Gazeta Transilvaniei, decembrie 1889 (Anul 52, nr. 268-289)
1889-12-08 / nr. 273
îitetitura, Kiiuijiisiratiiiiisa si Tipograna: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisori netrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimită! Birourile du aamiari: Braşovu, piaţa nare Nr. 22. Inserat« mai primescă în Viena Rudolf a Moss*-. Hansenstein é Vogler (Otto Shuts), Heinrich Scholek, Alois Hemd/. M .Dukes, A, Oppelik.J• Danneberc. în Budapesta: A. Y. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bemal: în Frankfurt: G. L. Daube: în Hamburg: A. Steiner. Preţuiu inserţiimilorii: o seria garmonda pe o colons H erţ i 80 er. timbru pentru o pulicăre. Publicări mai des*' după tarifa și în voiaj A,. Reclame pe pagina III-a o ■erift 10 cr. v. a. seu -50 bani. j&.IXTTJ JLULII. Nr. 273. Brașovt, Joi, Vineri 8 (20) Decemvrie „(Gazeta- ese în fiecare )1. Abonamente Demn Austro-ungaria: Pe mră anii 12 it., pe sese lunî 6 NI., Pe trei luni 3 II. Festin România si străinătate. Pe unui anii 40 franci, pe sese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficiile poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul! pentru Brașov!, la administratiune, piața mare Nr. 22, stagiulu I., pe unii anii 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei lunî 2 fl. 50 or. Ou dusulu în nasâ. Pe unu arm 12 fl. pe șase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 baru. Atâta abonamentele cittu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. 1889. ” v. Brașov d. 7 Decemvre v. Aruncându o privire asupra fasei oru, prin caria trecută gimnasiulu din Beiuşu în anii din urmă şi pe cari le-amu schitatu pe scurtă în articulii premergetorî *), încâtă adecă amu putută pe temeiulă informaţiuniloră necomplecte, ajungemu la concusiunea, că guvernulă ungurescu a uneltită şi uneltesce în contra esistenţei gimnastului din Beiuşu ca scălă românăscă pe cale ilegală şi cu mijloace ilegale. Scopulă este vedită: în viitorui scala din inima Bihorului, unde este postulă cela mai avansată alu românismului spre apusă, se nu mai respândescă cultură şi semţeminte românesc!, ci cultură şi semteminte unguresci. Aşa au hotărîtă în sfatulu Iovă ministrulu de instrucţiune Csaky şi faimosulă romanofagă, secretarului seu Berzeviczy. Vechendu, că nu mai potu opune nici o pedecă gimnasiului din Beiuşu pe basa „cerinţeloru legii“ ei s’au folosită de afacerea cu stegulu ca pretext binevenită pentru o acțiune arbitrară, în afară de marginele trase de lege, în pretinsulă interesă ală siguranței statului. Nu mai era vorbă de aceea că profesorii nu suntă censurați, că salariile lor nu suntă suficiente, că clădirea școalei nu este destulă de corespuncjetóre, ci numai de aceea, că profesorii suntă duşmani ai statului şi că adapă tinerimea c’ună spiritu anti-patrioticu. După incidentulă cu stegulă, au urmată unu şiră lungă de cercetări în Beiuşă, s’au ascultată mulţime de martori, s’au încheiată ‘ A se vede Niii 266, 267, 268 si 269 ai „Gaz. Trans“, n’a fostă şcolară, mergendu gendarmii sumedeniă de procese-verbale şi cruţată nici tinerimea din casă in casă şi confiseându poesiile, scrierile şi epistolele aliate la studenţi. Precum am verjuta s’au constatată dela începută, că incidentulă cu stegula a fostă provocată de ună individă și că toate faimele rele lățite cu intențiune de toile șoviniste din Oradea-mare au fostă neadevérate. Ce scopu au avută doar cercetările cari au urmată ? Ce scopu a avută trimiterea la Beiușă a vice-spanului comitatensă ca comisară guvernială, când nu mai era nimică de dovedită în afacerea aceea? O singură împrejurare ne dă lămurire de ajunsă asupra acestor întrebări. Toate cercetările au fost îndreptate în contra corpului profesorală de la gimnasiu. Au fost întrebaţi orăşeni din Beiuşă despre patriotismul acelora, pe şcolari i-au întrebată, că ce audă din gura profesoriloru, deca aceştia iubescă pe Unguri? Cună cuventă acusaţii erau profesorii şi cu toate aceste tocmai ei nau fostă ascultaţi tie nimeni, ei erau cu intenţiune ocoliţi de toţi poliţaii mari şi mici, cari năvăliră asupra Beiuşului. Ei bine, decă ar fi fostă în adevéru o causă fundată de a bănui patriotismul*! profesoriloru dela gimnasiulă din Beiuşă, nu era apróape de mintea omului ca ei se tiă în prima liniă ascultaţi şi traşi la răspundere? Dar n’a fostă aşa şi comisarulă ministerială, în locu se asculte pe profesori, a ascultată o mulţime de locuitori unguri şi câţiva locuitori români din Beiuşă, cerendu dela ei informaţiuni confidenţiale asupra purtării profesoriloru şi totă aşa a făcută şi directorulă regescu ală districtului de înveţămentă Oradea-mare. E clară, că domnii Csaky-Berzeviczy aveau necesitate de ună substrată oarecare, care se le servesc ca pretextă pentru ordinațiunile arbitrare viitore, la a căroră alcătuire se pricepă așa de bine. Trebuia se se „documenteze“ înr’una modă sau altulu, că profesorii dela gimnasiulă Beiuşană suntă conduşi de „sentimente anti-patriotice“, pentru ca cu câteva luni mai târziu d-lă Csaky se potă pune Episcopului pistolulă în pieptă strigându-i: ori numesc alţi profesori noi, ori deci nu îţi vom închide gimnasiulă! Şi mai evidentă iese la lumină ilegala şi volnica procedere a d-lui Csaky, când vedemă, că patru luni după ce i-a pusă Episcopului acesta alternativă, ministrulă se mulţumesce ca se remână profesorii cei vechi în posturile lor, şi pretinde cu totulă altceva, ca în clasele superioare gimnasiale limba de propunere se fiă cea maghiară. Aici s’ar potrivi forte bine Ti*cala românescă: „unde dai şi unde crăpă!“ numai cu acea deosebire, că în casulă de faţă, cela care o dată s’a aşteptată la efectulă ce avea se’să producă lovitura sa. Aşa ajunserăm ă era la monstruasa poruncă ministerială dela 22 Iulie a. c. şi spuinduni-se mereu, că trăimu într’una stată „constituţională“ suntemă în dreptă se întrebămă: Pe ce lege se basâză acesta poruncă, prin care se introduce limba maghiară ca limbă de propunere în clasele superioare ale gimnasiului confesională din Beiuşă ? ocupa mai de-aproape cu Serbia şi guvernul ei, piarulă „Moskovskija Viedomosti“ crice, că solrile sosite din Serbia şi din alte părţi locuite de Serbi arată, că poporală serbescă urmăresce cu viuă atenţiune şi satisfacţiune părerile presei rusesci despre Serbi şi causa Iotă. Apariţiunea acesta e forte îmbucurătore, fiindcă nu poate decâtă să ajute intereseloru comune sértései. In Rusia, dice mai departeamintita fată, lucrurile acestea se potă discuta cu mai multă obiectivitate şi mai puţină preocupaţiune, ca în Serbia. Serbii potă fi convinşi despre aceea, că părerile celor din Rusia faţă de interesele serbesei sunt o isvorulă bunăvoinţă şi sincerităţii nestrămutate, pe care poporală rusescă le-a nutrită pururea faţă de Serbi. Deci, decă Sârbii află câteodată în presa rusescă combătută sau criticată cutare faptă a guvernului serbescă, în asta n’au să privască nicidecum reavoinţă, ci numai dorinţă de îndreptare dela calea periculiloră. Cum că aşa este, continuă „Moskovskija Viedomosti“, mai bine o poate arăta împrejurarea, că stările bune din Serbia nicăiri nu sunt apreciate cu mai multă bucurie ca în Rusia. ... De când s’a depărtată de-acolo fostulă rege Milană şi guvernulă a începută să se acomodeze mai bine vederiloră Scupcinei, de-atunci Serbia a păşită pe cale normală, de ce nimeni nu se bucură mai multă ca Ruşii. După acestea foia rusescă luândă cu satisfacţia actă despre monopolul sărei, despre trecerea căilor ferate în posesiunea statului, incidentală dela Vranya şi colonisarea Muntenegrenilor”, încheiă: „Serbii, urmărindă cu atenţiune pressa rusescă, să nu fie scurtărădători, să deosebască şi cinstescă după cuviinţă mai multă dreptatea rusescă, decâtă minciunile, linguşirile şi calomniile din afară. Boulanger şi ultimatum. Secretarul senatului francest, d-lă Bertrand, face interesante descoperiri despre Boulanger într’o broşură ce cuprinde biografiile membrilor şi camerei FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ „Niinta din Văleni“. In amilii acesta a publicat o evreulă Marco Brociner, din România, în „Ueber Land und Meer“ ,și în foiletonulă (fiarului „Rumänischer Lloyd“ din Bucuresci un O romană, întitulată Ionelă Fortunatu, încă cu săptămâni înainte de a începe publicarea romanului din vorbă, numitulă tjiară a avută grijă, să atragă a fi de di atenţiunea publicului cetitură jidano-geroană din ţară şi din streinătate asupra productului „literară“ ală evreului Brociner, ca asupra unui cap d’operă ori evenimenta literară. Romanul s'a publicată. In elă s’a descrisă ţera românescă şi omenii ei, raporturile sociale române, în colori destulă de triste. Şi fiindcă în acesta romană se înfăţişa în genere societatea românescă ca infectată de totediţiile din lume, Jidoviloră şi unei părţi din publiculă germană din ţară şi din streinătate le conveni acesta sterpitură literară, din care acelaşi evreu, Marco Brociner, împreună cu germanulă (pote că tată evreu) Ludwig Ganghofer, găsi cu cale să alcătuască o altă turpitudine literară, în care societatea română avea să fie espusă batjoeurei streinilor, pe scenele teatrale streine. Din romană se făcu dramă şi în 20 Noemvre se juca pe scena teatrului poporală din Viena sub titlul _Nunta din Văleni11. Ce impresiune a făcută asupra publicului vienesă acestă infectă lucrarea literară, ne-o spună diarele din Viena, cam în recensiunile lor, despre cuprinsul acestei drame dică, că „ceea ce li se înfăţişăză şi ceea ce audă în acesta dramă nu suntă de natură a câştiga simpatii pentru o ţară, în care pasiunile cele mai josnice îşi ridică capulă cu îngâmfare şi se lăţescă în modulă celă mai neruşinată, în care mituirea şi poftele animalice mergă mână în mână pe strade şi beţia îşi serbătoresce orgiile sale . . Se bea multă, peste măsură , vină, holercă şi otravă“. Peste totă, societatea română e înfăţişată în dramă ca o societate coruptă, întregă poporur e o câtă de beţivi, de omeni corupţi,boerală, ţăranulă, primarii representanţi comunali, preoţii, judecătorulă, procurorulă etc., toţi îşi facă treburile şi îşi esercită funcţiunile lor totdeuna prin mituire şi în stare de beţie ! In „Nunta din Văleni“, ună boeră se îndrăgostesce de o Ţigancă şi o ia de soţiă. Ionelă Furtunată, feciori! de boeră, iubesce şi elă pe Ţiganca, dar petrecendă mai multă timpă în Germania, se răcesce de cătră Ţigancă, şi venindă în Ţeră se’nsoră, în contură unei destre de um! miliom!, cu fata unui fostă ministru, omă risipitoră, încărcată în datorii. In diua nunții, bărbatulă Țigăncii petrece în altă parte, jucându cărți și bendă. In lipsa lui de acasă, uiă procuroră urâtă și îndrăcită la sufletă caută se violenteze pe Țiganca. Acesta vrea să se otravésea. Procurorulă, de neează, o acasă, că a vrută să’și învenineze bărbatului, fiindcă acesta în sora amintită, venindă beta acasă şi credendă că în paharulă, în care Ţiganca pusese otravă ca să bea, e băutură, goli paharulă şi muri, Ionelă o apără pe Ţiganca înaintea curţii cu juraţi, care o achită. Mai vine apoi o revoltă de ţărani înainte, în care din întemplare Ţiganca e ucisă de umglenţă. In întregă acesta dramă, cum amădisit, persoanele suntă înfăţişate, dela ţărană pănă la ministru, cu cele mai mârşave viţii, singură Ionelă Portunată — se vede fiindcă a învăţată în Germania — e mai puţină viţiosă ca ceilalţi. Acestă turpitudine literară a evreului Brociner, în care e spune batjoeurei lumei streine pe poporală română, nu e cea dintâiu. Elă a mai scrisă și alteori totă în acelă felă despre societatea română. Astfel, în „ Familien -Blatt“, care se publică ca suplimentă al feiei „Politisches Volksblatt“ din Pesta, şi anume în Nr. 72 de Sâmbătă 8 Septemvre 1888 a apărută o istorioră din România, întitulată „Soţia popii“, şi totă în Văleni se petrecă cele descrise. Ună perceptură de dare, Manole, vine în Văleni s’adune darea. Omenii fugă pe câmpă, se ’nchidă acasă ori alerga în cârciumă — unde e o larmă infernală -- ca să nu dea ochi cu elă. Perceptorulă e comparată cu ună bivolă. In uşa cârciumei e Chivu, membru ală consiliului comunală şi unuia din cei mai vestiţi hoţi de cai. Chivu bate pe Manele şi ’lft dă de-a berbelecu pe stradă. Popa Bunică vine beta, cu nasulă şi cu ochii roşii, cătră cârciumă. Popa ajutase în fruntea unei cete de beţivi, oposiţiei ZDI2ST Rusia şi Serbii. Evenimentele mai recente din Serbia dau prilegiu foiloră rusesci, a se