Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)
1889-11-26 / nr. 264
Pagina 3 de când filoxera ia în îmters în fine, că ca- Uv, ! .. •' de mari? . c mice a acestora esce numitulă oficiu a specii de pământă suntu pentru nu. inaccesibile. Jafa în cupeu. Vice-preşedintele casei magnaţiloră, contele Tibor Károlyi, călători acum câteva zile dela Kurtics la Pesta. Eli ocupă unu vagone întregi de classa I, și dupâ-ce încuia ușa cupeului, se puse se se odihnască. Când el se trezi în Steinbruch, spre marea lui surprindere băgă de semă că i s’a tăiată buzunarul focului și i s’a furata portofoliula cu 800 fi., dimpreună cu unu pacheta de scrisori între cari se afla și documentula prin care era numita vicepreședinte. In decursulu călătoriei conductorulu n’a vecuta pe nimeni urcânduse în vagonu, peste totu, n’a observata nimice banuitorii. * * X * Postula de espeditorii postalii la oficiula postala din Orăștie e de ocupată, pe lângă cauţiune de 600 ft. Informaţiuni se iau la direcţia poştală din Sibiiu. Sinucidere. Alaltăeri dimineţa a fosta găsită în Nou, aprope de vila Verzar, una husara spândurata dela regim. 2 din locu. % ❖ ❖ Serata musicală (Kammermusik) anunţată pe Dumineca sera, s’a amânata în urma unui casa neprevăzuta, întâmplata în familia d-lui Lassel. * * Membrii S-tului Sinodi la Regele Carol. Detima în „Monitorul Oficiala“ din Bucuresci: Luni 20 ale curentei la orele 10 dimineţa, M. S. Pagele împreună cu M. S. Regina și A. S. R. Principele Ferdinanda, Moștenitorula presumtiva ala Coronei, au primita pe I. I. P. P. S. S. L. L. Mitropolitula Primata şi Mitropolitula Moldovei împreună cu P. P. S. S. L. L. Episcopii şi Archiereii, membri ai Satului Sinoda, cari au venita spre a aduce Augustului nostru Suverana mulţumiri pentru înalta solicitudine ce arată pentru biserica şi derula ţărei. I. P. S. S. Mitropolitula Primata adresă M. S. Regelui cu acâstă ocasiune următorele cuvinte : Sire! Sântula Sinoda ala Sântei noastre biserici autocefale ortodoxe române, recunoscetora de înalta solicitudine, ce întotdeauna aţi data bisericei dorind prosperitatea sa şi înflorirea învăţământului său religios“, depune la treptele Tronului respectuosele sale mulţumiri. Majestatea Vostră, cunoscândă imperioasa necesitate de existenţa facultăţei teologice şi imensele sale binefaceri pentru cultura clerului, a binevoita, cu oca- inea jubileului de-a XXV-a aniversară Universităţii din Capitală, a rosti cultele memorabile : „Sunt fericită, că în spala Domniei Mele, Universitatea a scula şi s’a mărita cu două facultăţi, de medicină şi cea de teologiă, una pentru alinarea suferinţelor trupului, cealaltă pentru înălţarea sufletului.“ Aceste cuvinte, cari au găsită una sunetă puternică în inima clerului, au afirmată existenţa facultăţei teologice, şi pentru acesta, depunându-ve respectuoasele mulţumiri ale Satului Sinoda, rugama pe Maiestatea Vostră să binevoiască a face, ca acâstă înaltă instituţiune de cultură clericală să fiă întemeiată pe rege. Clerula a simţită o viuă bucurieaudinda cuvintele Majestăţii Vostre din Mesagiula regala, recomandândă Corpurilor. Legiuitore a se ocupa cu Gestiunea regulărei îmbunătăţirei sortei clerului după proiectula Satului Sinoda. Cu credinţă tare în Dumnedeu, cu aceeaşi credinţă în sprijinula Maiestăţei Voastre nădăjduimu, că curânda voma avè fericirea de a vedè realitate acestea două mari dorinţe ale clerului româna. Să trăiţi Maiestate! Trăescă Maiestatea Sa Regina! Trăescă Alteţa Sa Regală Principele Moştenitoră! M. S. Regele răspuncjenda dise: „Sunt cu deosebire fericita, că cumintele Mele, rostite la serbarea universitară în privinţa facultăţei de teologie, ca şi acele din discursura Tronului, au găsită una resuneta în sânul a „Stului Sinodu. „Aceste cuvinte au venita din adânculfi inimei mele, fiindăcă amu avuta „totudeuna convingerea, că religiu„nea este paza cea mai puternică a unui „popor”, mângăerea cea mai dulce în „împrejurările grele şi dureroase ale „vieţii. „Asemenea sunt convinsă, că prin „facultatea de teologie şi prin îmbunătă„ţirea stărei clerului mireanu,— ce speră „că se va traduce în lege, — vomă înzestra Tera cu preoţi învăţaţi şi buni, „cari voru întipări în inima poporului sim„ţimântula religiosa, respectul cătră himerică şi credinţă în poveţele sale. „Dragostea şi încrederea, pe cari „Sântula Sinod” Mi le arată şi astăzi, „veninda in corpore, Mă mişcă cu deosebire, şi vor fi pentru mine unu nou „îndemnă spre a sprijini aceste înalte „simţeminte răspândite prin propovăduitorii luminaţi ai bisericei.“ Auguştii noştri Suverani şi principele binevoiră apoi a mai convorbi cu fiecare din înalţii prelaţi, interesându-se în mod forte viu despre starea eparchielor, ce pastorescu, şi de diferitele cestiuni, cari au de scopit îmbunătăţirea clerului; ei în urmă s’au retrasă în apartamentele loi Trăcia, care tin di în di cresce şi se încuibă în massa poporului plugaru, ameninţându’lă ca una proletariată ruşinătorii, dacă nu se voru pune stavile puternice, pănă ce răulă nu a devenită de nelecuită. Ca unu monstru, infiorătoră urmăresce sărăcia pe plugarii, aruncândă totă mai numerose jertfe în braţele desperării şi creându-i o stare multă mai fatală, decâtă la care l’a fost despusa iobăgia seculară cu tóate chinurile ei cumplite şi apăsătore. In faţa acestora împrejurări nenorocite şi mai cu sămă în faţa acelei întâmplări jalnice, că în unele comune de pe teritoriil Banatului timişană se liciteză moşii întregi pentru restanţe de contribuţiune, competinţe şi alte impozite publice, Prea Ven. Ordinariată română unită din Lugoşin, în grija sa părintescă pentru sartea poporului său, prin cerculariulă său din 8 Noemvre 1888 Nr. 2104 a însărcinată clerulă subalternă, ca adunânduse în conferinţele protopopesci din anulă curentă, să mediteze seriosă asupra causelor, cari au produsă şi producă acastă stare vătămătore şi ameninţă cu ruină totală o parte mare din plugarii noştri, pentru ca acelea să se potă combate în unire pănă ce încă nu e prea tardiu. Forte multă atârnă posiţiunea socială şi valoarea unui popor, dela bunăstarea materială, care îi întinde mijloacele de lipsă pentru desvoltarea culturală, îi asigură influenţa şi păstrându-i în toate împrejurările neatârnarea îi pregătesce o viaţă ticnită şi fără griji. Eră prin cultură şi independinţă se avântă popoarele la isvorul omenirei sale grăbind cătră hotarele perfecţiunei desăvârşite şi astfelă plinescă cu onoare rolulă destinată de cătră Provedinţa divină. Prin cultura superioră au cucerită molaticii Greci pe poporală celă mai résboinici de pe lume și au ridicata templală museloră pe mândrulă capitoliu ; prin cultură au îmblândită Romanii cei decăduți ordele barbare ce se rostogoliră ca una potopă nemărginită pe la începutul evului mediu peste plaiurile încântătore ale Italiei; prin cultură săvârşi în aceste zile, glorioasa Frandă acele opere măreţe şi uimitoare, ce se admiră de o lume întregă şi vor fi martore eterne despre productivitatea geniului acelei naţiuni, care cu voinţa de feră, perseveranţă neclintită şi energiă ne maipomenită îşi urmăresce ţinta propusă. Precum cultura şi bunăstarea materială se condiţionază împrumutată, încâtă una fără de alta în timpula de faţă mai că nu se potă cugeta, aşa atârnă dela ambele întreaga sarte a popoarelor, şi dacă poporulă nostru îndură o sarte grea şi plină de umilinţă, causa de căpeteniă e sărăcia, care’lă împiedecă în desvoltarea culturală şi’lă ţine în atenuare. Numai sub sărutarea blândelor g rade solare, adăpată de plaia recoritare, va prospera planta nobilă şi va aduce roduri dulci şi mănose, numai încălzită de rudele binecuvântate ale culturei,sub conducerea moralei adevărate, va putè urmări poporulă cu onoare şi gravitate ţinta mărâţă a menirei sale. Deşi poporulă ardeleană şi în deosebi celă din ţinutulă Haţegului, pănă acuma nu a ajunsă la aceea stare estremă, la care se pare a fi ajunsă fraţii bănăţeni, totuşi nu se poate nega sărăcia din Zi în Zi crescândă, care cu atâtă mai tare apasă pe poporulă saténe, cu câta mai tare i se îmulţescă trebuinţele şi-i crescu aspiraţiunile, împrejurarea, cum că pe lângă toate neajunsele, moşierele românesci peste totă au rămasă neatinse pănă acum, ne esplică firea mai puţină pretenţiosă a poporului ardeleana, alipirea tradiţională cătră moşia străbună şi posiţiunea mai puţină espusă esploatârilor străine. Crescută mai cu sema la polele munţilor, depărtată de oraşe mai impopulate — poporulă margineni, nu cunoasce lucsula celoră dela şesuri; pogorândă din când în când cu productele sale la oarecare orăşelă învecinată, elă îşi măsoara trebuinţele după mărimea câştigului şi totdeauna aduce cu sine ceva bănişori, pe cari îi păstreză bine. Caracteristică este alipirea plugarului cătră moşia străbună, încâtă nici la schimburi favorabile nu se dimite, şi pentru care regulările urbariale întâmpină atâtea greutăţi la poporul nostru, arăta întabularea moşiei pentru datorii contrase, ce se privescă ca o ruşine mare, numai sub presiunea lipsei estreme se poate decide. In fine Ardeleanulă e mai puţină espusă esploatărilor străine, decata Bânăţânulu. Intre Saşi, străinii nu prea prindă rădăcini şi evreula cămătară pe lângă toate protecţiunile guvernului, nu a fostă în stare a cuceri castrele rurale ale Saşilor dară unde se află preseraţî între puţinii Maghiari şi massa poporului românescă, ca în ţinutulă Haţegului, se restrîngă la arânzile cârciumăritului şi la neguţătorii inferiore şi forţe arare ori îşi cumpără câte-o bucată de pămentă. Venindă oarecare moşiă românesca la vândare prin licitaţiune,— ceea ce se întâmplă forte rară — aceea recade eră şi în mâni românesci, căci Maghiarulă plugarii e săracă şi posesorii mai mărişori au planuri bune şi la miedulă pământului, prin urmare nu au lipsă de poteculă Românului. „ Pe lângă acestea însă, sărăcia merge crescândă; datoriile contrase la privaţi şi la casse publice se îmulţescă şi cu timpă potă înghiţi şi moşiele păstrate pănă acum cu atâta scumpătate. Slăbindu-se creditulă, împrumuturile se acordă „Ai trimisă tu ţăranii să are?“ „I-am trimisă, Mihaiu Semionovici“. „Toţi au eşită?“ „Toţi, eu însumi iii-am arătată unde se lucre“. „Le-ai arătata unde să lucre, hm... dar şi ară ei? Du-te la ei afară, uită-te după ei, şi spunele, că după amedi voiu veni şi eu. O despatină trebue să are... trebue se pare bine. De să găsescă lucru rău, nu mă voiu uita că-i sărbătore“. „Am audita“. Starostele eşise, Mihaila Semionovici însă îlă chiema îndărăta, el vrea să 4i°ă ceva, şi nu şeie bine cum să începă, se întorce, se sucesce, în sfârşită se reculege şi începe: „Ascultă-i tu numai ce vorbescă blăstămaţii, de mine, cine înjură şi ce vorbesce, şi-apoi mi le împărtăşesce. Cunoscă eu pe ticăloşii... să lucre nu vreu... le place să zacă pe coste, să mănânce ca vitele şi să ţină sărbătore. Că trebue să şi are omula, ca să aibă ceva dinainte, la asta nu se gândescă. Ascultă-i numai cum se cade, spunemi-le toate, eu trebue să le sciu. Du-te acum! Toate... audi tu?... vreau să le sciu. Nimică să nu-mi ascundî! Starostele eși, se sui pe cală și porni la țărani. Femeia administratorului audise ceea ce a spusă bărbatulu ei starostelui, ea veni la ela și începu să-lă roage. Ea era femeie domolă,cu inimă bună. Unde îi era cu putinţă, îmblândia pe bărbată şi ţinea parte ţăranilor. „Prietine Misinea“, zise ea acum, „în Ziua cea mare, în sfânta Zi de Pasci, este păcată a lucra. Pentru numele Domnului, libereza ţăranii de la lucru.“ Mihaila Semionovici abia îi luă în seamn vorbele şi Zise rîzănda şi bătându-şi jocă de ea: „Cam de multa nu ţi-am netezita spatele cu biciura, încâtă te-ai făcută aşa de îndrăsnaţă, să-ţi bagi lingura unde nu-ţi fierbe ola“. „Misinea, prietinula meu, de tine am visată... rău visă. Dă drumulă ţăraniloră“. „Tocmai îţi spună, că te-ai prea îngrăşata şi acum crezi, că nu vei simţi biciuia. Păzăşte-te!“ Semionovici era întărîtata deja, o lovi cu pipa aprinsă în gură, o alunga dela sine şi porunci se pregătască. La prâmlă mânca elă reci (cotoroge), pirogge (adecă nişce prăjituri cu carne tocată), zemă de vardă cu carne de porca, parcelă fripta, tăeţei cu lapte, bău rachiu de cireşe, mânca turtă şi chemă bucătăresa să-i cânte ceva; elă însuşi luă ghitara şi o însoţi. Mihaila Semionovici capătă cheia, făcea gură mare, drăngănia cu ghitara şi grlumia cu bucătăresa. Starostele vine ca să-și dea raportulu, elă face o închinăciune. „Ară omenii?“ îlă întâmpină Semionovici. „Ara-voră o despatină întrâgă?“ „Au și arată mai multă ca jumătate“. „Nu tândălescă cu lucru?“ „Nu, ei ară bine... le e frică.“ „Intră cu plugulă cum se cade în pământă ?„ „Pămentulă e mare, se sdrobesce ca maculă.“ După o tăcere scurtă începu administratorulă: „Ei, ce vorbescă ei de mine... înjură ?“ Starostelui i se împedeca limba, Semionovici însă îi porunci să-i spună adevĕrula curată. „Afară numai... dar suntu vorbele loră, nu ale tale. De spui adevărulă îţi facă o cinste, dacă însă îlă ascunzi, hei... să nu te superi, te bată cu biciulă, cum se cade. He! Catiuşa, dă una pahară de rachiu, să capete curajă.“ Bucătărusa îi dete ună pahară de rachiu. Starostele închină cu paharul, poftindu-i norocă la sărbătorea de astazi, scurse paharulă, îi şterse gura și începă să povestască. Acum e tată una, gândi elă,... ce potă eu, că mi’lă laudă oamenii? T voiu spune adevărulă, fiindcă aşa a poruncită. „Ei murmură, Mihaila Semionovici,... da, murmură.“ „Ce vorbescă ei, ce vorbescă?“ „Ce vorbescă... că d-ta nu creţii in DumneZeu.“ Administratorul rîse. „Cine a zisă asta ?“ GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 264—1889. Despre causa sărăciei poporului mm şi prin ce s’am pute delătura. Intre căuşele de căpeteniă, cari împiedecă desvoltarea culturală a poporului română, fără îndoială se numără şi să