Gazeta Transilvaniei, septembrie 1890 (Anul 53, nr. 196-219)
1890-09-26 / nr. 215
4L — La 1262 aflämü pe unu Mico, nobila din districtulö Hontü (Ibid. p. 482). In acelasi an, 1262 gäsimü pe una altä Mykou, fiiulü lui Hugka din comit. Potok. (Cod. patr. VI. pag. 110). La 1270 documentele ne amintescü pe unu Micou, posesoru lângă fiulü Ipulu In comitatulu Neogradului (Mon. Eccl. Strig. p. 580.) La 1276 aflämü pe unu 3rykus, ai cărui fii erau Dyteurch și Sceche din comitatulü Simigiului. (Cod. patr. VI. p. 216.) La 1289 găsim ü pe unu Mycou din comitatulü Tolnei, er pe fiiulü sĕu Ilü chiema Endus. (Cod. patr. VI. 343.) In fine gasimü la 1312 pe unü altü Mykou, fiinla lui Milvana din ţinutula Nitrei (Hazai Oki. 186). Dar se merge cu ceva mai departe. La 1163 gäsima pe unu Micha Bachiensis archiepiscopus, şi la 1156 pe unu Mico Colooensis Archiepiscopus (Mon. Eccl. Strig. I. 109, 117) Etă aşadar o mulţime de Micou, mare parte, înainte de anulu 1274, şi amu pute să-i citamu d-lui Xenopolu încă o seriă totu aşa de lungă, totu din partea de Apusu a Ungariei dincolo de Tisa. Etă aşa der câtu de puţină cunóasce D-lu Xenopolu relaţiunile etnografice şi onomastica Ungariei şi a Transilvaniei din sec. XI-XIV-lea. Daar sé ne întoarcem acum la casula specială amintită de d-la Xenopolu, la nobilii: Petrus, Paulus, Micon, Iohannes, Nicolaus și Egidius, nobili din „Transilvania.“ Se vedem, cine și de unde erau persoanele aceste, fiindcă este totdeuna bine, ca lucrurile să fie lămurite pănă în detaiui. Regele Ladislau ne declară espresii în diploma sa, că Paulus era fiiula lui Iivanka, că Petrus, Micon, Ioannes şi Nicolaus erau fiii lui Iwancii (ceresce Ivanci), şi în fine, că Egidiu era fiiula lui Dusa, şi că toţi aceşti nobili erau din districtul Abaújvár dincolo de Tisa, dar nu din Transilvania, după cum falsă afirmă D-la Xenopolu, pentru ca se potă seduce publicul. Este aşadar evidentă, că aici avem de a face cu o familiă cu totul, neromână, neromână după teritoriu şi neromână după onomastică, fiind-că numele de Iwanka, Iwanch şi Egidiu n’au fostu nici-odată usitate la poporul românu.1) *) Despre ou ca articulă finală nici nu mai merită a vorbi. In vechia diplomatică ungureasca întimpinămă o mulțime de numiri personale în ou, cum suntă d. e. Borozlou, Tortou. Se presupunemu acumunu lucru, ce din fericire nu s’a întâmplată şi n’are se se întâmple, că D-lă Xenopolă ar fi însărcinații de-o societate istorică oarecare, se adune şi se coordoneze o colecțiune de documente istorice relative la Români. D-sa, după cum ela vedemă dispusă, ar fi luată dreptă Români pe toți aceşti Micou din Panonia, şi cu părinţii loră Chekeu, Detricus, Dobrina, Hugka, Iwanka, Swanch şi Dusa, cu fraţii loră Tywan, Guruzk,Wom, Boyn şi Ratoldus, cu fiii loră Dyteurch, Sceche, Endus, şi cu prietinii loră Omodeus, Tegech şi Huba, şi în locă de o colecţiune de documente sigure, ce se raportă la Români, ar fi publicată o colecţiune cu totulă neseriosă, care ce e dreptă, pe străini i-ar fi dusă în erore şi spre paguba nostra, credândă, că numele familiare de mai înainte ale Românilor ară fi fostă scite ori panone, or la alţii ar fi deşteptată numai nisce simple rîsuri homerice. Etă aici ni se presintă în totă gravitatea sa pastilă, de care vorbesce Contele Ios. Kemény, când c zice: „Este o nefericire când cineva scie prea puțină.“2) V Este locuia aici, să atingemă o cestiune, care poate să devină o adevărată cangrenă literară. Suntă mai mulți ani de când asistămă cu toții la uină spectaculă unică în literatura nostră istorică, la nisce anunțuri de speculă, lipsite de orice modestie literară, că scrierile istorice ale d-lui Xenopolă suntă „cartea neamului româneștii, care ar trebui să se găsescă in toate mânile“3 4), că scrierile sale, sau după cum ne spune ună altă anunţă fabricată de d-lă Xenopolă: „Lucrarea profesorului iasianu este singura istorie a poporului română, care merită acesta nume“.*) Şi aceste anunţuri întocmite astfelă, ca să escite gustulă publicului în gradulă supremă, d-lă Xenopolă le repetesce de ani întregi în jurnalele din Bucuresci. Domnia-sa nu vrea să scie, că istoriculă nu trebue să fee profesiunea de comercianta, că istoriculă nu trebue se deschidă prăvăliă, că nu trebue să vândă sciința cu ocaua; și adeverula este, că domnia-sa e de o miiă de ori mai multă comercianta decâtă istorică. Căciută pe povârnişură comerciului literară, d-lă Xenopolă scrie volume de istorie tocmai aşa de repede, ca şi romanele. Istoria este pentru domnia-sa marfă. Puţină se intereseaza Domnia-sa de cercetări istorice, şi nu vrea să aştepte ani întregi cu volumele sale. De aceea nu esistă ună capitulă în scrierile sale, care să nu fiâ ună capitulă de absurdităţi, de simple închipuiri fără nici ună fundamentă reală. Ceea ce Şincai a făcută abia în 40 de ani, ceea ce dela Şincai încoce n’a mai putută se facă nici Petru Maioră, nici Cipariu, nici Lauriană, nici Bălcescu, nici Barițță, nici Sturdza,nici Hasdeu adecă de a scrie istoria neamului românescă, aceea pentru d-lă Xenopolă este ună bagatelă, ună lucru de nimică. Istoria neamului este gata, strigă d-lă Xenopolă în toate părțile. Acesta este partea cea bolnavă a literaturei noastre istorice de astăcji, dar din fericire ea este representată numai prin d-lă Xenopolă. Relevăm și aici acesta cestiune gravă, nu atâtă pentru d-lă Xenopolă, care nu vrea să cunoscă legile onestității literare, del o relevămă, ca o sfântă datoriă, pentruca mărăcina acesta să nu prinejă și mai Beregzou, Bodou, Chobou, Chollou, Cykou etc. şi acesta ou este numai o simplă disolvare fonetică a lui o finalii și nu au de a face absolutu nimicii cu articulula românescă postpustul său u. - Trauschenfels, Magazin. N. F. N. 122. 3) „Voința naţională.“ Nr. 1304 din 18/30 Ian 1889 etc. 4) „Voinţa naţională“. Nr. 1749 din 27 Iulie 1890 etc. departe terenă pe câmpuil literaturei noastre. Amă fi dorită, ca D-lă Xenopolă să fiă multă mai seriosă în scrierile sale. In locă de a fabrica şi de a trimite relaţiuni mincinase în străinătate, D-sa trebuia să spună ună lucru adevărată şi anume: că pănă mai înainte cu trei ani, toate documentele latine relative la istoria nostră vechia erau împrăştiate prin o mulțime vastă de publicaţiunî străine, publicaţiuni nu numai scumpe, dar şi forte greu de procurată, că din aceasta causă, studiile istorice la noi, în ce privesce epoca vechiă, erau împedecate şi restrînse, că numai mulţămită bunei iniţiative luate de d-lă D. A. Sturdza avemă astăzi întrunite în două mari volume mai multe sute de documente din sec. XII—XIV, cele mai rari şi cele mai interesante, că pe când, pănă ori alaltăeri abia puteai se vedi la scriitorii noştri citate 10—15 documente din sec. XIII- lea5), colecţiunea nostră conţine numai din sec. al XIII-lea 238 documente, aşa der ună vastă materială pentru studiarea evenimentelor şi a stării poporului română în epoca aceasta. Trebuia mai departe d-lă Xenopolă să spună, că publicațiunea acesta s’a făcută cu cea mai estremă esactitate, că documentele s’au reprodusă după edițiunile cele mai autorisate, mai multă, că toate documentele, ale căroră fântână erau archivele Vaticanului, s’au colaţionată de nou cu regestele originale ale pontificilor, astfelă că ediţiunea făcută de Academiă este cea mai autentică din toate ediţiunile de pănă astăzi, în fine că pentru a pune pe istorici în posiţiune se judece singuri, decă lectura numelor proprii este esactă ori nu, s’au facsimilată din regestele Vaticanului numele personale și topografice. Trebuia să spună d-lă Xenopolă, că publicațiunea aceasta acopere una din lacunele cele mai mari în literatura nostră, lacună de care ne plângeam și amară cu toții înainte de 4—5 ani, că pe când, de esemplu, mai înainte istoricii noștri trebuiau să călâtorescă în străinătate, ei mai târdiu trebuiau să vină la Bucuresci, ca să potă ceti numai câteva documente din sec. XIII și al XIV-lea, astădi le poate ave ori cine la sine acasă, fără să-șî mai pertja timpulă, şi ere să se ocupe chiar în celă mai depărtată colţă ală ţarei cu studii seriose istorice. In locă de a calomnia pe Români în revista francesă, că dânşii nu se intereseză de istorie (l’indiference au public, qui ne s’interesse pas â l’histoire du pays, pag. 379), Domnia-Sa trebuia sâ spună, că esistă în ţara acesta ună frumosă cultă ală străbuniloră noştri şi ală fapteloră celoră mari, că atâtă Camerele, câtă şi Academia şi guvernul, consideră progresulă sciinţeloră istorice, ca o cestiune adevărată naţională, că astăzi se scrie şi se cetesce în Ţera românescă istoriă şi încă istoriă seriosă mai multă decâtă ori-când, că decă amu făcută vre-ună progresă în o ramură oarecare a literaturei, în literatura istorică amă făcută progrese frumóase. Acésta ar fi fostă datorinţa D-lu Xenopolă, ca ună amă de bună credinţi şi cu judecată sănătosă. Şi acum încetămă cu d-lă Xenopol şi-i chemă: requescat in pace. In ce privesc© înse pe „Revue historique“ din Parisă este o datoriă de onestitate literară pentru oricare foie seriosă și cu atâtă mai multă pentru o foiă de sciință istorică, ca să rectifice în celă mai de aproape numără ală seu una raporta, ce conţine relatări absolută false şi apreciări pătimaşe, ce suntă adevărată profanare pentru sciinţă. Nic. Densuşianu, scrie versuri, căci într’ânsele nu va fi poesiă. Aşa dérà, nici nu este poetă fără amoră : Amore e cor gentil sono una cosa. Si corn ’il saggio in sur ditatto pone; E cosi senza l’un l’atro esser osa, Corn’ alma razional senza regione. Precum a disă filosofală „ Amorul şi inima nobilă suntu una, lipsita mnulu de altula, este tocmai ca şi când ai lipsi sufletulu de minte“. Prin urmare toţi poeţii inspiraţi au avută Egeria lora. Aucjiţi cum şoptescă şi acuma oivii pali, legănaţi de ventu, cuvântulu Lesbia, pe promontoriulu lui Sunium? In Florenţa, cea mai drăgălaşă, cea mai divă fiinţă apare din derétula lui Dante, fiinţa drăgălaşă, sublima Beatrice. Lângă isvorulă murmurătoră ală Vauclusei mai multă ne cugetamu la Laura, decâtă la Petrarca. Şi déca veţi întreba de marea Sorventică, cine a cântată cele mai frumóase poesii a timpuriloră mai nouă, valurile — cari nu suntu mai puţină melodiese decâtă versurile poetului, care şi-a vărsată lacrimele pe malurile lor, — voru răspunde: Graziella ! (Va urma.) uüaaiü 1 AAn om v ün jju. IST. 2IÖ — iö»ü. 5) Chiar și d-lu Xenopolă în scrierea sa „Teoria lui Hosier“ din a. 1884 nu cunosce ma multă de 13 documente diplomatice din sec XIII-lea. ZDIST Imperatula Wilhelm in Viena și pressa străină. Din incidentul petrecerei împăratului Wilhelm ală Germaniei în Viena „Nordd. Alig. Zig“, scrie următorele: O parte a pressei esterne şi germane a aflată de lipsă să comenteze în diferite moduri împrejurarea, că la sosirea împăratului Wilhelm în Viena n’a fostă de faţă nici unulă din miniştri austriaei. La acestea noi observămă, că atunci, când înainte de asta cu doi ani împăratulă germană a făcută o visită oficială în Viena, n’au fostă de faţă numai miniştri comuni şi austriael, ci s’au înfăţişată şi miniştri unguri. Cu acâstă ocasiune împăratulă Wilhelm n’a făcută decâtă destulă învitărei Maiestăţii Sale Francisca Iosifă, care l’a chiămată la vânător© şi în calea sa a trecută prin Viena. Foile, cari se miră de absenţa miniştrilor austriac! nu s’au reflectată la aceea, că la Rohnstock n’au fostă de faţă nici miniştrii prusiani. E regretabilă, că foile germane, precum „Münchener Alig. Ztg.“ folosescă incidentulă acesta pentru de-a ridica bănueli în contra contelui Taaffe, bănueli cari presentă într’o falsă lumină alianța austro-germană. Decă numita fotă declară, că contele Taaffe se poate considera ca representantulă desvoltărei afacerilor austriace în sensă nefavorabilă pentru Germania şi pentru alianţa esistentă, noi la rândulu nostru încă răspundemă, că de cerculă de activitate ală contelui Taaffe se ţină numai afacerile austriace interne şi că în acestea Germania nici când nu se va mesteca. Din Serbia. O telegramă din Belgradă spune, că în cjilele acestea eră şi s’au lăţită veşti despre demisia actualului cabinetă sârbescă. Solrile acestea, deşi se combată din mai multe părţi, totuşi s’ar păre, că conţină cevaşi adevară de-are-ce mereu se vorbesce, că de când Milană a a delăturată pe fostulă crescătoraală fiului său, între rege, guvernă şi regenţă s’au ivită neînţelegeri. Se mai vorbesce, că între mitropolitulă Mihailă şi între ex-regele Milană în curândă se va stabili o înţelegere, fiindcă divorţulă părechei regale se consideră, ca faptă împlinită deja de cătră Sinodă, or scrisorile adresate reginei de cătră metropolitulă se consideră a fi numai nesce simple păreri individuale. Privitoră la sensaționalele scrii, ce s’au răspândită în dilele trecute, că adecă ex-regele Milană, considerândă, că dinastia este amenințată pe basa unei convenții încheiate înainte de abdicerea sa cu regența, va pretinde să i se dea lui comanda supremă peste toate trupele, se asigură, că suntăgele minciuni. Din contră, ex regele Milană și-a esprimată încrederea sa față cu lealitatea guvernului şi astfel, nici vorbă nu poate fi de o pretensiune, ca cea de mai susă. SCHULEZILEI. Proiectulă despre asilurile de copii, după cum spune o telegramă din Pesta, se va lua în desbatere îndată după ce se va redeschide dieta ungurescă. * * * Retragerea ministrului comună de résboiu br. Bauer. „N. W. Tglott“ scrie, că ministrulă comună de résboiu br. Bauer se va retrage în curândă. Următoră ală lui, după cum asigură foia vienesă, va fi br. Fejervary Geza, actualulă ministru de honvedi. Totă numita foiă spune, că loculă lui Fejervary îlă va ocupa actualulă secretară dela ministerială de honvecil, Gromon Dezső. După o telegramă din Viena inse scriea despre retragerea ministrului br. Bauer și a inlocuirei lui cu br. Fejérváry, este cu totulă născocită.* * * Kossuth despre desvelirea monumentului celor 13 martiri in Aradă. O fată italiană, „Gazetta Piemontese“, scrie, că ună redactoră ală eia visitată pe Kos