tăiată capulă lui Ionă Botezâtorulă. * Frumuşelele şi vântosele. Sunt­ nisce­­fine de pădure, une­ori se vedă învertindu-se în văzduhă şi ridicândă paie, prafă şi gunoaie de pe drumur, ori ogoarele peste care trecă şuerândă. Nu este bine să stee omulă în calea loră, ci să scuipe şi se le ocolescă. Urmele lor se văd adesea în erba călcată şi învârtită cercă adecă, pănă la vertejură de ierbă nu se vede nici o urmă, şi acolo ca ună os­­trovă în ierbă se vede ea încâlcită, că­­­jută, de gândesci că’i călcată; acolo au jucată frumuşelele. Ele suntă iubitore de jocă şi musică, dacă bucurosă cu sine pe voinicii dicătorî în flueră, şi pe unii din aceştia’i aducă îndărătă numai după ce li­ s’au urîtă drăgostindu’lă. Când îlă aducă este cu hainele întorse pe dosă. (Rodna). Urt­ifiin. X un­ii uuj Y mi. Ceva despre esecotarea lefii monopolul­ui leg­aliiloru. Cele mai însemnate disposiţiuni ale legii asupra monopolului re­­galiilor, vorii întră în vigoare încă dela 1 Februarie st. n. Cu privire la acesta ministeriulu de finance a adresată cătră toate direcțiunile financiare regesei, cătră percep­­torate și cătră comisariatele de finanți o ordinaţiune anume. In sensulă acestei ordinațiunî vân­zarea beuturilor­ spirtuoase cu mă­­runtula se poate face numai pe basa unei licențe dela deregetoria finanțială. (In Ungaria venerarea în vase (butoaie) de peste 50 de litruri este cu totulu libera, or în Ardealu este liberă venetarea nu­mai în vase de peste 56,59 litri conţinută.­ Spre dobândirea licen­ţei de a vinde cu meruntură toţi cârciumarii, băcanii, confetarii, ca­fegii, cultivatorii de vinuri, fa­bricanţii de lichioruri sunt­ obli­gaţi a­ o cere în scrisă la direc­ţiunea financiară respectivă cel­ mai târejiu pănă în 15 Februarie a. c. Petiţiunile trebue se fia pro­­vectate cu timbru de 1 fi., or pen­tru fiecare celă mai multă alţi 50 cr. şi totodată trebue se se alăture şi ună timbru de 1 fi. pentru licenţa, ce se va da. Celă care cere licenţa trebue se arate apicată şi specificată unde şi ce feliu de beuturî vrea se venită. Petentulu seu trebue se fiă cetă­­ţână ală statului, seu se aibă ună atestată legală de domiciliare. Una şi aceeaşi persona poate primi licenţa pentru mai multe cârciume seu prăvălii, trebue înse se nu­­mescu pentru fiecare câte ună ple­­nipotenţială. Licenţa o dă direc­ţiunea financiară pe timp­ nedeter­minată; asupra licenţelor­ date se vor­ purta matricule. Pentru vinderea de spirtă denaturată este a se cere o licenţă deosebită. Li­cenţa nu se poate trece asupra al­tei persoane. Ori­ce schimbare de b­cală trebue să se anunţe de cu vreme. Organele financiare au se ingrijesca ca se nu se vendă bău­­turi stricăciose sănătăţii. Taxele de licenţă se fixeaza după nume­rul­ locuitorilor­ din oraşe şi sate în trei categorii, şi acestea er în trei subdespărţăminte. Disposi­ţiuni speciale conţine instruc­ţiunea asupra formării comisiuni­­loru de demesurare şi de reclamare. Pentru băuturile vândute se pla­­tesce darea stabilită în lege, care însă este a se da pănă la finea anului 1889 de cătră vântjătorî posesoriloru de regalii ce au fostu pănă acuma îndreptăţiţi, sau aren­­daşilorfi loru, şi amendele în bani le încasseaza în anul­ acesta încă posesorii de regalii. Aceştia sunt­ îndreptăţiţi de a se învoi cu vân- tătorii ca să plătască pentru anula curentii şi anumite sume, în pauşalii. Barbariile mnorii gendarme unguresc! Ni se comunică următorele despre nisce acte de barbarie comise de doi gendarmi unguresc­ cu nisce Români. Din marginea Câmpiei, Ianuarie 1889. In decursul­ anului 1888 păstorii de oi ai comunelor­ Iclandulă mare şi Iclănd­elă făcură oare­care negoţă cu oile proprietarilor, schimb­ându - le, şi mai perindă din ele, de sine se înţelege, că fură restrinşi a­­le răscumpăra preţulă loră. Intre altele a perită şi o oră a jidanului din Iclandulă mare, care dândă de ea între oile unui proprietară din Vaideiu, numai decâtă încunosciinţa gen­­darmeria din Murăşă-Ludosă, de unde şi veniră doi gendarmi unguri, cari nici românesce nu sciu. Sosindă spre diua de anulă nou, numai decâtă îi adunară pe omeni din ambele comune încă în acea nópte la judele din Iclandulă mare și’i ferecară în lanțuri strîngându-le mâ­­nile pănă ce se roșiră zalele de sânge. I bătură cu patulă pușcei, îi pălmuiră pănă când îi năpădiră sângele pe naşă, pe gură, pe urechi şi pe faţă, ba unulă din comuna Inclăndelă a fostă bătută pănă a ameţită şi cădândă josă îlă bă­tură cu piciorele în coste, în capă şi pretutindenea ca să se scole din ameţelă; totă pe acesta îlă bătură şi în comuna Inclăndelă, deşi îi spunea, că aia pentru care îlă bate e căpătată ca simbriă. Judele şi juraţii destulă stăruiră pe lângă gendarmi să nu-i mai bată atâta pe bieţii omeni, că ți-e milă, dar ună gendarmă le răspunse: Căraţi-vă afară de aici decă vii milă, că mie nu mi-e milă. Femeia unui altă păstoră cu ta­­tălă-său, bătrână peste 60 ani, s’au dusă nóaptea la preotulă locului plângândă că pe bărbatulă său atâta l’au bătută gen­­darmii, câtă sângele i-a împroşcată prin faţă şi prin urechi. Asemenea bătură rău pe ună fiu ală unui proprietară din Vaideiu şi pe ună păstoră din Iclandulă mare. O barbariă ce comită gendarmii cu Românii noştri din Câmpiă nu s’a mai pomenită pote de când e lumea. Eu celă puţină aşa sciu, că gendarmii au numai de a conduce la judecătoria pe omeni, dar a’i bate pănă să ameţescă, să-i nă­­pădescă sângele pe faţă, pe gură şi pe naşă şi a căuta a’i aduce la simţire arăşi prin bătae, acesta e ună barbarismă ne mai pomenită în lume. Ore aşa să aibă instrucţiune a se purta cu Românii noştri, cari de multe ori­­fică, că cu Ma­ghiarii ore de ce nu se comită aşa bar­barii ca cu noi? Pe unulă din comuna Iclăndelă arăşl voiră a-lă bate. Dor elă a avută curajulă de a le dice gendarmi­­lor, după ce a primită o palmă: dom­nule, în mine nu mai da, că’ţi iau puşca şi te omoră şi apoi omorîţi-mă după aceea. Cu acestea au fostă salutaţi şi şi-au începută Românii noştri din Iclăndelă şi Iclandulă mare „anulă nou 1889.“ Silviu. Totă ună asemenea actă de ade­vărată sălbătăciă s’a comisă în Cohalm în­­filele trecute de cătră gendarmulă Nagy. Petrecândă în birtură Schi, pănă spre dimineţă o societate, după plecarea acesteia birtaşulă provocă pe ţiganii lăutari să plece şi ei. Gendarmulă însă s’a opusă şi a începută să ameninţe pe birtaşulă şi pe ună protocolistă B. de la cărţile funduare, care luase partea bir­­taşului, apoi scoase sabia şi începu să lo­­vescă cu tăişură pe protocolistă, rănin­­du-lă în mai multe locuri la capă. B. neavândă cu ce să se apere, căuta să scape cu fuga, gendarmulă se lua după elă, îlă tăia la umără adâncă, aşa că protocolistulă nu mai putu fugi, ci intră într’o odaiă a birtului şi isbuti să închidă uşa. Aci apoi veni mediculă, căci era rănită de morte, aşa că scăpândă chiar cu viaţa cu greu va mai putè munci. Când voră înceta barbariile unoră astfelă de gendarul unguresc!? Corespondenţa „Gaz. Trans.“ Reteaga, la Boboteaza 1889. [Schimosirea portului — Şcola confesională — Afacerea comasării.] Sunt aici din 3 (15) i. c. şi stau să privegheză împreună cu mama şi cu soru-mea la capulă scumpului nostru tată care e în agonia morţii. Acei în diua de Bobotézu, pomii tătă­­fiua fură buraţi de susă pănă josă, semnă că voră fi póme multe la veră, dică bătrânii. In diminăţa dilei eu merseiu la bi­serică. Din biserică eşirămă totă poporulă cu preotulă şi cântăreţii în frunte la vale, la sfinţirea apei. Aci avut ocasi­

Next