Gazeta Transilvaniei, iunie 1889 (Anul 52, nr. 122-145)
1889-06-11 / nr. 131
Rerecţiunea, Administraţiunea şi BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Scrisori nefrancate nu se primesca. Manuscripte nu se retrimită ! Birourile de ajuraţi, Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primesca în Viena Rudolf Mosse, Hausenstein & Voger (Oto Maas), Heinrich Schalelt, Alois Herndl, M.Jukes, A.Oppelik,J. Danneberg ; în Budapesta: A. V Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube; în Hamburg : A. Steiner. Preţul inserţiuniloru: o serie p.armonda pe o coloana 6 cr. in 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina IlI-a o seria 10 cr. v. a. sau 80 bani. (itT-er^EiR-cr ide zDTTiMEtTEaJL) nGazetau iese în fiecare 41 Abonamente pentru Austin-Cuzaria Pe unu anü 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anü 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se pr enumera la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentele pentru Braşovu: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I.: pe unu anü 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu du sula în casă. Pe unu anu 12 fl. pe sase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii esemplarui 5 er. v. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 131.—Anunt LII. Braşovi, Duminecă 11 (23) Iunie 1889. Braşovii, 10 Iunie Nu de mulţii a cţisii deputatulu ungurui Pazmandy în dietă, că , Ungurulu acela, care vrea se călătorésca la Belgradu ori la Bucurescî, face bine se-şi nege naţioţionalitatea, fiindcă acésta îi pricînuesce acolo numai neajunsuri“. Nu scriu şi nu voimu se cercetamu cum suntu trataţi Ungurii în Belgradu. N’amu aurţitu înse niciodată ca acolo ei se nă prigoniţi pentru că suntu Unguri şi deca nu întâmpină o deosebită simpatiă la Şerbi, acesta e uşor de înţelesu după ce scriiu cum trăiescu Ungurii cu Serbii în Ungaria. In ce privesce înse modulă cum suntu trataţi Ungurii în România avemă cunoscinţe positive şi putema aşaderă se întramn în vorbă cu deputatul ungurescu. Ceea ce susţine deputatul Pazmandy se susţine mereu şi de cătră foile unguresci, că adecă Ungurii, cari traiescu în România, nu se bucură acolo nici de atâta libertate şi de atâta cruţare, ca Românii din Transilvania şi Ţara ungureasca. Le place foiloru unguresc! se asemene starea milioanelor de Români din acesta stată, cu starea celortt 80—40.000 de Unguri din România şi cândă pretindem, noi drepturi naţionale ne răspunde, că nici Ungurii din România nu se bucură de asemeni drepturi. Adevărată că pentru cele patruzeci de mii Unguri din România nu s’a adusu acolo nici măcară o lege de naţionalitate, cum s’a adusă pentru cele trei milioane de Români din statulă ungară. Dar şi aceasta este uşoră de esplicata. Ungurii din România nici n’au pretinsă şi nici n'au pututu pretinde vreodată ca naţionalitatea lor se fiă scutită prin legi deosebite, mai întâiu pentru că suntu prea de totă puţini la numeri şi apoi pentru că nu suntu autohtoni, băştinaşi, ci cea mai mare parte imigraţi în România în timpul din urmă şi fiindcă, în fine, România nu este una stată poliglotă, de mai multe limbi, ci una stată naţională unitară. Cu totul, altfel, înse stă lucrul în ce privesce pe Românii din Transilvania, Bănatu şi Ţara ungurescu. Aceştia au pretins şi pretindă drepturi naţionale, pentru că li se cuvine şi cea mai viuă dovadă despre aceea, că în adeveru li se cuvine, este însăşi legea de naţionalitate adusă de dieta ungureasca la 1868. Ca se facemă o asemănare din viaţa practică vomădice, că Ungurii din România suntu ca nisce chiriaşi în casa româneasca, pe când noi Românii de dincoace suntemă comproprietarii casei, care nu este numai a Ungurilor, ci şi a nostru. Cu toate aceste mica coloniă ungureasca din România fără o lege de naţionalitate o duce neasemănată mai bine ca milioanele de Români băştinaşi din statură ungară cu legea de naţionalitate şi se bucură în faptă de o libertate mult mai mare, îşi potu desvolta limba şi naţionalitatea în şcolile şi în societăţile lor, multu mai liberă şi neîmpiedecată, decâtu noi aici. Pazmandy are înse cutezarea a susţină, că Ungurii nu se potu da ca Unguri în Bucurescî, deca nu voru se se espună la neajunsuri. Pe ce-şî întemeiăză deputatulu ungurui vorbele sale ? Fă bine, se-ţî audî rău! încă de pe timpulu, cănd au fostu prigoniţi de guvernulu absolutist austriacă emigraţii unguri s’au bucurată de cea mai cordială ospitalitate din partea fraţilor noştri de dincolo, şi într’unu timpu însuşi d. Kogălniceanu, p’atuncî ministru, a intervenită spre a-i scuti de urmăriri. De atunci încóce numerala Ungurilor, în România s’a sporită multă, mai alesă în anii din urmă, de când ne mai putendu suporta aici sarcinele grele, cete de Unguri şi Secui trecă pe fiecare ană dincolo de munţi spre a’şî agonisi hrana de toate cfilele. Mulţi dintre ei se întorcă cu lei românesc în pungă şi’şi închipeza aici din nou „găzdăşagulă“, cei mai mulţi însă rămână acolo, simţindu-se forte bine a „tzarciba unde se bucură de totă libertatea. Şi cum le-aru şi merge reu Ungurilor, în România, când însăşi foile unguresci ne spună cu bucurie, că ei maintează acolo cu paşi repedi! In Bucurescu au societăți bine organisate, redică şcoli, aranjeaza petreceri, dau concerte, teatre ş. a. Ei insceneza în capitala română şi serbări ale lui Kossuth cu steaguri unguresci şi şi la toate ocasiunile sărbătoresc! folosesc stegula naţională ungurescu, fără ca autorităţile se afle în acesta vrio vătămare a statului română. Liberalismul stăpânirei române faţă cu Ungurii de acolo merge chiar aşa de departe, încâtă pe când în Transilvania nu poate deveni ună Română de dincolo membru la o societate curată culturală, cum e de pildă Associaţiunea nostra transilvană, fără prealabila aprobare a guvernului ungurescu, în Bucuresc. Ungurii înfiinţeză pănă şi o filială a acelui kulturegylet, care insuesce la maghiarisarea nostra, şi are prin urmare tendinţe duşmane elementului românescă. Şi aceasta filială se pune în strânsă legătură cu societăţile de acelaşi soiu din Ardeala şi Ţara ungureascu. Dar mai multă, pe când la noi este interzisă a primi subvenţii din România pentru scopuri culturale române, guvernula română tolereaza ca școlele unguresci de acolo se primesca însemnate subvențiuni dela societatea St. Ladislau şi acum în urmă și dela kulturegyletulu ungurescu. Ba reuniunea de cântări ungureasca din Bucurescî, în adunarea sa generală din 25 Februarie a. c., pentru ca se’și manifesteze şi mai bine solidaritatea sa cu tendinţele de aici, a ales ca organa oficiosă ala seu forţa kulturegyletistă din Braşovă, care mereu aţîţă în contra Românilor. Ei bine, întrebămă acuma pe d-lu Pazmandy, aceste suntu neajunsurile ce le sufera Ungurii din Bucurescî, cari nu numai că nu trebue se-şi renege naţionalitatea propriă, dar se constituescă în societate şi întră în legături cu Ungurii de dincoace, legături cu tendinţe agresive faţă cu naţionalitatea română? •Fără îndoiela deputatulu Pazmandy, condusă de ura în contra elementului română, a schimbată stările din Ungaria cu cele din România, şi in locă se cfică, că Românii de dincoace întâmpina neajunsuri deca nu-şî neagă naţionalitatea, a susţinută acesta despre Ungurii din România. Fiă liniştită înse d-lă Pazmandy şi déca nu se sémte datoră a fi cu recunoscinţă cătră o ţară care a dată o ospitalitate atâtă de prietinosă acelora, cari apoi întorcendu-se mai târdiu în patria lor, au înălţată stegula intoleranţei naţionale, celă puţînă se aibă atâta pricepere, ca se înveţe dela fraţii noştri de dincolo cum trebue se trateze cu cei de altă némți și ce va se jacă adeveratulu liberalisom. Și fâcendă aceasta d. Pazmandy cu soții săi se pună într’o cumpănă pe Românii din Ardealu și Țara ungureasca și într’alta pe Ungurii din România, și se vecea cu câtă mai liberală și binevoitoare ar trebui se fiă tratarea Româniloră de aici, în raportă cu tratarea ce o întâmpină Ungurii sub guvernula română. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Trei dorinţe (poveste bosnică, după Dr. F. Geiringer.) S’a întâmplată în acele timpuri, când guvernatorii (Vizirii) Bosniei îşi aveau reşedinţa în Travnik, că într’o disosiunii fermanți (decretă) ale Sultanului, în care se poruncia, ca toți Musulmanii pe la ameci în Vinerea viitoare să se adune în moschee (biserică turcescă), ca să se roage lui Allah (Dumnedeu) pentru însănătoșarea Marelui Stăpânitoră, care era greu bolnava. In porunca acestuia se cocea m£d departe. Cela care la ora fixată nu se va afla în Casa lui Dumnedeu la rugăciune, aceluia să i se dea voiă, ca în fiecare din cele trei Vineri următore să-şî esprime în faţa Vizirului câte o dorinţă, cu totul a trei dorinţe, care vor trebui să i se împlinescă, dar după împlinirea lor se fiă pedepsită cu morte pentru neascultarea sa. Cum a primită Vizirulü porunca Domnului său, îndată însărcina pe Hogea (preotulü turcescu) se vestescu de süsü din minaretulü (turnulü) moscheei fermanulü Sultanului tuturoru locuitoriloru cu adausulü, că acela, care nu va da punctuală urmare acestei porunci, va trebui să se aştepte la morte sigură. Şi în faptă se şi adună în moschee în clina hotărîtă întreaga poporaţiune a Travnikului, afară de una singură bărbată. Era unu bietu lăcătuşii (ferari) cu numele Almansor, care din pricina meseriei sale sgomotoase n’audise vestirea şi nici nu primise nici o scrie despre porunca cea aspră. Vizirului i se şi făcu arătare despre acesta şi el o chema îndată le sine pe nenorocitula meseriaşă, îi arătă fermanul, şi vorbi cătră el: — „Acum alege şi cere ce vrei, căci dorinţele tale trebuescu împlinite, aşa îmi prescrie porunca Sultanului.“ Bietul d omn, care pănă acum trăia în cea mai mare lipsă şi prin lucrulumânilor sale abia câştiga atâta, ca să îşi mulţumescă cele mai urgente trebuinţe ale vieţii, se gândi câtva timpu, că ce se dorescu mai înteiu şi ceru în cele din urmă o milă de galbinî, o sumă de bani, ce i-o şi plăti fără’ntârdiare Vizirulu. Plinu de bucuriă pentru acesta câştigă neaşteptată, eşi dela guvernatorulu şi norocula momentană, de care a fostă împărtăşită, Ila făcu să nu se mai cugete la tristulă sfârşită ce la aştepta negreşită în a treia Vinere. In chefa şi voiă bună a petrecută ferarulă săptămâna, pănă în a doua Vinere, în care Vizirul B orăşi Ili chemă la sine şi-lă provoca să-şi esprime a doua dorinţă ce are să i se împlinescă, încurajată de repedea împlinire a dorinţei sale celei dintâiu, Almansor îndrăsni să ceră pe fiica guvernatorului de soţie şi acesta trebui, deşi cu sufletul amărâtă, să-i împlinescă dorinţa, pentru că aşa prescria aspra poruncă a Sultanului. Deşi Fatima, fiica Vizirului, îmbelşugată indestrată cu toate graţiile şi însuşirile frumoase femeesci, nu văduse niciodată mai nainte pe neînspăimântatură ferată, nu avusese nici o cunoscinţă despre esistenţa sa, şi nici nu presimţia câtuşi de puţină, din ce temeiuri i-a fostă tocmai lui încredinţată, cu toate astea petrecu întâia săptămână a căsătoriei în plăceri şi bucurii, în fericire şi în mulţămire. Se apropia şi acestă săptămână de sfârşită. Noaptea, care avea să fie cea din urmă din vieţa ferarului, se ivi şi cu paşi pre grabnici se apropia acea Vinere, în care nenorocitula meseriaşă avea să-şi părăsescă tânăra sa vieţă. încă în sera din urmă se petrecu cu el o mare schimbare; corpulă său celă tare era ca sdrobită, se uita fixă împrejură, nu voia să mănânce şi se bea nimică şi era cu neputinţă a’lă îndupleca se vorbescă măcară o singură vorbă. Nevastă-sa îşi da silinţă să-lă învioşeze şi să-lă scotă din trista lui stare. Dar zadarnică era totă ostenela, căci elă avea mereu înaintea ochilor moartea, ce îlă aştepta diminața și de care nu era nici o speranță a’lă scăpa. In fine îi succese Fatimei, prin ne-