Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)

1889-11-26 / nr. 264

Pagina 3 de când filoxera ia în îmters în fine, că ca- Uv, !­ .. •' de mari? . c mice a acestora esce numitulă oficiu a specii de pământă suntu pentru nu. inaccesibile. Jafa în cupeu. Vice-preşedintele ca­sei magnaţiloră, contele Tibor Károlyi, călători acum câteva zile dela Kurtics la Pesta. Eli ocupă unu vagone întregi de classa I, și dupâ-ce încuia ușa cupe­­ului, se puse se se odihnască. Când el se trezi în Steinbruch, spre marea lui sur­prindere băgă de semă că i­ s’a tăiată bu­­zunarul­ focului și i­ s’a furata portofo­­liula cu 800 fi., dimpreună cu unu pa­­cheta de scrisori între cari se afla și documentula prin care era numita vice­președinte. In decursulu călătoriei con­­ductorulu n’a vec­uta pe nimeni urcându­­se în vagonu, peste totu, n’a observata nimice banuitorii. * * X * Postula de espeditorii postalii la ofi­­ciula postala din Orăștie e de ocupată, pe lângă cauţiune de 600 ft. Informa­ţiuni se iau la direcţia poştală din Sibiiu. Sinucidere. Alaltăeri dimineţa a fosta găsită în Nou, aprope de vila Verzar, una husara spândurata dela regim. 2 din locu. % ❖ ❖ Serata musicală (Kammermusik) anun­­ţată pe Dumineca sera, s’a amânata în urma unui casa neprevăzuta, întâm­­plata în familia d-lui Lassel. *­­ * Membrii S-tului Sinodi la Regele Carol. Detima în „Monitorul­ Oficiala“ din Bucuresci: Luni 20 ale curentei la orele 10 dimineţa, M. S. Pagele împreună cu M. S. Regina și A. S. R. Principele Ferdi­­nanda, Moștenitorula presumtiva ala Coronei, au primita pe I. I. P. P. S. S. L. L. Mitropolitula Primata şi Mitropo­­litula Moldovei împreună cu P. P. S. S. L. L. Episcopii şi Archiereii, membri ai Satului Sinoda, cari au venita spre a aduce Augustului nostru Suverana mul­ţumiri pentru înalta solicitudine ce arată pentru biserica şi derula ţărei. I. P. S. S. Mitropolitula Primata adresă M. S. Regelui cu acâstă ocasiune următorele cuvinte : Sire! Sântula Sinoda ala Sântei noastre biserici autocefale ortodoxe ro­mâne, recunoscetora de înalta solicitu­dine, ce în­tot­deauna aţi data bisericei dorind­­ prosperitatea sa şi înflorirea în­văţământului său religios“, depune la treptele Tronului respectuosele sale mul­ţumiri. Majestatea Vostră, cunoscândă im­­perioasa necesitate de existenţa facultăţei teologice şi imensele sale binefaceri pen­tru cultura clerului, a binevoita, cu oca-­­ inea jubileului de-a XXV-a aniversară Universităţii din Capitală, a rosti cu­ltele memorabile : „Sunt fericită, că în spala Domniei Mele, Universitatea a scula şi s’a mărita cu două facultăţi, de medicină şi cea de teologiă, una pentru alinarea suferinţelor­ trupului, cea­laltă pentru înălţarea sufletului.“ Aceste cuvinte, cari au găsită una sunetă puternică în inima clerului, au afirmată existenţa facultăţei teologice, şi pentru acesta, depunându-ve respec­tuoasele mulţumiri ale Satului Sinoda, ru­­gama pe Maiestatea Vostră să binevo­­iască a face, ca acâstă înaltă instituţiune de cultură clericală să fiă întemeiată pe rege. Clerula a simţită o viuă bucurieau­­dinda cuvintele Majestăţii Vostre din Mesagiula regala, recomandândă Corpu­­rilor. Legiuitore a se ocupa cu Gestiu­nea regulărei îmbunătăţirei sortei cleru­lui după proiectula Satului Sinoda. Cu credinţă tare în Dumnedeu, cu aceeaşi credinţă în sprijinula Maiestăţei Voastre nădăjduimu, că curânda voma avè fericirea de a vedè reali­tate aces­tea două mari dorinţe ale clerului ro­mâna. Să trăiţi Maiestate! Trăescă Ma­iestatea Sa Regina! Trăescă Alteţa Sa Regală Principele Moştenitoră! M. S. Regele răspuncjenda dise: „Sunt cu deosebire fericita, că cu­mintele Mele, rostite la serbarea uni­versitară în privinţa facultăţei de teo­­­logie, ca şi acele din discursura Tronu­lui, au găsită una resuneta în sânul a „S­tului Sinodu. „Aceste cuvinte au venita din adân­­culfi inimei mele, fiindă­că amu avuta „totu­deuna convingerea, că religiu­­„nea este paza cea mai puternică a unui „popor”, mângăerea cea mai dulce în „împrejurările grele şi dureroase ale „vieţii. „Asemenea sunt convinsă, că prin „facultatea de teologie şi prin îmbunătă­­„ţirea stărei clerului mireanu,— ce speră „că se va traduce în lege, — vomă în­zestra Tera cu preoţi învăţaţi şi buni, „cari voru întipări în inima poporului sim­­„ţimântula religiosa, respectul­ cătră hi­merică şi credinţă în poveţele sale. „Dragostea şi încrederea, pe cari „Sântula Sinod” Mi­ le arată şi astăzi, „veninda in corpore, Mă mişcă cu deo­sebire, şi vor­ fi pentru mine unu nou „îndemnă spre a sprijini aceste înalte „simţeminte răspândite prin propovădui­torii luminaţi ai bisericei.“ Auguştii noştri Suverani şi princi­pele binevoiră apoi a mai convorbi cu fie­care din înalţii prelaţi, interesându-se în mod­ forte viu despre starea epar­­chielor­, ce pastorescu, şi de diferitele cestiuni, cari au de scopit îmbunătăţirea clerului; ei în urmă s’au retrasă în apar­tamentele loi T­­răcia, care tin di în di cresce şi se în­­cuibă în massa poporului plugaru, ame­­ninţându’lă ca una proletariată ruşină­­torii, dacă nu se voru pune stavile pu­ternice, pănă ce răulă nu a devenită de nelecuită. Ca unu monstru, infiorătoră urmăresce sărăcia pe plugarii, aruncândă totă mai numerose jertfe în braţele des­perării şi creându-i o stare multă mai fatală, decâtă la care l’a fost d­espusa iobăgia seculară cu tóate chinurile ei cum­plite şi apăsătore. In faţa acestora îm­prejurări nenorocite şi mai cu sămă în faţa acelei întâmplări jalnice, că în unele comune de pe teritoriil­ Banatu­lui timişană se liciteză moşii întregi pentru restanţe de contribuţiune, com­­petinţe şi alte impozite publice, Prea Ven. Ordinariată română unită din Lu­­goşin, în grija sa părintescă pentru sar­tea poporului său, prin cerculariulă său din 8 Noemvre 1888 Nr. 2104 a însăr­cinată clerulă subalternă, ca adunându­­se în conferinţele protopopesci din anulă curentă, să mediteze seriosă asupra cau­­selor­, cari au produsă şi producă acastă stare vătămătore şi ameninţă cu ruină totală o parte mare din plugarii noştri, pentru ca acelea să se potă combate în unire pănă ce încă nu e prea tardiu. Forte multă atârnă posiţiunea so­cială şi valoarea unui popor­, dela bu­năstarea materială, care îi întinde mij­­loacele de lipsă pentru desvoltarea cul­turală, îi asigură influenţa şi păstrân­­du-i în toate împrejurările neatârnarea îi pregătesce o viaţă ticnită şi fără griji. Eră prin cultură şi independinţă se avântă popoarele la isvorul o­menirei sale grăbind cătră hotarele perfecţiunei desăvârşite şi astfelă plinescă cu onoare rolulă des­tinată de cătră Provedinţa divină. Prin cultura superioră au cuce­rită molaticii Greci pe poporală celă mai résboinici de pe lume și au ridicata templală museloră pe mândrulă capitoliu ; prin cultură au îmblândită Ro­manii cei decăd­uți ordele barbare ce se rostogoliră ca una potopă nemărginită pe la începutul­ evului mediu peste pla­iurile încântătore ale Italiei; prin cul­tură săvârşi în aceste zile, glorioasa Fran­­d­ă acele opere măreţe şi uimitoare, ce se admiră de o lume întregă şi vor­ fi martore eterne despre productivitatea geniului acelei naţiuni, care cu voinţa de feră, perseveranţă neclintită şi ener­­giă ne mai­pomenită îşi urmăresce ţinta propusă. Precum cultura şi bunăstarea materială se condiţionază împrumutată, încâtă una fără de alta în timpula de faţă mai că nu se potă cugeta, aşa atârnă dela ambele întreaga sarte a popoarelor­, şi dacă poporulă nostru îndură o sarte grea şi plină de umilinţă, causa de că­peteniă e sărăcia, care’lă împiedecă în desvoltarea culturală şi’lă ţine în aten­uare. Numai sub sărutarea blândelor g rade solare, adăpată de plaia recoritare, va prospera planta nobilă şi va aduce roduri dulci şi mănose, numai încălzită de rudele binecuvântate ale culturei,sub conducerea moralei adevărate, va putè urmări poporulă cu onoare şi gravitate ţinta mărâţă a menirei sale. Deşi poporulă ardeleană şi în deo­sebi celă din ţinutulă Haţegului, pănă acuma nu a ajunsă la aceea stare es­­tremă, la care se pare a fi ajunsă fraţii bănăţeni, totuşi nu se poate nega sărăcia din Zi în Zi crescândă, care cu atâtă mai tare apasă pe poporulă saténe, cu câta mai tare i­ se îmulţescă trebuinţele şi-i crescu aspiraţiunile, împrejurarea, cum că pe lângă toate neajunsele, moşierele românesci peste totă au rămasă neatinse pănă acum, ne esplică firea mai puţină pretenţiosă a poporului ardeleana, alipi­rea tradiţională cătră moşia străbună şi posiţiunea mai puţină espusă esploatâri­­lor­ străine. Crescută mai cu sema la polele munţilor­, depărtată de oraşe mai impo­­pulate — poporulă margineni, nu cu­­noasce lucsula celoră dela şesuri; pogo­­rândă din când în când cu productele sale la oarecare orăşelă învecinată, elă îşi măsoara trebuinţele după mărimea câşti­gului şi totdeauna aduce cu sine ceva bănişori, pe cari îi păstreză bine. Ca­racteristică este alipirea plugarului cătră­­ moşia străbună, încâtă nici la schimburi favorabile nu se dimite, şi pentru care regulările urbariale întâmpină atâtea greutăţi la poporul­ nostru, arăta înta­­bularea moşiei pentru datorii contrase, ce se privescă ca o ruşine mare, numai sub presiunea lipsei estreme se poate de­cide. In fine Ardeleanulă e mai puţină espusă esploatărilor­ străine, decata Bâ­­năţânulu. Intre Saşi, străinii nu prea prindă rădăcini şi evreula cămătară pe lângă toate protecţiunile guvernului, nu a fostă în stare a cuceri castrele rurale ale Saşilor d­­­ară unde se află preseraţî între puţinii Maghiari şi massa poporului ro­­mânescă, ca în ţinutulă Haţegului, se re­­strîngă la arânzile cârciumăritului şi la neguţătorii inferiore şi forţe arare­ ori îşi cumpără câte-o bucată de pămentă. Ve­­nindă oare­care moşiă românesca la vân­­dare prin licitaţiune,— ceea ce se întâm­plă forte rară — aceea recade eră şi în mâni românesci, căci Maghiarulă plu­garii e săracă şi posesorii mai mărişori au planuri bune şi la miedulă pămân­tului, prin urmare nu au lipsă de pote­­culă Românului. „ Pe lângă acestea însă, sărăcia merge crescândă; datoriile contrase la privaţi şi la casse publice se îmulţescă şi cu timpă potă înghiţi şi moşiele păstrate pănă acum cu atâta scumpătate. Slăbi­n­­du-se creditulă, împrumuturile se acordă „Ai trimisă tu ţăranii să are?“ „I-am trimisă, Mihaiu Semionovici“. „Toţi au eşită?“ „Toţi, eu însu­mi iii-am arătată unde se lucre“. „Le-ai arătata unde să lucre, hm... dar şi ară ei? Du-te la ei afară, uită-te după ei, şi spunele, că după amedi voiu veni şi eu. O despatină trebue să are... trebue se p­are bine. De să găsescă lu­cru rău, nu mă voiu uita că-i sărbătore“. „Am audita“. Starostele eşise, Mihaila Semiono­­vici însă îlă chiema îndărăta, el­ vrea să 4i°ă ceva, şi nu şeie bine cum să începă, se întorce, se sucesce, în sfârşită se reculege şi începe: „Ascultă-i tu numai ce vorbescă blăstămaţii, de mine, cine înjură şi ce vorbesce, şi-apoi mi­ le împărtăşesce. Cu­­noscă eu pe ticăloşii... să lucre nu vreu... le place să zacă pe coste, să mănânce ca vitele şi să ţină sărbătore. Că trebue să şi are omula, ca să aibă ceva dinainte, la asta nu se gândescă. Ascultă-i nu­mai cum se cade, spunemi-le toate, eu trebue să le sciu. Du-te acum! Toate... audi tu?... vreau să le sciu. Nimică să nu-mi ascund­î! Starostele eși, se sui pe cală și porni la țărani. Femeia administratorului audise ceea ce a spusă bărbatulu ei starostelui, ea veni la ela și începu să-lă roage. Ea era femeie domolă,cu inimă bună. Unde îi era cu putinţă, îmblândia pe bărbată şi ţinea parte ţăranilor­. „Prietine Misinea“, zise ea acum, „în Ziua cea mare, în sfânta Zi de Pasci, este păcată a lucra. Pentru numele Dom­nului, libereza ţăranii de la lucru.“ Mihaila Semionovici abia îi luă în seamn vorbele şi Zise rîzănda şi bătându-şi jocă de ea: „Cam de multa nu ţi-am netezita spatele cu biciura, încâtă te-ai făcută aşa de îndrăsnaţă, să-ţi bagi lingura unde nu-ţi fierbe ola“. „Misinea, prietinula meu, de tine am visată... rău visă. Dă drumulă ţă­raniloră“. „Tocmai îţi spună, că te-ai prea în­grăşata şi acum crezi, că nu vei simţi biciuia. Păzăşte-te!“ Semionovici era întărîtata deja, o lovi cu pipa aprinsă în gură, o alunga dela sine şi porunci se pregătască. La prâmlă mânca elă reci (cotoroge), pirogge (adec­ă nişce prăjituri cu carne tocată), zemă de vardă cu carne de porca, parcelă fripta, tăeţei cu lapte, bău rachiu de cireşe, mânca turtă şi chemă bucătăresa să-i cânte ceva; elă însuşi luă ghitara şi o însoţi. Mihaila Semionovici capătă cheia, făcea gură mare, drăngănia cu ghitara şi grlumia cu bucătăresa. Starostele vine ca să-și dea raportulu, elă face o închi­năciune. „Ară omenii?“ îlă întâmpină Semio­novici. „Ara-voră o despatină întrâgă?“ „Au și arată mai multă ca jumătate“. „Nu tândălescă cu lucru?“ „Nu, ei ară bine... le e frică.“ „Intră cu plugulă cum se cade în pământă ?„ „Pămentulă e mare, se sdrobesce ca maculă.“ După o tăcere scurtă începu admi­­nistratorulă: „Ei, ce vorbescă ei de mine... în­jură ?“ Starostelui i­ se împedeca limba, Se­mionovici însă îi porunci să-i spună ade­­vĕrula curată. „Afară numai... dar suntu vorbele loră, nu ale tale. De spui adevărulă îţi facă o cinste, dacă însă îlă ascunzi, hei... să nu te superi, te bată cu biciulă, cum se cade. He! Catiuşa, dă una pahară de rachiu, să capete curaj­ă.“ Bucătărusa îi dete ună pahară de rachiu. Starostele închină cu paharul­, pof­­tindu-i norocă la sărbătorea de astazi, scurse paharulă, îi şterse gura și începă să povestască. Acum e tată una, gândi elă,... ce potă eu, că mi’lă laudă oame­­nii? T voiu spune adevărulă, fiindcă aşa a poruncită. „Ei murmură, Mihaila Semionovici,... da, murmură.“ „Ce vorbescă ei, ce vorbescă?“ „Ce vorbescă... că d-ta nu creţii in DumneZeu.“ Administratorul rîse. „Cine a zisă asta ?“ GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 264—1889. Despre causa sărăciei poporului mm şi prin ce s’am pute delătura. Intre căuşele de căpeteniă, cari îm­piedecă desvoltarea culturală a poporului română, fără îndoială se numără şi să­

Next