Gazeta Transilvaniei, aprilie 1889 (Anul 52, nr. 74-96)

1889-04-01 / nr. 74

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 74—1889, de mare este procentualitatea acelora copii îndatorați de a cerceta şcola, cari peste vară nu umblă de locă la şcolă. Este numai o ilusiune a crede, că 96 de procente ale acelora copii, cari depu­­nend o examenă au eşită din școlă, sciu se cetescă și să scrie binişoră, ceea ce susţine raportul­ ministerială. Neexac­­titatea acestor­ date se invedereaza mai bine cu ocasiunea recepţiunilor­ copii­­lor­ în şcolele de meserii, la cari şi a­­cum trebue să se susţină classe pregă­­titoare, pentru că aceşti copii unii nu sciu se scrie, alţii nici se cetesc­. Cum sunt­ astăzi organisate inspectoratele de şcolă, nu este de mirată, decă inspectorii iau de bani buni rapoartele optimistice, ne li­ se dau din partea cercurilor­ intere­sate. In fine se esprimă dorinţa, ca să se dea conspecte exacte despre salariile învăţătorescî; totă aşa este de dorită, ca comunele să-’şî plătescă mai punc­tuală şi mai regulată pe învăţătorii lor, căci esistă şi comitate cu stare mate­rială mai bună, în cari multe comune plătescă forte neregulată, pe ană în câte 2 şi 3 rate, învăţătoriloră neinsemnatulu loră salară. Ministrul­ Csáky recunoasce, că exis­tă în sistemulă actuală ală învăţămân­tului încă multe scăderi, dar nu se poate denega, că înaintămă din ană în ană. Datele statistice ne dau numai aproxi­mativă o iconă, o descriere a situaţiunei actuale cu privire la învăţămentulă pu­blică, dar deocamdată nu mai poate im­pune adunarea altor­ date autorităţilor­ politice administrative peste măsură îm­povărate cu asemenea agende. El­ va căuta a micşora agendele de cancelarie ale inspectorilor­ şcolari, ca aşa ei să se potă ocupa mai multă timpă cu in­­specţionarea şi visitarea şcolelor­. Re­­visiunea legei relative la învăţămentulă poporală negreşită va trebui să se facă mai curend, sau mai târtjiu. La aceasta declaraţiune a ministrului mai adaogă secretarulă de stată Gönczy, că cele 300 de comune, care n’au delocă şcolă, au o poporaţiune de totă mică la numără. Raportorulă G. Szathmáry continuân­­du-şi raportul, constată, că în 100 de şcole se propună cu bună succesit tate obiectele de învăţământă, eră în 5300 sporulă şcolariloră este forte neînsem­nată. In privinţa trebuinţeloră şi lipse­­loră şcolei raportorulă constată, că ar mai fi trebuinţă încă de 4700 sale de învăţămentă (de presente suntu în tota ţara 24.000 de sale de învăţămentă), 5600 de şcole nu suntu prevăd­ute cu recursitele trebuincioase, apoi că deşi Un­garia este ţară agricolă, — totuşi abia în jumătate din şcolele elementare se învăţă economia şi grădinăritură; de a­­semenea mai bine de jumătate de şcole elementare nu suntü provăcjute cu ins­­trumentele de gimnastică. Şcole poporale superioare suntü în totă ţera 237, a căroră întreţinere costă pe fiecare ană ună milionă şi jumătate de florini. Aceste şcole sunt g­reu cer­cetate de elevi. Numerala elevi­­loră, cari frecventază şcolele superioare este abia de 2700 şcolari. Apoi cu pri­vire la susţinerea şcoleloră poporale ra­­portoară deslucesce, că în anulă 1887 statulă a­spesată pentru învăţămentulă poporală 1.8 milioane va să­dică 0.56°/0 din venitele ordinare ale statului. Con­siderând , însă, că statulă contribue nu­mai cu 12% ale tuturora speseloră pen­tru educaţiunea poporului şi că numai 4.74°/0 ale şcolelor­ poporale, apoi 10°/0 ale institutelor­ de crescere pentru co­pii sub 7 ani sunt­ susţinute de stată, mai departe considerândă, că dintre co­piii, cari cerceteaza şcola, numai 3,64% cerceteaza şcoli de ale statului, şi că în anulă acesta se preliminază numai cu 7000 fl. mai multă în bugetulă statului spre scopuri ale învăţământului, — ra­portorulă trebue să constate, că mijloa­­cele pănă acum folosite pentru înainta­rea învățământului publică nu sunt­ su­ficiente. Intre toate statele culturale eu­ropene Ungaria speseaza proporționată mai puțină pentru scopuri culturale. Dela anul­ 1868 încoce preliminariile Minis­­teriilor, s’au urcată succesive, dar pen­tru ministerială de instrucţiune s’a votat de regulă mai puţină, deşi acestă minis­­teriu are a împlini o problemă mare pe terenulă învăţământului publică. De a­­ceea îmulţirea speseloră acestui resortă a devenită inevitabilă chiar cu pericululă ca celelalte Ministerii se fiă prin acesta constrînse a se mărgini numai la cheltu­­elile neapărată de lipsă. Ministrul, replicând, sperază, că cor­purile legiuitoare cu ameliorarea stărei fi­­nanţiare a ţărei vor­ fi aplecate a dota mai bine resortulă învăţământului pu­blică, pentru­ că şi elă recunosce, că a­­cestă resortă are cea mai mare şi cea mai urgentă lipsă de mijloace materiale. Acum însă trebue să ţinemă contă de respectele finanţiale, şi replicândă unui deputate, carele a adusă pe tapetă îm­prejurarea, că la mai multe şcole confe­sionale salariilă anuală ală învăţătoriloră este sub 300 fl., ministrul-­­asigură pe vorbitoră, că guvernulă îşi va da totă truda, de a îmbunătăţi starea materială precară a învăţătoriloră. După acestea s’a trecută la discu­­ţiunea asupra stărei şcoleloră m­ai înalte, miliarde de scântei, se părea că se ridică pănă la ceră şi lumina departe în Boe­­mia pănă dincolo de Teplitz cătră Mil­­lischauer deoparte şi pănă înăuntru în Saxonia de altă parte, alarmândă popo­­raţiunea jură împrejură în depărtare de multe milurî. Pretutindenea se credea, judecândă după lumina cea intensivă a flacărilor­, că în apropiere pustiesce ună focă în­­grozitoră şi lumea alega să dea ajutoră. Din toate părţile duruiau pe şoselele deja atunci forţe practicabile ale acelora ţi­nuturi pompele de focă luându-se lumea după lumină, care, ca şi o lumină amă­­gitoare, totă mai departe îi atragea, pănă când după m­ă dramă mai multă ori mai puţină lungă în fine sosiră în Tissa obosiţi cumplită. Contele Thun pusese de se aduseră acolo toate pompele de focă de pe mo­şiile sale şi lumea, care alergase în aju­tor, fu primită cu duşuri reci de apă din pompele contelui, pe când acesta cu damele şi cu cavalerii sei îşi mai şi rîdea şi’şî bătea jocă de cei „făcuţi Aprilii.“ In acelă timpă feudală cei atâtă de urîtă batjocoriţi nu cutezară a păşi în contra avutului conte, de aceea plecară îndărătă cătră casă înâbuşindu’şi furia şi mânia. Dar totuşi nu scăpă contele de pedepsa pentru acestă nelegiuinţă posnă. Căci încă în Augustă acelaşă ană, fiindă vara forte ferbinte şi uscată, se ivi în pădurile contelui Thun în adevără ună incendiu, care se lăţi ca fulgerulă şi’i prefăcu totală în cenuşe peste 400 de jugăre, partea cea mai frumosă a pro­prietăţii, fără să se fi mişcată măcar o mână străină ca să ajute la stingerea focului. Şi pe lângă acestă pagubă, con­tele nu scăpa nici de batjocură, căci pănă la sfârşitul­ vieţii sale nu-l­ mai numiau oamenii altfel­ decât­ . „Graf Ullo Thu­­nichtgut“ (Contele Ullo Nu facebine.) Părintele Eusebiu din mănăstirea Osseg, care fusese atunci trimisă la Pa­­terswaldau, ca să ţină loculă preotului bolnavă dintre credincioşii acelui ocolă, a raportată în scrisă mânăstirei sale des­pre acestă posnă a contelui câtă se poate de fidelă; acestă raportă se pastreaza şi acel în mănăstire. — („B. T.u) SOIRILE DILEI. * Timpulu in Selagiu. Din Cizeriu ni se scrie cu data 10 Aprilie n.: Pe aici mai multă de o lună de cjile totă plouă mereu. Omenii n’au arată nici o brazdă. Comunicațiunea e forte grea și nutre­țulă foarte scumpă. Economii sunt­ tare îngrij­iți. * * * Inundare. Crişulă, Someșulă și Bega au eșită din alina loră. Crasna a inun­dată lângă Salca (Mate-Szalka) mai multe sute de jugăre. Tisa a ruptă stăvilarele lângă Liget; locuitorii, a căroră miseriă e mare, se refugiază din casele loră. Primăria a cerută telegrafică ajutoră dela vicespană. Transferare. D-lă Demetriu Bardosy, sublocotenentă în reservă, pentru a fi activată a fostă strămutată dela reg. 31 de inf. din Sibiiu la reg. 37 de inf. ar­chiducele Iosifă în Oradea mare. * * * Castelul­ din Meyerling, care l’a lo­cuită prințură de coronă Rudolfă ulti­mele sale dile, se va preface în mănăs­tire. Acestă castelă a fostă proprietatea prinţului de coronă şi elă l’a­testată fii­cei sale, archiducesei Elisaveta. Impă­­ratulă a cumpărată însă castelulă şi pă­mânturile ce se ţină de elă dela massa testamentară şi a ordonată ca castelulă şi apartamentele ce le-a locuită prinţulă de coronă să fiă locuite în viitoră de uină despărţământă de femei din tagma călugărâscă a Carmeliţilor­. Călugăriţele dela Carmeliţi se isolază cu totulă de lumea din afară, cu care nu comunică şi nici chiar rudele lor, cele mai dea­­proape nu potă să mai veda faţa loră, deoarece ele portă în­totdeauna ună vălă­desă. Regula ordinului prescrie ca ele să-şi dedice viaţa numai rugăciunei şi eserciţiilor­ de pietate. Odaia unde a murită prinţulă de coronă se va pre­face într’o bisericuţă. Lângă aceasta mică mănăstire se va înfiinţa ună asilă pen­tru omeni muncitori infirmi, între cari sunt­ a se considera mai alesă pădurarii din fostulă revieră de vănătăre­ală prin­ţului Rudolfă. * * * * * * 60 de nepoţi. In ziua de 13 Martie curentă a încetată din viaţă Călin Radu, din comuna Bulbucata, judeţul­ Vlaşca, în vârstă de 110 ani aproape. In acestă lungă intervală nu numai că n’a fostă greu bolnavă, dar încă şi-a făcută sin­gură cele necesare pentru hrana sa. Elă s’a căsătorită în vârstă de 40 ani, tră­ind­ă cu soţia şi cu copii săi o vieţă forte liniştită, şi acum, în acea comună, are aproape 60 de nepoţi. * * * Copilă arsă. In d­iua de 13 Martie curentă, Vasilca, soţia lui Gheorge Şo­cate, din comuna Satu-nou, judeţul­ Tulcea, în Dobrogea, ducându-se la moră spre a măcina u­ă sacă de meiu, a lă­sată acasă mai mulţi copii ai ei. In a­­cestă timpă, unul­ dintr’ânşii, numită Tudoră, în vârstă de 4—5 ani, jucându­­se la vatră, unde era focă, i s’au aprins hainele de pe densulă şi, neavendă cine să-i dea îndată ajutoră, i­ s’a arsă totă corpulă, şi a doua­­ji a încetată din vieţă. Când îşi voră băga unii părinţi minţile în casă, să nu mai lase copii singuri acasă ? Corespondenţa „Gaz. Trans.“ Săcele-Bacifalu, în 18 Martie 1889. Domnule Redactoră! Deja de mai mulţi ani se ventilază o cestiune de mare importanţă pentru poporulă nostru, adecă industria de casă, seu mai binedisă, lu­­crulă de mână în şcolă. In timpulă din urmă însă d-nii Moiană şi Muşlea pă­­şindă atâtă teoretică, câtă şi practică pe arenă pentru desvoltarea acestui ramă în şcolă, respective la poporulă nostru, au lucrată într’acolo, încâtă a începută cestiunea acesta a fi mai considerată din partea inteliginţei nóstre. Din mai multe părţi s’au ridicată voci pentru introducerea şi lăţirea aces­tui ramă în şcolele nóastre şi prin ele la poporul­ română, arătândă din destulă căuşele, care ne silescă a îmbrăţişa a­­cestă obiectă educativă câtă se pote mai cu zelă, mai cu căldură şi mai în grabă. Din causa acesta şi cu subsemnatulă fiindă intru atâtă iniţiată în ramură a­­cesta, întru câtă m’am chiarificată prin cercetarea cursului D-loră Moianu şi Muşlea ţinută la Braşov, în vara anului 1887, viu a vă ruga să binevoiţi a pu­blica următorele şiruri în multă preţui­­tură diară ce­ lă redactaţi: Mai din tote părţile locuite de Ro­mâni s’a scrisă pentru lăţirea industriei populare în şcolele noastre şi n’am audită pănă acum nici o voce contrară acestui obiectă culturală-economică. Nu mai în­cape îndoială, că lucrulă de mână în şcolă este ună puternică stimulatoră pen­tru zelulă şi atragerea copiilor­ la şcolă, o nedumerire însă mi se arată faţă de practisarea în şcolă a obiectului amintită , ce se va face ore­ună inveţătură popu­lară, care are peste 100 elevi în şcolă, — de cari, credă, că sunt­ foarte mulţi, — pe cari îi are împărţiţi în 4- 6 des­­părţăminte, conformă legei, lipsită fiindă de ori­ce requisite şcolare, care e silită a ţine peste 5 ore de prelegeri pe zi, pentru a produce ună­sporă spirituală celă puţină suficientă, ce se va face, dică, mai întroducândă şi lucrulă de mână în şcola sa ? Eu celă puţină sunt de părere, că în astfelă de caşuri să se dispună îna­inte de toate delăturarea acestui incon­­venienţă, contrară spiritului legei. Câtă pentru practicarea industriei populare în şcole cu ună învăţătură şi cu contin­genţă mare de şcolari credă că ar fi mai potrivită a se propune lucrulă de mână numai despărţămintelor, din anii din urmă de şcală. Precum deja am amintită, din multe părţi locuite de Români s’a scrisă pen­tru introducerea lucrului în şcolă, ară­tândă căuşele, care ne constrângă la aceasta, dar tocmai din părţile acelea, unde este mai simţită lipsa aceasta, nu s’a scrisă nimică. Voescă să vorbescă de părţile mărginaşe cu România, locuite de economii de oi, numiţi mocani. Sunt convinsă, că partea cea mai mare a Românilor­ noştri sciu, că ni­menea nu a suferită atâtă de multă în privinţa materială ca mocanii, în urma răsboiului vamală cu România, deoarece ei esclusivă îşi câştigau cele de lipsă pentru subsistenţă în România, parte prin oile ce şi­ le ţineau acolo, parte prin comercială cu producte crude (mă­­mulăriă). De când ,au stagnată acestea în urma tarifului vamală autonomă, mo­canii noştri au scăpătată atâtă de iute, încâtă astăzi cu dreptă cuvântă putemnă dice, că au ajunsă la sapă de lemnă. Dovadă despre acesta sunt: emigrările cele continue ale familielor­ mocănesci, pustiirea comunelor­ unde trăescă, și formarea de comune nouă în România prin Dobrogea şi în Rusia prin Basa­rabia. Partea aceea dintre ei, cari nu au emigrată încă, se nu se credă, că doră suntu într’o stare bună, puţine escep­­ţiuni suntu, ca corbii cei albi, ci toc­mai lipsa totală i­a împedecată dela acesta. Considerândă cum că mocanii dela începută nu s’au ocupată cu altă ramă de câştigă pentru subsistinţă, pe lângă acesta ei, pe când erau în stare bună, nu s’au gândită de locă la viitoră, nu şi-au asigurată subsistinţă prin avere imobilă, precum pământuri şi altele, ast­felă astăzi nu potă, pentru­ că nu sciu nici ună mijlocă de a-şi câştiga subsistin­­ţa­­jalnică, de a mai suporta greutăţile vieţii O parte însemnată a poporului nostru, care inainte era fala Românilor­, o vederă adusă la cea mai tristă stare. Nu sciu dăcă mai este necesară de a spune, că introducerea industriei popu­lare la mocani, în urma arătărei de mai sus­, este o necesitate, dar credă, că ar fi chiar o binecuvântare ceresca cunos­­cerea şi lăţirea ramului aceleia între ei. Pentru că cunoscândă ei industria po­pulară ar­ avea ună mijlocă sigură parte de a-şi acoperi lipsele casnici, parte de a’şi deschide ună nou isvoră de câş­tigă şi nu ar fi atâtă de neajutoraţi în caşuri ca celă ală răsboiului vamală, să cadă jertfă lipsei totale de mijloace. După ce dor­este arătată din des­tulă, că este inevitabilă necesitate intro­ducerea lucrului de mână în şcoli şi prin ele între poporă, credă că nu ar fi de prisosă a-mi arăta şi eu părerea mea în privinţa modului, cum ar fi mai prac­tică a se lăţi câtă mai în grabă ramulă acesta. Şi în privinţa aceasta deja am avut­ mai mulţi premergători, dar mai clară şi mai precisă a scrisă en, colegă G. Moiană în broşura sa din anul­ trecută întitulată „Lucrură în şcolă“. Acolo arată pe largă căuşele, care ne înteţescă a introduce ramulă acesta în şcole şi poporă, şi totde­odată propune şi ună pro­gramă pentru introducerea lui, după cum se poate vedèa la pag. 32. Şi de acolo mai în josă din ppşorulă amintită. Au­­torulă între alte propuneri dice: că pănă nu va fi introdusă ramulă acesta în pro­

Next