Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1891 (Anul 54, nr. 1-24)
1891-01-01 / nr. 1
tstactluta ItolUttistiun ’ Titorala: ■RAŞOVU, piata mars Hr. 22 Scrisori nefrapoata nu ao primescu. Mamiscript» pttfiai*trimitu ! Birourile te awasluTi: Braiovii, piata mar» Kr 2 Inserate dai primescu. tnY««"« Audolfa Moste HaasensUin & wolg«r (Otto Maas), H enry Schalek, Alois SomdlM.JMkcs.A,OppeWi J,Donnebmrg'în Baiapasta:J. V.Goldbarger Anion Mete* Eckstein Beavat: in Frankfurt: G. L.Daube;în Hamburg: A. Steiner. Pre t^ula inaerțiunii.org.;o peria garmonau pe o coloana 6 or. si BO or. 3mbin pentru o publicare. Publicări mai lene după tarifa gi învoială. Re 'Ume pe pagina HI-a o sereă 10 or. ▼. a. san 80 bani. Nr. 1. Brașovu, Lunî, 1131 Ianuarie .Gazeta iese în flă-care 41. Anumite pentru ausii ■ Ungaria': Pe unii and 12 fi., pe sub. luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România ii străinătate: Pe ună anii 40 Aanot, pe şAs® lunî 20 franci, pe trei luni 10 franci. 8« prenumăra la tot« oniciele poştale din Intrn şi dip.afară şi la doi. colectori: Acoiaaenium pentru Biafovi: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagiulu Ii: pe tura aim 10 fl., pe ?eae luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu duaula în casă: Pe unu and 12 fl. pe acse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Und esemplaru 5 or. v. a. seu 16 bani. Atâtd abonamentele cftt6 și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Din causa sf. sărbători de mâne, diamlu n Ta apără pănă Mercur! sera. 1890—1891. In numerulu primu alu „Gazetei“ din anulu 1890, de care anu ne pregătimu a ne lua remase bune, privindu la starea nostră asuprită, amu arătată, ce ar dori mai ferbinte inima nostră. „Anulu ce vine — scrieamu atunci—dară ne va aduce aceea, de ce avemu mai multă lipsă chiar ca de pânea de toate 4 cele: solidaritatea în lupta pentru apărarea limbei şi a naţionalităţii nóstre. Dara nu vom fi osândiţi de sarte a ne plânge şi la capetulă anului 1890 totă numai de suferinţe, ce le amă îndurată dintr’o parte şi alta, fără ca se putemă arăta, că amă sciută se şi lucrămă pentru ca se înceteze odată releleşi suferinţele, ce ne mănâncă de vii“. „Dora ne va ajuta Dumnezeu sfântulă ca se se însufleţască conducătorii neamului nostru la fapte adevărate românesc, de care să nu se ruşineze viitorimea“. „Doră voru înţelege odată şi Archiereii noştri glasulă timpului, care le strigă mereu să’şî păzăscă turma, căci o risipescă şi o prăpădescă lupii“. Doră nu a perită sămânţa curagiului strămoşescă dintre noi şi va răsări arăşî în pepturile bărbaţilor noştri naţionali, preoţi şi mireni...“ Aceste dorinţe le-amă avută şi le-amă esprimată, când amă pusă piciorulu pe pragulă anului 1890. Ce s’a împlinită dintrînsele? O atmosferă din cele mai înăbuşit6re domnea pe atunci, aşa că abia mai putâmă răsufla. Era proaspătă încă atentatură, ce l’a săvârşită ministrulă ungurescă de culte şi de instrucţiune publică în contra gimnasiului română din Beiuşă şi lumea românâscă era cuprinsă de cea mai adâncă nelinişte, din causă că nu vedea nici o mişcare, nici una semnă de viaţă din partea celoră, cari au fostă imediată loviţi de ucazulu de maghiarisare alu lui Csaky. Tăcea Episcopulă şi cei din jurulu său, tăcea obştea românâscă din Beiuşă şi din întrâga diecesă a Oradiei marî, tăceau cu mică cu mare şi îngrijirea nostră, a celoră din depărtare, devenea totă mai mare. Toţi din tote părţile întrebau: ce-i cu Beiuşulă ? Sâmţea fiecare dintre noi, că la Beiuşă s’a petrecută ună faptă de fotă gravă, care avea să pună la probă solidaritatea nostră în lupta pentru limba şi cultura română şi de aceea eram aşa de îngrijaţî vecjendu că autorităţile chiămate a sări în apărarea lor, nu dau nici celă mai mică semnă de viaţă. Ni s’a luată ca o greutate mare de pe peptă, când în urma stăruinţelor pressei nóastre naţionale se zări pe la începutul anului aurora unei acţiuni sanatese a clerului şi a poporului din diecesa prodană în causa gimnasiului din Beiuşă. Mai târziu ni se umplu inima de bucurie văcjenda spiritulă adevărată românescă, de care erau conduse conferenţele preoţesc din diecesa greco-unită pradană, cari protestândă în contra ordinaţiunei nelegale ministeriale, prin care se introduse limba maghiară ca limbă de propunere în clasele superiore gimnasiale, cereau conchiămarea sinodului generală spre a lua posiţiune energică faţă cu acastă ordinaţiune. Credeamă, că în cestiunea gimnasiului din Beiuşă suntemu apróape de a vedé împlinită dorinţa esprimată la începutul anului, ca să putemă arăta şi fapte menite de a pune stavilă prigoniriloru şi ilegalităţiloră, fapte solidare, adevărată românesc!, dar, abstragându dela dâmna manifestaţiune a voinţei clerului română oradană, amu rămasă de astădată numai cu credinţa. Sinodulă nu s’a întrunită, ci mişcarea pornită în contra ucazului monstruosă ală d-lui Csaky s a curmată la intervenirea personală şi la porunca Episcopului gi unită de Oradea-mare. Solidaritatea nostră, într’o cestiune de viaţă pentru limba şi cultura română, a suferită o grea lovitură prin refusulă Episcopului de a satisface dorinţei clerului şi a poporului său, care era totodată dorinţa generală a Românilor. Dar solidaritatea nostră naţională a fostă şi mai greu lovită prin aceea, că ceilalţi Archierei împreună cu capulă provinciei metropolitane unite, consultaţi fiindă de fratele lor, în Christosu, în locă se stăruiască din tóte puterile pe lângă el, ca să se opună cu energiă ingerinţeloru ilegale ale guvernului, l’au sfătuită — precum însuşi a declarată în consistoriulă plenară — să cedeze forţei. O asemenea tristă esperienţă în ce privesce solidaritatea tuturoră factoriloru noştri naţionali, amu făcut’o în acelaşă timpă faţă cu fatala cestiune a Kisdedovurilor şi care tocmai este în ajmă de a ne discuta în dieta ungurâscă. Sinodulă parochială din Braşov, dându espresiune marei îngrijiri, ce domnesce in sinulu rumâniloru din causa proiectului de lege pentru asilurile de copii, care a fostă presentată dietei astă primăveră, într’o representaţiune cătră Archiereulă său, a fostă greu mustrată, împutându-i-se, că face politică neiertată în biserică şi că periclitază astfelu instituţiunile bisericei greco-orientale. Noi scimă, că bisericele nóstre cu instituţiunile loră suntă, chiar pe temeiulă legiloră fundamentale de stată, singurele depositare ale desvoltării noastre culturale naţionale. Cum s’ar pute dor, ca aceste biserici să sufere în tăcere măsurile, ce se iau de cătră puternicii chilei pentru paralisarea şi nimicirea acestei desvoltărî, fără ca să’şî pericliteze basele esistenţei loră? Cum s’ar pute să le fiă interzisă de-a se împotrivi aceloră măsuri, cari ţîntescă la răsturnarea stării actuale şi a legiloră, pe cari se întemeiezâ autonomia loră? Aşa are au să înţelagă Archiereii noştri glasulă timpului de faţă, aşa au se pricepă ei marea şi sfânta loră cbiămare, aşa au să-şî cunoscă posiţiunea loră înaltă apostolică, ca cătră cei de susă în cestiunile cele mai vitale naţionale bisericesci se lă cu capulă prea plecată, ci cătră cei de josă ai loră să fiă despotici şi neînduplecaţi ? O urmare firâscă a atitudinei Archiereilor noştri faţă cu dorinţele generale ale clerului şi poporului în cestiunile amintite a fostă campania, ce au întreprins’o organele guvernului în contra pressei române în a doua jumătate a anului 1890. Guvernanţii unguri vivendu, că Archiereii noştri prin atitudinea loră se pună, directă sau indirectă, în contrazicere cu cuventulă opiniunei publice române, şi-au gândită, că este timpulă celă mai potrivită ca să sară ca o haită de lupi turbaţi asupra representanţilor acestei opiniunî publice şi să insceneze o nouă seriă de prigoniri contra ziari?til°ra români. Ei au aşteptată, că acastă prigonire va face să amuţască cu totulă consciinţa naţională a Românilor, şi că poporulă acesta „blând şi supusă“ se va arunca în braţele lor. Dar s’au înşelată amară. Din contră, tocmai acele prigoniri au deşteptată şi mai multă consciinţa naţională a poporului şi l’au făcută ca să se alipescă cu mai multă tăriă de limba şi de naţionalitatea sa, pe care o apără ziaristica română. FOILETONULUI „GAZ. TRANS.“ Intre Indieni. In Dacota orăşî a isbucnit o revoluţiune. Lupta, ce au început’o băştinaşii locuitori ai Americei. Indienii, în contra guvernului Statelor-Unite, este ultima încercare, ultima vâpaiă isbucnită din spuză. Telegramele din America aducu sclii, că soldaţii Uniunei s’au ciocnită cu insurgenţii şi i-au bătută. Aceste însă nu suntă lupte, ci numai ac’aşa. Ruşii nu suntă disciplinaţi milităresce şi nici nu au armată, dar toţi alergă la arme. Indrăsneţi, buni vânători şi puşcaşi escelenţi, nu însă şi militari buni. Balta, însămnată loră străbună de resboiu e o armă neputinciosă, mai vertosă când are să stea faţă’n faţă cu tunulă. Revoluţiunea a isbucnită în statulă Dacota, unde se află „Indian Territory“ seu teritorială Indieniloră liberi. Statele Unite adecă, la anulă 1880, au destinată ună teritoriu pe sema sămânţife/^ 5 trăvechî indiene, unde lis’a să trăescă liberă, după hrrile loră naţionale, întru câtă aceste nu voră fi în defavorulă statului. S’a mai îngrijită însă Uniunea şi de staţiuni militare, ca să’i potă ţine în evidenţă, căci dău. Indienii nu-şi prea spargă capulă cu civilisaţiunea. Rachiulă însă a prinsă mai de grabă rădăcină; acestuia s’au supusă în curendă. Străvechii locuitori autohtoni a Americei nu s’au stîrpită în urma armeloră, ci în urma rachiului distrugătoră şi ameţitorii. Pentru civilisarea Indienilor, a sperată multă Uniunea, dar nu se prinde de ei nimică; agricultura nu le prea place, apoi ca să se hrănăscă şi să se îmbrace şi mai departe din venatură de bivoli, e slabă nădejde, pentru că bivolii s’au cam gătată. Nici despoiarea inimiciloră, nici jăfuirea şi atăcarea trenuriloră şi a poşteloră, care acuma a devenită legendară, nu temai asigură traiulă. Sămânţia cea mai însemnată şi mai răsboinică este cea a Indieniloră-Siuxi. Ei suntă mai număroşî, dar şi aceştia din ce în ce mergă spre perire. Aceştia s’au resolvată cu ună fanatismă sălbatică şi într’ună modă forte caracteris- I tică. De-odată adecă s’a răspândită între ei vestea, că Spiritulă celă mare le va trimite, eliberatorulă, care le va recâştiga libertatea, va estermina pe „oamenii cei albi“ şi atunci totă Indianulă va fi liberă pretutindenea, şi totă ce va rămâne de albi, va fi o loră. Ei aşteptau ca în luna lui Novembre să sosească eliberatorulă loră, din ceriu, cu o baltă păternică de răsboiu. Credinţa aceasta se înrădăcina în ei aşa de tare, încâtă au şi începută a se mişca, denegară orice supunere şi cu lacomiă aşteptau numai să sosească eliberatorulă loră. Escesele şi vărsările de sânge, siliră pe guvernul Uniunei să intervină, fiindcă Indienii au atăcată deja mai multe colonii, au aprinsă şi au ucisă. Revoltanţii însă s’au opusă guvernului şi s’au grupată sub arme. Căpitanulă loră vestită Sitting-Bull, „taurulă celă ca nicovala“, a reportată învingeri în contra generalului Custer, dar în curendă fu prinsă și esecutată. Poporulă acuma se luptă fără căpitană cu o renitenţă şi ună fanatismă sălbatică, poate că pănă la perirea celui din urmă Indiană. E vorba aici de esterminarea prin venetici a unei rasse, în patria sa propriă. Dar în zadară îi vomă compătimi, căci şi aici se adeverescă eternele legi ale naturei, după care celă mai slabă trebue să piera dinaintea celui mai tare. Suntă tari ei în privința corporală, suntă cu multă mai venjoși și mai isteți ca Yenkee-ii*), dér ce folosesce, decá nu-i minte, décá nu suntă tari și în privința spirituală. Luptele de acuma însă suntă numai nisce jucării față cu résboaiele de mai de multă ale Indieniloră cu Europenii. James Cotter enareaza următorulă episodă de pe timpul aceloră résboaie, care arată destulă de lămurită unele obiceiuri caracteristice ale Indieniloră: Pe locurile frumoase unde curge rîul Missuri, am obicinuită să mergă regulată la venatoare cu amiculă meu John Hart. Focă nu amă făcută niciodată, ținendă seama de împrejurarea, că Indienii vă tendă foculă, voră putèa da ușoră de noi, căci pe aici își urmau încă liberă jafurile și uciderile. A ajunge în mânile *) Citesce „Ienchi“ nume de batjocură alu Americanilor!! de Nordă. 1159 illllllllllllll •P1159*