Gazeta Transilvaniei, iunie 1889 (Anul 52, nr. 122-145)

1889-06-11 / nr. 131

Rerecţiunea, Administraţiunea şi BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Scrisori nefrancate nu se pri­mesca. Manuscripte nu se re­trimită ! Birourile de ajuraţi, Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primesca în Viena Rudolf Mosse, Hausenstein & Voger (Oto Maas), Heinrich Schalelt, Alois Herndl, M.J­ukes, A.Oppelik,J. Dan­­neberg ; în Budapesta: A. V Gold­berger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube; în Ham­burg : A. Steiner. Preţul inserţiuniloru: o serie p.armonda pe o coloana 6 cr. in 80 cr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina IlI-a o seria 10 cr. v. a. sau 80 bani. (itT-er^EiR-cr ide zDTTiMEtTEaJL) nG­azetau iese în fie­care 41 Abonamente pentru Austi­n-Cuzaria Pe unu anü 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anü 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se pr enumera la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentele pentru Braşovu: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I.: pe unu anü 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu du sula în casă. Pe unu anu 12 fl. pe sase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii esemplarui 5 er. v. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 131.—Anunt LII. Braşovi, Duminecă 11 (23) Iunie 1889. Braşovii, 10 Iunie Nu de mulţii a cţisii deputatulu ungurui Pazmandy în dietă, că , Ungurul­u acela, care vrea se că­­lătorésca la Belgradu ori la Bu­­curescî, face bine se-şi nege naţio­­ţionalitatea, fiind­că acésta îi pricî­­nuesce acolo numai neajunsuri“. Nu scri­u şi nu voimu se cer­­cetamu cum suntu trataţi Ungurii în Belgradu. N’amu aurţitu înse niciodată ca acolo ei se n­ă pri­goniţi pentru că suntu Unguri şi deca nu întâmpină o deosebită simpatiă la Şerbi, acesta e uşor de înţelesu după ce scriiu cum tră­­iescu Ungurii cu Serbii în Ungaria. In ce privesce înse modulă cum suntu trataţi Ungurii în Ro­mânia avemă cunoscinţe positive şi putema aşaderă se întramn în vorbă cu deputatul­ ungurescu. Ceea ce susţine deputatul­ Pazmandy se susţine mereu şi de cătră foile unguresci, că adecă Ungurii, cari traiescu în România, nu se bucură acolo nici de atâta libertate şi de atâta cruţare, ca Românii din Transilvania şi Ţara ungureasca. Le place foiloru unguresc! se asemene starea milioanelor­ de Români din acesta stată, cu sta­rea celortt 80—40.000 de Unguri din România şi cândă pretindem, noi drepturi naţionale ne răspunde, că nici Ungurii din România nu se bucură de asemeni drepturi. Adevărată că pentru cele patru­zeci de mii Unguri din România nu s’a adusu acolo nici măcară o lege de naţionalitate, cum s’a adusă pentru cele trei milioane de Români din statulă ungară. Dar şi aceasta este uşoră de esplicata. Ungurii din România nici n’au pretinsă şi nici n'au pututu pretinde vreodată ca naţionalitatea lor se fiă scutită prin legi deosebite, mai întâiu pentru că suntu prea de totă puţini la numeri şi apoi pentru că nu suntu autohtoni, băştinaşi, ci cea mai mare parte imigraţi în România în timpul­ din urmă şi fiindcă, în fine, Ro­mânia nu­ este una stată poliglotă, de mai multe limbi, ci una stată naţională unitară. Cu totul, altfel, înse stă lu­­crul­ în ce privesce pe Românii din Transilvania, Bănatu şi Ţara ungurescu. Aceştia au pretins­ şi pretindă drepturi naţionale, pen­tru că li se cuvine şi cea mai viuă dovadă despre aceea, că în adeveru li se cuvine, este însăşi legea de naţionalitate adusă de dieta ungureasca la 1868. Ca se facemă o asemănare din viaţa practică vomă­dice, că Un­gurii din România suntu ca nisce chiriaşi în casa româneasca, pe când noi Românii de dincoace sun­­temă comproprietarii casei, care nu este numai a Ungurilor­, ci şi a nostru. Cu toate aceste mica coloniă ungureasca din România fără o lege de naţionalitate o duce nea­semănată mai bine ca milioanele de Români băştinaşi din statură ungară cu legea de naţionalitate şi se bucură în faptă de­ o liber­tate mult­ mai mare, îşi potu desvolta limba şi naţionalitatea în şcolile şi în societăţile lor, multu mai liberă şi neîmpiedecată, decâtu noi aici. Pazmandy are înse cutezarea a susţină, că Ungurii nu se potu da ca Unguri în Bucurescî, deca nu voru se se espună la neajun­suri. Pe ce-şî întemeiăză depu­tatulu ungurui vorbele sale ? Fă bine, se-ţî audî rău! încă de pe timpulu, cănd au fostu prigoniţi de guvernulu ab­solutist austriacă emigraţii un­guri s’au bucurată de cea mai cordială ospitalitate din partea fraţilor­ noştri de dincolo, şi în­­tr’unu timpu însuşi d. Kogălni­­ceanu, p’atuncî ministru, a inter­venită spre a-i scuti de urmăriri. De atunci încóce numerala Un­gurilor, în România s’a sporită multă, mai alesă în anii din urmă, de când ne mai putendu suporta aici sarcinele grele, cete de Un­guri şi Secui trecă pe fiecare ană dincolo de munţi spre a’şî ago­nisi hrana de toate cfilele. Mulţi dintre ei se întorcă cu lei româ­nesc­ în pungă şi’şi înch­ipeza aici din nou „găzdăşagulă“, cei mai mulţi însă rămână acolo, simţin­­du-se forte bine a „tzarciba unde se bucură de totă libertatea. Şi cum le-aru şi merge reu Ungurilor, în România, când în­săşi foile unguresci ne spună cu bucurie, că ei maintează acolo cu paşi repedi! In Bucurescu au so­cietăți bine organisate, redică şcoli, aranjeaza petreceri, dau concerte, teatre ş. a. Ei insceneza în capi­tala română şi serbări ale lui Kossuth cu steaguri unguresci şi şi la toate ocasiunile sărbătoresc! folosesc­ stegula naţională ungu­rescu, fără ca autorităţile se afle în acesta vrio vătămare a sta­tului română. Liberalismul­ stăpânirei ro­mâne faţă cu Ungurii de acolo merge chiar aşa de departe, în­­câtă pe când în Transilvania nu poate deveni ună Română de din­colo membru la o societate curată culturală, cum e de pildă Asso­­ciaţiunea nostra transilvană, fără prealabila aprobare a guvernului ungurescu, în Bucuresc. Ungurii înfiinţeză pănă şi o filială a acelui kulturegylet, care insuesce la ma­­ghiarisarea nostra, şi are prin ur­mare tendinţe duşmane elemen­tului românescă. Şi aceasta fi­lială se pune în strânsă legătură cu societăţile de acelaşi soiu din Ardeala şi Ţara ungureascu. Dar mai multă, pe când la noi este interzisă a primi subven­ţii din România pentru scopuri culturale române, guvernula ro­mână tolereaza ca școlele ungu­resci de acolo se primesca însem­nate subvențiuni dela societatea St. Ladislau şi acum în urmă și dela kulturegyletulu ungurescu. Ba reuniunea de cântări ungu­­reasca din Bucurescî, în adunarea sa generală din 25 Februarie a. c., pentru ca se’și manifesteze şi mai bine solidaritatea sa cu tendinţele de aici, a ales­ ca organa oficiosă ala seu forţa kulturegyletistă din Braşovă, care mereu aţîţă în con­tra Românilor­. Ei bine, întrebămă acuma pe d-lu Pazmandy, aceste suntu ne­ajunsurile ce le sufera Ungurii din Bucurescî, cari nu numai că nu trebue se-şi renege naţionalitatea propriă, dar se constituescă în so­cietate şi întră în legături cu Un­gurii de dincoace, legături cu ten­dinţe agresive faţă cu naţionalita­tea română? •Fără îndoiela deputatulu Paz­mandy, condusă de ura în contra elementului română, a schimbată stările din Ungaria cu cele din România, şi in locă se cfică, că Românii de dincoace întâmpina ne­ajunsuri deca nu-şî neagă naţio­nalitatea, a susţinută acesta des­pre Ungurii din România. Fiă liniştită înse d-lă Pazmandy şi déca nu se sémte datoră a fi cu recunoscinţă cătră o ţară care a dată o ospitalitate atâtă de prie­­tinosă acelora, cari apoi întorcen­­du-se mai târdiu în patria lor, au înălţată stegula intoleranţei naţio­nale, celă puţînă se aibă atâta pricepere, ca se înveţe dela fra­ţii noştri de dincolo cum trebue se trateze cu cei de altă némți și ce va se jacă adeveratulu libe­ralisom. Și fâcendă aceasta d. Pazmandy cu soții săi se pună într’o cum­pănă pe Românii din Ardealu și Țara ungureasca și într’alta pe Un­gurii din România, și se vecea cu câtă mai liberală și binevoitoare ar trebui se fiă tratarea Români­loră de aici, în raportă cu trata­rea ce o întâmpină Ungurii sub guvernula română. FOILETONUL­ „GAZ. TRANS.“ Trei dorinţe (poveste bosnică, după Dr. F. Geiringer.) S’a întâmplată în acele timpuri, când guvernatorii (Vizirii) Bosniei îşi a­­veau reşedinţa în Travnik, că într’o di­sosi­unii fermanți (decretă) ale Sultanu­lui, în care se poruncia, ca toți Musul­manii pe la amec­i în Vinerea viitoare să se adune în moschee (biserică turcescă), ca să se roage lui Allah (Dumnedeu) pentru însănătoșare­a Marelui Stăpânitoră, care era greu bolnava. In porunca acestuia se cocea m£d departe. Cela care la ora fixată nu se va afla în Casa lui Dumnedeu la rugă­ciune, aceluia să i­ se dea voiă, ca în fie­care din cele trei Vineri următore să-şî esprime în faţa Vizirului câte o dorinţă, cu totul a trei dorinţe, care vor trebui să i­ se împlinescă, dar după îm­plinirea lor­ se fiă pedepsită cu morte pentru neascultarea sa. Cum a primită Vizirulü porunca Domnului său, îndată însărcina pe Ho­gea (preotulü turcescu) se vestescu de süsü din minaretulü (turnulü) moscheei fermanulü Sultanului tuturoru locuitori­­loru cu adausulü, că acela, care nu va da punctuală urmare acestei porunci, va trebui să se aştepte la morte sigură. Şi în faptă se şi adună în moschee în clina hotărîtă întreaga poporaţiune a Travnikului, afară de una singură bărbată. Era unu bietu lăcătuşii (ferari) cu numele Almansor, care din pricina me­seriei sale sgomotoase n’audise vestirea şi nici nu primise nici o scrie despre porunca cea aspră. Vizirului i­ se şi făcu arătare despre acesta şi el o chema îndată le sine pe nenorocitula meseriaşă, îi arătă ferma­nul, şi vorbi cătră el­: — „Acum alege şi cere ce vrei, căci dorinţele tale trebuescu împlinite, aşa îmi prescrie porunca Sultanului.“ Bietul d omn, care pănă acum trăia în cea mai mare lipsă şi prin lucrulu­mânilor­ sale abia câştiga atâta, ca să îşi mulţumescă cele mai urgente trebu­inţe ale vieţii, se gândi câtva timpu, că ce se dorescu mai înteiu şi ceru­ în cele din urmă o milă de galbinî, o sumă de bani, ce i-o şi plăti fără’ntârdiare Vi­zirulu. Plinu de bucuriă pentru acesta câş­tigă neaşteptată, eşi dela guvernatorulu şi norocula momentană, de care a fostă împărtăşită, Ila făcu să nu se mai cu­gete la tristulă sfârşită ce la aştepta negreşită în a treia Vinere. In chefa şi voiă bună a petrecută ferarulă săptămâna, pănă în a doua Vi­nere, în care Vizirul B orăşi Ili chemă la sine şi-lă provoca să-şi esprime a doua dorinţă ce are să i­ se împlinescă, în­curajată de repedea împlinire a dorinţei sale celei dintâiu, Almansor îndrăsni să ceră pe fiica guvernatorului de soţie şi acesta trebui, deşi cu sufletul­ amărâtă, să-i împlinescă dorinţa, pentru că aşa prescria aspra poruncă a Sultanului. Deşi Fatima, fiica Vizirului, îmbel­şugată indestrată cu toate graţiile şi în­suşirile frumoase femeesci, nu văduse nici­odată mai nainte pe neînspăimân­tatură ferată, nu avusese nici o cunos­­cinţă despre esistenţa sa, şi nici nu pre­­simţia câtuşi de puţină, din ce temeiuri i-a fostă tocmai lui încredinţată, cu toate astea petrecu întâia săptămână a căsăto­riei în plăceri şi bucurii, în fericire şi în mulţămire. Se apropia şi acestă săptămână de sfârşită. Noaptea, care avea să fie cea din urmă din vieţa ferarului, se ivi şi cu paşi pre grabnici se apropia acea Vinere, în care nenorocitula meseriaşă avea să-şi părăsescă tânăra sa vieţă. încă în sera din urmă se petrecu cu el o mare schimbare; corpulă său celă tare era ca sdrobită, se uita fixă împrejură, nu voia să mănânce şi se bea nimică şi era cu neputinţă a’lă îndupleca se vor­­bescă măcară o singură vorbă. Nevastă-sa îşi da silinţă să-lă învi­­oşeze şi să-lă scotă din trista lui stare. Dar zadarnică era totă ostenela, căci elă avea mereu înaintea ochilor moartea, ce îlă aştepta diminața și de care nu era nici o speranță a’lă scăpa. In fine îi succese Fatimei, prin ne-

Next