Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)

1890-01-28 / nr. 23

Braşovu, 27 Ianuarie st. v. Cunoscem­ acum fetulă ce­a resărită din creerii ministrului de culte şi instrucţiune publică, a grofului ungurescă Csaky, proiec­tul­­ de lege despre Kişdedovurî. Ce suntă Kişdedovurile au aitată cetitorii noştri din numerii premergători de Duminecă ai „Gazetei “. Ce scopă au Kisdedovurile potă se afle acuma chiar din gura ace­lora, cari voră se le pună în fiinţă. Foia de căpeteniă a stăpânirei unguresc! „Nemet“ din Pesta, pu­­blicândă în Nr. 33 dela 3 Fe­bruarie st. n. proiectulă de lege din vorbă, alcătuită de d-lă Csaky, îi face următorea introducere: „Trei interese mari naţionale „mulţămesce acestă proiectă de „lege şi în trei laturi elă ne va „aduce mari isbende. Celă dintâiu „interesă mare naţională este in­­„teresulă obştescă culturală ală „crescerei poporului, ală doilea este „interesulă de poporare, al­ treilea „este interesulă naţională, sau se „o spunemă verde, interesulă ma­­..ghiarisării... O estraordinară în­­„seninătate posede acestă proiectă „de lege pentru marile interese „naţionale ale m­aghiarisării. Căci „dacă este cu putinţă pe vr’ună terem­ă magii iar isar ca liniştită şi poch­rinică, atunci acesta este teremulă „asilului de copii, ală Kisdedo­­„vuriloru, unde micii prunci ai „naţionalităţilor„ nemaghiare îşi „însuşescă jucându-se limba sta­­­tului şi întră deja pe jumătate „maghiarisaţî in şcolele poporale, „cari apoi severşescă opera assi­­­milării naţionale. Ce succese stră­lucite putemă ave pe acestă te­­„râmii, ni-o arată reuniunea de „cultură din Ungaria de susă, ale „căreia Ingrijitoare naoşe maghiare, „intrebuinţândă în comune cu to­­„tulă slovace numai şi numai „limba de propunere maghiară, „au dobândiții resultate aproape „de necrefiată în maghiarisarea fra­­­gedei generațiuni"1. Mai lămurită nu putea se ne arate foia ungurâscă, ceea ce plă­­nuescă în contra Rom­âniloră, Sla­­viloră şi a Germaniloră din Ar­­deală, Banat, şi Ţara ungurescă despoţii dela putere cu aşefiămen­­teulă Kişdedovurî loră, pe care voră se­ lă introducă ea aşefiămentă de stată. Prin îngrijitoare şi dăscălite unguresc],­­rice ei, voră putè ma­­ghiarisa „liniştită şi pacinica“ pe copii Nemaghiariloră dela 3—6 anî în Kişdedovurî celă puţină pe jumătate, aşa că după aceea întrândă în şcolele poporale şi fiindă constrînşî a învăţa de rosta acolo geografii unguresc!, ca aceea ce a scris’o de curendă Reuniunea înveţătorâscă maghiară din comi­­tatulă Bistriţă-Năseudă*), se fiă maghiarisaţî pe deplină. „Nemzet“ se provocă la suc­cesele strălucite, ce pretinde că le-ar fi dobândită îngriji­târele dela asilurile de copii unguresc­ înfiin­ţate în câteva comune curată slovace din Ungaria de susă. Bieţii Slovaci abia s’au recu­lesă de mâhnirea şi durerea, ce le-a pricinuit’o barbara încercare a maghiarisătorilor­, de-a răpi copii slovaci dela sînulă mame­­loru loră şi a-i da spre cres­cere cismariloră unguri de pe la oraşe şi acum trebue se audă, că în câteva comune locuite de neaoşi Slovaci îngrijitorele Kisdedovuri­­loră unguresc­ facă progrese în despoiarea copiiloră slovaci de seinţulu şi obiceiurile loră na­ţionale. Nu totă aşa de norocoşi suntă maghiari satori­i cu încercăril­e lor. *) A se vedè mai josu­­ articulula întitulată „O geografiă nouă“, de-a despoia pe Români de na­ţionalitatea loră. Ei singuri o mărturisescă, că cu Românii nu-o potă scote la cale nici­decum. Suntă prea încăpăţînaţi aceşti „Valahi“ şi nu voră se înţelega fericirea ce i aşteptă dacă se voră face Unguri. Aşa se plângea c­ilele trecute „Kolozsvár“, că o comună româ­­nâscă (numele nu ni’lă spune) n’a voită odată cu capulă se primască ajutorul­ui de 50 fl., ce i l’a oferită „Kulturegyletulă“ pentru ca se-şî facă unu asilă de vară, unde copii dela 3—6 ani se fiă îngrijiţi pe timpul a­cel­oră trei luni de vară, când ţăranii suntă ocupaţi cu lucrulă câmpului. Notarulă de cercă a adunată pe fruntaşii satului şi le-a vorbită cu însufleţire despre Kişdedovo, ce voiesce se li’să înființeze Kul­tureggletulă. Der nici nu şî-a căscată bine gura, când cu toții au strigată: „Nu ne trebue ... nu ne trebue banii nimelui; acela care ni i-a dată acuși îi va trage arășî de pe spinarea nastră; în­­grijască fiăcare mamă de copilidă ei și unii încrédu altuia.. . . .“ Aşa, ne spune foia ungurâscă, au vorbită fruntaşii acelei comune. Şi sciţi ce le fiice pentru acâsta? Le fiice că’să risce idioţi, că nu suntă copţi spre a înţelege pe Kossuth şi veaculă ală 19-lea, că loră nu le trebue şcolă, că nu vo­­iescă se se împămenteneze în mijloculă loră o viaţă bună şi frumosă ungurâscă, „căci atunci nu voră mai putâ tura, nu voră mai putâ bâ, nu’şî voră mai putâ ocoli munca şi nu se voră mai putâ plânge în contra stăpânirei maghiare, ci voră afla că tóate suntă bune dacă e omulă mun­citorii“. Aufiiţî mişeliă! Cum voră se în­grâscă pe bravul ă nostru po­­poră din a căruia muncă s’au îm­bogăţită grofii şi baronii ungu­resc! din Ardală! Dar apoi Kulturegyletiştii se laudă, că au câteva sute de Kis­­dedovuri şi statulă le înfiinţază mereu la şcole din visteria lui, la care contribuimă şi noi Ro­mânii cu dări grele, la ei s­i îm­pământenită dar „cultura“ ungu­râscă, cu care voră să ne îndope. Suntă ei de aceea mai buni ca noi? Nu se mai fură, nu se mai bea, nu se mai ocolesce munca în mijloculă loră? Der sutele de defraudări de bani publici, ce se descoperă mereu, cine le facă, totă Valahii dela sate? Cine’și cheltuescă averile în jocă de cărţi şi cu chelneriţele şi lăutarii de prin birturi, totă numai Valahii dela sate? Şi cine strigă a fii mai amară în potriva stăpânirei ungu­resc!, ca aceia cari suntă adăpaţi de ideile lui Kossuth? Nu fieu, Româniloră ţărani nu le trebue şcole şi Kişdedovurî, ca se li se înstrăineze întrînsele copiii de limba şi legea românâscă, ci le trebue şcole şi aşeftăminte româ­­nesci, cari se le potă fi spre fo­­losă şi se potă împământeni în mijloculă loră o viaţă în adeveră bună şi frumosă. Nu este dor „corupţiune“, ceea ce fiice „Kolozsvár“, că „isvoresce dela popii, f­runtaşii şi mai alesă dela, bărbaţii aceia români cari cetescu dianulă loră „Gazeta“, ci este sfânta iubire pentru limba şi neamulă loră, este consciinţa muncei drepte şi a jertfeloră aduse pentru patria loră strămoşască, este glasulu drep­tăţii şi ală libertăţii popoarelor, dela capetulă veacului al­ 19-lea, ce-i face se arunce câtă colo ar­ginţi­i lui Iuda, cu cari se’ncarcă a le corupe sâmţulu şi ale înve­nina viaţa cei dela Kulturegylet. Şi nu este ună „pecată de morte“, ce l’amă severşită noi cei dela „Gazetă“ — cum fiice „Ko­ FOILETONULU „UAZ. TRANS.“ TISEI STJICEI. poveste, ile E. Eichler. Multă este de atunci, dâră de când a făcută Dumnezeu lumea. Atunci, de multă adecă, plecară în lume trei surori, ca să cerce inimile oamenilor­. Cea dintâiu, frumosă ca ciorile ,și dulce ca sora, era lină chipa de fecioră cu obraji rumeni, cu ochi vineţi ca cr­­earea, şi purta pe sînu-i fragedă rose şi „nu mă uita!“ Cea de-a doua înfăţişa unu tablou măreţă, el în minunata ei mână ţinea m­ă crinii albă. A treia era o femeiă încărunţită. Faţa şi fruntea îi era încadrată cu niste bucle albe. Blânda ei înfăţişare deşi te făcea so creep, că multe au trebuită să trecă peste ea, totuşi în ochii oamenilor­ de inimă ea se vedea a fi cea mai frumosă. Cele trei surori erau: Iubirea, Vir­tutea şi Bunetatea. Deosebite, ca şi înfăţişările lor­, le era şi voia şi dorulă şi toate gândirile, ce le hrănia suflet,ură loră nepătată. Iubirea voia se stăpânescă. Virtutea se imbunetateascá. Bunătatea se ajute. Intr’o di câteși trei surorile ședeau în jurulă unei mescioare d­in palatulă loră de flori, împărțindă sorții lumei. Era cătră seră. O dulce adiare mișca ex­engile teiloră de-alăturea palatului, şi linila fâşiită de frinde umplea de dulci visări împrejurimea. Cum şedeau surorile aşa câteşi trei în jurul­ meseioarei, de-odată dise Iu­birea : „Noi trebue să ne despărțimă acum, iubitele mele surori, care încătrăn va vréa să-şi ia calea ei. Să mergem­, căci isvorulă de vieță, celă ce îmblândesce marea şi deşteptă din peşterile loră fur­tunile, acela ne va avea de grijă, dar se umblămă pănă atunci, pană când căile nóastre cotite se voră uni întrunii- punctă. Numai astf’el, întemplându-se chiamarea nóastra va fi împlinită. Şi împlinită fiindă odată chiamarea nostră, ne vomă pute erăsî întorce la locală de unde amă plecata şi întorcendu-ne să ne legănămă veciniei­ pe tronurile nóstre de aură.“ Apoi se despărţiră. Iubirea călătoria asemenea unui tri­umfă pomposă. Lumea de pretutindeni i­ se închina, toţi o salutau şi toţi din tote părţile o primiau cu braţele şi cu inimile deschise, cu voiă bună şi cu oma­­gială cuvenită. Ea pretutindeni întâm­pina iubire fierbinte şi nefăţărită, iubire cu credinţă neschimbată, iubire tare şi curagiosă, şi toate piedecile din calea ei se sfărîmau ca spuma de tor­tură, şi se’m­­prăştiau ca fumulii de ventă. Iubire ’n colibă,iubire- paiaţă, iubire’n singurătate, iubire în tată locuia, fiă ascunsă, fiă văduvă. Şi totuşi ea nu era îndestulită. „Vai!“ se tângui­a adese­ori, „eu nu mă simtă în desăvârşirea mea cea mai înaltă“. Cu Virtutea şi cu Bunătatea ea se întâlnia adeseori, dar căile lor­ se lă­­muriau într’o clipă. De câte-ori nu sta lângă iubire mândria şi deşertăciunea, de câte-ori neîndurarea in locă de bu­nătate ! Intr'o di ajunse Iubirea lângă o vale încântătore, ce era încunjurată de cele mai luminate racle ale soarelui. I­ se părea, că înaintea ei s’a asedat o raială. Ună limpede păreaţă şerpuia de-alungul­ bogatelor­ câmpii; ţărmurii lui erau în­cununaţi de-o nespusă frumuseţă. Sbur­dalnicii fluturi sburau de pe o flore pe alta, paserile cântau în crânguri imnuri Tatălui cereseu şi aerul­ era încărcată de cele mai îmbătătore miresme. Iubirea se legăna zîmbitore prin micula raiu. „O, decă ar fi valea acesta a mea, aşeda-mi-a,şi aci împărăţia şi a aşi locui aici pentru totdeuna“ dicea ea oftânda deşi­ şi tremurători!, împrăştiinda rose pe valurile argintii ale porcului. Vru să plece mai departe. De-odată însă observa într’o mică depărtare o ființă omenească stândă sub una­teri, care-și întindea înfioritele crengi departe peste oglinda apei. Era o figură feme­­iască așa de gingașe, așa de ideală, care îngenunhia cu fața ascunsă între palme, simțindu-se sau în culmea fericirei, seu în adâncul­ durerei. Iubirea merse totu mai aproape, mai aproape de ea și simți numai­decâti!, că ea a sguduito pe tânăra fecioră. Dincolo de-a lungul­ celuilalt, Hennn se plimba una tineru placuta, ală­turea c’o voiosă copilă... Tu gingașe dră­­gostiri risurile lor, treceau ca una fulgera peste apa părăului la țărmura dinpotrivă storcendu gemete amare din pieptură (30TTTlv£E^"Cr IDE ETTIMEISIECJL) „hiaMt*" ese in fiecare fii. unaamic pentru Austre-Oiirns: }'». um­­ană 12 fl., pegeseluni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. i'sui­u Mito si străinătate: p'e unu ano 40 franci, pe sc»» iuni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se pronuneră la toate oficiele poştale din întru şi din afara şi la doi. colectori. Aponamentulu pentru Braşovu .a administraţiune, piaţa mar» Nr. 22, etagiulu I., pe unu. ano 10 fl., pe șase lunî 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu !» casă. Pe unu ană 12 fl. pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl-Ună esemplaru 0 cr. v. a. seu lo bani. Arătă a)) atiamen­tel« câtă fi inserțiunile suntă a ** plăî.» înainte. RiacCtiMM, AiireistrațiMea si tipografa: CRASOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisorii nefrancate nu se pri­­mesca. Manuscripte nu se re­trimită ! Birourile de auuneiuri : Braşovi­, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescă în Viena Sudolfu Mosse, Maasen­stein & Vogler (Otto Maas), Heinrich Schaleft, Alois Berndl, M. Enkes, A. Oppelik,J Dan­­nsberg; în Budapesta: .4. V. Gold­­­berger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; inFrankfurt: O. L.Daube; in Ham­­b­urg : A. Steiner. Prețul­ inserţiunilorfi. o seria carmonda pe o colina b cr. 0 80 cr. timbru pentru r» pu­blicare. Publicări mai după tarifa și învoială. Reclame pe pagina ITI-n •* tftim­ă 10 cr. v. a. san 'H1 bani. Nr. 23.—Anulă LIII. Brașovă, Dumineca 28 Ianuarie (9 Februarie] 1890.

Next