Gazeta Transilvaniei, iunie 1892 (Anul 55, nr. 121-143)
1892-06-02 / nr. 121
„Jubileula naţională.“ Braşov, 1 Iunie v. Serbătorile jubileului încoronării din Pesta s’au terminată, însemnătatea loru se poate caracterisa cu puţine cuvinte: ele au fostă o manifestaţiune sgomotosă naţională maghiară. Despre acesta s’a putută convinge or! şi cine, nu atâtă din pompa maghiară esteriora, ce s’a desfăşurată — costumul, insemnenaţionale maghiare ş. a., — oferindă ună spectaculă de-o rară strălucire, câtă mai multă din cuvintele, ce s’au rostită cu acesta ocasiune din partea deputaţiunilor gratulatoare şi a monarchului, care le-a mulţumită. N’a fostă vorba în cuvântările, ce s’au ţinută pentru sărbătorirea evenimentului importantă, întâmplată înainte cu 25 de ani, decât numai de „naţiune“, de „Rege şi poporă“. Despre aceea, că a’fără de Maghiar! mai trăescă aicî în Transilvania şi Ungaria şi alte naţiuni, n’aflămă nimică în aceste vorbiri. In respunsulă, ce l’o dată Majestatea Sa deputăţiei camerei magnaţiloră, după ce se vorbesce de „Ungaria şi de poporulă ei credinciosă“, se amintescă numai în trecat, căpeteniile diferitelor confesiuni, or în respunsulă cătră deputaţiunile municipielor“, conduse de ministru-preşedinte Szapary, unde se accentueza pietatea „naţiunei maghiare“ faţă cu corona lui Ştefană, se mulţumesc o colectivă „corporaţiuniloră şi individiloră fără deosebire de religiune şi de naţionalitate“. Cei ce nu cunoscu starea lucruri!oră în aceste ţeri nu potă afla dor din enunciaţiunile făcute la jubileulă încoronării, că în Transilvania şi Ungaria trăiescă diferite naţiuni cu cultură şi cu desvoltare naţională diferită; ei cela multă vară înţelege, că se află aicî deosebite confesiuni şi indi^vigî de naţionalitate deosebită. Nu ne pote der prinde mirare, că foile unguresc! numescă cu mândria jubileulă ce s’a serbată săptămâna trecută, „jubileulă naţională“. De vomă are însă în vedere însuşi înţelesulă enunciaţiuniloră prea înalte vomă găsi, că e forte firesca marea însufleţire ce au produs’o ele între Maghiar, mişcândă pe cei din oposiţiune nu mai puţină ca pe cei dela guvernă. Foile maghiare nu mai stiu cum să descrie bucuria, ce au sâmţit’o cu toţii, când monarchulă a numită pe sală Ştefană „antecesorulă său gloriosă“ şi când Majestatea Sa, afişă că a căutată să apropie de consciinţa poporului strălucirea coroanei lui Ştefană, mai departe când şi-a adusă aminte de conducătorii maghiari, marii patrioţi, cari nu mai trăiescă, apoi când a numită Budapesta „iubita mea reşedinţă“. Mai multă însă i-a electrisată pe toţi, când Majestatea Sa în răspunsulă dată deputăţiei dietei, vorbindă de activitatea pentru înflorirea patriei milenare a cjisti: „nu mă îndoiescă, că, deşi la alegerea drumului, ce duce la acestă scapă, părerile individiloru potă să să se deosebescă, pe toţi îi conduce numai una gândă, binele patriei... şi că toţi sunt pătrunşi de adevărate sentimente patriotice“. Cu alte cuvinte, în ce privesce sentimentele adevărate patriotice, monarchiilă nu face deosebire între partidele maghiare. Faţă de acesta întrebă organul lui Apponyi: „unde e acela oposiţională neîmpăcată, pe care nu l’ar fi îmblâncită aceste cuvinte ?“ Şi cu Szapary s’au mai împăcată oposiţionalii unguri, de când cu memoratele enunciaţiunî, a căroră redactare i se atribue lui. E învederată, că „jubileulă naţională“, a creată o bucuriă „naţională generală“ asupra faptului, că în enunciaţiunile prea înalte s’a dată espresiune „ideei naţionale maghiare.“ Astfel, corula foiloră şoviniste, fără deosebire de partidă, a putută striga într’ună glasă: „Mărire regelui Maghiariloră, căci ca principe naţională a tălmăcită de pe tronă sentimentele poporului maghiară !.... FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ (5). Numele române. (Fine.) Deca luămă cognumele după „terminaţiune“, aflămă, că cele mai multe se termină — în Ardeală — în „ana“ şi „au er în România în „eseu“ şi „a“. p. es: Mureşiană, Ardeleană, Popană, Vuia, Suia, Sonea, Gorea, Gaia etc. Davidescu, Stătescu, Vernescu, Boierescu, Alexandrescu, Burienescu etc. Pe câtă de românesci şi frumóse suntă unele cognume şi nume din România şi Moldova, pre atâtă de urîte şi neromânesci suntă ârăşi altele, ca şi numele. Nu le numimă, căci „nomina sunt odiosa“, dorimă ca Românii din regatulă română să se reculâgă în astă privinţă şi să nu mai sufere în sînulă loră nume grecesci, turcesc, fanariote, slavice etc. — cam rostindu le, ţi se îndoiă limba. Oare nu cugetă fraţii din România, că şi cognumele cumpănesce multă în cumpăna desvoltării naţionale? Fără de-a ne lăuda, noi, Românii Ardeleni, stămă mai bine cu nomenclatura naţională, atâtă privindă la nume, câtă şi la cognume. Dar avândă şi noi, cei de dincóce, slăbiciunile nóstre, ne place şi nouă, la unii, a ne numi în locă de Popă, Pap; în locă de Câmpeană — Mezei; în locă de Sălăgiană, Szilágyi; în locă de Ardeleană — Erdélyi ; în locă de Viteriu — Szölösy; în locă de Olariu — Fazakas; în locă de Ariesiană — Aranyosy; în locă de Rusă —Orosz; în loca de Rotariu—Kerekes; în loca de Pădureană —Erdösy; în locă de Dumitreană — Demeter; în locă de „Bărâneanu—Báternay; în locă de Turcă —Török; în locă de Boteană — Batyányi; în locă de Moldovană — Moldovai; în locă de Petrovană—Petrovay; în locă de Voivodă—Vajda; în locă de Serină—Szerényi; în locă de Mihăileană,—Mihályi; în locă de Dumbrăveană, Dombravy sau Dombrady, etc. etc. Ci, aceste nume maghiarisate s’au formată seu prin însăşi voinţa omului, cugetândă — vecii Domne că cu atare cognume scie ce minuni o să facă în lume, — ca lumica când s’a dusă la târgă, — seu pe mulţi indivizi, pe multe familii române le-au maghiarisată cu diplome nobilitare şi mai alesă în iobăgiă, prin domnii de ungură, unde serviau bieţii oameni nefericiţi. Pe unulă, care era bucătară în curte, o ’lă botezau „Szakács“, la Români suntă acei destui indivizi cu numele: Socaciu. Altuia îijiceau „Fazakas,“ adecă numele de „Olariu“-ilă schimbau în „Fazakas.“ La altulă, care era grădinară, îi puneau numele de „Kertész“. Pe altulă îlă botezau: „Fekete“ — fiind negru, pe altulă „Fehér“ fiindă albă; la altulă îi puneau numele „Farkas“, deci se numia „Lupu“. Precum Românii au la cognume terminațiunea „anti“, „a“ sau „eseu“ — înţelegemă ca terminaţiunî generali, estimodă şi alte popoare încă se caracteriseză prin unele terminaţiunî finale. Deşi oricare poporă, cum e şi poporul nostru, are la numele său mai multe şi varii terminaţiunî, totuşi fiăcare poporă, fiăcare naţiune, fiecare ginte, îşi are terminaţiunile sale caracteristice la nume, care de-odată ne facă să scimă, că numele cutare, cetelă de nume de poporă ar fi. De es. „Orloff“ sau „ Orlov“ niciodată nu va fi cugetată ca nume germană, ci va fi luată ca nume de origine rusescu. Numele „Nicolicî“ sau „Slavici“, niciodată nu va fi luată, „în origine“, ca nume română, ci totă deauna ca nume sârbă sau slavică. Intre altele, nu va fi superfluu a schiţa la acesta locă terminaţiunile fundamentale, ce le vedemă la numele unoră poporă. La Huşi — între alte terminaţiunî — vedemă ca terminațiunî principale: „ofî“, seu „ov“, „ev“ seu „eff“, „in“ seu„oy“ ; d. es. Suvaloff, Ignatiev, Puschin, Tolstoy. La Fotoni, terminaţiunile finale în „icz“, „ecz“, „ki“, „eszky“, p. es, Mikievicz, Iablonsky Krasewsky. La Boemi mai cu seama terminațiunea ky și ek, ik, ca în Mazanek, Crozarek, Pollaky etc. La Serbi, Croaţi şi Slavoni mai cu seama terminaţiunea „vid“ p. es. Pasid, Staroevici, Ristici, George viei, Brancovici, lelataid etc. La Englezi şi Irlandezi: on, ith, by, ell, ca în Thomson, Smith, Gladston Stanley, O’Connell, Parnell. Şi aşa la toate popoarele, începândă dela Francesula apusanii, până la Chinesula orientală. Ei Evreii de azil, — aceşti Martinuzzi ai statelor şi ai timpului cu ale loră cognume facă chiar minuni. Departe de a ave cognume după a loră limbă naţională, ce esistă atil numai în cărţile loră hiaratice, ei au cognume după țara şi poporul, unde locuescu. Mai batetoare la ochi suntă și au fostă cognumele din Spania, unde Iudeii desvoltară odinioara ună mare spirită pe toate terenele vieții naționale — La noi, și afară de mo- ■AJfcTTTX-TX LV. .Gazeta iese în fiăcare di. Afionamente pentru Austro-Ungaria. Pe unu anu 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru România şi străinătate. Pe unu anui 40 franci, pe sese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşov la administraţiune, piaţa mare, Tergula Inului Nr. 80 etagiulu I., pe unu anü 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu diusula în casă. Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâta abonamentele cât şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Macinlaea, Administraţiunea şi Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare, Tergula Inului Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimite. Birourile de anunciuri: Braşovu, piaţa mare, Tergula Inului Nr. 30. Inserate mai primesc în Viena R. Mosse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H. Schialek, Alois Hemder, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. Z. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt : G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţulu inserţii miloru: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a IlI-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. tir. 121. Braşovt, Luni, Marţi, 2 (14) bnie 1892. Voci asupra deputaţiunei române. Dintre clarele influente din Viena singură „Fremdenblatt“, organulă ministeriului de esterne a observată ună tonă întru câtva mai binevoitoră, vorbindă despre deputăţia română, care a mersă cu memorandulă la Viena. Iată ce ctice „Fremdenblatt“ dela 31 Maiu a. c. într’ună articulă de fondă: Ciudaţi oaspeţi din ţera Ardeiului găzduesce în cjilele aceste Viena nostră. Bărbaţi români au pornită din patria loră depărtată, spre a aduce plângeri amare asupra sortei neamului loră în reşedinţa Austro-Ungariei. Cumcă n’a fostă o faptă înţeleptă şi norocită, pe care au înscenat’o aici inspiratorii ţăranilor, simpli români, ospeţii ardeleni potă să conchidă din calitatea aceloră Vienesi, cari c’ună zelă particulară se îmbulzescă a le face onorurile şi se folosescă de ocasiunea acesta, ca de ori ce altă ocasiune, spre a face să fiă admiraţi în pasa de bărbaţi de stată şi a face se strălucască înţelepciunea lora de omeni de stata înaintea unora ascultători creduli. Ori dară a fosta numai o întâmplare nenorocită, că sărmanii Români, la visita lora în Viena, care în munţii patriei loră va fi fostă salutată cu speranţe forte sanguinice, au căzuta în manile d-lora Schneider, Lueger şi consoţl ? Atunci, cu, nu-i putema invidie pentru favorulă sorţii, de care au parte în vechiula oraşă împărătescu. Acea societate singură ar compromite causa, pe care ei voiesca să o representeze, şi atunci, decă în adevăr, ea este o causă dreptă şi poate pretinde a fi îmbrăţişată cu simpatiă.... Vorbesce apoi de discursulu lui Lueger, ţinută la bineventarea deputăţiei române în 80 Maiu şi esprimându-şî „plăcuta liniştire“ (sic!) că foile unguresci sciu se deosebască pe patronii Românilor, veniţi la Viena (adecă pe antisemiţi) de parlamentară austriacă şi de consiliula comunală vienesă, „Fremdenblat“ continuă astfelă : Decă ciudata societate (a patronilor) a isbucnit a adi în reminiscenţe penibile istorice, în acusărî vehemente în contra părţii ungare a imperiului, atunci noi nu putem atacsa aceste isbucniri mai susa, decâta strigătele furioase şovinistice ale unora anumiţi parlamentari unguri, cărora asemenea nici o ocasiune nu le este prea rea, spre a-şi manifesta ura lor, în contra unităţii imperiului, grandomania lor fi neînfrânată şi fantasiile lora aventurioase asupra viitorului. Orgiile şoviniste ale acestora politici unguri nu se pot spusa; tocmai de aceea însă, nu e iertata ca ele să facă şcolă. Deoa extremii parlamentului ungar, în moda monstruosă au schimonosita istoria austriacă şi au batjocurita vechiula şi venerabilul a steaga ala casei imperiale şi austriace, acesta nu poate fi o încuragiare pentru deputaţii austriaci, de a face aici totă aceea cu Ungaria. Nu ne îndoiim nicidecum în an-