Gazeta Transilvaniei, septembrie 1889 (Anul 52, nr. 196-219)

1889-09-26 / nr. 215

nSTovL a'born.a.m.ent'ă la „GAZETA TRANSILVANIEI.“ I­n I Ori omvre 188ÎR stilu­ rechiu se deschide unu Rlioni«ni«‘n­u la care în­­vitamu pe toti amicii si sprijinitorii fetei noastre. Prețulu abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: pe trei luni 3 fl. pe sese luni 6 fl., pe unu anu 12 fl. Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci, pe şase luni 20 franci, pe anii anii 10 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria : pe anu 2 fl. pe şese luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anui 8 franci­, pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşorii şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor­ abona din nou, se binevoescă a scrie adresa lamuriti şi a arăta şi posta ultimă. Administraţiimea „Gazetei Transilvaniei“, Braşovu, 25 Septemvre v. Presupunerea nostră, că noua încercare de a împăca pe Cehii şi Germanii Boemiei va remâne crasi fără de resultatu, s’a adeverit. Scimă, că comitetulă esecutivă ala deputafilor­ dietali germani din Boemia a făcută dependentă participarea Germaniloră la o con­­f­erentă de împăciuire dela atitu­dinea guvernului și mai alesă dela aceea, ca acesta se renunţe cate­gorică la ori­ce plană în privinţa încoronării monarchului ca rege al­ Boemiei. Era clară, că cabinetul­ Taaife nu putea primi condiţiunea din urmă, fără a risca ca se-şi facă duşmani pe toţi Cehii, fără deo­sebire de partidă. Urmarea a fostă dlar, că guvernulă a tăcută şi de­putaţii germani din Boemia au rămasă fără desluşirile şi asigură­rile dorite. Joia viitoare întrunindu-se ărăşi dietele provinciale în Austria, de­putaţii germani ai dietei boeme s’au sfătuită ce atitudine se ia în viitoră. Eri s’au adunată pentru scopulă acesta în Praga represen­­tanţii tuturoră oraşeloră şi comu­­neloru germane din Boemia. Resultatulă conferenţei de erî a fostă, că s’a primită resoluţiunea formulată de comitetulă esecutivă ală deputaţiloră germani din Bo­emia, în puterea căreia Germanii boemi voru continua politica de abstinenţă. Acesta resoluţiune s’a motivată prin aceea, că nu numai că nu s’a schimbată situaţiunea în sensă favorabilă Germanilor­, ci încă s’a mai înăsprită prin numirea contelui Th­un, a partisanului în­coronării, ca guvernatoră și prin punerea în discusiune a cestiunii încoronării. Pe lângă acesta Ger­manii Boemiei nu au primită desluşirile cerute de comitetulă esecutivă ală partidei loră din partea guvernului. Situaţiunea în Boemia este prin urmare totă aşa de critică ca şi mai înainte, ba se pote ifice că ea încă s’a mai încordată, de când s’a pusă la ordinea­­filei cestiunea încoronării. Nimeni nu poate sei aefi ce direc­țiune voră mai lua lucrurile în Austria și cum va putea să lăsa ca­­binetulu Taaffe din noua încurcă­tură. Posiția guvernului este cu atâtă mai dificilă, cu câtă vrendă se împace pe toți, nu poate mul­­țămi pe nici unulă. Acfi contele Taaffe se află în faţa unei oposi­­ţiuni îndoite, a acelei germane şi a oposiţiunei nemulţămiţilor­ Cehi. O fotă cehă din Moravia pu­blică o scrie sensaţională, care cjice că a primit’o din isvoră sigură. Contele Taaffe, cfice acesta fotă, ar fi decisă a-şî da demisiu­­nea. Eră a dorită se împace pe Germanii din Boemia şi se-şî asi­gure sprijinulă partidei Cehiloră boemi; Germaniloră a voită se le facă tote concesiunile posibile, or pe Cehii bătrâni a voită se-i câştige prin încoronare. Nu i-a succesu înse nici una, nici alta, din causa energicei oposiţiunî ce o facă Germanii încoronării, chiar şi ca actă curată ceremonială. De aceea cabinetulă Taaffe ar voi a-şî da demisiunea, îndată după ce se va fi discutată adresa de încoro­nare de cătră dieta boemă. Scriea acesta sensaţională este, după părerea foiloră centraliste germane, numai o manevră spre a intimida pe cei din majoritate şi a-i face să fii mai îngăduitori ţaţă cu cabinetul­ Taaife. Se poate însă ca împărtăşirea fotei morave să aibă o importanţă mai mare. Poate că cei dela cârmă s’au convinsă, că nu mai merge cu măsurile de jumătate și de aceea s’au decisă a inaugura o altă tactică mai hotărâtă, der nu în favoarea aspirațiunilor­ supre­­matiste germane, ci în favoarea realisării egalei îndreptățiri. Tac­tica poate se va schimba, der sis­­temul­ Taaffe va rămâne. FOILETONUL I „GAZ. TRANS.“ Capula lui lordache. Naraţiune istorică de Măriciu Tokai. Totală era perdută! Gloria lupte­­lor­, speranţa patrioţilor­, elita cetei sfinte, tote au fostă­ndrobite în lupta dela Drăgăşani, prin care resistinţa Moldovei fu înfrântă şi ţara erăsî supusă jugului înaltei Porţi. Trei-deci şi trei de eroi tineri din ceta sfântă, cari cu semnală crucei pe peptă luptată pentru credinţă şi patriă, şi-au făcută cale printre şiru­rile ienicerilor­ şi s’au refugiată în mun­ţii din apropiere. Toţi erau încă tineri, nici unulă din mica cetă nu era trecută de 20 de ani. lordache însuşi, îndrăsneţulă loră con­­ducătoră, abia împlinise 18 ani îndată după perderea luptei, smulse lordache după băţă stindardulă eroiloră libertăţii şi’lă încinse ca pe un brîu îm­­prejurulă corpului său. Apoi apuca cu ambele mâni câte o sabiă, strigă însu­­fleţiţiloră săi tovarăşi de arme ună în­­flacată: „După mine feciori!“ şi se a­­runca în mulţimea undulătore a Ieni­ceriloră. Străbătendă prin şirurile Ienicerilor, se uită împrejurulă său; numai trei-cieci şi doi dintre tovarăşii săi îlă urmau, ceilalţi rămaseră pe câmpulă de luptă. Insă aceşti trei cieci şi doi erau în stare să elibereze pe îndrăsneţulă loră condu­cătoră din mânile duşmanului, care era de sute de ori mai numerosă decâtă ei, ba le-a succesu să printră chiară în luptă pe vitezula Beg Tyndari, celă mai tînără ginere ală Sultanului, şi să’lă trecă prin desele şiruri ale Ieniceilor­. In vertejură luptei celei crâncene nu’lă lăsară să scape şi fugiră în spre munţii dela Drăgăşani, unde li­ se oferea pentru câtva timpă o ascundetore potrivită. Pănă târdiu noaptea fură urmăriţi de învingătorii Spahii. Abia se ascunseră în dosulă unei stânci, pentru ca să mai conăcescă puţină, când fură îngroziţi prin strigătură de biruinţă şi resbunare ală duşmaniloră, cari cu încordarea tu­turoră puterilor, se apropiau, căutândă urma fugiţiloră, sciindă bine că ce pri­­soneră însemnată duceau ei cu sine. Sarele apusese, însă trădătorea lună apără în curendă pe ceră şi le răpi săr­­manilor, urmăriţi întunereculă binefăce­toră ală nopţii. Patrulele turbate de ie­niceri neîntreruptă îi goneu din toate as­­cundătorile lor­. Intre cele două vîrfuri ale munţilor­ dela Drăgăşani se zărea în orizontulă luminată de lună turnurile unei zidiri întunecate; pe verfură celă mai înaltă era o cruce duplă. Acestă zidire era mănăstirea dela Secu, una sanctuară depărtată de lume ale evlavioaselor­ fecioare. Decă fugarii ară ajunge la porţile aceleia, ară putèa sta ascunşi pănă în diua următore, pentru că fecioarele nu puteau să încuie porţile înaintea celor­ din urmă eroi ai eteriei; mai bine ar­ fi voită să moră cu ei, dăcă aşa ar fi fostă hotărîtă în cartea ursitei. Cu o monotoniă melancolică suna clopotulă de morţi în josă cătră vale. — Una mortă se află în mănăstire, — zise unulă dintre tineri. — In curendă vor fi mai mulți, — răspunse vecinulă său. Clopotulă tocmai isprăvi trista sa vestire, când lordache bătendu cu pum­­nulă în portă ceru intrare. — Cine vine ? — întrebă cineva­­ dinăuntru. — lordache și eterna. Porta se deschise la cuvintele acestea. O matronă venerabilă în talară albă cu potcapiulă negru pe capă primi pe cei cari ceruseră intrare. Era starița mânăstirei. — Fii binevenită, ai venită la timpă! — zise ea cătră lordache. — Eu n’aş fi putută veni la timpă mai rău ca acum, — răspunse acesta cu ună tonă amară. Soţii săi intrară după elă în mănăs­tire. Stariţa îi numără. — Numai treizeci şi doi sunteţi ? Unde sunt­ ceilalţi? — Deja pe lumea cealaltă, — răs­punse lordache, arătândă cu mâna cătră ceră. Stariţa conduse pe eterişti pe trepte în sus, înaintea uşei masive a refecto­riului, stătu pe locă şi­­fise­ărăşi cătră lordache : — Fii binevenită, ai venită la timpă potrivită, fata, pe care o ai adusă er­ a răposată astădi cu blândeţe în Dom­­nulă. lordache îşi făcu cu evlavie cruce­a şi deschise încetişoră uşa. ^2^0­3LiTX XIII. „Gazeta“ ese în fiecare di. Abonamente pentru Austr -Otigan­a Pe unu anu 12 pe şese lun 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentulu pentru Braşovu: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiula I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusula în casă: Pe unu anü 12 fl. pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele cât­ şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Mactiunea, Aflm­inistratiunea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisori nefrancate nu se pri­­mesca. Manuscripte nu se re­­trimite! Birourile de am­aciurî: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfü Mosse. HaasenMein & Vogler (Otto Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, M.Dukes, A, Oppelik,J• Ban­neberg; în Budapesta: 4. V. Gold­berger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; înFrankfurt: G. L.Daube; în Ham­burg : A. Steiner. Preţul­ inserţiuniloru; o seria garmonda pe o colona G er. şi SO er. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina IlI-a o serie 10 cf. v. a. sau 30 bani. Nr. 215. Braşovu, Luni, Marti 26 Septemvre (8 Octomvre) 1889. IDUST Prusia înainte de 1838. „Corespondenţa Balcanilor­“, noulă organii oficiosa ale guvernului din Bel­­grada, publică ciudate revelaţiunî isto­rice, a cărora autenticitate o garanteza, în ce privesce atitudinea Prusiei înainte de 1866. Reiese din acele revelaţiunî, că în lunile, cari precedară deschiderea ostilităţilor, în contra Austriei, cabine­­tul­ din Berlină ar fi solicitată alianţa ofensivă a Rusiei, oferindu-i în schimbă pentru sprijinul­ ei Galiţia orientală. României i­ s’ar fi propusă Transilvania, Banatulă şi o parte din Ungaria, or Muntenegrului Dalmaţia septentrională. „Times“ adauge cu naivitate, că nu vede cum Rusia ar fi declinată aseme­nea oferiri, decă în adevără i­ s’ar fi fă­cută. Uită că în 1866 Rusia vedea cu ochi răi disoluţiunea eventuală a confe­­deraţiunii germanice în profitulă prepo­­tenţii unei puteri militare ca Prusia. De atunci Ratkoff scria cuvântula rămasă istorică : „O Prusiă prea puternică nu va rămâne prietină cu Rusia“. Wilhelm 11 şi titulai prinţului Bismarck. De curendă a apărută în Berlină o broşură întitulată „Impăratulă Wilhelm al­ II-lea şi cancelarulă imperiului“, care se ocupă cu cestiunea: Cine va fi ur­­maşulă principelui de Bismarck. Bro­şura vorbeşce în primula locă despre conflictură iscată între p­rincipele can­­celară şi corniţele Waldersee, despre care zice, că nu este resolvată nici acuma. Ia apoi în apărare partidulă răsboinică dela curte, care este contra politicei de pace a principelui cancelară, şi termină friendă, că urmaşii ală prin­cipelui va fi fiiulă său Herbert. Intre altele se scrie în broşură: „In uma anului 1886—87, princi­pele Wilhelm lucra în cancelaria minis­terului de externe. Se dice, că măies­­trulă său era contele Herbert de Bismarck. In curendă se deşteptară nisce relaţiuni de prietenie forte intime între ei. Ma­­iestrală se purta atâtă de afabilă cu elevulă său, încâtă principele, — adi împărată, — îi păstra cea mai mare stimă și iubire de atunci încoce. Prin­cipele mergea în fie­care fi la Berlină, și cu aceasta ocasiune nici­odată nu uita de a visita pe contele Herbert de Bis­marck în Wilhelm­strasse. In ministe­­rul­ de externe toţi credeau, că prietenia dintre principe şi conte va fi odată de mare însemnătate. Se vorbea mai ales, multă despre ideia de predilecţiune a cancelarului, de a lăsa acestă înaltă demnitate pentru fiiulă său, şi de aceea chiar impăratură de adl credea de atunci, că principele cancelară n’ar putea să aibă ună urmaşă mai nemerită, mai deșteptă și mai îndemânatică decâtă fiiulă său“.

Next